Anulare act administrativ. Sentința nr. 2071/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Sentința nr. 2071/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-06-2014 în dosarul nr. 2182/2/2014

Dosar nr._

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

SENTINȚA CIVILĂ NR. 2071

Ședința publică din 30.06.2014

Curtea compusă din:

PREȘEDINTE: U. D.

GREFIER: A. P.

****************

Pe rol se află spre soluționare acțiunea în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamanta ASOCIAȚIA MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică în ordinea înscrisă pe listă a răspuns pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII prin consilier juridic M. M. O. cu delegație la dosar, lipsind reclamanta ASOCIAȚIA MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează că prin cererea de chemare în judecată, reclamanta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fond.

Reprezentantul pârâtului C. S. AL MAGISTRATURII solicită respingerea acțiunii ca neîntemeiată pentru motivele arătate în întâmpinare. Totodată, arată faptul că regulamentul aprobat prin Hotărârea Plenului nr. 140/2014 este în deplină concordanță cu dispozițiile art. 7 din Legea 182/2002 și apreciază că, mai degrabă, legea însăși impune semnarea acelui angajament tocmai la acel articol. Prin urmare având în vedere că actul normativ cu caracter administrativ a cărui anulare se cere este în deplină concordanță cu legea, adică cu actul normativ de forță juridică superioară, în opinia sa acțiunea fiind neîntemeiată.

Curtea în temeiul art. 394 NCPC declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Asupra acțiunii în contencios administrativ de față, constată următoarele:

Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestei instanțe sub numărul de mai sus, reclamanta ASOCIAȚIA MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII ca prin hotărârea judecătorească ce se va pronunța să se dispună anularea, în tot, a Hotărârii nr.140 din 06 februarie 2014 emisă de Plenul Consiliului S. al Magistraturii și Anexa acesteia în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

În motivare, reclamanta arată că, împotriva acestui act administrativ reclamanta AMR a formulat, în temeiul art. 7 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ plângerea administrativă prealabilă nr. 74 din 06.03.2014, înregistrată la C. S. al Magistraturii sub nr. 1/5119/06.03.2014 prin intermediul căreia a solicitat revocarea în tot a hotărârii emise.

În ședința din data de 13.03.2014, pe Ordinea de zi soluționată a Plenului CSM, la poziția 22, raportat la punctul de vedere al Direcției legislație, documentare și contencios nr._, apare mențiunea respingerii, ca neîntemeiată a plângerii prealabile formulată de Asociația Magistraților din România împotriva Hotărârii nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii și a anexei acesteia, prin care s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu. Răspunsul privind respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile de către C. S. al Magistraturii, întocmit sub nr. 5119/2014, a fost comunicat și înregistrat la Asociația Magistraților din România sub nr.93 la data de 28.03.2014.

Susținerea principală a soluției de respingere a plângerii prealabile a fost fundamentată pe argumentarea că emiterea Hotărârii nr.140 din 06.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii și a anexei acesteia s-a realizat în deplină concordanță cu prevederile legale care impun, pe lângă celelalte cerințe, și condiția semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu, pentru toate persoanele enumerate în cuprinsul art.7 alin.4 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, republicată, nu doar pentru magistrații asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

Motive de nelegalitate a hotărârii:

AMR este o persoană interesată în sensul prevederilor art. 2 alin. 1 lit. s din Legea nr. 554/2004. Vătămarea produsă prin actul contestat urmează a se aprecia în raport cu dispozițiile art. 1 și art. 2 alin. 1 lit. r din Legea nr. 554/2004.

Interesul Asociației Magistraților din România rezultă din conținutul art. 5 din Statutul A.M.R., potrivit căruia Asociația are drept scop: „reprezentarea intereselor magistraților în raporturile cu celelalte subiecte de drept pe plan intern și internațional”. Pentru realizarea scopului său constitutiv, Asociația are ca obiective, în baza art. 6 pct. 2 din Statut, promovarea libertății și demnității profesiei, apărarea statutului magistraților în statul de drept și independența justiției față de celelalte puteri ale statului.

De asemenea, potrivit art. 6 pct. 4 din Statut A.M.R. are ca obiectiv apărarea libertății, demnității și statutului profesional al magistraților, sens în care AMR își exprimă poziția față de deciziile luate de organele de justiție, astfel cum sunt prevăzute în legea de organizare judiciară, în ceea ce privește profesia de magistrat și cei ce o exercită.

Conform art. 76 din Legea nr. 303/2004 republicată:

„Judecătorii și procurorii sunt liberi să se organizeze sau să adere la organizații profesionale locale, naționale sau internaționale, în scopul apărării intereselor lor profesionale, precum și cele prevăzute de art. 11 alin. 3.”, iar potrivit art. 29* alin. 2 din Legea nr. 317/2004 republicată: „Asociațiile profesionale ale judecătorilor și procurorilor pot participa la lucrările plenului și ale secțiilor, exprimând, atunci când consideră necesar, un punct de vedere asupra problemelor ce se dezbat, la inițiativa lor sau la solicitarea membrilor Consiliului S. al Magistraturii. „

Având în vedere atribuțiile ce revin Consiliului S. al Magistraturii în privința sistemului judiciar, rolul constituțional fundamental conferit CSM - de a fi garantul independenței justiției - se justifică interesul major pe care AMR, potrivit scopului său constitutiv, îl are în ceea ce privește cariera magistraților.

Astfel, prin raportare la rolul conferit Consiliului S. al Magistraturii de art. 133 alin. 1 din Constituție, art. 1 alin. 2 din Legea nr. 304/2004, republicată, art. 1 alin. 1 din Legea nr. 317/2004, republicată și anume, acela de a fi garantul independenței justiției, AMR justifică un interes legitim, pretinzând respectarea strictă a atribuțiilor ce revin acestei instituții, ca o condiție primordială pentru garantarea independenței justiției și respectarea statutului magistratului.

Așadar, în realizarea scopului anterior evocat, A.M.R. justifică interes și, pe cale de consecință, calitate pentru a contesta Hotărârea nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii și Anexa acesteia, în apărarea intereselor tuturor magistraților pe care îi reprezintă, Asociația fiind împuternicită chiar prin actul constitutiv să acționeze în numele lor.

