Refuz acordare drepturi. Decizia nr. 3226/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3226/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-09-2013 în dosarul nr. 1358/2/2011*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
Decizia civilă nr. 3226
Ședința publică de la 05.09.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: G. G.
JUDECĂTOR: O. D. P.
JUDECĂTOR: C. M. C.
GREFIER: C. O.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenții – reclamanți A. M., A. R., B. A., B. A., B. D., B. N., B. C., B. L., B. M., B. C., C. G., C. G., C. V. G., C. N., C. C. A., C. N., C. I., C. D. N., C. V., C. I., C. T., C. D., D. M., D. M., D. V., D. V., D. I., D. M. M., D. C., F. F., F. D. M., F. G., G. I., G. M., G. I., G. C., G. D., G. I., G. M. F., H. C., I. N., I. G., I. S., I. I., I. C., I. I., L. M. S., M. I. M., M. M., M. R. S., M. D. N., M. F., M. G., N. F., N. G., N. I., O. D. S., O. V., P. A. F., P. I., P. C. N. VALY, P. M. C., P. F., P. M., P. D. V., P. F., P. L., P. V., R. D. I., R. I., R. I., R. G., R. E., R. C. S., R. L., S. I., S. C. E., S. T., S. M., S. L., S. A., S. E., S. G. C., S. F., S. I., S. M., T. C. M., T. C., T. V., T. A., T. I., V. E. G., V. V. C., V. E., V. O. L., V. L., V. G., Z. D. – toți reprezentați de S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO LEX, împotriva sentinței civile nr. 1200/21.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA P. EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA BAZELOR DE DATE.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că intimata a depus prin fax întâmpinare, într-un exemplar, și că părțile au solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea constată cauza în stare de judecată și reține recursul spre soluționare.
CURTEA ,
Prin sentința civilă cu nr. 1200/21.02.2012, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal a respins excepția lipsei procedurii prealabile, a admis excepția de necompetență materială în ceea ce privește pe reclamanții personal contractual, a declinat competența de soluționare a cauzei cu privire la acești reclamanți în favoarea Tribunalului București – Secția a VIII-a și a respins ca neîntemeiată acțiunea formulată de reclamanții funcționari publici cu statut special A. M., A. R., B. A., B. A., B. D., B. N., B. C., B. L., B. M., B. C., C. G., C. G., C. V. G., C. N., C. C. A., C. N., C. I., C. D. N., C. V., C. I., C. T., C. D., D. M., D. M., D. V., D. V., D. I., D. M. M., D. C., F. F., F. D. M., F. G., G. I., G. M., G. I., G. C., G. D., G. I., G. M. F., H. C., I. N., I. G., I. S., I. I., I. C., I. I., L. M. S., M. I. M., M. M., M. R. S., M. D. N., M. F., M. G., N. F., N. G., N. I., O. D. S., O. V., P. A. F., P. I., P. C. N. VALY, P. M. C., P. F., P. M., P. D. V., P. F., P. L., P. V., R. D. I., R. I., R. I., R. G., R. E., R. C. S., R. L., S. I., S. C. E., S. T., S. M., S. L., S. A., S. E., S. G. C., S. F., S. I., S. M., T. C. M., T. C., T. V., T. A., T. I., V. E. G., V. V. C., V. E., V. O. L., V. L., V. G., Z. D. în contradictoriu cu pârâta DIRECȚIA P. EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA BAZELOR DE DATE.
P. a pronunța această soluție de respingere a acțiunii, instanța de fond a reținut că reclamanții invocă, pe de o parte, faptul că drepturile salariale și asimilate acestora au fost diminuate, prin aplicarea directă a dispozițiilor art.1 din Legea nr.118/2010, fără ca pârâta să emită un act administrativ, care să poată fi contestat în condițiile legii, în contextul în care drepturile salariale le-au fost stabilite prin actul administrativ de numire.
Această susținere nu poate fi reținută în sensul admiterii acțiunii, întrucât nu a avut loc o modificare a drepturilor salariale ale reclamanților, ci doar o diminuare temporară a acestor drepturi, prin . Legii nr.118/2010, nefiind necesară emiterea unui act administrativ, reducerea operând prin aplicarea directă a dispozițiilor legale.
