Pretentii. Decizia nr. 4661/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4661/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 01-11-2013 în dosarul nr. 5663/87/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR.4661
Ședința publică de la 01 noiembrie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – I. F.
JUDECĂTOR – S. P.
JUDECĂTOR – R. M. V.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE ROȘIORII DE VEDE, împotriva sentinței civile nr.947 din 03.06.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. FAMILIALĂ T. A. I. și intimata chemată în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR - ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU având ca obiect „pretenții - restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 21.10.2014 prin serviciul registratură intimatul-reclamant a depus întâmpinare 2 exemplare precum și faptul că, părțile au solicita judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea recurentei Administrația Finanțelor Publice Roșiorii de Vede, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare, Serviciul Fiscal Municipal Roșiori de Vede, reprezentat de Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești.
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea recurentei cu actuala denumire - respectiv DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI– în reprezentarea Serviciului Fiscal Municipal Roșiori de Vede.
Curtea, constatând că prin cererea de recurs recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ., nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art. 150 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată la Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă Asigurări Sociale și C. Administrativ Fiscal sub nr._ la data de 21.11.2012 reclamanta întreprinderea Familială T. A. I. din . în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede cu sediul în Roșiori de Vede, ..1, județul Teleorman și chematul în garanție M. mediului și Pădurilor - Administrația Fondului pentru Mediu cu sediul în București, Splaiul Independenței, nr.294 corp A, sector 6 a solicitat instanței ca prin hotărârea ce se va pronunța să fie obligată pârâta la restituirea sumei de 6748 lei reprezentând taxa de poluare și plata dobânzii aferente acestei sume, până la plata efectivă în temeiul art.124 din Codul de procedură fiscală.
În motivare reclamanta arată că a achiziționat un autoturism marca Mercedes Benz tip E 280 număr de identificare WDB2110841X196562 în regim second hand, care era înmatriculat în 1998 într-un alt stat membru al Uniunii Europene (an fabricație 2005). Acest autoturism l-a adus în România și pentru a-l putea înmatricula a fost nevoit să plătească taxa de poluarea în valoarea de 6748 sumă pe care a achitat-o cu chitanța . nr._/22.09.2009.
Arată reclamanta că cererea de restituire a taxei de poluare este urmarea măsurii administrative nelegale, a încasării sumei și nu are legătură cu legalitatea sau nelegalitatea deciziei de calcul a taxei.
Reclamanta invocă jurisprudența CEDO cauza T. contra României, art.110 TFUE -interpretat de CJUE.
CJCE în cauza Michel Humblot similară cazului taxei speciale din legislația românească, a arătat că statele au libertatea să taxeze cum doresc autoturismele care circulă pe drumurile publice, însă acest sistem de taxare nu trebuie să intre sub incidența art.90 (110) din Tratatul CE, adică să nu fie discriminatorii.
Dreptul fiscal românesc nu identifică în prezent vreun remediu special care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor prelevate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului european deși statul Român este obligat să ia măsuri pentru a pune în aplicare hotărârea în cauza T.. în aceste condiții, singura posibilitate pe care o are contribuabilul este aceea în temeiul art.148 alin.2 și 4 din Constituția României și art.117 lit.c din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei de poluare prelevate.
Termenul de restituire este de 5 ani calculați de la data de 1 ianuarie a anului fiscal următor celui în care s-a născut dreptul de restituire, conform art.135 Cod de procedură fiscală.
Astfel, acțiunea de față este admisibilă atâta timp cât este formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de Codul de procedură fiscală.
Înalta Curte de Casație și Justiție București la data de 14.11.2011, s-a pronunțat prin Decizia nr.24 în dosarul nr.9/2001 - RIL în sensul că este admisibilă înmatricularea autovehiculelor second hand, achiziționate dintr-un stat membru UE fără plata taxei de poluare.
per a contrario, cei care au plătit taxa de poluare au dreptul la restituire.
Reclamantul a întemeiat cererea de chemare în judecată pe dispozițiile art.16 și 148 alin.2 din Constituția României, art.25,28 coroborat cu art.3 alin.3 din Directiva92/12 și art.90 TCE.
În dovedirea cererii reclamantul a depus la dosar în xerocopie cerere de restituire taxă de poluare, chitanță . nr._/22.09.2009, decizie de calcul al taxei de poluare, act identitate, certificat de înregistrare, factură traducere din limba germană.
La data de 31.01.2013 pârâta Administrația Finanțelor Publice Roșiori de Vede a depus întâmpinare prin care a invocat excepția tardivității și inadmisibilității iar pe fond respingerea acțiunii ca nefondată.
Cu privire la temeiul legal al taxei, neconcordanța dintre OUG nr.50/2008 și noua reglementare a fost acoperită de legiuitor care prevede dreptul contribuabilului ce a achitat taxa în temeiul legii vechi să ceară restituirea diferenței rezultată din aplicarea noului algoritm de calcul, lucru pe care reclamantul nu l-a făcut.
Cu privire la invocarea jurisprudenței Curții Europene pârâții susțin că spețele pe care le menționează reclamantul nu sunt aplicabile, în această cauză întrucât nu există similitudine de obiect.
Prin pronunțarea din 7 aprilie 2011 Curtea de Justiție a Uniunii Europene nu a dispus trimiterea cauzei pentru a fi analizată pe fond și România nu a fost obligată la restituirea taxei ci s-a dispus analizarea individuală a fiecărei cauze.
Supremația dreptului european nu este probată în cererile de restituire din moment ce România nu a fost obligată de Curtea de justiție a Uniunii Europene să respecte dreptul comunitar și să restituie astfel de taxe.
Acțiunea formulată de reclamant este nefondată deoarece reclamantul nu se află în vreun caz prevăzut expres de lege pentru a fi exonerat de plata taxei auto așa cum prevede art.3 din OUG nr.50/2008 și nu poate fi reținută o eroare de calcul.
Cu privire la neconcordanța dintre dreptul românesc și dreptul european, acesta nu există în fapt și acest aspect reiese din răspunsul pe care Comisia pentru petiții din cadrul Parlamentului European l-a dat la petiția nr.1717/2008. S-a stabilit prin acest răspuns că prin adoptarea de către statul român a OUG nr.50/2008 așa cum a fost modificată, nu mai există neconcordanțe între dreptul european și dreptul intern și Curtea Europeană nu poate declara admisibile acțiunile contra statului român având ca obiect taxa de primă înmatriculare ca fiind contrară principului liberei circulații a bunurilor în comunitatea europeană.
În ce privește legalitatea cuantumului taxei, prin modificarea adusă legislației în domeniu, Legea nr.9/2012, s-a statuat că toți contribuabilii care au achitat taxa calculată pe legea veche pot uza de dreptul de a cere recalcularea acestei taxe pe emisii poluante, având astfel posibilitatea de a li se restitui o parte din banii plătiți ca taxă de poluare.
Prin sentința civilă nr. 947/03.06.2013, Tribunalul Teleorman a respins excepțiile tardivității și inadmisibilității invocate de pârâta AFP Roșiori de Vede, a admis acțiunea în contradictoriu cu pârâta și cu chemata în garanție AFM, a fost obligată pârâta să restituie reclamantei suma de 6748 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din OG nr. 92/2003 privind Codul de Procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare, până la plata efectivă. A fost obligată pârâta la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 1043 lei.
Pentru a pronunța această sentință, Tribunalul a avut în vedere următoarele:
Art. 110 versiunea consolidată a Tratatului Comunității Europene reglementează dispozițiile referitoare la stabilirea taxelor vamale și a măsurilor cu efect echivalent.
Scopul acestuia este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor între statele membre în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricăror forme de protecție care pot rezulta din aplicarea unor impozite interne care discriminează produsele provenite din statele membre.
Aceasta nu înseamnă că statele membre ale Uniunii Europene trebuie să adopte un anume regim fiscal ci impune acestora ca indiferent de sistemul ales, acesta să se aplice fără discriminarea produselor similare importate.
Tratatul interzice taxele vamale la import și la export, precum și taxele cu efect echivalent iar aceste din urmă prevederi ar fi lipsite de conținut dacă produsele străine ar putea fi supuse unui regim fiscal mai sever față de produsele interne ulterior traversării frontierei statului membru a acestor produse, dezavantajându-se prin acest procedeu produsele importate aflate în raport de concurență cu produsele indigene. Art.110 TFUE are tocmai rolul de a împiedica acest aspect, în doctrină arătându-se faptul că această normă impune o neutralitate totală a fiscalității interne în cea ce privește produsele naționale și cele importate.
Instanța de la Luxemburg a reiterat faptul că, în ceea ce privește serviciile fiscale aplicate autovehiculelor, din lipsa unei armonizări în materie, rezultă că fiecare stat membru poate să stabilească regimul acestor măsuri fiscale potrivit propriilor aprecieri.
Astfel de aprecieri, asemenea măsurilor adoptate pentru punerea lor în aplicare trebuie să fie lipsite de efectul mai sus descris.
în jurisprudența Curții Europene de Justiție noțiunea de „impozit intern" are accepție diferită de cea din dreptul intern deoarece Curtea Europeană de Justiție a statuat că sistemul general de taxe interne trebuie să fie aplicat sistematic diferitelor categorii de produse cu ajutorul unor criterii obiective, indiferent de originea produselor iar criteriul primei înmatriculări nu poate fi o cerință pe deplin obiectivă deoarece nu ține seama de calitatea intrinsecă a mașinilor ci duce în anumite cazuri la discriminări între produsele naționale și produsele importate cu scopul declarat de protejare a industriei naționale și locurilor de muncă.
Începând cu 1 ianuarie 2007 până la 31 iunie 2008 dispozițiile art.214/1 Cod fiscal au instituit taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxă datorată ca urmare a primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Unul dintre principalele aspecte problematice ale acestei taxe a fost faptul că aceasta se aplică autovehiculelor second hand importate fără a se aplica și autovehiculelor aflate pe piața internă.
Comisia Europeană a demarat etapele inițiale a procedurii de infrigement față de statul român ca urmare a nerespectării dispozițiilor art.110 TFUE, Guvernul adoptând o nouă reglementare respectiv OUG nr.50/2008 instituirea taxei de poluare pentru autovehicule.
Art.3 pct.1 și art.4 lit.a din OUG nr.50/2008 prevăd că autovehiculelor din categoriile M1 -M 3 și N 1 - N 3, cu ocazia primei înmatriculări în România, li se aplică taxa de poluare.
Art. 3 pct. 1 și art. 4 lit. a din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehiculele din categoriile M 1 - M 3 prevăd că obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România, fără ca textul să facă distincția între autovehiculele produse în România și cele din afara acesteia sau între autoturismele noi și cele second-hand.
Astfel, taxa de poluare este datorată numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare în România, nu și pentru cele aflate deja în circulație înmatriculate în țară.
Conform art. III al O.U.G. nr. 218/2008 pentru modificarea O.U.G. nr. 50/2008, autovehiculele cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și toate autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în state membre ale UE în perioada 15.12._09 inclusiv se exceptează de la obligația de plată a taxei de poluare pentru autovehicule stabilită potrivit OUG 50/2008.
Autovehiculele M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3, a căror capacitate cilindrică nu depășește 2000 cmc precum și tuturor autovehiculelor M 1 cu norma de poluare Euro 4 sau Euro 3 înmatriculate pentru prima dată în afara Uniunii Europene și care se înmatriculează în România, li se aplică taxele prevăzute în anexele 1 și 2.
A reținut tribunalul că, în această modalitate de reglementare, prin modul în care este formulată legislația românească, se urmărește un efect protecționist la nivelul industriei naționale a autovehiculelor noi. În conformitate cu jurisprudența constantă a Curții de Justiție Europene, statele membre pot prevedea taxarea diferențiată a unor produse similare, cu condiția ca aceasta să se bazeze pe criterii obiective și să nu aibă ca efect protejarea producției naționale.
În urma cerinței de „primă înmatriculare" toate mașinile noi înmatriculate în perioada 15.12._09 care intră direct pe piața mașinilor de ocazie din România, circulă fără să fie impuse taxei de poluare.
Pe de altă parte, autovehiculele de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România, în aceeași perioadă, dar nu pentru prima dată și care intră în concurență directă cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
OUG nr. 50/2008 îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 110 din Tratatul Comunității Europene. Astfel, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al UE și care se înmatriculează în România și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România precum și o discriminare între o anumită categorie de autoturisme noi cu caracteristicile celor produse în România și restul autoturismelor noi, discriminare creată de legiuitor cu intenția declarată de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele și rigorile spațiului de liberă circulație a mărfurilor, forței de muncă și capitalului din cadrul Uniunii Europene .
Ulterior pronunțării hotărârii preliminare de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauza C 402/09, I. T. contra Statului Român prin care instanța de contencios european a statuat că reglementarea internă în vigoare la acel moment(respectiv OUG nr.50/2008) este contrară art.110 TFUE, jurisprudența constantă a fost a reținerii caracterului contrar a OUG nr.50/2008 față de art.110 TFUE.
La data de 6 ianuarie 2012 a intrat în vigoare Legea nr.9/2012. Deși inițial destinată a se aplica și la înmatricularea autovehiculelor naționale cu privire la care nu s-a achitat taxa specială prevăzută de art.214/1 Cod fiscal sau taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008, norma care prevedea aplicarea taxei pentru emisiile poluante și cu privire la autovehiculele naționale aflate în situația menționată a fost suspendată prin OUG nr.1/2012 până la data de 1 ianuarie 2013.
În această perioadă, între reglementarea anterioară (OUG nr.50/2008 modificată prin OUG nr.218/2009) și Legea nr.9/2012 nu există nici o diferență de natură juridică.
Potrivit Legii nr.9/2012 tranzacțiile de autovehicule interne sunt favorizate față de importuri atâta timp cât cele interne care privesc autovehiculele pentru care nu s-a achitat nici o taxă de poluare pot efectua cu ușurință transferul de proprietate astfel ca și taxa să fie achitată în defavoarea autovehiculelor importate pentru care actele de transfer de proprietate nu se pot ocoli în mod legal.
La data de 1 ianuarie 2013 au reintrat în vigoare dispozițiile suspendate ale Legii nr.9/2012 care prevedeau faptul că obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturism și autovehicule prevăzute de art.214/1 Cod fiscal și nici taxa de poluare prevăzută de OUG nr.50/2008 cu modificările ulterioare.
Din considerentele ce preced rezultă caracterul și efectul discriminator a reglementării interne în raport de produsele importate precum și corelativul efect favorizant al produselor interne în raport de produsele importate.
Reclamanta întreprinderea Familială T. A. I. din ., ca proprietar al autoturismului marca Mercedes Benz tip E 280 număr de identificare WDB2110841X196562 în regim second hand, care era înmatriculat în 1998 într-un alt stat membru al Uniunii Europene, Germania (an fabricație 2005) a solicitat înmatricularea în România iar cu chitanța . nr._/22.09.2009 .a achitat suma de 6748 lei (taxă de poluare).
Prevederile legale în vigoare la data la care reclamantul a solicitat și efectuat înmatricularea erau dispozițiile OUG 50/2008.
Acțiunea are ca obiect restituire taxă de poluare iar cererea formulată de reclamant se încadrează în dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală.
Instanța, în raport de dispozițiile art.110 TFUE și legislația internă reține că se face o evidentă diferențiere de regim între bunuri, o persoană interesată preferând să cumpere o anumită marcă de mașină second hand din România pentru care nu va mai plăti taxa de poluare în locul unei mașini identice dintr-un alt stat al Comunității Europene pentru care ar trebui să plătească taxa de poluare, dezavantajarea acestora din urmă fiind evidentă atât în reglementarea din codul fiscal, art. 214/1 cât și prin adoptarea OUG nr.50/2008 (în toate formele existând diferențe de regim al taxei), abrogată prin Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, de asemenea contrară art.110 din TFUE, fiind destinată să diminueze introducerea în țară a unor autoturisme deja înmatriculate într-un alt stat membru.
În consecință, întrucât potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, tratatele constitutive ale UE se aplică prioritar față de dispozițiile contrare din legile interne iar art.110 TFUE interzice restricționarea liberei circulații a mărfurilor, instanța a constatat cererea de restituire a sumei achitată cu titlu de taxă de poluare în temeiul OUG 50/2008 ca fiind întemeiată.
Cu referire la excepția tardivității și inadmisibilității acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile reglementată de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 tribunalul a reținut în cauză aplicabilitatea prevederilor TCE art.110 astfel că, procedurile prealabile ce decurg din prevederile legale române constatate neconforme cu legislația europeană sunt nefondate.
În temeiul art.274 cod de procedură civilă pârâta a fost obligată la plata cheltuielilor de judecată către reclamant în sumă de 1043 lei.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Roșiori de Vede, solicitând modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În motivare a arătat că hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal și a fost dată cu încălcarea și aplicarea greșită a legii (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă)
Conform art. 21 alin (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, "(1) Creanțele fiscale reprezintă drepturi patrimoniale care, potrivit legii, rezulta din raporturile de drept material fiscal.
(2) Din raporturile de drept prevăzute la alin. (1) rezulta atat conținutul, cat si cuantumul creanțelor fiscale, reprezentând drepturi determinate constând in:
a)dreptul la perceperea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, dreptul la rambursarea taxei pe valoarea adăugata, dreptul la restituirea impozitelor, taxelor, contribuțiilor si a altor sume care constituie venituri ale bugetului general consolidat, potrivit alin. (4), denumite creanțe fiscale principale;
b)dreptul la perceperea majorărilor de "întârziere, in condițiile legii, denumite creanțe fiscale accesorii."
Art. 117 alin (1) din Codul de procedură fiscală prevede: " (1) Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume:
a)cele plătite fără existenta unui titlu de creanța;
b)cele plătite in plus fata de obligația fiscala;
c)cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;
d)cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;
e)cele de rambursat de la bugetul de stat;
f)cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii;
g)cele ramase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170;
h)cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, in temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite."
Conform alin (9) al articolului suscitat, "Procedura de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, inclusiv modalitatea de acordare a dobânzilor prevăzute ia art. 124, se aproba prin ordin al ministrului economiei si finanțelor."
Procedura de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal este aprobată prin O.M.F.P. nr. 1899/2004.
Potrivit acestei proceduri, cererea de restituire este soluționată de către organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, organ care se pronunță asupra cererii prin decizie, decizie care este, potrivit art. 41 din Codul de procedură fiscală, act administrativ fiscal.
În mod greșit și cu aplicarea eronată a art. 25 și 90 din Tratatul Comunității Europene instanța a admis acțiunea intimatului reclamant, având în vedere următoarele considerente:
Ordonanța de Urgenta a Guvernului nr. 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu si se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, in vederea finanțării programelor si proiectelor pentru protecția mediului. Conform art. 4 din OUG nr. 50/2008, „obligația de plata a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România".
Analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar a apreciat ca in speța nu sunt încălcate dispozițiile art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene. Astfel, potrivit disp. OUG nr. 50/2008, România, stat membru al Comunității Europene, nu supune direct sau indirect produsele altor tari membre ale Comunității unor impozite interne de orice natura, superioare celor care se aplica direct sau indirect produselor naționale similare. Ori, taxa de poluare instituita de disp. OUG 50/2008 nu poate fi asimilata impozitelor interne, aceasta taxa fiind perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora in România, înțeleg sa le utilizeze pe teritoriul României, contribuind astfel la poluarea mediului.
Aceasta taxa nu este perceputa doar persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze in România autoturisme second-hand, importate din Uniunea Europeana, ci tuturor persoanelor care doresc sa înmatriculeze si sa utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de vechimea acestuia, astfel încât nu se poate susține caracterul discriminatoriu al taxei.
Caracterul taxei prevăzute de disp. OUG nr. 50/2008, ca fiind unul de poluare, rezulta din dispozițiile art. 1 alin. 2, care enumera categoria de programe si proiecte pentru protecția mediului care urmează sa fie finanțate din sumele colectate potrivit actului normativ. Prin urmare, chiar daca legiuitorul nu a găsit o formula foarte potrivita, prin condiționarea înmatriculării autoturismului de plata acestei taxe, acest aspect nu este de natura sa o transforme . prima înmatriculare, cum era cea prevăzuta de disp. art. 214A1 din Codul fiscal si apreciata ca nelegala de către instanțe. Instituirea acestei taxe a fost rezultatul negocierilor dintre România si Comisia Europeana, astfel încât nu se poate aprecia ca ar contraveni legislației comunitare.
A precizat că în Infograma nr. 5899/26.06.2008 transmisă de Reprezentanța Permanentă a României pe lângă U.E. - Bruxelles, se arată că expertul D.G. TAXUD a menționat că prevederile proiectului de norme metodologice privind taxa pe poluare pentru autovehicule, transmis Comisiei în data de 25 iunie 2008 (formă care de altfel a și fost aprobată de Guvernul României) sunt conforme cu criteriile europene.
In drept, a invocat art. 299-316 Cod procedura civila.
Intimata reclamantă Întreprinderea familială T. A. I. a depus întâmpinare prin serviciul registratură la data de 21.10.2013, prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat.
A arătat că în mod corect instanța de fond a respins excepțiile tardivității si inadmisibilitatii, tinand cont de obiectul acțiunii in contencios administrativ, acesta fiind constituit de refuzul nejustificat ai organului fiscal de a restitui o taxa. Cu alte cuvinte, nu este necesara contestarea deciziei de calcul a taxei de poluare in 30 de zile de la emiterea acesteia,fiind suficient ca reclamantul sa urmeze procedura prealabila generala conform art.7 din Legea nr.554/2004 si sa se afle in posesia refuzului explicit al organului fiscal de a restitui taxa de poluare prelevată, in asemenea situații fiind aplicabile dispozițiile art. 8 alin. l teza a II-a din Legea nr.554/2004.Aflandu-se in posesia refuzului explicit de soluționare favorabila a cererii sale, reclamantul este îndreptățit să se adreseze direct instanței de judecata in termenul de 6 luni prevăzut de art. 11 din Legea nr.554/2004.
Soluția admisibilității unor asemenea acțiuni se impune tinand cont de Decizia nr.24 din 14 noiembrie 2011 a ICCJ, dar mai ales prin prisma jurisprudentei Curții de Justiție a Uniunii Europene ,care recunoaște contribuabilului dreptul de a solicita rambursarea unei taxe plătite cu incalcarea dreptului European, independent de orice contestare a actului administrativ prin care aceasta taxa a fost stabilita. In fine,aceasta soluție se impune si prin prisma Convenției pentru apărarea drepturilor omului si libertăților fundamentale „respectiv a art. 13,potrivit căruia statele trebuie sa asigure un recurs efectiv ,prin care o persoana sa se poată plânge de încălcarea drepturilor sale. Or, parcurgerea procedurii administrative de contestare a deciziei de calcul al taxei de poluare ,cu consecința previzibila a respingerii contestației ,fie ca tardiv formulate, fie ca nefondata, nu poate constitui un remediu național efectiv in sensul Convenției, ci, dimpotrivă, reprezintă un obstacol in calea recuperării prejudiciului cauzat particularilor prin aplicarea unor norme naționale incompatibile cu dreptul European, obstacol interpus chiar de autoritățile fiscale naționale aflate in culpa.
Referitor la fondul cauzei, a arătat că in mod corect prima instanța a considerat ca taxa de poluare instituita prin OUG nr.50/2008 este in contradicție cu prevederile art.90 din Tratatul Comunității Europene(actualul 110 din TFUE),intrucat este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand,deja inmatriculat . membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in România sau vânzarea autoturismelor noi produse in România (ceea ce s-a urmărit prin adoptarea OUG nr.218/2008).Or, art.90,paragraful 1 din TCE,interzice statelor membre de a aplica direct sau indirect produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare achitata încalcă legislația europeana in domeniu, fiind in același timp discriminatorie din moment ce autovehiculele naționale cu aceeași vechime si uzura nu sunt supuse acestei taxe cu ocazia reînmatriculării, aceasta taxa nu respecta nicidecum principiul "poluatorul plătește".
In drept, a invocat dispozițiile art.205-208 Cproc.civ.
Analizând sentința recurată prin prisma și în limitele motivelor de recurs invocate și a disp. art.3041 C.pr.civ., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Curtea constată că sentința civilă criticată a fost pronunțată cu dezlegarea corectă a chestiunii compatibilității dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu dispozițiile art. 117 din Tratatul privind Funcționarea Uniunii Europene.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 7 aprilie 2011, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Aceeași interpretare este dată de CJUE în cauzele C-263/10 N. și cauzele conexate C-29/11 Sfichi și C-30/11 I..
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatabilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
În ceea ce privește procedura prealabilă, Curtea reține aplicabilitatea Deciziei ICCJ în interesul legii nr. 24/2011, conform căreia: 1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzute de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzute de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă; 2. Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prev. de art.304 pct.9 C.pr.civ. invocat de recurentă, Curtea, în temeiul art. 312 alin.1 C.pr.civ va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI– în reprezentarea Serviciului Fiscal Municipal Roșiori de Vede împotriva sentinței civile nr.947 din 03.06.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. FAMILIALĂ T. A. I. și intimata chemată în garanție M. M. ȘI PĂDURILOR - ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 01.11.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. F. S. P. R. M. V.
GREFIER
G. P.
Red S.P./2ex./29.11.2013
Tehnored. G.P.
T. Teleorman – Secția conflicte de muncă, asigurări sociale, C. Jud. Fond L. Z.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5601/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 1888/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
