Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4091/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4091/2013 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 11-10-2013 în dosarul nr. 5775/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4091
Ședința publică de la 11.10.2013
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - I. F.
JUDECĂTOR - S. P.
JUDECĂTOR - R. M. V.
GREFIER - M. C. I.
Pe rol este soluționarea recursului în contencios administrativ formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI, împotriva Sentinței civile nr. 2575/10.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. A., având ca obiect - “pretenții”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care,
Curtea, constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013, ca urmare a reorganizării A.N.A.F. în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurentă – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate, în speță - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI.
Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea constată cauza în stare de judecată și observând că recurenta – pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă potrivit art. 242 alin. (2) Cod de procedură civilă o reține spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal sub nr._ /CA/2012, reclamantul P. A. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 5 BUCUREȘTI anularea chitanței nr._/23.06.2011, emise de Trezoreria Sectorului 5 București și a deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/23.06.2011, emise de pârâtă, precum și obligarea la restituirea către acesta a sumei de 3801 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, precum cu rata dobânzii aferente sumei de restituit, de la momentul perceperii taxei, până la data restituirii.
În motivarea acțiunii, reclamantul a arătat că a cumpărat din UE autoturismul în cauză second hand, marca Peugeot, fabricat în anul 2007 și înmatriculat prima dată la data de 26.12.2007, iar la înmatricularea în România a autoturismului, a fost obligat să achite taxa pe poluare.
În drept, reclamantul a invocat art.148 din Constituție, art.90 din TCE, art. 1 alin.(1), art.2 alin.(1) lit. h și alin.(2), art.7 alin.(1), art. 8 alin.(1) și art.10-12, art.17-18, art.28, 30 din Legea nr. 554/2004.
Pe baza probei cu înscrisuri administrată în cauză, Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal a pronunțat Sentința civilă nr. 2575/10.05.2013 prin care a dispus: admiterea excepției inadmisibilității capătului de cerere privind anularea chitanței nr._/23.06.2011, invocată din oficiu și respingerea ca inadmisibil a acestui capăt de cerere; admiterea în parte a acțiunii; anularea deciziei de calcul al taxei pe poluare nr._/23.06.2011, emisă de pârâtă; obligarea pârâtei la restituirea către reclamant a sumei de 3801 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme, achitată cu chitanța seria_/23.06.2011 emisă de Trezoreria Sectorului 5 București, precum și la plata dobânzii fiscale aferente sumei de restituit, de la data de 23.06.2011 până la data restituirii efective.
Pentru a hotărî astfel, tribunalul a reținut, în esență, următoarele:
Analizând actele și lucrările dosarului conform art.137 alin.(1) Cod pr. civ., cu prioritate prin prisma excepției inadmisibilității primului capăt de cerere privind anularea chitanței emise de Trezoreria Sectorului 5 București, s-a reținut că actul contestat nu constituie un act administrativ în sensul dispozițiilor art. 2 alin.(1) lit. c din Legea nr.554/2004, ci reprezintă un document doveditor al efectuării unei plăți, care nu poate face obiectul unei acțiuni în contencios administrativ, nefiind un act generator de efecte juridice, astfel că nici anularea lui nu poate produce vreun efect. În consecință, Tribunalul a admis excepția invocată și a respins capătul de cerere privind anularea respectivei chitanțe, ca inadmisibil.
Pe fondul cauzei, ca situație de fapt, Tribunalul a reținut că reclamantul a dobândit în anul 2011 autoturismul în cauză, înmatriculat prima dată în Republica Franceză la data de 26.12.2007 (f.17-19), iar pentru a-l înmatricula în România, a fost obligat să achite taxa pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008, stabilită prin decizia de calcul emisă de pârâtă în sumă de 3801 lei (f.13), prin chitanța emisă de Trezoreria Sectorului 5 București (f.13).
Ulterior, la data de 18.01.2012, reclamantul a formulat cererea prin care a solicitat restituirea acestei sume (f. 20-23), iar prin decizia nr. 145/2912 emisă de DGFPMB, a fost respinsă ca nedepusă în termen contestația administrativă (f.39-41).
În speță, tribunalul a considerat ca se impune a verifica incompatibilitatea dreptului național cu dispozițiile dreptului comunitar, respectiv cu art. 110 alin. (1) TFUE care consacră principiul liberei circulații a mărfurilor în interiorul spațiului comunitar.
Obiectivul art. 110 TFUE nu este să impună statelor membre vreun sistem anume de impozitare internă, acestea păstrând un grad considerabil de libertate și autonomie în ceea ce privește uniformizarea taxelor și a impozitelor și cotele aplicate. Ceea ce face art. 110 TFUE este să interzică impozitarea internă care discriminează, direct sau indirect, produsele importate în favoarea produselor naționale.
Ca atare, se constată că, în lumina acestei dispoziții nu rezultă că statele membre trebuie să adopte un anume regim fiscal, ci se impune acestora, ca indiferent de sistemul ales, regimul fiscal ales să se aplice fără discriminare produselor similare importate.
Prin Hotărârea din 07.04.2011 în cauza C-402/09 T. vs. România, CJUE a stabilit că „toate modificările succesive aduse OUG nr. 50/2008 prin OUG nr. 208/2008, OUG nr. 218/2008, OUG nr. 7/2009 și OUG nr. 117/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. S-a conchis în sensul că taxa pe poluare instituită prin reglementarea română și care se aplică vehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru este contrară dreptului Uniunii, având ca efect să descurajeze importul și punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre”, concluzie reluată și în Hotărârea din 7 iulie 2011, în Cauza C-263/10, I. N. împotriva Direcției Generale a Finanțelor Publice Gorj, Administrația Finanțelor Publice Târgu Cărbunești și Administrația Fondului pentru Mediu.
Pe cale de consecință, constatând că speța de față trebuie asimilată situației impunerii unei plăți de obligații fiscale fără a avea baza legală necesară, Tribunalul a reținut că sunt îndeplinite cerințele art. 1 alin.(1) și 8 alin.(1) din Legea nr.554/2004, raportat la art.117 alin.(1) lit. d Cod pr. fiscală – conform căruia se restituie, la cerere, debitorului, sumele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale – pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea anulării actului administrativ vătămător, recunoașterii dreptului la restituirea taxei și reparării pagubei, astfel că, văzând și prevederile art. 18 alin.(1) din Legea nr. 554/2004, Tribunalul a admis în parte acțiunea, a anulat decizia de calcul și a obligat pârâta la restituirea către reclamant a sumei reprezentând taxa pe poluare pentru autoturisme.
În referire la capătul de cerere privind plata dobânzii aferente taxei pe poluare achitate de reclamant, Tribunalul a reținut că potrivit art. 124 alin.(1) Cod pr. fiscală, pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget, contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin.(2), adică după trecerea unui termen de 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire a sumei sau, după caz, la art. 70. Totodată s-a prevăzut în mod expres că acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
Pe de altă parte, Curtea Europeană de Justiție a stabilit, în Hotărârea din cauza C 565/11 I. împotriva României, având ca obiect cerere de hotărâre preliminară, că „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe.
În speță, reclamantul a solicitat autorității fiscale pârâte achitarea sumelor reprezentând dobânda aferentă taxei achitate de la data perceperii acestei taxe, astfel că, înlăturând aplicarea normei interne, Tribunalul a admis cererea, urmând a obliga pârâta la restituirea dobânzii fiscale prevăzute de art.124 Cod pr. fiscală, de la data plății taxei, până la data restituirii efective.
Împotriva Sentinței a declarat recurs, în termen legal, reclamantul Administrația Sector 5 a Finanțelor Publice, prin Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București susținând că este nelegală și netemeinică.
În motivarea recursului declarat de pârâtă s-au invocat, în esență, următoarele critici de nelegalitate și netemeinicie:
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de reclamant, s-a precizat de recurenta ca acesta a instituit supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, invocate de reclamant în susținerea acțiunii formulate s-a aratat ca incidența în cauza a prevederilor art.110, fost art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, este inexistenta întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările și completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România și la repunerea în circulație a unui autovehicul dupa încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 și art.9.
Totodată, în speța de față, reclamantul nu se încadrează nici în situațiile de excepție prevăzute de art.3 alin.2 din OUG nr.50/2008, și, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 dupa consolidarea tratatului au în vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În ceea ce privește susținerea reclamantei, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, s-a învederat ca, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește dispoziția instanței privind restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, s-a sustinut ca restituirea de sume de la buget la cerere se realizează în condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi încadrata în niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite în temeiul unui text prevăzut de lege. Totodată, s-a menționat că, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai în anumite condiții, condiții reglementate în art. 8 din OUG nr.50/2008.
S-a considerat ca reclamantul nu se regăsește în niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care s-a solicitat sa se considere taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata, cu consecința respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În ceea ce privește obligarea la plata sumei actualizata cu dobânda legala, s-a învederat ca fata de disp.art. 124 alin.1 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările și modificările ulterioare, rezulta ca în cauza nu este îndeplinita condiția prevăzuta pentru acordarea acestora.
Având în vedere cele prezentate mai sus, s-a solicitat instanței admiterea recursului asa cum a fost formulat, modificarea în totalitate a sentinței atacate și, în consecința, respingerea cererii de chemare în judecata formulata de intimatul-reclamant, ca netemeinica și nelegala și respingerea cererii cu privire la restituirea taxei de poluare.
În drept, recursul a fost motivat pe art. 304, alin.9 din Codul de procedura civila, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, H.G. 109/2009 privind organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Administrare Fiscala, H.G. 34/2009 privind organizarea și funcționarea Ministerului Finanțelor Publice, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005, Constituția României.
Intimatul reclamant, legal citat, nu a formulat intimpinare.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art.3 și 299 Cod procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Verificând sentința civilă recurată, prin prisma motivelor de recurs formulate, dar și din oficiu, sub toate aspectele de fapt și de drept ale cauzei, potrivit art.3041 Cod procedură civilă, Curtea constată că prezentul recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
În esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu actul de vânzare de la filele 17-19 dosar fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 ( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului dobândit de reclamant a în anul 2011, înmatriculat prima dată în Republica Franceză la data de 26.12.2007.
Totodată, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că criticile sunt neîntemeiate și sub acest aspect.
De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Întrucât cererea de restituire formulată de către intimat vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurentul apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Asa cum a retinut si instanta de fond, Curtea Europeană de Justiție a stabilit, în Hotărârea din cauza C 565/11 I. împotriva României, având ca obiect cerere de hotărâre preliminară, că „Dreptul Uniunii se opune reglementării interne conținute în articolul 124 din Codul de procedură fiscală (OUG nr. 92/2003) care limitează dobânzile acordate cu ocazia restituirii unei taxe percepute cu încălcarea dreptului Uniunii la cele care curg începând din ziua care urmează datei formulării cererii de restituire a acestei taxe”.
Pe cale de consecință, întrucât nu există motive de casare sau modificare a sentinței civile recurate, se va respinge recursul ca nefondat, conform art. 312 alin.1 C.pr.civ.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, cu sediul în București, .. 13, sector 2, împotriva Sentinței civile nr. 2575/10.05.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul – reclamant P. A., cu domiciliul ales la CA Colțuc în București, Calea Rahovei, Electromagnetica Business Park nr. 266-268, corp 60, ., sector 5, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 11.10.2013.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. F. S. P. R. M. V.
GREFIER,
M. C. I.
Red.jud.I.F.
Tehnored.M.C.I./2ex.
Jud. fond: L. M. B., Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal
| ← Pretentii. Decizia nr. 4186/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Despăgubire. Decizia nr. 4038/2013. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
