Pretentii. Decizia nr. 6010/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6010/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 04-09-2014 în dosarul nr. 15476/3/2012
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.6010
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 04 SEPTEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4389 din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V., având ca obiect „pretenții-taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin actiunea inregistrata pe rolul Tribunalului București sub nr._ /CA/2012, reclamantul I. V., în contradictoriu cu pârâta DIRECTIA GENERALA A FINANTELOR PUBLICE BUCURESTI prin ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, a solicitat instanței sa dispuna obligarea paratei la taxa de poluare in cuantum de 2.026,00 lei, precum si la plata dobânzii aferente incepand cu data platii si pana la data restituirii efective, cu cheltuieli de judecata.
In motivarea actiunii, arata reclamantul faptul ca in cursul anului 2008 a cumparat un autoturism marca Opel tip Zafira, an de fabricatie 2002, iar pentru inmatricularea acestuia in Romania a achitat taxa de poluare in cuantum de 2.026,00 lei.
Pe fondul cererii de chemare în judecată, apreciaza reclamantul că taxa de poluare este ilegală, aceasta fiind percepută în baza unor texte legale aplicabile în dreptul intern care contravin prevederilor de drept comunitar, respectiv dispozitiilor art. 110 din TCUE.
Potrivit art. 148 alin. (2) și (4) din Constituție, României îi revine obligația de a aplica cu prioritate dreptul comunitar, în speță art. 110 parag. 1 din Tratatul CE.
In esenta, mentioneaza ca acesta taxa de poluare nu este perceputa pentru autoturismele deja inmatriculate in Romania, stat comunitar, de la 1.01.2007, fiind perceputa exclusiv pentru autoturismele inmatriculate in celelalte state comunitare si reinmatriculate in Romania, ceea ce demonstreaza ca se aplica doar ca urmare a achizitiilor intracomunitare si este o taxa cu efect echivalent taxelor vamale la import.
Pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București-Administratia Finantelor Publice Sector 6, legal citată, nu a depus întâmpinare in aparare.
Prin sentința civilă recurată, instanța a admis acțiunea.
A obligat parata sa restituie reclamantului taxa de poluare in cuantum de 2.026,00 lei, precum si la plata dobânzii aferente începând cu data de 10.07.2008 si pana la data restituirii efective.
A obligat parata sa plătească reclamantei cheltuieli de judecata in cuantum de 39,3 lei, reprezentând taxe de timbru.
A respins cererea de chemare in garanție ca neîntemeiata.
Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:
Problema de drept dedusa judecații vizeaza incompatibilitatea dispozitiilor OUG nr. 50/2008 cu cele ale Tratatului CEE, art. 110, cu consecinta caracterului nejustificat al refuzului de restituire a taxei de poluare.
Din analiza înscrisurilor administrate in cauza, tribunalul a constatat că refuzul paratelor de restituire a taxei de poluare are un caracter nejustificat.
În conformitate cu art. 90 par. 1(actualmente art. 110) din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Este adevărat că normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Chiar dacă statul român a adoptat, prin introducerea art. 214/1-214/3 din Codul fiscal, si ulterior prin OUG 50/2008, norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CJE în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții de Justiție Europene, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
Recent, in cauza C-402/09. T. vs. statul roman, Curtea a constatat că reglementarea română are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate si caracterizate printr-o vechime si o uzură importante sunt supuse – în pofida aplicării unei reduceri substanțiale a valorii taxei care tine seama de deprecierea lor – unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piată, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piata națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală.
În aceste conditii, reglementarea respectivă are ca efect descurajarea importului si punerii în circulatie în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.Or, chiar dacă dreptul Uniunii nu împiedică statele membre să introducă impozite noi, acesta obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor si să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie nationale si descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În consecintă, Curtea a apreciat că dreptul Uniunii se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulatie, în statul membru mentionat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeasi vechime si aceeasi uzură de pe piata natională.
Concluzionand, tribunalul a retinut ca normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România pentru autoturismele second-hand inmatriculate anterior in Uniunea Europeana contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor, aceeași taxă nefiind percepută pentru autoturimele second-hand autohtone.
In ceea ce priveste dispozitiile Legii 9/2012, tribunalul retine ca si acestea contravin dreptului comunitar, in masura in care dispozitiile art. 4 alin. 2, prevedeau ca obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării, aceste dispozitii fiind, de altfel suspendateprin alineatul din Ordonanță de urgență nr. 1/2012 începând cu 31.01.2012 până la 01.01.2013.
În speta, reclamantul a probat faptul că autovehiculul achiziționat era second-hand, respectiv că autoturismul a fost initial inmatriculat in Uniunea Europeana, respectiv in Germania, fiind achizitionat din aceasta tara (conform certificatului de inmatriculare in traducere legalizata atasat la fila 36), in consecinta instanta constata ca acesta este îndreptățit să îi fie restituită taxa de poluare.
Pe cale de consecință, tribunalul a considerat că sunt îndeplinite cerințele art.1 din legea nr.554/2004, republicată, în vederea anularii actului administrativ nelegal, recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei, prin restituirea taxei achitate reclamantei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, pe fondul cauzei, instanța a admis acțiunea, a dispus obligarea paratei la restituirea contravalorii taxei de poluare, în cuantum de 2.026,00 lei, precum si la plata dobanzii aferente incepand cu data de 10.07.2008 si pana la data restituirii efective.
Chiar daca raportul juridic dedus judecatii, nascut intre stat, reprezentat prin organele fiscale, si contribuabil, este unul de drept public, in speta nu sunt aplicabile art. 124 Cod procedura fiscala, in privinta dobanzilor datorate, ci dispozitiile incidente in materie civila privind dobanda legala, aplicabila de la data platii, avand in vedere jurisprudenta CJUE in materie(cauza I.), conform careia se impune asigurarea repararii integrale a prejudiciului produs in patrimoniul contribuabilului, a mai reținut instanța de fond.
Din moment ce taxa a fost incasata ca efect al actelor emise de ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6, fiind achitata la dispozitia acestei institutii, imprejurarea ca aceasta a primit ulterior o alta destinatie bugetara nu prezinta relevanta, ci constituie un aspect legat de modalitatea concreta in care parata va asigura indeplinirea efectiva a obligatiei de restituire.
In temeiul art. 274 Cod procedura civila, a obligat parata sa plateasca reclamantului cheltuieli de judecata constand in taxe de timbru in cuantum de 39,3 lei.
Împotriva acestei sentințe, a declarat recurs pârâta.
În motivarea rcursului, a arătat că hotărârea pronunțata este lipsita de temei legal, ori a fost data cu incalcarea sau aplicarea greșita a legii" - art. 304 C.pr.civ
In ceea ce privește admiterea cererii de chemare in judecata, in sensul restituirii sumei de 2.026 lei, a arătat că instanța de fond si-a format o convingere greșita tinandu-se cont ca, dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt in vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat considerând ca aceasta taxa este datorata la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat in vigoare incepand cu data de 1 iulie 2008, a inlocuit in fapt regimul accizelor prevăzut in Codul Fiscal pentru autoturismele si automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat pana la data de 31 decembrie 2006.In condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind inmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana pana la 31 decembrie 2006 nu se inmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. In aceasta situație a fost necesar a se intreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Potrivit art.l-33 din Legea nr. 157/2005 pentru ratificarea Tratatului dintre Regatul Belgiei, Republica Ceha, Regatul Danemarcei, Republica Federala Germania, Republica Estonia, Republica Cipru, Republica Letonia, Republica Lituania, M. Ducat al Luxemburgului, Republica Ungara, Republica Malta, Regatul Tarilor de Jos, Republica Austria, Republica Polona, Republica Portugheza, Republica Slovenia, Republica Slovaca, Republica Finlanda, Regatul Suediei, Regatul Unit al Marii Britanii si Irlandei de Nord ( state membre ale Uniunii Europene) si Republica Bulgaria si România privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeana, semnat de România la Luxemburg la 25 aprilie 2005: " Legea-cadru europeana este un act legislativ care obliga orice stat membru destinatar in ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lasand in același timp autorităților naționale competenta in ceea ce privește alegerea formei si a mijloacelor."
