Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 903/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 903/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 07-02-2014 în dosarul nr. 3354/122/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 903
Ședința publică de la 7.02.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – F. I.
JUDECĂTOR - P. S.
JUDECĂTOR - V. R. M.
GREFIER - S. I.
Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI G. împotriva sentinței civile nr. 242/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul-reclamant a depus la dosar, prin serviciul registratură, concluzii scrise.
Curtea, constată că, în temeiul dispozițiilor art. 10 alin. (3) și art. 11 alin. (4) din O.U.G. nr. 74/2013 și H.G. nr. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013 al ANAF, ca urmare a reorganizării A.N.A.F. în prezenta cauză a dobândit calitatea de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. care a preluat atribuțiile și calitatea procesuală în litigiile aflate pe rolul instanțelor a fostelor Direcții Generale ale Finanțelor Publice și ale structurilor subordonate, în speță - ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUN. G.. Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestei instituții cu actuala denumire.
Curtea, studiind actele și lucrările dosarului constată că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, în conformitate cu dispozițiile art.. 150 C.pr.civ. declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 21.12.2012, sub nr._, reclamantul L. M. a formulat cerere prin care a solicitat restituirea taxei de poluare pentru autovehicule în cuantum de 6615 lei achitată cu chitanța nr._/2007, deoarece este o taxă discriminatorie și contravine Tratatului de Instituire al Comunității Europene.
Arată reclamantul că în anul 2007 a cumpărat a un autoturism marca Opel Astra iar cu ocazia înscrierii autoturismului a achitat suma de 6615 lei reprezentând taxă de poluare fără de care nu se putea înmatricula autoturismul.
Consideră că taxa de poluare contravine reglementărilor comunitare și implicit dreptului intern și ca fiind achitată nelegal.
A solicitat restituirea taxei de poluare la AFP M G. dar i s-a respins cererea.
Solicită admiterea cererii sale și restituirea sumei de 6615 lei.
În drept au fost invocate disp.art. 110 din Tratatul CE.
Cererea a fost legal timbrată.
La dosarul cauzei pârâta Administrația Finanțelor Publice a Municipiului a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantului ținând cont de dispozițiile art. 12 din Legea nr. 9/2012.
Prin sentința civilă nr. 242/21.03.2013 Tribunalul G. a admis acțiunea, ca și cererea de chemare în garanție a Administrației Fondului pentru Mediu, a obligat chemata în garanție să plătească pârâtei Administrației Finanțelor Publice G. suma de 6615 lei reprezentând tacă de poluare, a obligat pârâta să-i restituie reclamantului suma de 6615 lei ce reprezintă taxă de poluare pentru autovehicule achitată, plus dobânda la nivelul majorărilor de întârziere prevăzute de codul de procedură fiscală conform art. 124 C.p.fisc. începând cu data expirării unui termen de 45 de zile de la înregistrarea cererii reclamantului la pârâta Administrația Finanțelor Publice a județului G. și până la data restituiri efective a sumei. Totodată a obligat pârâta la plata sumei de 39,3 lei cheltuieli de judecată (reprezentând taxă judiciară de timbru și timbru judiciar).
Pentru a pronunța această sentință, tribunalul a avut în vedere următoarele:
În anul 2007 reclamantul a achitat taxa de poluare în sumă de 6615 lei, conform chitanței nr._/20.06.2007, fiindu-i necesară pentru înmatricularea autoturismului marca Opel Astra, neînmatriculată în România, reprezentând taxă specială, taxă pe care aceasta solicită a-i fi restituită deoarece contravine art. 90 din Tratatul de Instituire al Comunității Europene.
Pe fondul cauzei, Tribunalul a constatat, în esență, că OUG 50/2008 nu este conformă cu art.90 din T.C.E., actual art. 110 T.F.U.E., ceea ce imprimă un caracter nedatorat taxei percepute în temeiul acesteia.
