Pretentii. Decizia nr. 1814/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1814/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-04-2013 în dosarul nr. 1318/93/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.1814
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 22.04.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurentul pârât M. E. ȘI FINANȚELOR-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI VOLUNTARI împotriva sentinței civile nr.777/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov în contradictoriu cu intimatul reclamant V. J. având ca obiect „pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă intimatul reclamant V. J. prin avocat T. I.-V. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013 pe care o depune la dosar, lipsind recurentul pârât M. E. ȘI FINANȚELOR-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI VOLUNTARI.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul reclamant a fost citată cu un exemplar al motivelor de recurs, iar la data de 17.04.2013 a depus întâmpinare, în 2 exemplare.
Apărătorul intimatului reclamant solicită a se dispune respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a recurentei pârâte și menținerea ca legală și temeinică sentința civilă nr.177/10.09.2012. În combaterea acestei excepții solicită a se avea în vedere că recurenta pârâtă este autoritatea publică care a emis adresa contestată, precum și Decizia de calcul a taxei, dar și Chitanța . nr._/15.11.2011, a încasat taxa, neavând relevanță în stabilirea calității procesual pasive destinația sumei de bani care s-a plătit cu titlu de taxă. Totodată solicită respingerea și a excepției tardivității ca fiind neîntemeiată, motivat de faptul că recurenta afirma în mod greșit că intimatului i-a fost emisă Decizia la data de 16.04.2011, în realitate așa cum se poate constata din probele administrate în fața instanței de fond, decizia a fost emisă la data de 11.11.2011, iar taxa a fost achitată la data de 15.11.2011. Cererea a fost formulată și depusă la Oficiul Poștal Voluntari la data de 12.12.2011 și a ajuns la recurentă la data de 19.12.2011, fiind înregistrată sub nr._. Or, se poate constata că din data de 11.11.2011 când a fost emisă Decizia, până la data de 12.12.2011, când a fost depusă cererea nu au trecut mai mult de 30 de zile, astfel încât afirmațiile recurentei sunt neîntemeiate în fapt. Cu privire la fondul cererii de recurs solicită a fi respins ca nefondat, fără cheltuieli de judecată.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cauze, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ilfov la data de 14.06.2012, sub nr._, reclamantul V. J. a chemat în judecată Ministerul Finanțelor Publice - Agenția Națională de Administrare Fiscală - Direcția Finanțelor Publice Ilfov - Administrația Finanțelor Publice a Orașului Voluntari, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța pârâta să fie obligată pârâta la restituirea taxei de poluare în cuantum de 3923 lei, la plata dobânzii legale și a cheltuielilor de judecată.
Prin sentința nr.777/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov, instanța a reținut următoarele:
Reclamantul a achizitionat din Germania autoturismul marca Mercedes Benz cu nr. de identificare . WDB9044121P824842, iar pentru inmatricularea in Romania a fost nevoit sa plateasca o taxa de poluare in cuantum de 3923 lei, astfel cum rezulta din decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._/11.11.2011 (fila8) si din chitanta . nr._/15.11.2011 (fila 9).
Reclamantul a solicitat paratei Administratia Finantelor Publice a Orasului B. restituirea taxei de poluare platite (fila 15), aceasta din urma precizandu-i prin adresa nr._/30.12.2011 ca taxa de poluare achitata a fost stabilita in conformitate cu dispozitiile legale in vigoare (fila 16).
Instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală.
Astfel, potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanta a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.
Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 110 (anterior 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României.
Pe cale de consecință, instanța a constatat ca decizia de calcul a fost emisa cu aplicarea gresită a legii, iar refuzul nejustificat al paratei Administratia Finantelor Publice a Orasului Voluntari de a restitui taxa este nejustificat, fiind astfel indeplinite cerintele art. 1 al. 1, 2 al. 2 si art. 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicata, pentru ca reclamantul sa se adreseze instantei de contencios administrativ, in vederea recunoasterii dreptului pretins si repararii pagubei.
Pentru considerentele anterior aratate, instanta față de dispozitiile art. 18 din Legea nr. 554/2004 a admis in parte acțiunea si a obligat parata la plata sumei de 3923 lei, reprezentând taxa de poluare încasata, la care se va adauga dobanda legala, calculata insa de la data de 14.06.2012 (data introducerii cererii de chemare in judecata) si pana la data restituirii efective.
In temeiul art. 274 cod procedura civila instanța a obligat parata la plata sumei de 339,3 lei, reprezentând: 39 lei taxa de timbru, 0,3 lei timbru judiciar si 300 lei onorariu avocat (conform chitanței nr. 276/30.11.2011, depusa in original la fila 27), pârâta fiind partea care a căzut in pretenții.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurentul pârât M. E. ȘI FINANȚELOR-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI VOLUNTARI prin care a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate și pe cale de consecință respingerea cererii formulată de reclamantul V. J..
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că sentința civilă recurată este nelegală, invocând prevederile art. 304 pct. 9 Cod procedura civila și, având in vedere ca este vorba de o hotărâre care potrivit legii nu se poate ataca cu apel, a solicitat instanței de fond sa faca aplicarea art. 304^1 din Codul de procedura civila si sa analizeze cauza sub toate aspectele.
A invocat recurentul-pârât excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Voluntari, arătând că, in conformitate cu dispozițiile art. 1 din O.U.G. nr.50/2008, privind taxa de poluare si H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, se stabilește temeiul legal al incasarii acestei taxe de poluare achitată de către contribuabil cu ocazia inmatricularii autoturismului, arătându-se faptul că aceasta taxă de poluare a fost instituită de organul legislativ respectând normele de drept comunitar si in scopul asigurării protecției mediului si finanțării unor programe si proiecte pentru protecția mediului.
De asemenea, prin actul normativ menționat mai sus, in cadrul articolul
1, se arată cărui buget se face venit taxa de poluare incasata, astfel că
instituția căreia ii revine obligația administrării si gestionarii acestui buget, in
calitate de titular este, Administrația Fondului pentru Mediu.
A învederat recurentul-pârât ca actul normativ in baza căruia a fost achitata taxa de poluare de către petenta, respectiv O.U.G nr.50/2008, prin normele sale de
aplicare H.G. nr. 686/2008, arata si expune pe larg in cadrul art.3 alin. 5-8
modalitatea in care se transfera suma incasata cu titlu de taxa de poluare de
către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația Fondului Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către petent, nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Voluntari conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, prin achitarea taxei de poluare de către petent, intre instituția recurentă si intimatul-reclamant, nu exista niciun raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, motiv pentru care a înțeles recurentul-pârât să invoce excepția lipsei calității procesuale pasive a organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Voluntari, solicitând admiterea acestei excepții și respingerea prezentei acțiuni ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
De asemenea a arătat recurentul-pârât că intimata a formulat contestația administrativa depășind termenul legal de 30 de zile in raport de prevederile art. 207 alin.1 din Codul de procedura fiscala.
Conform prevederilor arătate contestația împotriva actelor administrative fiscale se depune in termen de 30 de la data comunicării actului administrativ fiscal, sub sancțiunea decăderii.
Asa cum rezulta din înscrisurile depuse la dosar, petentului i s-a emis Decizia de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule din data de 16.04.2011, decizia respectiva fiind comunicata petentului care a achiesat la aceasta si a achitat taxa respectiva.
F. de data comunicării actului administrativ, respectiv 11.11.2011 petentul a solicitat restituirea sumei de 3923 lei abia in data de 19.12.2011, depășind astfel termenul de 30 de zile.
Având in vedere cele expuse, a solicitat recurentul-pârât admiterea excepției si respingerea cererii ca tardiv formulate.
Intimatul-reclamant a achitat o taxa pe poluare pentru autoturisme in suma de 3923 lei conform chitanței . nr._ din 15.11.2011, invocând jurisprudenta Curții Europene de Justiție, subliniind ca problema juridica este reprezentata de posibilitatea ca o asemenea acciza (taxa) sa aiba ca efect o discriminare intre produsele naționale si produsele similare importate.
Administrația Finanțelor Publice a orașului Voluntari, a comunicat contribuabilului ca plata taxei este legala, fiind efectuata in baza prevederilor unui act normativ in vigoare, iar in sistemul de drept romanesc precedentele judiciare referitoare la cauze similare nu constituie izvor de drept si nu pot reprezenta o baza legala pentru restituirea taxei.
Această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată această acțiune.
Rațiunea introducerii unei astfel de taxe de poluare este în primul rând reducerea gradului de poluare a mediului, fapt pentru care taxa de poluare este mai mare în condițiile în care norma de poluare Euro este mai scăzută.
În aceste condiții, nu se poate vorbi de o discriminare sau de o încălcare a principiului egalității în drepturi, taxa fiind introdusă doar pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin O.U.G. nr. 50/2008, act normativ ce nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile din Tratatul Comunității Europene.
Emiterea acestor acte administrative fiscale s-a făcut in condiții de legalitate ținându-se cont de normele comunitare care au caracter prioritar in raport cu cele naționale, ce rezulta din Constituția României art. 11 al.1 si 2 precum si de -art. 148 alin.2 si 4, din Legea nr.157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la Uniunea Europeana.
Susținerile reclamantului că taxa de poluare, așa cum este reglementata în legislația interna a României ar contraveni Tratatului de instituire a Comunităților Europene, sunt neintemeiate, întrucât valorile sociale a căror ocrotire a fost avuta in vedere de legiuitorul național, atunci cand a adoptat norma juridica in temeiul căreia a fost încasata taxa respectiva, sunt diferite fata de cele avute in vedere de legiuitorul comunitar cand a edicat textul art.90 paragraful 1 din T.C.E.
A considerat recurentul-pârât că instanța trebuie sa circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci cand analizează dispozițiile OUG 50/2008 si ale HG 686/2008, care, susține reclamantul, că ar incălca art.110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți.
Instituția comunitara Comisia Europeana a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la baza principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculul, respectandu-se totuși principiul „poluatorul plătește".
In momentul de fata se are in vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului de taxare a autovehiculelor, iar dupa adoptarea unei directive in aceste sens, aceasta va deveni obligatorie la nivelul întregii Uniuni.
In prezent exista in vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări in alte 16 state membre din cele 27 sub o forma sau alta, adică sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual.
De asemenea, se poate observa că intimatul-reclamant nu face dovada că această axă de poluare instituită ar fi nelegală, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzută atât pentru autoturismele autohtone noi și second-hand, cât și pentru cele achiziționate din spațiul comunitar, astfel că, prin achitarea acestei taxe de poluare de către petent, nu i s-a încălcat acestuia nici un drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
În ceea ce privește capătul de cerere referitor la obligarea la plata dobânzilor legale de la momentul perceperii taxei până în momentul restituirii ei, a arătat recurentul-pârât că, în mod greșit s-a solicitat obligarea sa la plata dobânzii legale, atât timp cât reclamantul nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, această taxă de primă înmatriculare fiind plătită de către proprietarul autovehiculului, în temeiul dispozițiilor legale în vigoare la momentul efectuării plății.
A invocat recurentul-pârât prevederile art. 117 și pe cele ale art. 124 Cod procedură fiscală.
Aplicând cele două texte legale, coroborate, la speța dedusă judecății, a menționat recurentul-pârât că reiese că această solicitare a reclamantului nu se încadrează în niciuna din situațiile legale pentru a beneficia de dobânda legală.
Având in vedere cele arătate, a solicitat recurentul-pârât admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea sentinței atacate si pe cale de consecința, respingerea cererii formulata de intimatul-reclamant.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe dispozițiile art.299 si următoarele din Codul de procedura civila.
Prin întâmpinarea depusă la data de 17.04.2013, intimatul-reclamant V. J. a solicitat respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive, respingerea ca nefondat a recursului și menținerea ca legală și temeinică a sentinței civile recurate.
Examinând sentința atacată, prin prisma motivelor de recurs invocate, pe baza actelor dosarului și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achiziționat din străinătate, la data de 25.10.2011, un autovehicul second hand pentru care a achitat la data de 15.11.2011, în vederea înmatriculării în România, taxa de poluare.
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de recurentă, aceasta nu este întemeiată.
Astfel, din actele dosarului, rezultă că AFP Voluntari a emis decizia de calcul al taxei de poluare și tot această autoritate a procedat la încasarea sumei, astfel că ea este parte în raportul juridic dedus judecății, decurgând din plata nedatorată, justificând, sub acest aspect, calitatea sa procesuală pasivă.
Recurenta susține că acțiunea promovată de acesta pentru restituirea taxei este inadmisibilă, întrucât nu a fost îndeplinită - în termenul de 30 zile prevăzut de lege - procedura administrativă prealabilă în raport cu decizia de calcul implicit contestată.
Potrivit Deciziei ICCJ nr. 24 din 14 noiembrie 2011, pronunțată de ÎCCJ în recurs în interesul legii, publicată în Monitorul Oficial la_ și obligatorie pentru toate instanțele, conform art.329 alin. ultim C.pr.civ., în cauzele având ca obiect cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu (cum este și cazul de față), procedura prealabilă nu mai are un caracter obligatoriu, față de prevederile art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
Așa cum a arătat instanța supremă, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
De asemenea, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă.
Nici criticile aduse pe fond soluției de către recurenta pârâtă AFP Voluntari nu sunt fondate, având în vedere că orice taxă achitată de către contribuabili în temeiul unor prevederi neconforme cu dispozițiile dreptului comunitar se impune a fi restituită în aplicarea dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, art. 110 din TFUE (echivalentul art.90 din TCE) și Tratatul de Aderare a României la Uniunea Europeană, care instituie obligația tuturor autorităților administrative, legislative și judecătorești de a da eficiență în primul rând principiilor comunitare care prevalează asupra legislației comunitare.
De asemenea se constată pe fondul cauzei caracterul nefondat al celorlalte critici ale recurentei-pârâte având în vedere că în mod corect prima instanță a reținut că art. 90 alin. 1 TCE interzice taxarea internă discriminatorie. Mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeană de Justiție în cauza C- 393/04 și C-41/05 Dir Liquide Industries Belgium, par.55 „art. 90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din alte state membre”.
Aceasta nu înseamnă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Taxa de poluare introdusă prin dispozițiile OUG nr. 50/2008, reprezentând o exprimare a suveranității statale sub forma dreptului de a stabili taxe și impozite, ceea ce constituie obiectul analizei în această cauză nu poate fi decât verificarea identității de tratament dintre diversele feluri de autoturisme supuse taxei de poluare, mai exact, a neutralității taxei.
Iar această analiză nu poate să înceapă decât de la a observa că, verificarea neutralității taxei se face prin compararea efectelor taxei asupra autovehiculelor importate dintr-un stat membru cu efectele taxei impuse unor autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, cărora deja le-a fost aplicată taxa. Aceasta pentru că, așa cum afirmă Curtea Europeană de Justiție în cauza C-290/2005, Akos Nadasdi și C-333/2005, „o comparație cu autoturismele second-hand plasate în circulație în statul membru înainte de . legii privind taxele de înmatriculare nu este relevantă. Scopul art. 90 nu este acela de a împiedica statele membre să introducă noi impozite sau să schimbe cota de impunere sau baza de impunere a unor impozite existente”. Și nu este inutil de observat că această hotărâre a Curții a fost pronunțată la cererea unei instanțe din Ungaria, țară care, la data intrării în UE, se afla în aceeași poziție ca și România, aceea de a nu fi avut anterior o taxă de primă înmatriculare (sau echivalentă), așa încât valoarea reziduală a acesteia să fie inclusă în prețul autoturismelor aflate în circulație cu care intră în concurență autoturismele second-hand nou importate (acestea din urmă fiind dezavantajate prin faptul că includ valoarea reziduală a taxei, având teoretic un preț mai ridicat).
Prin urmare, caracterul discriminatoriu al dispozițiile OUG nr. 50/2008 poate fi analizat doar prin raportare la autovehiculele intrate în România și cu privire la care s-a perceput taxa de poluare.
In cadrul acestei analize trebuie de precizat că, la data la care recurenta-reclamantă a achitat taxa de poluare, erau în vigoare prevederile art. III din OUG nr. 218/2008 care dispun că „autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N 1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 – 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule, stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008.”
Printre argumentele care au stat la baza adoptării acestei măsuri legislative se află protejarea pieței interne prin „ păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar un loc de muncă în industria constructoare reprezintă patru locuri de muncă în industria furnizoare”, așa cum rezultă din preambulul OUG nr. 218/2008.
De asemenea, scopul protejării pieței interne de autovehicule rezultă implicit din faptul că în România, piața este dominată de producătorii autovehiculelor ale căror caracteristici tehnice permit scutirea de la plata taxei de poluare.
În această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi.
În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale (în acest sens, s-a pronunțat recent Curtea și în cauza T. contra României).
În urma cerinței de „primă înmatriculare” toate mașinile noi, înmatriculate în perioada 15.12._09, care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare, care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată, și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supune unei taxe substanțiale.
În acord cu aceste principii, instanța de control judiciar reține și aplicarea cu prioritate a deciziei pronunțată în cauza C 402/09 T. împotriva României, în cadrul căreia s-a reținut faptul că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Astfel în considerentele acestei decizii de principiu s-au reținut următoarele:
„ Nu este mai puțin adevărat că articolul 110 TFUE are drept obiectiv asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență. Acesta vizează eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre (a se vedea în special Hotărârea din 11 decembrie 1990, Comisia/Danemarca, C 47/88, R.., p. I 4509, punctul 9, Hotărârea Brzeziński, citată anterior, punctul 27, și Hotărârea din 3 iunie 2010, Kalinchev, C 2/09, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 37).
În acest sens, primul paragraf al articolului 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import (Hotărârea Comisia/Danemarca, citată anterior, punctele 8 și 9, precum și Hotărârea din 29 aprilie 2004, Weigel, C 387/01, R.., p. I 4981, punctul 66).
În acțiunea principală, este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat.
Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 47).
Pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008.
În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008.
Neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național și supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, aceleiași taxe
Potrivit unei jurisprudențe constante, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C 345/93, R.., p. I 479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C 393/98, R.., p. I 1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C 101/00, R.., p. I 7487, punctul 55).
În această privință, Curtea a precizat că, din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într-un un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului. Astfel, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială (Hotărârea Nádasdi și Németh, citată anterior, punctul 54). Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, citată anterior, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C 74/06, Rep., p. I 7585, punctul 28).
Pentru a obține acest rezultat, deprecierea reală a vehiculelor de ocazie importate trebuie luată în considerare la calcularea valorii taxei. Această luare în considerare nu trebuie în mod necesar să dea naștere la o evaluare sau la o expertiză a fiecărui vehicul.
Astfel, evitând dificultățile inerente unui astfel de sistem, un stat membru poate stabili, prin intermediul unor bareme forfetare determinate de un act cu putere de lege sau de un act administrativ și calculate pe baza unor criterii precum vechimea, rulajul, starea generală, modul de propulsie, marca sau modelul vehiculului, o valoare a vehiculelor de ocazie care, ca regulă generală, ar fi foarte apropiată de valoarea lor reală (Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctul 24, Weigel, punctul 73, și Comisia/G., punctul 29).
Aceste criterii obiective care servesc la evaluarea deprecierii autovehiculelor nu au fost enumerate de Curte într o manieră imperativă (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 37). Prin urmare, acestea nu trebuie în mod necesar să fie aplicate cumulativ. Cu toate acestea, aplicarea unui barem întemeiat pe un singur criteriu de depreciere, precum vechimea autovehiculului, nu garantează că baremul reflectă deprecierea reală a acestor vehicule (a se vedea în acest sens Hotărârile citate anterior Gomes Valente, punctele 28 și 29, precum și Comisia/G., punctele 38-42). În special, în lipsa luării în considerare a rulajului, baremul reținut de legislația în cauză nu conduce, ca regulă generală, la o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculelor de ocazie importate (Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43).
