Pretentii. Decizia nr. 2400/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2400/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 67570/3/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2400
Ședința publică din data de 30 mai 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: V. E. C.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 202/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. M. și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, intimatul-reclamant O. M. a depus întâmpinare prin compartimentul Registratură la data de 23.05.2013.
Recurenta-Pârâtă Administrației Finanțelor Publice Sector 4, prin Direcția G. A Finanțelor Publice A Municipiului București și intimatul-reclamant O. M. au solicitat judecarea în lipsă,
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 202/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul București, a fost admisă în parte cererea principală formulată de reclamantul O. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, aceasta fiind obligată să restituie reclamantului suma de 6.683 lei reprezentând taxă pe poluare, plus dobânda fiscală aferentă, calculată din a 46-a zi de la depunerea cererii de restituire înregistrate la 26.08.2011 și până la restituirea integrală a taxei pe poluare și să plătească reclamantului suma de 39,3 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
A fost respinsă ca neîntemeiată cererea pârâtei de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că reclamantul a achiziționat din Germania un autoturism marca Ford având nr. de identificare WF05XXGBB55M64288, fabricat în anul 2005 și înmatriculat pentru prima dată în această țară la data de 04.05.2005. Pentru înmatricularea în România a acestui autoturism reclamantul a fost obligat la plata taxei pe poluare în cuantum de 6.683 lei, conform deciziei de calcul nr._/25.08.2008.
După plata acestei taxe, reclamantul a formulat o cerere ce a fost înregistrată la AFP Sector 4 sub nr._/27.05.2011, prin care a solicitat restituirea taxei pe poluare, cererea acestuia fiind respinsă de AFP Sector 4 prin adresa nr._/06.06.2011.
Ulterior, la 26.08.2011, reclamantul a depus la AFP Sector 4 o nouă cerere prin care a solicitat, pe lângă restituirea taxei pe poluare în cuantum de 6.683 lei și dobânda fiscală aferentă de la data efectuării plății (filele 13-20 și filele 64-65).
Tribunalul a apreciat că refuzul pârâtei de restituire a taxei pe poluare este nejustificat, nesocotind dispozițiilor dreptului european (art. 110 TFUE).
Astfel, potrivit art. 3 din OUG nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează această taxă pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) și N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite în Reglementările privind omologarea de tip și eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum și omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul Ministrului Lucrărilor Publice, Transporturilor și Locuinței nr. 211/2003.
Conform art. 4 lit. a din OUG nr. 50/2008, obligația de plată a acestei taxe intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul legal să facă distincție nici între autoturismele produse în România și cele în afară, nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pe poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România.
Având acest efect specific, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
Aceste tipuri de discriminări sunt realizate de legiuitorul român, care a legat plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării, deși din preambulul OUG nr. 50/2008 rezultă că s-a urmărit asigurarea protecției mediului, prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implica în mod firesc instituirea obligației de plată a unei taxe pe poluare pentru toate autoturismele aflate în circulație, potrivit principiului general „poluatorul plătește”.
În ceea ce privește cererea pârâtei de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, tribunalul a apreciat-o ca neîntemeiată, întrucât în cauză nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 60 alin. 1 C.pr.civ., pârâta nedovedind existența unei obligații legale sau convenționale de garanție ori despăgubire în sarcina Administrației F. pentru Mediu.
Împrejurarea că gestionarea sumelor reprezentând taxe pe poluare revine Administrației F. pentru Mediu, potrivit art. 5 din OUG nr. 50/2008, nu poate schimba natura juridică a raporturilor dintre cele două autorități publice în sensul pretins de pârâtă, întrucât obligațiile prevăzute de cadrul normativ cu privire la gestionarea sumelor reprezentând taxă pe poluare nu implică existența unei obligații de garanție sau despăgubire între cele două autorități publice, în condițiile în care o astfel de obligație excede raporturilor de drept administrativ dintre autoritățile publice.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin Direcția G. Finanțelor Publice a Municipiului București, solicitând modificarea ei în sensul respingerii acțiunii în principal pentru lipsa calității procesuale pasive, iar în subsidiar ca neîntemeiată.
În motivarea recursului său, pârâta a arătat că, analizând compatibilitatea taxei de poluare cu prevederile dreptului comunitar, se constată că în speță nu sunt încălcate disp. art. 110 din TFUE, apreciind, de asemenea, în ceea ce privește aplicabilitatea art. 148 din Constituția României, că din acest text rezultă faptul că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legii cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
De asemenea, a criticat sentința tribunalului în ce privește respingerea cererii de chemare în garanție, arătând că Fondul pentru mediu, administrat de AFM este beneficiarul real al taxei de poluare.
Recurenta critică sentința tribunalului și din perspectiva modului de acordare a dobânzii legale, făcând trimitere la regimul derogatoriu al dobânzii în materie fiscală, instituit de art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003.
Examinând cauza sub toate aspectele sale potrivit disp. art. 3041 C.pr.civ. și cu precădere prin prisma criticilor aduse sentinței de către recurentă, Curtea apreciază recursul acesteia ca fondat în parte, pentru următoarele considerente:
1. Analizând aspectul legitimării procesuale pasive a pârâtei recurente AFP sector 4 București, instanța reține că legitimarea procesuală pasivă în speță este dată de calitatea de instituție care a încasat taxa de poluare achitată de reclamant, reclamată de acesta ca nelegală și solicitată la restituire.
Potrivit disp. art. 117 alin. 1 lit. d din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, se restituie, la cerere, debitorului, sumele „plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale”, procedura de restituire fiind stabilită – în temeiul delegării cuprinse în alin. 7 al aceluiași text de lege – prin Ordinul nr. 1899/2004 al ministrului finanțelor publice, pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal.
Ordinul invocat statuează, în Capitolul I pct. 2, că „Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent”; or, art. 33 la care face trimitere norma redată mai sus, prevede, vorbind despre competența de administrare a impozitelor, taxelor, contribuțiilor și a altor sume datorate bugetului general consolidat, astfel: „competența revine acelui organ fiscal în a cărui rază teritorială se află domiciliul fiscal al contribuabilului”.
Or, administrarea impozitelor, taxelor, contribuțiilor și altor sume datorate bugetului general consolidat, în accepțiunea dată de art. 1 alin. 3 din OG nr. 92/2003, cuprinde și ansamblul activităților desfășurate de organele fiscale în legătură cu colectarea acestora.
Din interpretarea textelor redate mai sus reiese fără putință de tăgadă competența organul fiscal care a procedat la încasarea taxei de a soluționa cererea de restituire a acesteia.
Iar cât timp ceea ce se contestă în prezenta cauză este tocmai refuzul pârâtei recurente, organ care a încasat taxa pretins nelegală, de a dispune restituirea acesteia, legitimarea procesuală pasivă se verifică în persoana acesteia, ca instituție al cărei refuz se urmărește a fi sancționat prin prezenta procedură judiciară.
Prin urmare, Curtea reține că recurenta pârâtă AFP sector 4 București are legitimare procesuală pasivă în contestarea refuzului de restituire a taxei.
2. În ceea ce privește fondul cererii de restituire a taxei, vizând neconformitatea taxei de poluare cu prevederile art. 110 TFUE, instanța apreciază ca juste și temeinice considerațiunile instanței de fond, apreciind că se impun câteva considerațiuni în privința soluției tribunalului în lumina Hotărârii din 7 aprilie 2011 a CJUE, T., C-402/2009.
CJUE a reținut că „din punct de vedere formal, regimul de impozitare instituit prin OUG nr. 50/2008 nu face vreo deosebire nici între autovehicule în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Astfel, taxa în cauză este datorată independent de cetățenia sau naționalitatea proprietarului vehiculului menționat, de statul membru în care acest vehicul a fost produs și de împrejurarea dacă este vorba despre un vehicul cumpărat pe piața națională sau importat”, însă „chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C‑290/05 și C‑333/05, punctul 47)”.
Analizând dacă taxa de poluare, în versiunea inițială, chestionată în prezenta cauză, creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, CJUE a stabilit că „un sistem precum cel instituit prin OUG nr. 50/2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și la rulajul mediu anual real ale acestui vehicul, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generală a vehiculului menționat și a dotărilor sale, asigură că această taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008”.
În continuare, CJUE reafirmă că, în ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri, aprecieri care însă, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie să fie lipsite de efectul descurajării vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Analizând din această perspectivă reglementarea națională, CJUE a statuat că „rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre”.
În concluzie, curtea europeană a stabilit că, deși taxa de poluare aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduală a taxei menționate încorporată în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008, a statuat că, prin nivelul la care poate ajunge în anumite situații taxa, are ca efect descurajarea punerii în circulație, în România, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechie și aceeași uzură de pe piața națională.
3. În ce privește critica privitoare la respingerea cererii de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, curtea o apreciază ca fiind întemeiată.
Potrivit art. 60 C.pr.civ., „Partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni cu o cerere în garanție sau în despăgubire”.
Or, în condițiile în care, potrivit disp. art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50/2008, taxa de poluare constituie venit la bugetul F. pentru Mediu, fiind gestionată de Administrația F. pentru Mediu, pârâta obligată la restituire este îndreptățită a recupera suma aferentă de la AFM, ca instituție care a încasat nemijlocit, în contul 50.17 " Disponibil al fondului pentru mediu", taxa achitată de reclamantă.
Împrejurarea reținută de tribunal, în sensul că AFM nu poate sta în proces și ca pârât și ca chemat în garanție, ar fi validă ca argument în măsura în care într-adevăr AFM ar fi avut calitate procesuală pasivă, or – după cum însăși tribunalul a reținut în soluționarea excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFP sector 4 - legitimarea procesuală este conferită de calitatea de autoritate căreia i s-a adresat o cerere de restituire.
4. În ceea ce privește plata dobânzii, instanța reține, de asemenea, justețea soluției tribunalului, regimul juridic al dobânzii datorate de stat pentru perceperea nelegală a taxei fiind confirmat și prin Hotărârea din 18 aprilie 2013 a CJUE, I., C-565/11.
Potrivit hotărârii Curții, „Dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Chiar dacă hotărârea Curții lămurește expressis verbis chestiunea intervalului de timp pentru care se datorează dobânzi, nu și procedura de acordarea a acestora (cu sau fără cerere prealabilă adresată expres organului fiscal), instanța apreciază că răspunsul la întrebare se desprinde implicit din argumentarea CJUE și din principiile la care aceasta face referire.
Astfel, CJUE subliniază că „atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă”, astfel că „principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept”. „În această privință, Curtea a statuat deja că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii”.
Reținând toate aceste considerente, Curtea urmează ca – în temeiul art. 312 alin. 1 raportat la art. 304 pct. 9 C.pr.civ. - să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție a AFM, și, în consecință aceasta va fi obligată să achite pârâtei AFP sector 4 suma de 6683 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda fiscală aferentă.
Se vor menține restul dispozițiilor sentinței.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul formulat de recurenta pârâtă ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 4, prin DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr. 202/16.01.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant O. M. și intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU .
Modifică în parte sentința recurată în sensul admiterii cererii de chemare în garanție și, în consecință:
Obligă chemata în garanție AFM să achite pârâtei AFP sector 4 suma de 6683 lei reprezentând taxa de poluare, cu dobânda fiscală aferentă.
Menține restul dispozițiilor sentinței.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică din data de 30 mai 2013.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
M. N. | E. C. V. | B. L. PATRAȘ |
GREFIER |
I. C. B. |
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – S. S. C.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4174/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 2398/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
