Pretentii. Decizia nr. 4968/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4968/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2013 în dosarul nr. 18824/3/2010
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A-VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4968
Ședința publică de la 14.11.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. O. D.
JUDECĂTOR C. C. M.
JUDECĂTOR G. G.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol pronunțarea în cauza având ca obiect recursurile conexe declarate de recurenta – intimată - reclamantă . împotriva sentinței civile nr.976 din 07.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/CA/3/2010 și de intimata – recurentă - pârâta REGIA AUTONOMĂ R. A. ROMÂN împotriva sentinței civile nr.2559/ 06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /3/2010 /a1.
Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 28.10.2013 fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și, eventual, pentru a da posibilitatea părților, eventual, să formuleze și să depună la dosar Concluzii Scrise, a amânat pronunțarea la data de 07.11.2013 și la data de 14.11.2013, când a dat următoarea hotărâre:
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 976/07.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._, a fost respinsă excepția prescripției dreptului la acțiune, a fost respinsă excepția inadmisibilității pentru tardivitatea plângerii prealabile, a fost respinsă excepția tardivității acțiunii și a fost respinsă cererea de chemare în judecată formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtul R. A. Român R.A.
Pentru a pronunța această soluție, s-a reținut, în esență, că cererea reclamantei privind obligarea pârâtului la plata contravalorii lucrărilor suplimentare efectuate în baza contractului de execuție de lucrări nr.954/22.06.2006 este neîntemeiată.
S-a reținut că prevederile legale aplicabile sunt OUG nr. 60/2001 și H.G. nr. 461/2001, iar din interpretarea prevederilor contractului raportat la dispozițiile legale, rezultă că prețul contractului este unul ferm, propunerile tehnică și financiară sunt clar determinate, iar realizarea unor lucrări suplimentare se putea realiza la comanda expresă a beneficiarului și doar după desfășurarea procedurilor de achiziție publică. În acest sens, trebuiau respectate prevederile art. 12 din OUG nr. 60/2011, care reglemetează condițiile în care se pot realiza lucrări suplimentare. Legea prevede încheierea unui nou contract de achiziție publică pentru aceste lucrări, după ce se justifică de ce lucrările nu au fost cuprinse în primul contract de achiziție, care erau situațiile neprevăzute expres și necesitatea realizării acestor lucrări.
În afara lipsei bazei legale, instanța a reținut că lucrările suplimentare invocate de reclamantă nici nu au fost dovedite în mod clar și neechivoc. Astfel s-a arătat, pe de o parte că lucrările suplimentare nu au fost enumerate punctual de către reclamantă iar o determinare clară a acestora nu rezultă din analiza înscrisurilor depuse și a expertizei efectuate în cauză. Pe de altă parte, s-a arătat că minutele depuse în dovada comenzilor suplimentare nu sunt semnate și ștampilate de toate părțile implicate în contract, iar notele de comandă sunt semnate doar de dirigintele de șantier, care nu este mandatarul părți.
Cu privire la cererea de restituire a procentului de 30% din garanția de bună execuție, tribunalul a reținut că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 50 alin.8 din H.G. nr. 461/2001, întrucât nu s-a încheiat proces-verbal de recepție finală, iar perioada de garanție a lucrării nu a fost prevăzută în contract, astfel încât aceasta este de 10 ani.
Prin sentința civilă nr. 2559/06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosar nr._ /1010 a1, a fost admisă cererea de completare dispozitiv formulată de pârâta R. A. Român R.A. și a fost dispusă completarea dispozitivului sentinței civile nr. 976/07.03.2012, în sensul că a fost respinsă cererea de cheltuieli de judecată, ca neîntemeiată.
În motivare, s-a reținut că în dovedirea cheltuielilor de judecată efectuate, s-a depus ordinul de plată nr. 9756/31.01.2012, în cuprinsul căruia se menționează că suma de 12.914,05 lei reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. 2/31.01.2012, la dosar nefiind depusă această factură. Totodată nu s-a făcut dovada că această suma a fost achitată pentru reprezentarea în acest dosar, iar între părți există mai multe litigii.
Împotriva sentinței civile nr. 976/07.03.2012 a formulat recurs recurenta-reclamantă ., înregistrat pe rolul Curții de Apel București, la data de 24.08.2012, sub nr._ .
