Pretentii. Decizia nr. 121/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 121/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-01-2013 în dosarul nr. 75368/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 121
Ședința publică de la 14.01.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. - C. I.
Pe rol este soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, împotriva Sentinței civile nr. 2503/05.06.2012, pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. A. domiciliat în București, sector 6, .. 16, ., . și S. E. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 3, B-ul Unirii, nr. 33, ., . obiect - “pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta – pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ reclamanții S. A. și S. E. în contradictoriu cu pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a solicitat ca prin sentința ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la plata sumei de 136.220,568 lei reprezentând prima tranșă de 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr. 877/27.01.2011 emisă de către Comisia Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003, sumă ce urmează a fi actualizată în raport cu indicele prețurilor de consum comunicat de Institutul Național pentru S., începând de la data de 27.01.2011, data emiterii hotărârii și până la data plății efective.
Prin sentința civilă nr. 2503 din data de 05.06.2012, Tribunalul București a admis acțiunea și a obligat pârâta la plata către reclamanți a primei tranșe de 40% din suma stabilită prin Hotărârea Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 nr.877/27.01.2011, sumă ce va fi actualizată în raport de indicele de inflație începând cu data emiterii hotărârii și până la data plății efective.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut că prin Hotărârea nr.877/27.01.2011 reclamanților li s-a acordat suma de 340.551,42 cu titlu de despăgubiri potrivit Legii 290/2003.
Deși reclamanții au solicitat autorității emitente justificări pentru neplata sumei acordate cu titlu de despăgubiri, aceasta invocă faptul că nu a primit suficienți bani de la Ministerul de Finanțe.
Tribunalul a reținut că pârâta are obligația să plătească suma acordată de Comisia locală cu titlu de despăgubiri potrivit Legii 290/2003, în dispozițiile legale neexistând o condiționare a plății în raport de sumele acordate de la bugetul de stat.
Referirea făcută de pârâtă cu privire la dispozițiile art. 18 al. 5 din HG 1120/2006 nu a fost luată în considerare de instanța de fond, întrucât adaugă la lege, ceea ce nu poate fi permis în cazul unui act cu o putere juridică inferioară unei dispoziții legale. Astfel nu se poate condiționa de către debitor, care în acest caz este statul, acordarea unei despăgubiri prevăzute de un text de lege, de existența sumelor de bani în bugetul de stat. O astfel de prevedere lipsește de efect întregul edificiu juridic pe care se bazează Legea 290/2003, lăsând practic la dispoziția debitorului termenul la care va binevoi a plăti suma stabilită cu titlu de despăgubiri iar forța de executare din oficiu de care se bucură un act administrativ rămâne la stadiul de teorie fără aplicare practică.
S-a mai reținut că este evidentă necesitatea reactualizării sumei propuse cu titlu de despăgubire având în vedere data la care a fost depusă cererea de acordare a despăgubirilor, 18.12.2003 și data la care a fost emisă Hotărârea nr. 877/27.01.2011.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților.
În motivare, recurenta a arătat că, potrivit art. 18 alin. (5) din H.G. nr. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, rezultă că plata despăgubirilor este condiționată de existența în bugetul de stat a unor sume suficiente aprobate anual cu această destinație.
A precizat că sumele alocate ca despăgubiri sunt stabilite prin Legea bugetului de stat, iar sumele plătite de ANRP ca despăgubiri pe Legea nr. 290/2003 sunt publice fiind publicate pe site-ul anrp.gov.ro.
Din aceste sume Serviciului pentru aplicarea Legii nr. 290/2003 i-au fost alocate:
-52.911.909,15 lei în anul 2007;
-17.567.560,94 lei în anul 2008;
-20.389.425,80 lei în anul 2009;
-38.849.328,80 lei în anul 2010;
-39.635.644 lei în anul 2011.
Recurenta a invocat art. 41 din Charta Europeană a Drepturilor Fundamentale și interpretarea Recomandării/R./C.M./2007/7, unde se stabilește că, „având în vedere împrejurările cauzei și volumul de activitate al autorității administrative competente în materia soluționării cererilor de acordare a cetățeniei române", termenul rezonabil reglementat prin art. 41 trebuie analizat în circumstanțele date.
A susținut că, în interpretarea dată, se consideră că nu poate fi vorba de încălcarea dispozițiilor art. 10 din Convenția Europeană asupra cetățeniei, atunci când există foarte multe cereri depuse, iar mijloacele folosite se dovedesc a fi insuficiente.
Recurenta a invocat jurisprudența CEDO și a susținut că implementarea recomandărilor puse în vedere de către Curtea Europeană ca urmare a procedurii Hotărârii Pilot pronunțate urmează a se realiza prin noile măsuri legislative propuse, susținute de măsuri urgente privind întărirea capacității instituționale și schimbarea viziunii de ansamblu a procedurii administrative.
A mai arătat că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabilii, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este în natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și în plan european.
A menționat că, din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi plătite decât în condițiile de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența C.E.D.O.
În ceea ce privește obligarea la actualizarea sumei de 136.220,568 lei, reprezentând prima tranșă de 40% din despăgubirile stabilite prin Hotărârea nr. 877 din 27.01.2011 emisă de Comisia Municipiului București de aplicare a Legii nr. 290/2007, a precizat că, în conformitate cu art. 10 alin (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, precum și cu prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003, având în vedere că Hotărârea nr. 877/2011 a fost emisă în data de 27.01.2011, termenul de plată a primei tranșe a fost scadent la data de 27.01.2012, astfel încât actualizarea ar trebui făcută după data scadentă.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile art. 299 C.proc.civ., Legea nr.290/2003, cu modificările și completările ulterioare, HG nr. 1120/2006.
Deși legal citate, intimații nu au formulat întâmpinare.
Examinând recursul declarat, pe baza motivelor invocate și în conformitate cu dispozițiile art. 3041 C.pr.civ., Curtea reține că acesta este fondat, pentru considerentele ce vor fi arătate în cele ce urmează:
Dreptul intimaților-reclamanți la acordarea de compensații bănești în sumă de 340.551,42 lei, în conformitate cu dispozițiile Legii nr. 290/2003, a fost stabilit prin Hotărârea nr. 877/27.01.2011 a Comisiei Municipiului București de Aplicare a Legii nr. 290/2003.
În ce privește achitarea efectivă a acestor compensații bănești, sunt incidente dispozițiile art. 18 alin. 5 lit. c din HG nr. 1120/2006 privind Normele Metodologice pentru Aplicarea Legii nr. 290/2003, potrivit cărora plata se face „în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat” eșalonat în 2 tranșe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor.
În cazul de față, rezultă că intimaților-reclamanți nu li s-a achitat până în prezent prima tranșă de 40%.
Curtea nu își însușește interpretarea pe care recurenta o dă textului legal citat, în sensul că plata despăgubirilor se face doar în situația în care sunt alocate suficiente fonduri de la bugetul de stat în acest scop, din următoarele motive:
Intimții sunt titularii unui drept de creanță, ce constituie un „bun” în accepțiunea Convenției europene pentru apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Creanța este suficient de bine stabilită pentru a beneficia de protecția instituită de art. 1 din Protocolul nr. 1 la Convenție, iar întârzierea la plată sau refuzul de plată din partea recurentei constituie atingeri aduse dreptului de proprietate al intimaților-reclamanți, astfel cum este garantat și protejat de Convenție.
Or, din momentul în care în patrimoniul intimaților s-a născut un drept de creanță recunoscut ca atare de legiuitor, ingerințele în exercițiul dreptului de proprietate cu privire la acest bun nu pot interveni decât printr-o prevedere a legii, pentru un scop legitim și păstrând raportul de proporționalitate între ingerință și scopul propus.
Din această perspectivă, se constată că Statul Român, prin legiuitorul său, a recunoscut în patrimoniul unei categorii de persoane, din care fac parte și intimații, un drept la acordarea unor compensații, prevăzând în același timp și o ingerință în dreptul de proprietate asupra acestei creanțe, aceasta constând în prevederea referitoare la plata în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
Curtea reține că această ingerință în dreptul de proprietate al intimaților este disproporționată, fiind o condiție a cărei realizare depinde exclusiv de voința statului, debitor al creanței, de a aloca la buget sumele necesare plății compensațiilor.
Este adevărat că, așa cum a subliniat recurenta, plafonarea sau eșalonarea creanțelor asupra statului sunt ingerințe admise în jurisprudența CEDO, ceea ce nu face însă admisibilă condiționarea realizării dreptului de creanță de alocarea fondurilor de la buget, o asemenea reglementare fiind lipsită de orice previzibilitate.
Prin urmare, pretinsa lipsă a fondurilor disponibile alocate de la bugetul de stat nu poate fi reținută drept justificare a refuzului de punere în executare a actului administrativ prin care s-a recunoscut dreptul de creanță al intimaților, în temeiul Legii nr. 290/2003, cu atât mai mult cu cât, din anul 2011, acestora nu le-a fost achitată prima tranșă, ceea ce dovedește că nu s-au luat niciun fel de măsuri pentru alocarea sumelor necesare plății compensațiilor.
Rezultă așadar că, potrivit interpretării recurentei, perioada de plată ar putea fi prelungită pe durată nedeterminată, până la alocarea sumelor necesare, ceea ce ar conduce la depășirea termenului rezonabil la care se referă art. 6 par. 1 din CEDO, termen care cuprinde și durata procedurilor administrative, întrucât acestea constituie o premisă prevăzută în dreptul intern pentru sesizarea instanței.
Prin urmare, în mod corect a constatat Tribunalul că în speță este vorba de un refuz nejustificat de executare a obligației de plată primei tranșe. termenul de 1 an, în care trebuia achitată această sumă cuvenită intimaților, fiind depășit.
În ceea ce privește critica recurentei referitoare la data de la care ar trebui actualizată prima tranșă, Curtea constată că este întemeiată din următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art. 10 alin. (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare, „Despăgubirile sau compensațiile bănești vor fi acordate beneficiarilor în termen de un an de la comunicarea hotărârii comisiei județene ori a municipiului București, după caz, (...); plata lor se poate face și în rate, în maximum 2 ani, în funcție de disponibilitățile bănești (...)".
În conformitate cu prevederile art. 18 alin. (5) din H.G. 1120/2006 privind aprobarea Normelor metodologice pentru aplicarea Legii nr.290/2003: "compensațiile bănești stabilite prin hotărârea comisiei județene ori a municipiului București pentru aplicarea Legii nr.290/2003, a Serviciului pentru aplicarea Legii nr.290/2003, (...) se achită beneficiarilor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat, astfel:
a)integral, dacă cuantumul acestora nu depășește 50.000 lei;
b)eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 60% în primul an și 40% în anul următor, dacă cuantumul despăgubirilor se încadrează între 50.001 lei și 100.000 lei;
c) eșalonat în doua transe, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în primul an și 60% în anul următor, dacă cuantumul compensațiilor depășește 100.001 lei.”
Având în vedere că Hotărârea nr. 877/2011 a fost emisă de Comisia Municipiului București de Aplicare a Legii nr. 290/2003 la data de 27.01.2011, rezultă că termenul de plată a primei tranșe a devenit scadent la data de 27.01.2012, dată la care s-a împlinit termenul de 1 an, potrivit art. 10 alin. (2) din Legea 290/2003, cu modificările și completările ulterioare.
Prin urmare, Curtea constată că în mod eronat a apreciat instanța de fond faptul că suma constituind prim tranșă de 40% din suma stabilită cu titlu de despăgubiri ar trebui actualizată începând cu data de 27.01.2011, întrucât aceasta nu era scadentă la data indicată, scadența intervenind la împlinirea termenului de 1 an de la data emiterii hotărârii, respectiv la data de 27.01.2012, actualizarea operând începând cu această dată.
În concluzie, constatând că data de la care suma cuvenită intimaților trebuie actualizată a fost stabilită în mod eronat, Curtea va admite recursul și va modifica în parte sentința recurată, în sensul că prima tranșă de 40% va fi actualizată în raport de indicele de inflație, începând cu împlinirea termenului de 1 an de la comunicarea Hotărârii nr. 877/27.01.2011 și până la data plății efective.
De asemenea, Curtea, în considerarea argumentelor prezentate, va menține în rest sentința recurată, în ceea ce privește soluția asupra cererii de obligare a pârâtei la plata primei tranșe de 40% din suma stabilită prin Hotărârea nr.877/27.01.2011 a Comisiei Municipiului București pentru aplicarea Legii nr. 290/2003.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR cu sediul în București, sector 1, Calea Floreasca, nr. 202, în contradictoriu cu intimații – reclamanți S. A. domiciliat în București, sector 6, .. 16, ., . și S. E. cu domiciliul ales pentru comunicarea actelor de procedură în București, sector 3, B-ul Unirii, nr. 33, ., .> Modifică în parte sentința recurată, în sensul că: prima tranșă de 40% va fi actualizată în raport de indicele de inflație începând cu împlinirea termenului de 1 an de la comunicarea hotărârii nr. 877/27.01.2011 și până la data plății efective.
Menține în rest celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.01.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER,
M. - C. I.
Red.jud.C.P.
Tehnored.C.I./2ex.
Jud. fond: S. V., Tribunalul București - Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Constatare calitate lucrător/colaborator securitate. OUG... | Obligaţia de a face. Sentința nr. 576/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
