Anulare act administrativ. Decizia nr. 1689/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 1689/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-04-2013 în dosarul nr. 59237/3/2011

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 1689

Ședința publică din data de 15 aprilie 2013

Completul constituit din:

PREȘEDINTE - M. D.

JUDECĂTOR - A. V.

JUDECĂTOR - M. M. P.

GREFIER - E. S.

Pe rol se află soluționarea recursurilor promovate de recurentul-reclamant A. A. și de recurenta-pârâta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. PUBLICE SECTOR 5 împotriva sentinței civile nr. 3292/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU având ca obiect anulare act administrativ - taxa de poluare.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.

Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.

La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurentul-reclamant prin avocat D.-P. M.-N. cu împuternicire avocațială pe care o depune la dosar.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurentul-reclamant a depus prin serviciul registratură la data de 10.04.2013, cerere prin care solicită lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.

Curtea invocă din oficiu excepția netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant și acordă cuvântul atât asupra excepției cât și în cadrul dezbaterilor.

Recurentul-reclamant prin avocat arată că lasă la aprecierea instanței soluționarea excepției netimbrării recursului. Totodată, solicită respingerea recursului formulat de recurenta-pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice sector 5.

Curtea, în temeiul art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.

CURTEA,

Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal la data de 23.02.2012, sub numărul_, formulată de reclamantul A. A. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, s-a solicitat pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună anularea deciziei de calcul nr._/29.10.2010, chitanței de plată . nr._/03.11.2010 și obligarea pârâtei la restituirea sumei de 2.873 lei, reprezentând taxă de poluare pentru autovehicule, actualizată cu rata de inflație de la data plății taxei până la data emiterii răspunsului nejustificat de restituire a sumei și cu dobânda legală de la data emiterii răspunsului privind refuzul nejustificat și până la data restituirii efective.

Prin Sentința civilă nr. 3292/14.09.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și excepția lipsei calității procesuale pasive invocate prin întâmpinare, ca neîntemeiate. Pe fondul cauzei, a admis cererea de chemare în judecată în sensul că a anulat decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/29.10.2010 și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2.873 lei reprezentând taxa de poluare, la care se adaugă dobânda legală în materie fiscală ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. de la data de 29.08.2011 până la data restituirii efective. A respins cererea pentru restul sumelor ca neîntemeiată, luând act că nu se solicită cheltuieli de judecată. Prin aceeași hotărâre, a admis cererea de chemare în garanție în sensul că a obligat chemata în garanție Administrația F. Pentru Mediu la plata către pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.

Pentru a hotărî astfel, instanța de fond a reținut că reclamantul a achiziționat în anul 2010 un autovehicul folosit, marca OPEL, având număr de identificare TMBHS61Z_, autoturism importat dintr-un stat membru al Uniunii Europene, respectiv din Germania, achitând cu prilejul înmatriculării suma de 2.873 lei, prin chitanța . nr._/03.11.2010, taxă de poluare ce a fost stabilită în temeiul art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 printr-o decizie a organului fiscal.

Potrivit art. 137 alin. 1 C.pr.civ. instanța s-a pronunțat mai întâi asupra excepțiilor de procedură, precum și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte, cercetarea în fond a pricinii. Prin urmare, instanța a analizat cu prioritate excepția lipsei calității procesuale pasive, invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București.

Asupra excepției lipsei calității procesuale pasive

Cu privire la excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București, tribunalul a considerat că este neîntemeiată și a respins-o, având în vedere că pârâta este o autoritate publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță în privința răspunderii sale modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.

Potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca si obligații fiscale, cum sunt si cele solicitate de reclamantă în prezenta cauză, se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București.

Totodată, tribunalul a reținut că potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, motiv pentru care se reține și calitatea procesuală pasivă a chematei în garanție, în raporturile procesuale incidentale.

