Pretentii. Decizia nr. 2379/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2013

Decizia nr. 2379/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 3803/87/2011*

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DECIZIA CIVILĂ NR. 2379

Ședința publică de la 30.05.2013

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: C. – N. L.

JUDECĂTOR: ȘURCULESCU F.

JUDECĂTOR: J. A.

GREFIER: B. M.

Pe rol se află soluționarea recursurilor formulate de recurentele-pârâte Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Teleroman și Administrația Finanțelor Publice A., ambele cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 999/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimat – reclamantul G. C. G., cu sediul în A., ., . și cu intimata – chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6, în cauza având ca obiect „pretenții”.

La apelul nominal făcut în ședința publică nu răspund părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

Se face referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,

Curtea, constatând că în cauză s-a solicitat judecata și în lipsă, reține dosarul în pronunțare.

CURTEA ,

Prin acțiunea înregistrată pe rolul Tribunalului Teleorman, sub nr._, așa cum a fost precizată, reclamantul G. C. G., domiciliat în A., a chemat în judecată pârâtele Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman cu sediul în A., ., județul Teleorman și Administrația Finanțelor Publice A., județul Teleorman pentru ca prin hotărârea ce se va pronunța să dispună anularea deciziei de calcul a taxei de poluare nr._/11.08.2008 emisă de către Administrația Finanțelor Publice A., anularea deciziei nr. 277/27.07.2011 emisa de DGFP Teleorman si restituirea sumei de 7419 lei, plătită cu titlu de taxa de poluare conform chitanței . nr._ la data de 11.08.2008.

În motivarea acțiunii reclamantul arată că in 2008 a achiziționat din CE prin contract de vânzare-cumpărare (copia anexată) un autovehicul marca Alfa R., fabricat in anul 1998. Mașina pe care a achiziționat-o nu este nouă, este second-hand, prima înmatriculare fiind făcută în Germania. Pentru înmatricularea autovehiculului pe teritoriul României, Administrația Finanțelor Publice A. a emis Decizia nr._/11.08.2008 prin care s-a stabilit cuantumul de 7419 lei, taxa de poluare, plătită conform chitanței . nr._/2008.

La data stabilirii deciziei de plată erau în vigoare prevederile OUG nr. 50/2008, modificată și completată prin OUG nr. 218/2008 și OUG nr. 7/2009. Conform expunerii de motive a OUG nr. 218/2008, necontestată de emitentul OUG nr. 7/2009, scopul taxei de poluare nu mai este protejarea mediului înconjurător ci protejarea industriei interne de autovehicule și a locurilor de muncă din această industrie și din ramurile industriale asociate.

Consideră că taxa de poluare auto este ilegală, raportat la dispozițiile art. 90 din Tratatul privind Instituirea Comunității Europene, care prevede că „nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele provenind din alte state membre, unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare” coroborat cu prevederile Tratatului de aderare a României și Bulgariei, ratificat de România prin Legea nr. 157/2005, care prevede în mod expres ca dispozițiile tratatelor originare înainte de aderare sunt obligatorii pentru România și se aplică în condițiile stabilite prin tratate și prin actul de aderare și ale art. 148 din Constituție.

Potrivit normelor comunitare, art. 25 CE „Între statele membre sunt interzise taxele vamale la import și la export sau taxele cu efect echivalent. Această interdicție se aplică, de asemenea, taxelor vamale cu caracter fiscal” și art. 28 CE „Între statele membre, sunt interzise restricțiile cantitative la import precum și orice măsuri cu caracter echivalent”.

Potrivit art. 117 alin. 1 lit. d Cod procedură fiscală, se poate restitui, la cererea debitorului fiscal suma plătita ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale. Așa cum rezultă din jurisprudența CEDO, autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor care nu au apelat la un remediu național în condițiile în care însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul comunitar.

Își întemeiază cererea pe dispozițiile art. 11 din Constituția României, art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 25 și 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene si art. 117 lit. d din Cod procedură fiscală.

În dovedirea acțiunii înțelege să se folosească de proba cu înscrisuri.

La data de 09.09.2011, pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca nefondată. Cu privire la excepția tardivității se arată că, sunt aplicabile dispozițiile art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora „Înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia”.

Îndeplinirea procedurii prealabile în termenul legal este reglementată ca o condiție de exercitare a dreptului de acțiune, iar neîndeplinirea acestei condiții în termenul legal, este sancționată cu decăderea.