Astfel, potrivit dispozițiilor O.U.G. 50/2008, cu modificările ulterioare, rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre U.E. nu se percepe la o nouă înmatriculare taxa de poluare, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, dar se percepe această taxă de poluare la autoturismul produs în țară sau în alt stat membru U.E., dacă este înmatriculat pentru prima dată în România.
Reglementată în acest mod, taxa pe poluare diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second - hand deja înmatriculate într-uri alt stat membru; cumpărătorii sunt orientați din punct de vedere fiscal să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Ca urmare a adoptării O.U.G. nr. 218/2008, intenția legiuitorului de a influența alegerea cumpărătorului a devenit și mai evidentă, aspect care reiese fie și numai din simpla lecturare a preambulului acestui act normativ, al cărui scop este protejarea locurilor de muncă în economia românească.
Scopul general al art.90 T.C.E. (art. 110 T.F.U.E.) este acela de a asigura respectarea unuia dintre principiile de bază ale funcționării Comunității, respectiv principiul liberei circulații a mărfurilor, iar acest articol se referă la impozitele - și taxele interne care impun o sarcină fiscală mai mare produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele internei.
Tribunalul a reținut că Administrația Finanțelor Publice a municipiului G. a emis, în regim de putere publică, un act administrativ care reflectă manifestarea sa de voință act în baza căruia taxa de poluare a fost încasată de la reclamant. Ulterior prelevării taxei, administrația a refuzat restituirea acestei sume.
Tribunalul a remarcat faptul că reglementarea procedurii de contestare a taxei de poluare astfel cum este prevăzută de O.U.G. 50/2008 și de Codul de procedură fiscală, este aplicabilă și în cazul contestării dreptului de stabilire a celorlalte impozite interne, oricare ar fi acestea, reglementarea având caracter general.
Din această perspectiva, principiul echivalenței este respectat de legislația română în materia contestării taxei de poluare percepută cu încălcarea dreptului comunitar.
Rămâne de stabilit dacă procedura reglementata respectă principiul eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă, exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară.
Tribunalul a observat că potrivit procedurii reglementate prin art. 205 si următoarele C. proc. fiscală, persoana interesata poate formula o contestație în termen de 30 de zile de la data comunicării actului administrativ fiscal sub sancțiunea decăderii - termen stabilit de art.207 C. proc. fiscală, iar împotriva deciziilor emise în soluționarea contestațiilor se poate formula o acțiune în justiție în fața instanțelor de contencios administrativ, în termenele și condițiile prevăzute de Legea 554/2004, respectiv în termen de 6 luni de la comunicarea deciziei emise în soluționarea contestației, conform art. 11 din Legea contenciosului administrativ.
Tribunalul consideră că, față de caracteristicile prezentului litigiu, termenul de 30 de zile prevăzut pentru formularea contestației administrative, nu este unul proporțional și rezonabil, astfel încât persoana vătămată să aibă un interval de timp suficient pentru a acționa.
Taxa internă de poluare a fost instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 care a abrogat prevederile Codului fiscal referitoare la taxa primei înmatriculare, reglementarea taxei de poluare suferind mai multe modificări.
Pentru prima oară a modificată prin O.G. 208 din 4 decembrie 2008 pentru a doua oară, a fost modificată prin O.U.G. 218 din 10 decembrie 2008. La rândul său, primul act de modificare a O.U.G. nr. 50/2008, respectiv O.U.G. 208/2008 a fost abrogată prin art. I din O.U.G. 218/2008. Așadar, la numai un interval de 6 zile legiuitorul a găsit să modifice primul act prin care aducea schimbări în privința reglementării taxei de poluare.
Pentru a treia oară O.U.G. 50/2008 a modificată prin O.U.G. 7/18.02.2009, schimbare care intervine la aproximativ 2 luni de la . OUG 218/2008. Pentru a patra oară, a fost modificată prin O.U.G. 117/2009.