Asupra admisibilității acțiunii

Tribunalul a reținut că Decizia de calcul nr._/29.10.2010 este un act administrativ-fiscal, chiar dacă nu reprezintă un titlu de creanță, apt de a fi pus în executare, astfel că instanța este competentă să se pronunțe asupra cererii de față, conform art. 1 și art. 8 din Legea nr. 554/2004.

În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).

Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.

Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.

Asupra capetelor de cerere având ca obiect anularea deciziei de calcul și restituirea taxei de poluare

Asupra fondului acțiunii, instanța a apreciat că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală, urmând a fi anulată și să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru următoarele motive:

Potrivit art. 148 alin. 2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.

Tribunalul a reținut că dispozițiile art. 110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior, art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare, scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală între produsele naționale și produsele importate, având natură similară.

Se observă că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.

Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 încalcă art. 90 din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.

Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).

Asupra încălcării art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.

În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.

Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a O.U.G. nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.

Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.

Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, modificată, prin obligarea reclamantului la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art. 110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art. 148 alin. 4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, va anula decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/29.10.2010, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București la restituirea sumei de 2.873 lei.

Asupra cererilor accesorii

În ceea ce privește dobânda legală, tribunalul a constatat că reclamantul a indicat expres actul normativ, respectiv O.G. nr. 92/2003 (dobânda legală în materie fiscală).

În cauză, reclamantul pretinde un drept de creanță accesoriu, fundamentându-și pretențiile pe lipsirea sa o perioadă de timp de folosința sumei de bani plătite cu titlu de taxă de poluare și pe întârzierea restituirii acesteia.

Potrivit dispozițiilor art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget):

(1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.

(2) Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.

Conform art. 70 din același act normativ (Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor):

(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare.

(2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.

Prevederile art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art. 994 C.civ. din 1864 și sunt incidente chiar și în cazul în care sumele de bani de restituit au fost „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, astfel cum prevede art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, respectiv și atunci când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, cum este cazul Statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene.

Având în vedere posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, cu respectarea principiului echivalenței și a principiului efectivității, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor legale cu caracter special în materie fiscală.

Potrivit art. 10 din O.G. nr. 9/2000, dobânzile percepute sau plătite de Ministerul Finanțelor Publice, precum și modul de calcul al acestora se stabilesc prin reglementări specifice.

Dobânda legală în materie fiscală este mai mare decât dobânda legală în materie civilă, astfel că dispozițiile în cauză sunt mai favorabile contribuabilului-creditor, cu condiția ca acesta să fie diligent și să solicite restituirea taxelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale.

În ceea ce privește exigibilitatea dobânzii legale, tribunalul a reținut că art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 prevede în mod expres că pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70, după caz.

Prin urmare, dreptul de creanță se naște din momentul expirării termenului de 45 de zile (calculat pe zile libere), indiferent dacă soluția dată cererii de restituire a fost favorabilă sau nu, singura condiție fiind ca plata să nu fi fost realizată în termen.

Reclamantului nu i se poate opune faptul că nu a solicitat organului fiscal acordarea dobânzilor odată cu cererea de restituire a taxei de poluare, deoarece acesta nu putea prevedea că organul fiscal va depăși termenul de 45 de zile pentru soluționarea favorabilă a cererii și pentru punerea în plată a deciziei de restituire.

Potrivit art. 18 alin. 3 din Legea nr. 554/2004, în cazul soluționării cererii, instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru. Or, dobânda legală solicitată de reclamant reprezintă tocmai daunele moratorii cauzate prin actul administrativ asimilat dedus judecății.

Dispozițiile speciale privind acordarea dobânzilor „la cererea contribuabililor” (Ordinul nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal) reglementează modul de calcul la punerea în executare a hotărârii judecătorești și eventualul drept al organului fiscal de a dispune compensarea cu alte obligații fiscale scadente ale contribuabilului, însă nu creează un fine de neprimire al capătului accesoriu de cerere având ca obiect recunoașterea dreptului de creanță pretins de reclamant.

