Pretentii. Decizia nr. 8/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-01-2013 în dosarul nr. 54/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 8
Ședința publică de la 07 ianuarie 2013
Curtea constituită din:
Președinte P. H.
Judecător F. G. A.
Judecător B. D. M.
Grefier A. C.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice G. împotriva Sentinței civile nr. 157/C. din data de 29.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. Ș. și intimatul chemat în garanție M. M. - Administrația Fondului pentru Mediu.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu răspund părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că recurenta pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă iar la data de 04.01.2013, prin serviciul registratură, intimatul reclamant a depus note scrise și a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care:
Curtea, constatând că în cauză atât recurenta pârâtă cât și intimatul reclamant au solicitat judecarea cauzei în lipsă, în temeiul art. 242 alineat 2 Cod proc. civilă, în conformitate cu dispozițiile art. 150 Cod proc. civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționarea recursului.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 06.01.2012 sub nr._ reclamantul S. Ș. a formulat cerere în contradictoriu cu Agenția Națională de Administare Fiscală, Administrația Finanțelor Publice G. și M. M. – Administrarea Fondului pentru Mediu, prin care a solicitat reclamantul restituirea sumei de 5073 lei reprezentând taxă de poluare și obligarea la plata dobânda legale aferentă de la data încasării taxei și până la data restituirii efective, precum și obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Prin sentința civilă nr. 157/29.03.2012, tribunalul a respins excepția de necompetență generală a instanței de judecată invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., a admis acțiunea, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului de Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/11.03.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice G., a obligat chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să restituie Direcției Generale a Finanțelor Publice G. suma de 5073 lei ce reprezintă taxă de poluare, pentru a fi restituită reclamantului S. Ș. ca taxă nedatorată și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 5073 lei reprezentând taxă de poluare.
Pentru a dispune astfel, tribunalul a reținut următoarele:
„În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că a cumpărat un autoturism marca Volkswagen Passat provenind dintr-o țară a Comunității Europene și pentru înmatriculare în România a fost obligat să achite către Administrația Finanțelor Publice G. o taxă pe poluare pentru autovehicule în sumă de 5073 lei conform chitanței . nr._.
Considerând că această taxă este nelegală a solicitat AFP Mun.G. restituirea taxei, cerere la care nu a primit nici un răspuns.
Ordonanța de Urgența a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, cu modificările și completările ulterioare, este contrară art 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene, întrucât discriminează autoturismele second-hand provenind din alte state membre ale Uniunii Europene. În sensul restituirii taxei sunt și numeroase hotărâri judecătorești emise de instanțele din România, care confirmă faptul că taxa pe poluare, chiar și în varianta prezentă, este contrară art. 90.
La dosarul cauzei pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului a depus cerere de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu pentru ca în cazul în care se va admite acțiunea reclamantului să fie obligată să plătească AFP G. suma de 5073 lei reprezentând taxa de poluare achitată de reclamant, precum și dobânda legală aferentă sumei respective.
La data de 01.03.2012 pârâta Administrația Finanțelor Publice G. a invocat excepția de necompetență generală și a solicitat declinarea competenței de soluționare a cauzei organului fiscal competent să restituie taxa de poluare respectiv Administrației Finanțelor Publice G., întrucât OUG nr.50/2008 a fost abrogată prin Legea nr. 9/2010,privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, lege care a fost publicată în Monitorul Oficial al României la data de 10.01.2012.
Cererea este întemeiată, pentru următoarele considerente:
La data de 15.03.2010 reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 5073 lei, conform chitanței . 5, nr._, fiindu-i necesară pentru înmatricularea unui autoturism neînmatriculat în România, reprezentând taxă primă înmatriculare, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. OUG nr. 50/2008, contravin art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, Tribunalul constată că OUG 50//2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second -hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul reține că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul nu poate nesocoti legătura strânsă care există între emiterea acestui act administrativ și cererea de restituire formulată de reclamant.
Tribunalul admite că în absența unor reglementări comunitare în materie de restituire a taxelor naționale percepute necuvenit, este de competența ordinii juridice interne din fiecare stat membru să desemneze instanțele competente și să stabilească modalitățile procedurale ale acțiunilor în justiție menite să asigure protejarea drepturilor conferite justițiabililor prin efectul direct al dreptului comunitar, înțelegându-se că aceste modalități nu pot fi mai puțin favorabile decât cele care vizează acțiuni similare din dreptul intern și că, în nici un caz, acestea nu pot fi modificate astfel încât să facă practic imposibilă exercitarea drepturilor pe care instanțele naționale au obligația să le apere (cauza Hans J. I/S împotriva Ministerului danez al impozitelor și accizelor - cauza nr. C/79; cauza Aprile Srl, în lichidare împotriva Amministrazione delle Finanze dello Stato - cauza nr. C -228/96, paragraful nr. 18).
Condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform-jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul remarcă faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectiva, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul observă că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interésala poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O.G. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O.U.G. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. 208/2008 a fost abrogată prin art. I din O.U.G. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O.U.G. 50/2008 a modificată prin O.U.G. 7/18.02.2009, schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la . OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O.U.G. 117/2009.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare. O.U.G. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008.
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă in industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Tribunalul apreciază că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO, ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și pană în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
În legătură cu reglementarea română a taxei de poluare, au existat și două comunicate ale Comisiei Europene. Dacă în cazul primului comunicat s-a relevat că dispozițiile tratatului de instituire a Comunității Europene nu pot fi invocate pentru a limita nivelul excesiv al taxării, în cel de-al doilea comunicat, comisia europeană a solicitat României să-și modifice legislația în ceea ce privește aplicarea taxei pe poluare pentru autoturisme. Această scrisoare de somare a fundamentat intervențiile legislative care au avut loc după data de 25 iunie 2009, fiind evident faptul că în privința reglementării taxei de poluare nu au fost îndeplinite cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO.
Contribuabilii au dreptul să tindă către securitatea fiscală, care include dreptul de a putea prevedea consecințele de natură fiscală ale actelor lor viitoare.
Activitatea de interpretare și aplicare a normelor fiscale trebuie pusă în corelație cu principiile de bază ale dreptului fiscal iar atunci când norma nu este clară, previzibilă și predictibilă pentru utilizatorul normelor fiscale decizia de a contesta sau nu o măsură fiscală nu este facilă.
În litigiile de natura celui dedus judecății de către reclamant se ridica o problemă extrem de sensibilă deoarece ,în logica deciziei de a contesta măsura de prelevare a taxei, intra clarificarea aspectului referitor la dominanța principiului egalității, față de principiul legalității pentru a se stabili dacă doar corpul legii va fi avut în vedere la analiza compatibilității sale cu normele dreptului comunitar sau poate fi avută în vedere ca sursă interpretativă și expunerea de motive. Ori, nu se poate pretinde utilizatorului un standard atât de ridicat ca cel ce poate fi cerut unui profesionist. D. urmare cerința privitoare la instituirea unui termen rezonabil pentru exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară este justificată în opinia Curții. .„
Tribunalul apreciază că, față de caracteristicile litigiului, termenul de 30 de zile face excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară, el impunând o sarcină excesivă contribuabililor cărora li se cere o diligentă maximă pentru a-și conserva dreptul de a accede la justiție., (a se vedea în special Hotărârea din 14 decembrie 1995, Peterbroeck, C-312/93, R..p. 1-4599, pct. 12, și Hotărârea din 8 februarie 1996, FMC ș.a., C-2 12/94, R..p. 1-389, considerentul 71).
Această sarcină nu poate fi justificată numai de necesitatea asigurării securității juridice. Și asta deoarece, principiul securității juridice nu poate asana neregularitățile ce decurg din încălcarea unui principiu de ordine publică.
Deși termenul de 30 de zile se aplică și în privința exercițiului drepturilor derivate din legislația internă, el nu este unul adecvat în litigiul dedus judecății. Ținând cont natura reglementării, de circumstanțele concrete ale cauzei, considerăm că el nu asigură un just echilibru pentru regulile procedurale care trebuie să guverneze exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară, nefiind suficient pentru a asigura un drept de rambursare efectiv . Mijloacele procedurale necesare pentru aplicarea corectă a dreptului comunitar nu pot fi valorificate în interiorul acestui termen. Caracterul rezonabil al termenului trebuie raportat și la calitatea normei care guvernează exercițiul dreptului dedus judecății.
În primul rând, chiar nesiguranța legiuitorului în domeniul reglementării taxei de poluare explicată prin multiplele intervenții legislative justifică aplicarea unui termen mai flexibil pentru a fi asigurat pe deplin principiul efectivității.
În această procedură autoritatea fiscală mai reproșează reclamantului că nu a solicitat în mod expres organelor fiscale anularea deciziei de calcul a taxei de poluare, adresându-i-se acesteia direct cu o cerere de restituire a taxei pe care o consideră contrară dreptului comunitar.
Rămâne de analizat în ce măsură neîndeplinirea acestei proceduri atrage inadmisibilitatea cererii sale.
Concluzia se sprijină pe următoarele considerente: chiar dacă se admite că regulile procedurale care guvernează exercițiul drepturilor derivate din legislația comunitară respectă principiul echivalenței și efectivității, ne urmarea acestora în cazurile de restituire a taxei de poluare și în speța particulară dată, nu poate antrena sancțiunea inadmisibilității exercițiului dreptului la acțiune.
Recursul administrativ, este justificat din mai multe puncte de vedere. Din punctul de vedere al administrației se dă posibilitatea organului emitent sau al celui ierarhic superior să-și repare eventualele greșeli, asigurându-se astfel o cale mai rapidă de restabilire a legalității. Recursul prealabil este un mijloc de protecție al autorității publice emitente, evitând chemarea sa în judecată ca pârât, suportarea unor cheltuieli de judecată, plata unor daune mai mari particularului lezat în dreptul său și chiar lezarea principiului său în pierderea unui proces public prin care s-a dovedit nu numai ca vătămat în particular dar și că a rămas pasivă în înlăturarea acestei vătămări.
În același timp, recursul prealabil are ca scop și protecția particularului, el având posibilitatea de a obține corelarea actului sau admiterea lui printr-o procedură administrativă, simplă, rapidă, scutită de taxă de timbru. Pe de altă parte, dacă administrația răspunde negativ la recurs fiind considerate neîntemeiate, acesta va avea posibilitatea să-și evalueze obiectiv șansele de a câștiga procesul și va putea opta în cunoștință de cauză pentru această cale de drept. La aceste scopuri se mai pot adăuga și cel privitor la degrevarea instanțelor de contencios administrativ de acele litigii care pot fi soluționate pe cale administrativă. în materia recursurilor administrative, având ca obiect reclamațiile adresate administrației pentru prelevarea nelegalá a taxei de poluare, practica administrației este clară, răspunsurile nefavorabile reprezentând o constantă în această materie. Această optică a fost exprimată de autoritate și pe parcursul derulării procesului când s-a susținut că taxa a fost prelevată în mod legal, ea necontravenind prevederilor din Tratatul privind instituirea Uniunii Europene.
Efectivitatea accesului la justiție implică ca accesul la justiție să fie eficace. O procedură în urma căreia o persoană nu și-ar putea vedea cauza analizată în mod complet, nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității accesului la justiție. D. urmare, statul are obligația ca prin mijloace legislative ori legislative să permită în mod real a oricărei persoane la serviciile instanțelor. Dreptul oferit nu trebuie să fie unul teoretic ort iluzoriu ci, unul concret si efectiv, fiindcă posibilitatea concreta de sesizarea unei instanțe de către persoana interesară constituie o încălcare a dreptului acesteia de acces la justiție. Sigur că dreptul de acces la justiție, nu este un drept absolut. Ca orice libertate, el poate suferi limitări din partea puterii de stat cu scopul salvgardării altor interese, precum drepturile și libertățile altora, principiul securității raporturilor juridice. Aceste limitări se conciliază cu prevederile art.6 doar în măsura în care ele vizează un scop legitim și există un raport de proporționalitate între mijloacele utilizate de stat și scopul vizat de către acesta. Astfel, statele pot să impună condiții privind parcurgerea unor proceduri prealabile sesizării instanței cât timp acestea sunt rezonabile. Obligativitatea procedurii prealabile, vine să asigure un climat de securitate juridică și să evite procedurile abuzive.
Tribunalul recunoaște că, de lege lata, accesul la justiție, în cazul exercițiului drepturilor derivate din legislația comunitară este limitat de reguli procedurale. Rămâne însă să stabilească dacă, dreptul autorității de a invoca excepția de inadmisibilitate întemeiată pe neparcurgerea acestor proceduri, poate fi calificat ca excesiv, nerezonabil ori disproporționat.
Admitem că, în mod tradițional, autoritatea poate să formuleze apărării întemeiate pe excepția de inadmisibilitate, atât timp cât o procedură prealabilă a fost instituită pentru a asigura coerența ordinii juridice, protejarea intereselor generale ale comunității și valorizarea principiului securității ordinii juridice. Cu toate acestea, Tribunalul apreciază că această apărare, a fost făcută prin deturnarea, ignorarea de la scopul pentru care dreptul a fost recunoscut și garantat. Tribunalul nu neagă existența dreptului exercitat de autoritate și anume, a dreptului de a invoca inadmisibilitatea, dar nu poate ignora efectele admiterii unei astfel de apărări și care ar face de prisos cercetarea fondului raportului juridic litigios. Atitudinea pe care autoritatea a avut-o în cursul soluționării procesului constituie un argument puternic, care pledează în speță pentru inutilitatea parcurgerii procedurii prealabile, atât timp cât timp politica organelor fiscale de a răspunde nefavorabil acestor contestații, este una constantă. Chiar și la momentul procesual al soluționării recursului recurenta neagă existența unor incompatibilități ale O.U.G. 50/2008 cu normele dreptului comunitar,
De aceea, Tribunalul a manifestat flexibilitate în aprecierea exigențelor formale ale judecății și s-a delimitat de apărările autorității pe care le-a considerat abuzive. Și asta deoarece ele sau îndepărtat de la scopul în care procedura grațioasă a fost recunoscută, urmărind să obstrucționeze în mod nelegitim abordarea fondului raportului juridic litigios.
Pentru a ajunge la această concluzie, a avut în vedere și faptul că neparcurgerea acestei proceduri nu a afectat celeritatea procesului, iar parcurgerea ei nu ar fi condus la descongestionarea instanței. Litigiul dintre stat și particular oricum ar fi avut loc atât timp cât și în prezent autoritatea susține că această taxă are caracter legal, fiind refuzată la restituire.
De aceea, autoritatea publică emitentă nu poate să invoce că ar fi fost vătămată prin aceea că nu i s-a dat șansa de a-și repara eventuala greșeală într-un mod mai rapid.
Mai mult formele inerente configurării clare a litigiului și cele necesare pentru buna administrare a acestuia sunt reperabile și,în circumstanțele date, Tribunalul a decis că cercetarea fondul raportului juridic litigios este admisibilă chiar în absența neparcurgerii procedurii prealabile privitoare la anularea deciziei prin care s-a calculat taxa de poluare.
Tribunalul a pus în balanță interesele procesuale ale părților și posibilitățile lor efective de a le valorifica și a decis să acționeze în sensul
Nici problema decongestionării instanțelor nu se pune, atâta timp cât oricum s-a ajuns la rezolvarea judiciara a problemei legalității netului administrativ. prevenirii oricăror forme de dezechilibru procesual, eliminând obstacolele care puteau vicia substanța principiului egalității.
Pentru ipoteza concretă, instanța a procedat la o interpretare teleologică și dinamică a normelor în discuție, acționând în sensul de a le conferi acestora utilitate și finalitate. Instanța a ales să aprecieze de această dată rezonabil exigențele formale ale judecății și s-a delimitat de formele excesive, reținând că în materia restituirii taxelor de poluare prelevate în baza O.U.G. 50/2008, autoritatea publică are și a avut o politică constantă și fermă de a soluționa nefavorabil aceste contestații. Din acest motiv parcurgerea procedurii administrative devine lipsită de utilitate și finalitate, și nu se mai poate vorbi de imperativele respectării celerității procedurii, ci, din contră, s-ar putea vorbi de o prelungire nejustificată a rezolvării litigiului între stat și particular dacă procedura ar mai fi urmată.
De aceea, conchidem că o astfel de procedură nu este o procedură care să realizeze condiția efectivității, motiv pentru care poate fi abandonată fără ca exigențele inadmisibili tații să afecteze exercițiul dreptului la acțiune.
Pe fond, reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 8.627 lei, conform chitanței . 4A, nr._ din 21.10.2008, fiindu-i necesară pentru înmatricularea unui autoturism, neînmatriculat în România, reprezentând taxă primă înmatriculare, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece disp. O.U.G. nr. 50/2008, contravin disp. art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Tribunalul urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, constată faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
Într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la, plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a Ierurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul consideră că cererea reclamantei este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Dacă particularii nu ar avea posibilitatea de a obține o despăgubire atunci când le-au fost lezate drepturile printr-o încălcare a prevederilor dreptului comunitar, imputabilă unui stat membru, atunci s-ar limita însăși eficacitatea normelor comunitare, împiedicându-se și apărarea drepturilor pe care acestea le-a consacră. Organele fiscale din România trebuie să țină cont atunci când fac aplicarea normelor fiscale naționale, de un aspect important și anume că, întotdeauna impozitele și taxele prelevate ilegal, cu încălcarea dreptului comunitar trebuie restituite. Curtea de Justiție Europeană a consacrat de altfel în afaceri precum SpA San Giorgio sau Weber"s Wine World Handels GmbH o jurisprudență în materia îmbogățirii fără justă cauză la nivel european.
Reclamantul s-a plâns în procedura administrativă pe care a declanșat-o tocmai de viciile capitale care afectează decizia de stabilire a taxei de poluare, relevând împrejurarea că această reglementare fiscală este incompatibilă cu prevederile dreptului comunitar.
Este vina autorității că din punct de vedere formal ea nu a încadrat această plângere în tiparul statuat de dispozițiile art. 205 și urm. din Codul de procedură fiscală, cu atât mai mult cu cât nu era ținută de calificarea juridică dată de parte acestei cereri.
Totuși, Tribunalul nu poate ignora în considerarea acestui incident formal, viciile de fond ale deciziei de calcul a taxei de poluare și faptul că organul fiscal, atunci când a făcut aplicarea normelor fiscale naționale, a nesocotit reglementările dreptului comunitar.
Sigur că reducerea, sancționarea acestui act administrativ ilegal nu poate fi pronunțată atât timp cât în această procedură contencioasă instanța nu a fost investită cu cercetarea legalității unei decizii date de organul fiscal în soluționarea contestației administrative prevăzute de art. 205 și urm. din O.G. 92/2003.
Acesta este motivul pentru care instanța a verificat condițiile de legalitate internă ale acestui act administrativ pe cale indirectă.
Și constatând că prin emiterea acestui act a fost violată direct o normă de drept comunitar, cu forță superioară normei naționale, va reține că acest viciu concret de ilegalitate, nu poate rămâne nesancționat, doar pentru a se da prevalentă unei cerințe formale.
Chiar dacă, din considerente pur formale, decizia de calcul a taxei de poluare nu a fost anulată, acest act și-a pierdut ireversibil prezumția de legalitate, starea de non valoare la care a fost redus pentru viitor, fiind o consecință firească a constatării existenței viciului de ilegalitate pe cale indirectă.
Cererea de chemare în garanție formulată de Administrația Finanțelor Publice G. privind Administrația Fondului pentru Mediu este întemeiată, prin prisma art. 60 – 63 Cod procedură civilă și având în vedere că chematul în garanție este persoana juridică în patrimoniul căreia se află contravaloare acestei taxe de poluare.
Cu privire la excepția de necompetență generală invocată de pârâta A.F.P. G., pe motiv că ar fi incident art.12 din Legea nr.9/2012, respectiv că, la solicitarea contribuabilului, organul fiscal competent, în măsura în care constată că suma plătită cu titlu de taxă de poluare este mai mare decât taxa rezultată din aplicarea prevederilor acestui act normativ, dispune restituirea diferenței, tribunalul urmează să o respingă.
În speța de față, obiectul judecății de față este reprezentat de pretenția restituirii integrale a sumei de bani plătită cu titlu de taxă de poluare, reclamantul invocând și considerând că însăși impunerea taxei, indiferent de cuantum este contrară dispozițiilor art.110 (fost art.90) din Tratatul Comunității Europene, în timp ce Legea nr.9/2012 invocată de pârâtă în susținerea excepției se referă la restituirea diferenței de taxă plătită conform OUG nr.50/2008, aprobată prin Legea nr.140/2011, cu modificările și completările ulterioare și taxa rezultată din aplicarea Legii nr.9/2012, după un altgoritm de calcul stabilit, astfel că, față de aceste aspecte și obiectul litigiului astfel stabilit, în mod evident competența aparține instanțelor judecătorești.”
Față de cele arătate mai sus, instanța a respins excepția de necompetență generală a instanței de judecată invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., a admis acțiunea reclamantului astfel cum a fost formulată, a admis cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului de Mediu formulată de pârâta Administrația Finanțelor Publice G., a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/11.03.2010 emisă de Administrația Finanțelor Publice G. și a obligat chemata în garanție Administrația Fondului pentru Mediu să restituie Direcției Generale a Finanțelor Publice G. suma de 5073 lei ce reprezintă taxă de poluare, pentru a fi restituită reclamantului S. Ș. ca taxă nedatorată și a obligat pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice G. să restituie reclamantului suma de 5073 lei reprezentând taxă de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice G., criticând-o de nelegalitate pentru următoarele considerente:
Prima instanță nu a ținut seama de faptul că, în prezent, este în vigoare OUG nr.50/2008 care a instituit o procedură specială de restituire a taxei de primă înmatriculare achitată, în conformitate cu prevederile art.11, 12 și 14.
Totodată, prin exonerarea de plata taxei de primă înmatriculare, care constituie o condiție prevăzută de Ordinul MAI nr.1501/13.11.2006, practic autovehiculul nu mai este înmatriculat.
A mai arătat recurenta că admiterea acțiunii a creat privilegii nejustificate pentru o categorie de cetățeni, în raport cu ceilalți.
De asemenea, a susținut că art.90 din Tratat nu este incident în cauză, iar principiul „poluatorul plătește”, pe care se bazează și instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, 16 atate membre practicând taxa de înmatriculare.
În drept, recursul a fost întemeiat pe dispozițiile Codului de procedură civilă, ale Codului de procedură fiscală și ale OUG nr.50/2008.
Intimatul reclamant S. Ș. a depus la dosarul cauzei note scrise, prin intermediu cărora a solicitata instanței respimgerea recursului formulat de AFP G., ca nefondat.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare cu chitanța . nr._ din 15.03. 2010 emisă de AFP G. și în baza Deciziei de calcul emisă de AFP G..
Reclamantul a contestat această taxă potrivit art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, solicitând restituirea taxei, cerere la care nu a primit nici un răspuns.
Prin urmare, cererea nu a fost formulată în temeiul art.117 alin.1 lit.d din Codul de procedură fiscală, ci suntem în prezența unei contestații administrativ-fiscale în raport de dispozițiile art.205-207 alin.1 din Codul de procedură fiscală.
Pe cale de consecință, susținerea recurentei că în raport de dispozițiile art.117 alin.1 și 9 din Codul de procedură fiscală, acțiunea este inadmisibilă, este neîntemeiată.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatabilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că recurentul s-a prezentat de bună voie și a achitat taxa nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Finanțelor Publice G. împotriva Sentinței civile nr. 157/C. din data de 29.03.2012 pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul reclamant S. Ș. și intimatul chemat în garanție M. M. - Administrația Fondului pentru Mediu ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 07 ianuarie 2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. P. F. G. A. B. D. M.
Grefier,
A. C.
RED.H.P
TEHNORED H.P/2 ex
JUDECĂTOR FOND
M. C.
Tribunalul G.
| ← Anulare act administrativ. Sentința nr. 1098/2013. Curtea de... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3804/2013. Curtea de Apel... → |
|---|