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea instanței de fond este pe deplin injustă și absolut vătămătoare pentru subscrisa . întrucât este fundamentată pe o interpretare și aplicare greșită a legii. Astfel, judecătorul fondului susține eronat faptul că deși între părți s-a derulat contractul de achiziție publică - în baza căreia s-au efectuat și lucrări suplimentare în valoare totală de 799.651,57 lei fără TVA –contract ce constituie legea părților, totuși aceste lucrări nu ar fi datorate de către intimată întrucât execuția lor nu ar avea o bază contractuală legitimă, fiind executate pe riscul asumat al subscrisei.
Cu toate că în hotărâre chiar judecătorul fondului a făcut trimitere expresă la prevederile contractuale în baza cărora subscrisa . a executat lucrările suplimentare(art. 2.1, art. 12.4, art.13.6, art. 21.1) acesta în mod ilegitim nu a dat eficacitate niciuneia din aceste clauze, lipsindu-le total de conținut.
În pronunțarea soluției, instanța a ignorat total realitatea raporturilor juridice dintre părți și a procedat la o interpretare absolut improprie a clauzelor contractuale, arătând astfel că reclamanta ar fi trebuit să solicit fie o nouă negociere a contractului în baza OUG nr.60/2001, fie rezilierea acestuia.
Soluția nu ține însă cont de corecta interpretare și aplicare a clauzelor din contract și este în totală contradicție atât cu obligațiile asumate de subscrisa prin contract cât și cu interesul public pe care îl invocă de altfel judecătorul.
A mai arătat recurenta că în mod nefondat s-a arătat în hotărâre faptul că reclamanta ar fi fost de acord cu realizarea lucrărilor suplimentare fără o bază contractuală, lucrări ce ar excede obiectului contratului, fiind astfel asumate riscurile de rigoare aferente.
În realitate, niciodată recurenta nu am acceptat că realizarea lucrărilor s-a efectuat fără o bază contractuală. Dimpotrivă, contractul nr. 954/22.06.2000 corelat cu dispozițiile OUG nr. 60/2001 au constituit un suficient temei pentru realizarea lucrărilor suplimentare, iar intimata era singura care avea eventual obligația de a demara o procedură a negocierii directe.
Recurenta a arătat că a executat lucrările la comanda expresă a beneficiarului, în baza art. 12.4, iar lucrările executate nu exced contractului.
lucrarea fiind preluată în tot de intimată fără nici un fel de obiecțiuni și utilizată neîntrerupt până în prezent.
În ceea ce privește susținerea potrivit căreia recurenta avea cunoștință de necesitatea unei noi negocieri este total netemeinică și injustă. Obligația recurentei era de a efectua orice fel de lucrări, inclusiv cele suplimentare, iar
obligativitatea unei noi proceduri de achiziție publică, chiar și în ipoteza în care legea ar fi impus o astfel de procedură, nu incumba recurentei.
A mai arătat recurenta că pentru lucrările suplimentare, deși intimata nu a urmat pas cu pas procedura specificată de OUG nr. 60/2001, au fost respectate disp. art. 12 pct. c din OUG nr. 60/2001, aspect pe care instanța l-a omis cu bună știință a-l avea în vedere. Astfel, atribuirea s-a realizat în baza unor discuții și negocieri, chiar dacă nu au fost materializate într-un act separat, lucrările suplimentare nu puteau fi separate din punct de vedere tehnic de contractual initial iar valoarea lucrărilor suplimentare nu a deposit 50% din valoarea totală a contractului.
În mod netemeninic, instanța nu a ținut cont materialul probator, la dosarul cauzei fiind depuse documente care arată în mod detaliat lucrările suplimentare executate (minute, situații de lucrări, expertize, înscrisuri provenind de la intimată, etc). De asemenea, nu s-a ținut cont de expertiza efectuată în cauză, care a individualizat toate lucrările suplimentare efectuate.
Existenta lucrărilor suplimentare a fost dovedită în mod clar si neechivoc atât prin expertiza tehnică efectuată în cauză cât și prin alte înscrisuri, inclusiv prin alte două expertize tehnice efectuate în alte dosare, iar temeiul realizării acestor
lucrări este contractul nr.954/22.06.2006 și minutele prin care ele au fost comandate, aflate la filele 65-71 din dosarul tribunalului.
