Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 3975/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3975/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 15810/3/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3975
Ședința publică din data de 07 octombrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții-reclamanți B. I. și B. D. împotriva sentinței civile nr. 3657 /25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți. SRL, P. S. 6 BUCUREȘTI, S. 6 P. PRIMAR și P. S. 6 BUCUREȘTI având ca obiect suspendare executare act administrativ.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 30 septembrie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta decizie, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, față de dispozițiile art. 260 alin. 1 C.pr.civ., a amânat pronunțarea pentru data de astăzi, 07 octombrie 2013, când în aceeași compunere, a pronunțat următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
P. cererea înregistrata pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, la data de 18.04.2013, sub nr._, reclamanții B. D. și B. I. în contradictoriu cu pârâții P. S. 6 București și S.C. A. I. Construct S.R.L. au solicitat suspendarea executării autorizației de construire nr. 93 /27.03.2011 a PS6, cu sistarea lucrărilor, cu cheltuieli de judecată.
P. sentința civilă nr. 3657 /25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosar nr._ , s-a dispus: respingerea ca neîntemeiată a excepției rămânerii fără obiect, respingerea ca neîntemeiată a cererii privind pe reclamanții B. D. și B. I., în contradictoriu cu pârâții P. S. 6 București și . SRL.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanții B. D. și B. I., susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat de reclamant s-au invocat următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie privind hotărârea instanței de fond:
P. cererea de chemare in judecata si precizările aduse acesteia s-a solicitat instanței sa se dispună suspendarea executării Autorizației de construire nr. 93 /26.03.2013 emisa de P. sectorului 6 până la pronunțarea instanței de fond asupra cererii de anulare a menționatului act administrativ pentru următoarele motive:
După cum se poate observa din motivarea sentinței, aceasta conține o analiza extrem de sumara, incompleta, a cererii lor, fiind tratate superficial si la un loc argumentele reclamanților, ignorate probe evidente din dosar, stabilita in mod greșit situația de fapt si interpretata si aplicata in mod greșit legea incidența in cauza, motive de recurs conform art. 488 alin 1 pct. 5 si 8 C proc. civ.
I. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin 1 pct. 5 C proc. civ.: („când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), se arată următoarele:
Conform art. 2 alin. 1 lit. t) din Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, prin cazuri bine justificate se înțeleg împrejurările legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Aceasta înseamnă ca instanța are obligația de a verifica starea de fapt si starea de drept. Analizarea stării de fapt presupune analizarea fiecărei probe in parte si pe toate in ansamblul lor (art. 264 alin. 1 C proc. civ), ceea ce prima instanța nu a făcut. Se poate observa ca instanța de fond nu a analizat decât actul atacat, respectiv autorizația de construire si ca analiza sa a vizat doar Coeficienții urbanistici POT si CUT. Deși recunoaște ca acești coeficienți sunt depășiți, adică legalitatea actului administrativ este îndoielnica, apreciază in mod greșit ca legea poate fi aplicata ., întrucât depășirea coeficienților ar fi mica. Ori, mergând pe acest raționament, daca o depășire de 0,19 % este mica, atunci si o depășire a acestei depășiri, este si mai mica, astfel încât nu afectează legalitatea actului administrativ. Mergând pana la capăt pe un raționament al reducerii la absurd, din aproape in aproape, cu pași infinitezimali, depășirea poate evolua oricât, întrucât depășirile mici sunt permise de fiecare data. Insa, un asemenea rezultat nu poate fi acceptat, legiuitorul instituind limite pentru a nu fi depășite, nici cu mult, nici cu puțin. Ca urmare a acestui raționament greșit si ca urmare a interpretării si aplicării greșite a restricțiilor legislative privind limitele maxime ale coeficienților urbanistici, instanța a ajuns la concluzia ca afirmațiile lor ar fi neîntemeiate si nu creează o îndoiala serioasa asupra unui act care are limitele maxime ale coeficienților urbanistici depășite.
Aceeași greșeala a fost generata de neanalizarea tuturor celorlalte probe, întrucât autorizația in sine este chiar actul atacat, la baza acesteia stand si alte documente ce trebuiau analizate procedural in mod separat si apoi coroborate.
Stabilind in mod greșit ca nu are posibilitatea de a analiza cat de fundamentate sunt înscrisurile folosite de noi ca probe, prima instanța a refuzat sa analizeze aceste documente, hotărârea fiind in aceste condiții nemotivata. Raportând modul de judecata la dispozițiile art. 174 si 175 C proc. civ., rezulta ca instanța nu a respectat norme care ocrotesc interesul public al bunei administrări a justiției si al legalității procesului civil (inclusiv din perspectiva dreptului internațional la care România este parte semnatara - Convenția si dreptul comunitar - Carta) si, in egala măsura, interesul privat al pârtii reclamante care vizează accesul la justiție, dreptul la un proces echitabil, egalitatea armelor in conflictele deduse judecații. P. nerespectarea cerinței legale de analiza a probelor, fie chiar si sumara, instanța a produs un prejudiciu ce nu se poate înlătura decât prin admiterea recursului, casarea hotărârii si rejudecarea in fond a cererii.
