Pretentii. Decizia nr. 4066/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4066/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 22-05-2014 în dosarul nr. 1314/87/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 4066
Ședința publică din data de 22 mai 2014
Completul constituit din:
PREȘEDINTE - C.-M. C.
JUDECĂTOR - G. G.
JUDECĂTOR - O. D. P.
GREFIER - R. O.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile cu nr. 861/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman– Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. Expediții S.R.L. T. M., cererea de chemare în judecată având drept obiect „taxă de poluare”.
La apelul apel nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează completului de judecată modalitatea de îndeplinire a procedurii de citare, după care,
Curtea constată că se solicită judecarea cauzei în lipsă și reține recursul spre deliberare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 861/22.05.2013, Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul P. EXPEDIȚII SRL, în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A..
A obligat pârâta să plătească reclamantului suma de 2152 lei, reprezentând taxa pe poluare pentru autovehicule achitată conform chitanței . 7, nr_/25.10.2012, actualizată cu dobânda legală începând cu data de 04.02.2013 și pâna la data restituirii efective a sumei.
A respins ca nefondat capătul de cerere privind anularea actului administrativ fiscal . 7, nr._/25.10.2012, emis de către Administrația Finanțelor Publice T. M. .
A luat act că reclamantul nu a solicitat cheltuieli de judecata ocazionate de soluționarea cauzei.
Împotriva acestei sentințe a formulat recurs pârâta A.F.P. a municipiului A. invocând în drept dispozițiile art. 488 pct. 8 din noul Cod de procedură civilă.
În motivarea cererii de recurs a arătat că sentința este pronuntata dupa data de 14 noiembrie, data la care Inalta Curte de Casatie si Justitie s-a pronuntat prin Decizia nr. 24/2011. Consideră ca din acest motiv instanta de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a dispus restituirea taxei, fara a tine cont ca reclamantul a sesizat instanta inaintea indeplinirii procedurii prevazute de Legea nr. 9/2012 care permite recalcularea taxei si restituirea diferentei de bani.
Atat actiunea formulata de reclamant, cat si sentinta criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, însa instanta ar fi trebuit sa tina cont de urmatoarele aspecte:
a)Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu s-a pronuntat decat in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare, nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar;
b)daca aspectele de drept erau lamurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronuntat ferm in aplicarea corecta a legii, indrumand spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicarii hotararii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la București, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce priveste taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008, solutia pronuntata contrastand puternic cu alte dispozitive din hotarari preliminare de tipul ,,art.110 trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa ... "(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicarii preliminare a CJUE in cauza C¬402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjunctia "daca", ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea actiunilor in temeiul discriminarii.
Practica instantei de fond este aproape unitara si in sensul omiterii aplicarii legii noi in raport cu cererea reclamantului, Legea nr. 9/2012 prevede un termen in care platitorii acestei taxe carora li s-a aplicat O.U.G. nr. 50/2008 beneficiaza de recalcularea taxei si restituirea diferentei, iar instanta de fond le atribuie, prin exonerarea toatala de plata taxei pe poluare un drept pe care in realitate nu il au, ajungandu-se astfel ca hotararea judecatoreasca sa aiba efecte peste prevederile legale in materie.
In loc sa lamureasca solutionarea spetelor privind contestarea taxei auto, Decizia 24/2011 a I.C.C.J. conduce instantele de fond spre admiterea tuturor actiunilor formulate impotriva deciziilor de calcul al taxei pe poluare, desi din argumentatia expusa, studiul ar trebui individualizat si nu aplicat in sensul admiterii actiunilor, in special in aceasta speta in care reclamantul nu a respectat legea noua in materie solicitand restituirea taxei la A.F.P. A. conform Legii 9/2012 privind calculul taxei pe poluare.
Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:"Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga stat membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut, lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurarii protectiei mediului, reprezentand optiunea legiuitorului national.
Curtea de Justitie Europeana, prin jurisprudenta sa, a statuat in mod constant ca tratatul nu este incalcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitarii prerogativelor suverane ale statelor membre. Nivelul taxelor este corelat cu vechimea, rulajul mediu anual si starea generala standard reprezentand reflectia in plan fiscal a principiului poluatorul plateste", principiu acceptat unanim la nivelul Uniunii Europene.
Analizând sentința recurată prin prisma motivelor de recurs invocate, Curtea apreciază că recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:
Taxa a cărei restituire o solicită reclamantul prin prezenta acțiune a fost achitată la data de 25.10.2012, în temeiul Legii 9/2012 privind taxa pentru emisii poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 4 alin. 1 și 2 din Legea 9/2012: „(1) Obligația de plată a taxei intervine:
a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare;
b) la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8;
c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7.
(2) Obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.”
Articolul 1 din O.U.G. 1/2012 prevede că: „începând cu data intrării în vigoare a prezentei ordonanțe de urgență aplicarea dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 17 din 10 ianuarie 2012, se suspendă până la 1 ianuarie 2013.”
Prin suspendarea aplicării dispozițiilor art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012, până la data de 1.01.2013, se revine la aceeași reglementare cuprinsă în O.U.G. 50/2008, care este contrară dreptului comunitar.
În acest sens, Curtea are în vedere faptul că potrivit art.267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene(TFUE), Curtea de Justiție a Uniunii Europene este competentă să se pronunțe, cu titlu preliminar, cu privire la interpretarea tratatelor.
Prin Hotărârea din 07.07.2011, CJUE s-a pronunțat în cauza C-263/10 I. N. asupra interpretării art.110 TFUE(fostul art.90 din TCE) statuând că acesta trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a apreciat că toate versiunile de modificare a OUG 50/2008 prin OUG 208/2008, OUG 218/2008, OUG 7/2009 și OUG 119/2009 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
CJUE a reținut că obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa de poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește.
CJUE a arătat că art. 110 TFUE se opune unui regim de impozitare precum cel instituit prin OUG 50/2008 și a apreciat că nu este necesar să fie limitate în timp efectele acestei hotărâri deoarece din datele prezentate de Guvernul României nu s-a putut concluziona că economia românească riscă să fie serios afectată de repercusiunile acestei hotărâri, Guvernul menționând că există un număr mare de cereri de rambursare a taxei de poluare.
Art. 110 TFUE a fost interpretat în același sens de CJUE și în Hotărârea pronunțată la 07.04.2011 în cauza T. C 402/2009 în care s-a precizat că acest articol obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie națională și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare, OUG 50/2008 având ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărare în alte state membre.
Astfel, taxa de poluare instituită de OUG 50/2008 contravine art. 110 TFUE, reclamantul fiind îndreptățit la restituirea acesteia.
Potrivit art. 148 alin.2 din Constituție, ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare.
Instanța a avut, așadar, obligația de a aplica cu prioritate normele comunitare în cazul în care există contradicție între acestea și normele interne.
Un alt argument în reținerea caracterului nefondat al recursului îl reprezintă și Ordonanța CJUE (Marea Cameră) din 3.02.2014, pronunțată în cauzele conexate C – 97/13 și C – 214/13, având ca obiect cereri de decizie preliminară formulate în temeiul art. 267 TFUE, care privesc interpretarea art. 110 TFUE.
Prin această Ordonanță, Marea Cameră stabilește că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule, de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
S-a reținut că asemenea O.U.G. 50/2008, Legea 9/2012 supunea vehiculele de ocazie importate taxei pe poluare.
Legea 9/2012 prezenta o diferență esențială în raport cu OUG nr. 50/2008, în măsura în care această lege prevedea, la articolul 4 alineatul 2), că taxa pe poluare era datorată începând din acel moment și cu ocazia primei vânzări pe piața națională a unor autovehicule de ocazie deja înmatriculate în România și cărora nu li se aplicase încă această taxă.
O.U.G. nr. 1/2012 a privat articolul 4 alin. 2 menționat de efectele sale până la 1 ianuarie 2013. Rezultă că regimul de impozitare în vigoare la data faptelor aflate la originea litigiilor principale avea, asemenea celui instituit prin O.U.G. 50/2008, un efect descurajator în ceea ce privește înmatricularea unor autovehicule de ocazie cumpărate în alte state membre decât România și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu erau în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Prin adoptarea O.U.G. 1/2012, guvernul român a menținut în vigoare o reglementare națională pe care Curtea o declarase deja incompatibilă cu articolul 110 TFUE în Hotărârea T., citată anterior. Prin urmare, acest guvern nu poate invoca în mod util finalitatea urmărită de legiuitorul național.
În plus, potrivit jurisprudenței constante a Curții, o limitare în timp a posibilității de a invoca o dispoziție astfel cum a fost interpretată de Curte nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată (Hotărârea din 6 martie 2007, Meilicke și alții, C-292/04, Rep., p. 1-1835, punctul 36).
Astfel, este necesar să existe un moment unic de stabilire a efectelor în timp ale interpretării solicitate pe care Curtea o dă unei dispoziții a dreptului Uniunii. În această privință, principiul potrivit căruia o limitare nu poate fi admisă decât în hotărârea care se pronunță cu privire la interpretarea solicitată garantează egalitatea de tratament a statelor membre și a celorlalți justițiabili în fața acestui drept și îndeplinește astfel cerințele care decurg din principiul securității juridice (Hotărârea Meilicke și alții, citată anterior, punctul 37).
La punctul 33 din prezenta ordonanță Curtea reiterează interpretarea pe care o oferise deja în Hotărârile citate anterior T. și N.. Întrucât Curtea nu a dispus, în acele hotărâri, o limitare în timp a efectelor interpretării menționate, și aceasta în pofida faptului că o astfel de limitare fusese de altfel solicitată de guvernul român în cauza N., o limitare în timp nu poate fi admisă în cadrul prezentei ordonanțe, care este adoptată în temeiul articolului 99 din Regulamentul de procedură.
Prin urmare, nu este necesar să fie limitate efectele prezentei ordonanțe.
Rezultă cu claritate din interpretarea acestor considerente că reclamantul a achitat taxa a cărei restituire o solicită, în temeiul unei reglementări pe care CJUE o declarase deja incompatibilă cu art. 110 TFUE în Hotărârea T., astfel că este îndreptățit la restituirea în integralitate a acestei taxe, cum în mod corect a apreciat instanța de fond, fiind nefondată susținerea recurentei conform căreia i s-ar putea restitui doar diferența dintre taxa pe poluare plătită în temeiul O.U.G. 50/208 și taxa pentru emisii poluante plătită potrivit Legii 9/2012 (art. 12 alin. 1).
Discuțiile ce au avut loc în cadrul unei dezbateri organizate de INM pe tema aplicării hotărârii CJUE în cauza C – 402/2009 sunt irelevante în speță, instanța având obligația de a-și întemeia hotărârea pe dispozițiile legale incidente și nu pe opinii exprimate în cadrul unor astfel de dezbateri.
Față de aceste considerente, constatând că sentința este legală, nefiind incident motivul de recurs prevăzut de art. 488 pct. 8 C.p.c., Curtea, în temeiul art. 496 alin. 1 din noul Cod de procedură civilă, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta pârâtă Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman, împotriva sentinței civile cu nr. 861/22.05.2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă, Asigurări Sociale, C. Administrativ și Fiscal în dosarul cu nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă P. Expediții S.R.L. T. M., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 22.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C.-M. C. G. G. O. D. P.
GREFIER, R. O.
| ← Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 3951/2014.... | Anulare act administrativ. Hotărâre din 27-11-2014, Curtea de... → |
|---|
