Anulare act administrativ. Decizia nr. 3770/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 3770/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 8266/3/2012

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR nr._

DECIZIA CIVILĂ NR. 3770

Ședința publică din data de 15 mai 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: R. I. C.

JUDECĂTOR: A. J.

JUDECĂTOR: A. P.

GREFIER: P. B. B.

Pe rol se află judecarea cererii de recurs formulată de recurentul-reclamant C. E., împotriva sentinței civile nr. 1442/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIEI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal a răspuns reclamantul, personal, lipsă fiind pârâta.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Recurentul-reclamant depune chitanța nr._ eliberată de Consiliul Local Sector 2 – Direcția Venituri Buget Local la data de 15.05.2014, prin care face dovada achitării taxei judiciare de timbru în cuantum de 4 lei și timbru judiciar în valoare de 0.15 lei.

Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de ridicat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra cererii de recurs.

Recurentul-reclamant solicită în esență admiterea recursului formulat împotriva sentinței civile nr. 3505/18.06.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, pe care o consideră nelegală și netemeinică, schimbarea în tot a sentinței recureate în sensul admiterii contestației și anulării măsurii administrative de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, ca fiind luată cu încălcarea dispozițiilor legale în materie.

CURTEA

Prin cererea înregistrată inițial pe rolul Judecătoriei Sector 6, la data de 14.10.2011, contestatorul C. E., în contradictoriu cu M. Administrației și Internelor - Direcția Generală de Poliție a Municipiului București - Brigada Rutieră, a formulat contestație împotriva măsurilor de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile începând cu data de 25.09.2011, solicitând ca prin hotărârea ce se va pronunța să se dispună anularea măsurilor de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile începând cu data de 25.09.2011, ca fiind luate cu încălcarea dispozițiilor legale în materie și, pe cale de consecință să se dispună obligarea intimatei de a restitui permisul de conducere reținut, cu cheltuieli de judecată.

În motivare, contestatorul a arătat că în seara zilei de 10.04.2011, orele 22:10, conducând autoturismul marca Suzuki cu numărul de înmatriculare_ în București, sector 6, pe . 1 Mai, la intersecția cu . virajul spre dreapta către Bulevardul V. M., a accidentat ușor o persoană de gen feminin - I. C. - angajată în traversarea străzii. Transportată la Spitalul Universitar a fost diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral minor nivel 0, contuzie gambă dreaptă, contuzie toracică în partea dreaptă.

Brigada de Poliție Rutieră a alcătuit dosar penal, iar P. de pe lângă Curtea de Apel București - Secția de urmărire penală, în dosarul nr.1552/P/2011, prin rezoluția din data de 16.09.2011 a dispus neînceperea urmăririi penale.

La data de 23.09.2011, contestatorul s-a prezentat la Brigada de Poliție Rutieră și a solicitat restituirea permisului de conducere reținut și întrucât a fost trimis de operatorul de la ghișeu să vorbească cu dl. comandant, a preferat să formuleze cerere scrisă, înregistrată sub nr. 6038/23.09.2011 la biroul de relații cu publicul, cerere la care a primit răspuns prin adresa nr._/28.09.2011, în esență arătându-se că în temeiul art. 103 alin.1 lit. c din OUG nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările și completările ulterioare, ,,reținerea permisului de conducere este o măsură tehnico – administrativă”, dreptul de a conduce autovehicule pe drumurile publice fiind suspendat pe o perioada de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2011.

Legea privind reglementarea circulației pe drumurile publice este lege specială - acest fapt fiind recunoscut textual de Brigada Rutieră - dispozițiile acestei legi fiind de strictă interpretare, luarea „măsurii tehnico – administrative” de reținere a permisului de conducere și de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative în materie.

Din interpretarea dispozițiilor art. 97, alin. 1, lit. a, alin. 2 și alin. 6, rezultă că aplicarea măsurii tehnico - administrative se realizează printr-o procedură cuprinsă în Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Dispozițiile art. 189 - 197 reglementează o procedură pentru cazurile de consum de alcool sau de recidivă contravențională, ca atare nu sunt aplicabile prezentei spețe.

Însă, art. 103 din OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare, stabilește condițiile în care - după ce Procurorul sau Instanța de judecată pronunță scoaterea de sub urmărire penală, neînceperea urmăririi penale sau achitarea - i se permite șefului poliției rutiere să dispună măsuri tehnico-administrative.

Art. 103 alin. 1 lit. c, permite suspendarea pentru 90 de zile a dreptului de a circula după pronunțarea unei soluții de neîncepere a urmăririi penale, în situația accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane - ori în speță nu a rezultat decesul unei persoane și nici vătămarea corporală așa cum aceasta este definită legal, adică transpusă în număr de zile de îngrijiri medicale.

