Pretentii. Decizia nr. 174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 174/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-01-2013 în dosarul nr. 171/122/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 174
Ședința publică de la 17 Ianuarie 2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. R.
Judecător D. C. V.
Judecător D. G. S.
Grefier M. D.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 175/C. Administrativ și Fiscal/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M. C. S. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședința publică, sunt lipsă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că pricina se află la primul termen de judecată, procedura de citare este legal îndeplinită iar prin cererea de recurs formulată recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
De asemenea învederează că la data de 15.01.2013 intimatul-reclamant a depus la dosar întâmpinare, în 3 exemplare.
Reținând că în cauză s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, Curtea constată îndeplinite dispozițiile art. 150 Cod procedură civilă și reține cererea de recurs în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 20.01.2012 sub nr._ reclamantul B. M. C. S. a chemat în judecată pe pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G. și Administrația F. pentru Mediu, solicitând instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună obligarea acestora la restituirea sumei de 11.983 lei cu titlu de taxă de poluare.
Prin sentința civilă nr.175/C. din 11.04.2012, Tribunalul G. – Secția civilă a respins excepția de necompetență generală a instanței, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G.; a admis acțiunea formulată de reclamantul B. M. C. S. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice G. și garantul Administrația F. pentru Mediu; a admis în parte cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. G.; a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 11.983 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autovehiculul marca Iveco cu chitanța . nr._ din 08.12.2008, a obligat chematul în garanție Administrația F. pentru Mediu să plătească pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. suma de 11.983 lei reprezentând taxă de poluare plătită de reclamant, sumă ce s-a constituit venit la bugetul F. pentru mediu, conform art. 1 alin.1 din OUG nr.50/2008, în vederea restituirii acesteia către reclamant și a respins cererea pârâtei Administrația Finanțelor Publice a mun. G. de obligarea a chematului în garanție la plata dobânzii legale. Totodată a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut următoarele:
Reclamantul B. M. C. S. a achitat la data de 08.12.2008 suma de 11.983 lei cu titlu de taxă de poluare pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca Iveco, achiziționat de acesta din Franța în cursul anului 2008, taxă pe care a considerat-o nelegală.
Problema dedusă judecății a fost aceea de a se stabili dacă norma internă în baza căreia s-a perceput taxa de poluare, respectiv OUG nr.50/2008 este contrară normei comunitare reprezentată de art.110 (fost art.90) din Tratat.
Tribunalul a reținut că taxa specială pentru autoturisme și autovehicule a fost introdusă în Codul fiscal prin Legea nr.343/2006 sub forma unui nou impozit, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar după modificarea Legii nr.343/2006 prin OUG nr.110/2006, a fost restrânsă la toate autoturismele și autovehiculele, inclusiv cele comerciale, prevăzându-se categorii de persoane exceptate.
Ulterior, prin adoptarea OUG nr.50/2008 a fost instituită taxa de poluare pentru autovehicule, actul normativ conținând reguli cu privire la autovehiculele ce intră sub incidența acestei taxe cât și a condițiilor de percepere a acesteia.
Potrivit reglementării în vigoare la data importului autoturismului de către reclamant și a plății taxei de poluare, respectiv art.4 lit. a din OUG nr.50/2008 „Obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România…”
Prin urmare, taxa de poluare pentru autovehicule se datorează cu ocazia primei înmatriculări în România a unui autovehicul, tribunalul observând că această taxă nu este percepută pentru autovehiculele deja înmatriculate în România, fiind percepută numai pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară.
Potrivit dispozițiilor art.148 alin.2 din Constituția României și art.110 (fost art.90) paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, rezultă că taxa de poluare impusă autoturismului reclamantului, autoturism cumpărat dintr-un stat membru al Uniunii Europene și care era înmatriculat într-un stat comunitar este determinată de traversarea graniței de către acesta dintr-o altă țară comunitară în România, astfel încât această taxă impusă de autoritățile române este una discriminatorie, fiind interzisă de dispozițiile art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene.
Pentru a aprecia asupra incidenței art.110 (fost art.90) din Tratat în privința taxei de poluare, astfel cum a fost aceasta reglementată în legislația națională, instanța de fond a apreciat că mai întâi se impune analiza jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene în cauze privind reglementări similare ale altor state membre (Cauza C-345/93 Nunes Tadeu, Cauza C-393/98 Gomez Valente).
Că o taxă internă impusă autoturismelor second-hand este discriminatorie și, prin urmare interzisă la impunere în statele membre, în sensul art.90 paragraful 1 din Tratat, s-a decis, între altele, în cauzele C-290/05 și C-333/05 Ákos Nádasdi și Németh I. unde Curtea de Justiție a arătat că o taxă de înmatriculare este interzisă atâta timp cât această taxă este percepută asupra autoturismelor second-hand puse pentru prima dată în circulație pe teritoriul unui stat membru.
Pentru a verifica compatibilitatea reglementării naționale în materie cu prevederile art.90 alin.1 din Tratat, prin prisma jurisprudenței CJCE, trebuie, în concret, să se compare valoarea întreagă a taxei cu valoarea reziduală a aceleiași taxe după trecerea unei perioade de depreciere a autovehiculului.
Or, la o simplă comparație se poate observa că taxa de poluare, astfel cum este stabilită potrivit legislației române, nu doar că nu descrește odată cu deprecierea ei în timp, ci ea crește direct proporțional cu aceasta, ceea ce o face nevalabilă.
S-a reținut de prima instanță că această taxă de poluare nu este percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România, stat comunitar de la 01.01.2007, ci este percepută exclusiv pentru autoturismele înmatriculate în celelalte state comunitare și reînmatriculate în România.
Din această perspectivă, tribunalul a constatat că reclamantul are dreptul la restituirea integrală a taxei încasată în temeiul unor dispoziții legale contrare normelor comunitare.
Potrivit dispozițiilor art.21 alin.4 din Codul de procedură fiscală în măsura în care plata sumelor reprezentând impozite, taxe, contribuții și alte venituri ale bugetului general consolidat se constată că a fost fără temei legal, cel care a făcut astfel plata are dreptul la restituirea sumei respective.
Cu privire la excepția de necompetentă generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, tribunalul a respins-o constatând că obiectul judecății este reprezentat de pretenția restituirii integrală a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, or Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare. Astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.
Pentru toate considerentele reținute, tribunalul a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 11.983 lei reprezentând taxă de poluare achitată pentru autoturismul marca Iveco cu chitanța . nr._ din 08.12.2008.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, în raport de prevederile art.1 din OUG nr.50/2008 și art.5 din același act normativ. Întrucât chemata în garanție a perceput o taxă fără a presta serviciul echivalent, această taxă nefiind datorată, a obligat Administrația F. pentru Mediu la plata către pârâtă a sumei de 11.983 lei reprezentând taxă de poluare, în vederea restituirii acesteia către reclamant.
Tribunalul a respins cererea pârâtei de obligare a chematului în garanție la plata dobânzii legale, având în vedere faptul că reclamantul nu a solicitat acordarea dobânzii legale de către pârâtă, astfel că o solicitare de acest gen de la chematul în garanție, apare ca nejustificată.
Totodată, tribunalul a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G., solicitând admiterea recursului, casarea sentinței de fond și trimiterea dosarului spre rejudecare organului fiscal competent.
În motivare se arată că sentința atacată este nelegală deoarece instanța de fond a respins fără nici un temei legal excepția de necompetență generală a instanței de judecată pe care pârâta a invocat-o.
În opinia sa, instanța de fond trebuia să admită excepția de necompetenta generala a instanței de judecata si sa decline competenta de soluționare a cauzei la organul fiscal competent să restituie taxa de poluare, respectiv A.F.P. G., având în vedere că la data de 10.01.2012 în Monitorul Oficial al României nr. 17 a fost publicată Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care abrogă O.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
În subsidiar, pentru motivul prevăzut de art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă, recurenta-pârâtă solicită modificarea sentinței de fond în sensul admiterii în parte a acțiunii, ținându-se cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012 având în vedere că instanța de fond nu a ținut cont de aceste dispoziții legale la pronunțare.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, recurenta-pârâtă apreciază că trebuia admisă așa cum a fost formulată, respectiv obligarea chematului in garanție atât la plata taxei de poluare în sumă de 11.983 lei cât și a dobânzii legale aferente acestei sume.
Se arată că taxa de poluare reprezintă venit la bugetul F. pentru Mediu fiind folosită în vederea realizării programelor si proiectelor pentru protecția mediului, fiind așadar inadmisibil ca dobânda aferentă acestei taxe sa fie achitată de instituția pârâtă din bugetul general consolidat, în condițiile în care ea a fost achitata pe numele Administrației F. pentru Mediu fiind gestionata direct de către aceasta.
Intimatul-reclamant B. M. C. S. a depus întâmpinare la data de 15.01.2013, prin care a solicitat respingerea recursului declarat de pârâta A.F.P. G. și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizând probele administrate în cauză Curtea urmează să respingă recursul ca nefondat.
Prima instanță a reținut în mod corect caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și faptul că normele care au instituit această taxă contravin art. 110 din TFUE, fostul art. 90 din TCE. Acest fapt este confirmat de hotărârile pronunțate de CJUE în cauzele T. și N.. Normele prin care s-au instituit taxa de primă înmatriculare și taxa de poluare sunt de natură să descurajeze importul intracomunitar, și să protejeze piața internă, fapt care contravine articolului menționat.
De asemenea, prima instanță a procedat în mod corect, dând eficiență normelor de drept european și înlăturând normele din dreptul intern care sunt contrare Tratatului, fapt conform cu hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele C. /Enel și Simmenthal.
Jurisprudența Curții de Justiție Europene-cauza C./Enel (1964) a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept – nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-1 lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare în fața dreptului național.
De asemenea, în cazul Simmenthal, CJE a stabilit că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare, în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau unei alte proceduri constituționale.
Ca și calitate procesuală pasivă Curtea constată că restituirea taxei trebuie să se facă de organul care a încasat-o, fiind nerelevant pentru ce instituție a fost încasată respectiva taxă. Actul nelegal emană de la această instituție și vătămarea a fost produsă, în mod direct de către aceasta, repararea prejudiciului, în sensul restituirii taxei, urmând să se realizeze tot de către instituția fiscală care a impus și a încasat taxa de poluare.
În ceea ce privește neparcurgerea procedurii prealabile, se constată că această procedură era una ineficientă, normele interne impunând plata taxei iar practica autorităților fiscale fiind în sensul impuneri taxei. Astfel, în cauza Metallgesellschaft și Hoechst CJUE statuat faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor (par. 105 – 106 din hotărârea Curții). Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Cât privește cererea de chemare în garanție prima instanță a reținut în mod corect că reclamantul nu a solicitat plata dobânzii la debitul principal, or obligarea chematului în garanție nu se poate face decât în limitele în care debitorul principal este obligat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE G., împotriva sentinței civile nr. 175/C. Administrativ și Fiscal/11.04.2012, pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant B. M. C. S. și intimatul chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 17 Ianuarie 2013.
Președinte, Judecător Judecător
I. R. D. C. D. G.
V. S.
Grefier
M. D.
Red. /Jud. I.R.
Tehnored. I.R / ………
2 ex. /
…………………………………..
Tribunalul G.
Judecător: M. Z. U.
| ← Pretentii. Decizia nr. 2434/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 108/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