Suplimentar, instanța de judecata nu a respectat regulile de procedură nici cu privire la conținutul hotărârii judecătorești, respectiv al indicării in dispozitivul hotărârii a instanței la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac. Astfel, prin prevederile art. 425 alin 3 C. proc. civ., legiuitorul a prevăzut in mod imperativ ca hotărârea va cuprinde in partea finală a dispozitivului se dacă hotărârea este executorie, este supusă unei căi de atac ori este definitivă, data pronunțării ei, mențiunea că s-a pronunțat în ședință publică sau într-o altă modalitate prevăzută de lege, precum și semnăturile membrilor completului de judecată. Când hotărârea este supusă apelului sau recursului se va arăta si instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac.
II. Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), se arată următoarele:
F. de solicitarea lor si apărările invocate in cerere, respectiv invocarea încălcărilor prevederilor de drept material din domeniul construcțiilor si al urbanismului, instanța de judecata era obligata sa analizeze toate aceste prevederi de drept material si sa le facă o aplicare corecta.
Contrar reținerilor instanței, ei nu au invocat exclusiv coeficienții din certificatul de urbanism ci au invocat însăși încălcarea PUG si a Regulamentului general de urbanism, care reglementează ca limite maxime ale coeficienților POT = 45 % si CUT = 1,3 (Conform PUG al municipiului București, terenul se afla in zona de locuit, subzona L1a - subzona locuințelor individuale si colective mici cu maximum P+2E, POT maxim = 45%, CUT maxim = 1,3, H max = 10m). Din moment ce aceste limite sunt maxime, înseamnă ca nu pot fi depășite, nici nu mult, nici cu puțin, instanța interpretând si aplicând greșit legea sub acest aspect.
Autorizația atacată permite depășirea ambilor coeficienți urbanistici, astfel încât este generata o îndoiala serioasa asupra legalității sale.
Au invocat, de asemenea lipsa unui PUZ, cel care fusese aprobat prin HCGMB nr. 213/2005 - PUZ coordonator sector 6, fiind expirat. Si sub acest aspect se impunea o analiza a normelor de drept material, care reglementează durata de valabilitate a unei documentații de urbanism si modalitățile prin care pot fi făcute modificările coeficienților urbanistici. Era suficient ca instanța sa analizeze cuprinsul HCGMB nr. 213/2005 pentru a observa ca PUZ coordonator sector 6 a avut o valabilitate de 5 ani, adică a expirat in anul 2010, fără a fi înlocuit de alta documentație de urbanism de aceeași forța juridica.
Prima instanța avea posibilitatea de a observa lipsa acestei documentații, aceasta chestiune nefiind una in competenta exclusiva a instanței investita cu analiza pe fond a cererii de anulare a actului administrativ, așa cum in mod greșit se arata in hotărâre.
Tot normele de drept material incidente in cauza reglementează conținutul documentației de urbanism si limitele in care aceasta poate modifica coeficienții urbanistici. Ca urmare, era suficienta o analiza sumara a documentației de urbanism care sta la baza autorizației de construire pentru a crea o îndoiala serioasa asupra actului administrativ emis pe baza unei documentații care nu are prin lege, aptitudinea de a modifica POT si CUT. sau regimul de înălțime.
Conform Ghidului GM - 010 - 2000 aprobat prin Ordinul 176/N/2000 al MLPAT, art. 1.3, prin PUZ se reglementează regimul de aliniere, POT, CUT, regimul de înălțime. Elaborarea unui PUZ este obligatorie pentru justificarea unor intervenții urbanistice ce nu se înscriu in PUG aprobat.
Tot o analiza sumara i-ar fi permis instanței sa observe ca la baza PUD-ului sta Avizul tehnic nr._/6/4/12.06.2006 emis de Comisia de Urbanism, Lucrări Publice si Protecția Mediului a stabilit ca condiții de emitere a PUD-ului: POT maxim de 60% si un CUT maxim de 1,6 (anexa nr. 8); Retrageri edificabil: spre N- pe limita de proprietate; spre E - la 3,00 fata de limita de proprietate; spre S - la 3,00 fata de limita de proprietate: spre V - la 3,00 fata de limita de proprietate;
In aceste condiții, HCL nr. 208/2006 nu respecta însăși avizul emis pentru PUD, întrucât aproba POT maxim de 60% si un CUTmaxim de 2,8, Hmax = 15 m, deci este ilegala, iar un act ilegal in mod flagrant nu poate sta la baza unui act administrativ care sa fie considerat dincolo de o îndoiala serioasa asupra legalității sale.
