Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr. 3959/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3959/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-10-2013 în dosarul nr. 4506/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.3959
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 07.10.2013
CURTEA CONSTITUITĂ DIN :
PREȘEDINTE M. - C. I.
JUDECĂTOR O. S.
JUDECĂTOR V. N.
GREFIER D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta pârâtă DIRECȚIA S. IALOMIȚA împotriva încheierii de ședință/06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N. având ca obiect „litigiu funcționari publici”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează Curții că intimatul reclamant a fost citat cu un exemplar al motivelor de recurs și că pentru termenul de judecată de astăzi recurenta pârâtă a fost citată cu mențiunea achitîrii taxei judiciare de timbru în cuantum de 5 lei și timbru judiciar de 0,15 lei. Totodată se arată că se solicită judecata în lipsă, conform disp.art. 242 pct 2 Cod procedură civilă.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, precum și solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea constată cauza în stare de judecată și reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Asupra recursului din prezenta cauză:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului Ialomița sub nr._ /12.11.2012 reclamantul T. N., domiciliat în comuna Axintele, ., a solicitat suspendarea executării deciziei de desfacere disciplinară a contractului individual de muncă nr. 124/07.11.2012 emisă de pârâta DIRECȚIA S. IALOMIȚA, cu sediul în Slobozia, .. 1, județul Ialomița, până la soluționarea definitivă și irevocabilă, pe fond, a cauzei.
În motivarea cererii reclamantul a susținut următoarele:
Împotriva deciziei nr. 124/07.11.2012 reclamantul a formulat contestație, criticând-o pentru faptul că s-a emis cu mai multe abateri de legalitate și regularitate, având la baza două decizii de imputare prin care i s-a reproșat reclamantului lipsa din gestiune a unor cantități de material lemnos, împotriva cărora reclamantul a formulat contestații ce se află pe rolul instanțelor de judecată.
Reclamantul consideră că sunt îndeplinite condițiile legale pentru acordarea suspendării executării actului administrativ contestat, cazul este bine justificat întrucât, așa cum s-a precizat anterior, deciziile de imputare prin care s-a angajat răspunderea materială a reclamantului și care reprezintă si motivul pentru care i s-a desfăcut disciplinar contractul individual de muncă, sunt atacate la instanța de contencios, existând dosar pe rol.
Pe de altă parte, cazul bine justificat decurge și din faptul că desfacerea contractului individual de muncă nu este prevăzută printre abaterile disciplinare enumerate în art. 77 alin. 2 din Legea nr. 188/1999, pentru care se poate dispune funcționarului public desfacerea disciplinară a contractului de muncă.
Referitor la paguba iminentă, reclamantul susține că prin menținerea deciziei i se produce o pagubă în viitor, constând în faptul că în mod nejustificat nu mai poate să presteze munca, în calitatea sa de pădurar și, drept urmare, nu poate fi retribuit, iar, pe de altă parte, această pagubă iminentă se poate produce atât în patrimoniul său, cât și în patrimoniul unității, întrucât are în gestiune materialul lemnos din Cantonul silvic nr. 1 Groasa, atât pe picior cât și tăiat, pe care nu l-a dat în primire niciunei persoane.
În drept invocă dispozițiile art. 14 din Legea nr. 554/2005.
Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea cererii de chemare în judecată, fără însă a formula apărări cu privire la cererea de suspendare, iar la termenul de judecată din data de 06.12.2012, pârâta a lăsat la aprecierea instanței cererea de suspendare a actului administrativ atacat.
Examinând cererea de suspendare formulată de reclamantă în temeiul art. 14 din Legea nr. 554/2004, tribunalul a constatat următoarele:
În fapt, prin decizia nr. 124 din 7 noiembrie 2012, emisă de Direcția S. Ialomița, s-a dispus desfacerea disciplinată a contractului de muncă, începând cu data de 7 noiembrie 2012, cu motivarea că reclamantul a gestionat necorespunzător masa lemnoasă pe care o avea în primire, generând o pagubă de 90,96 m.c. material lemnos.
La emiterea deciziei, pârâta a avut în vedere faptul că la data de 09.05.2012, respectiv 11.06.2012 prin deciziile de imputare nr. 48/2012 și 57/2012 reclamantul T. N. a produs pârâtei Direcția S. Ialomița un prejudiciu de peste 20 m.c. material lemnos, iar Directorul Direcției Silvice Ialomița numit prin Decizia RNP – Romsilva nr. 327/18.06.2012 a luat la cunoștință de săvârșirea acestuia prin adresa PNP – Romsilva nr._/19.09.2012.
Tribunalul a constatat că decizia contestată a avut ca temei legal atât prevederi din C. muncii și din Contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, aplicabile personalului contractual, cât și dispoziții din Legea nr. 188/1999 și O.U.G. nr. 59/2000, aplicabile funcționarilor publici.
În drept, pârâta a invocat art. 115 și urm. Din Codul de procedură civilă, Codul silvic, art. 58 alin. 1 din O.U.G. nr. 59/2000, art. 84, 85 și 109 din Legea nr. 188/199.
Potrivit art. 14 din Legea nr. 554/2004, după sesizarea, în condițiile art. 7, a autorității publice care a emis actul sau a autorității ierarhic superioare, persoana vătămată poate cere instanței de contencios administrativ suspendarea executării actului administrativ dacă sunt îndeplinite două condiții: existența cazului bine justificat și prevenirea unei pagube, ambele condiții fiind definite prin art. 2 lit. t) și ș) din Legea nr. 554/2004.
Împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei nr. 28 din 09.12.2009 emisă de pârâta sunt legate de următoarele aspecte: interpretarea și aplicarea contradictorie a dispozițiilor legale privind calitatea reclamantului de personal contractual sau funcționar public.
Producerea unei pagube rezultă din faptul că executarea deciziei contestate este de natură să producă atât reclamantului cât și angajatorului un prejudiciu constând în faptul că reclamantul nu a reușit până la momentul când decizia de desfacere a contractului de muncă și-a produs efectele să predea materialul lemnos pe care îl are încă în gestiune, neavând astfel posibilitatea legală să asigure bunurile din gestiunea sa.
De asemenea, tribunalul a avut în vedere și faptul că deciziile de imputare, care au la baza aceeași situație de fapt, au fost contestate și se află pe rolul instanței de judecată, impunându-se din acest punct de vedere și suspendarea soluționării contestației formulate împotriva deciziei amintite mai sus, în baza art. 244 alin. 1 pct. 1 din C.proc.civ. până la soluționarea în mod irevocabil a dosarului nr._ al Tribunalului Ialomița.
Pentru aceste considerente, tribunalul a admis cererea de suspendare a actului administrativ.
A suspendat executarea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr. 124/07.11.2012 emisă de pârâta până la soluționarea definitivă și irevocabilă, pe fond, a cauzei.
Împotriva acestei încheieri a declarat recurs în termen legal recurenta pârâtă DIRECȚIA S. IALOMIȚA prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat.
În motivarea cererii de recurs s-a arătat că în ceea ce privește cazul bine justificat, instanța de fond a reținut că prin decizia contestată există împrejurări care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei nr.124/07.11.2012 emisă de Direcția S. Ialomița.
Potrivit art.58 alin 1 din OUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, rezultă că acestuia îi sunt aplicabile dispozițiile Legii 188/1999 privind Statutul funcționarului public în măsura în care prezenta ordonanță de urgență nu dispune astfel.
Cum din dispozițiile art. 1 coroborat cu art. 4 lit.b și c și art. 7 alin 1 lit. d din OUG 59/2000 rezultă că pădurarii fac parte din categoria personalului silvic, acestora înseamnă că li se aplică reglementările cuprinse în Statutul funcționarilor publici, chiar dacă încadrarea lor se face în baza unui contract de muncă.
Personalul silvic este angajat contractual, iar dispozițiile art. 20 din OUG 59/2000 precizează faptul că personalul silvic de toate gradele, angajat pentru administrarea fondului forestier, indiferent de natura proprietății acestuia, are drepturi și obligații care decurg din legislația în vigoare, din prevederile prezentului statut, precum și din prevederile contractului colectiv de muncă, în unitățile în care acesta se încheie.
În cazul în care salariatul nu înțelege să achite de bunăvoie prejudiciul angajatorul va trebui să promoveze o acțiune în realizare pentru repararea prejudiciului și să obțină o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă în acest sens.
În consecință, pârâtul în speță fiind salariat și neînțelegând să achite de bunăvoie reclamantei prejudiciul cauzat din vina sa și în legătură cu munca sa, constatarea și recuperarea acestuia se face prin hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă.
Concluzionând solicită a se reține dispozițiile art. 58 din PUG 59/2000 privind Statutul personalului silvic, deși nu este funcționar public, pădurarului T. N. îi sunt aplicabile disp.Legii 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici.
Mai se arată că față de precizările invocate în scris cazul bine justificat pentru care s-a dispus suspendarea executării deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.124/07.11.2012 nu există deoarece prevederea legală potrivit căruia paguba este iminentă și prejudiciu material viitor suferit de angajat sau angajator este evident, nu se mai poate realiza
Astfel, pentru a evita producerea de noi pagube în patrimoniul Direcției Silvice Ialomița, din partea reclamantului solicită recurenta pârâtă respingerea cererii de suspendare a actului administrativ/Decizia 124/07.11.2012 și judecând a se dispune menținerea deciziei de desfacere a contractului individual de muncă nr.124/07.11.2012 emisă de Direcția S. Ialomița până la soluționarea definitivă și irevocabilă, pe fondul cauzei, cu consecințele de rigoare.
În drept recursul a fost întemeiat pe disp. art. 300 Cod procedură civilă, 9,10 și urm din HG 1076/2009 și art. 4-6 din Regulamentul de pază al pădurilor aprobat prin HG 1076/2009.
Analizând cererea de recurs prin prisma criticilor invocate, Curtea a respins, ca nefondat, recursul formulat de recurenta pârâtă, pentru următoarele considerente:
Curtea a constatat în fapt că prin decizia nr. 124 din 7 noiembrie 2012, emisă de Direcția S. Ialomița, s-a dispus desfacerea disciplinată a contractului de muncă, începând cu data de 7 noiembrie 2012, cu motivarea că reclamantul a gestionat necorespunzător masa lemnoasă pe care o avea în primire, generând o pagubă de 90,96 m.c. material lemnos.
La emiterea deciziei, pârâta a avut în vedere faptul că la data de 09.05.2012, respectiv 11.06.2012 prin deciziile de imputare nr. 48/2012 și 57/2012 reclamantul T. N. a produs pârâtei Direcția S. Ialomița un prejudiciu de peste 20 m.c. material lemnos, iar Directorul Direcției Silvice Ialomița numit prin Decizia RNP – Romsilva nr. 327/18.06.2012 a luat la cunoștință de săvârșirea acestuia prin adresa PNP – Romsilva nr._/19.09.2012.
Curtea a mai reținut că Tribunalul a considerat că împrejurările care sunt de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității deciziei nr. 28 din 09.12.2009 emisă de pârâta sunt legate de următoarele aspecte: interpretarea și aplicarea contradictorie a dispozițiilor legale privind calitatea reclamantului de personal contractual sau funcționar public.
Suspendarea executării actului administrativ este o operațiune de întrerupere temporară a efectelor unui act administrativ, care intervine la cererea părții interesate sau din oficiu. Ea este o măsură de excepție, care se justifică numai dacă actul administrativ conține dispoziții a căror îndeplinire ar produce consecințe greu sau imposibil de înlăturat în ipoteza în care actul ar fi ulterior anulat prin hotărâre judecătorească.
Suspendarea executării actului administrativ poate fi dispusă numai cu îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege: existența unui caz bine justificat și necesitatea prevenirii unei pagube iminente. Acestor două condiții li se adaugă o a treia, de ordin procedural, dedusă din interpretarea logică a prevederii analizate, și anume condiția ca reclamantul să facă dovada declanșării procedurii prealabile administrative . Jurisprudența a cristalizat conținutul condiției „cazului bine justificat” anterior modificării Legii nr.554/2004 prin Legea nr. 262/2007, care a introdus, în premieră, definiția legală a noțiunii, în art. 2 alin.1 litera t).
Existența unui caz bine justificat poate fi reținută dacă din împrejurările cauzei ar rezulta o îndoială puternică și evidentă asupra prezumției de legalitate, care constituie unul dintre fundamentele caracterului executoriu al actelor administrative. Alte criterii ce pot fi avute în vedere în identificarea cazului bine justificat sunt: natura propriu- zisă a măsurii dispuse de autoritatea publică, conduita ulterioară a destinatarului actului, posibilele efecte asupra unor raporturi juridice conexe.
Paguba iminentă este definită de art. 2 alin.1 lit.ș ca fiind prejudiciul material viitor și previzibil sau, după caz, perturbarea previzibilă gravă a funcționării unei autorități publice sau a unui serviciu public. Analiza indeplinirii conditiilor impuse de art.14 din Legea nr. 554/2004 presupune numai efectuarea unei cercetări sumare a aparenței dreptului, întrucât în cadrul procedurii prevazute de lege pentru suspendarea executării actului administrativ nu poate fi prejudecat fondul litigiului.
În considerentele deciziei nr.257 din 14 martie 2006, publicată în Monitorul Oficial nr. 366 din 26 aprilie 2006, Curtea Constituțională a reținut, în esență, că suspendarea actelor administrative poate fi dispusă numai în condițiile expres prevăzute de lege și reprezintă o situație de excepție, întrucât acestea se bucură de prezumția de legalitate. De asemenea, a reținut că „părțile beneficiază de toate garanțiile unui proces echitabil, inclusiv în ceea ce privește soluționarea cererii de suspendare a actelor administrative și a recursului împotriva soluției de suspendare a acestor acte”, în sensul art. 21 alin. 1 și 2 din legea fundamentală.
Prin hotărârea din 19 iunie 1990, pronunțată în cauza The Queen contra Secretary of S. for Transport, ex parte: Factortame LTD ș.a., soluționând cererea formulată în temeiul art. 177 din Tratatul CEE de către Camera Lorzilor, pentru pronunțarea unei hotărâri preliminare privind interpretarea dreptului comunitar, referitoare la competența instanțelor naționale de a ordona măsuri provizorii atunci când sunt în cauză drepturi recunoscute de normele comunitare, Curtea a decis că dreptul comunitar trebuie interpretat în sensul că instanța națională care, sesizată cu un litigiu privind dreptul comunitar, consideră că singurul obstacol ce o impiedică să dispună măsuri provizorii este o normă a dreptului național, trebuie să înlăture aplicarea acestei norme. În acest sens, Curtea a reținut că instanțelor naționale le revine obligația de a asigura protecția juridică ce decurge pentru justițiabili din efectul direct al dispozițiilor dreptului comunitar, fiind incompatibilă cu cerințele inerente înseși naturii dreptului comunitar, orice practică legislativă, administrativă sau judiciară care ar avea ca efect îngrădirea puterii judecătorului de a face tot ceea ce este necesar pentru a înlătura dispozițiile legislative naționale ce ar putea împiedica, chiar și numai temporar, aplicarea deplină a normelor comunitare.
Curtea a apreciat că decizia a avut ca temei legal atât prevederi din Codul muncii și din Contractul colectiv de muncă al Regiei Naționale a Pădurilor – ROMSILVA, aplicabile personalului contractual, cât și dispoziții din Legea nr. 188/1999 și O.U.G. nr. 59/2000, aplicabile funcționarilor publici, ceea a creat confuzie asupra temeiului juridic al acestui act.
Curtea a constatat că practica secției de contencios administrativ și fiscal a ICCJ face referire la cazul justificat în sensul „existenței unui argument juridic aparent valabil față de nelegalitatea actului” (Decizia nr. 1380/2008), „împrejurarea de fapt și de drept care este de natură să creeze o îndoială serioasă în privința legalității actului administrativ” (Decizia nr. 1837/2008). În plus, „condițiile cazului bine justificat și pentru prevenirea unei pagube iminente se impune a fi îndeplinite în mod cumulativ; aceste condiții se determină reciproc, logic, neputându-se vorbi despre caz bine justificat fără a exista pericolul producerii unei pagube și invers, despre iminența pagubei, în absența caracterului bine justificat al cazului” (Decizia nr.2954/2006). În speță, este evidentă paguba iminentă pe care petentul ar suporta-o.
Pentru aceste motive, conform art. 312-315 cpciv., Curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta pârâtă DIRECȚIA S. IALOMIȚA împotriva încheierii de ședință din 06.12.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în contradictoriu cu intimatul reclamant T. N., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 07.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER, D. Ș.
Jud.fond. Tribunalul Ialomița
I. T.
The.red.M.C.I
Dact D.Ș/2 ex
| ← Pretentii. Decizia nr. 3426/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3009/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
