Pretentii. Decizia nr. 5810/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5810/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-12-2013 în dosarul nr. 4079/3/2012
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV și FISCAL
Decizia civilă nr. 5810
Ședința publică din data de 16.12.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: C. P.
JUDECĂTOR: D. M. D.
JUDECĂTOR: M. B.
GREFIER: M. C. I.
Pe rol fiind soluționarea recursului formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MINICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea A.F.P. SECTOR 6, împotriva sentinței civile nr. 893/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. D. și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, în cauza având ca obiect restituire taxă pe poluare.
La apelul nominal făcut în ședința publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței că recurenta-pârâtă a solicitat judecata în lipsă, conform art. 242 alin. 2 din Codul de procedură civilă, după care:
Curtea ia act că, potrivit OUG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și OPANAF nr. 1104/2013 și nr. 2211/2013, Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București a fost desființată, atribuțiile sale fiind preluate de DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, motiv pentru care dispune rectificarea citativului, în sensul menționării denumirii actuale a recurentei.
Nefiind cereri prealabile formulate, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cererea de recurs în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra prezentei cereri de recurs, constată următoarele:
1. C. procesual.
P. cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal sub nr._, reclamanta S. D. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții S. ROMÂN, P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI și ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, P. D.G.F.P.M.B., restituirea sumei de 4405 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă.
În motivare, reclamanta a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare, în cuantum de 4405 lei. Reclamanta a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamanta a mai susținut că, față de dispozițiile art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar.
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâta DGFPMB a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive, precum și a AFP Sector 6, iar pe fond a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată, întrucât taxa pe poluare a fost în mod legal percepută.
De asemenea, a formulat cerere de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU, arătând că taxa pe poluare se face venit la bugetul acesteia.
P. întâmpinarea depusă la dosar, pârâtul S. ROMÂN, P. MINISTERUL F. PUBLICE, a invocat excepția lipsei calității sale procesuale pasive.
2. Soluția instanței de fond.
P. sentința civilă nr. 893/19.02.2013, Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN, P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, și a respins acțiunea formulată împotriva acestuia pentru lipsa calității procesuale pasive; a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtelor AFP Sector 6 și DGFPMB; a respins ca neîntemeiată cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU; a admis în parte acțiunea și a obligat pârâta AFP Sector 6 să restituie reclamantei suma de 4405 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003, precum și să plătească suma de 539,30 lei cheltuieli de judecată
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut următoarele:
Tribunalul a admis excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtului S. ROMÂN, P. MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE, întrucât acesta nu a fost parte în raportul juridic de drept fiscal generator al litigiului dedus judecății, nefiind implicat în calcularea și încasarea taxei pe poluare.
Excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFPMB și AFP Sector 6 a fost respinsă ca neîntemeiată, având în vedere că AFP Sector 6 este emitentul deciziei în baza căreia s-a pretins și încasat taxa pe poluare, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. De asemenea, potrivit OPANAF nr. 3411/8.11.2011, DGFPMB stă în judecată pentru AFP Sector 6, deci are calitate procesuală pasivă, chiar dacă nu a fost implicată în mod nemijlocit în procedura de calcul și încasare a taxei contestate.
Tribunalul a respins cererea de chemare în garanție a AFM, întrucât AFP Sesctor 6 este instituția care a pretins și a încasat suma calculată prin decizie proprie, nefiind deci un simplu încasator, care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut că reclamanta a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, pentru înmatricularea căruia în România a plătit o taxă specială în cuantum de 4405 lei.
Tribunalul a considerat că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pîrîtă AFP Sector 6, reținând în esență că OUG nr. 50/2008 este contrară art. 110 din TFUE, taxa instituită având un efect indirect discriminatoriu, întrucât pentru un autoturism produs in România sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in România, dar se percepe aceasta taxa la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in România. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in România.
OUG nr. 50/2008 este deci contrara art. 110 din TFUE, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in România a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizând astfel vânzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in România si, mai recent, vânzarea autoturismelor noi produse in România. Or, dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atât timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea.