Instanța a dat dovadă de inconsecvență întrucât pe de o parte a susținut că lucrările suplimentare nu au bază contractuală, pentru ca ulterior, în analiza conținutului "minutelor" prin care acestea au fost comandate, să se raporteze la contractul dintre părți, mai exact la art. 16.2. Astfel, indirect instanța recunoaște fundamentarea lucrărilor suplimentare pe contractul încheiat de părți. Nici în lege și nici în contract nu se prevede că Notele de Renunțare și Notele de Comandă Suplimentară (materializate în cele 4 minute) trebuie semnate de toate persoanele implicate în verificarea lucrării. Art. 62 alin. (2) Ordinul MTCT nr. 1430/2005 nu poate fi interpretat în sensul obligativității existenței semnăturilor tuturor persoanelor nominalizate de instanță. Minutele sunt semnate atât de șeful de șantier, cât și de încă doi reprezentanți ai săi. Din înscrisurile depuse, reiese că intimata R. A. R. R.A.R. - în calitate de beneficiar, a dat dispoziție expresă în realizarea lucrărilor suplimentare, în sens contrar nefiind posibilă realizarea lor. Instanța a admis că adresa nr. 281/18.05.2007, act intern adresat consiliului de administrație a RAR, constituie un început de dovadă scrisă, dar în mod nelegal nu a procedat la coroborarea lui cu celelalte probe din dosarul cauzei: minutele semnate de reprezentanții RAR inclusiv dirigintele de șantier, expertiza tehnică pentru lucrările suplimentare, adresa nr.8733/24.07.2006 emisă de IPCM București, celelalte înscrisuri.
Un alt aspect important este faptul că intimata s-a implicat în mod activ în realizarea întregii lucrări și a plătit o parte din lucrările suplimentare în mod benevol, așa încât apare absurdă ideea că nu le-ar fi comandat expres.
Considerentele potrivit cărora recurenta ar fi afirmat că prețul contractului era unul nedeterminat sunt criticabile. Contrar concluziilor instanței, prețul nu este întotdeauna ferm odată ce există posibilitatea ajustării sau revizuirii acestuia. Art. 511 din HG nr.461/2001 indică acest lucru atunci când arată că prețul contractului de achiziție publică este, de regulă, ferm, existând însă posibilitatea actualizării sau revizuirii acestuia. Prețul ferm se referă doar la cantitățile de lucrări prevăzute în lista de cantităi în baza căreia s-a făcut oferta inițială, pe baza căreia s-a încheiat contractul. Cantitățile de lucrări comandate suplimentar sunt plătite cu sume suplimentare, conform prevederilor din contract. Prețul ferm se referă la prețurile unitare pentru fiecare tip și cantitate de lucrare contractată initial, astfel încât, urmare a suplimentării unora din cantitățile de lucrări, prețul unitar a rămas același, dar valoarea totală a lucrărilor a crescut.
În ceea ce privește restituirea procentului de garanție de 30% instanța a pronunțat de asemenea o soluție absolut eronată, bazată de asemenea pe interpretarea și aplicarea greșită a legii. Conform art. 11.2 alin. (2) teza a doua din contractul nr. 954/22.06.2006 "garanția se constituie pe o perioadă de 2 ani și se va restitui 70% după recepția la terminarea lucrărilor și 30% la recepția definitivă, conform legii". Cum recepția finala ar fi trebuit fi efectuată exclusiv prin grija intimatei asa cum o obliga HG 273/1994 actualizata, încă din luna aprilie 2009, intimata avea obligația de a restitui garanția de bună execuție. Afirmația instanței conform căreia perioada de garanție nu ar fi fost precizată în contract este total nefondată în raport de dispozițiile în art. 11.2 alin. (2) în care se prevede expres că perioada de garanție este de 2 ani de la terminarea lucrărilor.
Referitor la recepția finală, nu se pot reține argumentele instanței care sunt total străine de pricină și fără o influență directă în soluționarea cauzei Procesul - verbal de recepție la terminarea lucrărilor s-a încheiat în aprilie 2007 și chiar dacă el face obiectul unui litigiu el este valabil si legal încheiat pina la pronunțarea unei decizii irevocabile contrare. De la data încheierii procesului verbal de recepție la terminarea lucrării se calculează termenul de 2 ani pentru care lucrarea este garantată, aceasta înseamnând că începând cu luna aprilie 2009 intimata avea obligația să efectueze recepția finală. Cum acest lucru nu s-a efectuat până la data promovării acțiunii si nici nu a fost executata in termenul de garanție, rezultă că lucrarea nu a prezentat nici un fel de probleme, intimata având obligația de a restitui procentul de 30% din valoarea garanției de bună execuție inca din luna mai 2009.
Intimata-pârâtă Regia Autonomă R. A. Român a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea recursului, ca neîntemeiat.
În motivare, a arătat că din lecturarea articolului 12.4 din contractual încheit între părți reiese ca executantul are obligația de a respecta și de a executa dispozițiile achizitorului, dispozițiile achizitorului fiind cele transmise prin contractul nr 954/22.06.2006. Nu există nici un act în dosar din care să reiasă ca achizitorul prin reprezentantul legal sau printr-un reprezentant convențional ar fi dat alte dispoziții decât cele cuprinse în contractul nr. 954/22.06.2006. Intimata nu a comandat alte lucrări suplimentare fata de cele menționate în contract.
În ceea ce privește "minutele" invocate de reclamantă ca fiind temeiul în baza căruia ar fi executat lucrările suplimentare, a arătat că minutele invocate de reclamantă aflate la filele 65-71 din dosar nu sunt semnate conform clauzelor contractuale, nu sunt semnate și ștampilate de către proiectant si de către beneficiar adică de singurele persoane care ar fi putut accepta efectuarea unor lucrări propuse de reclamantă. "Minuta" din data de 23.02.2007 este semnata sub condiția ca determinarea cantităților de lucrări și valoarea acestora să fíe verificata de proiectant și ulterior aprobată de beneficiar, fapt care nu s-a mai întâmplat.
În ceea ce privește "notele de comandă" de la filele 980-1016 a arătat că ca acestea nu îi sunt opozabile, fiind semnate doar de dirigintele de șantier și de reclamantă. Ele nu pot fi interpretate ca dispoziții ale intimatei deoarece nu sunt semnate și ștampilate de intimate, dirigintele de șantier nu este mandatarul intimate și nu putea să-și asume obligații în numele său.
Susținerea recurentei reclamante potrivit căreia ar fi efectuat lucrări suplimentare în respectarea art. 12.4 din contractul de execuție de lucrări nr.954/22.06.2006 este neintemeiată atâta timp cât actele invocate de reclamantă sunt semnate doar de ea și de dirigintele de șantier, fără a exista niciun act din care să rezulte ca R.A.R. în calitate de beneficiar a dat dispoziție expresă de realizare a acestor lucrări suplimentare.
Adresa nr.8733/24.07.2006 emisă de IPCM București este un act prin care proiectantul înștiințează R. A. R. că după reverificarea proiectului, acesta este conform și ca ea este de acord cu reproiectarea structurii de rezistență a clădirii. Această adresă nu este un act prin care beneficiarul ar fi acceptat lucrările suplimentare.
În ceea ce privește adresa nr. 281/18.05.2007 emisa de Direcția Prognoză și Dezvoltare, Servicii de achiziții publice, aceasta este un act intern adresat consiliului de administrație și nu este o comandă fermă adresată către executant așa cum prevede legea.
Nu poate fi primită nici afirmația recurentei potrivit căreia reclamanta recurenta nu este ținuta de respectarea dipozițiilor legale ci doar de respectarea eventualelor dispoziții ale beneficiarului. Efectul unei asemenea susțineri este acela că, daca i s-ar da eficiența, s-ar legaliza o metoda de fraudare a legii achizițiilor.
În fapt dispozițiile legale cuprinse în OUG 60/2001 sunt prezumate a fi cunoscute de toate părțile din contract, în cauză fiind aplicabile prevederile HG nr.461/2001 ( actualizată prin H.G. 411/2005).
Conform prevederilor legale invocate și din clauzele contractuale reiese că, prețul fiind ferm și propunerea tehnică si financiară clar determinate, realizarea unor lucrări suplimentare se putea realiză la comanda expresă a beneficiarului, și doar după desfășurarea procedurilor de achiziție publică pentru aceste lucrări suplimentare, astfel cum se prevede la art. 12 OUG nr. 60/2001.
Chiar dacă pe parcursul executării contractului de execuție de lucrări nr.954/22.06.2006, ar fi apărut necesitatea realizării de alte lucrări suplimentare, acestea ar fi putut fi realizate numai cu respectarea art.12.4, 15.1 din contract si OUG 60/2001, fiind necesară o nouă procedură de achiziție publică prin negociere directă cu reclamanta.
Astfel trebuia încheiat fie un nou contract de achiziție publică care să aibă ca obiect lucrările suplimentare susținute de reclamantă fie încheierea unui act adițional care să cuprindă același lucru în condițiile art. 12 din OUG 60/2001.
Prin urmare, reclamanta nu avea nicio bază contractuală sau legală pentru realizarea lucrărilor suplimentare pe care susține că le-a realizat în cadrul construcției sediului pentru Reprezentanța RAR N..
Motivele de recurs cu privire la prețul ferm sunt nefondate, față de prevederile legale și contractuale, conform cărora prețul contractului este ferm și nu se actualizează.