Inițial scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008 înscris în preambulul acestui act normativ a fost acela de a asigura „protecția mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,. Prin adoptare. O.U.G. 218/2008 legiuitorul s-a îndepărtat substanțial de la scopul urmărit prin adoptarea OUG 50/2008.
În preambulul acestei ordonanțe se relevă faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având în vedere: „concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională;faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă in industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,, Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Ținând cont de aspectele anterior relevate, Tribunalul a apreciat că OUG 50/ 2008 nu îndeplinește cerințele de coerență, claritate și previzibilitate impuse de practica CEDO, ea suferind modificări de substanță de la momentul adoptării ei și pană în prezent, fapt ce a determinat ,într-o măsură considerabilă și schimbarea jurisprudenței naționale în această materie.
Tribunalul urmărind modificările succesive ale O.U.G. nr. 50/2008, a constatat faptul că achitarea sumei în litigiu a avut loc după data modificării O.U.G. 50/2008 prin O.U.G. 218/2008 și O.U.G. nr. 7/2009, Legea nr. 329/2009, și O.U.G. nr. 117/2009.
În consecință, compatibilitatea O.U.G. nr. 50/2008 cu prevederile comunitare incidente trebuie analizată prin raportare la modificările aduse formei inițiale a ordonanței.
Analiza trebuie efectuată în primul rând prin relevarea scopului urmărit de către Guvernul României prin adoptarea celor doua ordonanțe de urgenta. Astfel, în preambulului ordonanței de urgență nr. 218/2008 se prevede faptul că adoptarea acesteia a fost necesara având in vedere: ,,concluziile analizei gradului de adâncire a crizei financiare și economice în luna octombrie, care relevă o scădere importantă a piețelor auto și a producției industriei furnizoare, precum și măsurile de susținere a sectorului de automobile, afectat de criza financiară internațională; faptul că Guvernul României se preocupă de luarea măsurilor care să asigure păstrarea locurilor de muncă în economia românească, iar la un loc de muncă în industria constructoare sunt 4 locuri de muncă în industria furnizoare,,
Este lipsit de echivoc faptul ca intenția legiuitorului nu mai are nici o legătura cu scopul declarat al adoptării O.U.G. 50/2008, care potrivit enunțului din preambulul acestui act normativ urmarea inițial ,,asigurarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului și pentru încadrarea în valorile limită prevăzute de legislația comunitară în acest domeniu, ținând cont de necesitatea adoptării de măsuri pentru a asigura respectarea normelor de drept comunitar aplicabile, inclusiv a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunităților Europene, având în vedere faptul că aceste măsuri trebuie adoptate în regim de urgență, pentru evitarea oricăror consecințe juridice negative ale situației actuale,,.
Schimbarea de intenție declarata expres de către legiuitor nu lasă loc vreunei interpretări. Astfel, de la necesitatea susținerii unor programe de protecție a mediului prin îmbunătățirea calității aerului si pentru încadrarea in valorile limita prevăzute de legislația comunitara in acest domeniu, scopul declarat al O.U.G. 50/2008 s-a transformat in protejarea industriei interne de autovehicule si păstrarea locurilor de munca angrenate in producția de autovehicule.
Intenția legiuitorului nu a suferit vreo modificare prin O.U.G. 7/2009, nici prin Legea nr. 329/2009 sau prin Legea nr. 117/2009, sub aspectul protejării industriei interne de autoturisme, ci acest ultim act normativ are un declarat caracter reparatoriu, propunându-și înlăturarea discriminărilor intre contribuabilii care au achitat taxa de poluare anterior si ulterior datei de 15 decembrie 2008, data intrării in vigoare a O.U.G. 218/2008. Impactul negativ in plan social enunțat in preambulul ordonanței a fost înlăturat printr-o ajustare a nivelului taxei, insa acest fapt nu a produs nici o modificare cu privire la scopul declarat al O.U.G. 218/2008, anterior analizat.