Cu privire la fondul cauzei, pârâta arată că:

Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului" în condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.

Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitative prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50.2008.

Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5 alin. 4 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației Fondului pentru Mediu" întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.

Solicită introducerea în cauză a Administrației Fondului de Mediu în calitate de chemat în garanție, întrucât taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este încasată si administrata de Administrația Fondului de Mediu.

Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul Direcție Generale a Finanțelor Publice Teleorman.

La data de 02.11.2011, pârâta Administrația Finanțelor Publice A. a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii pentru următoarele argumente:

În primul rând, pârâta a invocat excepția lipsei calității procesuale deoarece taxa a fost încasata într-un cont gestionat de către Administrația Fondului pentru Mediu, solicitând introducerea acesteia în cauză în calitate de chemat în garanție.

Cu privire la fondul cauzei pârâta a reiterat, în esență, argumentele invocate de către cealaltă pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman.

Prin încheierea din 11.10.2011 s-a dispus în baza art. 164 Cod procedură civilă conexarea la cauza de față a dosarului nr._, având aceleași părți, obiect și cauză.

Prin sentința nr. 1000 din 08.11.2011 Tribunalul Teleorman a respins excepțiile tardivității și lipsei calității procesuale pasive invocate de pârâte; a admis acțiunea reclamantului; a modificat decizia nr. 277/27.07.2011 emisă de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman în sensul admiterii contestației formulată de reclamantul G. C. G. împotriva deciziei de calcul al taxei de poluare nr._/11.08.2008 emis de pârâta Administrația Finanțelor Publice A.; a anulat decizia nr._/11.08.2008 și a dispus restituirea sumei de 7419 lei achitată cu titlu de taxa de poluare prin chitanța TS 3A nr._/11.08.2008; a obligat pârâtele să plătească reclamantului 342 lei onorariu avocat și taxa judiciară.

Împotriva sentinței au formulat recurs pârâtele, iar prin decizia civilă nr. 2156 din 24.05.2012 Curtea de Apel București a admis recursurile formulate și a casat sentința cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeași instanță pentru soluționarea cererii de intervenție formulată în cauză.

Astfel, pricina a fost înregistrată sub nr._, iar prin încheierea din 03.10.2012 s-a dispus conceptarea și citarea în cauză în calitate de chemat în garanție a Ministerului M. și Pădurilor – Administrația Fondului de Mediu București.

Reclamantul a mai depus la dosar note scrise.

Reclamantul G. C. G. a achiziționat autoturismul marca Alfa R., tip 156, categoria auto M1, norme poluare E 2, an fabricație 1998, ce a fost înmatriculat pentru prima dată la 30 octombrie 1998, într-un stat membru UE.

În vederea efectuării primei înmatriculări în România a autoturismului i s-a calculat o taxă de poluare în sumă de 7419 lei conform deciziei de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._ din 11.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice a municipiului A., achitată potrivit chitanței . nr._ din 11.08.2008

Taxa de poluare a fost introdusă prin OUG nr. 50/2008 și se percepea, potrivit dispozițiilor acesteia, doar pentru autoturismele produse în țară sau în alt stat membru UE, dacă erau înmatriculate pentru prima dată în România, fiind exceptate autoturismele, care au fost anterior înmatriculate tot în România.

Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminua sau era destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene.

Potrivit art. 90 paragraful 1 din TCE (art. 110 TFUE) „niciun stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect produselor naționale similare, în scopul de a se asigura libera circulație a mărfurilor”.

În jurisprudența sa Curtea de Justiție a Uniunii Europene (cauza T., cauza N.) a statuat că „Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.

A stabilit CJUE că o taxă precum cea de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 constituie un impozit intern ce intră sub incidența art. 110 TFUE, astfel că argumentul în sensul că taxa în discuție, fiind percepută pentru asigurarea protecției mediului, nu poate fi asimilată impozitelor interne, este lipsit de orice fundament și nu poate fi primit.

CJUE a reamintit scopul art. 110 TFUE, acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care poate decurge din aplicarea unor impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre, garantând astfel neutralitatea deplină a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import.

Se reține astfel că, reglementarea taxei de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 avea caracter indirect discriminatoriu, favorizând piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul celor importate, și încălca din acest motiv art. 110 TFUE.