Totodată alin.2 al art. 148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, fata de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Din analiza dispozițiilor legale mai sus invocate rezulta faptul ca legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte. Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene a precizat ca acestea se refera la "Interzicerea taxelor vamale la import si la export si la alte taxe cu efect echivalent", or, taxa de prima înmatriculare nu intra in aceasta categorie nefiind o taxa vamala care se percepe numai in cadrul relațiilor comerciale dintre tarile membre ale Uniunii Europene ci se aplica, tuturor autoturismelor /autovehiculelor inmatriculate in România indiferent daca provin din producția interna sau din spațiul comunitar.
Totodată, fata de susținerea reclamantei ca taxa de prima inmatriculare auto, din România este discriminatorie argumentele care stau la baza acestei afirmații nu pot fi reținute intrucat regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule in România.
De asemenea, in cazul in care suntem in prezenta acelorași specificații tehnice, legislația noastră prevede plata unei taxe de inmatriculare in România in același cuantum indiferent daca este vorba de autoturismele/autovehiculele din producția interna sau din cele produse in spațiul comunitar. Astfel, argumentele invocate sunt neintemeiate, intrucat legislația europeana nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia sa nu fie mai mare decât al taxelor care se aplica, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Prin urmare instanța ar trebui sa stabilească prin mijloace procedurale specifice daca taxa achitata in concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare.
In acest context trebuie menționat si faptul ca nici Comisia Europeana nu este impotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei. De asemenea, precizam ca principiul "poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii europene. 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ). Prin urmare, existenta unei taxe de prima inmatriculare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de inmatriculare. De altfel, a institui obligativitatea plații taxei de prima înmatriculare numai in cazul importului de autoturisme/ autovehicule ar putea fi considerat la rândul sau un regim fiscal discriminatoriu intre persoanele care importa bunuri si cele care aduc in tara bunuri din spațiul comunitar. F. de cele menționate mai sus, obligația generica de armonizare a legislației interne cu cea europeana, instituita prin art. 148 alin.2 din Constituție, si cea speciala, prevăzuta de art. 90 paragraful 1 din Tratatul Comunității Europene, revin exclusiv Parlamentului, nu si instanțelor judecatoresii. Totodată, trebuie reținut si faptul ca nu ne aflam in prezenta unui regim fiscal discriminator, intrucat obligația plații taxei de prima inmatriculare exista pentru toate autoturismele/autovehiculele, indiferent de tara de proveniența a acestora, nefiind deci in prezenta unei ingradiri a liberei circulații a mărfurilor, principiu statuat in Tratatul Comunității Europene. Mai mult decât atat potrivit art.126 alin.2 din Constituția României" Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata sunt prevăzute numai prin lege."
Astfel nicio lege in vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu constituția si cu tratatele intemationale. Aceasta atribuție revine exclusiv Parlamentului si, eventual Curții Constituționale, singurele instituții in măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de prima inmatriculare contravine Constituției sau reglementarilor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința. Având in vedere ca taxa de prima inmatriculare a fost achitata de reclamant in baza unor dispoziții legale in vigoare la data plații, respectiv art.2141 Cod fiscal considera ca suma nu poate fi restituita.
Potrivit dispozițiilor art.205 Cod procedura fiscala, ,, impotriva actelor administrative-fiscale, reclamantul poate formula contestație la organul administrativ fiscal emitent al actului. De asemenea, teza finala a articolului sus menționat arata ca formularea contestației nu înlătura dreptul la acțiune, in condițiile legii, direct in fata instanței.
Astfel ca pentru contestarea actelor administrativ fiscale exista doua cai: fie petentul se adresează cu o contestație organelor administrativ -fiscale, in condițiile arătate de art. 205-209 Cod procedura fiscala, iar daca este nemulțumit de modalitatea de soluționare a contestației poate ataca in fata instanței de contencios administrativ competente decizia de soluționare a contestației; fie, daca nu optează pentru formularea unei contestații in fata organului fiscal, atacata in fata instanței de contencios administrativ actul administrativ fiscal considerat nelegal sau netemeinic, cu respectarea insa a dispozițiilor legii nr. 554/2004, inclusiv in ceea ce privește dispozițiile art. 7 care impun efectuarea procedurii prealabile."
Or, reclamantul nu a urmat nici una dintre cele doua cai arătate anterior.
Acesta a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fara a ataca insa actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilita aceasta taxa, respective Decizia de calcul a taxei de poluare . Corespondenta adresata instituției reprezintă o modalitate de exprimare a nemulțumirilor reclamantului cu privire la legalitatea perceperii taxei de poluare fara a indica in mod concret actul administrativ fiscal considerat nelegal, pentru care sa fie solicitata anularea.
