Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 199/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Sentința nr. 199/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-01-2014 în dosarul nr. 6985/2/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 199
Ședința publică din data de 23.01.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – judecător B. C.
GREFIER - C. M.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ și fiscal formulată de reclamantul M. L. în contradictoriu cu pârâta ANAF – Garda Financiară, având ca obiect „suspendare executare act administrativ – dec. 1746/2013”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, se prezintă pârâta ANAF prin consilier juridic P. M., care depune delegație la dosar, lipsă fiind reclamantul.
Procedura de citare îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează următoarele: obiectul pricinii „suspendare executare act administrativ”; pricina se află la primul termen de judecată.
Fiind primul termen de judecată la care părțile sunt legal citate, față de disp. art. 131 NCPC, Curtea acordă cuvântul asupra excepției necompetenței materiale, în raport de disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep.
Pârâta, prin consilier juridic, solicită admiterea excepției și declinarea competenței de judecare în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal, pentru motivele invocate în cuprinsul întâmpinării, date fiind disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep.
Curtea reține cauza spre pronunțare asupra excepției de necompetență materială.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 23.10.2013 pe rolul Curții de Apel București Secția a VIII a C. Administrativ și Fiscal, sub dosarul nr._, partea reclamantă M. L. a solicitat în contradictoriu cu pârâta ANAF - Garda Financiară suspendarea executării deciziei nr. 1746/23.09.2013, în cond. art. 14 din Legea nr. 554/2004, până la soluționarea pe fond a litigiului ce vizează anularea acestei decizii.
În motivarea cererii, partea reclamantă a arătat că prin decizia nr. 1746/23.09.2013 ANAF – Garda Financiară a dispus eliberarea sa din funcția publică pe care o ocupa. A mai apreciat în esență reclamantul că în cauză sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 14 din Legea nr. 554/2004, respectiv existența cazului bine justificat și existența pagubei iminente, susținând și neconstituționalitatea OUG nr. 74/2013.
În drept, a fost invocat art. 14 din Legea nr. 554/2004.
În dovedire, a solicitat administrarea probei cu înscrisuri.
La data de 16.12.2013, partea pârâtă ANAF a depus la dosar întâmpinare, solicitând respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
A invocat pârâta excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București, solicitând declinarea competenței de judecare în favoarea Tribunalului București, față de disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999.
A mai susținut partea pârâtă că acțiunea este rămasă fără obiect, deoarece instituția cu care partea reclamantă avea raporturi de serviciu a fost desființată, iar începând cu data de 31.10.2013 decizia și-a produs efectele.
Pe fond, în sinteză, pârâta a contestat validitatea argumentelor expuse de partea reclamantă în susținerea acțiunii.
În drept, nu au fost invocate expres alte dispoziții legale.
Reclamantul nu a depus la dosar răspuns la întâmpinare.
Curtea reține că, față de disp. art. 1 și art. 19 din OUG nr. 74/2013, a intervenit transmisiunea calității procesuale de la Garda Financiară către ANAF.
Analizând înscrisurile atașate la dosar, în raport de excepția necompetenței materiale invocată de partea pârâtă, ce se impune a fi soluționată cu prioritate față de disp. art. 248 alin. 1 N.C.pr.civ., Curtea reține următoarele:
Prin cererea de chemare în judecată, partea reclamantă M. L. a solicitat suspendarea executării deciziei nr. 1746/23.09.2013 emisă de ANAF – Garda Financiară – Comisariatul general, prin care a intervenit eliberarea sa din funcția publică de execuție de comisar, clasa I, grad profesional superior la Garda Financiară – Secția Municipiului București.
Potrivit art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. (forma în vigoare la data învestirii instanței) „Cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența secției de contencios administrativ și fiscal a tribunalului, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe”.
Față de cele arătate în precedent, Curtea apreciază că revine Tribunalului București în cond. art. 109 prima teză din Legea nr.188/1999 competența materială de soluționare a cauzei de față, fiind una ce privește raportul de serviciu al funcționarului public, respectiv în cond. art. 14 rap. la art. 10 alin. 3 din Legea nr. 554/2004 competența teritorială ca instanță în a cărei circumscripție teritorială se află sediul părții pârâte ANAF, având în vedere și faptul că partea reclamantă s-a adresat instanței de la sediul acestui pârât.
Mai arată Curtea că, dacă într-adevăr art. 10 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 prevede că se soluționează de secțiile de contencios administrativ și fiscal ale curților de apel litigiile privind actele administrative emise sau încheiate de autoritățile publice centrale, totuși această normă juridică are valoare de drept comun în raport de dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep., care la art. 109 prevede o normă specială de competență materială.
În acest din urmă sens, Curtea amintește că art.117 din Legea nr. 188/1999 rep. prevede că „Dispozițiile prezentei legi se completează cu prevederile legislației muncii, precum și cu reglementările de drept comun civile, administrative sau penale, după caz, în măsura în care nu contravin legislației specifice funcției publice”. Altfel spus, legiuitorul indică faptul că dispozițiile Legii nr. 188/1999 rep. reprezintă norme speciale în materia funcției publice, urmând ca ele să se completeze, între altele, cu dreptul comun administrativ, în măsura în care acesta din urmă nu contravine legislației specifice funcției publice.
În acest context, Curtea apreciază că excepția prevăzută de teza finală a art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep. nu trebuie raportată la dreptul comun al Legii nr. 554/2004 a contenciosului administrativ, ci la eventuale alte dispoziții speciale în materia funcției publice, prin care s-ar prevedea o altă competență de judecare a litigiilor.
De altfel, interpretând și teleologic disp. art. 109 din Legea nr. 188/1999 rep., Curtea reține că acestea au fost modificate prin Legea nr. 2/2013 privind unele măsuri pentru degrevarea instanțelor judecătorești, precum și pentru pregătirea punerii în aplicare a Legii nr. 134/2010 privind Codul de procedură civilă, stabilindu-se expres competența de primă instanță a tribunalului – secția de contencios administrativ și fiscal, tocmai pentru a interveni o degrevare a activității Înaltei Curți de Casație și Justiție – Secția de contencios administrativ și fiscal prin prisma art. XXIII din același act normativ de litigiile privind raporturile de serviciu ale funcționarilor publici cu privire la care erau adoptate acte administrative individuale de autoritățile publice centrale.
Față de cele arătate în precedent, reținând și disp. art.129 alin. 2 pct. 2, respectiv art. 132 alin. 1 N.C.pr.civ., texte potrivit cărora „Necompetența este de ordine publică: (…) 2. în cazul încălcării competenței materiale, când procesul este de competența unei instanțe de alt grad; (…)”, respectiv „Când în fața instanței de judecată se pune în discuție competența acesteia, din oficiu sau la cererea părților, ea este obligată să stabilească instanța judecătorească competentă ori, dacă este cazul, un alt organ cu activitate jurisdicțională competent”, Curtea va admite excepția de necompetență materială invocată de partea pârâtă și va declina competența de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
IN NUMELE LEGII,
HOTĂRĂȘTE:
Admite excepția necompetenței materiale a Curții de Apel București.
Declină competența de soluționare a cauzei privind pe reclamantul M. L. domiciliat în mun. Râmnicu V., ., ., ., județ N., cu domiciliul ales la av. D. M. A. cu sediul București, .. 6A, ., în contradictoriu cu pârâta Agenția Națională de Administrare Fiscală cu sediul în București, ., sector 5, în favoarea Tribunalului București – Secția de contencios administrativ și fiscal.
Fără cale de atac.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.01.2014.
PREȘEDINTE, GREFIER,
B. C. C. M.
Red.tehnored.jud.BC/5x./23.01.2014
| ← Pretentii. Sentința nr. 126/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Anulare act administrativ. Sentința nr. 600/2014. Curtea de... → |
|---|
