Anulare act administrativ. Decizia nr. 4587/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4587/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 02-06-2014 în dosarul nr. 40829/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR. 4587

Ședința publică de la 2.06.2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE – F. L. E.

JUDECĂTOR - P. H.

JUDECĂTOR - F. G. A.

GREFIER - S. I.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-reclamant C. JUDEȚEAN IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 620/29.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul-pârât M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE.

La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul-reclamant C. Județean Ialomița reprezentat de consilier juridic Raureanu N. C. cu delegație depusă la dosarul cauzei, lipsind intimatul-pârât MDRAP.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, iar intimatul-pârât MDRAP a depus la dosar, prin serviciul registratură, întâmpinare, după care,

Curtea comunică în ședință publică recurentului-reclamant un exemplar al întâmpinării formulată de intimatul-pârât MDRAP.

Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, depune la dosarul cauzei dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 7 lei și timbru judiciar în cuantum de 0,15 lei.

Curtea ia act de achitarea taxei judiciare de timbru și timbru judiciar de către recurentul-reclamant, anulându-le.

Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, solicitând acordarea cuvântului pe cererea de recurs.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată, acordând cuvântul în susținerea recursului.

Recurentul-reclamant, prin consilier juridic, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței recurate și, rejudecând cauza, solicită admiterea cererii de anulare a deciziei interne nr. II/487/12.04.2012, a Notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/DGDCA/20.02.2012.

Curtea reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București Secția de contencios administrativ și fiscal sub nr._/3/2012 reclamantul C. Județean Ialomița în contradictoriu cu M. Administrației și Internelor – Autoritatea de Management pentru Programul Operațional „Dezvoltarea Capacității Administrative” a solicitat anularea în totalitate a Deciziei Interne nr.II/487/12.04.2012 și implicit a notei de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/DGDCA/20.02.2012, precum și suspendarea executării actelor contestate.

În motivare a arătat că în urma unui control anterior încheierii notei contestate nu a fost constatată vreo deficiență, neexistând vreun motiv pentru vreo concluzie diferită ulterioară. Al doilea motive este reprezentat de faptul că criteriul „experiența experților” nu se regăsește distinct printre cele enumerate la art.176 din OUG nr.34/2006 și nu poate fi asimilat cu nici unul dintre acestea, nefiind astfel încălcat art.15 alin.1 din HG nr.925/2006. O eventuală neregulă nu ar fi permis derularea procedurilor prin SEAP iar nici unul dintre ofertanți nu a formulat vreo contestație.

A apreciat că sunt îndeplinite condițiile pentru suspendarea executării actului.

A anexat cererii de chemare în judecată următoarele înscrisuri: decizia internă nr.II/487/12.04.2012 (fila 6 și urm.), nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare (fila 8 și urm.), contestația administrativă (fila 15 și urm.), contract de prestări servicii pentru elaborarea „Strategie de dezvoltare a județului Ialomița, perioada 2009-2020” nr.8728/21.01.2010 (fila 17 și urm.), raport de control cod SMIS 2817 (fila 24 și urm.).

Direcția pentru Dezvoltarea Capacității Administrative a formulat întâmpinare (fila 40 și urm.) prin care a solicitat respingerea acțiunii ca neîntemeiată.

A fost atașat documentația ce a stat la baza emiterii actului administrativ contestat.

Prin sentința civilă nr.620 din 29.01.2014 Tribunalul București Secția de contencios administrativ și fiscal a respins ca neîntemeiată acțiunea reclamantei.

Pentru a hotărî astfel, tribunalul reține că prin nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/DGDCA/20.02.2012, în urma verificării documentației de atribuire a contractului nr.8728/21.01.2010 (servicii de elaborare strategie) încheiat între beneficiar - C. Județean Ialomița și Furnizor – . SRL s-a constatat că s-a utilizat criteriul „experiența experților” ca factor de evaluare. În acest fel nu ar fi fost respectate prevederile art.15 alin.1 din HG nr.925/2006. Criteriul de atribuirea al contractului a fost „oferta cea mai avantajoasă din punct de vedere economic iar ca și criteriu de evaluare în documentația de atribuire s-a prevăzut și experiența experților.

Utilizarea acestui criteriu la evaluarea atribuirii contractului de achiziție publică este contrară și prevederilor legislației comunitare întrucât nu se regăsește printre criteriile de atribuire a contractelor prevăzute la art.53 din Directiva 2004/18/CE a Parlamentului și Consiliului din 31 martie 2004 privind coordonarea procedurilor de atribuire a contractelor de achiziții publice de lucrări, de bunuri și de servicii. A fost stabilită co corecție de 5% din valoarea contractului (corecție de_ lei).

Contestația administrativă a fost soluționată prin decizia internă nr.II/487/12.04.2012 (fila 6 și urm.) în sensul respingerii acesteia, fiind reținute temeiul de drept – art.15 alin.1 din HG 925/2006.

Conform art.15 alin.1 din HG nr.925/2006 - Autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza criteriile de calificare și selecție prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgență ca factori de evaluare a ofertelor.

Potrivit art.176 din OUG nr.34/2006 - Autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e).

În acest context se constată că acel criteriu de evaluare „experiența experților” se încadrează mai degrabă în noțiunea de criteriu de calificare – de ex. experiența poate fi inclusă în noțiunile de la art.176 lit.a și d. Așadar „experiența experților” este un criteriu de calificare, neputând fi utilizat ca și criteriu de evaluare, precum în cauza de față.

Existența unui control anterior care nu a constatat vreo neregulă sau lipsa de vigilență unor instituții sau participanți la procedură nu prezintă nici o relevanță asupra unei constatări ulterioare.

În privința cererii de suspendare, tribunalul constată că legalitatea actului administrativ a fost statuată de prima instanță, astfel că nu este îndeplinită cerința existenței cazului bine justificat.

În ceea ce privește paguba iminentă, nu a fost dovedită modalitatea în care eventuala executare a sumei imputate (22.990 lei) ar afecta bugetul și funcționarea instituției.

Față de aceste considerente tribunalul a respins întreaga acțiune ca neîntemeiată.

Împotriva sentinței civile anterior menționată a declarat recurs reclamantul, solicitând modificarea în tot a hotărârii criticate, în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată.

În motivarea căii de atac, recurenta afirmă că hotărârea criticată este pronunțată cu greșita aplicare a legii, motiv ce se circumscrie dispozițiilor art. 304 pct.9 C.proc.civ.

Arată recurenta că instanța fondului nu s-a pronunțat cu privire la critica reclamantei, în sensul că nota de constatare este întocmită de aceeași echipă de control care verificase anterior procedura de achiziție în cauză.

În ceea ce privește caracterul nelegal al factorului de evaluare, recurenta arată că o reglementare fără echivoc cu privire la formularea criteriilor de calificare și selecție a fost aprobată prin Ordinul ANRMAP nr.687/2011, ordin aplicabil începând cu data de 28.09.2011.

Susține recurenta că nu a limitat în niciun fel dreptul de asociere al ofertanților care nu pot îndeplini singuri condițiile impuse în fișa de date a achiziției, nu a restricționat participarea la procedură și nici nu a prejudiciat în niciun fel bugetul UE.

Intimata a depus întâmpinare, solicitând respingerea recursului ca nefondat.

Analizând actele și lucrările dosarului curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față.

Pentru a decide astfel curtea constată că în mod legal și temeinic a respins prima instanță acțiunea recurentei reclamantei.

Rezultă din probatoriul administrat în cauză că prin documentația de atribuire aferentă contractului de achiziție nr.8728/21.01.2010 (servicii de elaborare strategie) încheiat între beneficiar - C. Județean Ialomița și Furnizor – . SRL, recurenta reclamantă, în calitate de autoritate contractantă a prevăzut un factor de evaluare nelegal, respectiv “experiența experților”.

Astfel cum a reținut pârâta prin nota de constatare ce face obiectul prezentei acțiuni, experiența personalului cheie nu poate constitui un factor de evaluare ci cel mult un criteriu de calificare.

În acest sens, dispozițiile art. 176 din OUG nr.34/2006, prevăd că autoritatea contractantă are dreptul de a aplica criterii de calificare și selecție referitoare numai la:

a) situația personală a candidatului sau ofertantului;

b) capacitatea de exercitare a activității profesionale;

c) situația economică și financiară;

d) capacitatea tehnică și/sau profesională;

e) standarde de asigurare a calității;

f) standarde de protecție a mediului, în cazurile prevăzute la art. 188 alin. (2) lit. f) și alin. (3) lit. e).

Subsecvent, prevederile art.187 din același act normativ dezvoltă conținutul noțiunii de capacitate tehnică și/sau profesională, explicitând că acest criteriu se apreciază în funcție de experiența, aptitudinile, eficiența și eficacitatea acestuia, rezultate în urma analizării informațiilor prezentate pe parcursul procedurii de atribuire.

Iar potrivit art.188 alin(2) din OUG nr.34/2006, în cazul aplicării unei proceduri pentru atribuirea unui contract de servicii, în scopul verificării capacității tehnice și/sau profesionale a ofertanților/candidaților, autoritatea contractantă are dreptul de a le solicita acestora, în funcție de specificul, de volumul și de complexitatea serviciilor ce urmează să fie prestate și numai în măsura în care aceste informații sunt relevante pentru îndeplinirea contractului, următoarele:

a) o listă a principalelor servicii prestate în ultimii 3 ani, conținând valori, perioade de prestare, beneficiari, indiferent dacă aceștia din urmă sunt autorități contractante sau clienți privați. Prestările de servicii se confirmă prin prezentarea unor certificate/documente emise sau contrasemnate de o autoritate ori de către clientul privat beneficiar. În cazul în care beneficiarul este un client privat și, din motive obiective, operatorul economic nu are posibilitatea obținerii unei certificări/confirmări din partea acestuia, demonstrarea prestărilor de servicii se realizează printr-o declarație a operatorului economic;

b) o declarație referitoare la echipamentele tehnice și la măsurile aplicate în vederea asigurării calității, precum și, dacă este cazul, la resursele de studiu și cercetare;

c) informații referitoare la personalul/organismul tehnic de specialitate de care dispune sau al cărui angajament de participare a fost obținut de către candidat/ofertant, în special pentru asigurarea controlului calității;

d) informații referitoare la studiile, pregătirea profesională și calificarea personalului de conducere, precum și ale persoanelor responsabile pentru îndeplinirea contractului de servicii;

e) o declarație referitoare la efectivele medii anuale ale personalului angajat și al cadrelor de conducere în ultimii 3 ani;

f) dacă este cazul, informații privind măsurile de protecție a mediului pe care operatorul economic le poate aplica în timpul îndeplinirii contractului de servicii;

g) informații referitoare la utilajele, instalațiile, echipamentele tehnice de care poate dispune operatorul economic pentru îndeplinirea corespunzătoare a contractului de servicii;

h) informații privind partea din contract pe care operatorul economic are, eventual, intenția să o subcontracteze.

În fine, este de subliniat că art. 15 din H.G. nr.925/2006 prevede excplicit că autoritatea contractantă nu are dreptul de a utiliza criteriile de calificare și selecție prevăzute la art. 176 din ordonanța de urgență ca factori de evaluare a ofertelor.

În raport de aceste dispoziții curtea constată legală nota de constatare a neregulilor și de stabilire a corecțiilor financiare nr._/DGDCA/20.02.2012 precum și decizia de soluționare a contestației împotriva acestei note, cât timp neregula reținută de autoritatea pârâtă este probată, iar corecția dispusă în baza acesteia este conformă prevederilor punctului 1.6 din Anexa OUG nr.66/2011.

În mod greșit susține recurenta că numai după emiterea Ordinului ANRMAP nr.509/2011 a fost instituită o reglementare detaliată cu privire la criteriile de calificare și selecție, fiind de observat, așa cum s-a arătat anterior, că interdicția de utilizare a criteriilor de selecție ca factori de evaluare era legal prevăzută.

Nefondată este și critica recurentei, conform căreia în condițiile în care nu este dovedită nicio pagubă în legătură cu derularea procedurii de atribuire nu se poate discuta de o neregulă, fiind de subliniat că în accepțiunea dispozițiilor art. 1 din OG nr.66/2011 prin neregulă se înțelege orice abatere de la legalitate, regularitate și conformitate în raport cu dispozițiile naționale și/sau europene, precum și cu prevederile contractelor ori a altor angajamente legal încheiate în baza acestor dispoziții, ce rezultă dintr-o acțiune sau inacțiune a beneficiarului ori a autorității cu competențe în gestionarea fondurilor europene, care a prejudiciat sau care poate prejudicia bugetul Uniunii Europene/bugetele donatorilor publici internaționali și/sau fondurile publice naționale aferente acestora printr-o sumă plătită necuvenit.

Din cuprinsul dispozițiilor anterior citate este evident că încălcarea prevederilor contractului de finanțare cu privire la procedura de achiziție analizată în cauză constituie o neregulă și prejudiciază bugetul UE, din moment ce o atare cheltuială a fost achitată în baza unei proceduri viciate.

În egală măsură, faptul ca, întreaga documentație fusese verificata si avizata favorabil de pârâtă nu constituie un motiv de nelegalitate a procesului verbal dresat în cadrul verificării ulterioare, pentru că altfel, însușirea tezei reclamantei ar presupune lipsirea de conținut a mecanismului controlului ulterior.

Față de aceste considerente curtea va respinge ca nefondat recursul civil de față.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul declarat de recurentul-reclamant C. JUDEȚEAN IALOMIȚA împotriva sentinței civile nr. 620/29.01.2014 pronunțată de Tribunalul București în dosarul nr. _ în contradictoriu cu intimatul-pârât M. DEZVOLTĂRII REGIONALE ȘI ADMINISTRAȚIEI PUBLICE, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică azi, 2.06.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

F. L. E. P. H. F. G. A.

GREFIER

S. I.

Red. FG/ 2 ex.

Jud. fond G. P. - Tribunalul București

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 4587/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI