Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 1256/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1256/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 21-03-2013 în dosarul nr. 2641/93/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
C. DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. A. ȘI FISCAL
Decizia civilă nr. 1256
Ședința publică de la 21 Martie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol pronunțarea asupra cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ B. PRIN PRIMAR G. P., împotriva sentinței civile nr. 8/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI și intimata C. DE C. ILFOV.
Dezbaterile asupra cererii de recurs au avut loc în ședința publică din data de 28 februarie 2013, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, parte integrantă din prezenta, când C., pentru a da posibilitate recurentei reclamante să depună la dosar concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 07 martie 2013. La data de 07 martie 2013, în aceeași compunere, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat succesiv pronunțarea la data de 14 martie 2013 și la data de 21 martie 2013, când, în aceeași compunere, a decis următoarele:
C.
Prin cererea formulată la data de 09.11.2012 reclamantul U. A. Teritorială B., în contradictoriu cu C. de C. a României și C. de C. Ilfov a solicitat suspendarea executării deciziei 13/2012, în privința măsurilor contestate până la soluționarea definitivă și irevocabilă a cauzei, obiect al dosarului_ .
Prin sentința civilă nr. 8/07.01.2013 Tribunalul Ilfov a respins ca neîntemeiată cererea, apreciind că nu sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004. Astfel, tribunalul a constatat că, prin raportare la probele administrate in cauza nu a fost răsturnata prezumția de legalitate de care se bucura actul administrativ a carui suspendare se solicita.
Cu privire la ce-a de a doua conditie, aceea a prevenirii unei pagube iminente, Tribunalul constata ca prin decizia a carei suspendare se solicita au fost stabilite in sarcina reclamantei mai multe masuri ce au drept scop recuperarea unor sume de bani, prin urmare prin decizia Camerei de C. Ilfov nu a fost angajata raspunderea materiala a reclamantei, nu se urmareste diminuarea bugetului administratiei publice locale ci, dimpotriva, se are în vedere recuperarea prejudiciului cauzat acestei institutii.
Reclamanta a formulat recurs împotriva sentinței, invocând următoarele argumente:
„1. Cazul bine justificat. Aparenta de nelegalitate.
In ceea ce priveste aceasta conditie in primul rand dorim sa aratam ca sentinta atacata prevede in considerente faptul ca "Tribunalul constata ca prin raportare la probele administrate in cauza nu a fost rasturnata prezumtia de nelegalitate de care se bucura actul administrativ". Analizand cu atentie cuprinsul sentintei atacate am observat faptul ca aceasta fraza este singura motivare a instantei de fond cu privire la conditia cazului bine justificat. Instanta de fond a expediat in cateva cuvinte problema "cazului bine justificat" fara a arata argumentele si justificarile pe care se bazeaza o astfel de concluzie si -mai ales- care sunt argumentele pentru care sustinerile subscrisei trebuie indepartate. Cu alte cuvinte hotararea instantei de fond nu cuprinde motivele pe care se sprijina, astfel incat intelegem sa invocam ca motiv de recurs prevederile art 304 pct 7 C.pr.civ. Se mai impune deasemenea o observatie: instanta de fond ne reproseaza ca nu am rasturnat prezumtia de nelegalitate, ignorand faptul ca rasturnarea acestei prezumtii nu poate fi realizata in cadrul procedurii de suspendare a actului administrativ; rasturnarea prezumtiei de nelegalitate poate interveni doar odata cu analizarea pe fond a litigiului. Sarcina reclamantului in cadrul procedurii de suspendare nu este sa rastoarne prezumtia de nelegalitate ci sa demonstreze "aparenta de nelegalitate" (deci doar o aparenta provizorie de nelegalitate care functioneaza pana la solutionarea in fond a pricinii si nu rasturnarea definitiva prezumtiei de legalitate). Asadar instanta de fond ne reproseaza prin sentinta atacata ca nu am fi reusit sa indeplinim o sarcina (rasturnarea prezumtiei) pe care potrivit legii nici nu puteam sa o indeplinim in cadrul procedurii de suspendare.Din acest motiv intelegem sa invocam ca motiv de recurs prevederile art 304 pct 9 C.pr.civ.
