Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2352/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 2352/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-05-2013 în dosarul nr. 62406/3/2011

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 2352

Ședința publică din 30.05.2013

Curtea constituită din:

Președinte: S. D. G.

Judecător: R. I.

Judecător: V. D. C.

Grefier: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.4294/02.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 2 prin Primar, având ca obiect „refuz soluționare cerere”.

Dezbaterile au avut loc în ședința publică de la 16.05.2013 când au fost consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, care face parte integrantă din prezenta hotărâre când, Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera și pentru a da posibilitatea părților să depună concluzii scrise a amânat pronunțarea pentru 23.05.2013 și pentru azi 30.05.2013 când a pronunțat următoarea decizie:

CURTEA,

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București sub nr._ la data de 21.09.2011 și ulterior precizată la data de 26.10.2012, reclamanta S.C. T. M. S.R.L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta Primăria S. 2 București, prin Primarul S. 2, acțiune împotriva refuzului de soluționare a cererii nr._.10.10 adresate Primarului S. 2, pentru autorizarea amplasării unui panou publicitar, pe domeniul privat, cerere înregistrată la Primăria S. 2 sub nr._/26.10.2010.

Prin sentința civilă nr.4294/02.11.2012, Tribunalul București – Secția a IX-a C. a respins ce neîntemeiată cererea de chemare în judecată.

Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a reținut că reclamanta S.C. T. M. S.R.L. a solicitat prin cererea nr._.10.10 emiterea unui certificat de urbanism pentru amplasarea unor panouri publicitare pe terenul situat în .. 147-169, București, sector 2, depunând acte anexă: certificatul de înregistrare a firmei, contractul de închiriere nr. 180B/22.08.2008 pentru spațiul unde urmează să amplaseze panoul, acord ADP Sector 2 planurile topo și documentația PCU: proiect panou, montaj fotografic și memoriu tehnic.

Pârâta i-a răspuns reclamantei cu adresa nr._/_/_/_/_/_/18.11.2010, în sensul că solicitările acesteia nu pot fi soluționate favorabil, deoarece „imobilele din . nr. 22, nr. 33, . intersecție cu . .. 8 urmează să intre în procesul de reabilitare termică, conform O.U.G. nr. 18/2009 și, prin urmare, cererile nu pot fi soluționate favorabil”.

Reclamanta a revenit cu o nouă solicitare privind același certificat de urbanism, la care instituția pârâtă a răspuns cu adresa nr._/16.09.2011, comunicându-i că „datorită modernizării trotuarelor și reabilitării spațiilor verzi din sector 2, s-a considerat amplasamentul reclamei ca fiind necorespunzător".

Față de aceste înscrisuri, tribunalul a reținut că nu este caz de nesoluționare a unei cereri, ci de un eventual refuz nejustificat de efectuare a unei operațiuni administrative.

Totodată, analizând argumentele pârâtei, susținute de probele administrate, prima instanță a constatat faptul că refuzul a fost justificat, deoarece avizul nr._/R eliberat de Administrația Domeniului Public Sector 2 în data de 09.10.2009 era expirat la data formulării cererii nr._.10.2010, acesta fiind valabil 1 an de zile de la data eliberării. Prin adresa nr. 7895/R/14.08.2012, Administrația Domeniului Public Sector a confirmat că a expirat valabilitatea avizului, excluzându-se, așadar, prelungirea acestuia.

Tribunalul a reținut și că reclamanta nu a depus la dosarul cauzei dovada dreptului de proprietate al locatorului P. S. asupra fațadei imobilului situat în .. 147-169 (cu privire la care a susținut la ultimul termen de judecată, la interpelarea instanței, că este o florărie).

Chiar și în condițiile în care ar fi existat această dovadă, s-a reținut de tribunal că amplasarea panoului publicitar afecta în primul rând domeniul privat al statului, respectiv spațiul verde, astfel că era esențial avizul Administrației Domeniului Public Sector 2, care trebuia să fie valabil la data formulării cererii de eliberare a certificatului de urbanism.

Întrucât la data depunerii cererii expirase termenul de valabilitate al avizului inițial, nu se putea da curs cererii reclamantei, refuzul fiind justificat.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta ., solicitând admiterea recursului și modificarea în tot a sentinței recurate, admiterea cererii și în principal, obligarea pârâtei Primăria Sector 2 prin Primar să elibereze Certificatul de Urbanism solicitat pentru locația de pe ..147-169, fără cheltuieli de judecată.