In calitate de organizație profesională națională a judecătorilor, procurorilor și magistraților-asistenți, mandatată să apere drepturile și interesele acestora, atunci când ele sunt vătămate prin acte sau demersuri ce se înscriu în afara cadrului legal, AMR invocă încălcarea unui interes legitim.

Asociația Magistraților din România (AMR) solicită anularea Hotărârii Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 și a Anexei acesteia, prin intermediul căreia s-a reținut, printre altele, obligația semnării de către judecători, procurori, magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, membri Consiliului S. al Magistraturii, judecătorii delegați/desemnați să îndeplinească și alte activități în cadrul instanței, judecătorii de supraveghere a privării de libertate, judecătorii sau procurorii detașați/delegați la C. S. al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Inspecția Judiciară și Școala Națională de Grefieri, inspectorii judiciari, a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu în vederea accesului la informații clasificate.

Pretextul declarat al noilor reglementări a fost argumentat pe necesitatea asigurării confidențialității lucrărilor și a protecției informațiilor clasificate, informațiilor secret de stat și secret de serviciu, la care magistrații pot avea acces în exercitarea atribuțiilor lor profesionale.

In realitate, a existat în ultimii ani o tendință tot mai pronunțată de reînviere a unor practici incompatibile cu principiile statului de drept, prin intermediul cărora s-a urmărit înregimentarea magistraților într-un sistem al organelor statului, în care serviciile de informații au competențe și atribuții de control, sporite, inclusiv în domeniul administrării justiției.

O asemenea preocupare nu reprezintă un element de noutate, fiindcă în timp s-a pus problema, fie de către conducerile unor instanțe și parchete, ori de reprezentanți ai structurii clasice de securitate, în sensul că magistrații pot, dacă doresc, să semneze „angajamente de confidențialitate”, după caz, ori să obțină certificate ORNISS, invitație la care unii au dat curs, pentru considerente necunoscute. în prezent, abuzul și ingerințele de acest gen tind să capete aparență de legalitate, printr-o reglementare pe care înțelegem să o contestăm în totalitate și care, în realitate, urmărește condiționarea înfăptuirii actului de justiție de obținerea/îndeplinirea de către un magistrat a unor formalități ce sunt în măsură să ridice serioase îndoieli cu privire la independența și imparțialitatea sa.

Este deosebit de important să reținem că până la elaborarea Legii nr. 182/2002 și a HG nr. 585/2002, dar și după aceea, până în anul 2014, legiuitorul a apreciat că între funcțiile din executiv, administrație și legislativ, pe de o parte, si cele din magistratură, pe de altă parte, nu se poate pune semn de egalitate, în privința angajării judecătorilor și procurorilor într-o activitate supusă unui control extern al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) potrivit art. 14 din Legea nr. 182/2002, control exercitat prin structurile de informații specializate, îndeosebi SRI ( art. 34 si 35 din Legea nr. 182/2002).

Mai mult decât atât, apreciază că, astfel cum apare modificat art. 7 alin. 4 din Legea nr. 182/2002, începând cu data de 01.02.2014, potrivit art. 51 pct. 1 și art. 104 din Legea nr. 255/2013, în ceea ce-i privește pe judecători și procurori, enumerații la pct. f și g, garanția accesului la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, este condiționată doar de validitatea numirii și a depunerii jurământului, prevederea referitoare la alegere fiind incidență numai categoriilor de persoane eligibile, fără nicio altă condiție suplimentară, de semnare a niciunui angajament.

Singura mențiune expresă, referitoare la semnarea unui angajament scris de păstrare a secretului prevăzut de art. 36 alin. 3, este stipulată de Legea nr. 182/2002 numai în ceea ce-i privește pe magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru care legiuitorul a utilizat o exprimare diferită de cea folosită în cazul judecătorilor și procurorilor și anume, precizând că aceștia „sunt îndreptățiți” să aibă acces la informații clasificate, fără îndeplinirea procedurilor care vizează verificările prealabile, astfel cum se întâmplă în situația eliberării de certificate ORNISS.

Astfel, potrivit art. 7* alin. 4 lit. h din Legea nr. 182/2002:

„Magistrați-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1) - (3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).”

Deosebit de importantă este prevederea cuprinsă în art. 33 din același act normativ care dispune în sensul că: „ Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”. Prin urmare, odată ajunse în fața instanței nu pot fi clasificate ca fiind secrete de serviciu informațiile care sunt destinate informării cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, întrucât o astfel de situație poate conduce la obstrucționarea justiției.

C. S. al Magistraturii, prin pronunțarea Hotărârii nr. 140 din 06.02.2014 și a Anexei pe care înțelege să le conteste, a adăugat la lege, respectiv a extins în mod nepermis prevederile legale menționate, referitoare la necesitatea semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu și la judecători și procurori, deși accesul pentru aceștia ,,este garantat” sub condiția numirii și a depunerii jurământului, condiții pe care le îndeplinește în mod obligatoriu orice magistrat, întrucât de existența lor depinde menținerea și implicit exercitarea profesiei.

Astfel, înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun jurământul stabilit prin art. 34 din Legea nr. 303/2004, iar „Refuzul depunerii jurământului atrage, de drept, nulitatea numirii in funcție”.

De altfel, prin art. 2 din Anexa la Hotărârea nr. 140/2014 pe care Asociația Magistraților din România înțelege să o conteste, C. S. al Magistraturii manifestă inconsecvență atunci când, pentru aceeași categorie profesională, respectiv judecători și procurori, utilizează noțiuni diferite (,,este garantat”, ,,sunt îndreptățiți”), cu finalități distincte, peste limitele actului normativ la care se face în permanență trimitere, și anume Legea nr. 182/2002, act care, atunci când menționează despre dreptul de acces al judecătorilor și procurorilor la informații clasificate folosește numai expresia ,,este garantat” și în nici un caz expresia „sunt îndreptățiți”, utilizată doar pentru magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

În consecință, C. S. al Magistraturii, atunci când a elaborat Regulamentul de acces la informații clasificate, și-a permis să interpreteze prevederile legale, făcând diferențieri prin art. 2 alin. 1 și 2, acolo unde ele nu există în actul normativ. Niciunde Legea nr. 182/2002 nu stabilește, în cuprinsul său, în sarcina judecătorilor și procurorilor, obligația de semnare a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu. Această obligație a fost reținută numai în ceea ce-i privește pe magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

Necesitatea asigurării unei confidențialități a datelor și informațiilor clasificate de către magistrații care, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, intră în posesia unor astfel de informații, este garantată deja printr-un cadru legal generos în materie care, fără a-l obliga pe magistrat să formuleze declarații ori să își asume alte „ angajamente” peste statutul său - necunoscute celor în favoarea și în interesul cărora își îndeplinește atribuțiile profesionale, respectiv cetățeanul - are toate pârghiile să-i angajeze răspunderea, sub toate formele, în caz de divulgare a acestor secrete.

Răspunderea magistraților poate fi angajată și în materie disciplinară conducând până la excluderea acestora din sistem pentru reținerea abaterii prevăzută de art. 99 lit. j din Legea nr. 303/2004 republicată și anume: „nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii”.

Pe lângă reglementarea internă menționată mai înainte, obligația de păstrare a confidențialității profesionale este garantată și de reglementări internaționale. Astfel, între Principiile de la Bangalore cu privire la conduita judiciară, Norma 4, Buna Cuviință, care reglementează acest principiu, este reținut cel prevăzut de modul de aplicare 4.10. și anume: „Judecătorul nu are voie să se folosească sau să dezvăluie informațiile confidențiale obținute de el în această calitate în scopuri care nu au legătură cu obligațiile profesionale”.

Obligația de confidențialitate este reținută și în principiile fundamentale adoptate la Congresul al VII-lea al Națiunilor Unite privind prevenirea criminalității și tratamentului infractorilor, desfășurat la Milano în anul 1985, aprobate ulterior prin Rezoluțiile O.N.U. nr. 40/32/29.11.1985 și 40/146/13.12.1985.

Dreptul la un proces echitabil presupune, pe lângă dreptul unei persoane la un proces public, în fața unei instanțe independente și imparțiale, și garantarea posibilității părților de a cunoaște în egală măsură conținutul înscrisurilor aflate la dosar și, astfel, în baza unui alt principiu fundamental - cel al egalității de arme, de a se apăra față de acuzațiile aduse împotriva sa ori de a cunoaște toate probele care-i sunt opuse.

Posibilitatea implicării unor structuri străine (ex: servicii speciale) în activitatea sistemului judiciar, prin controlul pe care ar trebui să-1 exercite în situația în care este acceptată/acreditată ideea verificării condițiilor în care sunt asigurate/păstrate informațiile confidențiale este în măsură să creeze o serioasă îndoială asupra independenței depline a sistemului.

Deși C. S. al Magistraturii are obligația constituțională de garantare a independenței sistemului judiciar și, astfel, de protejare a lui de orice posibilă imixtiune externă în activitatea acestuia, instituția a transpus în mod nefericit o prevedere legală care nu era aplicabilă celor care înfăptuiesc actul de justiție, prin adoptarea de către Plen a Hotărârii nr. 140 și a Anexei acesteia privind aprobarea Regulamentului privind accesul la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu. Un exemplu de evidentă imixtiune poate fi dovedit chiar din conținutul art. 15 lit. i) din Legea nr. 182/2002 care, atunci când definește termenul de „protecție fizică” reține că acesta este: „ansamblul activităților de pază, securitate și apărare, prin măsuri și dispozitive de control fizic și prin mijloace tehnice a informațiilor clasificate”.

În concret, este vorba de date și informații din dosarele aflate în curs de soluționare, pe rolul instanțelor sau al parchetelor, cele mai multe dintre ele având caracter probatoriu, utile rezolvării unui anumit litigiu. Astfel, „controlul fizic”, dar și „mijloacele tehnice” echivalează, pornind de la definiția legii, cu accesul la dosar al unor persoane ce nu fac parte din sistemul judiciar, care nu au legătură cu părțile din dosar, persoane care sunt angajate în cadrul anumitor structuri de informații, ceea ce reprezintă, pe o cale ocolită, o ingerință nepermisă în actul de justiție.

În același context, „C. Suprem de Apărare a Țării asigură coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate „(art. 14 din Legea nr. 182/2002), iar „coordonarea generală a activității și controlului măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații (art. 25 din Legea nr. 182/2002).

Astfel, întrucât Serviciu Român de Informații „supraveghează acțiunile întreprinse de autoritățile publice”, „realizează verificări la fata locului....” (art. 34 pct. a și e din Legea nr. 182/2002), aceste aspecte sunt în măsură să permită lucrătorilor acestei structuri de securitate un acces și în consecință, implicit, și o ingerință nepermisă în actele și lucrările dosarelor aflate pe rolul instanțelor, în care sunt gestionate și informații calificate ca fiind clasificate.

Prin urmare, independența magistraților, funcționarea imparțială a justiției, specificul activității de judecată sunt grav afectate, lăsând a se înțelege că magistrații care nu vor semna „angajamentele de păstrare a secretului de serviciu și de stat”, nu vor mai fi în măsură să soluționeze orice fel de cauze, care erau posibil să le fie repartizate, aleatoriu, potrivit specializării lor. Se încalcă unul dintre cele mai importante criterii de transparență a sistemului judiciar, garantat prin prevederi legale de mai mulți ani și anume: cel al repartizării aleatorii a cauzelor.

Deși termenul „angajament”, definit în dicționarul limbii române ca fiind „o obligație luată de cineva, din proprie inițiativă, de a face ceva; promisiune solemnă”, este incompatibil cu statutul de independență, echidistanță și imparțialitate al magistratului, conținutul/modelul angajamentului de păstrare a secretului de serviciu și de stat impus de Plenul CSM prin hotărârea și Anexa ce fac obiectul prezentei plângeri prealabile, rețin printre altele formula „mă angajez”, formulă care, prin conținutul său, este aproape identică angajamentului de confidențialitate (dat de persoanele care au acces la informații secrete de stat și de serviciu), reprezentat în anexa 3 din HG. nr. 585/2002 pentru aprobarea Standardelor naționale de protecție a informațiilor clasificate în România.

Termenul imperativ „mă angajez” este reluat în mod frecvent în mai multe anexe ale actului normativ menționat mai înainte, în procedura derulată de cei interesați pentru obținerea de avize de securitate, ori și mai concret, pentru verificarea îndeplinirii condițiilor impuse pentru angajarea personalului în structurile de securitate. Implicarea structurilor de securitate, a diferitelor servicii ce vor gestiona la un moment dat „siguranța” informațiilor clasificate, devine prin adoptarea Hotărârii nr. 140 din 06.02.2014 și a Anexei sale de către Plenul Consiliului S. al Magistraturii, o realitate ce intră într-o evidentă contradicție cu dispozițiile din legea fundamentală, dar și cu cele din legea specială referitoare la obligația de supunere a magistraților „numai legii”.

