Pretentii. Decizia nr. 1888/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1888/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2013 în dosarul nr. 1086/98/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR. 1888
Ședința publică din data de 25 aprilie 2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: V. E. C.
JUDECĂTOR: N. M.
JUDECĂTOR: B. PATRAȘ
GREFIER: S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 2595/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. R. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că intimata-reclamantă a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare. Mai arată că părțile au solicitat judecarea recursului și în lipsa lor.
Curtea constată că părțile au solicitat judecarea cererii de recurs în lipsa lor și nemaifiind alte cereri de formulat reține recursul în pronunțare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2595/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița, a fost respinsă excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată, invocată de A.F.P. S., și a fost admisă acțiunea formulată de reclamanta I. R. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., aceasta din urmă fiind obligată să restituie reclamantei taxa specială (taxă de poluare, taxă primă înmatriculare) în cuantum de 5.053 lei, precum și plata dobânzii aferente sumei plătită nelegal, pentru perioada cuprinsă între 9 decembrie 2010 și până la restituirea efectivă.
Totodată, a fost obligată chemata în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU să vireze în contul pârâtei suma datorată
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut că, potrivit înscrisurilor aflate la dosarul cauzei rezultă că reclamanta a achiziționat dintr-un stat comunitar, Germania, un autovehicul second hand marca Mercedes Benz nr. identificare - . WDB2110041A926199, pentru care a fost condiționată să achite suma de 5.053 lei, potrivit chitanței . nr._ din 09.12.2010, cu titlul de taxă pentru emisii poluante, suma respectivă fiind calculată și percepută potrivit deciziei de calcul al taxei pentru emisii poluante pentru autovehicule emise de pârâtă.
Instanța a constatat că prin Legea nr.9/2012, O.U.G. nr.50/2008 a fost abrogată, reglementările cuprinse la art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 urmând a elimina taxa discriminatorie cuprinsă în O.U.G. nr.50/2008 și a pune reglementările naționale în concordanță cu art.110 din T.F.U.E. în sensul că obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule există și cu ocazia primei transmiteri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu s-a plătit taxa specială pentru autovehicule și autoturisme, conform Legii nr.571/2003 .
Numai că prin O.U.G. nr.1/2012 s-a dispus suspendarea aplicării dispozițiilor art.4 alin.2 din Legea nr.9/2012 până la 1 ianuarie 2012, situație în raport de care instanța consideră că discriminarea constatată de Curtea de Justiție a U.E. în cauza T. contra României și neconcordanțele reglementărilor naționale cu normele europene persistă .
Astfel, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Comunității Europene, niciun stat membru nu aplică direct sau indirect produselor altor state membre, impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică direct sau indirect produselor naționale similare.
Coroborând textele de lege cuprinse în dreptul intern și cele din dreptul comunitar în raport de Constituția României și Jurisprudența Curții Europene de Justiție, instanța constată că în cauza dedusă judecății sunt aplicabile dispozițiile dreptului comunitar, care are prioritate față de dreptul național.
Din analiza dispozițiilor legale care au stabilit condițiile și modalitățile de percepere a taxei de emisii poluante, tribunalul ajunge la concluzia că între norma de drept intern și cea comunitară, aplicabile în speță, există o stare de incompatibilitate.
Astfel, potrivit dispozițiilor Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România. Dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pentru emisii poluante diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un alt stat membru ; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second - hand deja înmatriculate în România .
Scopul general al art.110 din T.F.U.E. este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne.
Prin reglementările sale, Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 este contrară art.110 din T.F.U.E, întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-un stat membru U.E., precum cel pentru care s-a calculat taxa de poluare în litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second - hand deja înmatriculate în România și, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse în România. Ori, după aderarea României la U.E., acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale U.E., atât timp cât norma fiscală națională sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (CJE, hotărâre din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co – Frutta SRL c. Amministrazione delle finanze dello stato – în speță, taxa menită să descurajeze importul de banane în Italia) .
Asupra încălcării art.110 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C – 377/93, F.G. Roders BV ș.a. x. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen ( discriminare între vinurile din Luxembourg și vinurile din fructe provenite din alte state membre), sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia C. Italia ( bananele importate în Italia și fructele cultivate în Italia ).
În mod concret, cu privire la faptul dacă prevederile Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012 încalcă sau nu normele comunitare a avut a se pronunța Curtea de la Luxembourg în cauza C-402/09, cauza T. contra Statului R., cand pronunțand o hotarare preliminară a statuat prin hotararea din 7 aprilie 2011, pct.61, că instituirea taxei de poluare cu ocazia înmatriculării numai asupra autovehiculelor second – hand achiziționate dintr-un stat membru U.E. nu și a autovehiculelor similare achiziționate de pe piața națională se opune prevederilor art.110 TFUE, întrucât regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor autovehicule de ocazie avand aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Așa fiind, cum din cele arătate pană aici rezultă că perceperea taxei de emisii poluante, potrivit Legii nr.9/2012, cu modificările aduse de O.U.G. nr.1/2012, este contrară dispozițiilor cuprinse în T.F.U.E. și cum aceste ultime dispoziții au prioritate de aplicare față de dispozițiile interne, refuzul paratei de a restitui suma încasată cu titlul de taxă polare este un refuz nejustificat, exercitat cu exces de putere.
Trebuie arătat în același timp că însăși Î.C.C.J., prin plenul ei, a pronunțat decizia nr.24/17 noiembrie 2011, prin care a stabilit că astfel de acțiuni sunt admisibile, decizie obligatorie, potrivit art.3307 alin.4 Cod procedură civilă.
Fiind vorba de restituirea unor sume de la buget, sancțiunea încasării necuvenite a acestor sume și repararea integrală a prejudiciului astfel suferit de reclamantă o reprezintă acordarea dobânzii fiscale, calculată potrivit art. 124 și următoarele Cod procedură fiscală, motiv pentru care suma totală va fi actualizată cu această dobândă legală calculată de la data achitării fiecărei sume și până la data plății efective .
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S., solicitând în principal modificarea sentinței și admiterea excepției inadmisibilității, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantului a fost fundamentată pe neurmarea procedurii de contestare administrativă a deciziei de calcul a taxei de poluare, instituită de Codul de procedură fiscală.
În motivarea pe fond a recursului său, această pârâtă a invocat legalitatea deciziei de respingere a contestației administrative a reclamantului, întrucât regimul taxei de poluare pentru autovehicule a intrat în vigoare de la data de 01.07.2008, conform art. 14 din OUG nr. 50/2008, aceasta stabilind cadrul legal pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule cu destinația de venit la bugetul F. de Mediu.
Având în vedere că legiuitorul a prevăzut în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări apare în consens cu dispozițiile art. 110 din TFUE.
Din jurisprudența CJUE a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări, iar în caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
Taxa de poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, pentru un autoturism fabricat în România care nu a fost înmatriculat, este aceeași cu cea pentru un autoturism produs în orice alt stat membru comunitar, cu condiția existenței acelorași specificații tehnice.
Examinând recursul prin prisma motivelor invocate, curtea reține următoarele:
1. Potrivit art.117 alin.1 lit. d din OG 92/2003 privind Codul de procedura fiscală, restituirea sumelor plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale se face la cererea debitorului.
Potrivit Anexei 1 cap. I pct. 2 din Ordinul MFP nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, restituirea se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii și înregistrării acesteia la organul fiscal căruia îi revine competența de administrare a creanțelor bugetare, potrivit prevederilor art. 33 din Ordonanța Guvernului nr. 92/2003, republicată, denumit în continuare organul fiscal competent.
Reclamantul nu a înțeles să se adreseze organului fiscal competent cu vreo cerere de restituire a sumei achitate cu titlu de taxă de poluare, Al cărei eventual refuz de restituire să fie supus cenzurii instanței de contencios administrativ, ci a solicitat direct in fata instanței obligarea pârâtei la plata sumei anterior menționate.
2. Or, competența instanței de contencios administrativ este circumscrisă de legea generală în materie, cu privire la care nu există nicio derogare în legea specială, de prevederile art. 1 alin. 1 citite împreună cu prevederile art. 8 alin. 1 și 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ.
Potrivit art. 1 alin. (1) din Legea nr. 554/2004, „Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată”.
Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ conturează sfera jurisdicției administrative în art. 2 alin. 1 lit. f, care definește contenciosul administrativ ca „activitatea de soluționare de către instanțele de contencios administrativ competente potrivit legii organice a litigiilor în care cel puțin una dintre părți este o autoritate publică, iar conflictul s-a născut fie din emiterea sau încheierea, după caz, a unui act administrativ, în sensul prezentei legi, fie din nesoluționarea în termenul legal ori din refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim”.
Art. 8 alin. 1, care conturează obiectul acțiunii judiciare, statuează că „(1) Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit niciun răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim”.
Potrivit art. 18 alin. 1, care statuează soluțiile care pot fi pronunțate în materia contenciosului administrativ, „(1) Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă”.
Or, în lipsa unei cereri de restituire adresată de reclamantă pârâtei, al cărei refuz de soluționare să fie eventual sancționat de instanța de contencios administrativ, în raport de reglementările legale incidente, menționate mai sus, curtea apreciază ca inadmisibilă prezenta acțiune.
3. Curtea subliniază că nu trebuie făcută confuzie între procedura prealabilă de contestare a deciziei de calcul a taxei de poluare reglementată de OG nr. 92/2003 la care se face trimitere în art. 7 al OUG nr. 50/2008, și cererea de restituire care constituie a taxei întemeiată pe disp. art. 117 lit. d din Codul de procedură fiscală.
Aceeași concluzie se desprinde și din Decizia nr. 24/2011 a ÎCCJ pronunțată în interesul legii, care, la punctul 2 statuează următoarele: „Procedura de contestare prevăzută la art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205 - 218 din Codul de procedură fiscală, nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. (1) lit. d) din același cod”.
În raport de argumentele de fapt si de drept expuse, Curtea apreciază sentința tribunalului ca fiind pronunțată cu încălcarea legii, fiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 9 C.proc.civ., astfel că – în temeiul art. 312 alin. 1 C.pr.civ. - va modifica în parte sentința în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă, urmând a menține dispoziția sentinței privind respingerea cererii de chemare în garanție.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE S. împotriva sentinței civile nr. 2595/11.10.2012 pronunțată de Tribunalul Ialomița în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă I. R. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
Modifică sentința recurată în sensul respingerii acțiunii ca inadmisibilă și a cererii de chemare în garanție ca nefondată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică din data de 25 aprilie 2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR V. E. C. N. M. B. PATRAȘ
GREFIER
S. I.
Red./dact. 2 ex.MN/MN
Jud. fond – D. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4661/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 3426/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
