Pretentii. Decizia nr. 4840/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4840/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-11-2013 în dosarul nr. 4647/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4840
Ședința publică de la 07.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: A. Ș.
JUDECĂTOR: S. P.
JUDECĂTOR: G. D.
GREFIER: ANIȘOARA N.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 364/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . S. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La primul apel nominal făcut în ședință publică, la ordine, au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează depunerea la dosar, prin C. Registratură al instanței, în data de 30.10.2013 și data de 31.10.2013 de către intimata-reclamantă a întâmpinării, în trei exemplare, după care:
Pentru a da posibilitatea părților să se prezinte, Curtea dispune lăsarea cauzei la sfârșitul ședinței de judecată.
La al doilea apel nominal făcut în ședință publică, părțile au lipsit.
Curtea, văzând că s-a solicitat judecarea în lipsă, apreciind cererea de recurs în stare de judecată o reține spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 364/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă a fost admisă cererea formulată de reclamanta S.C. „S.” S.R.L. S. împotriva pârâtei ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., fiind obligată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. să restituie reclamantului suma de 8.435 lei, contravaloarea taxei de poluare pentru autovehicule, achitată necuvenit și plata dobânzii legale aferente potrivit art.124 Cod procedură fiscală, începând cu data 15.10.2012 și până la achitarea efectivă a debitului.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă împotriva ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, fiind obligată chemata în garanție să asigure pârâtei fondurile necesare onorării obligațiilor stabilite în sarcina acesteia, potrivit prezentei hotărâri.
Prin cererea înregistrată sub nr._, reclamanta S.C. „S.” S.R.L. S. a chemat în judecată pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. solicitând obligarea acesteia la obligarea pârâtei la restituirea sumei de 8.435 lei, achitată în mod necuvenit, cu titlu de taxă de poluare, sumă actualizată cu indicele de inflație până la data restituirii efective.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că la data de 17.07.2008 a cumpărat un autoturism second-hand marca SETRA, Tipul S315, categoria auto M 3, nr. identificare WKK_51, nr. omologare CUSE1C0011J78R1/1994, an fabricație 1994, . auto G554143, data primei înmatriculări 28.06.1994, iar pentru a putea circula cu acesta pe drumurile publice este necesară înmatricularea acestuia în România, fiind obligată să achite, pe lângă celelalte taxe aferente și taxa auto de poluare în sumă de 8.435 lei, sens în care a fost emisă decizia de calcul fără număr din data de 29.07.2008.
Reclamanta consideră că, procedându-se astfel, se încalcă normele comunitare, întrucât impunerea taxei de poluare are un caracter discriminatoriu deoarece aceasta se percepe doar la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un stat comunitar, fără a se percepe și la înmatricularea altor autovehicule similare achiziționate de pe piața internă, astfel încât refuzul paratului de a înmatricula autovehiculul fără plata acestei taxe apare ca un refuz nejustificat care poate fi atacat pe calea contenciosului administrativ.
Cum potrivit art.148 din Constituția României normele comunitare prevalează fată de legislația națională, în cauză trebuie să se aplice normele europene care interzic perceperea unei taxe de natura celei reglementate de O.U.G. nr.50/2008.
În dovedirea cererii sale, reclamanta a solicitat proba cu înscrisuri.
În drept, reclamanta și-a întemeiat cererea sa pe dispozițiile Codului de procedură civilă, Decretul nr. 167/1958, art. 214 din Lg. nr. 343/2006 pentru modificarea Lg. nr. 571/2003 privind Codul fiscal, art. 11 din O.U.G. nr. 50/2008, Legii nr.554/2004, Constituția României, Tratatul de Aderare al României la U.E., Hotărârea Curții Europene de Justiție din data de 07.04.2011.
Prin întâmpinare, pârâta Administrația Finanțelor Publice S. a solicitat respingerea cererii, invocând faptul că instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr.92/_ .
Totodată, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se gestionează de către aceasta.
Legal citată, Administrația F. pentru Mediu nu a formulat apărări în cauză.
Din actele și lucrările dosarului, instanța a reținut următoarele :
Potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că la data de 17.07.2008 a cumpărat un autoturism second-hand marca SETRA, Tipul S315, categoria auto M 3, nr. identificare WKK_51, nr. omologare CUSE1C0011J78R1/1994, an fabricație 1994, . auto G554143, data primei înmatriculări 28.06.1994, iar pentru a putea circula cu acesta pe drumurile publice este necesară înmatricularea acestuia în România, fiind obligată să achite, pe lângă celelalte taxe aferente și taxa auto de poluare în sumă de 8.435 lei, sens în care a fost emisă decizia de calcul fără număr din data de 29.07.2008.
Pentru a putea circula cu acest autovehicul în România se impunea înmatricularea acestuia, iar ca o condiție obligatorie pentru înmatriculare a fost achitarea taxei de poluare pentru autovehicule - în România, deși anterior acesta fusese înmatriculat într-un stat membru al Uniunii Europene.
A.F.P. S. a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule, prin care a fost stabilita o taxa in suma de 8.435 lei, taxa ce a fost achitată de reclamantă cu chitanța ., nr._/29.07.2008 (fila 13 dosar).
La data de 31.08.2012, reclamanta s-a adresat cu o cerere A.F.P. S., prin care a solicitat restituirea taxei de poluare achitata.
Prin adresa nr._/03.09.2012, pârâta a comunicat că nu poate da curs favorabil cererii reclamantei.
Prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța a constatat că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Astfel, Constituția României, în art. 148, prevede urmare a aderării la Uniunea Europeană prevederile tratatelor constitutive, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare ( alin. 2) iar Parlamentul, Președintele, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinirea obligațiilor, din actul de aderare asumate prin Legea 157/2005 de ratificare a tratatului.
Prin decizia în cauza C./ENEL (1964), Curtea de Justiție Europeană a stabilit că legea care se îndepărtează de Tratat – un izvor independent de drept - nu ar putea să ducă la anularea lui, dată fiind natura sa originală și specială, fără a-l lipsi de caracterul lui de lege comunitară și fără ca baza legală a Comunității însăși să fie pusă la îndoială. Mai mult, aceeași decizie a definit relația dintre dreptul comunitar și dreptul național al statelor membre, arătând că dreptul comunitar este o ordine juridică independentă care are prioritate de aplicare chiar și în fața dreptului național ulterior .
De asemenea, în cauza SIMMENTHAL (1976) Curtea de Justiție Europeană a statuat că judecătorul național este obligat să aplice normele comunitare în mod direct, dacă acestea contravin normelor interne, fără a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativă sau a unei alte procedură constituționale.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate .
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, care au suspendat aplicarea dispozițiilor art.4 alin.2 din lege, rezultă că plata taxei de emisii poluante nu se percepe pentru autovehiculele rezultate cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autoturisme reglementată de Codul fiscală sau taxă auto de poluare, prevăzută de O.U.G. nr.50/2008 .
În atare situație, prin exceptarea acestei categorii de autovehicule de la plata taxei de emisii poluante se instituie o taxă discriminatorie între aceste vehicule și autovehicule rulate provenite de U.E, legea internă intrând din nou în conflict cu normele europene .
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Dispozițiile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 sunt contrare art.110 din T.F.U.E, întrucât această lege este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul că O.U.G. nr.50/2008 și, pentru identitate de rațiune și reglementările Legii nr.9/2012, așa cum a fost modificată prin O.U.G. nr.1/2012 s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțând o hotărâre preliminară a statuat prin hotărârea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second–hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a înmatricula autoturismul proprietatea reclamantului este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere, motiv pentru care paratul urmează a fi obligat să procedeze la înmatriculare fără achitarea taxei auto de poluare .
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice (AFP) S., în temeiul art.299 s.u., 304 alin (1) pct.9, 304 ind. 1 coroborat cu art.101 alin.( 1) C.pr.civ, solicitând admiterea recursului și pe cale de consecința anularea sentinței civile nr.364F/28.01.2013.
În cuprinsul acțiunii, reclamanta face în tot cuprinsul acțiunii referire la obligativitatea respectării tratatelor europene, insa dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 sunt recunoscute de Uniunea Europeana, concludenta în acest sens fiind Comunicarea către membrii transmisa de Comisia pentru Petiții din C. Parlamentului European, potrivit căreia dispozițiile O.U.G. Nr. 117/2009 pentru aplicarea unor masuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, și care completează dispozițiile O.U.G.nr.50/2008, sunt conforme cu dreptul comunitar, iar motivele care au stat la baza procedurii de încălcare au încetat sa existe și cazul a fost închis.
Mai mult decât atât, taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, în speța . .
În aceste condiții, consideră ca încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal și nu un act normativ, ca în cazul taxei de prima înmatriculare, situație în care consideră inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atât de reclamanta cat și de instanța de fond.
Din Jurisprudența Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra în regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta că nivelul taxei este v determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual și starea generala standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
În concluzie, fata de cele prezentate mai sus, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, anularea Sentinței civile nr.364/28.01.2013 pronunțata de Tribunalul Ialomița și în consecința sa dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta . ca neîntemeiata.
În drept dispozițiile art.299 și 304 pct.9 Cod Procedura Civila, și dispozițiile OUG nr.50/2008.
Intimata-reclamantă ., în temeiul art. 115 Cod Procedura Civila a formulat recurs, solicitând respingerea recursului pentru următoarele motive:
În fapt. Sentința recurată o consideră temeinica, deoarece prin încasarea taxei de poluare, în vederea înmatriculării unui autoturism second-hand în România, s-a produs o discriminare fata de autoturismele aflate deja în circulație pentru care nu se percepe o astfel de taxa.
Potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene nici-un stat membru nu aplica direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natura mai mari decât cele aplicate direct sau indirect produselor naționale similar.
În acest sens Constituția României, la art. 148 prevede ca tratatele Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu au prioritate fata de dispozițiile contrare din legile interne.
Prin reglementările sale, O.U.G. nr.50/2008 este contrara art.90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât este destinata sa diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate . U.E., precum cel pentru care s-a calculate taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja înmatriculate în România.
Art.90 alin.l din Tratatul de Instituire a Comunității Europene interzice taxarea interna discriminatorie, mai exact, așa cum a arătat Curtea Europeana de Justiție în cauza C-393/04 și C-41/05 Dir Industries Belgium, par.55 " art.90 reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a masurilor cu efect echivalent. Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor intre statele membre în condiții normale de concurenta, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite sin alte sta temem bre."
Aceasta nu înseamnă ca statele membre trebuie sa adopte un anume regim fiscal, ci impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, aceasta sa se aplice fara discriminare produselor similare importate.
Totodată, în cazul Simmenthal, Curtea de Justiție Europeana a stabilit ca judecătorul național este obligat sa aplice normele comunitare, în mod direct, daca acestea contravin normelor interne, fara a solicita sau aștepta eliminarea acestora pe cale administrativa sau unei alte proceduri constituționale.
Trebuie precizat faptul ca însăși Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene (TFUE) se opune instituirii unei taxe de poluare precum cea reglementata de OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare, opinie ce a fost confirmata de jurisprudența CJUE prin hotărârile pronunțate în cauzele T. (Hot. Din 07.04.2011 în cauza C-402/09) și N. (Hotărârea din 07.07.2011 în cauza C-263/10).
În concluzie, având în vedere faptul ca autoturismul pentru care a fost obligata sa plătească taxa de poluare a fost înmatriculat anterior . membru U.E., conform înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, a solicitat respingerea recursului declarat de Administrația Finanțelor Publice S., și în consecința menținerea sentinței civila nr. 364F/28.01.2012 pronunțata de Tribunalul Ialomița ca fiind temeinica și legala.
În drept dispozițiile art. 115 Cod Procedura Civila.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor părților, a probelor administrate în fața primei instanțe, a dispozițiilor legale aplicabile cauzei, precum și a sentinței civile recurate, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare pentru următoarele considerente:
Astfel, cu referire la critica vizând existența unui act administrativ fiscal constând în decizia de poluare, pretins a fi opozabilă reclamantului-intimat, Curtea constată că este nefondată având în vedere caracterul obligatoriu al deciziilor pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție în soluționarea recursurilor în interesul legii.
Din această perspectivă, Curtea reține că prin decizia pronunțată în soluționarea unui recurs în interesul legii nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, s-au reținut în esență următoarele:
„Astfel, în primul rând, a susține că nu există acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală (și, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legală indicată.
Într-adevăr, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedură fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare "actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat", un text de lege trebuie interpretat în sensul în care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
Trimiterea la prevederile art. 117 alin. (1) lit. f) din Codul de procedură fiscală, pe care procurorul general o realizează în cuprinsul memoriului de recurs în interesul legii, nu face decât să întărească argumentația expusă, câtă vreme acesta nu este decât un alt caz distinct (dintre cele 8 reglementate de legiuitor) în care se restituie sumele încasate.
În al doilea rând, nu trebuie ignorate obiectul și finalitatea celor două proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Procedura prealabilă reglementată de dispozițiile legale amintite anterior este obligatorie numai în cazul primei categorii de acțiuni, în timp ce, pentru a doua, ea nu mai are un astfel de caracter în baza art. 7 alin. (5) din Legea nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare.
În al treilea rând, soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune mai ales prin prisma jurisprudenței Curții de Justiție a Uniunii Europene, care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu încălcarea dreptului european, independent de orice contestare a actului administrativ prin care această taxă a fost stabilită.
Relevantă în această privință este jurisprudența Metallgesellshaft și Hoechst, în care s-a conchis în sensul că "este contrar dreptului european ca o instanță națională să respingă sau să admită doar în parte o cerere pentru rambursarea sau repararea prejudiciului financiar suferit ca o consecință a plății impozitului pe profit pentru simplul motiv că acestea nu au solicitat autorității fiscale beneficiul regimului fiscal și că nu s-au folosit de remediile juridice aflate la dispoziția lor pentru a contesta refuzurile autorităților fiscale, prin invocarea priorității și efectului direct al dreptului comunitar, în condițiile în care legislația națională refuza beneficiul regimului.
În fine, această soluție se impune și prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului și libertăților fundamentale, respectiv a art. 13, potrivit căruia statele trebuie să asigure un recurs efectiv, prin care o persoană să se poată plânge de încălcarea drepturilor sale.”.
Prin urmare având în vedere caracterul obligatoriu al acestei decizii, dar și al considerentelor cuprinse în conținutul acesteia, Curtea va înlătura critica vizând inadmisibilitatea acțiunii.
Mai mult, Curtea are în vedere și faptul că reclamanta s-a adresat recurentei cu o cerere formulată pe cale administrativă solicitând restituirea taxei, învederând nelegalitatea deciziei de calcul al acestei prin prisma unor argumente identice celor expuse în cuprinsul motivelor de fapt și de drept ale acțiunii introductive, cerere respinsă de către recurenta-pârâtă(fila 11 dosar fond).
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv T. și N., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
De asemenea, Curtea reține incidența disp. art. 148 din Constituția României și a prevederilor legii nr. 157/2005, având în vedere că dispozițiile OUG nr. 50/2008 care a stat la baza calculării în sarcina reclamantului a taxei de poluare încalcă, potrivit aceleiași jurisprudențe, dispozițiile art. 110 TFUE și principiul nediscriminării în materia stabilirii unor asemenea taxe.
În esență prin cele două decizii pronunțate împotriva României de CJUE, s-au reținut următoarele:
„Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de OUG nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și, respectiv, OUG nr. 117/2009. Astfel, din dosarul cauzei rezultă că toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Pe de altă parte, cu ocazia ședinței, care a avut loc după pronunțarea Hotărârii T., citată anterior, guvernul român nu a susținut că ar exista o diferență relevantă, în scopul examinării compatibilității cu articolul 110 TFUE a unei taxe precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, între versiunea inițială a OUG nr. 50/2008 și versiunile ulterioare ale acesteia.”
Nu vor fi reținute nici criticile privind greșita interpretare și aplicare de către prima instanță a principiului nediscriminării instituit prin disp. art. 110 TFUE, având în vedere că potrivit dispozițiilor OUG nr.50/2008 se instituie o discriminare între cele două categorii de autovehicule, având aceleași particularități și vechime, inclusiv uzură, însă prima incluzând exclusiv autoturismele second-hand provenind din import, neîmatriculate pe teritoriul României, iar secunda, autoturismele second-hand înmatriculate pe teritoriul României, care nu erau însă supuse obligației de a plăti o asemenea taxă.
În plus, Curtea reține că, deși legislația fiscală internă a instituit obligația plății unei astfel de taxe, o asemenea împrejurare nu conduce la înlăturarea încălcărilor principiului instituit de art. 110 TFUE.
Astfel, faptul că dispozițiile OUG nr. 50/2008 au fost adoptate în temeiul procedurii prevăzută de art. 115 alin. 4 din Constituția României și în acest context, pronunțarea Deciziei nr. 802/2009 de Curtea Constituțională a României, nu pot conduce la admiterea recursului, având în vedere necesitatea respectării principiilor stabilite de CJUE în cele două cauze pronunțate împotriva României în temeiul art. 110 TFUE cu referire la dispozițiile OUG nr. 50/2008, cauze ulterioare acestei jurisprudențe a Curții Constituționale, având o aplicare directă și prioritară față de aceasta.
De asemenea Curtea constată că nu a fost încălcat principiul separației puterilor în stat și a dispozițiilor art. 126 alin. 2 din Constituția României, având în vedere că dispozițiile TFUE sunt general obligatorii pentru statele membre UE(inclusiv și în primul rând pentru autoritățile administrativ-fiscale), astfel cum acestea au fost interpretate și aplicate de CJUE în cadrul cauzelor supuse acestei instanțe comunitare, având în vedere disp. art. 20 și art. 148 alin. 2 din Constituția României, precum și dispozițiile legii nr. 157/2005.
Față de toate aceste considerente și disp. art. 20 din legea nr. 554/204, respectiv art. 312 alin. 1 C.proc.civ. 1865, Curtea va dispune respingerea prezentului recurs ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 364/28.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă . S. și cu intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 07.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, A. Ș. S. P. G. D.
GREFIER,
ANIȘOARA N.
Red. GD/AC
2ex/02.12.2013
Jud. fond T.B.: B. A.
| ← Pretentii. Decizia nr. 3385/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 96/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