Pe de altă parte, în cazul în care apreciază că vechimea și rulajul mediu anual real nu reflectă, în mod corect și suficient, deprecierea reală a vehiculului, contribuabilul poate, în temeiul articolului 10 din OUG nr. 50/2008, să ceară ca aceasta să fie determinată printr o expertiză ale cărei costuri, suportate de contribuabil, nu pot depăși costul operațiunilor aferente expertizei.
Prin introducerea, în calculul taxei, a vechimii vehiculului și a rulajului mediu anual real al acestuia și prin adăugarea, la aplicarea acestor criterii, a luării în considerare facultative, cu costuri neexcesive, a stării acestui vehicul și a dotărilor sale prin intermediul unei expertize obținute din partea autorităților competente în materie de înregistrare a autovehiculelor, o reglementare precum cea în cauză în acțiunea principală garantează că valoarea taxei este redusă în funcție de o aproximare rezonabilă a valorii reale a vehiculului.
Această concluzie este confirmată de împrejurarea că, în baremele forfetare care figurează în anexa nr. 4 la OUG nr. 50/2008, s-a ținut seama în mod corespunzător de faptul că diminuarea anuală a valorii autovehiculelor este în general mai mare de 5 % și că această depreciere nu este lineară, în special în primii ani, în care se dovedește mult mai pronunțată decât ulterior (a se vedea Hotărârea Comisia/G., citată anterior, punctul 43 și jurisprudența citată).
Din considerațiile de mai sus rezultă că un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr.50/2008.
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent (a se vedea în acest sens Hotărârea din 21 martie 2002, Cura Anlagen, C 451/99, R.., p. I 3193, punctul 40, Hotărârea din 15 septembrie 2005, Comisia/Danemarca, C 464/02, R.., p. I 7929, punctul 74, și Hotărârea din 1 iunie 2006, De Danske Bilimportører, C 98/05, R.., p. I 4945, punctul 28).
În această privință, trebuie amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente (a se vedea în special Hotărârile citate anterior Comisia/Danemarca, punctul 17, precum și Kalinchev, punctele 32 și 40).
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
Reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În această privință, trebuie precizat, în lumina principiilor amintite la punctele 50-53 din prezenta hotărâre, că, deși statele membre păstrează, în materie fiscală, competențe extinse care le permit să adopte o mare varietate de măsuri, acestea trebuie totuși să respecte interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE.
În cauza T. contra României, CJUE a statuat că actualul art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere considerentele și dispozitivul acestei decizii obligatorii nu numai pentru instanțele de judecată, dar și pentru organele puterii executive(inclusiv funcționarii publici care au obligația de a se conforma deciziilor CJUE în aplicarea acestora în raporturile cu particularii) și legislative, conform celor anterior menționate, se constată că instanța europeană a reținut neconformitatea între legislația națională și art. 110 din TFUE, considerente care conduc la concluzia că în mod corect prima instanță a interpretat și aplicat dispozițiile legale naționale și comunitare, nefiind incident cazul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ.
De asemenea, în ceea ce privește critica adusă soluției date cererii de obligare la plata dobânzii, Curtea apreciază că și aceasta este nefondată, reclamantul având dreptul la repararea integrală a prejudiciului suferit (lucrum cessans si damnum emergens).
În același sens a hotărât recent Curtea Europeană de Justiție în cauza C‑565/11 (hotărârea din 18.04.2013), arătând că, în cazul dobânzilor cuvenite, “această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia”.
Prin urmare, la chestiunea preliminară cu care a fost sesizată într-o cauză identică de un tribunal din România, Curtea a statuat că „dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Față de aceste împrejurări de fapt și de drept, negăsind întemeiat niciunul dintre motivele de recurs invocate, Curtea - în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 – va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul pârât M. E. ȘI FINANȚELOR-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI VOLUNTARI împotriva sentinței civile nr.777/10.09.2012 pronunțată de Tribunalul Ilfov în contradictoriu cu intimatul reclamant V. J., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.04.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Ilfov
L. G. A.
Red. V.N./Tehnodact. M.G.D./2 ex.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 3258/2013. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 1689/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