Având în vedere principiul preeminenței și supremației dreptului comunitar, prin sentința civilă nr. 999/31 oct. 2012 s-a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost precizată; s-a anulat decizia de calcul a taxei pe poluare nr._/11.08.2008 emisă de Administrația Finanțelor Publice A. și decizia nr. 277 din 27.07.2011 emisă de Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman ca nelegale; au fost obligate pârâtele să restituie reclamantului suma de 7419 lei reprezentând taxă pe poluare, actualizată cu indicele de inflație la data achitării efective, precum și, la plata dobânzii legale aferente de la data plății și până la momentul restituirii, potrivit art. 124 Cod procedură fiscală, numai în acest mod realizându-se acoperirea efectivă și integrală a prejudiciului cauza reclamantului.

În cauză dovedindu-se culpa procesuală a pârâtelor, în temeiul art. 274 Cod procedură civilă au fost obligate să plătească reclamantului suma de 1339,30 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe, în termen legal au declarat recurs recurentele DGFP Teleorman și AFP A. .

Recurenta Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman, a criticat sentința sub următoarele aspecte:

În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 110 din Tratatul Comunității Europene instanța a anulat Decizia emisa de AFP A., având în vedere, pe de o parte, motivarea organului de soluționare a contestației, iar pe de altă parte, reglementările în vigoare în materie.

Taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României si a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționăm că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).

Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.

(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."

În mod greșit instanța de fond a reținut că taxa de poluare achitată de intimatul reclamant este una interzisă de dispozițiile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, precum și faptul că, începând cu data de 01.01.2007, dată la care România a aderat la Uniunea Europeană, reglementările comunitare sunt direct aplicabile în ordinea juridică internă, apreciind acțiunea întemeiată, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.

În condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.

În conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".

Potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".

Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.

Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.

Având în vedere cele arătate, taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".

Nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 deoarece aceasta este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.

A mai arătat și faptul că, la soluționarea cauzei pe fond,a solicitat instanței sa introducă in calitate de chemat in garantie Administrația Fondului de Mediu din cadrul Ministerului M. si Pădurilor, cu sediul in București, Splaiul Independentei, nr.294, Corp A, Sect.6,intrucat taxa de poluare, nu este venit la Bugetul General Consolidat al Statului ci este o taxa ce este incasata si administrata de Administrația Fondului de Mediu.

DGFP Teleorman nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația Fondului de Mediu nu are o structura in acest sens. Sumele urmează a se restitui din contul Administrației Fondului de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.

Acest aspect este intarit de dispozițiile prevăzute de Hot.686/2008, Secțiunea a 3-a.

Restituirea sumelor reprezentând diferențele de taxă pe poluare rezultate în urma contestării taxei ART. 8

(1)în cazul contestării taxei plătite, contribuabilul poate solicita restituirea diferenței de taxă față de cea plătită cu ocazia înmatriculării autovehiculului în România.

(2)Prevederile alin. (1) se aplică pentru taxele plătite începând cu data de 1 iulie 2008.

5) Cererea de restituire se soluționează de organul fiscal competent în termenul prevăzut de lege, iar restituirea sumelor reprezentând diferență de taxă se face din bugetul Fondului pentru mediu.

(6)Suma reprezentând diferența de taxă se compensează/se restituie de unitățile Trezoreriei Statului din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice, cu încadrarea în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".

(7)În cazul în care suma prevăzută la alin. (6) nu se încadrează în soldul creditor al contului sintetic 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", unitățile Trezoreriei Statului vor solicita în scrise Administrației Fondului pentru Mediu, pe baza unei adrese aprobate de conducătorul unității, transferarea în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), a sumei necesare efectuării restituirii. Administrația Fondului pentru Mediu va vira suma astfel solicitată, din contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", în termen de maximum două zile lucrătoare de la primirea adresei de la unitatea Trezoreriei Statului.

Prin urmare, Administrația Fondului de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.

O.U.G. 50/2008 stabilește, așa cum am mai arătat că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest fond este gestionat de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu;

- Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.

Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".

Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" și faptul că, în conformitate cu prevederile art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008, cu modificările și completările ulterioare, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația Fondului de Mediu.

În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată, materia cheltuielilor de judecata, este reglementata de art.274 - 277 din Codul de procedura civila si reprezintă sumele de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea de vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.

In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.

Administrației Fondului de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, intrucat DGFP Teleorman nu face decât oficiul încasării acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația Fondului de Mediu, si nu fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.

Cu privire la dobânda calculata la suma încasata, pe care reclamantul o solicita, considerand-o folos nerealizat, o apreciază ca nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a DGFP Teleorman către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art.1082 si art.1084 Cod Civil.

Pentru aceste motive, solicită instanței admiterea recursului și în consecință, modificarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiată a acțiunii intimatului reclamant G. C. G. .

În drept, recursul a fost întemeiat pe prevederile art. 299 - 316 Cod procedură civilă.

Recurenta AFP A. a criticat sentința pentru următoarele aspecte:

Sentința criticata este pronunțată după data de 14 noiembrie, data la care Înalta

Curte de Casație si Justiția s-a pronunțat prin decizia nr. 24/2011. Din acest motiv instanța de fond e apreciat ca ilegală decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei tara a tine cont ca reclamantul a sesizat instanța înaintea indeplinirii procedurii prevăzute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferenței de bani.

Atat acțiunea formulata de reclamant, cat si sentința criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, însă instanța ar fi trebuit sa tina cont de următoarele aspecte:

a)Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu s-a pronunțat decât in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizată: T. si N., ca atare nu se

poate institui cu putere de lege ca taxa colectată în temeiul O.U.G. nr. 50/2008

contravine dreptului comunitar;

b)daca aspectele de drept erau lămurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronunțat ferm in aplicarea corecta a legii, îndrumând spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicării hotărârii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avui loc :a București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce privește taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008, solutia pronunțata „contrastând puternic cu alte dispozitive din hotărâri preliminare de tipul „art. 110 trebuie interpretat în sensul ca se opune ca un stat membru sa..."(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicării preliminare a CJUE in cauza C¬ 402/09,T.) pentru că în dispozitivul cauzei C 402/09 s- a inserat conjuncția ,,daca",ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea acțiunilor in temeiul discriminării.

3.Practica instanței de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicării legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care plătitorii acestei taxe cărora li s-au aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiază de recalcularea taxei si restituirea diferenței, iar instanța de fond le atribuie prin exonerarea totală de la plata taxei pe poluare un drept pe care în realitate nu îl au, ajungându-se astfel ca hotărârea judecătoreasca sa aibă efecte peste prevederile legale in materie.

In loc sa lămurească soluționarea spețelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instanțele de fond spre admiterea tuturor acțiunilor formulate împotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluară, desi din argumentația expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii acțiunilor, in special in aceasta speța in care reclamantul nu a respectat legea nouă în materie solicitând restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legi. 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.

Potrivit art. 1 -33al. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:,,Legea cadru europeană este un act legislativ care obliga statul membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."

Taxa in cauza a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului reprezentând opțiunea legiuitorului național. Curtea de Justiție Europeană, prin jurisprudenta sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitării prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generală standard reprezentând reflecția in plan fiscal a principiului „poluatorul plătește” principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.

Examinând recursul declarat în cauză de recurenta DGFP Teleorman, sub aspectul motivelor de recurs formulate, instanța de recurs apreciază că este întemeiat numai în ceea ce privește critica formulată privind soluția pronunțată asupra cererii de chemare în garanție.

Celelalte critici formulate, sunt apreciate ca fiind neîntemeiate.

Critica formulată pe fondul cauzei, privind greșita admitere a cererii de restituire a taxei auto este neîntemeiată.

În esență s-a arătat că, potrivit art. 4 din OUG 50/2008, obligația de plată a taxei de primă înmatriculare intervine cu ocazia primei înmatriculări în România, că, legislația națională nu contravine Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, că, deși potrivit art. 148 alin. 2 din Constituție tratatele constitutive ale UE au prioritate față de legile interne contradictorii, autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru, că, în fine, restituirea solicitată nu se încadrează în niciuna dintre situațiile stabilite de art. 117 literele a-h, din OG 92/2003.

De asemenea, s-a arătat că, principiul poluatorul plătește este acceptat și la nivelul UE.

Instanța de recurs apreciază că în mod corect prima instanță a reținut că, taxa de poluare nu era datorată de reclamant față de dispozițiile Tratatului UE, care primează față de dispozițiile interne contradictorii.

Jurisprudența CJUE, în interpretarea art. 110 din Tratat, este în sensul că, prevederile naționale fiscale nu trebuie să descurajeze importul de bunuri din alte state membre, în favoarea produselor de pe piața națională.