In prezenta speța exista un act administrativ fiscal, reclamantul neputand primi suma decât daca anulează actul de impunere. In ceea ce-privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, in completarea celor de mai sus, restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Or, restituirea solicitata nu poate fi incadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc).Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezulta fara dubii ca reclamantul nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi.
Referitor la obligarea la plata dobânzii fiscale, a arătat ca sentința este netemeinica si nelegala.
In ceea ce privește capătul de cerere privind cheltuielile de judecata, conform prevederilor art.274 din Codul de procedura civila, partea care a pierdut procesul poate fi obligata sa suporte cheltuielile ocazionate de proces, insa, prin aceasta, trebuie ca partea care a pierdut procesul sa se afle in culpa procesuala, sau, prin atitudinea sa in cursul derulării procesului sa fi determinat aceste cheltuieli O alta condiție care trebuie indeplinita pentru a se acorda cheltuielile de judecata, este ca partea care le solicita sa fi câștigat in mod irevocabil procesul.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este fondat, pentru următoarele considerente:
Potrivit art. 117 alin. (1) din Codul de procedură fiscală „se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.”
Potrivit considerentelor deciziei nr. 24 din 14.11.2011, pronunțată de Înalta Curte de Casație și Justiție în cadrul soluționării unui recurs în interesul legii, a susține că nu exista acces la procedura restituirii, reglementată de art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală (si, implicit, Ordinul ministrului finanțelor publice nr. 1.899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire si de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal), decât după epuizarea procedurii reglementate de art. 7 din Ordonanța de urgenta a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, raportat la art. 205-218 din Codul de procedura fiscala înseamnă practic a înlătura din ordinea juridică prima dispoziție legala indicată.
. Înalta Curte, existența art. 117 alin. (1) lit. d) din Codul de procedura fiscală nu ar mai avea nicio justificare logică dacă restituirea sumelor nelegal plătite nu s-ar putea obține decât atacând direct decizia de calcul al taxei de poluare. Or, potrivit regulii de interpretare actus interpretandus est potius ut valeat quam pereat, un text de lege trebuie interpretat în sensul in care ar produce efecte, iar nu în sensul în care n-ar produce niciunul.
A statuat Înalta Curte că nu trebuie ignorate obiectul si finalitatea celor doua proceduri care vizează, pe de o parte, anularea deciziei de calcul al taxei de poluare, cu consecința înlăturării acesteia din realitatea juridică, iar, pe de altă parte, cenzurarea refuzului nejustificat de soluționare a cererii de restituire a taxei de poluare și obligarea la restituirea sumei încasate cu acest titlu.
Prin urmare, pentru a admite acțiunea de obligare a pârâtei la restituirea sumei achitate cu titlu de taxă pe poluare sau taxă pentru emisii poluante, este necesar ca instanța să constate existența unui refuz nejustificat de soluționare a cererii de restituire exprimat de organul fiscal.
Învestită cu soluționarea unei astfel de acțiunii, instanta de judecata trebuie să aprecieze asupra caracterului nejustificat al refuzului de a restitui taxa.
În cauză, nu se poate reține existența unui astfel de refuz, cât timp intimatul-reclamant nu a făcut dovada că s-a adresat organului fiscal, anterior sesizării instanței, cu o cerere de restituire a taxei pe poluare achitate, deși a fost citat cu această mențiune de către instanța de recurs.
În lipsa unei astfel de cereri, sesizarea instanței este inadmisibilă, nefiind îndeplinite condițiile art. 117 lit. d) din Codul de procedură fiscală.
Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va admite recursul și va modifica sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea ca inadmisibilă.
În raport de această soluție, cererea de chemare în garanție formulată de pârâtă va fi respinsă ca lipsită de obiect.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII,
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA SECTOR 6 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.4389 din 24.09.2013 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant I. V..
Modifică sentința atacată, în sensul că:
Respinge acțiunea ca inadmisibilă.
Respinge cererea de chemare în garanție ca lipsită de obiect.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 04.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER,
G. P.
Red. C.R.I – 2 ex.
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. B. R.
| ← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8256/2014. Curtea de Apel... | Pretentii. Decizia nr. 1822/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