Astfel, în lumina noilor prevederi legale apare ca fiind imposibilă desfășurarea profesiei de către toți magistrații care, în virtutea activităților specifice, vor gestiona, manipula ori prelucra documente considerate că vor cuprinde informații clasificate, în absența semnării unor angajamente scrise de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu.

Obligativitatea semnării unui astfel de angajament, în termen de 10 zile de la . regulamentului, situație ce decurge din dispoziția imperativă a art. 3 alin. 1 și alin. 3 din Anexa la Hotărârea Plenului CSM nr. 140 din 06.02.2014, reprezintă un grav atentat la statutul judecătorilor și procurorilor, legalitatea și utilitate acestuia fiind de neînțeles în ce-1 privește pe magistratul chemat să soluționeze o cauză care, se vede obligat să aibă un acces condiționat la probele existente la dosar.

Mai mult decât atât, părțile, avocații, experții și interpreții pot avea acces la documentele clasificate: „numai dacă dețin certificate de securitate pentru acces la informații clasificate sau autorizație de acces, corespunzătoare clasei, respectiv nivelului de secretizare al fiecăruia dintre documentele volumului corespunzător și dacă argumentează principiul necesității de a cunoaște.” Această ultimă mențiune, respectiv cea privitoare la necesitatea argumentării necesității cunoașterii, în condițiile în care această „necesitatea” decurge din chiar obligația sa profesională, din rațiunea vocației de avocat, este mai mult decât o nesocotire a dreptului la apărare, este o îngrădire explicită a acestuia.

Pe de altă parte, potrivit prevederilor art. 11 pct. 9 din Regulament, chiar și magistratul care consultă un document cu informații clasificate va trebui să obțină acordul scris al conducătorului instanței sau parchetului, urmând a se face mențiune despre acest aspect în cuprinsul unei fișe de consultare, care se va întocmi.

Apreciază că se impune ca, odată ajunse la instanță, orice informații destinate soluționării unei cauze să nu mai aibă regimul de informații clasificate, indiferent de forma pe care acestea o au, întrucât doar într-o astfel de situație se pot garanta toate drepturile și libertățile cetățenilor și se vor asigura respectarea principiilor fundamentale ale dreptului. în situația în care se hotărăște că anumite documente nu pot fi declasificate si deci nu există posibilitatea aducerii conținutului lor la cunoștința celor interesați, cu ocazia soluționării unui litigiu, pentru a fi dezbătute în contradictoriu, se impune ca acestea să fie înlăturate din cauză. D. așa dreptul la apărare, egalitatea armelor și, desfășurarea unui proces echitabil pot fi efectiv realizate.

Precizează că nu exclude posibilitatea secretizării unor documente și a stabilirii pentru ele a unui regim special, dar nu atunci când ele sunt necesare soluționării unui litigiu aflat pe rolul instanțelor. Consideră ca fiind nelegală, peste statut, impunerea asumării unor obligații suplimentare, prin semnarea unor angajamente scrise de păstrare a secretului de stat ori a secretului de serviciu, în condițiile în care toți magistrații au o obligație de confidențialitate reglementată și asumată deja, ce nu se impune a fi confirmată prin implicarea, într-un fel sau altul, a unor structuri străine sistemului judiciar și afectarea gradului de independență a justiției, cu încălcarea drepturilor fundamentale ale omului.

În concluzie, pentru motivele arătate, Asociația Magistraților din România solicită instanței anularea în tot a Hotărârii Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 și a Anexei acesteia în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu.

Reclamanta AMR solicită administrarea probei cu înscrisuri, respectiv dovada îndeplinirii procedurii prealabile.

Pârâtul C. S. al Magistraturii a formulat întâmpinare prin care solicită respingerea cererii, ca neîntemeiată.

Expunerile ample ale reclamantei, mare parte din ele constând în evocarea unor prevederi legale și regulamentare, privesc, în esență, o pretinsă nelegalitate a hotărârii din perspectiva adăugării la lege și a extinderii în mod nepermis a prevederilor art. 7 din Legea nr. 182/2002, cu modificările ulterioare.

Se susține astfel, că introducerea prin hotărârea a cărei anulare se solicită a condiției semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu pentru judecători și procurori, în condițiile în care legea nu instituie o astfel de condiție decât pentru magistrații asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, accesul judecătorilor și procurorilor fiind garantat numai sub condiția numirii acestora și a depunerii jurământului, constituie în mod vădit o adăugare nepermisă la lege.

Față de susținerile reclamantei, arată că, prin Hotărârea nr. 140 din 6.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu.

Deși se solicită anularea, în tot, a hotărârii în discuție, se poate observa din expunerea reclamantei faptul că pretinsa nelegalitate privește numai dispozițiile art. 3 alin. 1 lit. b din anexa la această hotărâre, care dispun după urmează: „Persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate să semneze angajamentul scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu prevăzut de art. 7 alin. 4 și art. 36 alin. 3 din Legea nr. 182/2002, cu modificările și completările ulteriore”.

Apreciază că susținerile reclamantei în sensul că prin dispoziția regulamentară sus evocată s-a adăugat în mod nepermis la lege, stabilindu-se o condiție suplimentară pentru judecători și procurori și anume condiția asumării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu nu sunt întemeiate.

Precizează că legea impune, pe lângă celelalte cerințe, condiția semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu, pentru toate persoanele enumerate, nu doar pentru magistrații asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, după cum susține reclamanta, astfel că reglementarea existentă la nivel secundar, reprezentată de hotărârea a cărei anulare se solicită, nu face decât să preia această cerință și să dezvolte, în condițiile alin. 5. al art. 7 procedura internă prevăzută la alin. 4.

Deși topica textului poate determina reclamanta să tragă concluzia privind necesitatea semnării acordului scris doar de către magistrații asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, este indubitabil faptul că legiuitorul a avut în vedere toate categoriile de persoane enumerate, limitativ, la lit. a-h ale art. 7 alin. 4.

Astfel, sintagma “în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte” se referă fără echivoc la instituțiile în care funcționează categoriile de persoane enumerate la lit. a-h, respectiv: Președinția României, Guvernul, Parlamentul, instanțele judecătorești, Ministerul Public și înalta Curte de Casație și Justiție.

