Acţiune în constatare. Decizia nr. 2055/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2055/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 442/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 2055
Ședința publică de la data de 17.03.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
JUDECĂTOR - V. H.
GREFIER – M. H.
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurentul-reclamant C. S. M. și recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI împotriva sentinței civile nr. 617/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași- Secția Civilă în dosarul nr._, având ca obiect „acțiune în constatare”.
La apelul nominal făcut în ședința publică nu se prezintă părțile.
Curtea dispune lăsarea cauzei la a doua strigare, conform ROIIJ, în eventualitatea prezentării părților.
La a doua strigare, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu se prezintă părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, față de modificările legislative intervenite cu privire la reorganizarea Agenției Naționale de Administrare Fiscală, respectiv OG nr. 74/2013, HG nr. 520/2013 și Ordinul Președintelui ANAF nr. 2211/2013, ia act că denumirea recurentei-pârâte este Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice Ploiești.
Având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsa părților, în temeiul art. 242 alin. 2 Cod procedură civilă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor din prezenta cauză, constată următoarele:
Prin cererea înregistrata pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ , reclamantul C. S. M. cu domiciliul ales în mun. Călărași, ., . a chemat în judecată pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași, pentru ca pe baza probelor ce se vor administra să se dispună obligarea acesteia să îi restituie suma de 4062 lei c/val taxă de poluare, cu dobânda fiscală de la data achitării și până la data restituirii efective și actualizată cu rata inflației pentru aceeași perioadă.
Totodată s-a solicitat și obligarea pârâtei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivarea cererii, reclamantul a arătat în esență că a achiziționat un autoturism marca Honda din UE, iar pentru înmatricularea lui în România i s-a cerut plata unei taxe de poluare .
Perceperea acestei taxe contravine dreptului comunitar (art. 90 TCE), lucru statuat și de Curtea Europeana de Justiție în cauza Weigl.
În dovedirea cererii s-a solicitat administrarea probei cu înscrisuri .
Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea cererii de chemare în judecata ca inadmisibilă pe cale de excepție și ca neîntemeiata pe fond.
În motivarea solicitării, pârâta a arătat că partea reclamanta a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca Honda Civic an fabricație 2007 data primei înmatriculări 16.01.2007.
Cererea mai sus menționata a fost depusa de reclamant o dată cu următoarele documente:
- declarație pe propria răspundere;
- copie de pe cartea de identitate a solicitantului;
- copia talonului;
- copia cărții de identitate a vehiculului;
Urmare depunerii acestei cereri au procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/09.08.2010 însoțita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului prin remitere sub semnătura în ziua emiterii deciziei.
Împotriva deciziei partea reclamanta nu a formulat contestație administrativa, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 și art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările și completările ulterioare.
Față de acest aspect, pârâta a invocat excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 privind legea contenciosului administrativ.
Având în vedere faptul ca taxa pe poluare a fost încasata ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezenta titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
În practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la masurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor ,,adrese„ ale autorităților administrative prin care se comunica reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civila în pretenții, de competenta instanțelor de drept comun.
Pe fondul cauzei, pârâta a arătat că OUG 50/2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limita prevăzute de legislația comunitara în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/ 2008, care ia în considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculului prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate și fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea și rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adaugă, la cererea contribuabilului și pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului și a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxa, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculare anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art.110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre .
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța a constatat și reținut următoarele:
1) Cu privire la excepția inadmisibilității acțiunii pentru lipsa procedurii prealabile, instanța a respins-o întrucât aceasta nu se aplică în acest caz, așa cum s-a reținut prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în Recurs în interesul legii, decizie care este obligatorie pentru instanțele judecătorești.
2) Pe fond, instanța urmează a constata că pretenția pârâtei de a percepe părții reclamante taxa de poluare contravine dreptului comunitar care are prioritate în față dreptului național astfel cum s-a reținut în cauzele T. și N. contra României .
Prin deciziile pronunțate în cauzele sus arătate CJUE a stabilit în mod neechivoc că taxă pe poluare încalcă prevederile art. 34, 36 si 110 din TFUE și este discriminatorie și ilegală.
Noua reglementare a Legii nr. 9/2012 modificată prin OUG nr. 1/2012 preia practic reglementarea anterioara;
În lumina jurisprudenței CJUE în cauza Simmenthal SPA, pârâta trebuie să accepte că legislația naționala trebuie să se armonizeze cu cea comunitara, sens în care are obligația de a aplica direct și nemijlocit, dreptul comunitar.
Ilegalitatea de plata a taxei pentru emisiile poluante reținută de CJUE trebuie privită prin raportare la articolul 148 alin (2) din Constituția României și articolul 34 si 110 alin (1) din Tratatul de Funcționare al Uniunii Europene.
Potrivit textului constituțional amintit, „ca urmare a aderării, prevederile tuturor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementari comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne cu respectarea prevederilor actului de aderare”.
Potrivit art.34 si 110 alin (1) din TFUE, "restricțiile cantitative la import și alte masuri cu efect echivalent sunt interzise intre statele membre„ respectiv ,,nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produsele altor state de membre impozite directe sau de altă natura mai mari decât cele ce se aplica direct sau indirect, produsele naționale similare".
Raportat la art.34 din TFUE, condiționarea înmatriculării autovehiculelor de plata taxei de poluare instituie un efect echivalent restricțiilor la import.
Sunt astfel discriminate anumite produse care, la momentul tranzacției, nu existau în România, ci în UE, față de faptul ca această taxă pentru emisiile poluante nu se aplică autovehiculelor de ocazie deja înmatriculate pe teritoriul national în cazul unei noi înmatriculai, în urma transferului proprietății.
Totodată a fost încălcat și art.110 alin (1) din TFUE, întrucât se dorește prelevarea unei taxe care nu se percepe pentru produse identice care fac obiectul tranzacțiilor auto din România.
Astfel, cei care doresc să înmatriculeze pe numele lor autovehicule second hand deja înmatriculate pe teritoriul României și pentru care nu s-a plătit niciodată taxa auto, nu sunt obligați la plata taxei pentru emisiile poluante în timp ce alții care sunt proprietari de autovehicule second hand din spațiul comunitar nu pot obține înmatricularea acestora fără a achita taxa pentru emisiile poluante.
Pentru aceste motive, prin sentința civilă nr. 617/06.03.2013, Tribunalul Călărași a
respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii ridicată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a mun. Călărași; a anulat adresa de răspuns la procedura prealabilă nr. 3633/31.01.2013, a admis cererea reclamantului C. S. M. cu domiciliul ales în mun. Călărași, ., .. B, . și a obligat pârâta să restituie acestuia suma de 4062 lei c/val taxă de poluare la care se va calcula dobânda fiscală de la data achitării și până la data restituirii efective și care se va actualiza cu rata inflației pentru aceeași perioadă.
A respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la plata cheltuielilor de judecata, întrucât nu se poate reține o culpă în sarcina pârâtei de a nu aplica cu prioritate dreptul comunitar, contrar dreptului național, pârâta neavând atribuții jurisdicționale, iar culpa este un element al răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art 1357 c.civ.
Reclamantul C. S. M. a formulat la dosarul cauzei in termen legal recurs împotriva sentinței civile nr. 617/06.03.2013, solicitând admiterea recursului formulat si modificarea hotărârii instanței de fond in ceea ce privește obligarea pârâtei si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
În motivare, a arătat că apreciează ca instanța de fond a procedat in mod greșit atunci când a respins capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecata si a motivat ca pirita nu se afla in culpa procesuala, întrucât, in opinia sa, a interpretat in mod greșit dispozițiile art. 274 si urm c.p.c, precum si situația dedusa judecații.
Astfel potrivit dispozițiilor art. 274, alin. 1 c.p.c, "Partea care cade în pretenții va fi obligata, la cerere, sa plătească cheltuielile de judecata."
Așadar, atât timp cât pârâta a căzut in pretenții, in mod firesc trebuia ca instanța sa oblige pirita si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu aceasta cauza si dovedite cu chitanțele aflate la dosarul cauzei.
Culpa procesuala se apreciază in funcție de soluția pronunțata in cauza, or, atât timp cât litigiul a fost tranșat în favoarea reclamantului, în mod cert pârâta a pierdut litigiul și trebuie să suporte și aceasta consecință.
Statul R., prin instituțiile sale, nu se poate prevala de o astfel de apărare pentru a se eschiva de la plata cheltuielilor de judecata, atât timp cit are obligația legala de a aplica cu prioritate legislația europeana si sa nu edicteze legi contrare acesteia, știut fiind ca Statul R. este reprezentat in litigii prin chiar Ministerul de Finanțe.
Reaua-credință se apreciază fata de pirita, atât la perceperea taxei de poluare, prelevată in mod nelegal, cât și cu privire la cererea de restituire, in sensul că, deși a formulat cerere de restituire, pe calea procedurii necontencioase, in cadrul procedurii prealabile, aceasta, de rea-credință si cunoscând soluțiile constante din practica, a refuzat si de aceasta data sa dispună restituirea sumei, exercitând, in continuare, și calea de atac a recursului, deși rezultatul este previzibil, întârziind foarte mult restituirea sumei de bani, sens in care, in mod evident, aceasta se afla in culpă și trebuie să acopere și cheltuielile de judecată.
Nu in ultimul rând, practica judecătoreasca este în sensul obligării pârâtei și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu procesul, astfel incât o astfel de soluție apare ca si complet nelegala si urmează sa fie reformată potrivit celor solicitate mai sus.
In consecința, a solicitat să se admită cererea așa cum a fost formulată și să se dispună modificarea hotaririi instanței de fond, obligând pârâta și la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces.
In drept, s-a întemeiat pe art. 299-316 c.p.c.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului Călărași a formulat recurs împotriva sentinței civile, solicitând admiterea recursului formulat, modificarea in tot a sentinței recurate si pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de C. S. M..
În motivare, a arătat că prin soluția pronunțata de instanța de fond, in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilității invocate de recurentă si admiterea acțiunii așa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, a arătat ca in data de 09.08.2010 contestatorul a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru înmatricularea autoturismului marca HONDA CIVIC an fabricație 2007, data primei înmatriculări 16.01.2007, norma de poluare E4
Cererea mai sus menționata a fost depusa de reclamant o dată cu următoarele documente:
- declarație pe propria răspundere;
- copie de pe cartea de identitate a solicitantului;
- copia talonului; copia cărții de identitate a vehiculului;
Urmare depunerii acestei cereri recurenta a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr._/09.08.2010 însoțită de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului prin remitere sub semnătura in ziua emiterii deciziei.
Împotriva deciziei emise de recurentă, contestatorul nu a formulat contestație administrativa, potrivit dispozițiilor art. 7 din Legea nr. 554/ 2004 si art. 205 din O.G. 92/ 2003 R privind codul de procedura fiscala, republicat, cu modificările si completările ulterioare.
F. de acest aspect, invocă excepția inadmisibilității acțiunii formulate conform disp. art. 205 si urm. din Codul de procedura fiscala coroborate cu cele ale art. 7 din Legea nr. 554/2004 privind legea contenciosului administrativ.
Având in vedere faptul ca taxa pe poluare a fost încasată ca urmare a emiterii unei decizii de impunere, ce reprezintă titlu de creanțe, motivul restituirii invocat de către petent nu putea fi invocat decât pe calea contestației administrative.
Reclamantul a formulat o cerere, înregistrata la instituția recurentă solicitând restituirea taxei pe poluare in suma de 4062 lei, actualizată cu dobânda legala.
In practica de specialitate, adresele emise de autoritățile administrative, în vederea informării solicitantului cu privire la măsurile care s-au luat pentru rezolvarea cererii sale, nu constituie acte administrative, ci doar operațiuni materiale tehnice.
Astfel, potrivit Deciziei nr. 696/ 1995 a Curții Supreme de Justiție, acțiunile în anularea unor „adrese„ ale autorităților administrative prin care se comunică reclamantului motivele pentru care nu a primit sumele cuvenite sunt folosite de multe ori pentru a acoperi o acțiune civilă în pretenții, de competența instanțelor de drept comun.
Pe fondul cauzei, apreciază că OUG 50/ 2008 stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, în scopul protecției mediului, pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile-limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu.
Sistemul instituit de OUG 50/2008, care ia in considerare, la calcularea taxei de înmatriculare, deprecierea autovehiculul prin utilizarea unor bareme forfetare, detaliate si fundamentate din punct de vedere statistic, bazate pe elementele referitoare la vechimea si rulajul mediu anual real al vehiculului, la care se poate adăuga, la cererea contribuabilului si pe cheltuiala acestuia, realizarea unei expertize cu privire la starea generala a vehiculului si a dotărilor sale, asigura ca aceasta taxă, atunci când este aplicată vehiculelor de ocazie importate, nu depășește valoarea reziduala a taxei menționate incorporata in valoarea vehiculelor de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național si au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/ 2008.
De asemenea, art. 110 TFUE nu aduce atingere autonomiei fiscale a statelor membre.
În data de 13.01.2012 s-a publicat Ordinul nr. 28 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule. Actul normativ mai sus menționat reglementează de asemenea, posibilitatea si condițiile restituirii taxei de poluare.
In raport de cele menționate, apreciează drept inadmisibila prezenta cerere de chemare in judecata.
Fată de cele menționate anterior, solicită admiterea recursului și pe cale de consecință, modificarea în tot a sentinței pronunțata de instanța de fond si respingerea cererii de chemare în judecata formulata de C. S. M..
In drept, s-a întemeiat pe art. 304^1 din Codul de procedura civila
Intimații nu au formulat întâmpinare, deși potrivit art.308 alin.2 Cod procedură civilă, aveau această obligație.
În recurs, nu s-a administrat proba cu înscrisuri noi, conform art.305 Cod procedură civilă, părțile neformulând propuneri concrete în acest sens .
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentele recursuri, date fiind prevederile art. 3 și art. 299 Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererilor de recurs, potrivit art. 316 Cod procedură civilă în referire la art. 295 din același act normativ, Curtea apreciază recursul promovat de pârâtă, ca fiind nefondat, iar al reclamantei, ca fiind fondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, referitor la recursul formulat de recurentul-pârât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI), Curtea constată că acest recurs este neîntemeiat pentru considerentele ce vor fi expuse în continuare.
Sub aspectul primului motiv de recurs, Curtea observă că prin Decizia în interesul legii nr.24 din 14.11.2011 din dosarul nr. 9/2011, obligatorie pentru instanțe potrivit art.3307 alin.4 din codul de procedură civilă (1865), s-a statuat de către instanța supremă, admițându-se recursurile în interesul legii formulate de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, Colegiul de conducere al Curții de Apel Iași și Colegiul de conducere al Curții de Apel Cluj că: „2. Procedura de contestare prevăzută de art.7 din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.50/2008 raportat la art.205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art.117 alin.1 lit.d din același cod”.
Având în vedere împrejurarea că în prezenta cauză, sunt îndeplinite toate condițiile anterior evocate, iar decizia este aplicabilă după data publicării sale, și cauzelor în curs de soluționare, cum este cazul prezent, Curtea apreciază că argumentele recurentei pârâte relative necesității parcurgerii procedurii prelabile de anulare a actului sau a celei speciale fiscale, cu sancțiunea incidenței altfel, a excepției de inadmisibilitate, sunt neîntemeiate.
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, în esență, Curtea reține că în Cauza T. c. România, C-402/09, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că taxa de poluare instituită prin OUG nr.50/2008 (versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimatul reclamant) este contrară art. 110 din T.F.U.E. în privința autovehiculelor second hand cumpărate în alte state membre ale U.E. (răspunzând întrebării preliminare adresate de Tribunalul Sibiu, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat, fără echivoc, că ,,articolul 110 din T.F.U.E. trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă de poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”), precum în speță (aspect necontestat în cauză și dovedit cu înscrisurile de la dosarul de fond), în condițiile în care legiuitorul român nu a intervenit corespunzător pentru a reglementa proporția în care regimul acestei măsuri fiscale nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, astfel că în virtutea principiului priorității dreptului comunitar, consacrat de art. 148 din Constituția României, plata acestei taxe nu mai poate reprezenta o cerință legală pentru înmatricularea unor astfel de autovehicule.
Rezultă, deci, că sunt neîntemeiate toate susținerile recurentei privind legalitatea taxei de poluare instituită prin OUG nr.50/2008( versiunea în vigoare la data formulării cererii de înmatriculare de către intimata reclamantă) și privind legalitatea cerinței de plată a taxei în discuție pentru înscrierea autoturismului second-hand, marca Honda, înmatriculat anterior într-o țară membră a Uniunii Europene.
Nu mai puțin, constatând și împrejurarea că judecătorul național este obligat să aplice cu prioritate dreptul comunitar, atunci când constată necorelarea sa cu dreptul intern, obligație dedusă din prevederile exprese ale art.148 al.2 și 4 din Constituție, Curtea apreciază că sunt neîntemeiate criticile și sub acest aspect. De altfel, obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
Totodată, Curtea de Justiție a Uniunii Europene a stabilit că hotărârea sa, prin care s-a constatat neconformitatea cu dreptul comunitar a actului normativ național, este aplicabilă pentru toate cazurile care nu au fost soluționate definitiv și irevocabil, cu excepția situațiilor în care chiar Curtea de Justiție a Uniunii Europene restricționează producerea unor efecte, ceea ce nu este cazul în speța de față.
Referitor la incidența în cauză a Ordinului nr. 28/2012 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, implicit a Legii nr.9/2012, Curtea constată că acest acte normative nu au reglementat expres proporția în care regimul taxei de poluare instituit prin O.U.G. nr.50/2008, nu descurajează punerea în circulație a vehiculelor de ocazie cumpărate în alte state membre, prevăzând necircumstanțiat restituirea diferenței dintre suma rezultată din modul de calcul stabilit de noua lege și suma rezultată din modul de calcul stabilit de O.U.G. nr.50/2008. Prin urmare, întrucât Ordinul nr. 28/2012 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, implicit Legea nr.9/2012, nu înlătură viciul de neconformitate cu dreptul comunitar al taxei de poluare plătite pentru autoturismele second hand în temeiul O.U.G. nr.50/2008, concluzia logică este că Ordinul nr. 28/2012 pentru aprobarea procedurii privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, implicit Legea nr.9/2012, instituie dispoziții de favoare doar pentru cei care au achitat în mod legal, inclusiv din perspectiva dreptului comunitar, taxa de poluare prevăzută de O.U.G. nr.50/2008, ceea ce nu este cazul în speța de față.
De asemenea, deoarece cererea de restituire formulată de către intimatul reclamant vizează în mod clar, cazul de restituire prevăzut de dispozițiile art. 117 al.1 lit. d din Codul de Procedură Fiscală (Se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale), în mod eronat recurenta apreciază că în privința intimatului reclamant, nu ar fi incidentă nici una dintre situațiile de restituire reglementate de textul de lege în discuție.
Referitor la recursul formulat de recurentul-reclamant C. S. M. împotriva sentinței civile nr. 617/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași- Secția Civilă în dosarul nr._, având în vedere împrejurarea că recurenta a pierdut procesul atât în primă instanță, cât și în recurs, având așadar culpă procesuală din perspectiva dispozițiilor art. 274 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că în mod corect a fost impusă în sarcina acesteia obligația procesuală de a plăti cheltuielile de judecată ale intimatului.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.312 Cod procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat de pârâtă, motivele sale de recurs invocate nefiind fondate și va admite recursul formulat de recurentul-reclamant, va modifica sentința recurată în parte în următorul sens: va obliga pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 411,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Va menține în rest sentința recurată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurentul-pârât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI) împotriva sentinței civile nr. 617/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași- Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-reclamant C. S. M., ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurentul-reclamant C. S. M. împotriva sentinței civile nr. 617/06.03.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași- Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu recurentul-pârât Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași (fostă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI CĂLĂRAȘI).
Modifică sentința recurată în parte în următorul sens:
Obligă pârâtul la plata către reclamant a cheltuielilor de judecată în cuantum de 411,3 lei, reprezentând onorariu avocat, taxă de timbru și timbru judiciar.
Menține în rest sentința recurată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 17.03.2014.
Președinte Judecător Judecător
O. D. P. B. C. V. H.
Grefier
M. H.
Red./Tehnored. HV/2 ex.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 903/2014.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
