Anulare act administrativ. Decizia nr. 2422/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2422/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 27-03-2014 în dosarul nr. 22311/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.2422
Ședința publică de la 27 martie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenții-reclamanți M. S. L., M. L. L. și A. A., împotriva sentinței civile nr.1003 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S. 1 BUCUREȘTI, având ca obiect „anulare act administrativ fiscal”.
La apelul nominal făcut în ședință publică au răspuns recurenții-reclamanți reprezentați de avocat C. N., în baza împuternicirii avocațiale ._/2014 aflată la fila 27 dosar și intimatul-pârât prin avocat C. M. în baza împuternicirii avocațiale ._/2013 aflată la fila 26 dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 21.03.2014, prin serviciul registratură recurenții-reclamanți au depus cerere de probațiune și înscrisuri privind situația topografică a imobilului din . sectorul 1, în 2 exemplare.
Curtea procedează la identificarea recurentului-reclamant M. S. L., care se legitimează cu carte de identitate și comunică intimatului-pârât prin avocat exemplar al cererii depuse de recurenți și al înscrisurilor anexate.
Intimatul-pârât prin avocat depune înscrisuri suplimentare, pe care le comunică și părții adverse.
La interpelarea Curții, părțile aduc lămuriri cu privire la înscrisurile depuse.
Nemaifiind alte cereri de formulat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Recurenți-reclamanții prin avocat solicită admiterea recursului, modificarea sentinței recurate în sensul admiterii acțiunii și anularea restricției privitoare la extinderea și supraetajarea imobilului, înscrisă în certificatul de urbanism nr.1349/51/F/_ din 09.09.2011, pentru argumentele expuse pe larg în motivele de recurs.
Intimatul-pârât, prin avocat, solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea în totalitate a sentinței recurate ca fiind legală și temeinică, conform argumentelor arătate în cuprinsul întâmpinării.
De asemenea, arată că își rezervă dreptul de a solicita cheltuieli de judecată pe cale separată.
Curtea, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 1003/22.02.2013 a Tribunalului București a fost respinsă, ca neîntemeiată, cererea formulată de reclamații M. S. L., M. L. L. și A. A., în contradictoriu cu pârâtul P. S. 1 BUCUREȘTI, având ca obiect anularea restricției privitoare la extinderea și supraetajarea imobilului din București, ., sector 1, înscrisă în certificatul de urbanism nr. 1349/51/F/19.333 din 9.09.2011.
Pronunțând această hotărâre, instanța de fond a reținut în esență că la data de 09.09.2011 a fost emis certificatul de urbanism nr. 1349/51/F/19.333, prin care au fost prezentate regimul juridic, regimul economic și regimul tehnic al imobilului din București, ., sector 1.
Cu privire la regimul economic s-a menționat că potrivit PUG – Municipiul București aprobat prin HCGMB nr. 269/2000, a cărei valabilitate a fost prelungită prin HCGMB nr. 324/17.11.2010, imobilul este cuprins în subzona V5 – zona spațiilor verzi – culoare de protecție față de infrastructura tehnică, unde se interzic orice amenajări care să atragă locuitorii în spațiile de protecție față de infrastructura tehnică reprezentată de circulații majore și de rețele de transport, iar la regimul tehnic s-a menționat că potrivit OUG nr. 114/2007 care a modificat și completat OUG nr. 195/2005, „ schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă ", fiind posibile numai lucrări de consolidare, nefiind posibilă extinderea și supraetajarea construcțiilor.
Reclamanții au solicitat înlăturarea acestor mențiuni din cuprinsul certificatului de urbanism, arătând în esență că imobilul nu este cuprins în subzona V5 – zona spațiilor verzi – culoare de protecție față de infrastructura tehnică, iar prin emiterea certificatului fără menționarea interdicției de extindere și supraetajare, nu s-ar încălca dispoziții legale referitoare la mediu, întrucât nu există un spațiu verde amenajat în mod expres ca spațiu public, nici în jurul imobilului proprietatea reclamanților și nici măcar în zona apropiată acestuia, supraetajarea unei clădirii nu reduce suprafața terenului pe care aceasta este construită, iar extinderea imobilului nu a ocupat mai multă suprafață de teren decât aceea ocupată de clădiri înainte de executarea lucrării, deci nu s-au redus suprafețele de teren, pretins afectate „subzonei V5" .
Reține Tribunalul că potrivit art. 6 alin. 1 și 4 din Legea nr. 50/1991 republicată, certificatul de urbanism este un act de informare privind regimul juridic, economic și tehnic al imobilului, precum și cerințele urbanistice specifice amplasamentului, determinate în conformitate cu prevederile documentațiilor de urbanism avizate și aprobate, document care se eliberează, la cerere, oricărui solicitant - persoană fizică sau persoană juridică.
Totodată, conform art. 6 alin.5 din Legea nr. 50/1991, certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, fiind potrivit art. 2 și art. 7 din același act normativ un act prealabil obținerii autorizației de construcție.
Imobilul în cauză se află conform PUG nr. 269/2000 a cărui valabilitate a fost prelungită prin HCGMB nr. 324/17.11.2010, în subzona V5 – zona spațiilor verzi – culoare de protecție față de infrastructura tehnică, aspect confirmat prin expertiza tehnică efectuată în cauză, iar conform Regulamentului local de urbanism al Municipiului București pentru subzona V5, sunt interzise pentru acest amplasament orice amenajări care să atragă locuitorii în spațiile de protecție față de infrastructura tehnică reprezentată de circulații majore și rețele de transport.
Potrivit potrivit OUG nr. 114/2007 care a modificat și completat OUG nr. 195/2005, „ schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă”
Reține Tribunalul că prin certificatul de urbanism nr. 1349/51/F/19.333, pârâta nu a făcut altceva decât să prezinte informații cu privire la regimul economic și tehnic al imobilului, astfel cum acestea rezultă din documentațiile de urbanism și din dispozițiile legale.
A fost înlăturat argumentul reclamanților în sensul că în niciun act normativ care reglementează problemele de urbanism nu se prevede o interdicție în termenii înscriși în certificatul de urbanism, reținându-se că interdicția de supraetajare rezultă din prevederile regulamentului local de urbanism al Municipiului București, fiind inclusă în noțiunea de orice amenajare de natură să atragă locuitorii în spațiile de protecție, iar interdicția de extindere a suprafeței construite este prevăzută de OUG nr. 114/2007. Împrejurarea că aceste interdicții nu se regăsesc ad litteram în aceste documente, nu este de natură să ducă la concluzia că ele nu există, atât timp cât au semnificația interdicțiilor specificate în actele mai sus menționate.
Referitor la susținerile reclamanților privind încadrarea greșită a imobilului în zona spațiilor verzi, întrucât nu există un spațiu verde amenajat în mod expres ca spațiu public precum și inexistența unor „infrastructuri tehnice” care ar necesita protecție, Tribunalul le-a înlăturat cu motivarea că atâta timp cât aceste date rezultă din documentația de urbanism, ele trebuie menționate în cuprinsul certificatului de urbanism, rolul certificatului de urbanism fiind tocmai acela de a furniza informațiile ce rezultă din documentația de urbanism, fiind astfel fără relevanță dacă încadrarea imobilului s-a făcut corect sau nu, acesta nefiind un aspect care să țină de legalitatea certificatului de urbanism.
S-a mai reținut de instanța de fond și că faptul că prin construcțiile realizate de către reclamanți nu s-a extins suprafața construită este lipsită de relevanță, raportat la caracterul certificatului de urbanism de act de informare, acesta nefăcând altceva decât să redea informațiile existente în documentele de urbanism privind regimul juridic, regimul economic și regimul tehnic al imobilului în cauză.
Împotriva sentinței civile nr. 1003/22.02.2013 a Tribunalului București au formulat recurs reclamanții M. S. L. și M. L. L., solicitând modificarea acesteia și admiterea acțiunii, precum și anularea restricției privitoare la extinderea și supraetajarea imobilului, înscrisă în certificatul de urbanism nr. 1349 / 51 /F/19.333 din 09.09.2011, cu obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.
Arată recurenții, în motivare, că instanța de fond a dat o interpretare eronată reglementărilor din Planul de Urbanism General al Municipiului București și din Regulamentul de aplicare a acestuia, privitoare la interdicțiile impuse cu privire la casele de locuit construite în Subzona V 5 - zona spațiilor verzi, culoare de protecție față de suprastructura tehnică, și în consecință a reținut în mod greșit că prin aceste reglementări legale a fost interzisă supraetajarea și extinderea în cadrul spațiului din curtea aferentă clădirilor existente în acea zonă, în momentul adoptării lor.
Se arată prin cererea de recurs că recurenții-reclamanți au solicitat la data de 05.07.2011 eliberarea certificatului de urbanism necesar obținerii autorizației pentru lucrări de reparații, consolidare și supraetajare la apartamentele pe care le dețin în coproprietate, repoziționarea camerelor de la parter pentru . limitele suprafeței construite la sol, și extinderea . suprafața unei anexe desființate.
Arată recurenții că anterior s-a mai adresat Primarului S. 1 București pentru obținerea certificatului de urbanism și a autorizației de construire cu privire la aceste lucrări, dar au fost nevoiți să recurgă procedura aprobării tacite deoarece nu li s-a răspuns la cerere timp de mai mult de un an de zile, executând lucrările conform dreptului pe care-l dețin în baza art. art. 7 și 11 alin. 2 din OUG nr.27/2003.
Instanța nu a confirmat procedura aprobării tacite declanșată, iar după o tergiversare a soluționării noii cereri depuse, timp de 8 luni de zile, li s-a comunicat certificatul nr. 1349 / 51 /F/19.333, în care s-a înscris interzicerea extinderii și supraetajării clădirii, motivat de aceea că ,,imobilul este cuprins în subzona V 5-zona spațiilor verzi, culoare de protecție față de suprastructura tehnică, conform PUG-Municipiul București aprobat prin cu HCGMB nr. 269/2000, cu valabilitatea prelungită prin HCGMB nr. 324 din /17.11 2010" și că potrivit OUG nr. 195/2005, modificată și completată prin OUG nr. nr. 114/2007 „ schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă ".
Arată recurenții că susținerea instanței de fond conform căreia „interdicția de supraetajare rezultă din prevederile regulamentului local de urbanism al Municipiului București, fiind inclusă în noțiunea de orice amenajare de natură să atragă locuitorii în spațiile de protecție " nu poate fi primită deoarece această „includere” nu este prevăzută de vreun text de lege, iar judecătorul fondului nu s-a bazat pe opiniile unor specialiști atunci când a raționat în modul arătat.
Arată că Tribunalul nu a realizat o interpretare a legii ci a procedat la o răstălmăcire a ei, adică la deturnarea cu totală rea credință a sensului unui fragment de text cuprins într-o dispoziție legală, îmbrățișând întru-totul și nejustificat opinia pârâtului.
Mai arată recurenții că afirmația instanței de fond conform căreia interdicția de extindere a suprafeței construite este prevăzută de OUG nr. 114/2007, este cu totul hazardată, deoarece nu numai că în certificat interdicția este redată în alți termeni, care nu se regăsesc în acel act normativ, dar s-a ignorat neconcordanța dintre reglementarea cuprinsă în regulamentul de urbanism și realitatea din teren în ceea ce privește existența „infrastructurii tehnice" care să fie protejată prin pretinsele spații verzi ale acelei zone, care și ele lipsesc cu desăvârșire.
Pârâtul a motivat în cuprinsul certificatului de urbanism că, față de prevederile din OUG nr. 114/2007, nu sunt permise în acea subzonă decât „ lucrări de consolidare pentru construcțiile existente, păstrându-se amprenta la sol, fară extinderea ... acestora ".
Recurenții precizează că atenționarea cu privire la păstrarea amprentei la sol și la interzicerea extinderii construcțiilor nu sunt cuprinse în OUG nr. 114/2007, astfel că era necesar să se indice în certificat textul legal care conține aceste limitări, în cazul în care acesta ar fi existat, lucru care nu s-a făcut.
Arată cu nu au dezafectat un spațiu verde pentru a-l înlocui cu o construcție, ci au executat construcțiile pe aceeași suprafață de teren care era ocupată de construcții și înainte de începerea lucrărilor, fapt constatat și de către expert, astfel că solicitând certificatul după executarea construcției care respecta rigorile impuse de acea ordonanță de urgență, nu mai era cazul să se scrie în certificat interdicția de extindere, formulată de altfel în alți termeni decât aceia utilizați de legiuitor.
De vreme ce în certificat s-a menționat că trebuie păstrată amprenta la sol a clădirilor reparate, era normal să se învedereze instanței faptul că în cazul reparațiilor efectuate nu a fost depășită suprafața ocupată de clădiri anterior reparației, astfel că nu era cazul ca instanța să invoce nerelevanța acestei apărări.
Mai precizează recurenții că instanța de fond nu a valorificat în mod corect concluziile expertizei tehnice, prin care s-a reținut că în zonă nu exisă suprastructură tehnică majoră, care, potrivit PUG și Regulamentului de aplicare, ar trebui să fie protejată prin instituirea acelei zone de „ spații verzi" în segmentul de teritoriu municipal în care sunt situate apartamentele din proprietatea lor, și nici nu a răspuns la semnalarea absurdității includerii în „spații verzi" a unui cartier al capitalei țării, înțesat de construcții pentru locuit dense, reprezentate de case de locuit diferite, începând cu acelea cu un singur nivel, înconjurate de anexe gospodărești, situate în curți îngrădite, și terminând cu blocuri de 12 etaje, în condițiile în care acolo unde legiuitorul a avut în vedere spațiile verzi veritabile nu numai că le-a denumit ca atare, dar le-a și indicat nominal, spre a nu exista nici un dubiu asupra destinațiilor autentice ale acestora
De asemenea, instanța de fond nu a răspuns nici la semnalarea potrivit căreia prin constatarea expertului privitoare la inexistența unor „infrastructuri tehnice " care ar trebui să fie protejate prin „culoarul încadrat în subzona V5, ne găsim în prezența unei neconcordanțe între prevederile regulamentului de urbanism și realitatea din teren, din a cărei cauză locuitorii acelei „subzone" sunt obligați să suporte restricții nejustificate ca urmare a faptului că autoritatea administrativă împiedică locuitorii unei zone din București, prin măsuri unilaterale, neexplicite, deci dictatoriale, luate fără consultarea acestora, să-și amenajeze o locuință corespunzătoare numărului membrilor de familie și cerințelor unei capitale.
Respectiva subzonă este în realitate un cartier locuit din teritoriul municipal, neexistând spații amenajate ca spații verzi publice, ori terenuri libere care să poată fi amenajate ca spații verzi publice.
Situația din teren este profund diferită de descrierea privind „subzona V 5-zona spațiilor verzi, culoare de protecție față de suprastructura tehnică " din regulamentul de urbanism, astfel că prin încadrarea cartierului în zona spațiilor verzi de protecție, s-a atentat la dezideratele declarate în art. 2 din Legea nr. 350/2001, modificată, care prevede că „gestionarea spațiala a teritoriului țării constituie o activitate ... desfășurată in interesul colectivităților care il folosesc (alin.1)".
În final, recurenții arată că în mod greșz instanța de fond l-a scuzat pe primarul de sector cu susținerea că acesta era obligat să înscrie în certificat prevederile din PUG și din regulamentul municipal de aplicare a acestuia, deoarece obligația pârâtului, de primar al sectorului, este aceea să cunoască foarte bine situația din sector și să acționeze legal pentru desființarea unor măsuri absurde luate de alții, care fac regulamente din birou, fără să cunoască realitatea din teren, acțiuni pentru care locuitorii din sector l-au ales, nu să se scuze cu existența unor reglementări aberante, pe care să le și aplice după bunul lui plac.
Intimatul- pârât P. S. 1 AL MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.
Arastă intimatul că certificatul de urbanism a fost emis ca urmare a cererii reclamanților nr._/05.07.2011 in vederea executării lucrărilor de extindere, consolidare și supraetajare a imobilului situat în ., sector 1 București.
Indiferent de scuzele invocate de recurenți în cuprinsul motivelor de recurs, printre care si necunoașterea legii, recurentii-reclamanti au realizat inca din anul 2010 aceste lucrări de construire deși din anul 2009 în urma diligentelor depuse la Primăria Municipiului București au aflat ca imobilul lor este încadrat in zona funcționala verde fapt ce atrage interdicția instituita prin OUG nr. 114/2007.
Recurenții doresc sa intre in legalitate prin obținerea autorizației de construire insa prevederile PUG-ului Municipiului București privind încadrarea terenului din ., sector 1 in zona funcționala verde nu s-au schimbat, fapt pentru care actul de informare emis de autoritatea competentă nu poate fi utilizat pentru executarea lucrărilor de extindere si supraetajare a imobilului, ci numai pentru lucrările de consolidare.
Aceasta interdicție reprezintă riscul asumat de către recurenți de a nu respecta prevederile Legii nr. 50/1991, întrucât au preferat sa construiască anterior parcurgerii etapelor procedurii de autorizare. Potrivit alegației recurenților, paratul trebuia sa emită certificatul de urbanism facand abstracție de prevederile PUG-ului Municipiului București, de vreme ce aceștia recunosc in cuprinsul motivelor de recurs ca interdicția este prevăzuta in actele normative invocate, dar că trebuia ignorată.
Acest lucru nu este posibil, întrucât potrivit art. 6 din Legea nr. 50/1991 certificatul de urbanism este actul de informare prin care autoritățile prevăzute la art. 4 fac cunoscute solicitantului informațiile privind regimul juridic, economic și tehnic al terenurilor și construcțiilor existente la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora ori ale planurilor de amenajare a teritoriului, după caz, avizate și aprobate potrivit legii.
Certificatul de urbanism nu conferă dreptul de a executa lucrări de construcții, în conformitate cu art. 28 din Legea nr. 350/2001, ci se eliberează la cererea oricărui solicitant, persoană fizică sau juridică, care poate fi interesat în cunoașterea datelor și a reglementărilor cărora îi este supus respectivul bun imobil.
Potrivit PUG-ului Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 cu valabilitatea prelungita prin HCGMB nr. 324/2010, amplasamentul situat în ., sector 1 București este cuprins în subzona V5-zona spatiilor verzi culoare de protecție fata de infrastructura tehnica, POT-ul si CUT-ul fiind fara obiect.
În conformitate cu Regulamentul local de urbanism al Municipiului București pentru subzona V5 - sunt interzise pentru acest amplasament orice amenajări care sa atragă locuitorii în spatiile de protecție fata de infrastructura tehnica reprezentata de circulații majore si rețele de transport.
În consecință, autoritățile administrației publice de la nivelul sectorului 1 prin emiterea certificatului de urbanism nr. 1349/51/F/19.333 din 09.09.2011 au făcut cunoscute recurenților regimul economic și tehnic al imobilului din ., sector 1 existent la data solicitării, în conformitate cu prevederile planurilor urbanistice și ale regulamentelor aferente acestora avizate și aprobate potrivit legii.
Întrucât amplasamentul se află potrivit PUG-ului Municipiului București aprobat prin HCGMB nr. 269/2000 în subzona V5, certificatul de urbanism nr. 1349/51/F/19.333 din 09.09.2011 cuprinde și această mențiune, nefiind permis ca acest act de informare să cuprindă prevederi contrare unor documentații de urbanism.
Mai arată intimatul că potrivit art. 34 din Legea nr. 350/2001 emiterea de certificate de urbanism incomplete, cu date eronate sau cu nerespectarea prevederilor cuprinse în documentațiile de urbanism aprobate atrage răspunderea disciplinară, administrativă, contravențională, civilă sau penală, după caz, potrivit legii.
Imobilul din ., fiind încadrat în subzona V5, poate fi supus numai lucrărilor de consolidare pentru construcțiile existente, păstrându-se amprenta la sol si regimul de înălțime, fără extinderea si supraetajarea acestora astfel cum s-a menționat in actul de informare.
Încadrarea imobilului din ., sector 1 in zona funcționala verde atrage aplicabilitatea în cauză a prevederilor art. 71 din OUG nr. 114/2007 pentru modificarea și completarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 195/2005 privind protecția mediului care prevăd că "schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absoluta."
Precizează intimatul că solicitarea reclamanților nu poate fi realizată în lipsa modificării Planului de Urbanism General al Municipiului București în privința încadrării imobilului în altă zonă funcțională. Faptul că dintr-o eroare sau nu, imobilul reclamanților potrivit PUG-ului Municipiului București face parte din subzona V5 nu poate atrage nici o culpă în sarcina pârâtului, această documentație de urbanism fiind aprobată de autoritatea deliberativă a Municipiului București respectiv de Consiliul General al Municipiului București si nu de P. S. 1.
Întrucât imobilul din . este situat in subzona V5, solicitarea de anulare parțială a certificatului de urbanism nr.l349/51/F/19.333 din 09.09.2011 este neîntemeiată, prevederile acestui act de informare fiind în concordantă cu reglementările urbanistice în vigoare.
În privința nemulțumirilor recurenților cu privire la încadrarea imobilului în subzona V5 potrivit PUG-ul Municipiului București. La fila 4 din cererea de chemare in judecata, arată intimatul că indiferent de părerile unor specialiști privind existenta in fapt a subzonei V5, la data întocmirii certificatului de urbanism nr. 1349/51/F/19.333 din 09.09.2011, imobilul din . era încadrat conform PUG-ului Municipiului București in subzona V5, iar interdicția prevăzuta de legiuitorul in cuprinsul art. 71 din OUG nr. 114/2007 vizează si terenurile prevăzute ca spatii verzi în documentațiile de urbanism.
Încadrarea terenului din ., sector 1 s-a făcut de legiuitorul din domeniul urbanismului de la nivel local respectiv de Consiliul General al Municipiului București, iar schimbarea încadrării unui teren într-o altă zonă funcțională nu poate interveni decât printr-o modificare a PUG-ului aprobată de autoritatea deliberativă printr-un nou act administrativ.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate și a dispozițiilor legale incidente, Curtea urmează a o respinge ca neîntemeiată, pentru următoarele considerente:
Astfel cum reiese din actele și lucrările dosarului, recurenții – reclamanți au procedat la efectuarea de lucrări de consolidare, extindere și supraetajare a imobilului proprietatea acestora, situați în București, . sector 1, deși la momentul executării acestor lucrări nu dețineau autorizație de construire eliberată în conformitate cu prevederile Legii nr. 50/1991.
Deși s-a încercat de către recurenți acreditarea ideii că lucrările de construcție au fost demarate în mod legal, realitatea care se desprinde din actele dosarului este că la momentul executării lucrărilor nu erau îndeplinite cerințele legale, recurenții- reclamanți nefiind în posesia unui certificat de urbanism și a unei autorizații de construire.
Acesta este și motivul, de altfel, pentru care au încercat . depunerea unei cereri de eliberare a certificatului de urbanism, la data de 05.07.2011, în baza căruia a fost emis certificatul nr. 1349/51F/_/09.09.2011.
În cuprinsul certificatului au fost menționate faptul că imobilul este cuprins în subzona V5 – zona spațiilor verzi – culoare de protecție față de infrastructura tehnică și faptul că în această zonă se interzic orice amenajări care să atrage locuitorii în spațiile de protecție față de infrastructura tehnică reprezentată de circulații majore și de rețele de transport.
Menționează certificatul de urbanism că în zona în care este amplasat imobilul, sunt posibile numai lucrări de consolidare pentru construcțiile existente, păstrându-se amprenta la sol și regimul de înălțime, fără extindere și supraetajare.
În raport de această situație de fapt, reținută în mod corect și de instanța de fond, recurenții – reclamanți au adus critici privitoare la modul de interpretare de către instanța fondului a dispozițiilor OUG nr. 114/2007, care prevăd că „schimbarea destinației terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, reducerea suprafețelor acestora ori strămutarea lor este interzisă, indiferent de regimul juridic al acestora. (2) Actele administrative sau juridice emise ori încheiate cu nerespectarea prevederilor alin. (1) sunt lovite de nulitate absolută. (…) 1.1. obligația autorităților publice locale de a nu schimba destinația terenurilor amenajate ca spații verzi și/sau prevăzute ca atare în documentațiile de urbanism, de a nu reduce suprafețele acestora ori obligația de a nu le strămuta".
De asemenea, a fost criticat și modul de interpretare de către Tribunal a prevederilor din Regulamentul local de Urbanism al Municipiului București pentru subzona V5, respectiv subzona „Culoare de protecție față de infrastructura tehnică”, conform căruia „se interzic orice amenajări care să atragă locuitorii în spațiile de protecție față de infrastructura tehnică reprezentată de circulații majore și de rețele de transport a energiei electrice, petrolului și gazelor”.
Astfel cum rezultă din actele de la dosar și cum a fost determinat și de expertul tehnic desemnat prin raportul de expertiză întocmit în cauză, situarea imobilului în subzona V5 nu reprezintă un fapt ce poate fi contestat de recurenții- reclamanți, ci o realitate confirmată de înscrisurile – planșe – depuse la dosar.
Ceea ce este contestat de recurenții – reclamanți și care, în opinia acestora, a condus la o concluzie greșită a instanței de fond este faptul că lucrările de extindere și supraetajare realizate ar fi fost de natură a atrage locuitorii în zona de protecție, fapt interzis de dispozițiile din Regulament, astfel cum au fost anterior menționate.
În acest sens, se observă că expertul tehnic desemnat nu a fost în măsură să ofere concluzii certe, mărginindu-se doar la a expune faptul că nu se poate face distincție între construcțiile existente și cele finalizate, cu privire la care se solicită eliberarea autorizației de construire, iar diferența în suprafață liberă de construcții înainte de executare lucrări și după este nesemnificativă.
Lipsa de clarificări a expertului pe aceste aspecte nu este însă de natură a înlătura clarificările date de obiectul cererii recurenților – reclamanți, respectiv faptul că aceștia au avut în vedere extindere și supraetajare a construcțiilor existente.
Dacă extinderea și supraetajarea reprezintă activități de natură „a atrage locuitori în zona de protecție” nu expertul o poate spune, ci instanța de judecată, din interpretarea dispozițiilor legale aplicabile situației de fapt stabilite deja.
Curtea va reține că, într-adevăr, nu există o dispoziție legală expresă cu privire la interdicția de extindere ori de supraetajare, dar există o interdicție cu privire la aceea că lucrările executate să nu fie de natură a atrage locuitori în zona de protecție.
Deci, două sunt aspectele ce trebuie avute în vedere: 1. lucrările să fie executate în zona de protecție; și 2. lucrările să aibă destinația de spațiu de locuit.
În privința primului aspect, din planșele depuse atât în fața instanței de fond cât și în recurs (fila 26), reiese în mod clar că lucrările realizate la cele două construcții au fost executate în zona de protecție V5, căreia i se aplică restricțiile menționate anterior, astfel cum sunt acestea descrise în Regulamentul local de urbanism.
Toate alegațiile recurenților cu privire la aceea că în mod eronat imobilul proprietatea lor a fost înscris în planul de urbanism general în zona de protecție V5 nu prezintă relevanță în prezentul litigiu, în mod corect instanța de fond constatând că modificarea planului de urbanism nu poate avea loc decât prin modificarea actului administrativ prin care acesta a fost aprobat, iar o astfel de cerere nu a fost formulată.
De asemenea, în mod corect instanța de fond a constatat și faptul că rolul certificatului de urbanism este doar de a furniza informațiile care reiese din documentația de urbanism, astfel că, atâta timp cât identificarea imobilului a fost în mod corect realizată, inserarea interdicțiilor aferente este obligatorie pentru emitentul actului.
În ceea ce privește cea de-a doua condiție, ca lucrările să nu fie de natură a atrage locuitori în zonă, Curtea urmează a constata că revenea recurenților- reclamanți obligația de a dovedi că extinderea și supraetajarea imobilului nu a servit și nu poate servi, sub nicio formă, nici în viitor, creării unui nou spațiu de locuit, respectiv faptul că spațiile nou create nu pot avea această destinație – de locuință – și nu pot fi înstrăinate cu această destinație, „de natură a atrage noi locuitori în zona de protecție”
Ori, astfel cum se observă din actele dosarului, reclamanții nu a produs dovezi în acest sens, și mai mult, nici nu au motivat contestația privind inserarea în certificat a interdicției de extindere și supraetajare, prin aceea că spațiile nou create nu ar avea destinația de spații de locuit.
Dimpotrivă, planșele de detaliu depuse la dosarul cauzei, sunt de natură a da naștere mai degrabă prezumției că spațiile rezultate în urma extinderii și supraetajării au destinația de zone de locuit și dependințe, ceea ce atrage aplicarea interdicției prevăzute de Regulament, astfel cum în mod corect a apreciat și instanța de fond.
Pe cale de consecință, Curtea va reține că instanța de fond a interpretat și aplicat corect legea, reținând că lucrările executate de recurenții- reclamanți intră în categoria celor afectate de interdicțiile inserate în Regulamentul de urbanism local, astfel că inserarea interdicției în certificatul de urbanism a avut loc cu respectarea prevederilor Legii nr. 50/1991, prin raportarea la o situație de fapt corect determinată.
Referitor la susținerile recurenților privind intenția acestora de a proteja imobilul, care se afla într-o stare avansată de degradare și putea fi afectat la eventuale cutremure, Curtea va constata că aceste lucrări intră în categoria celor de consolidare, lucrări care sunt permise și nu sunt afectate de interdicțiile contestate.
În ceea ce privește incorecta inserare în certificat a interdicțiilor impuse de OUG nr. 114/2007, Curtea va constata că susținerile reclamanților au fost corect înlăturate de Tribunal, câtă vreme extinderea suprafeței construite (dovedită cu înscrisurile existente la dosarul de carte funciară) reprezintă schimbare a destinației terenului pe care au fost realizate aceste lucrări de extindere, ceea ce contravine prevederilor OUG nr. 114/2007 câtă vreme terenul face parte din zona de protecție a spațiilor verzi, iar planul urbanistic general nu a fost modificat în sens contrar.
Pentru toate aceste motive, Curtea în conformitate cu dispozițiile art. 20 din legea nr. 554/2004 rap. la art. 304/1 C. și art. 312 C., urmează a respinge recursul, ca nefundat, menținând hotărârea instanței de fond ca legală și temeinică.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de declarat de recurenții-reclamanți M. S. L., M. L. L. și A. A., împotriva sentinței civile nr.1003 din 22.02.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a - IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._/3/2012, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. S. 1 BUCUREȘTI, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 27.03.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.P. – 2 ex./2014
Tribunalul București - Secția a-IX-a – jud. O. D. P.
| ← Excepţie nelegalitate act administrativ. Sentința nr.... | Litigiu cu funcţionari publici. Legea Nr.188/1999. Decizia nr.... → |
|---|