A mai precizat intimata că lucrările suplimentare pretins a fi realizate de recurentă nu au caracterul unor lucrări necesare și indispensabile, niciuna din lucrările indicate ca fiind lucrări suplimentare (la fila 976 din dosar - amenajări, mobilier si curățenie), nefiind indispensabile pentru realizarea obiectului contractului de construcție a sediului de către reclamant.
În mod correct instanța de fond a respins capătul de cerere privind plata penalităților și în mod correct a stabilit că nu se poate restitui garanția mai devreme de expirarea unei perioade de 10 ani.
Recurenta . a formulat răspuns la întâmpinare, arătând că susținerile intimate sunt neîntemeiate.
Părțile au formulat concluzii scrise.
Împotriva sentinței civile nr. 2559/06.06.2012, a formulat recurs recurenta-pârâtă Regia Autonomă - R. A. Român, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, sub nr._ /a1, la data de 9.07.2012.
În motivare, s-a arătat că soluția instanței este netemeinică și nelegală, întrucât între recurenta-pârâtă și avocatul care a reprezentat-o în dosarul nr._ al Tribunalului București există încheiat contract de asistență juridică, în baza căruia a fost emisă împuternicirea avocațială depusă la dosar. Plata onorariului s-a efectuat în baza contractului de asistență juridică, astfel încât respingerea cererii privind plata cheltuielilor de judecată este neîntemeiată.
Prin încheierea de ședință din data de 18.04.2013, s-a dispus conexarea dosarului nr._ /a1 la dosarul nr._ .
Asupra recursului formulat recurenta-reclamantă ., Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Între părți, respectiv între intimatul-pârât R. A. Român - R.A. în calitate de autoritate contractanta –achizitor și recurenta - reclamantă . în calitate de executant, s-a încheiat contractul de execuție de lucrări nr. 954/22.06.2006, având ca obiect executarea sediului pentru reprezentanța RAR N. în schimbul plății prețului de 3.821.002,11 lei plus TVA de 725.990,38 lei, în decurs de 5 luni calendaristice de la data intrării în vigoare a contractului (respectiv perioada 22.06._06).
Prețul contractului, astfel cum a acesta a fost stabilit, a fost achitat de către intimata Regia Autonomă R. A. Român și primit de către recurentă.
Prin cererea de chemare în judecată, recurenta - reclamantă . a solicitat obligarea intimatei Regia Autonomă R. A. Român la plata sumei de 799.651,57 lei fără TVA reprezentând contravaloare lucrări suplimentare efectuate în baza art.12.4 din contractul de execuție de lucrări nr.954/22.06.2006, la plata de penalități de întârziere și la plata sumei reprezentând garanția de bună-execuție.
Prima instanță a respins cererea recurentei-reclamante, ca neîntemeiată, reținând, în esență, ca argument principal, că lucrările suplimentare efectuate s-au realizat în lipsa unor prevederi contractuale în acest sens, fapt nepermis de legislația achizițiilor publice.
Curtea reține că recursul este nefondat, criticile formulate împotriva acestei soluții fiind neîntemeiate.
Susținerile recurentei în sensul că în mod eronat prima instanță a reținut că executarea lucrărilor suplimentare s-a făcut fără a exista o bază contractuală legitimă, nu pot fi reținute.
Astfel cum a reținut și prima instanță, Curtea reține că, față de momentul demarării procedurii de achiziție și încheierii contractului nr.954/22.06.2006, acesta este guvernat de prevederile legale în vigoare la data încheierii sale, respectiv OUG nr.60/2001 și HG nr. 461/2001. Totodată, Curtea reține că față de prevederile art. 298 OG nr.34/2006, contractele în curs de executare și procedurile de atribuire în curs de desfășurare la data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență se definitivează pe baza prevederilor legale în vigoare la data inițierii acestora. În consecință, în prezenta cauză sunt aplicabile prevederile OUG nr.60/2001 și HG nr. 461/2001, prevederi legale în vigoare la data inițierii achiziției publice din prezenta cauză.