Trebuie enunțat în acest context și faptul că, deși inițial taxa de poluare era datorata la prima înmatriculare a autoturismelor in România, indiferent daca este vorba despre autoturisme noi sau second - hand, prin modificările OUG 50/2008, o anumita categorie de autoturisme noi au fost exceptate de la plata taxei de poluare. Astfel ,,autovehiculele Ml cu norma de poluare Euro 4 a căror capacitate cilindrică nu depășește 2.000 cmc, precum și toate autovehiculele NI cu norma de poluare Euro 4, care se înmatriculează pentru prima dată în România sau în alte state membre ale Uniunii Europene în perioada 15 decembrie 2008-31 decembrie 2009 inclusiv, se exceptează de la obligația de plată a taxei pe poluare pentru autovehicule stabilită potrivit prevederilor Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008”.
A mai arătat tribunalul că într-un mod deloc întâmplător, categoria de autoturisme exceptata de la plata taxei de poluare corespunde caracteristicilor tehnice ale autoturismelor produse în România, o noua dovada a intenției clare de protejare a industriei interne in detrimentul produselor importate.
Pentru aceste argumente, prin ultimele modificări aduse O.U.G. 50/2008, taxa de poluare încalcă prevederile art. 90, actual 110, din Tratatul de Instituire a Comunităților Europene.
Astfel, în jurisprudența referitoare la art. 90 din Tratatul CE, Curtea de Justiție Europeana a explicat care sunt condițiile în care se poate retine aplicarea acestui text: trebuie sa existe o discriminare intre produsele naționale si produsele importate, trebuie să existe o similitudine sau un raport de concurenta intre produsele importate vizate de taxa si produsele interne favorizate, prelevarea fiscala naționala trebuie să diminueze sau să fie susceptibila sa diminueze, chiar si potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
În consecință atunci când produsele interne si produsele importate se afla într-un raport de concurenta, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate în vederea realizării unui scop declarai de protejare a industriei naționale si a locurilor de munca, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscala naționala contrara art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
În urma modificărilor aduse prin O.U.G. 218/2008, OUG 7/2009, Legea nr. 329/2009 și O.U.G. 117/2009, norma interna îndeplinește toate criteriile pentru a fi declarata incompatibila cu art. 90 din Tratatul CE. Astfel, exista atât o discriminare intre autoturismele second-hand înmatriculate deja . al Uniunii Europene si care se înmatriculează în România si autoturismele second hand deja înmatriculate în România și mai mult, exista și o discriminare între o anumita categorie de autoturisme noi, cu caracteristicile celor produse in România si restul autoturismelor noi, discriminare introdusa de către legiuitor cu intenția declarata de protejare a industriei naționale, scop incompatibil cu cerințele si rigorile spațiului de libera circulație a mărfurilor, forței de munca si capitalului. Există desigur un raport de concurenta intre produsele importate si produsele naționale, astfel încât alegerea consumatorului poate fi orientata spre o anumita categorie de produse, în speță fie spre cele deja înmatriculate în România, fie spre cele produse în România.
Criteriul primei înmatriculări nu este o cerința pe deplin obiectiva, deoarece nu tine seama de calitatea intrinseca a mașinilor, iar în anumite cazuri acest criteriu ar putea duce la discriminarea mașinilor de ocazie provenite din alte state membre, iar pe de altă partea în urma aplicării cerinței de primă înmatriculare, toate mașinile noi înmatriculate în perioada stabilita de legislația româneasca care intra direct pe piața mașinilor de ocazie din această țară, circula fără sa fie supuse acestei taxe, pe de alta parte, mașinile de o calitate asemănătoare care urmează să fie înregistrate în România în aceeași perioada, dar nu pentru prima data și care intră în concurență directa cu produsele naționale, vor fi supuse unei taxe substanțiale.
Pentru toate aceste considerente, instanța a apreciat că prevederile fiscale referitoare la instituirea taxei de poluare așa cum a fost ea reglementată prin ultimele modificări legislative, sunt incompatibile cu dreptul comunitar.
Așa fiind, tribunalul a considerat că cererea reclamantului este întemeiată, astfel cum a fost formulată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., solicitând modificarea sentinței atacate, iar pe fond respingerea acțiunii ca neîntemeiată si nefondată.
A solicitat modificarea în temeiul art.304 pct.9 cod procedură civilă "când hotărârea pronunțată este lipsită de temei legal ori a fost dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii".
A criticat sentința atacată pentru nelegalitate deoarece instanța de judecata a pronunțat aceasta hotărâre fără să țină seama de dispozițiile legale aplicabile in materie, respectiv dispozițiile art. 214 indice 1, alin. (1) si art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal coroborate cu dispozițiile pct. 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului Fiscal.
Consideră ca, atât calcularea cat si perceperea taxei s-a făcut in mod corect si legal, in baza legislației interne in vigoare respectiv art. 214 indice 1, alin. (1) si art. 214 indice 2 din Legea nr. 571/2003 privind codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, coroborate cu dispozițiile pct. 31 indice 2 din Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal.
Art. 214 indice 1, alin. (1) din Codul Fiscal dispune:
" Intra sub incidența taxei speciale autoturismele si autovehiculele, inclusiv comerciale, cu excepția celor special echipate pentru persoane cu handicap."
Art. 214 indice 2 din Codul Fiscal, prevede:
"Taxele speciale se plătesc cu ocazia primei înmatriculări in România".
Pct. 31 indice 2 din Normele metodologice de aplicare a Codului Fiscal dispune:
"Taxa specială se plătește cu ocazia primei înmatriculări in România...".
Conform legislației specifice in vigoare, taxa de prima înmatriculare este instituita asupra tuturor autoturismelor înainte de prima înmatriculare in România si se aplica fie la vânzarea autovehiculului, fie in cazul unei achiziții intracomunitare, la obținerea dreptului de a dispune de un autoturism in calitate de proprietar si, cel mai târziu, la înmatricularea sa pe teritoriul național.
Intimatul-reclamant nu a depus întâmpinare, însă a formulat concluzii scrise prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Astfel, intimata-reclamantă a achitat cu chitanța . nr._/13.06.2007, suma de 3275 lei și cu chitanța . nr._/27.06.2007 suma de 5250 lei (filele 10 și 11 din dosarul de fond) reprezentând taxa pe poluare, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Ford KA, fabricat în anul 2000 și înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la 29.08.2000, conform mențiunilor din certificatul de înmatriculare. Prin decizia de restituire nr._/17.07.2008 i s-a înapoiat reclamantei suma de 4554 lei în baza art. 117/OG nr. 92/2003 corob. cu art. 8, 10 și 11 din OUG nr. 50/2008. La data de 24.11.2010, intimata-reclamantă a adresat AFP Sector 4 o cerere de restituire diferenței de 3973lei (fila 14 din dosarul de fond), la care i s-a răspuns negativ prin adresa nr._/17.12.2010 (filele 16-17 din dosarul de fond).
Examinând sentința recurată, prin prisma criticilor formulate, în raport de actele și lucrările dosarului și de dispozițiile legale aplicabile, Curtea constată că recursul este nefondat, pentru considerentele ce urmează:
Intimatul-reclamant a achitat cu chitanța nr._/20.06.2007, suma de 6615 lei (fila 12 din dosarul de fond) reprezentând taxa de primă înmatriculare, pentru înmatricularea în România a autoturismului marca Opel, fabricat în anul 2004 și înmatriculat pentru prima dată în Germania (stat membru al Uniunii Europene) la 20.10.2003, conform mențiunilor din certificatul de înmatriculare. Intimatul-reclamant a adresat AFP G. o cerere de restituire a taxei, la care nu i s-a răspuns. Apreciind poziția pârâtei ca un refuz nejustificat de restituire, reclamanta a învestit instanța de contencios administrativ cu soluționarea unei acțiuni în restituirea taxei, invocând existența unui act administrativ asimilat, respectiv refuzul autorității administrative de a soluționa favorabil cererea de restituire a taxei.
În consecință, Curtea constată că temeiul juridic al acțiunii se circumscrie dispozițiilor art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, potrivit cărora „se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept al sau recunoscut de lege, prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a cererii”.
Calea unei acțiuni în contencios administrativ este deschisă nu doar celui care contestă actul administrativ tipic, ci și celui care atacă în justiție actul administrativ atipic (asimilat), adică al tăcerii administrației sau al refuzului nejustificat. De altfel, Curtea constată că actul vătămător pentru intimatul-reclamant îl constituie însăși plata taxei speciale pentru autoturism, iar demersul prealabil administrativ la care este obligat prin dispozițiile Legii nr. 554/2004 este asigurat prin cererea de restituire formulată.
Având în vedere invocarea în cauză a contrarietății legislației interne față de prevederile art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, Curtea reține că, prin art. 11 alin. 1 și 2 din Constituția României, revizuită în 2003, se prevede că „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”. Prin urmare, încălcarea legii și, implicit, excesul de putere survine nu doar în situația în care este nesocotită o normă internă, ci și în ipoteza în care se încalcă o dispoziție comunitară.
De asemenea, prin dispozițiile art. 148 alin. 2 din Constituția României se prevede că legislația comunitară cu caracter obligatoriu prevalează legii interne, iar conform, alin. 4 al aceluiași articol, jurisdicțiile interne trebuie să garanteze îndeplinirea acestor exigențe.
Obligația instanțelor din statele membre de a aplica cu prioritate dreptul comunitar a fost statuată în mod expres prin hotărârile pronunțate de CJCE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964) și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978), când Curtea de la Luxemburg a subliniat că, odată cu . TCE, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a statelor membre, motiv pentru care, atunci când o instanță națională este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, aceasta are obligația de a aplica prevederile respective, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea normelor contrare de către puterea legislativă sau de Curtea Constituțională.
În ceea ce privește dreptul unional aplicabil în cauză, Curtea reține că, potrivit unei jurisprudențe constante CJUE, contribuabilii au dreptul la rambursarea impozitelor și taxelor încasate de un stat membru cu încălcarea dreptului european (cauza 199/82-San Giorgio, cauza 62/93-BP Soupergaz, cauzele reunite 441/98 și 442/98-Michailidis).
De asemenea, potrivit jurisprudenței Curții, regulile privind rambursarea sumelor prelevate cu încălcarea dreptului unional sunt regulile naționale, care, însă, trebuie să respecte principiul echivalenței (pentru cererile de rambursare bazate pe încălcarea dreptului european nu pot fi instituite condiții mai puțin favorabile decât pentru cererile similare bazate pe încălcarea dreptului național) și principiul efectivității (regulile naționale nu trebuie să facă excesiv de dificilă sau practic imposibil exercițiul drepturilor conferite de dreptul european).
Raportat la jurisprudența mai sus indicată, Curtea constată că dreptul fiscal român nu prevede vreun remediu special, care să asigure contribuabilului posibilitatea de a obține rambursarea taxelor și impozitelor încasate de autoritățile fiscale naționale cu încălcarea dreptului unional. În aceste condiții, singura posibilitate pe care o au contribuabilii este aceea ca, în temeiul art. 148 alin. 2 și 4 din Constituția României și art. 117 alin. 1 lit. d din Codul de procedură fiscală, să solicite restituirea taxei încasate „prin aplicarea eronată a dispozițiilor legale”.
Potrivit dispozițiilor art. 110 TFUE, invocate de către intimatul-reclamant în susținerea prezentului său demers judiciar, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.” Aceste dispoziții limitează practic libertatea statelor membre în materie fiscală de a restricționa libera circulație a mărfurilor, prin aplicarea unor taxe direct sau indirect discriminatorii ori protecționiste. Actualul art. 110 din TFUE interzice, așadar, discriminarea fiscală, directă sau indirectă, între produsele importate și cele provenind de pe piața internă și care sunt de natură similară. Esența acestei taxe interzise este că perceperea ei este determinată de traversarea graniței de către autoturismul supus taxei, dintr-o țară comunitară în Romania.
În ceea ce privește reglementarea internă, Curtea constată ca taxa specială pentru autovehicule a fost introdusă pentru prima dată în România prin Legea nr. 343/2006 de completare a Codului fiscal, sub denumirea de taxă de primă înmatriculare, cu aplicabilitate de la 1 ianuarie 2007, inițial pentru toate autovehiculele, iar, după modificarea Legii nr. 343/2006 prin OUG nr. 110/2006, a fost restrânsă, prevăzându-se categorii de persoane exceptate (ex. cele cu handicap, misiuni diplomatice etc), cât și situații de scutire de la plata taxei (ex. vehiculele istorice).
Prima instanță a analizat cererea reclamantului prin prisma dispozițiilor OUG nr. 50/2008, care nu era în vigoare la momentul perceperii taxei, însă abordarea analizei cererii reclamantului din perspectiva art. 214¹-214³ din Codul fiscal nu este de natură să schimbe soluția dată de tribunal.
Astfel Curtea reține neconformitatea obligației de plată a taxei de primă înmatriculare, instituită în dreptul intern prin art. 214¹-214³ din Codul fiscal, față de prevederile art. 90 alin. 1 din TCE (în prezent art. 110 alin. 1 TFUE), considerațiile expuse de instanța de fond privind încălcarea dreptului comunitar prin perceperea taxei păstrându-și valabilitatea.
Astfel, din economia textelor legale interne (art. 214¹-214³ din Codul fiscal) rezultă că taxa specială se datorează pentru autoturismele înmatriculate anterior în celelalte state comunitare ori în alte state și reînmatriculate în România, după aducerea lor în țară și după data de 1 ianuarie 2007, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturismele deja înmatriculate în România.
Însă, conform cu art. 110 din TFUE, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Aceste dispoziții comunitare au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 148 alin. 2 și 4 din Constituție („ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare. Parlamentul, Președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”), cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
În aceste condiții, este evident că dispozițiile interne ce reglementează obligația de plată a taxei de primă înmatriculare contravin dispozițiilor Tratatului de Funcționare a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Astfel, din reglementarea internă rezultă că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa respectivă, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa în discuție diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România.
Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor. Aceste tipuri de discriminări sunt realizate chiar de către legiuitorul român, care a legat în mod nefericit plata taxei pe poluare de faptul înmatriculării.
În raport de considerentele mai sus expuse, Curtea constată că suma echivalentă taxei de primă înmatriculare contrară dreptului comunitar a fost plătită de intimata-reclamantă ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, intrând sub incidența prevederilor art. 117 alin. 1 lit. d) C.proc.fisc.
În consecință, astfel cum în mod corect a reținut și prima instanță, refuzul recurentei-pârâte de a da curs favorabil cererii intimatei-reclamante privind restituirea acestei sume are caracter nejustificat, în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. i) din Legea nr. 554/2004.
Față de aceste considerente, având în vedere că motivul de modificare (art. 304 pct. 9 C.) invocat prin cererea de recurs, astfel cum a fost argumentat de recurenta-pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice G., este neîntemeiat și că sentința recurată este legală și temeinică, Curtea va respinge recursul formulat de aceasta ca nefondat, conform dispozițiilor art. 312 alin. 1 din Codul de procedură civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE G. împotriva sentinței civile nr. 242/21.03.2013 pronunțată de Tribunalul G. în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 7.02.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
F. I. P. S. V. R. M.
GREFIER
S. I.
Redactat/tehnoredactat jud. P.S./03.03.2014/2 ex
JUD. FOND C. M. - Tribunalul G. – Secția civilă
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 37/2014. Curtea de Apel... | Acţiune în constatare. Decizia nr. 2055/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