Totodată, o analiza sumara ar fi permis instanței sa retina ca PUD-ul nu poate avea o durata de valabilitate mai mare decât a documentației PUZ pe care o modifica, astfel încât, odată cu expirarea PUZ coordonator, nu putea sa rămână in vigoare nici modificarea prin PUD.
De asemenea, cu un minim de efort, prima instanța putea constata ca iluminarea imobilului lor este afectata de noua construcție, astfel încât este pus sub semnul întrebării PUD-ul realizat fără un studiu de amplasament la baza căruia sa stea un studiu de însorire.
Aceste apărări nu trebuiau verificate pe fond ci era suficient ca, la o analiza sumara sa creeze îndoiala serioasa asupra emiterii unui act administrativ căruia ii lipsesc documente fundamentale necesare menținerii prezumției de legalitate.
Suficienta era si analiza sumara a Regulamentului General de Urbanism care precizează ca pentru clădirile izolate este necesara o „retragere fata de limitele laterale ale parcelei cu cel puțin jumătate din înălțimea la cornișa, dar nu mai puțin de 3,0 metri", in timp ce autorizația prevede o retragere de numai 40 cm de la limita de proprietate către imobilul nostru. O astfel de situație este si ea parte a configurării îndoielii serioase asupra legalității actului a cărui suspendare se cere.
Reglementarea corespunde cu cea din art. 2 din O.M.S. 536/1997: "Distanta dintre clădiri trebuie sa fie mai mare sau cel puțin egala cu înălțimea clădirii celei mai înalte, pentru a nu se umbri reciproc".
In aceste condiții, este evidenta abaterea autorizației de la normele legale ce au aplicare in cauza, nefiind necesara, așa cum susține prima instanța, probarea prin mijloace tehnice.
Chiar si o astfel de proba tehnica este depusa la dosar fiind reprezentata de studiul de însorire care, chiar fără a fi o expertiza judiciara, dovedește ca era necesar anterior stabilirii amplasamentului clădirii un astfel de studiu ca parte a unui PUD - studiu de amplasament, prevăzut de ghidul de elaborare a unei astfel de documentații de urbanism.
In considerarea aplicării disciplinei in construcții, atât Legea nr. 50/1991 cat si legea urbanismului, se impun a fi respectate întocmai, deoarece ele presupun o buna coordonare a disciplinei in construcții si astfel o aplicare corecta a lor va aduce impactul social scontat prin care s-a vizat o anume direcție de dezvoltare, a peisajului urbanistic zonal, local sau regional, al tarii noastre, aceasta reprezentând o directive de interes public, general. P. urmare, dispozițiile legii 50/1991 referitoare la autorizarea in construcții si cele privind amenajarea teritoriului sunt, de la sine, norme a căror aplicare este de ordine imperativa, spre folosul tuturor cetățenilor, norme de la care nu se poate deroga, ținând cont ca acestea protejează un interes public si concura la amenajarea teritoriului național, zonal și județean.
„Documentațiile de urbanism sunt rezultatul unui proces de planificare urbană referitoare la un teritoriu determinat, prin care se analizează situația existentă și se stabilesc obiectivele, acțiunile, procesele și măsurile de amenajare și de dezvoltare durabilă a localităților. Documentațiile de urbanism se elaborează de către colective interdisciplinare formate din specialiști atestați în condițiile legii. Documentațiile de urbanism transpun la nivelul localităților urbane și rurale propunerile cuprinse în planurile de amenajare a teritoriului național, zonal și județean. Documentațiile de urbanism au caracter de reglementare specifică și stabilesc reguli ce se aplică direct asupra localităților și părților din acestea până la nivelul parcelelor cadastrale, constituind elemente de fundamentare obligatorii pentru eliberarea certificatelor de urbanism", (art. 44. - din legea nr. 350/2001).
Anularea unui act administrativ ilegal se poate dispune, indiferent daca actul in cauza a încălcat o norma ce ocrotește un interes general sau personal. Sancțiunea nulității absolute a actelor administrative a fost consfințită in mod expres prin art. 1 din Legea 554/2004 privind contenciosul administrativ. Soluția instanței de judecata in sensul acceptării unor „valori cu puțin peste cele reglementate pentru zona in care se găsește . validare judecătorească a nesocotirii unor norme imperative privind regimul construcțiilor. Or, nimeni nu se poate prevala de o conduită nelegitimă pentru a obține recunoașterea unui drept ocrotit de lege.
Si referitor la condiția pagubei iminente instanța de judecata face o aplicare greșita a normelor de drept substanțial. Art. 2 alin 1 lit. ș) al Legii nr. 50/1991 stabilește ca prin pagubă iminentă se înțelege prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public.
Instanța interpretează insa paguba iminenta din perspectiva paraților si nu a reclamanților, ignorând aplicarea acestei norme la situația de fapt dedusa judecații.
In speța nu are nicio relevanta prejudiciul celui care construiește ilegal pe care l-ar putea suferi prin demolarea construcției.
Conform cererii cu care a fost sesizata instanța de judecata, astfel cum a fost precizata, au arătat ca prejudiciul lor are o dubla valența: procesuala si materiala.
Sub aspect material instanța nici nu a luat in analiza normele de drept material invocate a fi încălcate. Astfel a invocat diminuarea confortului locuirii si afectarea dreptului la respectarea vieții private și de familie, a domiciliului iar instanța a analizat disconfortul rezultat pe perioada executării construcției. Sub aspect procesual, in mod evident schimbarea stării de fapt si de drept ca urmare a finalizării si, sigur, a înstrăinării construcției, va face mult mai dificila desființarea construcției ilegale.
Instanța ar fi trebuit sa sesizeze faptul ca, sistând lucrările prin suspendarea autorizației de construire, ar fi redus considerabil atât costurile demolării cat si pierderea suferita ca urmare a înglobării de materiale suplimentare in construcție.
Pe de alta parte, . care vorbește prima instanța nu este posibila întrucât nu este permisa întocmirea de documentații de urbanism pentru . pot fi inițiate și aprobate documentații de urbanism care au ca scop . unor construcții edificate fără autorizație de construire sau care nu respectă prevederile autorizației de construire – art. 561 din Legea 350/2001). Ori, in lipsa unui PUZ, apare ca evident ca nu este posibila întocmirea ulterioara autorizării a unei astfel de documentații de urbanism, pentru a se intra in legalitate. In mod incontestabil prima instanța nu a cunoscut normele legale din domeniu deși aceasta obligație ii incumba, potrivit art. 252 alin. 1 C. proc. civ.
Faptul ca in parte aceasta clădire a fost terminata, adică s-a edificat structura de rezistenta si s-a întocmit un proces-verbal care confirma executarea elementelor vătămătoare pentru ei (in realitate prejudiciul fiind in desfășurare întrucât nu sunt finalizate integral lucrările, așa cum prevede HG nr. 273/1994 privind aprobarea Regulamentului de recepție a lucrărilor de construcții și instalații aferente acestora astfel cum au fost ele modificate si completate prin dispozițiile HG nr. 940/2006), nu poate conduce la ideea ca prejudiciul este consumat.
Statul roman are obligația de a institui un sistem de norme juridice eficiente care sa poată reprezenta o garanție a respectării drepturilor particularilor afectați de activitatea nelegala a autorităților publice. Li se reproșează in prezent ca realitatea creata datorita duratei procesului si anume finalizarea elementelor constructive este de natura a face cererea lor ca neîntemeiata. Ori, nu este vina lor ca legea romana instituie o procedura prealabila ineficienta si inutila (întrucât odată comunicata autorizația de construire aceasta nu mai poate fi revocata, neexistând exemple in acest sens si nici norme legale care sa permită retractarea unui act administrativ intrat in circuitul civil prin comunicare) iar termenele de judecata pentru cereri urgente se dau după perioade de timp suficient de lungi care sa permită „finalizarea" activității ilegale, deși cel puțin la nivel teoretic, termenele se pot da si de pe o zi pe alta. In aceste condiții nu li se poate pune pe umeri o sarcina disproporționata si care aparține statului si care privește încălcarea unor norme de drept public.
Pentru toate motivele invocate mai sus, au solicitat să se admită recursul formulat, sa se caseze in tot hotărârea atacata, iar pe fond sa se admită cererea de suspendare astfel cum a fost formulata, cu cheltuieli de judecata.
In drept, au fost invocate dispozițiile art. 488 alin 1 pct. 5 si 8 si urm C. proc. civ., Legea nr. 554/2004, alte dispoziții legale incidente in cauza.
La Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal cauza a fost înregistrată la data de 19.07.2013, sub nr._ .
P. întâmpinarea formulată la data de 22.08.2013, de către intimatul – pârât P. S. 6 București, s-a solicitat respingerea recursului ca neîntemeiat.
În motivarea întâmpinării, a fost invocată excepția tardivității formulării recursului și excepția inadmisibilității acestuia.
Conform art. 14 alin (4) din Legea nr. 554/2004 republicata, hotărârea referitoare la suspendarea unui act administrativ poate fi atacata in 5 zile de la comunicare. In speța, sentința a fost comunicata pârâtilor in data de 05.07.2013, iar recursul reclamanților a fost depus la instanța de fond la data de 12.07.2013, adică o zi peste termenul legal.
Referitor la motivele invocate in baza pct. 5, se arată că nici unul din motive si anume: analizarea stării de fapt ceea ce in accepțiunea recurenților echivalează cu analizarea "fiecărei probe", analizarea altor documente decât autorizația de construire, nu constituie acte de procedura, astfel încât încadrarea motivelor la acest punct este inadmisibila.
Pe fond, se arată că singurele "probe" depuse de reclamanți, in termenul legal, sunt plângerea prealabila si o adresa de la DGPL S. 6 din care reiese ca la data efectuării unui control la adresa din . nr. 38 au început lucrări de excavare, astfel că instanța nu avea ce alte "probe" sa analizeze, decât cele depuse de instituția pârâtă. Mai mult, instanta de fond nu putea sa se pronunțe decât in limitele in care a fost investita cu cererea de chemare in judecata-respectiv pe autorizația de construire. Toate pretențiile recurenților cu privire la certificate de urbanism si planuri urbanistice emise nelegal - fără sa probeze acea nelegalitate - exced cadrului procesual cu atât mai mult cu cat prezenta acțiune este o cerere de suspendare.
In ceea ce privește Raportul de expertiza extrajudiciar depus de către reclamanți, in ședința publica, s-a arătat că acest înscris este depus cu încălcarea dispozițiilor art. 204 din N.C.P.C. Referitor la acest studiu de însorire, depus tardiv, intimatul – pârât a învederat faptul ca nu face in nici un fel dovada pretențiilor reclamanților.
Referitor la critica recurenților cu privire conținutul hotărârii judecătorești, intimatul – pârât a învederat faptul ca lipsa mențiunii cu privire la instanța la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, nu prezintă o importanta deosebita întrucât nu lipsește părțile de posibilitatea exercitării cailor de atac.
In ceea ce privește motivul de recurs invocat in temeiul art. 488 alin 1 pct. 8 din NCPC intimatul – pârât a învederat că în mod corect si temeinic a considerat instanța de fond faptul ca reclamanții nu au făcut dovada "cazului bine justificat", întrucât aspectele invocate nu creează o îndoiala serioasa asupra legalității; de asemenea, reclamanții nu au făcut dovada prejudiciului material,viitor si previzibil. Astfel, in ceea ce privește condiția pagubei iminente, tribunalul a reținut ca reclamanții nu au dovedit ca este îndeplinita, finalizarea unui imobil cu anumiți coeficienți urbanistici ce nu corespund normelor aplicabile ar putea duce cel mult, in cazul anularii autorizației de construire, la obligarea paratului sa intre in legalitate si sa demoleze construcțiile neconforme. "Or aceasta nu este o paguba iminenta pentru patrimoniul reclamanților". De asemenea, instanța de fond a apreciat corect faptul ca "disconfortul creat vecinilor prin executarea de lucrări de finisare a construcției nu determina îndeplinirea cerinței pagubei iminente de natura sa justifice suspendarea executării actului administrativ".
Pentru aceste considerente, intimatul – pârât P. S. 6 București a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
In drept, s-au invocat dispozițiile: art. 205 NCPC, Lg. 215/2001, Lg. 50/1991 republicata si actualizata, Lg. nr. 554/2004 actualizata.
La data de 23.08.2013, intimata – pârâtă S.C. A. I. Construct S.R.L. a formulat întâmpinare, prin care a solicitat pentru respingerea ca nefondat a recursului, pentru următoarele considerente:
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 5 Noul Cod de procedură civilă, se arată că instanța nu a încălcat nici o regulă de procedură a cărei nerespectare atrage sancțiunea nulității. Singurul aspect care poate fi analizat prin prisma acestui motiv de recurs este faptul că sentința nu conține în partea finală a dispozitivului indicația privind instanța la care se depune cererea pentru exercitarea căii de atac. Având în vedere că lipsa acestei mențiuni nu poate fi catalogată drept una din nulitățile necondiționate de la art. 176 pct. 1-6 Noul Cod de procedură civilă, rezultă că această nulitate e condiționată de o demonstrarea unei vătămări suferită de recurentă potrivit art. 175 alin. 1 cu art. 178 alin. 2 Noul Cod de procedură civilă. Or, în cazul de față se constată că recurenta, chiar și fără mențiunea de care se plânge, a depus cererea de recurs însoțită de motive, în mod corect la instanța a cărei hotărâre se atacă, deci nu s-a pricinuit nici cea mai mică vătămare. Restul aspectelor învederate la acest capitol din cererea de recurs nu pot fi încadrate la art. art. 488 alin. 1 pct. 5 Noul Cod de procedură civilă ci, de fapt, se susține ceea ce recurenta consideră că ar fi o greșită apreciere a probelor.
Cu privire la motivul de recurs prevăzut de art. 488 alin. 1 pct. 8 Noul Cod de procedură civilă, se arată că în mod corect instanța de fond a reținut din întregul context probator că nu există elemente care să contureze un "un caz bine justificat" ci, este necesară administrarea de probe științifice (fila 6 par. 6 din sentință) pentru a se stabili dacă ceea ce susțin reclamanții este real sau nu. Or, specificul procedural al suspendării actului administrativ în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu e compatibil cu administrarea acestor probe. La examinarea sumară care se face în această procedură, instanța a constatat că există documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ cu caracter individual atacat și că nu sunt depășiți coeficienții urbanistici specifici zonei.
La termenul din 30 septembrie 2013, Curtea a pus în discuție calificarea excepției inadmisibilității recursului invocată de intimatul-pârât P. S. 6 ca fiind excepția nulității recursului; prin încheierea de ședință de la acea dată și pentru considerentele conținute în aceasta, excepția a fost recalificată ca fiind excepția nulității recursului.
La același termen, Curtea a pus în discuție excepția tardivității recursului invocată de același intimat, excepția fiind respinsă prin încheierea de ședință de la acea dată și pentru considerentele expuse în cuprinsul acesteia.
În ceea ce privește excepția nulității recursului, Curtea constată următoarele:
Conform prev. art. 489 alin. 1 și 2 din Noul Cod de Procedură Civilă, intitulat „Sancțiunea nemotivării recursului”, „recursul este nul dacă nu a fost motivat în termenul legal, cu excepția cazului prevăzut la alin. (3); aceeași sancțiune intervine în cazul în care motivele invocate nu se încadrează în motivele de casare prevăzute la art. 488.”
Curtea constată că pe de o parte, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin 1 pct. 5 C proc. civ.: („când, prin hotărârea dată, instanța a încălcat regulile de procedură a căror nerespectare atrage sancțiunea nulității"), pentru neanalizarea probelor de către prima instanță și nerespectarea regulilor de procedură cu privire la conținutul hotărârii judecătorești, respectiv pentru neindicarea in dispozitivul hotărârii a instanței la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac.
Curtea constată că motivul legat de neanalizarea probelor, ținând de netemeinicia soluției, nu mai poate fi încadrat în motivele de casare reglementate de art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă, acest motiv nemaiputând fi invocat pe calea recursului în lumina noii reglementări procesuale.
În schimb, motivul legat de neindicarea in dispozitivul hotărârii a instanței la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac reprezintă invocarea încălcării art. 425 alin. 3 din Noul Cod de Procedură Civilă, aspect ce se încadrează în prev. art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pe de altă parte, recurenta a invocat motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), pentru următoarele argumente:
1- încălcarea PUG si a Regulamentului general de urbanism;
2- încălcarea normelor de drept material, care reglementează durata de valabilitate a unei documentații de urbanism si modalitățile prin care pot fi făcute modificările coeficienților urbanistici ( HCGMB nr. 213 /2005);
3-prima instanța avea posibilitatea de a observa lipsa acestei documentații, aceasta chestiune nefiind una in competenta exclusiva a instanței investita cu analiza pe fond a cererii de anulare a actului administrativ, așa cum in mod greșit se arata in hotărâre;
4-încălcarea normelor de drept material incidente in cauza care reglementează conținutul documentației de urbanism si limitele in care aceasta poate modifica coeficienții urbanistici;
5- faptul ca iluminarea imobilului lor este afectata de noua construcție, astfel încât este pus sub semnul întrebării PUD-ul realizat fără un studiu de amplasament la baza căruia sa stea un studiu de însorire;
6-încălcarea Legii nr. 50 /1991 privind disciplina in construcții și a Legii urbanismului;
7- aplicarea greșita a normelor de drept substanțial referitor la condiția pagubei iminente (art. 2 alin 1 lit. ș) al Legii nr. 554/ 2004).
Curtea constată că, exceptând aspectul invocat la punctul 5, toate celelalte reprezintă invocări ale greșitei aplicări unei norme de drept substanțial, ceea ce se încadrează în motivul de recurs prev. de art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă.
Pentru aceste motive, Curtea va respinge excepția nulității recursului ca nefondată; existând argumente care se încadrează în motivele de casare de la art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă, nu se poate reține nulitatea recursului.
Cu ocazia cercetării motivelor de casare, Curtea va analiza însă numai argumentele care se încadrează efectiv în disp. art. 488 alin. 1 pct. 5 și 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, astfel cum au fost explicitate mai sus.
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată următoarele:
Curtea a constatat deja că motivul legat de neanalizarea probelor, ținând de netemeinicia soluției, nu poate fi încadrat în motivele de casare reglementate de art. 488 din Noul Cod de Procedură Civilă, astfel că nu va mai analiza aceste argumente.
În ceea ce privește motivul de casare legat de neindicarea in dispozitivul hotărârii a instanței la care se depune cererea pentru exercitarea caii de atac, Curtea constată că lipsa acestei mențiuni nu poate fi catalogată drept una din nulitățile necondiționate de la art. 176 pct. 1-6 Noul Cod de procedură civilă.
P. urmare, această nulitate e condiționată de demonstrarea unei vătămări suferită de recurentă, potrivit art. 175 alin. 1 cu art. 178 alin. 2 din Noul Cod de procedură civilă. Or, în cazul de față se constată că recurenta, chiar și fără mențiunea de care se plânge, a depus cererea de recurs însoțită de motive, în mod corect la instanța a cărei hotărâre se atacă, deci nu s-a pricinuit nici cea mai mică vătămare.
Astfel, motivul de casare de la art. 488 alin. 1 pct. 5 din Noul Cod de Procedură Civilă este nefondat.
Referitor la motivul de nelegalitate prevăzut la art. 488 alin 1 pct. 8 C. proc. civ. ("când hotărârea a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a normelor de drept material"), Curtea constată, de asemenea, că este nefondat, pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Astfel, argumentele invocate de recurentă la punctele 1,2,3,4 și 6 (încălcarea PUG si a Regulamentului general de urbanism; încălcarea normelor de drept material, care reglementează durata de valabilitate a unei documentații de urbanism si modalitățile prin care pot fi făcute modificările coeficienților urbanistici ( HCGMB nr. 213 /2005); prima instanța avea posibilitatea de a observa lipsa acestei documentații, aceasta chestiune nefiind una in competenta exclusiva a instanței investita cu analiza pe fond a cererii de anulare a actului administrativ, așa cum in mod greșit se arata in hotărâre; încălcarea normelor de drept material incidente in cauza care reglementează conținutul documentației de urbanism si limitele in care aceasta poate modifica coeficienții urbanistici; încălcarea Legii nr. 50 /1991 privind disciplina in construcții și a Legii urbanismului), deși reprezintă critici de nelegalitate în sensul art. 488 alin. 1 pct. 8 din Noul Cod de Procedură Civilă, nu pot fi analizate de instanța învestită cu cererea de suspendare, deoarece sunt chiar motivele pentru care recurenta poate invoca nulitatea actului administrativ.
Cu privire la existența unui caz bine justificat, Curtea reține următoarele argumente deduse din interpretarea textelor legale incidente cauzei.
Noțiunea de caz bine justificat a fost definită la art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554 /2004, ca fiind acele împrejurări legate de starea de fapt și de drept, care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ.
Cazul bine justificat și iminența unei pagube sunt analizate în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, fiind lăsate la aprecierea judecătorului, care nu poate efectua decât o analiză sumară a aparenței dreptului, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată, cu respectarea unui echilibru rezonabil între interesul public pe care autoritatea publică este obligată să îl îndeplinească și drepturile subiective sau interesele legitime private care pot fi afectate.
Cazul bine justificat poate fi reținut pe baza unor indicii de răsturnare a prezumției de legalitate, decelate dintr-un probatoriu căruia nu i se poate pretinde amploarea și consistența probelor ce urmează a fi administrate în cadrul acțiunii în anularea actului pentru că, în caz contrar, s-ar prejudicia fondul cauzei - ceea ce nu este permis în cadrul procedurii sumare suspendării de executare.
Aceasta nu înseamnă însă că indiciile de nelegalitate trebuie să se refere exclusiv la dimensiunea formală a actului administrativ, pentru că legea nu face distincție între cerințele de legalitate de ordin procedural și cele substanțiale, esențial fiind doar ca aparența de nelegalitate să fie evidentă, să poată fi identificată fără o examinare aprofundată a cauzei. Este incontestabil faptul că suspendarea executării actului administrativ, care se circumscrie noțiunii de protecție provizorie a drepturilor și intereselor particularilor până la momentul la care instanța competentă va cenzura legalitatea lui, constituie o măsură de excepție, presupunând dovedirea efectivă a unor împrejurări conexe regimului administrativ aplicabil actului atacat, pe baza cărora să se poată reține îndeplinirea cumulativă a celor două condiții prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv cazul bine justificat și iminența pagubei, astfel cum sunt definite prin art. 2 lit. ș) și t) din aceeași lege.
Îndeplinirea acestor condiții se analizează în funcție de circumstanțele concrete ale fiecărei cauze, pe baza împrejurărilor de fapt și de drept prezentate de partea interesată. Acestea trebuie să ofere indicii suficiente de răsturnare a prezumției de legalitate de care se bucură actul administrativ și să facă verosimilă iminența producerii unei pagube, dificil de reparat, în cazul particular supus evaluării.
În raport cu circumstanțele concrete ale prezentei cauze, Curtea reține că în mod corect a constatat prima instanță că îndeplinirea cumulativă a celor două condiții impuse de art. 14 din Legea nr. 554/2004 nu poate fi reținută.