Or, potrivit art. 12 OUG nr.60/2001,”autoritatea contractantă are dreptul de a aplica procedura de negociere cu o singură sursă numai în următoarele cazuri:
c) atunci când autoritatea contractantă își propune să achiziționeze servicii suplimentare sau lucrări suplimentare, care, deși nu au fost incluse în contractul de servicii, respectiv în contractul de lucrări, atribuit anterior unui contractant, au devenit, ca urmare a unor situații neprevăzute, necesare pentru finalizarea contractului în cauză și numai dacă se respectă, în mod cumulativ, următoarele condiții:
- atribuirea să fie făcută aceluiași contractant;
- serviciile/lucrările suplimentare nu pot fi separate, din punct de vedere tehnic și economic, de contractul inițial, întrucât altfel ar aduce prejudicii majore autorității contractante sau, deși separabile de contractul inițial, sunt strict necesare în vederea îndeplinirii acestuia;
- valoarea estimată a noului contract nu trebuie să depășească 50% din valoarea actualizată a contractului de servicii, respectiv de lucrări, atribuit inițial;
Rezultă, față de aceste prevederi legale, că realizarea unor lucrări suplimentare de către același contractant se poate face numai ca urmare a încheierii unui nou contract prin negociere directă, astfel cum prevăd dispozițiile art. 12 OUG nr.60/2001.
Totodată, reține Curtea că potrivit art. 3 lit.b) din OUG nr.60/2001, prin contract de achiziție publică se înțelege contractul cu titlu oneros, încheiat în formă scrisă, între autoritatea contractantă și contractant.
În prezenta cauză, nu există un astfel de contract scris, care să aibă ca obiect efectuarea de lucrări suplimentare, aceste lucrări neputând fi executate în baza contractului inițial intervenit între părți, legea aplicabilă stabilind obligativitatea încheierii unui nou contract. Realizarea de lucrări suplimentare nu se putea face decât în condițiile prevăzute de art. 12 OUG nr.60/2001, condiții care nu au fost respectate.
Atât timp cât trebuia încheiat un nou contract, în mod corect s-a reținut de către prima instanță că lucrările suplimentare au fost efectuate fără a exista o bază legală în acest sens, prevederile contractului inițial intervenit între părți neputând sta la baza efectuării acestor lucrări, astfel cum s-a arătat.
Din acest considerent, nu poate fi reținut niciunul din argumentele recurentei ce țin de nerespectarea unor clauze ale contractului inițial intervenit între părți.
În consecință, Curtea constată neîntemeiată susținerea recurentei-reclamante în sensul că avea obligația de a executa lucrările suplimentare în baza art. 12.4 din contractul de execuție de lucrări nr.954/22.06.2006. Este adevărat că potrivit acestor prevederi, executantul are obligația de respecta și de a executa dispozițiile achizitorului în orice problemă menționată sau nemenționată în contract, referitoare la lucrare, dar această obligație este limitată la aspectele legate de executarea contractului încheiat între părți, executarea unor lucrări suplimentare putând fi efectuată doar în condițiile prevăzute de lege, care, astfel cum s-a arătat, impuneau încheierea unui nou contract.
Întrucât legea nu permitea efectuarea unor lucrări suplimentare fără încheierea unui nou contract, în mod corect s-a reținut de către prima instanță, că recurenta și-a asumat riscul efectuării lucrărilor în lipsa unei baze contractuale.
Susținerea recurentei în sensul că obligația declanșării unei noi proceduri de achiziție publică nu îi revenea, fiind atributul exclusiv al intimatei, nu are relevanță în cauză. Este evident că declanșarea procedurii de achiziție publică este atributul exclusiv al autorității publice, dar eventuala constatare a culpei autorității publice cu privire la omisiunea declanșării procedurii de negociere directă prevăzută de art. 12 OUG nr.60/2001, nu poate avea ca rezultat constatarea legalității efectuării unor lucrări suplimentare de către recurentă.
Atât timp cât nu au fost respectate prevederile legale privind achizițiile publice, este lipsit de relevanță acest argument al recurentei-reclamante.
În acest sens funcționează principiul priorității interesului public, însemnând în prezenta cauză, că indiferent de culpa autorității publice, răspunderea acesteia nu poate fi angajată în modalitatea solicitată de recurentă în prezenta cauză, respectiv prin validarea unor operațiuni încheiate de aceasta cu nerespectarea prevederilor legale în vigoare. În egală măsură, Curtea reține că nu exista niciun impediment legal de natură să îngrădească dreptul pe care recurenta reclamantă îl avea de a solicita fie rezilierea contractului, fie de a solicita expres pârâtei încheierea unui nou contract de achiziție publică, considerentele primei instanțe în acest sens fiind pe deplin întemeiate.
Mai mult decât atât, analizând înscrisurile invocate în dovedirea efectuării lucrărilor suplimentare și a acordului intimatei-pârâte în acest sens, precum și raportul de expertiză depus la prima instanță, Curtea constată, la fel ca și prima instanță, că acestea nu au fost dovedite în mod clar și neechivoc.