Prin urmare, tribunalul a obligat pârâta la plata dobânzii legale în materie fiscală corespunzătoare sumei de 2.873 lei, ce va fi calculată potrivit art. 124 alin. 2 C.pr.fisc. și art. 3712 alin. 2 C.pr.civ., de la data de 29.08.2011 până la data restituirii efective. A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pentru restul sumelor, anterior datei de 29.08.2011 (dobânda și actualizarea cu rata inflației), având în vedere că legea specială nu prevede cumularea dobânzii cu rata inflației, nici măcar pentru perioade diferite.

Tribunalul a luat act în temeiul art. 129 alin. 6 C.pr.civ. că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecată.

Asupra cererii de chemare în garanție

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin. 1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr. 50/2008 reglementează, în cadrul art. 3 alin. 5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.

Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu. Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.

Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și a dispus obligarea acesteia la plata către Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 5 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.

Împotriva acestei sentințe civile au formulat recurs reclamantul A. A. și pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5.

Prin recursul propriu, reclamantul a solicitat modificarea sentinței recurate și obligarea pârâtei la restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare, actualizată cu dobânda legală în materie fiscală, calculată de la data plății taxei, 03.10.2010, până la data restituirii efective.

În motivarea recursului propriu, pârâta a arătat că taxa de poluare a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008 prin O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei în vigoare abrogându-se art. 2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare.

În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii și introducerea ei în Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 571/2003.

Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementărilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o normă de poluare inferioară normei EURO 3. În această situație a fost necesară a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor măsuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecință transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul țărilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.

Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, recurenta a precizat următoarele:

Potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157/2005 „Legea-cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor”.

Totodată, a precizat faptul că art. 148 alin. (2) din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.

Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.

Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate recurenta a menționat că:

Incidența în cauză a prevederilor art. 110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistentă întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 și art. 9.

Totodată, în speța de față, reclamanta nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art. 3 alin. 2 din OUG nr. 50/2008, și, ca atare, obligația de plată a taxei de poluare îi revine ca fiind legal datorată.

Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art. 110 după consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.

În același sens, recurenta a mai menționat că potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atât tratatul menționat mai sus, cât și alte acte adoptate de instituții și organe ale Uniunii Europene, cum ar fi Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. În susținerea acestui punct de vedere au fost invocate și prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri - sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată - baza unitară de stabilire, care reglementează: Fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri. A menționat recurenta că această directivă a fost adoptată de Consiliul Comunităților Europene având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Economice Europene, precum și avizele Parlamentului European și Comitetului Economic și Social.

De asemenea, a precizat că principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, dar și că 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor.

Mai mult decât atât, se are în vedere armonizarea la nivel comunitar a regimului fiscal al taxei de poluare, în prezent, fiind în discuție la nivelul Comisiei Europene, un proiect de directive în acest sens, proiect care, după aprobare, va deveni obligatoriu de aplicat pentru toate statele membre.

În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv că taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, au fost invocate următoarele:

În literatura de specialitate s-a arătat că, în conformitate cu jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene, taxele vamale asupra importurilor sau exporturilor și orice taxe cu efect echivalent cuprind „orice taxe pecuniare, indiferent de mărimea lor și de denumirea sau de modul lor de aplicare, care sunt impuse unilateral asupra mărfurilor naționale sau străine pentru că ele trec o frontieră și care nu sunt taxe vamale în sens strict”.

Rezultă din această interpretare a Curții că de esența taxelor cu efect echivalent taxelor vamale este discriminarea sau nu a unor mărfuri naționale sau străine pentru că acestea trec o frontieră, în cazul taxei speciale pentru prima înmatriculare a autovehiculului în România această discriminare nefiind fundamentată prin nici un argument de către reclamantă.

Așadar, taxa se aplică tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate în România, fie românești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, întrucât aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate în România. În acest caz, legislația arătată se aplică, iar taxa este percepută, pentru o primă înregistrare a autovehiculului în țară și pentru utilizarea pe teritoriul statului și nu pentru că acesta tranzitează o frontieră.

