Pretentii. Decizia nr. 3843/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3843/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-09-2013 în dosarul nr. 33753/3/2011
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3843
Ședința publică din data de 30 septembrie 2013
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - M. D.
JUDECĂTOR - A. V.
JUDECĂTOR - M. M. P.
GREFIER - E. S.
Pe rol se află soluționarea recursului promovat de recurenta-pârâtă Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2 București împotriva sentinței civile nr. 2087/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. E. și intimata-chemată în garanție Administrația F. pentru Mediu, având ca obiect contestație act administrativ fiscal –taxa de poluare.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Față de lipsa părților, Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea ia act de faptul că, urmare intrării în vigoare a dispozițiilor OUG nr. 74/2013, a intervenit o modificare în ceea ce privește denumirea recurentei pârâte, acesta denumindu-se în prezent Administrația Sector 2 a Finanțelor Publice, iar nu Administrația Finanțelor Publice Sector 2, precum și faptul că Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București s-a subrogat în drepturile și obligațiile Direcției G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, urmând a se face modificările cuvenite în sistem ecris.
Având în vedere faptul că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, în temeiul art. 242 alin. 2 C.pr.civ., Curtea constată recursul în stare de judecată și îl reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a IX-a C. sub nr._/3/2011, reclamantul V. E. în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 2 București prin DGFPMB și chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună anularea Deciziei de calcul a taxei pe poluare și obligarea la restituirea sumei de_ lei reprezentând taxa de poluare achitată, actualizată cu dobânda legală.
În fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat din UE un autovehicul, pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale de poluare, în cuantum de_ lei. Reclamantul a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamantul a invocat Tratatul CE, Legea nr. 554/2004, C.fisc., C.pr.fisc.
La dosarul cauzei au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia.
Prin sentința civilă nr. 2087/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._, a fost respinsăexcepția lipsei calității procesuale pasive a pîrîtei AFP Sector 2; a fost admisă acțiunea; a fost anulată Decizia de calcul a taxei de poluare nr._ /25.11.2010; a fost obligată pârâta AFP Sector 2 să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând taxă de poluare, precum și la plata dobânzii legale de la 28.02.2011 la data restituirii efective; a fost respinsă ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a Administrația F. pentru Mediu.
În motivarea sentinței, s-au reținut următoarele:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 2 instanța reține că aceasta este autoritatea care a stabilit suma de bani plătită de reclamant, este parte a raportului juridic fiscal, deci are calitate procesuală pasivă în cauză.
Pe fond tribunalul constată că reclamantul a achiziționat din UE un autovehiculul, pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială pentru autoturisme în cuantum de 5442 lei.
Reclamantul s-a adresat AFPS2 pentru restituirea acestei taxe, considerată discriminatorie în raport de prevederile europene, dar pîrîta a refuzat restituirea taxei.
Tribunalul consideră că refuzul de restituire a taxei este nejustificat.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datoreaza aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementarile privind omologarea de tip si eliberarea cartii de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrarilor publice, transporturilor si locuintei nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania și cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi și cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu și pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in țara. Așadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - `poluatorul plateste` -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare descurajează sau este destinata sa descurajeze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu (Germania), favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
În hotărârile T. (nr. C‑402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C‑263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că refuzul de a restitui taxa este nejustificat, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului vătămător, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea va anula acțiunea Decizia de calcul a taxei de poluare nr._/25.11.2010 și va obliga pârâta să restituie reclamantului suma de_ lei reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda legală de la 28.02.2011 la data restituirii efective.
In ceea ce privește cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu instanța va respinge această cerere întrucât singura autoritate care a prejudiciat reclamantul este AFP Sector 2 independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei și nu ulterior prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ, instanța verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată neavând relevanță în acest caz destinația dată ulterior sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație fondul de mediu nu generează o obligație de garanție a AFM, raporturile între autorități urmând a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta DGFPMB în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 2, solicitând modificarea sentinței.
În motivarea cererii de recurs, s-au arătat următoarele:
. de recurs, se arată că în mod nelegal prima instanță a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2.
Astfel, faptul că taxa de poluare se plătește într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu arată clar că titularul contului și în același timp destinatarul direct al taxei de poluare este exclusiv Administrația F. pentru Mediu.
Din interpretarea textelor legale, art.5 al.4 din OUG 50/2008, rezultă fără dubiu că prin plata taxei pe poluare, de către reclamant, se naște un raport juridic direct între plătitorul taxei și Administrația F. pentru Mediu, și nu între reclamanta și AFP Sector 3, nici aceasta instituție și nici bugetul general consolidat al statului nefiind titular al contului descins la Trezoreria Statului.
Prin interpretarea făcută în motivarea sentinței recurate, instanța de fond schimbă sensul vădit neîndoielnic al textului normativ citat, astfel că și concluzia la care ajunge (respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2 ) este nelegală.
Considera astfel că respingerea excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 3 de către instanța de fond este nelegală. De asemenea, HG nr. 686/2008, actul normativ in baza căruia a fost achitată taxa de poluare de către petenta arata si expune pe larg, in cadrul art.3 alin. 5-8, modalitatea in care se transfera suma încasata cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare achitata de petent nu se face venit la bugetul de stat aflat in administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr. 92/2003, nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare asa cum greșit a reținut de instanța de fond prin sentința recurată.
Pentru considerentele expuse mai sus, solicita sa se constate nelegalitatea sentinței si pe cale de consecința sa se modifice sentința atacată, in sensul admiterii excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP Sector 2.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, se arată că instanța nu a reținut faptul că recurenta nu a încasat efectiv taxa și că aceasta a fost virată în contul disponibil al fondului pentru mediu, drept pentru care consideră că sunt îndeplinite cerințele impuse de art. 60 din Codul de procedură civilă.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecata, în sensul restituirii sumei plătite cu titlu de taxă pe poluare, se arată că instanța de fond și-a format o convingere greșita ținându-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, tara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Față de prevederile constituționale ale art. 148 se arată că, potrivit art. 1-33 din Legea nr. 157 /2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finalanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britagk și Irlandei de Nord (state membre ale Uniunii Europene) și Republica Bulgaria W România privind aderarea Republicii Bulgaria și a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand în același timp autorităților naționale competenta în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Totodată, alin.2 al art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte. Cu privire la prevederile art.90 alin. 1 din Tratatul Comunității Europene precizam ca acestea se refera la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intra în aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai în cadru! relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor înmatriculate în România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantei ca taxa de prima înmatriculare auto, din România este discriminatorie apreciază ca argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute întrucât regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România.
De asemenea în cazul în care suntem în prezenta acelorași specificații tehnice, legislația prevede plata unei taxe de înmatriculare în România în același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele /autovehiculele din producția interna sau din cele produse în spațiul comunitar. Astfel, argumentele invocate sunt neîntemeiate, întrucât legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
În acest context trebuie menționat și faptul ca nici Comisia Europeana nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene; 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ). Prin urmare, existenta unei taxe de prima înmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai în cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri și cele care aduc în tara bunuri din spațiul comunitar. Obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, și cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revine exclusiv Parlamentului, nu și instanțelor judecătorești. Totodată, trebuie reținut și faptul ca nu ne aflam în prezenta unui regim fiscal discriminator, întrucât obligația plații taxei de prima înmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci în prezenta unei îngrădiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat în Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atât potrivit art.126 alin.2 din Constituția României " Competenta instanțelor judecătorești și procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel, nici o lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția și cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului și, eventual Curții Constituționale, singurele instituții în măsura să aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima înmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene și să adopte hotărâri în consecința. Având în vedere ca taxa de prima înmatriculare a fost achitata de reclamant în baza unor dispoziții legale în vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal considera ca suma nu poate fi restituita.
Se mai arată ca, potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, împotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, în condițiile legii, direct în față instanței. Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua căi:
-fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ - fiscale, în condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca în față instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației;
- fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații în față organului fiscal, atacata în față instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv în ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior. Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare. Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire ia legalitatea perceperii taxei de poluare fără a indica în mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care să fie solicitata anularea. În situația în care instituția nu ar fi emis decizia de calcul a taxei de poluare și ar fi încasat taxa de poluare fără existenta unui act administrativ fiscal care să o stabilească, se putea ataca în față instanței de contencios refuzul de restituire a sumei. În prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputând primi suma decât daca anulează actul de impunere.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, se arată ca restituirea de sume de ia buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O. G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art.8 din OUG nr.50/2008, astfel: "(1) Atunci când un autovehicul pentru care s-a plătit taxa în România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduală a taxei, calculată în raport cu prevederile legale în vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului în România, potrivit prevederilor alin. (2). (2) Valoarea reziduală a taxei reprezintă taxa care ar fi plătită pentru respectivul autovehicul dacă acesta ar fi înmatriculat la momentul scoaterii din parcul auto național. (3) Restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în baza următoarelor documente: a) documentul care atestă că solicitantul a fost ultimul proprietar al autovehiculului scos din parcul auto național; b) dovada radierii din circulație a autovehiculului; c) documentul care atestă faptul că autovehiculul a fost transferat în alt stat membru sau declarația vamală de export, după caz; d) certificatul de distrugere a vehiculului, după caz. (4) Cererea de restituire se depune la autoritatea fiscală competentă .”
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, rezulta fără dubii ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care se solicita să se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiata.
Referitor la obligarea recurentei la plata dobânzii, se arată următoarele:
Se invocă prev. art. 124 alin. 1 din OG nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală și se arată că niciuna dintre condiții nu este îndeplinită în cauză, respectiv cererea nu a fost adresată organului fiscal, ci direct instanței de judecată, iar instanța nu s.a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistând nici titlul de creanță. Prin urmare, solicitarea de acordare a dobânzii legale este inadmisibilă.
De asemenea, se arată că, solicitarea de dobânzi fiind un capăt de cerere accesoriu primului capăt, se impune respingerea lui ca neîntemeiat și se poate observa că în mod greșit a fost solicitată obligarea pârâtelor la plata accesoriilor atâta timp cât reclamanta nu a făcut dovada producerii unui prejudiciu, această taxă pe poluare fiind plătită în baza unui temei legal. Se mai arată că potrivit art. 11 din OG nr. 13/2011 a fost abrogată OG nr. 9/ 2000 privind nivelul dobânzii legale pentru obligații bănești.
Față de argumentele prezentate, solicita instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat, și modificarea sentinței recurate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiate.
În drept, au fost invocate prev. art. 304 pct. 9 și 304 indice 1din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
În conformitate cu dispozițiile art. 242 alin.(2) din Codul de procedura civila, s-a solicitat și judecarea cauzei în lipsa recurentei.
Analizând cauza de față prin prisma motivelor de recurs invocate de recurentă, față de disp. art. 304 indice 1 din Codul de procedură civilă, Curtea reține următoarele:
În ceea ce privește motivul de recurs legat de invocarea unei greșite soluționări a excepției lipsei calității procesuale pasive a pârâtei, Curtea apreciază critica recurentei ca fiind neîntemeiată, în condițiile în care aceasta a fost cea care a calculat și încasat suma solicitată de reclamantă, prin aceste fapte juridice luând naștere raportul juridic care stă la baza cererii de restituire.
Astfel, prin calitate procesuală pasivă se înțelege acea condiție de exercițiu a acțiunii civile care constă în identitatea dintre pârâtul chemat în judecată și subiectul pasiv al raportului juridic dedus judecății; prin calitate nu se poate înțelege chiar existența dreptului dedus judecății, aceasta reprezentând o chestiune de fond.
Câtă vreme recurenta-pârâtă este emitenta deciziei prin care s-a stabilit taxa pe poluare, precum și persoana juridică care a încasat taxa, aceasta are calitate procesuală pasivă în prezenta cauză. Faptul că destinația finală a sumei revine unei alte persoane juridice ține de fondul raporturilor juridice deduse judecății, iar nu de îndeplinirea cerinței de exercițiu a acțiunii constând în calitatea procesuală pasivă.
Curtea găsește însă fondat motivul de recurs legat de invocarea greșitei respingeri a cererii de chemare în garanție.
Astfel, Curtea reține că potrivit dispozițiilor art. 1 alin. 1 din OUG nr. 50 /2008, „prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.”, iar art. 5 alin. 1 din același act normativ prevede că „taxa se calculează de autoritatea fiscală competentă.”, alin. 4 stabilind că „taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu.”
De asemenea, art. 3 din HG nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008 prevede următoarele:
„(1) Taxa se calculează de organul fiscal competent din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, care reprezintă: a) în cazul persoanelor juridice, al persoanelor fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere - organul fiscal la care persoana este înregistrată ca plătitor de impozite și taxe; b) în cazul persoanelor fizice - organul fiscal în a cărui rază teritorială persoana fizică își are domiciliul fiscal. (5) Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. (6) În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria Sectorului 6, sumele colectate în contul prevăzut la alin. (4). (7) Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. (8) Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. (6), unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule".
Prin urmare, Curtea observă că destinatarul sumelor încasate cu titlu de taxă pe poluare este bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă Administrația Finanțelor Publice Sector 2 București având doar competența de a calcula cuantumul taxei, plata fiind efectuată la unitățile Trezoreriei Statului direct pe numele Administrației F. pentru Mediu.
În raport de aceste considerente, Curtea apreciază că se impune admiterea cererii de chemare în garanție formulată de pârâtă și obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata către recurenta-pârâtă a cuantumului taxei pe poluare.
Recursul vizează, în continuare, aprecierea instanței de fond asupra compatibilității normelor de drept interne care au instituit taxa de poluare a cărei restituire a fost solicitată de către reclamant cu dispozițiile acquis-ului comunitar, format din dispozițiile cuprinse în fostul art. 90 din TCE, astfel cum au fost interpretate de către Curtea Europeană de Justiție în jurisprudența sa în materie.
Curtea reține că la data de 7 aprilie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a pronunțat o hotărâre preliminară în Cauza I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor Publice, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu și Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, ca urmare a cererii de pronunțare a unei hotărâri preliminare formulate de Tribunalul Sibiu la data de 18 iunie 2009.
Întrebarea formulată de instanța de trimitere a fost următoarea: “Contravin dispozițiile Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, cu modificările ulterioare, dispozițiilor articolului 90 CE? Se instituie într-adevăr o măsură discriminatorie?"
Interpretând întrebarea prin prisma art. 267 din Tratatul de instituire a Comunității Europene așa încât răspunsul să fie util pentru instanța din România, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat astfel: “Articolul 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene (fostul art. 90 CE - n.n.) trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională."
Dintre argumentele Curții de Justiție a Uniunii Europene se detașează prin importanța lor cele expuse la paragrafele 52-60 din hotărâre, în care se răspunde la apărările Guvernului Român referitoare la autonomia fiscală, precum și la scopul declarat al Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011: protecția mediului înconjurător. Se impun a fi prezentate în special considerentele de la paragrafele 52-54, 58 și 60 care au următorul cuprins:
(52) "În schimb, din Hotărârea Nadasdi și N. menționată nu rezultă în niciun fel că competența statelor în stabilirea regimului unor noi taxe este nelimitată. Dimpotrivă, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre favorizând produsele naționale.
(53) Astfel, art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le-ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, 30 din Tratatul de funcționare a Uniunii Europene și 34 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene.
(54) În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri. Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare, trebuie însă să fie lipsite de efectul descris la punctul precedent".
(58) "Cu toate acestea, din dosarul prezentat Curții rezultă fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30% din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre".
(60) "În plus, trebuie să se constate, astfel cum a subliniat în mod corect domnul T., că obiectivul protecției mediului, menționat de Guvernul român, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește."
La data de 7 iulie 2011, Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația F. pentru Mediu, asupra interpretării aceluiași art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene pornind de la mai multe întrebări adresate Curții de Tribunalul Gorj, instanță învestită cu o cerere de restituire a taxei de poluare.
Prin această hotărâre, Curtea a reluat considerentele expuse în Hotărârea T., reținând în paragraful 27 că toate modificările succesive aduse Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 208 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 218 /2008, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 7 /2009 și Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117 /2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că reglementarea națională are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și prin aceasta contravine art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume: prioritatea normelor europene față de normele interne contrare; efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale; obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar; autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european; repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european. În special după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efectul direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale, potrivit jurisprudenței CEJ din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos: "În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe. De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora. Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic. Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
Cât privește efectul în timp al hotărârilor preliminare, acesta este retroactiv, în sensul că interpretarea unei norme de drept a Uniunii Europene în cadrul unei trimiteri preliminare lămurește și precizează semnificația și câmpul de aplicare ale acesteia, de la .. Limitarea în timp a acestor efecte nu a fost cerută în Cauza T., iar în Cauza N. solicitarea Guvernului României a fost respinsă, Curtea considerând că o astfel de măsură nu este necesară (paragraful 48 din hotărâre).
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instanțele judecătorești și organele fiscale.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite, precum și instituțiilor responsabile cu calcularea și perceperea acestor taxe.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială nici de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, prin recursul în interesul legii promovat.
Curtea subliniază că principiul general este acela că statele membre trebuie să ramburseze taxele percepute în mod nelegal, Curtea de Justiție a Uniunii Europene insistând asupra ideii disponibilității unui remediu specific în cadrul sistemelor juridice naționale, ca remediu de drept european, relevantă în această privință fiind hotărârea pronunțată în Cauza 199/82 Amministrazione delle Finanze dello Stato c. San Giorgio SpA.
În esență, după cum s-a expus anterior, la momentul soluționării prezentului recurs, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit cu claritate că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 inclusiv cu modificările aduse prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 117/2009 pentru aplicarea unor măsuri privind taxa de poluare pentru autovehicule, aprobată prin Legea nr. 17/2011 (potrivit paragrafului 27 din hotărârea preliminară prin care s-a soluționat Cauza C-263/10, N.), contravine dispozițiilor art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin urmare, conform jurisprudenței consecvente a Curții de Justiție a Uniunii Europene, contribuabilii au dreptul la restituirea taxei prelevate de un stat membru cu încălcarea dreptului european și, corelativ, statul are obligația de a o restitui. Astfel, acest prim motiv de recurs este nefondat. Conform principiului autonomiei procedurale, regulile care guvernează rambursarea sumelor în discuție sunt regulile naționale. Principiul existenței unor remedii naționale adecvate și efective a fost dezvoltat și explicitat mai ales în hotărârea pronunțată asupra afacerilor reunite C-397/98 și C-410/98, Metallgesellshaft Ltd. și alții și Hoechst UK Ltd., în care Curtea de la Luxembourg a punctat în sensul că rambursarea taxelor prelevate nelegal nu poate fi condiționată de contestarea reglementării naționale ori a actelor fiscale la momentul plății.
În esență, Curtea a arătat că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca o culpă a contribuabililor care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european.
Aceste reguli sau proceduri, la rândul lor, trebuie să respecte principiul echivalenței (neputând institui condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (procedura națională nu trebuie să facă excesiv de dificil sau chiar imposibil exercițiul drepturilor conferite de Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Justițiabilii care au solicitat rambursarea taxei de poluare au apelat la procedura "restituirii de sume", invocând preponderent, potrivit art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală, "aplicarea eronată a prevederilor legale", iar Curtea apreciază că în sine, această reglementare respectă cele două principii enunțate anterior, al echivalenței și al efectivității; nu s-a susținut că art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene nu ar putea fi circumscris ipotezei vizate de norma națională, adică nu ar putea constitui o prevedere legală aplicată eronat.
Sub aspectul admisibilității, aspect invocat de recurentă prin cel de-al treilea motiv de recurs, Curtea subliniază că existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul. Astfel și acest motiv de recurs este nefondat.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere... pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit... pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal... și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.”
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.
Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința previzibilă a respingerii contestației, fie ca tardiv formulată, fie ca nefondată, nu poate constitui un remediu național efectiv în sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol în calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul european, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate în culpă. În argumentarea hotărârii preliminare pronunțate în Cauza C-402/2009 I. T. c. Statului Român, prin Ministerul Finanțelor, Direcția G. a Finanțelor Publice Sibiu, Administrația Finanțelor Publice Sibiu, Administrația F. pentru Mediu și Ministerul Mediului, chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene a invocat în mai multe rânduri, cu titlu de jurisprudență, Hotărârea sa din 20 septembrie 2007 în Cauza Comisia c. Greciei (§ 40-43, 45), însă aceasta s-a realizat în partea privitoare la "neutralitatea taxei în privința vehiculelor de ocazie importate și a vehiculelor de ocazie similare înmatriculate anterior pe teritoriul național" în care nu s-au constatat încălcări ale dreptului Uniunii Europene.
În partea a II-a a hotărârii, care vizează neutralitatea aceleiași taxe în privința vehiculelor importate din Uniunea Europeană, comparativ cu cele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie, s-a identificat efectul protecționist.
Prin urmare, argumentele reținute de Curtea de la Luxembourg în Cauza Comisia c. Greciei nu sunt relevante pentru soluționarea recursului în interesul legii de față.
Celelalte două hotărâri, pronunțate în cauzele C-68/1979 -Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., au fost citate cu titlu de jurisprudență în privința posibilității reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar, ambele hotărâri punctând asupra faptului că acestea trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității, după cum s-a arătat anterior. Or, necontestat, în virtutea autonomiei procedurale, statele membre ale Uniunii Europene au dreptul de a elabora regulile procedurale care guvernează acțiunile în justiție pentru apărarea drepturilor contribuabililor ce derivă din dreptul Uniunii Europene, astfel încât, de lege lata, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este conferită de dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală. Astfel, acest prim motiv de recurs legat de restituirea taxei, este nefondat.
Pe de altă parte, în ceea ce privește plata dobânzii legale la care recurenta-pârâtă a fost obligată începând cu data plății taxei până la data restituirii efective, Curtea constată că în cauza de față sunt aplicabile prevederile Codului de procedură fiscală, inclusiv cele privitoare la dobânda ce se acordă pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget.
În acest sens, se reține că, potrivit dispozițiilor art. 124 C.pr. fiscală „Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget - (1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor. (2) Nivelul dobânzii este cel prevăzut la art. 120 alin. (7) și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori.”, iar art. 70 din același act normativ prevede „Termenul de soluționare a cererilor contribuabililor -(1) Cererile depuse de către contribuabil potrivit prezentului cod se soluționează de către organul fiscal în termen de 45 de zile de la înregistrare. (2) În situațiile în care, pentru soluționarea cererii, sunt necesare informații suplimentare relevante pentru luarea deciziei, acest termen se prelungește cu perioada cuprinsă între data solicitării și data primirii informațiilor solicitate.”
Or, intimatul-reclamant a depus la organul fiscal cerere de restituire a sumei reprezentând taxă pe poluare pentru autovehicule, conform dovezii depuse la fila 5 dosar de fond.
Față de statuările CJUE în Hotărârea I. contra României, în care s-a stabilit că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe, Curtea constată că este nefondată această critică a recurentei.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 alin. 3 raportat la art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, Curtea urmează să admită recursul, să modifice în parte sentința recurată, în sensul că va admite cererea de chemare în garanție, va obliga chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 12.868 lei reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale de la 28.02.2011 la data restituirii efective și va menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul promovat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 2 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, .. 13, sector 2 împotriva sentinței civile nr. 2087/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant V. E. cu domiciliul în București, .. 76, sector 2 și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr. 294, Corp A, sector 6, având ca obiect contestație act administrativ fiscal –taxa de poluare.
Modifică în parte sentința recurată, în sensul că:
Admite cererea de chemare în garanție.
Obligă chemata în garanție la plata către pârâtă a sumei de 12.868 lei reprezentând taxa pe poluare, precum și la plata dobânzii legale de la 28.02.2011 la data restituirii efective.
Menține celelalte dispoziții ale sentinței recurate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30 septembrie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M. D. A. V. M. M. P.
GREFIER
E. S.
Data red. 16.10.2013
2 ex; red. Jud. AV
sentința civilă nr. 2087/15.05.2012 pronunțată de Tribunalul București - Secția a IX-a C. în dosarul nr._ ; judecător fond: R. E. M.
| ← Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 4095/2013.... | Cetăţenie. Decizia nr. 3236/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