Pe fond aratam ca cererea noastra de suspendare este intemeiata din perspectiva indeplinirii conditiei referitoare la aparenta de nelegalitate, dupa cum urmeaza:
1. Referitor pct 5 din Decizia Curtii de C. nr. 13/2012.
Prin punctul 5 din Decizia 13/2012 ni se imputa faptul ca am incheiat cu . SRL "contractul de asociere nr. 109/2010 avand ca obiect gestionarea, exploatarea si intretinerea si folosirea eficienta a locurilor publice prin nerespectarea prevederilor expres statuate de cadrul legislativ in vigoare (in cazul de fata Legea nr 571/2003-Codul Fiscal, care reglementeaza ca taxele pentru utilizarea temporara a locurilor publice precum si amenzile si penalitatile aferente constituie integral venituri ale bugetului local)". Se solicita astfel "recuperarea la bugetul UAro B. a taxelor colectate in cadrul acestei asocieri (sume care potrivit prevederilor expres statuate de Legea nr. 571/2003-Codul Fiscal se cuveneau de drept bugetului local)" in cuantum de 845.039 lei. Temeiul legal invocat de catre C. de C. este art. 283 din Codul Fiscal, asa cum reiese din pag 18 din procesul verbal de constatare ce a precedat decizia nr. 13/2012.
Nelegalitatea acestei masuri rezida in primul rand din chiar textul art. 283 Cod Fiscal. Acesta prevede urmatoarele: "Consiliile locale, Consiliul General al Municipiului Bucuresti sau consiliile judetene, dupa caz, pot institui taxe pentru utilizarea temporara a locurilor publice( ..... )". Dupa cum se observa din analiza sumara a acestui text, consiliile locale nu au obligatia sa instituie taxe pentru utilizarea locurilor publice, aceasta fiind doar o facultate. Consiliile locale au deci facultatea sa instituie taxe pentru utilizarea locurilor publice sau sa nu instituie astfel de taxe. Consiliul local B. nu a instituit aceasta taxa pentru utilizarea locurilor publice, asa incat solicitarea Curtii de C. este neintemeiata. Prin urmare, suma de 845.039 lei nu reprezinta taxa pentru utilizarea locurilor publice, asa cum in mod eronat a considerat C. de C. si deci art 283 Cod fiscal este perfect inaplicabil in speta. Subscrisa nu putem recupera o taxa pe care nu am instituit-o in prealabil, acest fapt fiind o flagranta incalcare a dispozitiilor art 3 Iit b) din Codul Fiscal care statueaza asupra principiului "certitudinii impunerii",
In al doilea rand, C. de C. realizeaza o confuzie in ceea ce priveste natura juridica a contractului incheiat de subscrisa. Acest contract nu este un contract de inchiriere sau de concesiune, pentru care subscrisa sa incasam chirie sau redeventa. In exercitarea atributiilor prevazute de art 36 din Legea 215/2001, subscrisa am incheiat un contract de asociere in temeiul art 36 alin 7 lit a) asa cum reiese din chiar art 2.1 al acestui contract. Prin urmare, C. de C. nu se poate substitui consiliului local si sa schimbe natura juridica a acestui contract transformandu-I eventiual . concesiune. Consilierii locali au decis sa incheie un contract de asociere nu unul de inchiriere sau de concesiune. De aceea, solicitarea Curtii de C. de a recupera de la . SRL suma de 845.039 lei, nu are niciun temei contractual.
2. Referitor pct 9 din Decizie.
Intre UATO B. si . a fost incheiat in anul 2005 un contract de asociere in participatiune pentru realizarea modernizarii iluminatului public. In temeiul acestui contract asociatul secund SZD se obliga sa puna la dispozitia asocierii corpurile de iluminat precum si executia lucrarilor de modernizare a sistemului de iluminat iar subscrisa contribuiam cu o suma reprezentand plata dreptului de folosinta asupra corpurilor de iluminat pe o perioada de 84 luni, urmand ca ulterior acestea sa intre in proprietatea subscrisei. Contractul a fost incheiat in temeiul HCL 99/2005, si a notei de fundamentare nr. 254/28.10.2005 intocmit de serviciul public ADPP. La pag 11 din Decizia 13/2012, C. de C. ne obliga sa:
renegociem contractul in scopul inlaturarii cauzelor care au generat nereguli
repunem contractul pe valori reale.
prevedem masuri reparatorii (pe principiul echitatii si onestitatii) pentru inconvenientele produse de modul in care s-a desfasurat contractul.
Nelegalitatea acestei masuri consta in netemeinicia faptelor constatate in sensul ca nu se indica absolut nici un temei legal pe care eventual subscrisa sa-I fi incalcat. Astfel, nu putem analiza din punct de vedere juridic daca faptele care ni se imputa reprezinta sau nu incalcari ale legislatiei. Actul administrativ emis trebuie sa fie motivat atat in fapt cat si in drept, simpla enumerare a unor fapte asa zis nelegale, nesatisfacand cerinta motivarii in drept. Spre exemplu, ni se reproseaza faptul ca am acordat avansuri de 52.237,38 euro "[ara respectarea prevederilor legale" fara insa a se indica in concret care prevederi legale nu au fost respectate pentru a fi in masura sa ne aparam in mod corespunzator. Pur si simplu pentru niciuna din faptele enumerate, nu se indica un text de lege pe care subscrisa sa-I fi incalcat.