În consecință, față de cele anterior prezentate, apreciază că cererea prin care se solicită Hotărârii nr. 140 din 6.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii și a anexei acesteia, prin care s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu este neîntemeiată, hotărârea fiind în deplină concordanță cu prevederile legale la care se face referire.

În drept: art. 205 alin. 2 din Codul de procedură civilă.

Înțelege să se folosească în apărare de proba cu înscrisuri, sens în care depune, în copie, Hotărârea nr. 140 din 6.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii însoțită de anexa acesteia.

Reclamanta Asociația Magistraților din România (AMR) arătând că a solicitat anularea Hotărârii Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 și a Anexei acesteia, prin intermediul căreia s-a reținut, printre altele, obligația semnării de către judecători, procurori, magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, membri Consiliului S. al Magistraturii, judecătorii delegați/desemnați să îndeplinească și alte activități în cadrul instanței, judecătorii de supraveghere a privării de libertate, judecătorii sau procurorii detașați/delegați la C. S. al Magistraturii, Institutul Național al Magistraturii, Inspecția Judiciară și Școala Națională de Grefieri, inspectorii judiciari, a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu în vederea accesului la informații clasificate.

Răspunsul privind respingerea ca neîntemeiată a plângerii prealabile, întocmit sub nr. 5119/2014 de către C. S. al Magistraturii, în procedura plângerii prealabile, comunicat și înregistrat la Asociația Magistraților din România sub nr.93 la data de 28.03.2014, are același conținut ca întâmpinarea formulată în procedura regularizării, în cauza de față, față de care înțelege să își precizeze poziția.

Astfel, pârâtul a susținut în principal că emiterea Hotărârii nr.140 din 06.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii și a anexei acesteia s-a realizat în deplină concordanță cu prevederile legale care, au impus, pe lângă celelalte cerințe, și condiția semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu, pentru toate persoanele enumerate în cuprinsul art.7 alin.4 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, republicată, și nu doar pentru magistrații asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

Deși pârâtul a susținut că emiterea hotărârii și a anexei, ce fac obiectul prezentei cereri de chemare în judecată, au fost determinate de dispozițiile legale obligatorii, respectiv art.7 alin.4 și 5 din Legea nr. 182/2002, în realitate Consiliu S. al Magistraturi prin elaborarea Regulamentului privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu, a introdus, peste lege, obligativitatea semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu pentru judecători și procurori.

Niciunde în cuprinsul art. 7 din Legea nr. 182/2002, text modificat conform art. 51 pct. 1 și art. 104 din Legea nr. 255/2013, începând cu data de 1 februarie 2014 (respectiv momentul intrării în vigoare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală), în ceea ce-i privește pe judecători și procurori nu apare reținută obligația semnării de către aceștia a unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu în vederea accesului la informații clasificate.

Astfel, art. 7 din Legea nr. 182/2002 în forma sa actuală, în vigoare la momentul emiterii actelor administrative contestate, reține că:

„(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

(2) Pentru candidații la funcții publice ce implică lucrul cu asemenea informații, precum și competența de a autoriza accesul la astfel de informații, verificarea este anterioară numirii în acele funcții și se solicită obligatoriu de autoritatea de învestire.

(3) Procedurile de verificare sunt cele obligatorii pentru persoanele care lucrează în cadrul Autorității Naționale de Securitate, care gestionează informații NATO, potrivit echivalențelor nivelurilor de secretizare prevăzute prin prezenta lege.

(4) Accesul la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, potrivit art. 15 lit. d) și e), este garantat, sub condiția validării alegerii sau numirii și a depunerii jurământului, pentru următoarele categorii de persoane:

a) Președintele României;

b) prim-ministru;

c) miniștri;

d) deputați;

e) senatori;

f) judecători;

g) procurori;

h) magistrați-asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1) - (3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).”

(5) Pentru judecători, procurori și magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, procedura internă prevăzută la alin. (4) se stabilește prin regulament elaborat de C. S. al Magistraturii și avizat de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat.”

Dimpotrivă, abia potrivit art. 3 alin. 1 din Anexa Hotărârii nr. 140/06.02.2014 a Plenului Consiliului S. al Magistraturii, „Persoanele prevăzute la art. 2 sunt obligate:

a) să păstreze confidențialitatea informațiilor clasificate la care au acces;

b) să semneze angajamentul scris de păstrare a secretului de stat și a

secretului de serviciu, prevăzut de art. 7 alin. 4 și art. 36 alin. 3 din Legea nr.

182/2002, cu modificările și completările ulterioare”.

Mai mult decât atât, în răspunsul comunicat unui particular, respectiv d-lui avocat A. P., răspuns pe care înțelegem să-1 depunem în dovedire, emis tot în legătură cu problema accesului la informații clasificate în legătură cu activitatea instanțelor, Consiliului S. al Magistraturii face mențiunea expresă că prin intermediul prevederii nou introdusă și anume art.7 alin.5 din Legea nr.182/2002: „i s-a acordat Consiliului S. al Magistraturii abilitatea de a stabili modalitatea în care judecătorii, procurorii și magistrații - asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție au acces la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, prin elaborarea unui regulament distinct care să reglementeze aceste aspecte”.

Prin urmare, se poate înțelege că modalitatea în care judecătorii, procurorii și magistrații - asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție au acces la informații clasificate ce constituie secret de stat, respectiv secret de serviciu, a fost hotărâtă de Consiliului S. al Magistraturii, iar această instituție sub justificarea existenței unei prevederi legale și deci a unei abilitări ce decurge din ea, deși prevederea nu este valabilă în ceea ce-i privește pe judecători și procurori, fiind aplicabilă doar magistraților - asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, a adăugat la lege, aspect ce poate conduce implicit la o subordonare a magistraților și deci la o afectare a independenței lor.

Astfel, judecătorii și procurorii sunt puși să semneze, în mod obligatoriu, un angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu, pentru a fi în măsură să cunoască, să analizeze și să se pronunțe, în exercitarea profesiei, asupra unor astfel de informații. Această situație nu poate fi acceptată. Este evident că dispozițiile legale garantează judecătorilor și procurorilor accesul la informații clasificate sub condiția validării numirii (validarea alegerii fiind aplicabilă doar pentru cei care ocupă funcții eligibile, respectiv Președintele României, prim - ministru, deputați, senatori) corelativ cu cea a depunerii jurământului, în condițiile în care pentru magistrații - asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție este utilizată o altă terminologie și anume că aceștia „...sunt îndreptățiți să aibă acces la informații clasificate fără îndeplinirea procedurilor... după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnai angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art.36 alin. 3”.

Prin urmare, în ceea ce-i privește pe judecători și procurori acestora le este garantat accesul, sub condiția validării numirii și a depunerii jurământului, în timp ce magistrații - asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție sunt îndreptățiți ( expresie diferită de cea utilizată în cazul magistraților pentru care s-a folosit este garantat) sub condiția semnării unui angajament scris de păstrare a secretului, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate.

Pârâtul C. S. al Magistraturii susține că argumentele noastre constau doar într-o înșiruire de dispoziții legale. Este adevărat acest aspect, dar nu trebuie omis faptul că ele au fost indicate, prezentate tocmai pentru a dovedi pe de o parte că, sunt prevederi legale în vigoare care-i obligă pe magistrați la confidențialitatea datelor, a informațiilor de care iau cunoștință în exercitarea profesiei lor, iar pe de altă parte că, angajamentul despre care vorbește pârâtul nu se regăsește printre înscrisurile obligatorii prevăzute de statutul magistraților. Redăm mai jos, din nou, dispozițiile legale de care am înțeles să ne folosim în argumentarea cererii noastre pentru a sublinia încă o dată faptul că, în activitatea lor, judecătorii și procurorii nu au nevoie de „abilitări” suplimentare pentru valorificarea drepturilor pe care le au și, pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ce le revin corespunzător profesiei.

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să dea, anual, o declarație pe propria răspundere în care să menționeze dacă soțul, rudele sau afinii până la gradul al IV-lea inclusiv exercită o funcție sau desfășoară o activitate juridică ori activități de investigare sau cercetare penală, precum și locul de muncă al acestora. Declarațiile se înregistrează și se depun la dosarul profesional”.

Conform art. 6 alin. 1 din același act normativ: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat magistraților și personalul auxiliar de specialitate sunt obligați să facă o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, privind apartenența sau neapartenența ca agent sau colaborator al organelor de securitate, ca poliție politică”.

În baza art. 7 alin. 1 și 2: „Judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, personalul de specialitate juridică asimilat acestora și personalul auxiliar de specialitate al instanțelor judecătorești și parchetelor nu pot fi lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.

Persoanele prevăzute la alin. (1) completează, anual, o declarație autentică, pe propria răspundere potrivit legii penale, din care să rezulte că nu sunt lucrători operativi, inclusiv acoperiți, informatori sau colaboratori ai serviciilor de informații.”

De asemenea, în baza prevederilor Legii nr. 176 din 01.09.2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, în ceea ce privește personalul din sistemul judiciar, mai există două categorii de declarații obligatorii pe care acesta le depune și le actualizează anual, cel mai târziu la data de 15 iunie, respectiv declarația de avere și declarația de interese. Astfel, potrivit actului normativ menționat mai înainte, și anume art. 1 alin. 1, art. 2, art. 3 alin. 1, 2 și 3 și art. 4 din Capitolul I, Titlul I:

Art. 1 alin. 1: dispozițiile prezentei legi se aplică următoarelor categorii de persoane, care au obligația declarării averii și a intereselor:

1. Președintele României;

2. consilierii prezidențiali și consilierii de stat;

3. președinții Camerelor Parlamentului, deputații și senatorii;

4. membrii din România în Parlamentul European și membrii în Comisia Europeană din partea României;

5. primul-ministru, membrii Guvernului, secretarii de stat, subsecretarii de stat, asimilații acestora, precum și consilierii de stat din aparatul de lucru al primului-ministru;

6. membrii Consiliului S. al Magistraturii;

7. judecătorii, procurorii, magistrații-asistenți, asimilații acestora, precum și asistenții judiciari;

8. personalul auxiliar de specialitate din cadrul instanțelor judecătorești și parchetelor;....”.

Art. 2: „Declarațiile de avere și declarațiile de interese se completează potrivit anexelor nr. 1 și 2 și se trimit Agenției copii certificate, împreună cu codul numeric personal al declarantului.”

Art. 3 alin. 1, 2 și 3:

„(1) Declarațiile de avere și declarațiile de interese reprezintă acte personale, putând fi rectificate numai în condițiile prevăzute de prezenta lege.

(2)Declarațiile de avere se fac în scris, pe propria răspundere, și

cuprind drepturile și obligațiile declarantului, ale soțului/soției, precum și ale copiilor aflați în întreținere, potrivit anexei nr. 1.

(3)Declarațiile de interese se fac în scris, pe propria răspundere, și

cuprind funcțiile și activitățile prevăzute în anexa nr. 2, potrivit prevederilor

Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în

exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri,

prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare”.

Art. 4: „(1) Declarațiile de avere și declarațiile de interese se depun în termen de 30 de zile de la data numirii sau a alegerii în funcție ori de la data începerii activității.

(2) Persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună sau să actualizeze declarațiile de avere și declarațiile de interese anual, cel mai târziu la data de 15 iunie. Declarațiile de avere se întocmesc după cum urmează: pentru anul fiscal anterior încheiat la 31 decembrie, în cazul veniturilor, respectiv situația la data declarării pentru celelalte capitole din declarație, potrivit anexei nr. 1. Persoanele suspendate din exercițiul funcției sau al demnității publice pentru o perioadă ce acoperă integral un an fiscal vor actualiza declarațiile în termen de 30 de zile de la data încetării suspendării.

(3) In termen de cel mult 30 de zile de la data încheierii mandatului sau a încetării activității, persoanele prevăzute de prezenta lege au obligația să depună noi declarații de avere și declarații de interese.

(4) In termen de 30 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei legi, persoanele care nu aveau obligația de a depune declarația de avere și declarația de interese, și pentru care prezenta lege stabilește această obligație, trebuie să depună aceste declarații, potrivit legii”.

Potrivit art. 34 alin. 1 din Legea nr. 303/2004 republicată: „înainte de a începe să-și exercite funcția, judecătorii și procurorii depun următorul jurământ: Jur să respect Constituția și legile țării, să apăr drepturile și libertățile fundamentale ale persoanei, să-mi îndeplinesc atribuțiile cu onoare, conștiință și fără părtinire. Așa să-mi ajute Dumnezeu!”

Conform art. 124 din Constituție: „Justiția se înfăptuiește în numele legii. Justiția este unică, imparțială și egală pentru toți. Judecătorii sunt independenți și se supun numai legii”.

Potrivit Recomandării R(94) 12, Principiul I (2) (d)): „Judecătorii trebuie să beneficieze de libertate neîngrădită pentru a soluționa cauzele imparțial, potrivit conștiinței lor și modului în care interpretează faptele și în conformitate cu prevederile legale.... „.

Independența justiției este o condiție obligatorie pentru existența statului de drept și o garanție fundamentală a unui proces echitabil. Independența judecătorului este un principiu esențial și este dreptul cetățenilor oricărui stat. Art. 2 din Principiile de bază ale independenței sistemului judiciar redactate de Națiunile Unite în 1985 stipulează că: „sistemul juridic va decide în problemele care îi sunt înaintate imparțial, pe baza faptelor și în conformitate cu legea, fără vreo restricție, directă sau indirectă, din orice parte sau pentru orice motiv.”

În realitate, a existat în ultimii ani o tendință tot mai pronunțată de reînviere a unor practici incompatibile cu principiile statului de drept, prin intermediul cărora s-a urmărit înregimentarea magistraților într-un sistem al organelor statului, în care serviciile de informații au competențe și atribuții de control, sporite, inclusiv în domeniul administrării justiției.

Până la elaborarea Legii nr. 182/ 2002 și a HG nr. 585/2002, dar și după aceea, până în anul 2014, legiuitorul a apreciat că între funcțiile din executiv, administrație și legislativ, pe de o parte, si cele din magistratură, pe de altă parte, nu se poate pune semn de egalitate, în privința angajării judecătorilor și procurorilor într-o activitate supusă unui control extern al Consiliului Suprem de Apărare a Țării (CSAT) potrivit art. 14 din Legea nr. 182/2002, control exercitat prin structurile de informații specializate, îndeosebi SRI ( art. 34 si 35 din Legea nr. 182/2002).

Importante sunt și prevederile cuprinse în art. 24 alin. 5 și art. 33 din Legii nr. 182/ 2002 care dispun în sensul că: 24 alin. 5 „ Se interzice clasificarea ca secrete de stat a informațiilor, datelor sau documentelor în scopul ascunderii încălcării legii, erorilor administrative, limitării accesului la informațiile de interes public, restrângerii ilegale a exercițiului unor drepturi ale vreunei persoane sau lezării altor interese legitime” și, art. 33 „ Este interzisă clasificarea ca secrete de serviciu a informațiilor care, prin natura sau conținutul lor, sunt destinate să asigure informarea cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, pentru favorizarea ori acoperirea eludării legii sau obstrucționarea justiției”. Prin urmare, odată ajunse în fața instanței nu pot fi clasificate ca fiind secrete de stat ori de serviciu informațiile care sunt destinate informării cetățenilor asupra unor probleme de interes public sau personal, întrucât o astfel de situație poate conduce la obstrucționarea justiției.

C. S. al Magistraturii, prin pronunțarea Hotărârii nr. 140 din 06.02.2014 și a Anexei pe care am înțeles să o contestăm, a adăugat la lege, respectiv a extins în mod nepermis prevederile legale menționate, referitoare la necesitatea semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu și la judecători și procurori, deși accesul pentru aceștia „este garantat” sub condiția numirii și a depunerii jurământului, condiții pe care le îndeplinește în mod obligatoriu orice magistrat, întrucât de existența lor depinde menținerea și implicit exercitarea profesiei.

De altfel, prin art. 2 din Anexa la Hotărârea nr. 140/2014 pe care Asociația Magistraților din România înțelege să o conteste, C. S. al Magistraturii manifestă inconsecvență atunci când, pentru aceeași categorie profesională, respectiv judecători și procurori, utilizează noțiuni diferite {„este garantat”, „sunt îndreptățiți”), cu finalități distincte, peste limitele actului normativ la care se face în permanență trimitere, și anume Legea nr. 182/2002, act care, atunci când menționează despre dreptul de acces al judecătorilor și procurorilor la informații clasificate folosește numai expresia „este garantat” și în nici un caz expresia „sunt îndreptățiți”, utilizată doar pentru magistrații-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție.

Necesitatea asigurării unei confidențialități a datelor și informațiilor clasificate de către magistrații care, în exercitarea atribuțiilor lor de serviciu, intră în posesia unor astfel de informații, este garantată deja printr-un cadru legal generos în materie care, fără a-1 obliga pe magistrat să formuleze declarații ori să își asume alte „ angajamente” peste statutul său - necunoscute celor în favoarea și în interesul cărora își îndeplinește atribuțiile profesionale, respectiv cetățeanul - are toate pârghiile să-i angajeze răspunderea, sub toate formele, în caz de divulgare a acestor secrete.

Prin urmare, așa cum rezultă din prezentarea infracțiunilor menționate mai sus, există un cadrul legal suficient de sever care să-i sancționeze, prin tragerea la răspundere penală, pe magistrații care își încalcă obligația de confidențialitate profesională.

De asemenea, în art. 125 - art. 130 din Noul Cod de procedură penală sunt cuprinse prevederi speciale, referitoare la modalitatea de păstrare, în condiții de strictă confidențialitate, a datelor menționate în declarațiile martorilor amenințați, a martorilor protejați sau a martorilor vulnerabili, atât în cursul urmăririi penale cât și în timpul judecății.

Răspunderea magistraților poate fi angajată și în materie disciplinară conducând până la excluderea acestora din sistem pentru reținerea abaterii prevăzută de art. 99 lit.j din Legea nr. 303/2004 republicată și anume: „nerespectarea secretului deliberării sau a confidențialității lucrărilor care au acest caracter, precum și a altor informații de aceeași natură de care a luat cunoștință în exercitarea funcției, cu excepția celor de interes public, în condițiile legii”.

În același context, „C. Suprem de Apărare a Țării asigură coordonarea la nivel național a tuturor programelor de protecție a informațiilor clasificate”(art. 14 din Legea nr. 182/2002), iar „coordonarea generală a activității și controlului măsurilor privitoare la protecția informațiilor secrete de stat se realizează de către unitatea specializată din cadrul Serviciului Român de Informații ( art. 25 din Legea nr. 182/2002).