În cuprinsul minutelor invocate de recurentă, se regăsesc o . lucrări precum: înlocuire pardoseală cu linoleum cu o pardoseală din parchet, placare cu gresie a holurilor și a grupurilor sanitare, înlocuire sticlă exterioară transparentă cu una albastru reflexiv, executare branșament apă, placare cu rigips dublu a tuturor grinzilor și stâlpilor metalici, lucrări privind ghișeele de lucru cu publicul și altele.
În cadrul expertizei efectuate, s-au identificat ca lucrări suplimentare, față de caietul de sarcini – lucrări de plan general, hală de verificări și anexe, rețele de incintă, lucrări ce au inclus o multitudine de lucrări individualizate în fișiere de calcul anexate raportului de expertiză (transport materiale, săpături, pavaje, turnare beton, montaj piese, etc). De asemenea, au fost identificate ca lucrări suplimentare, lucrări de mobilier, amenajări și curățenie.
Curtea constată că din analiza înscrisurilor depuse, nu rezultă în mod clar care sunt lucrările suplimentare cu privire la care au negociat părțile, neexistând o identitate între lucrările indicate în cuprinsul minutelor și cele indicate în cuprinsul raportului de expertiză, neputându-se stabili în mod clar un eventual acord de voință al părților în privința anumitor lucrări. De asemenea, în mod cert o . lucrări nu au un caracter necesar și indispensabil, precum lucrările de mobilier.
Tocmai pentru a se evita o astfel de situație, a fost prevăzută în lege necesitatea încheierii unui nou contract, in formă scrisă, în care să fie identificat în mod clar atât obiectul (lucrările suplimentare) cât și prețul.
Fiind vorba de un interes public, determinarea exactă a acestor elemente ale contractului, respectiv obiect și preț, reprezintă garanția respectării principiului transparenței, al tratamentului egal și nediscriminatoriu al operatorilor economici.
Fiind menite să ocrotească interese publice ținând de promovarea concurenței, transparența procedurii de achiziție publică și eficienta utilizare a fondurilor publice, dispozițiile legale aplicabile în cauză, prezintă caracter imperativ, de ordine publică, lipsa unui contract în formă scrisă, cu menționarea clară a lucrărilor suplimentare și a prețului neputând fi suplinită prin alte modalități.
Din acest considerent, nu prezintă relevanță nici argumentul recurentei în sensul că acordul pârâtei pentru efectuarea lucrărilor, respectiv comanda expresă a acestuia de a executa lucrările rezultă din conținutul minutelor și a notelor de comandă. Astfel cum s-a arătat, pe baza acestor înscrisuri nu se pot identifica în mod neechivoc nici lucrările suplimentare a căror realizare era necesară și justificată și nici prețul acestora, nemaiavând relevanță în acest context modul în care au fost semnate, respectiv dacă au fost nu semnate de toate părțile implicate în procedură și de către pârâtă, prin reprezentant legal.
La fel, aspectele vizând prețul ferm al contractului nr. 954/22.06.2006, nu prezintă relevanță, întrucât indiferent de acest aspect, prețul convenit prin contractul nr. 954/22.06.2006 este aferent obiectului acestui contract, iar pentru efectuarea unor lucrări suplimentare, era necesară încheierea unui alt contract.
În concluzie, Constă că cererea reclamantei privind plata contravalorii lucrărilor suplimentare și a penalităților de întârziere aferente este neîntemeiată, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
De asemenea, Curtea reține că soluția primei instanțe este corectă și în ceea ce privește capătul de cerere vizând restituirea procentului de 30% din garanția de bună-execuție.
În mod corect, a reținut prima instanță incidența în cauză a prevederilor art.50 din H.G. nr. 461/2001, conform cărora ,,În cazul contractelor de lucrări, autoritatea contractantă are obligația de a elibera/restitui garanția de bună execuție după cum urmează:
a) 70% din valoarea garanției, în termen de 14 zile de la data încheierii procesului-verbal de recepție la terminarea lucrărilor, dacă nu a ridicat până la acea dată pretenții asupra ei, iar riscul pentru vicii ascunse este minim;
b) restul de 30% din valoarea garanției, la expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate, pe baza procesului-verbal de recepție finală.’’
Din analiza acestor prevederi legale, rezultă că pentru restituirea garanției de 30% este necesară îndeplinirea a două condiții: expirarea perioadei de garanție a lucrărilor executate și existența procesului-verbal de recepție finală.
În ceea ce privește durata de garantare a lucrărilor executate, în mod corect s-a reținut de către prima instanță, că aceasta nu a fost prevăzută în contract, astfel încât este de 10 ani conform art. 29 Legea nr. 10/1995.
Nu poate fi reținută critica recurentei în sensul că la art. 11.2 alin.(2) din contract, s-a prevăzut expres că perioada de garanție este de 2 ani de la terminarea lucrărilor.
În acest sens, Curtea reține că art.11 din contract se intitulează ,, Garanția de bună execuție a contractului”, art.11.2 stabilind cuantumul garanției de bună execuție a contractului și faptul că aceasta se constituie pe o perioadă de 2 ani. Art. 17 din contract se intitulează ,, Perioada de garanție acordată lucrărilor’’ și nu prevede durata acesteia. Rezultă în mod evident că garanția de bună execuție a contractului, pentru care părțile au stabilitt o durată de 2 ani, este diferită de garanția lucrărilor executate, iar în acest caz, părțile nu au stabilit durata acestei garanții.
În consecință nefiind îndeplinită una din condițiile prevăzute de textul legal pentru restituirea cuntumului de 30% din valoarea garanției, Curtea constată că și acest capăt de cerere este neîntemeiat, soluția primei instanțe fiind legală și temeinică.
Față de considerentele de fapt și de drept expuse, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul, ca nefondat.
Asupra recursului formulat recurenta-pârâta ., Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate și observând disp. art. 3041 C.pr.civ.(1865), reține următoarele:
Recursul este nefondat.
În dovedirea efectuării cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a depus ordinul de plată nr. 9756/31.01.2012 (f.1540 dosar fond), iar în recurs a depus actul aditional nr. 1/16.12.2008 la contractul de asistență juridică nr. 247/_/06.06.2007 încheiat de recurenta-pârâtă cu Cabinet de Avocat M. L. M., având ca obiect furnizarea de sevicii juridice pe toată perioada de valabilitate a contractului de asistență juridică.
Cât privește ordinul de plată nr. 9756/31.01.2012, astfel cum a reținut și prima instanță, Curtea observă că în cuprinsul acestuia se menționează suma achitată către Cabinet de Avocat M. L. M. în cuantum de 12.914,05 lei reprezintă reprezintă contravaloarea facturii fiscale nr. 2/31.01.2012, la dosar nefiind depusă această factură.
Mai constată Curtea că prin actul aditional nr. 1/16.12.2008 la contractul de asistență juridică nr. 247/_/06.06.2007 încheiat de recurenta-pârâtă cu Cabinet de Avocat M. L. M., recurenta a făcut dovada că între părți s-a încheiat în anul 2007 un contract de asistență juridică, a cărui valabilitate a fost prelungită prin acte adiționale, obiectul contractului fiind furnizarea de servicii juridice pe toată perioada de valabilitate a contractului de asistență juridică.
Analizând înscrisurile depuse, Curtea constată că recurenta a făcut dovada că a fost reprezentată în instanță de Cabinet de Avocat M. L. M., în baza unui contract de asistență juridică încheiat cu aceasta și că a achitat către Cabinet de Avocat M. L. M. suma de 12.914,05 lei.
Ceea ce nu a reușit recurenta să dovedească este că suma de 12.914,05 lei a fost achitată pentru furnizarea de servicii juridice efectuată în acest dosar. Nu rezultă din analiza niciunui înscris că suma de 12.914,05 lei reprezintă contravaloarea serviciilor prestate în această cauză, iar contractul de asistență juridică încheiat între părți are caracter general, nefiind limitat doar la această cauză.
Cum între părți au existat mai multe litigii, existând posibilitatea ca același cabinet, respectiv Cabinet de Avocat M. L. M. să fi furnizat servicii juridice și în alte litigii în afară de cel prezent, și având în vedere că nu există niciun înscris care să ateste că suma de 12.914,05 lei a fost achitată pentru activitatea prestată în prezenta cauză, Curtea conchide că nu s-a făcut dovada efectuării efective a cheltuielilor de judecată solicitate de către recurenta-pârâtă, nefiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 274 Cod proc.civ. pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 Cod proc.civ., Curtea va respinge recursul ca neîntemeiat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursurile declarate de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.976/07.03.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._/CA/3/2010 și de recurenta-pârâta REGIA AUTONOMĂ R. A. ROMÂN împotriva sentinței civile nr.2559/ 06.06.2012 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal în dosarul nr._ /3/2010 /a1, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 14.11.2013
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, P. O. C. C. G. G.
D. M.
GREFIER
M. LUCREȚIA
RED. P. 2 EX./30.01.2014
JUD. FOND. P. L. - Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal
| ← Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 3311/2013.... → |
|---|
