Pretentii. Sentința nr. 3530/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 3530/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 13-11-2013 în dosarul nr. 2421/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3530
Ședința publică de la 13.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ formulată de reclamantul L. N. - L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, având ca obiect - „pretenții”.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la termenul din 06.11.2013 care au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, când instanța, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise, a amânat pronunțarea la data de 13.11.2013, când a hotărât următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal sub nr._, reclamantul L. N. - L., în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (ulterior DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI), a formulat contestație împotriva Deciziei nr. 509/12.12.2012 emisa de Direcția Generala a Finanțelor Publice Ialomița prin care s-a respins contestația sa impotriva deciziei nr. 393/10.10.2012 emisa de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița - ANAF prin care s-a dispus atragerea răspunderii solidare cu ., având C._, cu sediul în comuna Andrasesti, .. 3, jud. Ialomița, pentru suma de 9.718.619 lei în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c) și d) din OG 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala.
Reclamantul a solicitat desființarea Deciziei nr. 509/12.12.2012 emisă de pârâtă și în consecința, admiterea contestației sale împotriva Deciziei nr. 394/10.10.2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul Direcției Generale a Finanțelor Publice Ialomița - ANAF, prin care în mod nelegal s-a dispus atragerea răspunderii sale solidare cu . pentru suma de 9.718.619 lei.
În motivare, reclamantul a arătat că a fost administrator al . începând cu 08.09.2011 și până la data de 01.06.2012, data la care Tribunalul Ialomița prin Sentința civilă nr. 1484F pronunțata în dosarul nr._/3/2011 a deschis procedura insolvenței împotriva debitoarei . și a ridicat dreptul său de administrare.
A susținut că pe toată perioada cât a fost administratorul . și-a exercitat mandatul cu buna credință și cu respectarea dispozițiilor legale.
Apreciază că în mod greșit s-au reținut în sarcina sa faptele prevăzute de art. 27 alin. 2 lit. c) și d) din OG 92/2003, arătând că, pentru antrenarea răspunderii solidare, se impunea a fi întrunite cumulativ cele patru elemente specifice răspunderii patrimoniale, respectiv fapta ilicită, prejudiciu, legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu și vinovăție.
Pentru ambele fapte reținute în sarcina sa legea prevede în mod expres "reaua-credință" a administratorului, or, în cauza a acționat cu buna-credință pe toată perioada cât a fost administratorul societății.
Reclamantul a arătat că din întreaga activitate desfășurată în calitate de administrator al societății nu poate fi menționata vreo fapta ilicita săvârșita, legătura de cauzalitate și vinovăția sa.
A mai arătat că, în perioada cât a fost administrator nu a înstrăinat vreun bun al societății, nu a retras vreo suma de bani din conturile societății, nu a ascuns bunuri ale societății ori vreo alta fapta de acest fel.
Motivul pentru care societatea figurează cu debite este neplata de către proprii creditori a obligațiilor pe care le aveau fata de aceasta.
Reaua credința trebuie probata, fiind prezumata buna-credință potrivit legislației în vigoare.
A arătat că, prin raportul de inspecție fiscala menționat s-a imputat . înscrierea la nivelul anilor 2010 și 2011 în evidenta contabila a societății în cont 625 „cheltuieli cu deplasări, detașări" suma de 1.113.937 lei (la nivelul anului 2010) și suma de 322.771 lei (la nivelul anului 2011) fără documente justificative.
Potrivit dispozițiilor legale, în debitul contului 625 "Cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări" se înregistrează:
-sumele datorate sau achitate reprezentând cheltuieli cu deplasări, detașări și transferări (inclusiv transportul) (401, 408, 471, 512, 531, 532, 542);
-sume în curs de clarificare (473).
Prin raport se imputa societății că nu a pus la dispoziția organelor de control documente care să justifice cheltuielile efectuate, însă în realitate, reprezentanții organului de inspecție fiscală nu au solicitat reprezentanților societății să pună la dispoziție documente care să justifice cheltuielile efectuate, cheltuieli înscrise în contul 625 la nivelul anilor 2010 și 2011.
Apreciază că este netemeinica imputarea lipsei acestor documente justificative câtă vreme acestea există însă nu au fost solicitate de către reprezentanții organului de inspecție fiscala.
A afirmat că . este în posesia documentelor justificative.
D. G. F. P. Ialomița a stabilit diferențe de impozit pe profit de 411.465 lei - la care s-au adăugat majorări de întârziere aferente, în mod nelegal - fără a avea ca temei vreuna dintre prevederile legale învederate.
Reclamantul apreciază că stabilirea diferențelor de impozit menționate mai sus a fost nelegală.
Astfel, la cap. II Constatări, organul fiscal a stabilit că societatea a înregistrat în evidență contabilă în cont 625 "cheltuieli cu deplasări, detașări" suma de 2.571.658 lei fără documente justificative, neluând în considerare ordinele de deplasare întocmite de societate pentru fiecare salariat și prezentate în timpul controlului.
În fapt, potrivit OMEF 3512/2008, anexa 2 Normele specifice de întocmire și utilizare a documentelor financiar-contabile, Grupa a V-a Salarii și alte drepturi de personal, Ordinul de deplasare este documentul justificativ de înregistrare în contabilitate a cheltuielilor efectuate de personalul delegat să efectueze deplasări. Unitatea noastră a emis către fiecare salariat aceste documente cu respectarea dispozițiilor legale, înregistrarea în evidenta contabila fiind efectuata dupa centralizarea acestor ordine.
Aceeași centralizare a stat la baza decontării către salariați. Plata a fost efectuata prin transfer bancar în conturile de card ale salariaților.
La același capitol II Constatări, organul de control notează ca "în evidența contabilă există înregistrate și procese verbale de compensare intre . VERTA TEL SRL, fără a fi trecute elementele de identificare ale facturilor care fac obiectul compensării. Potrivit HG865/1999(A), se interzice utilizarea altor documente de compensare în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare aprobat prin aceasta hotărâre."
În opinia sa, organul de control încadrează greșit operațiunea confundând compensarea cu plata.
Potrivit art. 1616 cod civil și art.2 pct. l din Regulamentul de compensare (Anexa 2) aprobat prin HG 685/1999 Termeni utilizați, compensarea fără bani este definita ca fiind "stingerea obligațiilor de plata reciproce intre doua sau mai multe persoane juridice".
În cazul de fata . nu are obligații financiare către ., nu are facturi de plata și implicit nu poate întocmi procese verbale de compensare.
Înregistrarea în contabilitate a plații drepturilor de personal instrucționate de . și plătite de . s-a efectuat prin procese verbale de stingere a datoriilor . ..
Față de cele de mai sus, consideră că organul de control a mărit nelegal baza de calcul a impozitului pe profit prin diminuarea costurilor, cheltuielile efectuate de . fiind reale, justificate și necesare desfășurării activității.
A mai arătat că de când este administrator al ., 08.09.2011, societatea a avut permanent contabil angajat care a depus lunar declarațiile la AFP.
În toata aceasta perioada societatea a avut activitate, a avut mai mult de o suta de angajați permanenți iar subsemnatul nu am efectuat vreun act prin care să-mi fi sustras vreo suma de bani din societate.
Toți banii care au intrat în contul societății au mers către plata salariilor angajaților și a datoriilor la stat.
A considerat ca nu era necesar a cere instanței deschiderea procedurii insolvenței, câtă vreme societatea avea de încasat sume importante de bani și a sperat până în ultimul moment ca societatea își va putea achita datoriile.
Pe de alta parte, nici intimata ANAF - Direcția Generala a Finanțelor Publice Ialomița nu a solicitat deschiderea procedurii insolvenței impotriva . și nici nu a uzat de procedura declarații stării de insolvabilitate a societății.
Apreciază că simpla emitere a unei decizii privind atragerea răspunderii administratorului în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c) și d) din O.G. nr. 92/2003, nu este suficientă pentru ca acesta să și răspundă în acest sens, legea instituind doar posibilitatea angajării acestei răspunderi, însă numai după administrarea de dovezi în sensul îndeplinirii condițiilor prevăzute de legiuitor, pârâtei revenindu-i obligația de a dovedi.
În drept, reclamantul a invocat prevederile OG 92/2003.
Pârâta DIRECȚIA GENERALA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA a formulat întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A arătat că, în fapt, conform Raportului de inspecție fiscala nr. F-IL 724/24.08.2012 societatea a înregistrat în evidența contabilă sume fără a avea documente justificative. Ordinele de deplasare prezentate de societate nu cuprind informațiile minime obligatorii cerute de Ordinul nr. 3512/2008 pentru a fi considerate justificative, potrivit legii. De asemenea, în evidența contabilă a societății nu s-a găsit înregistrată decontarea acestor cheltuieli de deplasare prin casă sau bancă, neexistând rulaje bănești prin aceste conturi care să justifice că aceste sume au fost plătite persoanelor delegate, nerezultând astfel că persoanele înscrise pe ordinele de plată au primit efectiv banii pentru deplasări și diurne.
Astfel, nerespectarea dispozițiilor HG nr. 685/1999 pentru aprobarea Normelor Metodologice privind monitorizarea datoriilor nerambursate la scadenta ale contribuabililor persoane juridice, în vederea diminuării blocajului financiar și a pierderilor din economie și a Regulamentului de compensare a datoriilor nerambursate la scadenta ale contribuabililor persoane juridice care prevede interzicerea altor documente de compensare în afara celor prevăzute în regulamentul de compensare aprobat prin aceasta hotărâre. Astfel, pentru creanțele mai vechi de 30 de zile și mai mari de 10.000 lei societatea are obligația în cazul efectuării de compensări, să utilizeze ordinele de compensare cu regim special care se anexează la nota contabilă.
De asemenea, prin raportul de inspecție fiscală s-a constatat că în evidența contabilă a societății există înregistrate procese-verbale de compensare între .. și . fără a fi trecute elementele de identificare ale facturilor care fac obiectul compensării, precum și declararea eronată (impozitele și taxele sânt înscrise în declarații la o valoare mai mica decât valoarea acestora din evidența contabilă) sau nedeclararea impozitelor și taxelor.
În urma verificării încrucișate la . s-a constatat că aceasta a declarat corect livrările de bunuri/prestări servicii, precum și achizițiile din perioada supusă verificării, iar .. nu a declarat corect.
Cea mai veche datorie neachitat avea ca scadenta luna aprilie 2010. Având în vedere perioada lunga de timp în care societatea s-a aflat în incapacitatea de a-și achita obligațiile fiscale, precum și faptul că insolența este prezumată ca fiind vădita atunci când debitorul, după 30 de zile de la scadența, nu a plătit datoria să față de unul sau mai mulți creditori, administratorul avea obligația de a solicita instanței deschiderea procedurii de insolvență. Apreciază că nu poate fi reținută apărarea reclamantului de a fi considerat că nu e necesar să formuleze cerere pentru deschiderea procedurii de insolvență, căci potrivit legii insolența este iminenta atunci când se dovedește că debitorul nu va putea plăti la scadență datoriile exigibile angajate cu fondurile bănești disponibile la data scadenței.
De asemenea, nu se poate reține în apărare precizarea reclamantului, cum că societatea deține toate documentele justificative dar că organele de control nu le-au solicitat, întrucât prin răspunsul la adresa nr. 25 din 21.08.2012 privind înștiințarea pentru discuția finala emisa de AIF Ialomița reclamantul avea posibilitatea să contrazică constatările din actul de control tocmai prin prezentarea documentelor justificative dacă, prin absurd, am presupune că organul de control nu le-ar fi solicitat. Însă, atât prin declarația din 22.08.2012 data de împuternicitul societății, cât și prin contestația adresata Curții de Apel București acesta se limitează doar la a afirma că deține aceste documente, deși avea posibilitatea ca înainte de semnarea actului de control să le prezinte în dovedirea corectitudinii operațiunilor desfășurate de catre societate.
De asemenea, prin Raportului de inspecție fiscală nr. F-IL 724/24.08.2012 s-a constatat declararea eronată a impozitului pe profit în perioada verificata, calculându-se potrivit art. 120 din OG nr. 92/2003 majorări în sumă de 165.517 lei precum și penalități de întârziere în sumă de 130.151 lei potrivit art. 1201 din OG nr. 92/2003 .
Având în vedere că au fost încălcate dispozițiile art. 6 din Legea nr. 82/1991, consideră că Decizia nr.509/12.12.2012 emisa de ANAF - DGFP Ialomița prin care s-a respins contestația împotriva Deciziei nr. 394/10.10.2012 emisă de Activitatea Metodologie și Administrarea Veniturilor Statului din cadrul DGFP Ialomița - ANAF respectă prevederile OG nr. 92/2003 (R) actualizata și ale Legii nr. 571/2003 cu modificările și completările ulterioare, motiv pentru care solicită respingerea contestației ca neîntemeiată.
Reclamantul a formulat răspuns la întâmpinare.
La termenul de judecată din data de 11.09.2013, Curtea a constatat că, urmare a reorganizării ANAF realizată prin OUG nr. 74/2013 și față de dispozițiile HG nr. 520/2013, DIRECȚIA GENERALA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA s-a desființat, atribuțiile și calitatea procesuală fiind preluate de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, structură nou înființată care a dobândit calitatea de pârâtă în cauză.
În cauză s-a încuviințat și s-a administrat administrat proba cu înscrisuri, fiind depusă la dosar documentația care stă la baza actului administrativ atacat.
Analizând materialul probator administrat, prevederile legale incidente și susținerile părților, Curtea reține următoarele:
Prin Decizia nr. 393/10.10.2012 emisă de pârâtă (filele 36-44 dosar) a fost atrasă răspunderea solidară a reclamantului, în calitate de administrator, cu ., pentru suma de 9.718.619 lei în temeiul art. 27 alin. 2 lit. c) și d) din OG 92/2003 republicata privind Codul de procedura fiscala.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a formulat contestația înregistrată cu nr._/03.12.2012, respinsă de pârâtă prin Decizia nr. 509/12.12.2012 (filele 9-10 dosar), reținându-se, în esență, că motivele invocate în susținerea contestației nu se încadrează în prevederile legale de desființare a actului administrativ-fiscal.
Examinând Decizia nr. 509/12.12.2012 de soluționare a contestației, Curtea constată că aceasta este nelegală, întrucât este nemotivată și nu analizează niciunul dintre criticile de nelegalitate formulate de reclamant, organul fiscal reținând în considerentele actului, în fundamentarea soluției pronunțate, doar împrejurarea că motivele invocate în susținerea contestației nu se încadrează în prevederile legale de desființare a actului administrativ-fiscal, ceea ce, în opinia Curții, echivalează cu o respingere ca inadmisibilă a contestației, în condițiile în care nu există o analiză pe fond a motivelor expuse în cuprinsul contestației.
Or, contestația împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012 a fost formulată de reclamant în temeiul dispozițiilor art. 205 din Codul de procedură fiscală care reglementează expres această cale de atac administrativă obligatoriu de parcurs, art. 209 și art. 210 prevăzând obligația organului fiscal de a soluționa contestațiile formulate împotriva actelor-administrativ fiscale, susținerea pârâtei, în sensul că motivele invocate în susținerea contestației nu se încadrează în prevederile legale de desființare a actului administrativ-fiscal, neputând fi reținute de Curte, în condițiile în care reclamantul a invocat prin contestație motive de nelegalitate a Deciziei nr._.10.2012, constând în împrejurarea că și-a exercitat mandatul cu bună-credință, că nu a considerat necesar să solicite deschiderea procedurii de insolvență, că sumele reținute în decizia de impunere sunt netemeinice, că există documente contabile justificative.
Din examinarea conținutului deciziei de soluționare a contestației se constată că niciunul dintre aceste argumente nu a fost analizat de organul de soluționare a contestației, soluția pronunțată, de respingere a contestației ca neîntemeiată nefiind fundamentată de considerentele deciziei.
Curtea reține că potrivit prevederilor art. 211 alin. (3) din Codul de procedură fiscală, considerentele cuprind motivele de fapt și de drept care au format convingerea organului de soluționare competent în emiterea deciziei, în cazul de față, această cerință nefiind îndeplinită, simpla mențiune a pârâtei potrivit căreia motivele invocate în susținerea contestației nu se încadrează în prevederile legale de desființare a actului administrativ-fiscal echivalând cu lipsa motivării deciziei de soluționare a contestației, întrucât aceasta nu răspunde în fapt și în drept argumentelor contestatorului.
În lipsa motivării Deciziei nr. 509/12.12.2012 de soluționare a contestației, Curtea este în imposibilitate de a cenzura, pe fond, acest act administrativ, întrucât nu este în măsură să cunoască motivele de fapt și de drept care au format convingerea pârâtei, prin raportare la criticile de nelegalitate formulate de reclamant pe calea contestației administrative, analizarea în mod direct, de către instanța de judecată, a motivelor de nelegalitate din cuprinsul acestei contestații presupunând ca instanța să se substituie organului de soluționare a contestației și să se pronunțe în sensul admiterii sau respingerii contestației, ceea ce este inadmisibil, întrucât, astfel cum s-a statuat în doctrină și în jurisprudență, dispozițiile art. 218 alin. (2) din Codul de procedură fiscală trebuie interpretate în sensul că instanța de contencios administrativ cenzurează soluția pronunțată pe fondul contestației de către organul fiscal competent, ceea ce presupune ca decizia de soluționare a contestației să fie motivată pe fond, condiție neîndeplinită în cazul de față.
Din aceste considerente, având în vedere nelegalitatea Deciziei nr. 509/12.12.2012, din perspectiva faptului că nu este motivată în fapt și în drept dar și imposibilitatea instanței de contencios administrativ de a soluționa în mod direct contestația administrativă formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012, așa cum se solicită pe calea prezentei acțiuni, Curtea va admite în parte acțiunea va anuleaa Decizia nr. 509/12.12.2012 emisă de pârâtă și va obliga pârâta să reanalizeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012, în sensul de a examina pe fond criticile de nelegalitate, cu precizarea că, în situația în care reclamantul va fi nemulțumit de soluția pronunțată pe fond, ca urmare a reanalizării contestației sale, acesta are posibilitatea să se adreseze instanței de contencios administrativ competente.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
Admite în parte acțiunea formulată de reclamantul L. N. - L., cu domiciliul ales la sediul S.C.P. „D. și Asociații”, în București, .. 21, sector 2, în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, C.P._.
Anulează Decizia nr. 509/12.12.2012 emisă de pârâtă.
Obligă pârâta să reanalizeze contestația formulată de reclamant împotriva Deciziei nr. 393/10.10.2012.
Cu recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Cererea de recurs se depune la Curtea de Apel București.
Pronunțată în ședință publică, azi, 13.11.2013.
PREȘEDINTE, GREFIER,
C. P. M. - C. I.
Red.jud. P.C.
Tehnored. I.C./4ex.
..2013
| ← Pretentii. Decizia nr. 2453/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Conflict de competenţă. Sentința nr. 3310/2013. Curtea de... → |
|---|