Deși în vigoare dispozițiile OUG 50/2008, ele nu sunt în acord cu principiile instituite prin Tratatul UE.

În preambulul actului normativ, puterea executivă a justificat necesitatea adoptării acestui act, prin aceea că, este necesară asigurarea protecției mediului.

Potrivit art. 4 din ordonanță, taxa se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România însă nu face distincție între autoturismele produse în România sau într-un stat membru.

Din actul normativ menționat rezultă că, dacă autoturismul a fost anterior înmatriculat în România nu se plătește taxă la o nouă înmatriculare însă se percepe această taxă dacă autoturismul a fost înmatriculat prima dată într-un stat membru.

Această reglementare, în mod evident, este discriminatorie și descurajează achiziționarea de autoturisme second hand din spațiul comunitar.

Prin urmare, în mod corect judecătorul fondului a reținut incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în spațiul comunitar.

De altfel, în cauzele T. contra România și N. contra României, CJUE a arătat că, taxa de poluare instituită de legislația românească este de natură să descurajeze importul și punerea în circulație a autovehiculelor cumpărate din alte state membre, contrar dreptului UE.

În ceea ce privește critica privind soluția pronunțată, în ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru mediu,Curtea apreciază că este întemeiată.

Deși instanța de fond, prin încheierea de ședință din 3 octombrie 2012 a supus dezbaterii părților cererea de chemare în garanție și a Administrației Fondului pentru mediu și a dispus introducerea în cauză a chematei în garanție, prin sentința pronunțată, instanța nu a pronunțat o soluție privind pe chemata în garanție, ci doar cu privire la cele două recurente pârâte.

Potrivit art. 60 alin1 C.p.c., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul în care ar cădea în pretenții, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.

Potrivit art. 1 din OUG 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.

Administrația financiară emite decizia de calcul și încasează taxa prin unitatea de trezorerie aferentă, conform art. 5 alin. 4 din OUG 50/2008 și art. 3 alin. 1 din HG 686/2008.

Potrivit art. 3 alin. 6 din HG 686/2008, în ultima zi lucrătoare din lună, unitățile trezoreriei transferă sumele colectate cu titlu de taxă de poluare, într-un cont deschis pe numele Administrației Fondului pentru Mediu.

Ca urmare, beneficiarul acestor sume este Administrația Fondului pentru Mediu și este firesc, pentru a nu se produce o îmbogățire fără justă cauză a acestei autorități dar și un prejudiciu în patrimoniul Direcției Generale a Finanțelor Publice, al cărei rol este de emite decizia de stabilire a taxei și de a încasa această taxă, ca, recurenta să își recupereze banii pe care îi va plăti intimatului de la chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu.

Critica privind obligarea recurentei la plata dobânzii este neîntemeiată.

În cauza I. contra României, Curtea Europeană a stabilit că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (a se vedea Hotărârea din 8 martie 2001, Metallgesellschaft și alții, C‑397/98 și C‑410/98, R.., p. I‑1727, punctele 87-89, Hotărârea din 12 decembrie 2006, Test Claimants in the FII Group Litigation, C‑446/04, R.., p. I‑_, punctul 205, Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctul 25, precum și Hotărârea din 27 septembrie 2012, Zuckerfabrik Jülich și alții, C‑113/10, C‑147/10 și C‑234/10, nepublicată încă în Repertoriu, punctul 65).

În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept (Hotărârile citate anterior Littlewoods Retail și alții, punctul 26, precum și Hotărârea Zuckerfabrik Jülich și alții, punctul 66). În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii (a se vedea în acest sens Hotărârea Littlewoods Retail și alții, citată anterior, punctele 27 și 28, precum și jurisprudența citată).

În fine, nefondată este și critica privind obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.

Dispozițiile art. 274 C.p.c. prevăd că, partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere să plătească cheltuielile de judecată.

Recurenta este cea care a căzut în pretenții în această cauză, ceea ce în mod firesc prezumă culpa sa procesuală.

Aspectele invocate, în sensul că, nu se pot reține în sarcina pârâtei recurente reaua credință sau comportarea neglijentă nu au relevanță sub aspectul obligării sale la plata cheltuielilor de judecată, întrucât dispozițiile art. 274 C.p.c., nu disting în funcție de aceste aspecte, singura condiție pentru plata cheltuielilor de judecată, fiind aceea ca partea să fi pierdut procesul, condiție care este îndeplinită în cauză.

Ca urmare, față de cele mai sus arătate, Curtea constatând întemeiată cea de-a doua critică, potrivit art. 312 alin. 2 și 3 C.p.c., va admite recursul, va modifica sentința recurată, în sensul că, va admite cererea de chemare în garanție. Va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate, apreciate ca fiind legale și temeinice

În ceea ce privește recursul declarat de AFP A., instanța de recurs apreciază că este neîntemeiat.

În ceea ce privește prima critică formulată, aceea că, reclamantul nu a îndeplinit procedura prevăzută de lege înainte să sesizeze instanța de judecată, iar decizia 24/2011 a ÎCCJ a fost pronunțată ulterior, Curtea apreciază că este neîntemeiată.

Sentința recurată a fost pronunțată la data de 31.10.2012 iar decizia ÎCCJ la data de 14 noiembrie 2011.

Chiar dacă reclamantul a sesizat instanța de judecată, anterior pronunțării deciziei în interesul legii, aceasta nu a înlăturat obligația instanței de a face aplicarea acestei decizii, care este obligatorie de la data publicării sale și care stabilește interpretarea corectă și unitară a unor texte de lege.

Instanța de fond a admis acțiunea reclamantului nu în considerarea acestei decizii ci în considerarea jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care a stabilit că perceperea unei taxe de înmatriculare în țara noastră pentru un autovehicul anterior înmatriculat în spațiul comunitar contravine principiilor Uniunii, încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor și descurajează importul de produse din statele membre.

În ceea ce privește critica formulată pe fondul cauzei, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată, această critică fiind analizată și cu ocazia examinării recursului declarat de DGFP Teleorman.

În ceea ce privește critica formulată, potrivit căreia reclamantul nu a urmat procedura de contestare a actului administrativ fiscal, în condițiile art. 205-209 C.p.f. și nici procedura prealabilă prevăzută de art. 7 din Legea 554/2004, instanța de recurs apreciază că este neîntemeiată.

Înalta Curte de Casație și Justiție, prin decizia 24/2011, în interesul legii, a stabilit că, procedura prevăzută la art. 7 din Legea 554/2004 rap la art. 205-208 C.p.f., nu se aplică în cazul cererilor având ca obiect restituirea taxei auto, întemeiată pe art. 117 din același cod.

S-a reținut în esență că, există în mod direct acces la procedura restituirii taxei de poluare, reglementată de art. 117 alin. 1 C.p f., iar a condiționa această procedură de parcurgerea procedurii prealabile reglementată de art. 7 din Legea 554/2004, rap. La art. 205 -215 C.p.fiscală, ar însemna înlăturarea din ordinea juridică a dispozițiilor art. 117 C.p.f.

Curtea constată astfel că, în cauză nu este incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.p.c și niciunul dintre celelalte motive de recurs prevăzute de lege, motiv pentru care, în conformitate cu dispozițiile art. 312 alin. 1 C.p.c., va respinge recursul ca neîntemeiat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE :

Admite recursul declarat de recurenta-pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Teleorman, cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 999/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimat – reclamantul G. C. G., cu sediul în A., ., .. A, . și cu intimata – chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6.

Modifică sentința în sensul că admite cererea formulată de pârâta Direcția G. a Finanțelor Publice a Județului Teleorman privind chemarea în garanție a Administrația Fondului pentru Mediu și obligă chemata în garanție să plătească recurentei Direcția G. a Finanțelor Publice Teleorman suma de 7419 lei reprezentând taxă poluare.

Respinge ca nefondat recursul declarat de recurenta-pârâta Administrația Finanțelor Publice A., cu sediul în A., ., județul Teleorman, împotriva Sentinței civile nr. 999/31.10.2012, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în contradictoriu cu intimat – reclamantul G. C. G., cu sediul în A., ., .. A, . și cu intimata – chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu, cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294, corp A, sector 6.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 30.05.2013.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

C. – N. L. ȘURCULESCU F. J. A.

GREFIER,

B. M.

Red./Tehnored./jud.L.C.N./6 iunie 2013

Judecător fond: V. V., Tribunalul Teleroman

← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Sentința nr....		Anulare act administrativ. Sentința nr. 1277/2013. Curtea de... →

Pretentii. Decizia nr. 2379/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 2379/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI