Pretentii. Decizia nr. 2434/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2434/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 1676/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ nr. 2434
Ședința publică de la 30.05.2013
Completul compus din:
PREȘEDINTE - G. D.
JUDECĂTOR - A. Ș.
JUDECĂTOR - D. V.
GREFIER - C. A.
Pe rol soluționarea recursului formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S., împotriva sentinței civile nr.2882/F/25.10.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu .
La apelul nominal făcut în ședință publică, atât la prima strigare, la ordine, cât și la a doua strigare a cauzei, la sfârșitul ședinței de judecată, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier care învederează Curții că recurenta pârâtă și intimatul reclamant au solicitat judecarea cauzei și în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ., intimatul reclamant depunând întâmpinare prin Serviciul Registratură, la data de 19.05.2013.
Curtea constată cauza în stare de judecată și în temeiul art.150 C.pr.civ. o reține în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița la data de 16 mai 2012, sub nr. unic_, reclamantul C. M., domiciliat în S., .. 3, ., județul Ialomița, a solicitat, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., cu sediul în .. 14, județul Ialomița, obligarea acesteia la restituirea sumei de 1.630 lei, actualizată cu indicele de inflație de la data de 01.04.2009 până la data plății efective, reprezentând taxa poluare pentru înmatricularea autoturismului marca RENAULT, nr. identificare (. VF1KMSF_), cu cheltuieli de judecată.
Prin sentința civilă nr. 2882 din 25.10.2012, Tribunalul Ialomița a admis cererea, a obligat pârâta să restituie reclamantului suma de 1.630 lei, încasată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturismul marca RENAULT, actualizată cu indicele de inflație, de la data achitării acestei taxe, la data plății efective, a admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de pârâtă, a obligat chemata în garanție să vireze în contul pârâtei suma de 1.630 lei, sumă actualizată cu indicele de inflație, de la data achitării acestei taxe, la data plății efective și a obligat pârâta la plata către reclamant a sumei de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
În considerente, instanța de fond a reținut că respectarea principiului neretroactivității legii, principiu reglementat de dispozițiile art. 6 alin. 1 din Noul Cod Civil, cât și de art. 15 din Constituția României, face ca reglementările cuprinse în Legea nr. 9/2012 să nu fie aplicabile în cazul în speță.
Se constată că obligația de plată a taxei auto a fost stabilită prin decizia de calcul a taxei de poluare, iar plata s-a făcut la data de 01.04.2009, potrivit chitanței nr._, data la care raporturile juridice dintre părți s-au consumat și când încă Legea nr. 9/2012 nu a intrat în vigoare .
Reclamantul a achiziționat în anul 2009, dintr-un stat comunitar, respectiv Franța, un autoturism second- hand marca RENAULT, nr. identificare ( . ) VF1KMSF_, iar pentru a-l înmatricula în România a fost condiționat să achite suma de 1.630 lei, potrivit chitanței ., nr._.
La data de 19.04.2011, reclamantul a formulat cerere de restituire a taxei de poluare, iar pârâta, la data de 28.04.2011, prin adresa nr._ a comunicat reclamantului că nu poate da curs favorabil solicitării sale.
Tribunalul a analizat legalitatea perceperii taxei speciale de înmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeană.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare" care potrivit art.214 alin 2 se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 2141 - 2143 din Codul Fiscal și potrivit art.148 alin 4 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148 cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene ( cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia ) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională
Față de considerentele sus arătate, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de primă înmatriculare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și, în consecință, tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamantul C. M. privind restituirea sumei de 1.630 lei.
Cât privește actualizarea sumei cu indicele de inflație, tribunalul reține că în cauză, fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repartizarea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii legale calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală este actualizată cu indicele de inflație la data plății efective.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, tribunalul admite cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu, obligând-o pe aceasta să vireze în contul A.F.P. S. suma încasată cu titlu de taxă poluare, actualizată cu indicele de inflație de la data achitării taxei la data plății efective.
La cerere, în baza art. 274 Cod procedură civilă, obligă pârâta către reclamant și la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 39,3 lei .
Împotriva sentinței civile nr. 2882/25.10.2012 a Tribunalului Ialomița, pârâta Administrația Finanțelor Publice S. a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 14.12.2012, solicitând casarea sentinței și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca neîntemeiată.
Arată că reclamantul C. M. a solicitat stabilirea taxei de poluare pentru autovehicule, în vederea înmatriculării autoturismului proprietate personală. Potrivit OUG 50/2008, pe baza documentelor anexate cererii de stabilire a taxei de poluare, inspectorii din cadrul A. S. au emis decizia de calcul al taxei de poluare pe numele său, care, potrivit Codului de procedură fiscală, reprezintă un act administrativ. Reclamantul a solicitat ulterior restituirea respectivei taxe, cerere care i-a fost respinsă conf. art. 117 alin. 1 lit. a) din C.p.fisc., existând un titlu de creanță, respectiv decizia de calcul al taxei de poluare.
Prin acțiune, reclamantul solicită restituirea taxei, în sumă de 1630 lei, pe motiv că dispozițiile OUG 50/2008 sunt nelegale și neconforme cu prevederile Tratelor Uniunii Europene, însă dispozițiile ordonanței menționate sunt recunoscute de Uniunea Europeană, concludentă în acest sens fiind Comunicarea către membri transmisă de Comisia pentru Petiții din cadrul Parlamentului European.
Mai precizează recurenta-pârâtă că taxa de poluare este stabilită prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscal unde își are domiciliul contribuabilul. Încasare taxei de poluare are la bază un act administrativ fiscal și nu un act normativ, ca în cazul taxei de primă înmatriculare, fiind inutilă referirea la Tratatele Europene făcută de reclamant și de instanța de fond.
Din jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar, prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Un stat membru are voie să perceapă o taxă de primă înmatriculare a unui autovehicul, cu condiția ca taxa să fie conformă cu art. 90 din Tratatul CE.
În ce privește OUG 50/2008, art. 4 face distincție între autovehiculele noi, la care, potrivit anexei, taxa de poluare este integrală, și autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima dată în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent diminuat progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din HG 686/2008, rezultă că nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plat fiscal a principiului poluatorul plătește, unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene. Mai mult, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din OG 92/2003 privind Codul de procedură fiscală.
În drept, a invocat recurenta-pârâtă art. 299 și 304 pct. 9 C.p.civ., art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
Intimatul-reclamant C. M. a formulat întâmpinare, la data de 19.05.2013, solicitând respingerea recursului și menținerea, ca legală și temeinică, a sentinței de fond.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că în mod corect Tribunalul a procedat la admiterea acțiunii introductive, față de constatarea încălcării dispozițiilor tratatelor europene de către legislația internă, în speță a obligației plății taxei de poluare, prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Nu se rețin criticile recurentului referitoare la emiterea deciziei de calcul a taxei de poluare, în condițiile în care la baza acestui act administrativ stau dispozițiile legii interne, a căror conformitate cu dreptul comunitar a fost analizată de instanța de fond.
Soluția este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere aceste considerente, văzând și dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice S., împotriva sentinței civile nr.2882/F/25.10.2012 pronunțate de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă, în contradictoriu cu intimatul reclamant C. M. și cu intimata chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
G. D. A. Ș. D. V.
GREFIER
C. A.
Red. A.Ș./M.C.O.
2 ex.
Jud. fond T.I.:T. I.
| ← Constatare aprobare tacită. Sentința nr. 2679/2013. Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