În aceeași ordine de idei, la data de 26.06.2009 Comisia Europeană a emis o scrisoare de punere în întârziere prin care insistă ca România să modifice aceste prevederi controversate.

La data de 28.09.2009, autoritățile române au răspuns printr-o scrisoare în care își exprimau poziția față de chestiunea în discuții și, la data de 12.01.2010, au informat comisia cu privire la existența OUG nr. 117/2009 de abrogare, cu începere de la 01.01.2010, a scutirii acordate în temeiul OUG nr. 218/2008.

În acest context, departamentul responsabil al Comisiei Europene este de părere că autoritățile române au luat măsurile necesare pentru a asigura respectarea legislației comunitare și, în momentul de față, legislația română privind taxa de înmatriculare a autovehiculelor este conforma cu art. 110 din TFUE.

Acesta a fost motivul pentru care, departamentul responsabil va propune comisiei clasarea cazului, ceea ce s-a publicat în Jurnalul Oficial al U.E. nr. C29/8 din 05.02.2010.

Prin urmare, existența unei taxe de poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.

În ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, în completarea celor de mai sus, recurenta a învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitată nu poate fi încadrată în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).

Din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se reține că este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art. 8 din OUG nr. 50/2008, astfel:

(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România potrivit prevederilor alin. (2).

(2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național.

(3)Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente:

a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculelor scos din parcul auto național;

b) dovada radierii din circulație a autovehiculului;

c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz;

d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz.

(4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă.

Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art. 9 din OUG nr. 50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii că reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care se impune a se considera taxa pe poluare achitată de reclamant ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.

În ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizată cu dobânda legală, au fost invocate următoarele:

Astfel, potrivit O.G. nr. 13/2011, dobânda legală se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 Cod Procedura Fiscală pentru sumele de restituit de la bugetul de stat se acordă dobânda fiscală.

În acest sens, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu completările și modificările ulterioare, „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. 2 sau la art. 70 după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Prin urmare, față de textul legal invocat, rezultă că în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acestora.

În drept, au fost invocate disp. art. 304 alin.9 din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordarea dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.

În cauză nu s-a formulat întâmpinare și nici nu s-au administrat probe noi.

La primul termen de judecată a fost invocată excepția netimbrării recursului formulat de recurentul reclamant A. A., fiind reținută cauza în pronunțare asupra acesteia și asupra fondului recursului formulat de recurenta pârâtă Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 5.

Analizând actele dosarului

Asupra excepției netimbrării recursului formulat de recurentul reclamant A. A.

Prin rezoluția de primire a cererii de recurs, a fost stabilită în sarcina recurentului-reclamant, obligația achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 21,5 lei și a timbrului judiciar în cuantum de 0,3 lei.

Pentru termenul de judecată din 15.04.2013 procedura de citare a recurentului-reclamant a fost legal îndeplinită, dovada de îndeplinire a procedurii de citare cuprinzând menționarea obligației achitării timbrajului în cuantumul stabilit (fila 14).

Curtea, în conformitate cu art. 137 Cod procedură civilă, urmează să analizeze cu prioritate excepția netimbrării cererii de chemare în judecată, excepție de procedură, peremptorie, dar care începe prin a avea un efect dilatoriu.

Astfel, art. 20 alin. 1 - 3 din Legea nr. 146/1997 modificată și republicată, stabilește că: „(1) Taxele judiciare de timbru se plătesc anticipat. (2) Dacă taxa judiciară de timbru nu a fost plătită în cuantumul legal, în momentul înregistrării acțiunii sau cererii, ori dacă, în cursul procesului, apar elemente care determină o valoare mai mare, instanța va pune în vedere petentului să achite suma datorată până la primul termen de judecată. În cazul când se micșorează valoarea pretențiilor formulate în acțiune sau în cerere, după ce a fost înregistrată, taxa judiciară de timbru se percepe la valoarea inițială, fără a se ține seama de reducerea ulterioară. (3) Neîndeplinirea obligației de plată până la termenul stabilit se sancționează cu anularea acțiunii sau a cererii”.

Totodată, conform art. 11 alin. 1 din Legea nr. 146/1997 „Cererile pentru exercitarea apelului sau recursului împotriva hotărârilor judecătorești se taxează cu 50% din:

- taxa datorată pentru cererea sau acțiunea neevaluabilă în bani, soluționată de prima instanță;

- taxa datorată la suma contestată, în cazul cererilor și acțiunilor evaluabile în bani”.

De asemenea, relevante în cauză sunt disp. art. 3 alin. 1 din OG nr. 32/1995 în conformitate cu care „Cererile de chemare în judecată, adresate instanțelor judecătorești, se timbrează cu timbru judiciar în valoare de 0,30 lei, în cazul în care se solicită soluționarea în fond a cauzei, și în valoare de 0,15 lei, când cererile au ca obiect exercitarea unei căi de atac”, dar și disp. art. 9 din același act normativ potrivit cărora „Cererile pentru care se datorează timbru judiciar nu vor fi primite și înregistrate, dacă nu sunt timbrate corespunzător. În cazul nerespectării dispozițiilor prezentei ordonanțe, se va proceda conform prevederilor legale în vigoare referitoare la taxa de timbru”.

Cum recurentul-reclamant nu a achitat nici taxa judiciară de timbru și nici timbrul judiciar stabilite de instanța de control judiciar, dar și întrucât nu a formulat nici cerere de ajutor public judiciar în sensul scutirii, reducerii sau eșalonării achitării taxei judiciare de timbru stabilită, conform OUG 51/2008, nici cerere de reexaminare, Curtea, constatând că prezentul recurs este netimbrat, în temeiul prevederilor art. 20 alin. 3 din Legea nr. 146/1997, dar și dispozițiilor art. 9 din OG nr. 32/1995, urmează să admită excepția netimbrării invocată din oficiu și să anuleze cererea de recurs în consecință.

Asupra recursului formulat depârâtaDIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentareaADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5

Analizând motivele de recurs, iar în raport de acestea, motivele invocate pe fond în susținerea cererii de chemare în judecată și motivele reținute de tribunal, constatând în esență problema compatibilității prevederilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CE, Curtea apreciază că soluția pronunțată pe fondul cauzei de admitere a cererii reclamantului este una legală având în vedere că raportul juridic de drept fiscal dintre părți este guvernat de forma modificată a OUG nr. 50/2008, formă care realizează un tratament discriminatoriu între autovehiculele importate dintr-un stat membru și autovehicule similare înmatriculate deja în statul membru, sub aspectul taxei de poluare percepute.

Astfel, reținând că plata taxei s-a realizat la data de 03.11.2010, decizia de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule fiind emisă la data de 29.10.2010, dar și că OUG nr. 50/2008 a fost modificată prin OUG nr. 218/2008 - publicata in Monitorul Oficial in data de 11.12.2008 și prin OUG nr. 7/2009 - publicată în Monitorul Oficial din 19.02.2009, Curtea constată faptul că plata taxei a avut loc după data modificării OUG nr. 50/2008 prin cele două acte normative menționate.

În consecință, compatibilitatea OUG nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.

Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgență. Astfel, în preambulul OUG nr. 218/2008 se prevede faptul ca adoptarea acesteia a fost necesară având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională precum și faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare”.

Este lipsit de echivoc faptul că intenția legiuitorului nu mai are nicio legătură cu scopul declarat al adoptării OUG 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmărea inițial „asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale”.

Schimbarea de intenție declarată expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, scopul declarat al OUG nr. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.

Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin OUG nr. 7/2009 sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a OUG nr. 218/2008. Impactul negativ în plan social enunțat în preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, însă acest fapt nu a produs nicio modificare cu privire la scopul declarat al OUG nr. 218/2008, anterior analizat.

Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorată la prima înmatriculare a autoturismelor în România, indiferent dacă este vorba despre autoturisme noi sau second hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumită categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel „autovehiculele M1 cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele N1 cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008 - 31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor OUG OOOOOOOOOOOOOOOOOOnr. 50/2008”. . întâmplător, categoria de autoturisme exceptată de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o nouă dovadă a intenției clare de protejare a industriei interne în detrimentul produselor importate. Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, taxa de poluare încălcă prev. art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.

Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 (devenit art. 110) din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate, trebuie sa existe o similitudine sau un raport de concurență între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate, prelevarea fiscală națională trebuie sa diminueze sau sa fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. In consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați sa aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarat de protejare a industriei naționale și a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala națională contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.

In urma modificărilor aduse prin OUG nr. 218/2008 si OUG nr. 7/2009, norma internă îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 (ulterior art. 110) din Tratatul CE. Astfel, există atât o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare introdusă de către legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului. Exista desigur un raport de concurență între produsele importate și produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientată spre o anumită categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.

Dar, în raport de susținerile părților, Curtea mai are în vedere și efectele produse în dreptul intern de hotărârea pronunțată la data de 7 aprilie 2011 de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza nr. C-402/09 având ca obiect o cerere de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulată în temeiul articolului 234 CE de Tribunalul Sibiu din România, primită de Curte la data de 16 octombrie 2009, în procedura privind pe reclamantul I. T. împotriva pârâților Statul Român prin Ministerul Finanțelor și Economiei, Direcția Generală a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului.

Prin această hotărâre Curtea de Justiție a stabilit pe cale de interpretare că: Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională. Mai mult, C.J.U.E. a decis că taxa de poluare așa cum este reglementată prin O.U.G. 50/2008 are acest efect descurajant și în consecință este incompatibilă cu libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar.

În urma acestei decizii instanța reține că a dispărut cu efect retroactiv temeiul juridic în baza căruia taxa de poluare a fost percepută reclamantului iar actul anterior enunțat este total lipsit de un temei legal. Trebuie precizat în acest context faptul că C.J.U.E. nu limitează efectele deciziei analizate doar pentru viitor, iar în lipsa oricărei precizări și limitări în timp a efectelor acestei decizii, consecințele se răsfrâng și pentru trecut (ex tunc), încă de la momentul adoptării actului normativ.

Subsecvent dispariției temeiului juridic în baza căruia taxa a fost percepută, în baza obligațiilor asumate prin aderarea României la Uniunea Europeană, taxa trebuie restituită de către Statul Român prin instituțiile finanțelor publice ca orice taxă nedatorată, însoțită de către despăgubirea corespunzătoare, deoarece taxa a fost percepută în baza unui act normativ prin care legiuitorul a încălcat obligațiile comunitare asumate de România prin aderarea la acest spațiu.

În lipsa unei reacții a legiuitorului la decizia pronunțată în cauza nr. C - 402/09 T. împotriva României, reacție prin care să fie armonizată taxa de poluare cu concluziile Curții de Justiție a Uniunii Europene, judecătorul național nu are la îndemână criteriile în baza cărora să aprecieze care ar fi cuantumul care trebuie restituit din taxa percepută și care ar fi cuantumul care poate fi menținut fără riscul de a afecta libera circulație a bunurilor în spațiul comunitar. Orice apreciere în acest moment ar fi una pur subiectivă care ar afecta previzibilitatea actului de justiție, iar în lipsa unor repere obiective care nu pot fi trasate decât de legiuitor taxa trebuie restituită integral.

Curtea de Justiție a interpretat dreptul Uniunii, mai precis art. 110 (fost art. 90) din TFUE, plecând de la analiza neutralității taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate pe teritoriul național anterior instituirii taxei menționate ajungând la concluzia că deși obiectivul primordial urmărit de această reglementare este cel al protecției mediului, reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, astfel că nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.

Pe cale de consecință, se poate conchide că taxa pe poluare impusă ca obligație prealabilă de legea aplicată în speță produce efectul descurajator al punerii în circulație a autovehiculelor second hand cumpărate din alte state membre ale Uniunii fără să existe în prezent vreo normă juridică care să descurajeze cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.

În raport de aceste aspecte, Curtea mai are în vedere că hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție în procedura de obținere a unei hotărâri preliminare sunt obligatorii nu numai în cauza pendinte care a generat sesizarea ci în toate cazurile similare deduse judecății.

În sfârșit, în ceea ce privește ultimele modificări aduse OUG nr. 50/2008, Curtea apreciază că acestea nu sunt incidente în speța de față.

Față de aceste împrejurări, soluția tribunalului, de restituire a taxei astfel achitată, apare ca temeinică și legală.

Un alt motiv de recurs vizează obligarea pârâtei la plata sumei actualizată cu dobânda fiscală, recurenta învederând în esență neîndeplinirea condițiilor legale pentru admiterea capătului de cerere, respectiv acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor, condiție neîndeplinită în speță.

Este însă neîntemeiată opinia recurentei pârâte în sensul că dacă reclamantul nu a solicitat pârâtei anterior sesizării instanței plata dobânzii aferentă sumei achitată cu titlu de taxă de poluare, nu mai poate formula o astfel de pretenție în fața instanței de contencios fiscal.

Potrivit art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 „Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor”.

Conform art. 70 alin. 1 din același act normativ (la care se face expres trimitere) „Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare”.

Pe de o parte, din redactarea textelor de lege rezultă că respectiva dobândă se datorează pentru sume de restituit sau de rambursat de la buget, respectiva dobândă curgând și fiind prevăzută ope legis, condiționat desigur de solicitarea în acest sens din partea celui îndreptățit la aceasta, în speță contribuabilul. Ea este datorată începând cu a 46-a zi de la înregistrarea cererii contribuabilului și mai este condiționată, în plus față de o solicitare în acest sens, de nesoluționarea cererii de către organul fiscal în termenul legal de 45 de zile de la înregistrare.

Pe de altă parte, este firesc să nu se solicite organului fiscal plata dobânzii, contribuabilul neputând anticipa nesoluționarea cererii sale în termenul legal. La momentul formulării cererii de restituire, nu se poate solicita decât creanța datorată, iar nu și dobânda ce ar urma a fi datorată dacă cererea de restituire nu se soluționează în termen de 45 de zile de la înregistrare.

În sfârșit, nu există nicio dispoziție legală care să susțină interpretarea recurentei în sensul că dobânda fiscală nu ar putea fi solicitată direct instanței de judecată, de moment ce finalitatea respectivei dispoziții legale este de a asigura o reparară integrală a prejudiciului cauzat.

Pentru aceste considerente, reținând și motivele expuse în sentința recurată, întrucât nu există în cauză niciunul dintre motivele prev. de art. 304 coroborat cu art. 3041 C.pr.civ., Curtea constată că recursul pârâtei este nefondat, astfel că, în temeiul art. 312 C.pr.civ. acesta va fi respins ca atare, menținându-se hotărârea atacată ca fiind legală și temeinică.

Pentru aceste motive,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite excepția netimbrării recursului formulat de recurentul-reclamant A. A..

Anulează recursul formulat de recurentul-reclamant A. A. ca netimbrat.

Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI F. PUBLICE SECTOR 5 cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva sentinței civile nr. 3292/14.09.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu recurentul-reclamant A. A. cu domiciliul în București, Calea Ferentari nr. 11, ., . și intimata-chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței nr. 294, . 6, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 15 aprilie 2013.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

M. D. A. V. M. M. P.

GREFIER

E. S.

Red. MMP

2 ex. – 29.05.2013

Tribunalul București

Jud. fond I. M.

← Pretentii. Decizia nr. 1814/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI  Despăgubire. Sentința nr. 223/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 1689/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI