Despăgubire. Decizia nr. 1815/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1815/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1637/116/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1815
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1509/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatul reclamant G. P. având ca obiect „ despăgubiri”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul reclamant a fost citat cu un exemplar al motivelor de recurs și că din partea recurentei pârâte s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat, precum și cererea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin cererea introdusă pe rolul Tribunalului Călărași la data de 12.06.2012 și înregistrată sub nr._, reclamantul G. P., domiciliat în . a chemat în judecată pe pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, cu sediul în București, ..202, sector 1, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună obligarea pârâtei la îndeplinirea obligațiilor legale în sensul de a efectua plata sumei de 37.888,488 lei, reprezentând cota a doua de 60% din despăgubirile acordate prin Ordinul 2518/08.05.2007, actualizată pentru perioada de timp scursă între 08.05.2007 data emiterii ordinului și data plății efective.
În motivarea cererii sale reclamantul arată că este beneficiarul dispozițiilor Legii nr.9/1998 și posesor al Ordinului de plată nr.2518/2007 și că prima cotă din despăgubiri a fost plătită de pârâtă în anul 2008.
Mai arată că întrucât cea de-a doua cotă nu a fost plătită în termenul legal prevăzut de art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998 și art.5 din H.G. nr.286/2004, în data de 08.03.2011 a adresat pârâtei o nouă cerere prin care a solicitat efectuarea plății celei de-a doua cote din despăgubire.
Reclamantul învederează că în ce privește actualizarea cotei de 60% prin Decizia nr.21/2007, Înalta Curte de Casație și Justiție a stabilit: „… interpretarea de ansamblu a dispozițiilor legale emise în materie impune ca despăgubirile să corespundă prin cuantumul lor, valorii reale a bunurilor la momentul efectuării plății”.
În drept, sunt invocate dispozițiile art.82 și 112 Cod procedură civilă, art.6 alin.7 din OUG nr.25/2007, art.38 alin.(1) din H.G. nr.753/1998, art.8 alin.(2) din Legea nr.9/1998, art.5 din H.G. nr.286/2004 și Decizia nr.21/2007 a Î.C.C.J.
Reclamantul a depus înscrisuri, în copie.
Pârâta A. Națională pentru Restituirea Proprietăților a depus întâmpinare prin care solicită respingerea ca neîntemeiată a cererii de chemare în judecată formulată de reclamanți arătând în esență că în absența disponibilităților bănești ale statului raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina pârâta Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât pe plan intern cât și pe plan european.
Mai susține că din rațiuni financiare creanțele asupra statului pot fi limitate sau eșalonate la plată și nu pot fi achitate decât în condiții de solvabilitate, principii care nu sunt înlăturate de jurisprudența CEDO.
În drept pârâta își întemeiază apărarea pe dispozițiile art.115-118 Cod procedură civilă, Legii nr.9/1998, H.G. nr.753/1998 și H.G. nr.1277/2007.
Ambele părți au solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.(2) Cod procedură civilă.
Analizând actele și lucrările dosarului instanța a reținut următoarele
Prin Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru, s-a dispus validarea Hotărârii nr.68/05.08.2005 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și s-au acordat reclamantului compensații bănești în sumă de 63.147,48 lei.
Prin același ordin s-a dispus eșalonarea plății sumei acordate cu titlu de compensații în conformitate cu prevederile art.5 din H.G. nr.286/2004 și s-a stabilit că plata compensațiilor se va efectua de Direcția Generală Economică din cadrul Cancelariei Primului Ministru.
Instanța a apreciat că reclamantul este titularul unui drept de creanță asupra statului, drept stabilit printr-un act administrativ, respectiv Ordinul nr.2518 din 08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru.
Acest drept are ca obiect material suma de 37.888,488 lei reprezentând cota parte ce li se cuvin din totalul compensațiilor bănești în sumă de 63.147,48 lei.
Instanța a constatat că până la data prezentei cereri de chemare în judecată au trecut aproape 5 ani de când a fost emis Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru iar pârâta nu a făcut dovada că a plătit vreo tranșă din cuantumul despăgubirilor, încălcând astfel chiar prevederile art.38 alin.5 lit.b din Normele metodologice pentru aplicarea Lg.9/1998, aprobate prin HG nr.753/1998, modificată și completată, situație în care pârâta nu se poate prevala de protecția conferită de această dispoziție de hotărâre de guvern.
Practic, prin această atitudine ilicită, statul român și-a încălcat obligația generală de a-și executa cu bună credință obligațiile pecuniare pe care le are, conform legilor pe care le-a adoptat (în speță Lg.9/1998), față de proprii cetățeni.
De asemenea, trebuie precizat că art.38 al.5 lit.b din Normele metodologice aprobate prin HG 753/1998 nu poate fi interpretat în sensul că statul român sau instituția pârâtă ar putea să invoce neprevederea în buget a sumelor necesare efectuării plăților în cei doi ani consecutivi, întrucât ar însemna să se accepte că statul român sau instituția pârâtă ar putea să-și invoce propria culpă în apărare, contrar principiului general de drept consacrat de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem, allegans.
Totodată, dacă s-ar accepta că plata sumelor stabilite prin ordinele emise de pârâtă ar fi condiționată de disponibilitatea acesteia de a le prevedea în buget, ar însemna că interpretăm legea de o manieră nesusceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă a reclamantului, încălcându-se principiile care decurg din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Faimblat c. România și Katz c. România, respectiv dispozițiile art.6 al.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.1 din primul protocol adițional la Convenție. Or, în raport de prevederile art.20 al.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, mai puțin favorabile, precum în speță, au prioritate reglementările internaționale.
Potrivit art.7 alin.3 din Legea nr. 9/1998, validarea se realizează în termen de 60 de zile de la înaintarea dosarului de către Comisia județeană.
Cum în cauză, ordinul de validare a fost emis cu mult peste termenul de 60 de zile prevăzut de lege, instanța constată că reclamantului i-a fost cauzat un prejudiciu prin devalorizarea sumei stabilită prin hotărârea Comisiei Județene de Aplicare a Legii nr. 9/1998.
În acest sens s-a pronunțat și Înalta Curte de Casație și Justiție prin Decizia nr. XXI/19.07.2007 prin care a fost admis recursul în interesul legii, stabilindu-se că validarea hotărârii comisiei județene cu depășirea termenului de 60 de zile prevăzut de art.7 alin.3 din Legea nr. 9/1998 atrage actualizarea întregii sume.
Pentru aceste considerente de fapt și de drept reținute în precedent, tribunalul a admis acțiunea formulată de reclamantul G. P., împotriva pârâtei A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București.
A obligat pârâta către reclamant la plata sumei de 37.888,488 lei, reprezentând cota de 60% din despăgubirile acordate prin Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de pârâtă, sumă ce va fi actualizată pe perioada de la data de 08.05.2007 și până la data plății efective.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta pârâtă recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea hotărârii recurate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii promovate de reclamantul G. P..
În motivarea recursului se arată că hotărârea este netemeinică și nelegală pentru următoarele considerente:
În fapt prin Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru s-a validat Hotărârea nr.68/2005 a Comisiei Județului Călărași pentru Aplicarea Legii nr.9/1998 și s-au acordat despăgubiri în cuantum de 63.147,48 lei
Plata compensațiilor s-a efectuat în conformitate cu prevederile art. 5 din HG 286/2004, respectiv 40% din totalul compensațiilor, în cursul anului 2007, restul sumei urmând să fie plătită în cursul anului 2008, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat.
În raport cu pretențiile reclamantului G. petre de actualizare a cuantumului compensațiilor acordate, se invocă dispozițiile art. 34 lit.h din HG 753/1998 privind Normele metodologice pentru aplicarea Legii nr.9/1998 potrivit cărora prin Hotărârea_ a Comisiei județului Călărași s-a făcut o propunere privind cuantumul compensațiilor, acestea devenind certe, lichide și exigibile din momentul validării lor de către Serviciul de aplicare a Legii 9/1998 din cadrul A.N.R.P.
Până la sfârșitul anului 2009, A.N.R.P-ului i-a fost alocată, pentru plata despăgubirilor, de către Ministerul Finanțelor Publice o sumă totală de_ lei.
Astfel, se face precizarea că fondurile, reprezentând despăgubiri civile, alocate din bugetul de stat A.N.R.P sunt acordate în baza Legii 9/1998 privind acordarea de compensații cetățenilor români pentru bunurile trecute în proprietatea statului bulgar în urma aplicării Tratatului dintre România și Bulgaria.
Mai arată recurenta pârâtă că referitor la termenul rezonabil, în procedurile judiciare, instanța europeană a admis că supraîncărcarea temporară a rolului unui tribunal nu angajează responsabilitatea internațională a statelor contractante dacă acestea adoptă cu promptitudine măsurile de natură să remedieze asemenea situație.
Concluzionând solicită a se constata că, în absența disponibilităților bănești ale statului, raportat la dificultățile prin care trece economia țării, s-ar stabili, în momentul de față, în sarcina ANRP o obligație imposibil de realizat și care este de natură să afecteze principiul egalității de tratament, recunoscut atât în plan intern cât și pe plan european.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat că in fapt reclamantul este beneficiarul dispozițiilor Legii nr.9/1998 și posesor al Ordinului de plată nr.2518/2007 și că prima cotă din despăgubiri a fost plătită de pârâtă în anul 2008. Prin Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru, s-a dispus validarea Hotărârii nr.68/05.08.2005 a Comisiei Județene Călărași pentru aplicarea Legii nr.9/1998 și s-au acordat reclamantului compensații bănești în sumă de 63.147,48 lei.
Prin același ordin s-a dispus eșalonarea plății sumei acordate cu titlu de compensații în conformitate cu prevederile art.5 din H.G. nr.286/2004 și s-a stabilit că plata compensațiilor se va efectua de Direcția Generală Economică din cadrul Cancelariei Primului Ministru.
În mod corect a retinut instanta de fond ca până la data prezentei cereri de chemare în judecată au trecut aproape 5 ani de când a fost emis Ordinul nr.2518/08.05.2007 emis de Șeful Cancelariei Primului Ministru iar pârâta nu a făcut dovada că a plătit vreo tranșă din cuantumul despăgubirilor, încălcând astfel chiar prevederile art.38 alin.5 lit.b din Normele metodologice pentru aplicarea Lg.9/1998, aprobate prin HG nr.753/1998, modificată și completată, situație în care pârâta nu se poate prevala de protecția conferită de această dispoziție de hotărâre de guvern.
Practic, prin această atitudine ilicită, statul român și-a încălcat obligația generală de a-și executa cu bună credință obligațiile pecuniare pe care le are, conform legilor pe care le-a adoptat (în speță Lg.9/1998), față de proprii cetățeni.
De asemenea, trebuie precizat că art.38 al.5 lit.b din Normele metodologice aprobate prin HG 753/1998 nu poate fi interpretat în sensul că statul român sau instituția pârâtă ar putea să invoce neprevederea în buget a sumelor necesare efectuării plăților în cei doi ani consecutivi, întrucât ar însemna să se accepte că statul român sau instituția pârâtă ar putea să-și invoce propria culpă în apărare, contrar principiului general de drept consacrat de adagiul nemo auditur propriam turpitudinem, allegans.
Totodată, dacă s-ar accepta că plata sumelor stabilite prin ordinele emise de pârâtă ar fi condiționată de disponibilitatea acesteia de a le prevedea în buget, ar însemna că interpretăm legea de o manieră nesusceptibilă să conducă la o despăgubire efectivă a reclamantului, încălcându-se principiile care decurg din hotărârile Curții Europene a Drepturilor Omului date în cauzele Faimblat c. România și Katz c. România, respectiv dispozițiile art.6 al.1 din Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, precum și art.1 din primul protocol adițional la Convenție. Or, în raport de prevederile art.20 al.2 din Constituția României, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte și legile interne, mai puțin favorabile, precum în speță, au prioritate reglementările internaționale.
Compensațiile acordate cetățenilor români îndreptățiți se suportă din bugetul de stat, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație, iar plățile către persoanele fizice se asigură de către direcțiile generale ale finanțelor publice în raza cărora își au domiciliul beneficiarii. În termen de 60 de zile de la împlinirea termenului prevăzut la art. 4 alin. (1), în funcție de volumul compensațiilor ce urmează să se acorde, prin hotărâre a Guvernului se va stabili modalitatea de eșalonare a acordării compensațiilor. În cazul în care compensațiile se plătesc în anul în care au fost stabilite, acestea se acordă la nivelul la care au fost validate de comisia centrală, iar în situația în care se achită în anul următor, direcțiile generale ale finanțelor publice le actualizează în raport cu indicele de creștere a prețurilor de consum din ultima lună pentru care a fost publicat de către Institutul Național de S. înaintea plății, față de luna decembrie a anului anterior. Eșalonarea plăților nu poate depăși 2 ani consecutivi (art.8 din Legea nr.9/1998).
Curtea apreciază că compensațiile stabilite prin hotărârea de validare a Comisiei centrale pentru aplicarea dispozițiilor Legii nr. 9/1998 se achită beneficiarilor eșalonat, pe parcursul a 2 ani consecutivi, astfel: 40% în anul în care se face plata și 60% în anul următor, în limita sumelor aprobate anual cu această destinație în bugetul de stat. C. de 60% din cuantumul compensației, achitată în anul următor, se actualizează în condițiile Legii nr. 9/1998. (în concordanță cu art.5 din HG nr.286/2004).
Curtea consideră că ANRP nu poate refuza plata acestor despăgubiri, deoarece sunt stabilite în mod irevocabil în favoarea reclamantei-intimate, or recurenta trebuie să asigure un buget corespunzător care să îi asigure îndeplinirea obligațiilor stabilite în sarcina sa.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă A. NAȚIONALĂ PENTRU RESTITUIREA PROPRIETĂȚILOR împotriva sentinței civile nr.1509/27.09.2012 pronunțată de Tribunalul Călărași în contradictoriu cu intimatul reclamant G. P., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Călărași
T. E.
The.red.M.C.I
Tehnodact 2 ex/D.Ș.
| ← Anulare act. Decizia nr. 2367/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