Astfel, în cauza de față nu există elementele care să contureze îndeplinirea primei condiții, a cazului bine justificat în sensul art. 2 alin. (1) lit. t) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În mod corect, cu justa aplicare a normei de drept material, a reținut prima instanță că nu a fost creată o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ a cărui suspendare a fost solicitată în baza art. 14 din Legea nr. 554/2004. Mai mult, cazul bine justificat nu poate fi argumentat prin invocarea unor aspecte care țin de legalitatea actului, întrucât acestea vizează fondul actului, care se analizează numai în cadrul acțiunii în anulare. Instanța are numai posibilitatea de a efectua o cercetare sumară a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevăzute de lege nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
Curtea constată că nu se poate pronunța asupra aprecierilor recurentului-reclamant referitoare la cele menționate la punctele 1-4 și 6 de mai sus, deoarece reprezintă chestiuni de fond care depășesc limitele procedurii sumare a suspendării executării actului administrativ. În jurisprudența sa constantă, Secția de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți a reținut că pentru conturarea cazului temeinic justificat care să impună suspendarea unui act administrativ, instanța nu trebuie să procedeze la analizarea criticilor de nelegalitate pe care se întemeiază însăși cererea de anulare a actului administrativ, ci trebuie să-și limiteze verificarea doar la acele împrejurări vădite de fapt și /sau de drept care au capacitatea să producă o îndoială serioasă asupra prezumției de legalitate de care se bucură un act administrativ.
P. urmare, Curtea constată că argumentele invocate de recurentă în dovedirea cazului bine justificat sunt de fapt argumentele de fond din acțiunea în anulare a actului a cărui suspendare se cere, ceea ce nu poate fi analizat pe calea unei cereri de suspendare.
În ceea ce privește critica legată de aplicarea greșita a normelor de drept substanțial referitor la condiția pagubei iminente (art. 2 alin 1 lit. ș) al Legii nr. 554/ 2004), Curtea constată că nu este fondată.
Din dispozițiile art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege rezultă că noțiunea de pagubă iminentă are în vedere producerea unui prejudiciu.
Pentru verificarea prejudiciului, trebuie stabilit că acesta nu are un caracter prezumat legal și că, în corelație cu existența unui caz bine justificat, prejudiciul logic creat prin executarea actului este unul nelegal și deci are la bază un act administrativ care nu se bucură de prezumția de legalitate; or, anterior, Curtea a statuat că nu se poate stabili că există un caz bine justificat, ceea ce face ca prezumtiva executare în sine a actului administrativ să apară ca având, caracter prezumat legal, ceea ce nu se circumscrie cerințelor art. 2 alin. (1) lit. ș) din lege.
Pe de altă parte, nu se poate reține ca fiind relevant argumentul recurentei, în sensul că nu are nicio relevanta prejudiciul pe care l-ar putea suferi prin demolarea construcției cel care construiește ilegal; este adevărat că textul are în vedere prejudiciul suferit de cel care solicită suspendarea actului administrativ, dar Curtea are în vedere analiza făcută de prima instanță cu privire la prejudiciul ce ar fi suportat de patrimoniul reclamantului, iar nu cea cu privire la patrimoniul pârâtei.
Astfel, faptul că structura clădirii a fost finalizată și a fost întocmit procesul verbal de recepție nr. 175/ 12.06.2013 duce la încetarea producerii efectelor juridice de către autorizația de construire, ca urmare a faptului că aceasta și-a produs toate efectele în vederea cărora a fost emisă; o suspendare a autorizației de construire, în condițiile în care construcția a fost finalizată, apare ca lipsită de efecte concrete, deoarece prejudiciul avut în vedere de text este unul iminent, iar nu unul deja produs și care nu mai poate fi înlăturat pe calea cererii de suspendare, ci eventual pe calea unei acțiuni în anulare și de repunere în situația anterioară.
Acesta este argumentul pentru care Curtea consideră că nu este îndeplinită condiția pagubei iminente, prevăzută de art. 14 din legea contenciosului administrativ.
Pentru toate aceste considerente, în temeiul art. 498 din Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția nulității recursului, ca nefondată.
Respinge recursul formulat de recurenții-reclamanți B. I. și B. D., ambii cu domiciliul procesual ales la SCA B., P. și Asociații în București, .. 16, ., sector 5, împotriva sentinței civile nr. 3657 /25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. dosarul nr._ în contradictoriu cu intimații-pârâți. SRL, cu sediul în București, . 2, nr. 14 A, sector 6, P. S. 6 București, S. 6 prin Primar și P. S. 6 București, toți cu sediul în București, Calea Plevnei, nr. 147-149, sector 6, având ca obiect suspendare executare act administrativ, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07 octombrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 22.10.2013
2 ex; red. Jud. AV
Sentința civilă 3657/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. dosarul nr._ ; judecător fond: C. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3814/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3052/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