Reclamanții, funcționari publici cu statut special, au fost salarizați potrivit Legii nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice.
Măsura reducerii temporare, pe perioada 03.07._10, a salariului personalului bugetar a fost dispusă prin art. 1 alin. 1 din Legea nr.118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar, potrivit căruia „cuantumul brut al salariilor/soldelor/indemnizațiilor lunare de încadrare, inclusiv sporuri, indemnizații și alte drepturi salariale, precum și alte drepturi în lei sau în valută, stabilite în conformitate cu prevederile Legii-cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice și ale OUG nr. 1/2010 privind unele măsuri de reîncadrare în funcții a unor categorii de personal din sectorul bugetar și stabilirea salariilor acestora, precum și alte măsuri în domeniul bugetar, se diminuează cu 25%".
Prin Legea nr. 118/2010 a fost modificată Legea nr. 330/2009, care in Anexa IV cuprinde reglementări specifice personalului încadrat în instituțiile publice de apărare, ordine publică și siguranță națională, în baza cărora au fost salarizați reclamanții în cursul anului 2010.
Legea nr. 118/2010 a fost adoptata, așa cum se arată în finalul ei, in temeiul prevederilor art. 114 alin. (3) din Constitutia Romaniei, republicata, in urma angajarii raspunderii Guvernului in fata Camerei Deputatilor si a Senatului si in conditiile art. 147 alin. 2, cu respectarea prevederilor art. 76 alin. 1 din Constituție. Acest ultim text constituțional prevede votul majorității membrilor fiecărei Camere, pentru adoptarea legii (vot care este necesar în cazul legilor organice).
De altfel, Curtea Constituțională prin Deciziile nr.872 și 874 din 25.06.2010 a constatat constituționalitatea art.1-8 și celor art.10-17 din Legea nr.118/2010.
De asemenea, se mai susține că Legea nr.118/2010 încalcă jurisprudența CEDO cu privire la art.1 din Protocolul 1 adițional la Convenție, însă, așa cum s-a reținut și în considerentele deciziilor Curții Constituționale, diminuarea cu 25% a cuantumului salariului/indemnizației/soldei, ca un corolar al dreptului la muncă, este prevăzută prin legea criticată și se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare.
Soluția legislativă cuprinsă în art. 1 din legea criticată a fost determinată de apărarea securității naționale, astfel cum rezultă din expunerea de motive a Guvernului. Este evident că securitatea națională nu implică numai securitatea militară, deci domeniul militar, ci are și o componentă socială și economică. Astfel, nu numai existența unei situații militare atrage aplicabilitatea noțiunii de "securitate națională" din textul art. 53, ci și alte aspecte din viața statului - precum cele economice, financiare, sociale - care ar putea afecta însăși ființa statului prin amploarea și gravitatea fenomenului.
Curtea a constatat că amenințarea la adresa stabilității economice continuă să se mențină, astfel încât Guvernul este îndrituit să adopte măsuri corespunzătoare pentru combaterea acesteia, iar una dintre aceste măsuri este reducerea cheltuielilor bugetare, măsură concretizată, printre altele, în diminuarea cuantumului salariilor/indemnizațiilor/soldelor cu 25%.
Curtea Europeană a Drepturilor Omului a statuat în repetate rânduri că nu ne aflăm în situația unei privări de proprietate în cazul diminuării unor drepturi salariale, această ingerință nefiind o privare de proprietate.
Pe de altă parte, Curtea reține că, prin Decizia nr. 1.655 din 28 decembrie 2010, referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 51 din 20 ianuarie 2011, Curtea Constituțională, în cadrul controlului de constituționalitate a posteriori, a constatat că dispozițiile Legii privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, în ansamblul său, precum și, în special, ale art. 1 din lege sunt constituționale, întrucât „legiuitorul a ales să permită ultraactivarea prevederilor legale anterioare adoptării Legii-cadru nr. 330/2009 în privința modului concret de calcul al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute lunare, însă cu un corectiv, respectiv prin creșterea cu 15% a bazei de calcul diminuate cu 25%. O atare modalitate de stabilire a cuantumului concret al salariilor/soldelor/indemnizațiilor brute nu este de natură să încalce cele stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, publicate în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 433 din 28 iunie 2010, respectiv că "începând cu data de 1 ianuarie 2011 se revine la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare. Astfel, în urma aplicării măsurilor criticate se va menține în plată același cuantum al salariilor/indemnizațiilor și al soldelor ca cel de dinaintea reducerilor operate prin legea criticată. Este o obligație de rezultat pe care și-o impune legiuitorul, pentru că, în caz contrar, s-ar ajunge la încălcarea caracterului temporar al restrângerii exercițiului drepturilor".
Curtea a impus o obligație de rezultat legiuitorului, aceea ca după 1 ianuarie 2011 să revină la "cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea acestor măsuri de diminuare, în condițiile încadrării în politicile sociale și de personal, care, la rândul lor, trebuie să se încadreze în nivelul cheltuielilor bugetare". Este în același timp o obligație sub condiție care va duce la revenirea etapizată a cuantumului drepturilor salariale la nivelul anterior Legii nr. 118/2010. Stabilirea modalității concrete de realizare a acestui proces este o prerogativă a legiuitorului, care va decide, în funcție de situația economico-financiară a țării, momentul îndeplinirii cât mai rapid a obligației sale de rezultat stabilite prin deciziile Curții Constituționale nr. 872 și 874 din 25 iunie 2010, în sensul revenirii cel puțin la cuantumul salariilor/indemnizațiilor și soldelor de dinainte de adoptarea Legii nr. 118/2010.”
În condițiile în care nu exista o lege care să prevadă expres diminuarea drepturilor salariale, cu respectarea dispozițiilor art.53 din Constituție, calcularea acestora, începând cu data de 01.01.2011, prin raportare la salariul de bază din luna octombrie 2010, este nelegală, revenirea la drepturile salariale anterioare Legii nr.118/2010, fiind o obligație legală, asumată de legiuitor și impusă de Constituție.
Restrângerea dreptului la salariu este prevăzută printr-o lege, și anume Legea privind salarizarea în anul 2011 a personalului plătit din fonduri publice, adoptată ca urmare a angajării răspunderii Guvernului în fața Parlamentului.
De asemenea, restrângerea dreptului la salariu se impune în măsura în care este necesară reducerea cheltuielilor bugetare. Însă legiuitorul poate apela la o atare restrângere numai în ultimă instanță, respectiv numai dacă anterior a mai luat și alte măsuri de natură a revigora situația economico-financiară a statului. Or, au mai fost adoptate și alte acte normative având ca scop reducerea cheltuielilor bugetare, creșterea veniturilor la bugetul de stat și redresarea situației economico-financiare a țării.
Desigur, pe perioada cât drepturile salariale stabilite sunt inferioare momentului iunie 2010 înseamnă că, în continuare, există o restrângere a exercițiului unui drept fundamental, respectiv a dreptului la salariu, ca și corolar al dreptului la muncă. Prin urmare, invocarea situației economico-financiare a țării de către legiuitor pentru a restrânge exercițiul unui drept fundamental nu este suficientă, ci trebuie ca restrângerea operată să îndeplinească toate exigențele prevăzute de art. 53 din Constituție.
Prin Decizia nr. 1.414 din 4 noiembrie 2009, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 796 din 23 noiembrie 2009, Curtea a statuat că situația de criză financiară mondială ar putea afecta, în lipsa unor măsuri adecvate, stabilitatea economică a țării și, implicit, securitatea națională.
În cauza de față, Curtea constată că se menține în continuare existența unei amenințări la adresa stabilității economice a țării, deci, implicit, la adresa securității naționale, în acest sens, Curtea având în vedere expunerea de motive la legea criticată.
În ceea ce privește Norma de echipament, norma de hrană, compensația lunară pentru chirie și a cheltuielilor cu asistența medicală, medicamente și proteze, Curtea reține că diminuarea a vizat și aceste categorii de drepturi cu caracter salarial, astfel încât, considerentele de mai sus legate de diminuarea salariului sunt valabile și în privința acestor drepturi.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs S. Național al Polițiștilor și Vameșilor „Pro Lex”, pentru și în numele reclamanților – funcționari publici invocându-se în drept dispozițiile art. 304 ind. 1 C.p.c.
În motivarea cererii de recurs a arătat că instanța de fond a dat o interpretare greșită prevederilor legale invocate în acțiune.
Reducerea cuantumului salariului nu se poate face decât prin emiterea unui act administrativ modificator, dându-se posibilitatea persoanei vizate să supună actul controlului de legalitate al instanței judecătorești.
De asemenea, măsura dispusă prin Legea 118/2010 referitoare la diminuarea cu un procent de 25 % a salariului brut cuvenit funcționarilor publici vine în contradicție cu normele legale ce reglementează raportul juridic dintre funcționarul public și angajator.
Astfel, funcționarul public, inclusiv cel cu statut special activează în cadrul angajatorului în baza unui raport juridic, atestat de către actul administrativ încheiat la data angajării sub imperiul Legii 360/2002 și al Legii 330/2009.
Astfel, prin actul administrativ încheiat la data începerii raporturilor de muncă s-au stabilit drepturile și obligațiile părților, inclusiv definirea și cuantificarea salariului.
Instanța de fond nu a observat că Legea 118/2010 nu modifică prevederile legii 330/2009 privind salarizarea personalului bugetar, ci prin aceasta norma legală s-a dispus cu caracter temporar o diminuare a cuantumului salariului cuvenit până la nivelul lunii decembrie 2010 inclusiv.
Astfel, Legea 118/2010 nu aduce cu sine o modificare a valorii salariului reclamanților cuvenit în virtutea Legii 330/2010.
Instanța nu a avut în vedere nici trimiterile la Jurisprudența CEDO, conform căreia noțiunea de „bun” determină orice interes al unei persoane de drept privat ce are o valoare economică, salariile fiind incluse în categoria drepturilor de creanță cu valoare de bun ocrotit de art. 1 al Protocolului nr. 1 la Convenție, precum și de principiile Constituției României, privarea de bunul respectiv (sau parte din acesta) putându-se face dacă aceasta este prevăzută de lege, adică de normele interne aplicabile și dacă este impusă de o cauză de utilitate publică (în Hotărârea din 15 iunie 2010 în cauza M. împotriva României – cererea nr._/05 Curtea Europeană a Drepturilor Omului de la Strasbourg s-a pronunțat în mod expres în sensul că salariul reprezintă un „bun” în sensul art. 1 alin. 1 din Primul protocol).
Astfel că reducerea unilaterală a salariului brut cu 25 % în temeiul dispozițiilor art. 1 din Legea 118/2010 încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și de pe cele ale art. 1 alin. 1 din Primul protocol adițional la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, ratificată de România prin Legea nr. 30/18.05.1994, care privesc protecția proprietății.
Așadar, privarea de proprietate, astfel cum s-a dispus prin diminuarea prevăzută de Legea 118/2010 trebuie corelată cu obligarea statului de a despăgubi pe proprietar, pentru ca, fără plata unei sume rezonabile, raportate la valoarea bunului, ea constituie o atingere excesivă a dreptului la respectarea bunurilor sale, prevăzut de art. 1 di Protocolul nr. 1.
Mai mult chiar, Curtea Constituțională a decis că diminuarea prevăzută de legea 118/2010 reprezintă o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, în componenta sa privind dreptul la salariu, restrângere ce se poate realiza numai în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție.
Cu toate acestea, apreciază că finalitatea urmărită de lege nu a fost cea a privării persoanelor îndreptățite de dreptul la salariul efectiv recunoscut de legea 330/2009 – privare ce nu putea fi făcută decât în condițiile art. 44 din Constituție, echivalând cu o expropriere – ci doar de restrângere a dreptului ca atare pentru o perioadă limitată.
De asemenea, Curtea Constituțională a cenzurat dispozițiile legii 118/2010 și le-a considerat a fi constituționale în măsura în care au un caracter temporar, tocmai pentru a nu se afecta substanța dreptului constituțional protejat.
De altfel, chiar art. 1 din lege prevede că diminuarea vizează cuantumul brut al salariilor stabilite în conformitate cu prevederile Legii – cadru nr. 330/2009 privind salarizarea unitară a personalului plătit din fonduri publice, ceea ce înseamnă că prevederile legii cadru nu sunt modificate sau abrogate, așa cum de altfel sunt abrogate alte dispoziții legale prin textul legii 118/2010.
În aceste condiții nu se poate susține că efectele legii 330/2009 sunt anulate pentru o perioadă de timp, astfel că diminuarea reprezintă, în esență, doar o suspendare a prevederilor normative cu privire la cuantumul salariilor.
Recurentul a invocat Deciziile Curții Constituționale nr. 874/2010 și nr. 1655/2010 susținând că restrângerea temporară a acordării drepturilor nu echivalează cu neacordarea lor, ci cu amânarea la plată a acestora.
Reducerea salariilor bugetarilor cu 25 % și imposibilitatea acestora de a-și mai recupera vreodată sumele de bani aferente acestui procent au dus la ruperea justului echilibru ce trebuie păstrat între protecția proprietății și cerințele interesului general. Astfel s-a adus atingere substanței dreptului de proprietate al reclamanților, care încalcă disp. art. 1 din Protocolul nr. 1.
Or, în ceea ce privește pe reclamanți, a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul nr. 1 coroborat cu cele ale art. 14 din Convenția CEDO, sub multiple aspecte, fapt care se impune prin forța evidenței.
În ceea ce privește constatarea existenței dreptului la restituirea sumelor, astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicare a legii nr. 118/2010, recurentul arată că măsura de reducere este legală atâta timp cât sunt îndeplinite cerințele prevăzute la art. 53 din Constituție, aceasta având caracter temporar și neafectând dreptul fundamental la salariu și la muncă. Deși dreptul la salariu este un drept de creanță, potrivit jurisprudenței CEDO, sub aspectul ocrotirii lor, li se aplică regulile de la dreptul de proprietate, drept pentru care nu pot fi restrânse și nerestituibile la data la care încetează măsura care a determinat reducerea temporară a acestora.
Cu privire la acest capăt de cerere recurenta apreciază că instanța de fond a omis să îl analizeze și să se pronunțe cu privire la existența dreptului la restituirea acestor sume.
Prin încheierea nr. 2853/06.03.2013, Înalta Curte de Casație și Justiție – Secția C. Administrativ și Fiscal a dispus scoaterea cauzei de pe rol și trimiterea dosarului pe cale administrativă la Curtea de Apel București – instanță devenită competentă să îl soluționeze conform Legii 2/2013.
Intimata pârâtă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate și a dispozițiilor art. 304 ind. 1 C.p.c., Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
În mod corect a reținut instanța de fond că . Legii 118/2010 a determinat diminuarea temporară a drepturilor salariale și nu modificarea acestora, astfel că diminuarea operând prin punerea în aplicare directă a legii, nu se impunea emiterea unor acte administrative în acest sens.
Măsura reducerii temporare pe perioada 03.07._10 a salariului recurenților-reclamanți a fost dispusă prin art. 1 alin. 1 din Legea 118/2010 privind unele măsuri necesare în vederea restabilirii echilibrului bugetar.
Prin Decizia nr. 872/25.06.2010 referitoare la obiecția de neconstituționalitate a dispozițiilor acestei legi, Curtea Constituțională a decis că art. 1-8 și art. 10-17 din lege sunt constituționale, reținând că, raportat la art. 41 din Constituție, dreptul la muncă este un drept complex care include și dreptul la salariu, iar diminuarea acestuia din urmă se constituie într-o veritabilă restrângere a exercițiului dreptului la muncă, însă această restrângere dispusă prin Legea 118/2010 se încadrează în condițiile strict și limitativ prevăzute de art. 53 din Constituție și anume: măsura este prevăzută de lege, se impune pentru reducerea cheltuielilor bugetare și este determinată de imperativul apărării securității naționale – prin prisma aspectelor economice, financiare și sociale care ar putea afecta însăși ființa statului datorită gravității situației de criză economică, măsura nu aduce atingere substanței dreptului, având caracter temporar și se aplică nediscriminatoriu.
Curtea apreciază că susținerile recurenților nu sunt fondate nici din perspectiva criticilor formulate cu referire la reglementările și jurisprudența CEDO.
Cu privire la dispozițiile art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, Curtea reține că acestea nu pot fi interpretate în sensul restrângerii dreptului statelor de a adopta legile pe care le consideră necesare pentru a reglementa folosința bunurilor conform interesului general, sau pentru a asigura plata impozitelor ori a altor contribuții.
Din perspectiva art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție și a jurisprudenței CEDO se constată că salariul, în principiu, este o valoare patrimonială care intră în sfera de aplicare a acestui articol.
Însă, diminuarea pentru o perioadă determinată, viitoare, prin lege, a salariului personalului bugetar nu poate fi considerată o atingere adusă dreptului de proprietate și nici folosinței bunurilor, câtă vreme interesul general și imperativele legate de protecția drepturilor fundamentale ale individului au fost respectate, reducerea salariilor neputând fi tratată ca o privare de proprietate, fiind o măsură temporară.
Mai mult, CEDO face o distincție esențială între dreptul persoanei de a continua să primească în viitor un salariu într-un anumit cuantum și dreptul de a primi efectiv salariul câștigat pentru o perioadă în care munca a fost prestată (a se vedea cauza Lelas c. Croației, hotărârarea din 20.05.2010, paragraf nr. 58).
În consecință, este nefondată susținerea că reducerea salariului brut cu 25 %, în temeiul art. 1 din Legea 118/2010, încalcă prevederile Declarației Universale a Drepturilor Omului și pe cele ale art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția sus-menționată.
Astfel, măsura reducerii temporare a salariului personalului bugetar cu 25 % nu aduce atingere substanței dreptului, intră în marja de apreciere a statului, nu este o măsură disproporționată în raport cu scopul urmărit și păstrează justul echilibru între interesul general al colectivității și imperativele protecției drepturilor fundamentale ale omului, fiind vădit nefondată aprecierea recurenților că a existat o gravă și flagrantă violare a dispozițiilor art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenție, coroborate cu cele art. 14 din Convenție.
Se mai susține în cererea de recurs că instanța de fond a omis să se pronunțe cu privire la capătul subsidiar al acțiunii, având ca obiect constatarea dreptului la restituirea sumelor, astfel cum au fost reduse pe perioada de aplicare a Legii 118/2010.
Susținerea nu poate fi reținută, soluția de respingere vizând acțiunea în integralitate, fiind evident că și capătul subsidiar al acțiunii este neîntemeiat din moment ce instanța de fond a apreciat că măsura reducerii drepturilor salariale pentru perioada menționată în cuprinsul Legii 118/2010 este legală, astfel că recurenții reclamanți nu au dreptul la restituirea sumelor ce nu le-au fost acordate în conformitate cu Legea 118/2010.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, Curtea, în temeiul art. 312 alin. 1 C.p.c. va respinge recursul ca nefondat.
P. ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenții – reclamanți A. M., A. R., B. A., B. A., B. D., B. N., B. C., B. L., B. M., B. C., C. G., C. G., C. V. G., C. N., C. C. A., C. N., C. I., C. D. N., C. V., C. I., C. T., C. D., D. M., D. M., D. V., D. V., D. I., D. M. M., D. C., F. F., F. D. M., F. G., G. I., G. M., G. I., G. C., G. D., G. I., G. M. F., H. C., I. N., I. G., I. S., I. I., I. C., I. I., L. M. S., M. I. M., M. M., M. R. S., M. D. N., M. F., M. G., N. F., N. G., N. I., O. D. S., O. V., P. A. F., P. I., P. C. N. VALY, P. M. C., P. F., P. M., P. D. V., P. F., P. L., P. V., R. D. I., R. I., R. I., R. G., R. E., R. C. S., R. L., S. I., S. C. E., S. T., S. M., S. L., S. A., S. E., S. G. C., S. F., S. I., S. M., T. C. M., T. C., T. V., T. A., T. I., V. E. G., V. V. C., V. E., V. O. L., V. L., V. G., Z. D. – toți reprezentați de S. NAȚIONAL AL POLIȚIȘTILOR ȘI VAMEȘILOR PRO LEX, împotriva sentinței civile nr. 1200/21.02.2012 pronunțate de Curtea de Apel București – Secția aVIII-a în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA P. EVIDENȚA PERSOANELOR ȘI ADMINISTRAREA BAZELOR DE DATE, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 05.09.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
G. G. O. D. P. C. M. C.
GREFIER,
C. O.
Red.jud.C.C.M.
Tehnored.R.O./2 ex./ 17.09.2013
Jud.fond:P. H., C.-SCAF
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3228/2013. Curtea de Apel... | Litigiu cu Curtea de Conturi. Legea Nr.94/1992. Decizia nr.... → |
|---|