Recurenta-reclamantă critică sentința de fond, apreciind că este netemeinică și nefondată în raport de dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod Proc. Civ., pentru următoarele:

Instanța de fond a dat o interpretare greșită probatoriului administrat în cauză, reținând că refuzul de eliberare a actului solicitat a fost justificat.

Solicită să se constate că potrivit art.19 din Normele metodologice de aplicare a Legii nr.50/1991, în etapa de autorizare a amplasării panoului publicitar nu era necesar ca recurenta să depună o dovadă a dreptului de proprietate, această dovadă fiind solicitată în conținutul Certificatului de Urbanism care se eliberează de Primarul S. 2 și nu înainte de eliberarea acestuia.

Așa cum a arătat și la fond, intimata-pârâtă nu i-a comunicat nici un motiv pentru care nu i-a eliberat în termen legal acest Certificat de Urbanism.

Motivul invocat de intimata-pârâtă în cuprinsul adresei nr._/2011, recurenta-reclamantă învederează că îi este necunoscut și necomunicat în termenul de 30 de zile de soluționare a cererii de eliberare a C.U. (fiind ulterior depunerii acțiunii judecătorești), este neclar și general, nereal cauzei din prezentul dosar.

Totodată, recurenta-reclamantă arată că răspunsul nr._/_/_/_/_/_/18.11.2010 la care se face referire în întâmpinarea depusă la fond și pe care prima instanță l-a luat în considerare, se referă la alte amplasamente și nicidecum nu privește amplasamentul din ..147-169 (care se află la intersecția cu Vatra Luminoasă) din prezenta cauză, neputând fi considerat răspuns la cererea pe care a formulat-o.

Așadar, recurenta-reclamantă apreciază că nu s-a dovedit culpa sa cu privire la neprezentarea documentelor legal stabilite pentru eliberarea actului solicitat sau neremedierea documentației depuse, intimata-pârâtă nu a făcut dovada că i-ar fi comunicat în termenul legal de 30 de zile motivele pentru care acest amplasament nu poate fi soluționat favorabil și nici nu a făcut dovada că motivele prezentate ulterior acestui termen în instanță sunt justificate și aferente acestui amplasament.

Intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 2 BUCUREȘTI a depus întâmpinare la data de 10.05.2013, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând probele administrate în cauză, Curtea constată că recursul este întemeiat, urmând să modifice sentința de fond în sensul că va admite acțiunea și va obliga pârâta să elibereze reclamantei certificatul de urbanism.

Prima instanța reținut în mod greșit faptul că refuzul de eliberare a certificatului de urbanism este unul justificat în condițiile în care reclamanta nu a prezentat un titlu de proprietate iar avizul eliberat de administrația domeniului public nr. 2 era expirat.

Certificatul de urbanism este, așa cum arată recurentul, „actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4:

a) fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii;

b) stabilesc cerințele urbanistice care urmează să fie îndeplinite în funcție de specificul amplasamentului;

c) stabilesc lista cuprinzând avizele/acordurile necesare în vederea autorizării;

d) încunoștințează investitorul/solicitantul cu privire la obligația de a contacta autoritatea competentă pentru protecția mediului, în scopul obținerii punctului de vedere și, după caz, al actului administrativ al acesteia, necesare în vederea autorizării.”

În acest stadiu al procedurii de emitere a unei autorizații de construire nu era necesară prezentarea unui titlu de proprietate și nici a unui aviz, aceste acte urmând să fie prezentate alături de dovada îndeplinirii tuturor celorlalte cerințe impuse prin certificatul de urbanism, în momentul solicitării eliberării autorizației de construire.

În consecință nu exista nicio o justificare pentru refuzul de eliberare a certificatului de urbanism solicita, motiv pentru care Curtea va admite recursul și va modifica sentința în sensul admiterii acțiunii cu obligarea intimatei la eliberarea certificatului de urbanism solicitat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite recursul formulat de recurenta-reclamantă . împotriva sentinței civile nr.4294/02.11.2012 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă PRIMĂRIA SECTOR 2 prin Primar.

Modifică sentința în sensul că:

Admite acțiunea.

Obligă pârâta să elibereze reclamantei certificatul de urbanism solicitat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 30.05.2013.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. D. G. R. I. V. D. C.

Grefier,

T. M.

Red. Jud. SDG

Tehnored. TM/2 ex

Tribunalul București, Secția a IX-a C.

Jud. fond, M. I.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 2352/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI