Anulare act administrativ. Decizia nr. 2889/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2889/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-04-2014 în dosarul nr. 2652/98/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2889
Ședința publică de la 10.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE D. G.
JUDECĂTOR Ș. A.
JUDECĂTOR M. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 146 / F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 17.01.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . A., cu intimata– chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică NU au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței că s-a depus la dosarul cauzei, prin Serviciul Registratură, la data de 24.02.2014, din partea intimatei – reclamante, Cerere de repunere a cauzei pe rol, motivată de faptul că nu mai subzistă temeiurile în baza cărora a fost suspendată judecata prezentei pricini, deoarece Curtea de Justiție a Uniunii Europene s-a pronunțat în cauza nr. 214/2013. Solicită astfel repunerea cauzei pe rol și totodată judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 alineat 2 C.pr.civ..
Curtea ia act de modificarea legislativă intervenită în ceea ce privește denumirea autorității publice recurente – pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA, care, prin . OUG nr. 74/2013, H.G. 520/2013 și Ordinului nr. 2211/2013, a devenit, prin reorganizare ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA ( din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești) .
Pe cale de consecință dispune rectificarea citativului și menționarea acestei instituții cu actuala denumire - respectiv ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE IALOMIȚA (din cadrul Direcției Regionale a Finanțelor Publice Ploiești).
În ceea ce privește procedura de citare cu această parte, apreciază că este legal îndeplinită; citația fiind primită de autoritate anterior intrării în vigoare a actelor normative mai sus menționate.
Totodată, analizând cererea de repunere a cauzei pe rol, astfel cum a fost formulată și motivată de intimata – reclamantă, raportat la conținutul Încheierii de suspendare a judecății pricinii, pronunțată de instanță, la data de 24.10.2013, apreciază că nu mai subzistă temeiurile pentru care judecata a fost suspendată, având în vedere că instanța europeană – Curtea de Justiție a Uniunii Europene - s-a pronunțat în cauza nr. C 214/2013, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 245 alineat 1 C.pr.civ. urmează a repune cauza pe rol și, nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat în cauza dedusă judecății; având în vedere și faptul că atât recurenta – pârâtă cât și intimata – reclamantă au solicitat și judecarea cauzei în lipsă, în conformitate cu dispozițiile art. 242 pct.2 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza pentru a se pronunța pe fondul recursului ce face obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Asupra recursului de față,
Prin sentința civilă nr. 146/17.01.2013 pronunțată de Tribunalul Ialomița, Secția Civilă a fost admisă în parte cererea formulată de reclamantul .. împotriva pârâtei A.F.P. Slobozia și a chematului în garanție Administrația F. pentru Mediu.
S-a dispus anularea deciziei de calcul privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule nr._/04.05.2012 emisă de pârâtă, fiind obligată pârâta să restituie reclamantului suma de 2381 lei, încasată cu titlu de taxă pentru emisii poluante pentru autoturismul marca Volkswagwen cu nr. de identificare (.) nr. WV1ZZZ2DZ4H029759, precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 15.07.2012, la data plății efective.
A fost admisă cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu formulată de pârâtă și obligată chemata în garanție să vireze în contul pârâtei suma de 2381 lei precum și dobânda fiscală aferentă acestei sume, de la data de 15.07.2012, la data plății efective.
Prin cererea de chemare în judecată înregistrată pe rolul acestui tribunal sub nr._ la data de 26.07.2012 reclamanta . A. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE Slobozia solicită obligarea paratei la restituirea taxei speciale pentru înmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare (.) WV1ZZZ2DZ4HO29759 în suma de 2.381 lei, actualizată cu dobânda legală pana la data plății integrale a taxei.
În motivarea cererii reclamantul arată că s-a emis decizia de calcul a taxei de poluare nr._/04.05.2012 iar acesta a achitat pârâtei suma de 2.381 lei cu titlu de taxă de poluare in data de 04.05.2012 pentru autoturismul identificat mai sus cumpărat din Germania.
Consideră că taxa plătită încalcă normele internaționale care au prioritate în raport cu legile interne, normele europene stabilind libera circulație a mărfurilor și a bunurilor.
Reclamantul a mai arătat că a solicitat organului fiscal restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, însă aceasta a respins cererea de restituire a acestei taxe.
În drept, invocă Legea nr.9/2012, art.110 din Tratatul privind Funcționarea UE,art.117 alin.1 lit. d cod procedură fiscală, art.242 alin2 cod procedură civilă.
Pârâta A.F.P. Slobozia, prin întâmpinarea formulată, a solicitat respingerea cererii formulată de reclamant, considerând că încasarea taxei de poluare este in concordanta cu normele Uniunii Europene, iar organul fiscal a respectat prevederile OUG nr. 50/2008 și ale HG nr. 686/2008, stabilind corect suma de plată.
Totodată, a solicitat introducerea în cauză, în calitate de chemat în garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât taxa de poluare se face venit la bugetul Administrației F. pentru Mediu și se gestionează de către aceasta.
Din analiza actelor și lucrărilor dosarului, tribunalul reține următoarele:
Reclamantul a dobândit în anul 2012 autoturismul marca VOLKSWAGEN, cu nr. de identificare (.) WV1ZZZ2DZ4HO29759 înmatriculat pentru prima dată în Germania.
Pârâta a emis decizia de calcul a taxei de poluare pentru autovehicule nr._ la data de 04.05.2012 prin care a fost stabilita o taxa in suma de 2381 lei.
Reclamantul a contestat actul administrativ fiscal enuntat mai sus la data de 11.06.2012, fiind emisa adresa nr._/11.06.2012 prin care se respinge contestația.
Tribunalul urmeaza a analiza legalitatea perceperii taxei speciale de inmatriculare in raport de normele interne, cat mai ales de normele legale impuse de Uniunea Europeana.
Taxa specială de înmatriculare cunoscută sub denumirea de taxă de primă înmatriculare este prevăzută de art.2141, 2142 și 2143 din Legea nr.571/2003. Cu începere de la 01.07.2008, odată cu . O.U.G nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prevederile art. 214 ,214 și 214 din Codul Fiscal urmează a fi abrogate. Textele de lege mai sus arătate au fost introduse în Legea nr.571/2003 privind Codul Fiscal prin Legea nr.343/2006 modificată prin O.U.G nr. 110/2006.
Prin . Legii nr. 9/2012 s-a prevăzut prin art. 4 alin. 1 lit. a „Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;”.
De asemenea, conform art.2 lit i) din același act normativ, prima transcriere a dreptului de proprietate - primul transfer al dreptului de proprietate asupra autovehiculului rulat, realizat după . prezentei legi, în condițiile art. 11 alin. (2) lit. b) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
Însă, prin O.U.G. nr. 1/2012 aplicarea acestor dispoziții legale a fost suspendată până la data de 01.01.2013.
Prin aceste texte de lege a fost instituită obligația de plată a obligației fiscale denumită „ taxă de primă înmatriculare" se plătește „cu ocazia primei înmatriculări în România".
În cauză au incidență în mod direct și dispozițiile dreptului comun direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
Astfel are incidență art.90 paragraful 2 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene potrivit cărora „nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
De asemenea, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
Un efect indirect al taxei instituite prin art.2141 - 2143 din Codul Fiscal și apoi preluat de prevederile O.U.G. 50/2008, și apoi de prevederile Legii nr. 9/2012, după ce a intervenit O.U.G. nr. 1/2012, este regimul fiscal discriminatoriu între autovehiculele second-hand provenite din România și autovehiculele second-hand provenite din alte state membre ale Uniunii Europene. Dacă autoturismele second-hand înmatriculate deja în România sunt exceptate potrivit art.2142 din Legea nr.571/2003 de la plata taxei de primă înmatriculare, nu de același regim fiscal se bucură și autoturismele second-hand înmatriculate în alte state.
Indiferent de scopul declarat de legiuitorul român (în speță Guvernul sau Parlamentul României) atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art.90 paragraful 1 din Tratat.
Deși prevederile art.2141- 2143 din Codul Fiscal, prevederile O.U.G. nr. 50/2008, ca și prevederile Legii nr. 9/2012, nu au fost declarate nici neconstituționale și nici discriminatorii, potrivit art.148 alin 2 și 4 din Constituția României, prevederile art.90 paragraful 1 din Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are prioritate față de dispozițiile contrare cum sunt cele ale art. 4 din Legea nr. 9/2012 autorității judecătorești îi revine obligația de a da eficiență normelor de drept comunitar.
Această obligație este prevăzută atât în Constituției României art. 148 cât și din Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană.
De asemenea, jurisprudența Curții de Justiție Europene este în acest sens, exemplu fiind cauza C./Enel (1964 ) și cauza Simmenthal (1976) care reglementează efectual direct al normelor comunitare.
Pentru motivele astfel arătate temeiul juridic invocat de autoritatea fiscală, are natura unei taxe cu efect echivalent și discriminatoriu fiind în contradicție cu dreptul comunitar direct aplicabil în statele membre ale Uniunii Europene.
De asemenea, temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție Europene ( cauza Nadasdi și Nemeeth - Ungaria și cauza Berezinischi –Polonia ) care stabileste incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul are în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare prelevată în perioada 1 iulie 2008 – 14 decembrie 2008 contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, în ambele hotărâri, C.J.E. a statuat ca articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Față de considerentele sus arătate, tribunalul, constatând caracterul discriminatoriu al taxei de poluare, are obligația impusă de prevederile art. 148 din Constituția României să înlăture aplicarea acesteia.
Prin urmare, reclamantul este îndreptățit să obțină restituirea taxei instituită de Statul Român cu încălcarea dispozițiilor Tratatului Uniunii Europene și în consecință tribunalul urmează a admite cererea formulată de reclamanta . privind restituirea sumei de 2381 lei.
Potrivit art.124 și următoarele Cod procedură fiscală pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului de 45 de zile de la înregistrarea cererii de restituire.
În acord cu prevederile legale sus menționate, suma totală va fi actualizată cu această dobândă fiscală, de le expirarea celor 45 de zile de la data înregistrării cererii de restituire la organul fiscal încasator, la data plății efective și nu de la data achitării de poluare, motiv pentru care acțiunea formulată de reclamanta .. a fost admisă în parte.
De asemenea, având în vedere că taxa de poluare s-a făcut venit la Administrația F. pentru Mediu, a admis cererea de chemare în garanție a pârâtei Administrația F. pentru Mediu.
A fost obligată chemata în garanție să vireze în contul pârâtei A.F.P. Slobozia suma de 2381 lei încasată cu titlu de taxă de poluare, precum și suma reprezentând dobânda fiscală de la data de 15.07.2012 la data plății efective.
Văzând și dispozițiile art. 20 alin.1 din Legea nr.554/2004,
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta Administrația Finanțelor Publice (AFP) Slobozia, in temeiul art.299 s.u., 304 alin (1) pct.9, 304A1 coroborat cu art.101 alin.(l) C.pr.civ, solicitând admiterea recursului si respingerea cererii reclamantei . pentru următoarele motive:
Taxa de poluare este stabilita prin emiterea unei decizii, care reprezintă un act administrativ al organului fiscala unde isi are domiciliul fiscal contribuabilul, in speța . .In aceste condiții, consideră ca încasarea taxei de poluare are la baza un act administrativ fiscal si nu un act normativ, ca in cazul taxei de prima înmatriculare, situație in care consideră inutila referirea la Tratatele Europene, făcuta atât de reclamant cat si de instanța de fond.
Daca s-ar păstra aceeași doctrina cu privire la obligativitatea respectării tratatelor Uniunii Europene si la celelalte acte administrative emise de organul fiscal, am ajunge in situația in care orice taxa sau impozit ar putea fi contestata in instanța si câștigată, motivat fiind de faptul ca in tarile Uniunii Europene, nu sunt obligatorii.
Din Jurisprudenta Curții de Justiție a Comunităților Europene a rezultat ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei taxe de poluare in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniul exercitat prerogativelor suverane ale statelor membre.
In relație cu art.90 din Tratatul CE, se observa ca un stat membru are voie sa perceapă o taxa de prima înmatriculare a unui autovehicul în statul respectiv, cu condiția ca taxa sa fie conforma cu art.90 din tratat, ceea ce înseamnă ca prin taxa respectiva sa nu fie defavorizate produse din alte state membre.
In ceea ce privește OUG nr.50/2008, art.4 face distincție între autovehiculele noi, la care. potrivit anexei, taxa de poluare este integrala si autoturismele vechi, second-hand, înmatriculate pentru prima data în România, pentru care taxa de poluare se plătește în procent, diminuat procentual progresiv în funcție de vechimea autovehiculului.
De asemenea, din H.G. Nr.686/2008 rezulta ca nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediul anual si starea generala standard si reprezintă reflecția in plan fiscal a principiului poluatorul plătește principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Mai mult decât atât, instituirea taxei de poluare reprezintă opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate sa respecte prevederile art. 13 din O.G. Nr.92/2003 privind Codul de Procedura Fiscala conform căruia interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului așa cum este exprimata in lege".
In concluzie, fata de cele prezentate mai sus, a solicitat admiterea recursului asa cum a fost formulat, anularea Sentinței civile nr. 146F/17.01.2013 pronunțata de Tribunalul Ialomița si pe cale de consecința sa dispună respingerea acțiunii formulate de reclamanta . ca neîntemeiata.
In drept dispozițiile art.299 si 304 pct.9 Cod Procedura Civila, si dispozițiile art.7 alin(l) din Legea nr.554/2004.
Intimata-reclamantă .. a formulat întâmpinare, solicitând respingerea recursului formulat de recurenta Agenția Naționala de Administrare Fiscală și pe cale de consecință menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
Consideră că instanța de fond a procedat corect prin admiterea în parte a cererii formulată astfel dispunând anularea deciziei de calcul nr._/04.05.2012 privind stabilirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Astfel, obiectivul reglementării comunitare este asigurarea liberei circulații a mărfurilor între statele comunitare în condiții normale de concurență, prin eliminarea oricărei forme de protecție care decurge din aplicarea de impozite interne discriminatorii față de produsele provenind din alte state membre.
De asemenea, instanța a precizat corect faptul că indiferent de scopul declarat de legiuitorul român atâta timp cât regimul fiscal este diferit prin regimul fiscal impus de dreptul intern se încalcă dispozițiile art. 90 din Tratatul Constituției al Uniunii Europene.
Temeiul juridic în baza căreia a fost încasată taxa de primă înmatriculare este în contradicție și cu jurisprudența recentă a Curții Europene de Justiție care stabilește incompatibilitatea taxei de primă înmatriculare instituite în Ungaria și Polonia. Tribunalul Ialomița a avut în vedere și hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 aprilie 2011 în afacerea T., prin care s-a stabilit că taxa de poluare contravine art. 110 TFUE, precum și Hotărârea Curții de Justiție Europene din 7 iulie 2011 privind cauza N..
Astfel, Tribunalul Ialomița a constatat caracterul discriminatoriu al taxei de poluare și conform prevederilor art. 148 din Constituția României, a înlăturat aplicarea acesteia.
În concluzie, față de toate aceste aspecte, în temeiul art. 312 alin. 1 Cod procedură Civilă, solicită respingerea recursului ca neîntemeiat și pe fond menținerea soluției instanței de fond ca fiind temeinică și legală.
În drept, invocă dispozițiile art. 205 din Cod procedura civilă.
Deliberând asupra prezentului recurs, prin prisma susținerilor recurentei-pârâte, a probelor administrate, precum și a dispozițiilor legale aplicabile, Curtea constată că este nefondat urmând a fi respins ca atare având în vedere următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, Curtea constată de asemenea că susținerile recurentei-pârâte nu sunt fondate având în vedere că în mod judicios prima instanță a reținut prioritatea în aplicare a dispozițiilor art. 110 TFUE în raport de legislația internă care stabilește o astfel de taxă în cazul reclamantei-intimată, față de caracterul direct aplicabil al principiilor consacrate de jurisprudența stabilită în cauzele împotriva României, respectiv C. și C., de generală aplicare în egală măsură atât pentru autoritățile administrative, cât și pentru instanțele de judecată.
Astfel în fapt Curtea reține că la data de 04.05.2012 recurenta-pârâtă a emis decizia de calcul a taxei pentru emisiile poluante în temeiul disp. legii nr. 9/2012 pentru suma de 2381 lei.
Prin urmare, la data emiterii acestei decizii de calcul erau în vigoare dispozițiile Legii nr. 9/2012 astfel cum acestea au fost suspendate prin disp. OUG nr. 1/2012, potrivit cărora prevederile art. 4 alin. 2 din Legea nr. 9/2012 au fost suspendate de la aplicare până la data de 01.01.2013.
Pe de altă parte, Curtea constată că prin Ordonanța CJUE pronunțată la data de 03.02.2014 chiar în contradictoriu cu recurenta-pârâtă din prezenta cauză, în cauza C. și C. nr. 214/13, instanța europeană a stabilit că„Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.”
În considerentele acestei Ordonanțe, CJUE a reținut următoarele:” În temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură al Curții, atunci când răspunsul la întrebarea formulată cu titlu preliminar poate fi în mod clar dedus din jurisprudență, Curtea, la propunerea judecătorului raportor și după ascultarea avocatului general, poate oricând să decidă să se pronunțe prin ordonanță motivată.
Se impune aplicarea acestei dispoziții în prezentele cauze.
La punctul 55 din Hotărârea din 7 aprilie 2011, T. (C‑402/09, Rep., p. I‑2711), Curtea a amintit că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia, în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
În această privință, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
În temeiul acestor principii, Curtea a statuat, la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, că o reglementare precum OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, întrucât supune taxei pe poluare vehiculele de ocazie importate, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
La punctul 27 din Hotărârea din 7 iulie 2011, N. (C‑263/10), Curtea a ajuns la aceeași concluzie în ceea ce privește versiunile modificate ale OUG nr. 50/2008. Astfel, fiecare dintre aceste versiuni modificate menținea un regim de impozitare care descuraja înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin intermediul prezentelor întrebări preliminare, instanțele de trimitere solicită, în esență, să se stabilească dacă articolul 110 TFUE se opune și unui regim de impozitare precum cel instituit prin Legea nr. 9/2012.
Este cert, pe de o parte, că, asemenea OUG nr. 50/2008, Legea nr. 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Pe de altă parte, Legea nr. 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul (2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
Trebuie să se constate însă că OUG nr.1/2012 a privat articolul 4 alineatul (2) menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin OUG nr. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Această concluzie nu este în niciun fel infirmată de faptul că OUG nr. 1/2012 nu a suspendat aplicarea articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 decât începând de la 31 ianuarie 2012, dată ulterioară celei la care doamna C. a achitat taxa pe poluare aplicată autovehiculului de ocazie pe care l‑a importat în România. Astfel, OUG nr. 1/2012 prevedea nu numai suspendarea aplicării articolului 4 alineatul (2) din Legea nr. 9/2012 începând de la 31 ianuarie 2012, ci și restituirea taxei pe poluare percepute în temeiul articolului 4 alineatul (2) menționat în perioada cuprinsă între 13 ianuarie 2012 și 30 ianuarie 2012.
În consecință, situația creată retroactiv prin OUG nr.1/2012 pentru această perioadă era, la rândul său, caracterizată prin aplicarea unui regim care avea un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Având în vedere ansamblul considerațiilor care precedă, trebuie să se răspundă la întrebările adresate că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi restrâns de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Cu privire la efectele în timp ale prezentei ordonanțe
În ipoteza în care Curtea ar hotărî că articolul 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel în cauză, guvernul român a solicitat Curții, în observațiile sale scrise, limitarea efectelor în timp ale deciziei sale.
Conform unei jurisprudențe constante, interpretarea unei norme a dreptului Uniunii dată de Curte în exercitarea competenței pe care i‑o conferă articolul 267 TFUE lămurește și precizează semnificația și domeniul de aplicare al acestei norme, astfel cum trebuie sau cum ar fi trebuit să fie înțeleasă și aplicată de la .. Rezultă că norma astfel interpretată poate și trebuie să fie aplicată raporturilor juridice născute și constituite înainte de decizia asupra cererii de interpretare, dacă sunt reunite și condițiile care permit supunerea litigiului privind aplicarea normei respective instanțelor competente (a se vedea în special Hotărârea din 2 februarie 1988, Blaizot și alții, 24/86, R.., p. 379, punctul 27, Hotărârea din 18 ianuarie 2007, Brzeziński, C‑313/05, Rep., p. I‑513, punctul 55, și Hotărârea N., citată anterior, punctul 32).
Prin urmare, numai în mod excepțional, în aplicarea principiului general al securității juridice, inerent ordinii juridice a Uniunii, Curtea poate să fie determinată să limiteze posibilitatea de a invoca o dispoziție pe care a interpretat‑o (Hotărârea N., citată anterior, punctul 33).
În favoarea unei astfel de limitări, guvernul român subliniază în special faptul că legiuitorul național a acționat cu bună‑credință atunci când a înlocuit OUG nr. 50/2008 cu Legea nr. 9/2012, care avea ca scop să facă taxa pe poluare conformă cu articolul 110 TFUE.
Or, trebuie să se constate că, astfel cum reiese din cuprinsul punctelor 31 și 32 din prezenta ordonanță, prin adoptarea OUG nr. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C‑292/04, Rep., p. I‑1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate în timp efectele prezentei ordonanțe. ”
Prin urmare, Curtea reține ca fiind în mod direct și prioritar aplicabilă în prezenta cauză Ordonanța anterior menționată în virtutea disp.148 din Constituția României, astfel încât vor fi înlăturate toate criticile invocate prin prezentul recurs de către recurenta-pârâtă pe fondul cauzei ca nefondate, urmând ca, ulterior repunerii cauzei pe rol, în temeiul art. 312 alin. 1 C.proc.civ. și art. 20 din Legea nr. 554/2004 să fie respins recursul astfel formulat ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Repune cauza pe rol.
Respinge recursul declarat de declarat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SLOBOZIA împotriva sentinței civile nr. 146 / F pronunțată de Tribunalul Ialomița – Secția Civilă la data de 17.01.2013 în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata – reclamantă . A., cu intimata– chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 10.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR, D. G. Ș. A. M. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – G.D/2 ex/
JUD. FOND I. T. - Tribunalul Ialomița – Secția Civilă
| ← Anulare act administrativ. Hotărâre din 27-11-2014, Curtea de... | Pretentii. Decizia nr. 8895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