Pe lângă obligația deținerii documentelor menționate mai înainte (certificate ORNISS sau autorizații de acces la informații clasificate), procedura ce urmează depunerii cererii de acces este una greoaie, în măsură să descurajeze orice solicitant. Ne întrebăm cum poate fi pronunțată în astfel de condiții o soluție echitabilă, care să garanteze dreptul fundamental la apărare și în consecință, dreptul la un proces echitabil, ori dacă este posibil ca anumite cauze să urmeze a se judeca pe baza unor probe secrete? Noi sperăm cu toată sinceritatea că nu se va întâmpla ca în anii "50 când, concluziile reprezentantului parchetului sunau de maniera: „acuzarea are probe certe de vinovăție, însă ele sunt secrete, astfel încât vă solicităm să dispuneți condamnarea .... „

Apreciază că se impune ca, odată ajunse la instanță, orice informații destinate soluționării unei cauze să nu mai aibă regimul de informații clasificate, indiferent de forma pe care acestea o au, întrucât doar într-o astfel de situație se pot garanta toate drepturile și libertățile cetățenilor și se vor asigura respectarea principiilor fundamentale ale dreptului. In situația în care se hotărăște că anumite documente nu pot fi declasificate si deci nu există posibilitatea aducerii conținutului lor la cunoștința celor interesați, cu ocazia soluționării unui litigiu, pentru a fi dezbătute în contradictoriu, se impune ca acestea să fie înlăturate din cauză. D. așa dreptul la apărare, egalitatea armelor și, desfășurarea unui proces echitabil pot fi efectiv realizate.

În concluzie, pentru motivele arătate, Asociația Magistraților din România a solicitat instanței anularea în tot a Hotărârii Plenului Consiliului S. al Magistraturii nr. 140 din 06 februarie 2014 și a Anexei acesteia în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu.

Analizând actele și lucrările dosarului în raport de dispozițiile legale incidente și susținerile părțile, Curtea reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul instanței la 31.01.2014 reclamanta AMR a solicitat în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII anularea Hotărârii nr.140 din 06 februarie 2014 emisă de Plenul Consiliului S. al Magistraturii și Anexa acesteia în baza căreia s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție la informații clasificate secrete de stat și secrete de serviciu; obligarea pârâtului la plata cheltuielilor de judecată.

A mai susținut reclamanta că hotătârea a cărei anulare se solicit este nelegală în raport de dispozițiile Legii nr. 182/2002 cu modificările și completările ulterioare și că introducerea prin hotărâre a condiției semnării unui angajament scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu pentru magistrați constituie o adăugare la lege.

Prin hotărârea a cărei anulare se solicită Plenul CSM a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai Înaltei Curți de Casație și Justiție la informațiile clasificate secrete de stat și secrete de serviciu.

În speță, cererea reclamantei vizează art.3 alin.1 lit.b din Anexa la hotărâre potrivit cărora „persoanele prevăzute la art.2 sunt obligate să semneze angajamentul scris de păstrare a secretului de stat și a secretului de serviciu prevăzut de art.7 alin.4 și art.36 alin.3 din Legea nr. 182/2002 cu mod. și compl. ult.

Conform art.7 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, repub., cu mod. și compl. ult. prin Legea nr. 255/19.07.2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală „(1) Persoanele care vor avea acces la informații clasificate secrete de stat vor fi verificate, în prealabil, cu privire la onestitatea și profesionalismul lor, referitoare la utilizarea acestor informații.

a) Președintele României;

b) prim-ministru;

c) miniștri;

d) deputați;

e) senatori;

f) judecători;

g) procurori;

h)magistrați-asistenți ai înaltei Curți de Casație și Justiție, care, în concordanță cu atribuțiile specifice, sunt îndreptățiți să aibă acces la informațiile clasificate fără îndeplinirea procedurilor prevăzute la alin. (1) - (3), respectiv la art. 28, în baza unor proceduri interne ale instituțiilor din care aceștia fac parte, avizate de Oficiul Registrului Național al Informațiilor Secrete de Stat, după ce au luat cunoștință de responsabilitățile ce le revin privind protecția informațiilor clasificate și au semnat angajamentul scris de păstrare a secretului prevăzut la art. 36 alin. (3).

Din analiza dispozițiilor legale mai sus citate se reține că este prevăzută printre altele și condiția semnării unui angajament scris pentru toate persoanele enumerate, ceea ce priea și hotărârea plenului CSM contestată în cauză.

Nu poate fi reținut argumentul reclamantei că obligativitatea semnării acordului scris ar fi doar pentru magistrații asistenți ai I.C.C.J. fiind evident că legiuitorul a avut în vedere toate categoriile prevăzute în art.7 alin.4 din Legea nr. 182/2002.

Se apreciază astfel că hotărârea Plenului CSM contestată în cauză prin care s-a aprobat Regulamentul privind accesul judecătorilor, procurorilor și magistraților asistenți ai I.C.C.J. la informații clasificate, secrete se stat și secrete de serviciu este legală și temeinică fiind în acord cu dispozițiile în materie, respectiv art. 7 din Legea nr. 182/2002 privind protecția informațiilor clasificate, republ. cu mod. și compl. ult. astfel cum a fost modificat prin Legea nr. 255/19.07.2013 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 135/2010 privind Codul de procedură penală și pentru modificarea și compl. unor acte normative care cuprind dispoziții procesual-penale.

Pentru considerentele expuse, în raport de dispozițiile legale mai sus citate, în raport și de dispozițiile art.1 din Legea nr. 554/2004 cererea va fi respinsă ca nefondată.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

HOTĂRĂȘTE

Respinge acțiunea formulată de reclamanta ASOCIAȚIA MAGISTRAȚILOR DIN ROMÂNIA cu sediul în sector 5, București, .. 53, în contradictoriu cu pârâtul C. S. AL MAGISTRATURII cu sediul în sector 6, București, Calea Plevnei, nr. 141B, ca nefondată.

Cu recurs.

Pronunțată în ședința publică, azi, 30.06.2014.

PREȘEDINTE, GREFIER,

U. D. A. P.

Red. UD

Tehnored. CD/4 ex.

← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 5199/2014....		Anulare act administrativ. Decizia nr. 4587/2014. Curtea de Apel... →

Anulare act administrativ. Sentința nr. 2071/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Sentința nr. 2071/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI