Conflict de competenţă. Sentința nr. 25/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 25/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-01-2014 în dosarul nr. 19724/300/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Sentința civilă NR. 25 CC
ȘEDINȚA din camera de consiliu DIN DATA DE 08.01.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
GREFIER: R. B.
Pe rol fiind soluționarea conflictului negativ de competență ivit între Judecătoria Cornetu (dosar nr._ ) și Judecătoria Sectorului 2 București (dosar nr._ ), în soluționarea cauzei privind pe petenta PFA B. B. – Biroul Individual de Arhitectură, în contradictoriu cu intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România S.A. – CESTRIN.
Conform dispozițiilor art. 22 Cod Procedură Civilă, părțile nu au fost citate.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea rămâne în pronunțare asupra conflictului negativ de competență.
CURTEA,
Deliberând asupra conflictului negativ de competență, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu sub nr._, petenta PFA B. B. – Biroul Individual de Arhitectură a formulat plângere contravențională împotriva procesului verbal de contravenție . nr._/11.01.2012 emis de C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA – CESTRIN.
Prin Încheierea din data de 04.04.2013 Judecătoria Cornetu, în temeiul art. III, coroborat cu art. XXIII alin. (1) și (4) din Legea nr. 2/2013, a dispus scoaterea de pe rol a cauzei și trimiterea acesteia, pe cale administrativă, către Judecătoria Sectorului 2 București, devenită competentă să judece cauza.
Pentru a hotărî în acest sens, judecătoria a reținut următoarele:
Prin acțiunea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de_ sub nr._ petenta P.F.A. B. B. a formulat plângere împotriva procesului-verbal de sancționare contravențională . nr._/11.01.2012 întocmit de intimata CNADNR SA - CESTRIN, solicitând instanței ca prin sentința ce se va pronunța să se constate nelegalitatea procesului verbal de contravenție contestat, să se dispună anularea acestuia ca netemeinic și nelegal întocmit și a contravalorii tarifului de despăgubire.
Având în vedere faptul că la data de 15.02.2013 a intrat în vigoare Legea nr.2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, lege publicată în Monitorul Oficial, Partea I, nr.89 din 12.02.2013, instanța a constatat că, în raport de noile prevederi înscrise în actul normativ enunțat, care sunt de imediată aplicare, respectiv cele ale art. III din cuprinsul Secțiunii 2 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal -, coroborate cu cele ale art. XXIII alin.1 din Capitolul III – Dispoziții tranzitorii și finale, Judecătoria Cornetu nu mai este competentă a judeca prezenta cauză întrucât sediul reclamantei din cauza de față este în Sector 2, București și se află în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București.
La stabilirea competenței instanța a avut în vedere și dispozițiile Hotărârii Guvernului nr.337 din 09 iulie 1993 pentru stabilirea circumscripțiilor judecătoriilor și parchetelor de pe lângă judecătorii, cu modificările și completările ulterioare.
Pentru a reține astfel, față de o interpretare contrară ce poate deriva din distincția înscrisă în Secțiunea 2 a Legii nr.2/2013 - Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal, potrivit căreia materia contravențională nu este inclusă în sfera contenciosului administrativ și fiscal, instanța a constatat incidența, în cazul dat, a dispozițiilor art.XXIII alin.1 din Legea nr.2/2013, considerându-le edificatoare, întrucât prin interpretarea literală a textului normativ se observă că acesta face trimitere, pe de o parte, la „procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, iar, pe de altă parte, la „căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal investite”, ambele teze conformându-se, însă, regulii potrivit căreia ele „se judecă de instanțele devenite competente să le judece”, legiuitorul dorind astfel să asigure un mecanism prin care să se realizeze degrevarea instanțelor de judecată atât pe orizontală, cât și, implicit, pe verticală.
Așa fiind, instanța a apreciat că legiuitorul, în vederea realizării dezideratului propus, respectiv echilibrarea încărcăturii instanțelor în materie contravențională prin dispersarea la nivel național a plângerilor contravenționale având ca obiect plata rovinietei (a se vedea mențiunile de la pct. 2.1. al Expunerii de motive la Legea nr.2/2013), a urmărit, prin folosirea sintagmei cu caracter general „procesele în primă instanță”, să circumscrie acestei noțiuni, alături de materia contenciosului administrativ și fiscal, inclusiv materia contravențională. De altfel, acest aspect este elocvent și din perspectiva dispozițiilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare, deoarece, în opinia instanței, folosirea în cuprinsul art.XXIII alin.1, prima teză, Capitolului III - Dispoziții finale și tranzitorii – din Legea nr.2/2013, a ambelor noțiuni, materie contravențională și, respectiv, materia contencios administrativ și fiscal, ar fi fost redundantă, întrucât normele înscrise într-un astfel de capitol cuprind, potrivit art.54 alin.1 și art. 55 alin.1 din Legea 24/2000, atât măsurile ce se instituie cu privire la derularea raporturilor juridice născute în temeiul vechii reglementări care urmează să fie înlocuită de noul act normativ, cât și măsurile necesare pentru punerea în aplicare a actului normativ, astfel că, prin natura lor, normele ce se înscriu în capitolul - Dispoziții finale și tranzitorii - au atributul de a îngloba toate ipotezele regăsite în actul normativ la care se referă, o reiterare a ipotezelor din dispozițiile de fond ale actului normativ în cuprinsul dispozițiilor finale și tranzitorii ale aceluiași act normativ fiind superfluă. În acest context, este evident de ce legiuitorul a optat pentru folosirea unei sintagme cu caracter general, respectiv „procesele în primă instanță”.
În aceeași ordine de idei, instanța a apreciat că dacă s-ar putea vorbi de o limitare a aplicării dispozițiilor art. XXIII alin.1 din Legea 2/2013, în raport de distincția materie contravențională/materia contencios administrativ și fiscal, aceasta se poate referi exclusiv la teza a II-a a art.XXIII alin.1 (precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal), în sensul că doar instanțele, astfel învestite, ce judecă în materia contenciosului administrativ și fiscal, și nu și cele care judecă, în căile de atac, în materie contravențională, pot dispune potrivit art. XXIII alin.4 din Legea nr.2/2013. Însă, și sub acest aspect, instanța a apreciat că dispozițiile art. 34 alin.(2) din Ordonanța Guvernului nr.2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, sunt lămuritoare.
Având în vedere cele ce preced și ținând cont de dispozițiile exprese ale art.XXIII alin.4 din Legea nr.2/2013, potrivit cărora în cazul prevăzut la alin.1, prima teză [procesele în primă instanță, în curs de judecată la data schimbării (deci, evident, și cele aflate pe rolul instanțelor anterior datei de referință, respectiv 15.02.2013), potrivit dispozițiilor prezentei legi (art.III din Legea nr.2/2013), a competenței instanțelor legal investite se judecă de instanțele competente potrivit prezentei legi], dosarele se trimit, pe cale administrativă, la instanțele devenite competente să le judece, instanța a dispus scoaterea de pe rol a prezentei cauze și trimiterea, pe cale administrativă către Judecătoria Sectorului 2 București, instanța devenită competentă să soluționeze cauza.
Pe rolul Judecătoriei Sectorului 2 București cauza a fost înregistrată sub nr._ .
Prin sentința civilă nr._/12.11.2013, Judecătoria Sectorului 2 București a dispus admiterea excepției necompetenței teritoriale absolute a Judecătoriei Sectorului 52 București, invocată de instanța de judecată din oficiu, declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu. De asemenea, s-a constatat ivit conflictul negativ de competență și s-a dispus înaintarea dosarului Curții de Apel București pentru soluționarea conflictului negativ de competență.
Pentru a hotărî în acest sens, judecătoria a avut în vedere următoarele:
Potrivit art. 137 C.pr.civ., instanța se pronunță mai întâi asupra excepțiilor de procedură și asupra celor de fond care fac de prisos, în totul sau în parte cercetarea în fond a pricinii.
Excepția necompetenței teritoriale este o excepție de procedură întrucât prin intermediul acesteia se invocă neregularități procedurale, respectiv încălcarea normelor referitoare la aptitudinea unei instanțe de a judeca un anumit litigiu și dilatorie deoarece admiterea acesteia duce la întârzierea judecării cauzei pe fond prin declinarea acesteia în favoarea instanței competente.
De asemenea, potrivit art. 159 alin. 1 pct. 3 C.pr.civ., necompetența teritorială este de ordine publică atunci când procesul este de competența unei alte instanțe de același grad și părțile nu o pot înlătura.
Potrivit art. 10 din O.G. nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, contravențiilor prevăzute la art. 8 le sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările ulterioare. Potrivit art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001, plângerea contravențională se adresează judecătoriei în a cărei circumscripție a fost săvârșită contravenția.
Astfel, în materia plângerii contravenționale este consacrată o competență teritorială exclusivă în favoarea judecătoriei în raza căreia contravenientul a săvârșit fapta, ceea ce presupune că excepția necompetenței teritoriale are un caracter absolut, putând fi invocată de oricare dintre părți, de către procuror sau de instanță din oficiu.
Prezenta plângere contravențională a fost înregistrată pe rolul Judecătoriei Cornetu, la data de 16.04.2013.
Prin încheierea pronunțată în ședința publică din data de 04.04.2013 Judecătoria Cornetu a admis excepția necompetenței teritoriale și a dispus declinarea competenței de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Sectorului 2
Art. 10¹ din O.G. nr. 15/2002 a fost introdus prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, act care a intrat în vigoare la data de 15.02.2013.
Potrivit art. XXIII alin. 1 din Legea nr. 2/2013, procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ și fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi.
Instanța a constatat că denumirea marginală a secțiunii a 2-a din Legea nr. 2/2013, în care, la art. III, se prevede o normă de competență teritorială derogatorie de la dispozițiile O.G. nr. 2/2001 în cazul plângerilor în care sunt aplicabile dispozițiile O.G. nr. 15/2002, este Modificarea și completarea unor acte normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal. Or, art. XXIII se referă la procesele în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal, nu și în materie contravențională. Chiar dacă lato sensu se poate aprecia că materia contenciosului administrativ și fiscal ar cuprinde și materia contravențională, instanța a apreciat că în accepțiunea art. XXIII alin. 1 nu este permisă o asemenea interpretare, din moment ce legiuitorul face distincția arătată.
Dispozițiile Legii nr. 2/2013 trebuie interpretate în mod unitar, iar nu individual, mai ales având în vedere că Legea nr. 2/2013 aduce modificări normelor de procedură penală (capitolul I secțiunea I), actelor normative în materie contravențională și în materia contenciosului administrativ și fiscal (capitolul I secțiunea a 2-a), actelor normative în materia conflictelor de muncă și în materie de asigurări sociale (capitolul II secțiunea a 3-a). Întrucât, prin Legea nr. 2/2013 se aduc modificări în mai multe materii și întrucât dispozițiile art. XXIII alin. 1 se referă doar la procesele în materia contenciosului administrativ și fiscal, instanța a apreciat că nu se poate face o interpretare extensivă în sensul aplicării și proceselor în materie contravențională.
Mai mult, alin. 1 al art. XXIII reprezintă norma generală, alin. 2 și 3 din același articol precizând în mod detaliat la ce instanțe și la ce cauze se referă alin. 1, respectiv că recursurile aflate pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție – secția de contencios administrativ și fiscal (…) sunt de competența curților de apel și se trimit la curțile de apel, și – procesele în curs de judecată în primă instanță în materia contenciosului administrativ și fiscal (…) aflată pe rolul curților de apel care sunt de competența tribunalelor se trimit la tribunale. Astfel, chiar din observarea alin. 2 și 3 ale art. XXIII se poate concluziona că și alin. 1 al aceluiași articol face referire în mod restrictiv la procesele în materie de contencios administrativ și fiscal.
Prin urmare, dispozițiile art. III din Legea nr. 2/2013 se aplică doar proceselor începute după . Legii nr. 2/2013, iar nu și celor în curs de soluționare, având în vedere principiul neretroactivității legii civile. De asemenea, dispozițiile art. XXIII alin.1 si 4 din Legea nr. 2/2013 nu sunt aplicabile proceselor (plângerilor contravenționale) începute anterior intrării în vigoare a acestei legi, și, ca atare, nici în prezenta cauza nu sunt incidente.
Din procesul-verbal de constatare și sancționare a contravenției rezultă că presupusa faptă ilicită a fost săvârșită pe A2 km. 12+450 m, Glina, jud. Ilfov, care se găsește în raza teritorială a Judecătoriei Cornetu și nu în circumscripția Judecătoriei Sectorului 2 București.
Prin urmare, având în vedere și prevederile art. 32 alin. 2 din O.G. nr. 2/2001 care stabilesc o competență teritorială exclusivă, instanța a constatat că excepția necompetenței teritoriale a Judecătoriei Sectorului 2 București este întemeiată și, în consecință, văzând și dispozițiile art. 159 pct. 3 C.pr.civ., a admis-a, a declinat competența de soluționare a plângerii în favoarea Judecătoriei Cornetu în vederea soluționării acesteia.
În aceste condiții, având în vedere existența unor declinări de competență reciproce, instanța a constata ivit conflictul negativ de competență între Judecătoria Sectorului 2 București și Judecătoria Cornetu, astfel că, în conformitate cu dispozițiile art. 21 Cod proc. civ., a înainta dosarul Curții de Apel București, instanță în drept să hotărască asupra conflictului potrivit art. 22 alin. 1 Cod proc. civ.
Cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București-secția a VIII a de C. Administrativ și Fiscal la data de 19.12.2013 sub nr._ .
Examinând conflictul ivit, având în vedere obiectul și natura litigiului cu care au fost sesizate instanțele aflate în conflict negativ de competență, Curtea constată că, în cauza de față, competența teritorială de soluționare a cauzei aparține Judecătoriei Cornetu, pentru considerentele care vor fi prezentate în continuare.
Obiectul litigiului îl formează plângerea formulată împotriva procesului verbal de contravenție încheiat de agentul constatator din cadrul CNADNR CESTRIN București, aspect necontestat de părți.
De asemenea, necontestat este și faptul că, prin art. III din Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind codul de procedură civilă a fost completată OG nr. 15/2002 privind aplicarea tarifului de utilizare și a tarifului de trecere pe rețeaua de drumuri naționale din România, în sensul că, după art. 10 a fost introdus un art. nou, art. 101 cu următorul conținut „prin derogare de la dispozițiile Ordonanței Guvernului nr. 2/2001, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 180/2002, cu modificările și completările ulterioare, plângerea, însoțită de copia procesului verbal de constatare a contravenției, se introduce la judecătoria în a cărei circumscripție domiciliază sau își are sediul contravenientul”.
Totodată, este necontestat că potrivit art. XXIII alin (1) „ procesele în primă instanță, precum și căile de atac în materia contenciosului administrativ fiscal, în curs de judecată la data schimbării, potrivit dispozițiilor prezentei legi, a competenței instanțelor legal învestite se judecă de instanțele devenite competente potrivit prezentei legi”.
Elementul litigios în raport cu care instanțele și-au apreciat competența constă în natura juridică a litigiului, Judecătoria Cornetu apreciind că este vorba de un litigiu de contencios administrativ, în timp ce Judecătoria Sector 2 a apreciat că este vorba de un litigiu de drept comun, situație în care, dispozițiile art. XXIII alin (1) nu ar fi aplicabile.
Curtea constată că Plenul judecătorilor Secției de contencios administrativ și fiscal a Înaltei Curți de Casație și Justiție, întrunit în condițiile art. 33 alin. 1 din Regulamentul privind organizarea și funcționarea administrativă a Înaltei Curți de Casație și Justiție, republicat, cu modificările și compleătrile ulterioare, pentru interpretarea și aplicarea unitară a legislației în materia contenciosului administrativ și fiscal, a adoptat, în ședința din 23 septembrie 2013 o soluție pentru unificarea jurispudenței în această problemă de drept.
Astfel, instanța supremă a statuat că instanța competentă să soluționeze plângerea împotriva procesului-verbal de constatare și sancționare a contravenției prevăzută de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 se stabilește potrivit normei de competență (art. 32 alin. 2 din OG nr. 2/ 2001 sau după caz, art. 10 indice 1 din OG nr. 15/ 2002, introdus prin Legea nr. 2/ 2013) aplicabilă în raport cu data introducerii plângerii. În cauzele având ca obiect plângere împotriva procesului verbal de constatare și sancționare a contravenției prev. de art. 8 alin. 1 din OG nr. 15/ 2002 nu sunt aplicabile dispozițiile art. XXIII din Legea nr. 2/ 2013.
Față de această statuare a instanței supreme, Curtea constată că, în raport de data introducerii plângerii și de inaplicabilitatea dispozițiilor art. XXIII alin (1) din Legea nr. 2/2013 în cauza de față, competența de soluționare a prezentei plângeri revine Judecătoriei Cornetu.
Ca urmare, în conformitate cu dispozițiile art. 22 alineat (5) C.pr.civ., Curtea va stabili competența de soluționare a cauzei în favoarea Judecătoriei Cornetu.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 22 din Codul de procedură civilă, în soluționarea conflictului negativ de competență, stabilește următoarele:
Instanța competentă pentru soluționarea cererii de față privind pe petenta PFA B. B. – Biroul Individual de Arhitectură, cu sediul în sector 2, București, ., nr. 43, .. A, . intimata C. Națională de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA CESTRIN, cu sediul în București, sector 6, ..401A, este Judecătoria Cornetu.
Cu recurs în 5 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08 ianuarie 2014.
PREȘEDINTE GREFIER
A. V. R. B.
Red./Tehnored. A.V./4 ex./
Data red. 14.01.2014
l. 2 .>
| ← Pretentii. Decizia nr. 8895/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligare emitere act administrativ. Decizia nr. 422/2014. Curtea... → |
|---|