Pe lângă restituirea sumei de 4405 lei reprezentând taxă pe poluare, tribunalul a obligat pârâta să plătească și dobânda calculată conform art. 124 din OG nr. 92/2003, neputând fi primită cererea de obligare la plata dobânzii legale de la data plății taxei, în condițiile în care primează dispozițiile legii fiscale, care au caracter special.
De asemenea, pârâta a mai fost obligată la plata către reclamantă a sumei de 539,30 lei reprezentând cheltuieli de judecată, respectiv onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, conform chitanțelor depuse la dosar.
3. Cererea de recurs.
Împotriva acestei sentințe, la data de 19.03.2013 a formulat recurs recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, în reprezentarea A.F.P. SECTOR 6, prin care a solicitat admiterea recursului si modificarea sentinței recurate, in principal in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata impotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar ca neîntemeiata.
În motivare, recurenta a arătat că hotărârea recurată este netemeinica si nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a legii, astfel încât devine incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, pentru următoarele argumente:
Instanța de fond a respins în mod greșit excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice sector 6, în condițiile în care taxa pe poluare se constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediulur, organului fiscal revenindu-i numai obligația calculării taxei de poluare si incasarii acesteia prin Trezoreria Statului. Având in vedere ca taxa de poluare nu se face venit la bugetul de stat, aflat in administrarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6, prin achitarea acestei taxe ia naștere un raport juridic fiscal între AFP sector 6 și plătitor.
Instanța de fond in mod nelegal a respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu formulata, întrucât Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare, Administrația Finanțelor Publice Sector 6 având numai atribuția legala de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Instanța de fond în mod nelegal a obligat la restituirea taxei pe poluare, în condițiile în care aceasta nu contravine dispozițiilor art. 110 din TFUE. Potrivit jurisprudentei CJUE, art. 110 este încălcat atunci cand taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite. Astfel, atat Tratatul, cat si Directiva a șasea (Directiva 77/388/CE) nu interzic perceperea unei taxe precum taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, ci doar nasc discuții cu privire la modul de calcul al acestei taxe. In susținerea acestui punct de vedere, recurenta a invocat prevederile art. 33 din Directiva a șasea (77/388/CEE) a Consiliului Comunităților Europene privind armonizarea legislațiilor statelor membre referitoare la impozitele pe cifra de afaceri-sistemul comun privind taxa pe valoarea adăugată- baza unitară de stabilire, care reglementează: "fără a aduce atingere altor dispoziții comunitare, dispozițiile prezentei directive nu împiedică niciun stat membru să mențină sau să introducă impozite pe contractele de asigurări, pe pariuri și jocuri de noroc, accize și taxe de timbru și, în general, orice impozite și taxe care nu pot fi caracterizate ca impozite pe cifra de afaceri". De asemenea, a precizat ca principiul" poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Instanța de fond a obligat în mod nelegal la plata dobânzii, în condițiile în care nu respectate cerințele impuse prin art. 124 din Codul de procedură fiscală, respectiv cererea nu a fost adresata organului fiscal, ci direct instanței de judecata, iar instanța nu s-a pronunțat pe capătul de cerere principal, neexistand nici titlul de creanța.
Instanța de fond a obligat în mod nelegal la plata cheltuielilor de judecată, în condițiile în care litigiul nu a fost câștigat in mod irevocabil, iar în sarcina pârâtei nu pot fi reținute reaua-credința, comportarea neglijenta sau exercitarea abuziva a drepturilor procesuale.
În drept, recurenta a invocat dispozițiile art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă
Cererea de recurs este scutită de plata taxei de timbru și a timbrului judiciar.
Intimatele nu au formulat întâmpinare, deși aceasta era obligatorie în cauză.
4. Soluția instanței de recurs.
Examinând prezentul recurs, prin prisma dispozițiilor art. 304 și 304¹ din Codul de procedură civilă, Curtea constată că acesta este neîntemeiat, nefiind incident motivul de modificare prevăzut de art. 304 pct. 9 din Codul de procedură civilă, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă, întrucât instanța de fond a făcut o aplicare corectă a legii, prin raportare la situația de fapt și la dispozițiile legale în vigoare.
Astfel, în ceea ce priveștecriticile recurentei-pârâte cu privire la greșita soluționare de către instanța de fond a excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP sector 6 și a cererii de chemare în garanție a AFM, acestea sunt neîntemeiate, prima instanța procedând în mod legal și temeinic atât la respingerea excepției, cât și a cererii de chemare în garanție.
În acest sens, Curtea constată că AFP sector 6 este emitenta deciziei de calcul nr._/28.10.2010, a încasat taxa pe poluare în cuantum de 4405 lei și a refuzat restituirea acesteia prin adresa nr._/10.11.2011, astfel încât raporturile juridice de drept administrativ-fiscal s-au născut între intimata-reclamantă S. D. și AFP Sector 6, neavând relevanță din această perspectivă împrejurarea că taxa pe poluare încasată se face venit la bugetul F. pentru Mediu și se administrează de AFM.
În aceeași ordine de idei, Curtea reține că, potrivit art. 8 alin. 4 din OUG nr. 50/2008 și art. 6 din Normele metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, cererea de restituire se depune la organul fiscal competent și se soluționează de către acesta, pe baza unei note de restituire, restituirea efectivă fiind efectuată tot de organul fiscal competent, de la bugetul de stat, din contul de venituri bugetare în care a fost încasată suma.
De asemenea, constatând calitatea procesuală pasivă a AFP sector 6 în prezenta cauză, tribunalul a procedat corect la respingerea cererii de chemare în garanție a AFM, întrucât singura autoritate care a prejudiciat intimata-reclamantă este AFP Sector 6, independent de faptul că suma încasată de aceasta are ca destinație Fondul de mediu. Prejudiciul a fost cauzat la data încasării necuvenite a sumei, iar nu ulterior, prin virarea acesteia către Fondul pentru Mediu. De altfel, în contenciosul administrativ-fiscal se verifică prejudiciul creat de autoritatea aflată în raport direct cu persoana prejudiciată, neavând relevanță destinația dată ulterior sumei încasate. Faptul că taxa încasată are ca destinație Fondul de mediu nu generază o obligație de garanție a AFM, raporturile între autoritățile publice implicate urmând a fi reglate prin mecanisme bugetare, iar nu prin acțiuni în garanție, specifice dreptului privat.
Nici critica recurentei-pârâte cu privire la soluția pronunțată de prima instanță pe fondul acțiunii nu este întemeiată, întrucât tribunalul a reținut întemeiat neconformitatea obligației de plată a taxei pe poluare, instituite în dreptul intern prin OUG nr. 50/2008, față de prevederile art. 110 alin. 1 din Ttratatul de Funcționare a Uniunii Europene.
Astfel, intimata-reclamantă a achitat suma de 4405 lei reprezentând taxa pe poluare, pentru înmatricularea în România a unui autoturism ce a fost înmatriculat pentru prima dată într-un stat membru al Uniunii Europene (Germania).
Intimata-reclamantă, la data de 02.11.2011, a adresat Administrației Finanțelor Publice a Sectorului 6 o cerere de restituire a acestei taxe, la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/10.11.2011.
Apreciind pozitia pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamantul a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni în în restituirea taxei, invocând refuzul autorității administrative de a soluționa favorabil cererea sa.
În consecință, Curtea constată că instanța de fond a reținut corect că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”. Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimata-reclamantă îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligată prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de restituire formulată la data de 02.11.2011.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „S. român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis). De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cerereile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimata-reclamantă în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în România.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Dispozițiile art. 241¹-241³ din Codul fiscal au fost abrogate la data de 1 iulie 2008, prin . OUG nr. 50/2008, care a instituit taxa pe poluare, în legătură cu care CJUE s-a pronunțat că este contrară art. 90 din TCE (art. 110 TFUE), întrucât este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand, deja înmatriculate într-un alt stat membru UE, favorizând astfel vânzarea autoturismelor deja înmatriculate în România.
Astfel, răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu la data de 18.06.2009, în cauza 402/09-T.,Curtea de Justitie a Uniunii Europene s-a pronunțat că „articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculari în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât să descurajeze punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
În același sens a fost și soluția în cauza 236/10-N., în care s-au pus în discuție variantele taxei pe poluare aplicate în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2010, iar la paragraful 28, Curtea a reiterat faptul că taxa pe poluare nu este compatibilă cu principiul „poluatorul plătește”.
În atare condiții, având în vedere situația de fapt reținută de instanța de fond, Curtea constată că în mod corect a apreciat aceasta că în speță sunt aplicabile considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), fiind vorba despre o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile OUG nr. 50/2008, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii polunate, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
P. urmare, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dreptului unional și a principiilor desprinse din jurisprudența CJUE, constatând întemeiat că refuzul recurentei-pârâte de restituire a taxei pentru emisii poluante, calculate și încasate în temeiul OUG nr. 50/2008, este nejustificat, fiind dat cu încălcarea dreptului european în materie, care se aplică prioritar față de dispozițiile legale interne contrare.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte în sensul greșitei sale obligări la plata dobânzii fiscale, Curtea constată că aceasta este, de asemenea, neîntemeiată. În acest sens, pe lângă reglementarea internă expresă a dreptului contribuabilului de a solicita și primi dobânzile aferente, Curtea reține că CJUE s-a pronunțat constant că, atunci când un stat membru a încasat taxe cu încălcarea normelor dreptului Uniunii, justițiabilii au dreptul la restituirea nu numai a taxei percepute fără temei, ci și a sumelor plătite acestui stat sau reținute de acesta în legătură directă cu taxa respectivă. Aceasta cuprinde și pierderile reprezentate de indisponibilizarea sumelor ca urmare a exigibilității premature a taxei (cauzele reunite 397/98 și 410/98-Metallgesellschaft și alții, cauza 446/04-Test Claimants in the FII Group Litigation, cauzele reunite 113/10, 147/2010 și 234/10-Zuckerfabrik Jülich și alții). În consecință, principiul obligării statelor membre să restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii decurge din acest din urmă drept.
În această privință, Curtea a statuat că, în absența unei reglementări a Uniunii, revine ordinii juridice interne a fiecărui stat membru atribuția de a prevedea condițiile în care se impune acordarea unor astfel de dobânzi, în special rata și modul de calcul al acestor dobânzi. Aceste condiții trebuie să respecte principiile echivalenței și efectivității, ceea ce înseamnă că nu trebuie să fie mai puțin favorabile decât cele aplicabile unor cereri similare întemeiate pe dispoziții de drept intern și nici concepute astfel încât să facă în practică imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite de ordinea juridică a Uniunii.
Curtea constată că, la data de 18.04.2013, CJUE, prin răspunsul formulat la întrebarea preliminară în cauza 565/11-I., s-a pronunțat că dreptul Uniunii trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim național, precum cel în discuție din litigiul principal, care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe. Cu alte cuvinte, astfel cum rezultă din paragraful 28, CJUE a statuat că, dobânzile ar trebui acordate de la data plății. Astfel, în ceea ce privește principiul echivalenței, Curtea a arătat că nu dispune de niciun element de natură să dea naștere unor îndoieli în legătură cu conformitatea cu acesta a regimului în discuție în litigiul principal, în condițiile în care din dosarul de care dispune Curtea pare să rezulte că regimul în discuție în litigiul principal, care nu acordă dobânzi decât începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, se aplică tuturor sumelor care trebuie restituite de la buget, atât celor percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, cât și celor percepute cu încălcarea dreptului național, aspect care trebuie însă verificat de instanța de trimitere. Însă, în ceea ce privește principiul efectivității, Curtea a arătat că acesta impune, într‑o situație de restituire a unei taxe percepute de un stat membru cu încălcarea dreptului Uniunii, ca normele naționale care privesc în special calculul dobânzilor eventual datorate să nu aibă ca efect privarea persoanei impozabile de o despăgubire adecvată pentru pierderea suferită prin plata nedatorată a taxei. În speță, CJUE a constatat că un regim precum cel în discuție în litigiul principal, care limitează dobânzile la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a taxei percepute fără temei, nu îndeplinește această cerință. Astfel, această pierdere depinde în special de durata indisponibilizării sumei plătite fără temei cu încălcarea dreptului Uniunii și survine astfel, în principiu, în perioada cuprinsă între data plății fără temei a taxei în cauză și data restituirii acesteia (paragraful 28).
P. urmare, având în vedere hotărârea preliminară din cauza 565/11-I., Curtea constată că CJUE nu numai că a recunoscut dreptul contribuabilului de a i se restituie cu dobândă taxele percepute cu încălcarea dreptului Uniunii, dar a statuat că dobânda ar trebui achitată de la data plății taxei plătite fără temei. În aceste condiții, este neîntemeiată critica recurentei cu privire la greșita sa obligare de către instanța de fond la plata dobânzii fiscale.
În ceea ce privește critica recurentei-pârâte cu privire la greșita sa obligare la plata cheltuielilor de judecată, Curtea constată că instanța de fond a făcut o corectă aplicare în cauză a dispozițiilor art. 274 din Codul de procedură civilă, reținând culpa procesuală a pârâtei AFP sector 6, care a refuzat să restituie administrativ taxa pe poluare percepută nelegal (cu încălcarea art. 110 din TFUE, direct și cu prioritate aplicabil în dreptul intern), obligând practic reclamanta să formuleze acțiune în justiție. Culpa procesuală a pârâtei AFP sector 6 a fost reținută corect de instanța de fond, în condițiile în care aceasta a pierdut procesul, fiind obligată la restituirea către reclamantă a taxei pe poluare. De asemenea, reclamanta a făcut dovada cheltuielilor de judecată suportate, prin depunerea chitanțelor de plată a taxei de timbru și a timbrului judiciar, precum și a onorariului de avocat.
Afirmația recurentei/pârâte, în sensul că una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se acorda cheltuielile de judecată este ca partea care le solicită să fi câștigat în mod irevocabil procesul, este vădit neîntemeiată, dispozițiile art. 274 din codul de procedură civilă neimpunând o astfel de cerință. Chestiunea momentului la care poate fi pusă în executare hotărârea judecătorească, inclusiv sub aspectul cheltuielilor de judecată, este diferită de condițiile prevăzute de lege pentru acordarea cheltuielilor de judecată.
De asemenea, este vădit neîntemeiată și afirmația recurentei-pârâte, în sensul că una dintre condițiile care trebuie îndeplinite pentru a se acorda cheltuielile de judecată este reținerea în sarcina sa a relei-credințe, comportării neglijente sau exercitării abuzive a drepturilor procesuale, întrucât art. 274 din Codul de procedură civilă prevede doar că „partea care cade în pretenții va fi obligată, la cerere, să plătească cheltuielile de judecată”. Or, recurenta-pârâtă a căzut în pretenții, fiind obligată la restituirea taxei pe poluare în cuantum de 4405 lei și a dobânzii fiscale aferente, motiv pentru care instanța de fond a obligat-o în mod legal și temeinic la suportarea cheltuielilor de judecată în valoare de 539,30 lei, fiind în culpă procesuală întrucât a pierdut procesul.
Față de aceste considerente, constatând că motivul de recurs invocat, astfel cum a fost argumentat, este neîntemeiat și că soluția recurată este legală și temeinică, Curtea, în baza art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în reprezentarea A.F.P. SECTOR 6, cu sediul în București, sectorul 2, .. 13, împotriva sentinței civile nr. 893/19.02.2013 pronunțate de Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata-reclamantă S. D., cu domiciliul în București, sectorul 6, ., ., . și intimata-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, cu sediul în București, sectorul 6, Splaiul Independenței nr. 294, corp A, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.12.2013.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
C. P. D. M. D. M. B.
GREFIER
M. C. I.
Red/thred. jud. DDM/ 2 ex/ 17.01.2014.
Jud. fond: C. I., Tribunalul București-Secția a IX-a contencios administrativ și fiscal.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 5811/2013. Curtea de Apel... | Anulare acte administrative emise de C.N.V.M. Sentința nr.... → |
|---|