Deasemenea, masurile dispuse de C. de C. ca obligatie in sarcina subscrisei reprezinta adevarate situatii imposibil de realizat prin simpla vointa a subscrisei. Astfel, desi ni se stabileste ca sarcina, obligatia de rezultat de a renegocia contractul, de a-I repune pe valori reale si de a obtine masuri reparatorii ., C. de C. ignora pur si simplu faptul ca renegocierea contractului presupune participarea ambelor parti semnatare si ca deci in vederea atingerii obiectivelor stabilite de C. de C. in termenul acordat, este nevoie de acordul SZD; din acest punct de vedere subscrisa nu are niciun instrument prin care sa smulga acordul voluntar al SZD pentru renegocierea contractului si pentru obtinerea de masuri reparatorii, in termenul acordat de C. de C.. Singura varianta este aceea ca, in situatia in care ca urmare a solutionarii actiunii in contencios administrativ formulate de subscrisa se constata temeinicia si legalitatea masurilor dispuse de C. de C., sa incercam renegocierea contractului si obtinerea de masuri reparatorii iar in cazul in care SZD refuza sa negocieze sau negocierile esueaza, sa formulam impotriva acesteia o actiune in pretentii; aceasta actiune in pretentii presupune insa stabilirea cu certitudine a caracterului temeinic si legal al Deciziei nr 13/2012, fapt care insa poate fi stabilit doar in urma solutionarii definitive si irevocabile a actiunii in contencios administrativ formulate impotriva Deciziei 13/2012.
3 Referitor la pct 11 din Decizia nr 13/2012.
Subscrisa am incheiat cu . SRL contractul de achizitie publica nr 154/2011 pentru achizitia de brazi. C. de C. a considerat faptul ca preturile de achizitie ar fi fost supraevaluate, avand ca singur argument faptul ca nu am fi prezentat documente justificative. C. de C. nu aduce niciun argument in favoarea Concluziei sale limitandu¬se sa ne reproseze faptul ca derularea procedurii de achizitie s-ar fi realizat cu incalcarea prevederilor legislatiei privind achizitiile publice (OUG 34/2006 si HG 925/2006) deoarece subscrisa nu am fi prezentat documente justificative. Din acest motiv C. de C. ne solicita sa recuperam suma de 10.380 lei care in opinia sa ar reprezenta "cheltuieli de achizitionare brazi la preturi supraevaluate". Este evident in opinia noastra ca suma aceasta este in mod arbitrar stabilita, neexistand niciun rationament care sa stea la baza fundamentarii acesteia. Simplul fapt ca subscrisa nu am prezentat documentele pe care C. de C. le-a solicitat (certificate de calitate, certificate de garantie, documente care sa asigure defalcarea sumei) nu este in sine un motiv care sa conduca la concluzia ca pretul a fost supraevaluat. In acest punct aratam ca in mod evident in favoarea subscrisei functioneaza o prezumtie de legalitate dedusa din Ordinul ANRMAP nr 313/2011. Astfel, achizitia efectuata s-a situat sub valoarea de 15.000 euro, fapt care in conformitate cu prevederile OUG 34/2006 atrage dreptul autoritatii contractante de a face o achizitie directa fara aplicarea procedurilor de achizitii. In acest sens, Ordinul ANRMAP nr 313/2011 prevede in mod explicit la art 1 ca autoritatii contractante nu-i pot fi solicitate alte documente justificative in afara de factura si contract. C. de C. a solicitat insa alte documente si pentru ca nu i-au fost prezentate a dedus ca pretul a fost supraevaluat, stabilind in mod arbitrar ca suma de 10.380 lei trebuie recuperata.
De aceea, pentru motivele de mai sus cat si pentru cele cuprinse in cererea de suspendare, va rugam sa constatati ca este indeplinita cerinta privind existenta unei cauze bine justificate.
1. Prejudiciul previzibil .
Instanta de fond aprecizaza ca nu este indeplinita conditia privind existenta unui prejudiciu previzibil. In opinia noastra si aceasta conditie este indeplinita. Pentru aceasta va rugam sa aveti in considerare faptul ca fiecare masura dispusa prin Decizie are un termen de realizare. De exemplu, pentru masura dispusa la pct 5 ( recuperarea sumei de 845.039 lei) s-a acordat termen 31.08.2012 ( in conditiile in care Decizia a fost emisa in data de 07.06.2012). Asa cum am aratat la pct 1.1 din prezenta cerere, subscrisa nu are instrumentele juridice necesare pentru recuperarea acestor sume, altele decat o actiune in instanta (dar si aceasta varianta este extrem de discutabila deoarece o astfel de actiune in instanta este foarte probabil sortita esecului). Pe de alta parte promovarea unei astfel de actiuni in justitie ar fi interpretata ca o aderare la concluziile Curtii de C., ceea ce nu ar fi conform cu realitatea, diminuandu-ne sansele de a avea castig de cauza in actiunea pe fond introdusa impotriva Deciziei nr 13/2012. In orice caz, este evident faptul ca in termenul acordat (3 luni), subscrisa nu poate recupera aceasta suma, stiut fiind ca durata procedurilor judiciare depaseste cu mult acest termen. In aceste conditii, prejudiciul creat subscrisei in lipsa unei sentinte de suspendare, este acela ca masurile stabilite prin Decizie sunt executorii si neexecutarea acestora pe de-o parte se sanctioneaza cu amenda iar pe de alta parte constituie infractiune potrivit art. 64 din Legea 94/1992 privind organizarea si functionarea Curtii de C.. Acelasi rationament este valabil pentru toate masurile dispuse prin Decizia nr. 13/2012 deoarece pentru toate acestea s-a acordat un termen scurt de aducere la indeplinire”.
În susținerea recursului s-au depus la dosar înscrisuri.
Legal citată, intimata nu a formulat întâmpinare în combaterea recursului.
Analizând actele dosarului în raport cu susținerile recurentei, C. constată că recursul este nefondat, pentru considerentele de mai jos.
În ce privește criticile întemeiate în drept pe prevederile art. 304 pct. 7 C. proc. civ. C. constată că, dincolo de folosirea unei terminologii aparent inadecvate, instanța de fond nu a făcut decât să constate că cererea reclamantei nu îndeplinește condițiile privind cazul bine justificat și paguba iminentă, așa cum sunt ele definite de art. 2 din Legea nr. 554/2004. Prin urmare, nu se poate susține că jotărârea nu cuprinde motivele pe care se sprijină, ci eventual că aceste motive nu sunt suficient de detaliate.
Analizând susținerile recurentei prin prisma îndeplinirii celor două condiții mai sus menționate, C. constată că argumentele expuse atât în motivarea acțiunii cât și în susținerea recursului implică o analiză aprofundată a deciziei nr. 13/2012, analiză ce nu poate fi efectuată în cadrul unei cereri de suspendare. Astfel, C. reține că argumentele recurentei, redate în detaliu mai sus, constituie critici referitoare la regimul juridic al actelor analizate de camera de conturi, precum și la temeiurile de drept avute în vedere de organul de control. Însă temeinicia acestor argumente nu poate fi relevată în urma unei analize de suprafață a deciziei nr. 13/2012, ci presupun examinarea amănunțită a actului respectiv și a înscrisurilor pe baza cărora acesta a fost emis. Prin urmare, susținerile recurentei-reclamante nu se referă la elemente ce țin de aparență, ci la chestiuni de fond, care nu pot fi analizate pe calea cererii de suspendare.
În raport cu cele arătate mai sus, C. constată că cererea de suspendare nu îndeplinește condiția cazului bine justificat la care face referire art. 14 din Legea nr. 554/2004.
Cu privire la paguba iminentă C. contată că elementele invocate de recurentă nu conturează un prejudiciu material, în sensul art. 2 lit. ș din Legea nr. 554/2004, întrucât măsurile dispuse prin decizie nu afectează în mod direct patrimoniul recurentei.
Având în vedere considerentele expuse, C. constată că sentința atacată este dată cu respectarea prevederilor aplicabile din Legea nr. 554/2004, motiv pentru care va respinge recursul ca nefondat, în baza art. 312 C. proc. civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-reclamantă U. A. TERITORIALĂ B. PRIN PRIMAR G. P., împotriva sentinței civile nr. 8/07.01.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata pârâtă C. DE C. A ROMÂNIEI și intimata C. DE C. ILFOV, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică azi, 21 Martie 2013.
Președinte, I. R. | Judecător, D. C. V. | Judecător, D. G. S. |
Grefier, M. D. |
Red./ Tehnored. I.R.
2 ex.
…………………..
Tribunalul Ilfov
Jud. L. G. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3566/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4081/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