Art. 103, alin. 1 reglementează sub aspect procedural situația prevăzută la alin. 1, lit. c, în sensul că măsura tehnico - administrativă a suspendării dreptului de a conduce pentru 90 de zile este luată de șeful poliției rutiere prin Dispoziție/Hotărâre, înțelegând aici un act administrativ de dispoziție prin care se ia o măsură administrativă și nu dispoziția bună sau rea în care se afla șeful poliției rutiere-în speță Dispoziția Comandantului Brigăzii Rutiere, ca act administrativ având un număr de înregistrare și fiind datat corespunzător nu există.

Art. 103 alin. 3 prevede și comunicarea în termen de 10 zile către contravenient a Dispoziției/Hotărârii șefului poliției rutiere - în speță comunicarea nu s-a efectuat deloc până în prezent.

Nerespectarea dispozițiilor imperative stabilite în art. 103 din OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare au drept rezultat luarea unei măsuri administrative fără a exista actul administrativ prin care s-a dispus măsura respectivă și fără ca actul administrativ să fie comunicat, încălcându-se astfel dreptul elementar de a se verifica legalitatea actului.

Această deficiență a măsurii tehnico - administrative de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile nu poate fi acoperită prin mijloace de probă, indiferent de natura acestora.

Contestatorul a precizat că adresa Brigăzii Rutiere nr._/28.09.2011 nu reprezintă Dispoziția/Hotărârea, Comandantului Brigăzii Rutiere, în sensul de act administrativ de dispoziție în sensul reglementarii imperative cuprinse în dispozițiile imperative ale art. 103 din OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare, această adresă fiind pur și simplu un răspuns la cererea formulată de contestator.

Art. 97 și 103 din OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare: Art. 97 „pe lângă sancțiunile contravenționale, polițistul rutier dispune, în cazurile prevăzute în prezenta ordonanță de urgență, și una dintre următoarele măsuri tehnico-administrative: a) reținerea permisului de conducere și/sau a certificatului de înmatriculare ori de înregistrare sau, după caz, a dovezii înlocuitoare a acestora.

Reținerea permisului de conducere ori a certificatului de înmatriculare sau de înregistrare se face de către polițistul rutier, odată cu constatarea faptei, eliberându-se titularului o dovadă înlocuitoare cu sau fără drept de circulație.

Perioada în care titularul permisului de conducere nu are dreptul de a conduce un autovehicul sau tramvai se consideră suspendare, conform dispozițiilor art. 96 alin.2 lit. b. Procedura aplicării măsurilor administrative se stabilește prin regulament.

Art. 103- Suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune: a) pentru o perioadă de 30 de zile, dacă titularul permisului de conducere a săvârșit contravenții care cumulează 15 puncte de penalizare; b) pentru o perioadă de 60 de zile, dacă titularul permisului de conducere cumulează din nou cel puțin 15 puncte de penalizare în următoarele 12 luni de la data expirării ultimei suspendări a exercitării dreptului de a conduce; c) pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.

În situația prevăzută la alin.1 lit. c, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

În cazul în care conducătorul de autovehicul sau tramvai săvârșește, într-un interval de 6 luni de la data restituirii permisului de conducere, din nou o nouă faptă prevăzută la art. 100 alin.3, art.101 alin.3 și art. 102 alin.3, perioada de suspendare se majorează cu încă 30 de zile.

În cazurile prevăzute la alin.1 și 2 hotărârea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce se comunică titularului de către serviciul poliției rutiere, care are în evidență contravenientul, în termen de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții.

Punctele de penalizare se anulează la împlinirea termenului de 6 luni de la data constatării contravenției.

Suspendarea exercitării dreptului de a conduce anulează toate punctele de penalizare acumulate până în acel moment.

În cazurile prevăzute la alin.1, contravenientul este obligat să se prezinte la unitatea de poliție pe raza căreia domiciliază sau, după caz, are reședința, în termen de 5 zile de la primirea înștiințării scrise, pentru a preda permisul de conducere.

Neprezentarea contravenientului în termenul prevăzut la alin.6, în mod nejustificat, atrage majorarea cu 30 de zile a duratei de suspendare a exercitării dreptului de a conduce, prevăzută la alin.1 lit. a și b.

În situația în care autoritatea emitentă a permisului de conducere a sesizat instanța de judecată potrivit art. 114 alin.1 lit. e, autoritatea emitentă a permisului de conducere va dispune prin ordin suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule, suspendare ce operează până la rămânerea definitivă și irevocabilă a hotărârii judecătorești.

În sprijinul susținerilor sale se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.

Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin.2 din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Legea internă română, prin art. 34 din OG nr. 2/2001 și art. 1169 din Codul civil, conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera „acuzațiilor în materie penală” la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO.

Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.

Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute și garantate de acest articol. Pe cale de consecință, trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penală din art. 6 al Convenției, printre care și prezumția de nevinovăție.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petentul, deși inițiază această acțiune, nu are obligația de a-și dovedi nevinovăția, sarcina probei revenind intimatei DGPMB - Brigada Rutieră, aceasta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada existenței decesului sau vătămării corporale a victimei, a existenței Dispoziției/Hotărârii Comandantului Brigăzii Rutiere și a comunicării acestui înscris către contestator în termen legal.

Pentru toate aceste motive, contestatorul a solicitat admiterea contestației, așa cum a fost formulată.

În drept, contestatorul a invocat dispozițiile art. 112 Cod procedură civilă, OG nr. 2/2001, OUGnr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare, Regulamentul de aplicare a OUG nr.195/2002 cu modificările și completările ulterioare.

Prin serviciul registratură, la data de 17.02.2012, intimata a depus la dosar întâmpinare la cererea de chemare în judecată formulată de petent, prin care acesta a solicitat restituirea permisului de conducere și anularea măsurii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice.

Față de plângerea acestuia, în conformitate cu prevederile art. 137 alin.1 și art. 158 din Codul de procedură civilă, intimata a invocat excepția inadmisibilității cererii de restituire a permisului de conducere pe calea plângerii contravenționale, având în vedere că permisul de conducere a fost reținut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației, respectiv producerea unui accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a unei persoane.

Pe fond, intimata a arătat că la data de 10.04.2011, petentul a condus autovehiculul marca Suzuki cu numărul de înmatriculare_, pe . 1 Mai, iar la intersecția cu . efectuarea virajului dreapta către Bulevardul V. M., acesta a accidentat pe numita C. I. care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, încălcând astfel prevederile imperative ale art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

În cauză, petentului i s-a întocmit dosar de cercetare penală având numărul unic_/P/2011, instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru încălcarea prevederilor art. 184 alin.1 și 3 din Codul penal.

În conformitate cu prevederile art. 111 alin.4 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, permisul de conducere al numitului E. C. a fost reținut, eliberându-se dovadă înlocuitoare cu drept de circulație.

Potrivit alin.6 al aceluiași articol, la cererea petentului, procurorul care a efectuat urmărirea penală în dosarul penal cu nr. 6435/P/2011, a dispus prelungirea dreptului acestuia de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.

Având în vedere că partea vătămată C. I. nu a depus plângere penală prealabilă pentru vătămările suferite în urma accidentului produs de petent, prin rezoluția cu nr. 1552/P/2011, emisă la data de 16.09.2011, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin.4 raportat la art. 10 lit. f din Codul de procedură penală, a dispus, neînceperea urmăririi penale față de numitul E. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.1 și 3 din Codul penal.

În conformitate cu prevederile art. 103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare, în baza referatului nr._ din data de 27 septembrie 2011, șeful Brigăzii Rutiere a dispus suspendarea exercitării dreptului petentului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2012.

Măsura suspendării dreptului de a conduce în condițiile art. 103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

Astfel, conform legislației rutiere, respectiv art.103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule (...) se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

Conform normei speciale, dispunerea scoaterii de sub urmărire penală nu este de natură să înlăture toate consecințele negative generate de neconformarea conduitei conducătorului auto față de exigențele legale și nici de a absolve pe acesta de sancțiunea administrativă a suspendării permisului de conducere.

Având în vedere că petentul a încălcat o regulă la regimul circulației rutiere pentru care legiuitorul a prevăzut suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, apreciază că măsura dispusă este temeinică și proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Intimata a arătat că, la data de 27.12.2011, întrucât a expirat perioada de suspendare a exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, numitului E. C. i s-a restituit permisul.

Având în vedere prevederile imperative ale art.103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, coroborat cu art. 97 din același act normativ, reținerea permisului de conducere este o măsură tehnico-administrativă.

Pe această cale, intimata a învederat că, în conformitate cu art. 7 din Legea nr.554/2004, persoana vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente...revocarea în tot sau în parte a acestuia, situație în care competența materială privind judecarea cauzei este cea stabilită de art. 10 din aceeași lege.

În drept, intimata a invocat dispozițiile art. 135 lit. h din RAOUG nr. 195/2002, și art. 111 alin.4, 6, art. 103 alin.1, lit. c din OUG nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, modificată și completată, art. 10 din Legea nr. 554/2004.

La întâmpinare, intimata a depus la dosar în copie rezoluția emisă de P. de pe lângă Judecătoria sectorului 3 București în data de 16.09.2011, prin care s-a dispus neînceperea urmării penale față de numitul E. C., referatul nr._/27.09.2011, prin care s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioadă de 90 de zile, precum și istoricul abateri pentru acesta.

La termenul de judecată din data de 20.02.2012, Judecătoria Sectorului 6 a invocat din oficiu excepția necompetenței materiale, iar prin sentința civila nr. 1558/20.02.2012 a dispus declinarea competenței materiale de soluționare a cauzei în favoarea Tribunalului București – Secția C. Administrativ, dosarul fiind înregistrat pe rolul acestei instanțe sub nr._ .

Prin sentința civilă nr. 1442/19.03.2013, Tribunalul București, Secția a IX-a C. administrativ și fiscal a respins excepția inadmisibilității și a respins acțiunea ca neîntemeiata.

Pentru a pronunța această hotărâre, instanța a reținut următoarele:

Având a soluționa prioritar, în conformitate cu prevederile art. 137 din Codul de procedură civilă, excepția inadmisibilității cererii de restituire a permisului de conducere, invocata de intimata prin întâmpinare, in considerarea faptului că permisul de conducere a fost reținut ca urmare a săvârșirii unei infracțiuni la regimul circulației, respectiv producerea unui accident de circulație care a avut ca urmare vătămarea corporală gravă a unei persoane, tribunalul a respins-o, reținând ca in dosarul de cercetare penală având numărul unic_/P/2011, instrumentat de P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, pentru încălcarea prevederilor art. 184 alin.1 și 3 din Codul penal, prin rezoluția cu nr. 1552/P/2011, emisă la data de 16.09.2011, P. de pe lângă Judecătoria Sectorului 3 București, în temeiul dispozițiilor art. 228 alin.4 raportat la art. 10 lit. f din Codul de procedură penală, s-a dispus neînceperea urmăririi penale față de numitul E. C., sub aspectul săvârșirii infracțiunii de vătămare corporală din culpă, faptă prevăzută și pedepsită de art. 184 alin.1 și 3 din Codul penal.

Prin urmare, masurile administrative dispuse de politia rutiera dupa finalizarea cercetarilor penale sunt supuse cenzurii si controlului de legalitate efectuat de instanta de contencios administrativ.

Pe fondul cauzei, tribunalul a reținut ca, la data de 10.04.2011, petentul a condus autovehiculul marca Suzuki cu numărul de înmatriculare_, pe . 1 Mai, iar la intersecția cu . efectuarea virajului dreapta către Bulevardul V. M., acesta a accidentat pe numita C. I. care se angajase regulamentar în traversarea străzii pe trecerea pentru pietoni, încălcând astfel prevederile imperative ale art. 135 lit. h din Regulamentul de aplicare a Ordonanței de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicat, cu modificările și completările ulterioare.

In temeiul art. 111 alin.6 din Ordonanța de Urgență a Guvernului României nr.195/2002, la cererea petentului, procurorul care a efectuat urmărirea penală în dosarul penal cu nr. 6435/P/2011, a dispus prelungirea dreptului acestuia de circulație, cu câte cel mult 30 de zile, până la dispunerea neînceperii urmăririi penale.

In baza referatului nr._ din data de 27 septembrie 2011, șeful Brigăzii Rutiere a dispus suspendarea exercitării dreptului petentului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioadă de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2012.

Petentul a înțeles conteste măsura de suspendare a dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile și măsura reținerii permisului de conducere, solicitând de asemenea restituirea permisului de conducere reținut.

Instanța de fond a reținut că măsura contestată - suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile - a fost dispusă prin dispoziția nr._/27.09.2011 a Șefului Brigăzii de Poliție Rutieră - în baza art.103 lit. c din OUG 195/2002.

Tribunalul a reținut ca măsura suspendării dreptului de a conduce în condițiile art. 103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.195/2002 privind circulația pe drumurile publice, republicată, cu modificările și completările ulterioare, se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.

In drept, conform art.103 alin.1 lit. c din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice, cu modificările și completările ulterioare „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule (...) se dispune pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce”.

Prin urmare, conform dispozițiilor legale suscitate, tribunalul a reținut ca dispunerea scoaterii de sub urmărire penală sau a unei alte soluții de netrimitere in judecata, in cadrul soluționării cauzei penale, nu este de natură să înlăture automat toate consecințele negative produse de neconformarea conduitei conducătorului auto față de exigențele impuse de legislația rutiera, ci, dimpotrivă, după finalizarea cercetărilor penale, legiuitorul a prevăzut obligativitatea aplicării sancțiunii administrative a suspendării permisului de conducere.

Conform art.1 din Legea 554/2004 orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, de către o autoritate publică, printr-un act administrativ sau prin nesoluționarea în termenul legal a unei cereri, se poate adresa instanței de contencios administrativ competente, pentru anularea actului, recunoașterea dreptului pretins sau a interesului legitim și repararea pagubei ce i-a fost cauzată.

Instanța de fond a constatat că dispoziția Șefului Brigăzii Rutiere contestata în speță, în baza căreia s-a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce, a fost emisa cu respectarea cerințelor de legalitate impuse de lege, in condițiile in care reclamantul a încălcat o regulă la regimul circulației rutiere pentru care legiuitorul a prevăzut suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, fiind totodată temeinică și proporțională cu gradul de pericol al faptei săvârșite.

Tribunalul nu a reținut susținerile reclamantului in sensul ca în speță nu ar fi rezultat decesul unei persoane și nici vătămarea corporală așa cum aceasta este definită legal, adică transpusă în număr de zile de îngrijiri medicale.

Astfel, din actele existente la dosarul cauzei rezulta ca persoana implicata in accident a fost transportată la Spitalul Universitar, fiind diagnosticată cu traumatism cranio-cerebral minor nivel 0, contuzie gambă dreaptă, contuzie toracică în partea dreaptă.

In atare situație este îndeplinita condiția premisa prevăzuta de textul legal mai sus menționat, fiind suficient ca din accidentul produs sa rezulte o vătămare corporala, indiferent daca aceasta a necesitat sau nu un anumit număr de zile de îngrijire medicala.

Tribunalul nu a reținut nici argumentele reclamantului in sensul nelegalității actelor administrative datorita faptului ca au fost încălcate dispozițiile art. 103 alin. 3 din O.U.G. nr. 195/2002, care prevăd că măsura suspendării se comunică în termen de 10 zile de la data aplicării sancțiunii.

În acest sens, dispozițiile art. 103 alin. 3 din OUG 195/2002 prevăd un termen de recomandare, a cărei nerespectare nu afectează insa validitatea dispoziției de suspendare a dreptului de a conduce.

Totodată, conform art. 209 alin. 3 din RA al OUG 195/2002, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule operează în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere sau, după caz, a expirat termenul de predare a acestuia, prin urmare comunicarea măsurii suspendării cu depășirea termenului de 10 zile de la data constatării ultimei contravenții nu este de natura sa atragă vreo vătămare asupra intereselor legale ale persoanei sancționate.

Prin urmare, constatând ca măsura suspendării dreptului de a conduce a fost dispusa in mod legal si temeinic, tribunalul a reținut ca in speța nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 1 din Legea 554/2004 in vederea anularii actului administrativ contestat, respingând acțiunea formulata ca neîntemeiată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamantul, criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.

A solicitat schimbarea in tot a sentinței recurate, in sensul admiterii contestației si anularii măsurii administrative de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2011

În recurs, cauza a fost înregistrată pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal, sub nr._ .

În motivarea recursului, recurentul-reclamant a arătat că, după Rezoluția din data de 16.09.2011 a Parchetului de pe lingă Curtea de Apel București - Secția de urmărire penala, data in dosarul nr. 1552/P/2011, prin care s-a dispus neînceperea urmăririi penale, „Comandantul" Brigăzii de Politie Rutiera „a dispus" suspendarea dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru subsemnatul recurent - contestator, pentru o perioada de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2011.

A susținut că „măsura" a fost dispusa cu încălcarea dispozițiilor legale, fără a exista in forma scrisa, ca act administrativ material, pe suport material de hârtie emis de „Comandant" si fără a-i fi comunicata in termenul legal.

A arătat că, fără a-i fi comunicat de către Brigada de Politie Rutiera nici un înscris referitor la măsura dispusa împotriva sa, nu a putut aprecia corect competenta materiala a instanței de judecata si a introdus contestație la Judecătoria Sectorului 6; ulterior la al doilea termen de judecata, pe excepție dosarul a ajuns la Tribunalul București - Secția a IX a, unde a fost pronunțata sentința recurata.

A precizat că, dincolo de micile inadvertențe existente in motivarea sentinței recurate ( gen referirile la P. de pe lângăa Judecătoria Sector 3, când in realitate este vorba de P. de pe lingă Curtea de Apel București, si pe care nu le va mai puncta, ele denotând faptul ca instanța fondului a lecturat dosarul in „diagonala"), cheia de bolta a sentinței pronunțate o reprezintă interpretarea eronata, rău - voitoare si lipsita de echidistanta pe care instanța fondului o dă dispozițiilor legale dintr-o lege speciala - O.U.G 195/2002 si Regulamentul de aplicare al acesteia.

A menționat că, în sentința recurata - pag. 1, parag. ultim si in continuare - este reținuta corect susținerea sa, inclusiv temeiurile legale si copiate acțiunea introductiva (un merit al grefierului de ședința) cu referiri largi la art. 6 C.E.D.O., din care instanța fondului din maniera in care a formulat considerentele sentinței recurate arata ca nu a priceput nimic.

Instanța fondului - considerente sentința, prim alin., penultima pag. - arata ca „in baza referatului nr._/27.09.2011, șeful Brigăzii Rutiere a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pe o perioada de 90 de zile, începând cu data de 25.09.2012".

Tot instanța fondului - considerente sentința, alin. 3, penultima pag. - retine „măsura contestata a fost dispusa prin dispoziția nr._/27.09.2011 a Șefului Brigăzii de Poliție Rutiera - in baza art. 103, lit. c din OUG 195/2002".

Si tot instanța fondului - considerente sentința, alin. 7 si urmat., penultima pag. arată cât de legala este dispoziția Șefului Politiei Rutiere, ori recurentul-reclamant susține ca nu exista o dispoziție, in sensul de act material motivat, înregistrat si comunicat, a șefului politiei rutiere.

Referatul reținut de judecător, existent . la dosar si din care nu i-a fost comunicat un exemplar așa cum prevăd dispozițiile procedurale, nu este unul si același lucru cu Dispoziția Șefului Politiei Rutiere, nici ca natura juridica, nici ca format si conținut in pagina si nici ca număr de înregistrare.

Care Dispoziție a Șefului Politiei Rutiere este „emisa cu respectarea cerințelor legale impuse de lege" (considerente sentința, alin. 8, penultima pag.), ca dispoziția ca atare, material vorbind nu exista si nici nu este comunicata.

Referatul menționat de instanța fondului nici nu este semnat de către Comandantul Brigăzii Rutiere, iar daca instanța atribuie acelui referat valoare de dispoziție, tot ar fi lovita de nulitate absoluta pentru ca legea - OUG 195/2002 si Regulamentul de aplicare - spune clar ca numai Comandantul poate emite Dispoziția de suspendare.

A arătat că judecătorul fondului se afla . când face afirmația - considerente sentința, alin. 2 si 3, ultima pag.) ca termenul de 10 zile in care Politia trebuie sa comunice Dispoziția Șefului Politiei Rutiere, este un „termen de recomandare" si „nu este de natura sa atragă vreo vătămare asupra intereselor legale ale persoanei sancționate".

Ii recomandă judecătorului fondului sa circule o singura zi după ce i-a fost suspendat dreptul de a conduce, fără sa-i fie comunicata decizia si o sa constate pe cum i se întocmește un dosar penal - deci ii sunt vătămate interesele. Nu i se comunica Dispoziția si totuși formulează contestație, cum o motivează? Ca nu cunoaște motivele invocate de Comandant. La care instanța o depune (cazul de fata) - deci fără putința de tăgada interesele sunt afectate, iar termenul este de 10 zile si trebuie respectat.

Pe de alta parte afirmația judecătorului este in totala contradicție cu modul de stabilire si calculare a termenului înăuntrul căruia poți introduce in mod valabil contestația împotriva măsurii administrative care se ia împotriva ta - introduce contestația după ce au trecut 15 sau 30 de zile de la luarea măsurii si va spune ca termenul este de recomandare, se judecă sau este invocată excepția tardivității? Este contrara si regulilor de interpretare juridica: gramatical textul arata clar ca este vorba de 10 zile in care se efectuează comunicarea, fără niciun fel de recomandare; conform regulii ca lege se interpretează in sensul in care produce efecte si nu invers rezulta același lucru - termenul de comunicare este de 10 zile.

In concluzie, recurentul-reclamant a arătat următoarele:

Numitul N. D., in calitate de comandant al Brigăzii Rutiere București, a luat o „măsura tehnico - administrativa", in lipsa actului administrativ material, prin care a dispus măsura, act pe care tot numitul D. N., tot in calitate de comandant al Brigăzii Rutiere București, avea obligația sa îl producă, obligație ce ii revenea conform dispozițiilor O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările si completările ulterioare si Regulamentului de aplicare.

Actul administrativ material, care lipsește, trebuia sa conțină număr de înregistrare, data la care a fost emis, motivarea in fapt si in drept a măsurii dispuse, termenul in care poate fi contestat, instanța la care poate fi contestat.

Acest act administrativ nu exista, întrucât in niciuna din cele doua adrese de răspuns la cererile sale, nici numitul N. D. in calitate de comandant al Brigăzii Rutiere București si nici persoana care a semnat in numele său, nu fac referire la acest act.

Actul administrativ, inexistent, prin care s-a dispus „măsura tehnico – administrativa unilaterala" trebuia comunicat de către Brigada de Politie Rutiera București, asa cum prevăd dispozițiile imperative ale O.U.G. 195/2002 privind circulația pe drumurile publice cu modificările si completările ulterioare si ale Regulamentului de aplicare in termen de 10 zile de la luarea măsurii.

Aceasta obligație nu a fost îndeplinita, evident comunicarea trebuia sa se realizeze cu confirmare de primire, care nu exista, întrucât recurentul-reclamant nu a semnat o astfel de confirmare de primire.

Legea privind reglementarea circulației pe drumurile publice este lege speciala - acest fapt fiind recunoscut textual de Brigada Rutiera București si de instanța fondului - dispozițiile acestei legi fiind de stricta interpretare, iar luarea „măsurii tehnico - administrative" de reținere a permisului de conducere si de suspendare a dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice pentru o perioada de 90 de zile, s-a efectuat cu încălcarea dispozițiilor legale imperative in materie - nu exista actul material, dispoziția in sens material si nu s-a efectuat comunicarea acesteia nici până la acest moment.

În sprijinul susținerilor noastre se află atât dispozițiile Convenției Europene a Drepturilor Omului, cât și jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului, care fac parte integrantă din dreptul intern al României încă din anul 1994, în baza articolului 11 din Constituția României.

Astfel, în raport de prevederile art. 20 alin. (2) din Constituție, dacă există neconcordanțe între pactele si tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale omului, la care România este parte, și legile interne, au prioritate reglementările internaționale, cu excepția cazului în care Constituția sau legile interne conțin dispoziții mai favorabile.

Legea internă română, prin art. 34 din O.G. nr. 2/2001 conține prevederi contrare și mai puțin favorabile față de reglementările europene privitoare la drepturile fundamentale ale omului.

În lumina jurisprudenței CEDO, contravențiile referitoare la circulația pe drumurile publice sunt încadrate în sfera "acuzațiilor în materie penală" la care se referă primul paragraf al art. 6 CEDO. Curtea Europeană a Drepturilor Omului a considerat în jurisprudența sa (Cauza Maszini c. României, hotărârea din 21.09.2006) că normele juridice ce sancționează astfel de fapte au caracter general și că urmăresc un scop preventiv și represiv, aceste criterii (alternative) fiind suficiente pentru a demonstra că fapta în discuție are, în sensul art. 6 din Convenție, caracter penal.

Ca o consecință a aplicării în cauză a dispozițiilor art. 6 din Convenție, prezentul litigiu trebuie să ofere și garanțiile procesuale recunoscute si garantate de acest articol. Pe cale de consecință, trebuie recunoscute și garanțiile specifice în materie penala din art. 6 al Convenției, printre care si prezumția de nevinovăție.

Beneficiind de prezumția de nevinovăție, rezultă că petentul, deși inițiază aceasta acțiune, nu are obligația de a-si dovedi nevinovăția, sarcina probei revenind intimatei D.G.P.M.B - Brigada Rutiera, acesta fiind partea în litigiu care trebuie să facă dovada existentei decesului sau vătămării corporale a victimei, a existentei Dispoziției/Hotărârii Comandantului Brigăzii Rutiere si a comunicării acestui înscris in termen legal.

În drept, recurentul-reclamant a invocat dispozițiile art. 299 și urm. C.proc.civ., Legea nr. 544/2004, O.U.G. 195/2002 cu modificările si completările ulterioare, Regulamentul de aplicare a O.U.G. 195/2002 cu modificările si completările ulterioare.

Intimatul-pârât nu a formulat întâmpinare.

Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 3041 C.proc.civ., constată ca recursul este nefondat, pentru următoarele considerente:

Potrivit mențiunilor din cuprinsul rezoluției din data de 16.09.2011, a procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București, în dosarul nr. 1552/P/2011, în seara zile de 10.04.2011, ora 22.10, numitul E. C. conducea autoturismul marca Suzuki având numărul de înmatriculare_, pe str. Sibiu dinspre . la intersecția cu . 6.

Se menționează în rezoluție că, atunci când a efectuat virajul spre dreapta către . 6, conducătorul auto a accidentat ușor o persoană de gen feminin care se angajase în traversarea străzii, victima fiind identificată în persoana numitei C. I., care a fost transportată la Spitalul Universitar, fiind diagnosticată cu: „traumatism cranio-cerebral minor, nivel 0; contuzie gambă dreaptă; contuzie toracică în partea dreaptă.”

S-a reținut că persoana vătămată nu a formulat plângere penală față de numitul E. C. sub aspectul săvârșirii infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C.p., (vătămare corporală din culpă) în termenul prevăzut de art. 284 C.p.p.

În această situație, față de numitul E. C. s-a dispus neînceperea urmăririi penale pentru săvârșirea infracțiunii prevăzute de art. 184 alin. (1) și (3) C.p., constatându-se că acțiunea penală nu poate fi pusă în mișcare conform dispozițiilor art. 185 alin. (5) C.p., devenind aplicabile dispozițiile art. 10 lit. f) C.p.p.

Conform art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma aplicabilă în cauză, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule se dispune „pentru o perioadă de 90 de zile când fapta conducătorului de autovehicul sau tramvai a fost urmărită ca infracțiune la regimul circulației pe drumurile publice, precum și în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.”

Iar potrivit art. 103 alin. 1¹ din același act normativ, „în situația prevăzută la alin. (1) lit. c), suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule sau tramvaie se dispune de către șeful poliției rutiere pe raza căreia a fost săvârșită fapta.”

În cauză, forma procedurală care încorporează actul administrativ constând în dispoziția nr._/29.09.2011, emisă de șeful brigăzii rutiere, o reprezintă înscrisul aflat la fila 20 în dosarul de fond.

Împrejurarea că, același înscris cuprinde și referatul agentului din cadrul Brigăzii Rutiere București de propunere a suspendării exercitării dreptului de a conduce, nu reprezintă un motiv de nulitate a măsurii dispuse, dispoziția înglobând acest referat.

Înscrisul ce conține dispoziția de suspendare a dreptului de a conduce autovehiculul este un formular tipizat, similar celor cuprinse în Anexele R.A.O.U.G. nr. 195/2002.

Prin urmare, susținerea recurentului-reclamant în sensul că dispoziția nu există în formă scrisă, pe suport material de hârtie, este neîntemeiată.

Această dispoziție poartă număr de înregistrare, și anume, nr._/29.09.2011.

Prin referatul din data de 27.09.2011, un agent al Brigăzii Rutiere București a propus, având în vedere rezoluția sus-menționată a procurorului, suspendarea permisului de conducere pe o perioadă de 90 de zile, conform prevederilor art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002.

Se menționează în cuprinsul referatului că, la data de 10.04.2011, celui în cauză i-a fost întocmit dosar de cercetare penală, fiind implicat într-un accident de circulație, iar prin rezoluția nr. 1552/P/2011 a Parchetului C.A.B. s-a dispus neînceperea urmăririi penale, în baza art. 10 lit. f) C.p.p.

Ca temei juridic al propunerii efectuate este menționat art. 135 lit. h) din O.U.G. nr. 195/2002.

Prin dispoziția nr._/27.09.2011, șeful Brigăzii Rutiere a dispus suspendarea exercitării dreptului de a conduce pe o perioadă de 90 de zile.

Această dispoziție a fost emisă pe baza propunerii cuprinse în referatul din data de 27.09.2011, ca urmare a comunicării rezoluției procurorului de neîncepere a urmăririi penale, prin care s-a constatat situația de fapt, fapta săvârșită de către recurentul-reclamant și urmarea produsă.

Este adevărat că obligația autorității emitente de a motiva actul administrativ constituie o garanție împotriva arbitrariului în conduita administrației publice, menită, pe de o parte, să permită destinatarilor unei decizii administrative să-i cunoască și să-i evalueze temeiurile și efectele și, pe de altă parte, să facă posibilă exercitarea controlului de legalitate.

În cauză însă, este îndeplinită cerința motivării actului administrativ, dispoziția de suspendare înglobând referatul ce conține propunerea de suspendare, în cuprinsul căruia se face referire atât la rezoluția procurorului cât și la temeiul de drept în baza căruia a fost dispusă suspendarea.

În aceste condiții, împrejurarea că dispoziția nu reia distinct temeiurile de fapt și de drept consemnate în referat, nu constituie un motiv de nulitate a actului.

Art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002 nu prevede obligativitatea semnării referatului de către șeful Poliției Rutiere.

Acest referat a fost semnat de către agentul care l-a întocmit.

Pe de altă parte, dispoziția cuprinsă în același înscris, este semnată de către șeful Brigăzii de Poliție Rutieră.

Instanța de fond nu a atribuit referatului valoare de dispoziție, în cuprinsul considerentelor menționându-se că șeful Brigăzii Rutiere a dispus suspendarea exercitării dreptului petentului de a conduce în baza referatului.

În ceea ce privește necomunicarea dispoziției, se observă că, astfel cum în mod corect a reținut instanța de fond, potrivit art. 209 alin. (3) din H.G. nr. 1391/2006 „suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule operează în ziua următoare celei în care a fost predat permisul de conducere sau, după caz, a expirat termenul de predare a acestuia.”

Art. 103 alin. (3) din O.U.G. nr. 195/2002 stabilește termenul de comunicare a hotărârii de suspendare a exercitării dreptului de a conduce ca fiind de 10 zile, fără a prevedea sancțiunea nulității în cazul nerespectării acestui termen.

Sancțiunea nulității nefiind prevăzută expres, era necesară dovedirea vătămării produse ca urmare a nerespectării termenului.

Posibilitatea producerii unei vătămări ca urmare a întocmirii unui dosar penal pentru fapta de a circula ulterior suspendării dreptului de a conduce nu poate fi reținută, fiind necesar ca producerea vătămării invocate să fie efectivă iar nu eventuală, pentru a atrage sancțiunea nulității.

Ulterior introducerii acțiunii, pârâta a depus la dosar actul conținând propunerea de suspendare a exercitării dreptului de a conduce și dispoziția de suspendare precum și rezoluția procurorului.

În cadrul recursului, recurentul-reclamant a formulat apărări cu privire la acest act.

Împrejurarea că, în adresele de răspuns la solicitările sale nu se face referire la actul sus-menționat nu este de natură să atragă nelegalitatea acestuia.

De altfel, comunicarea reprezintă o operațiune ulterioară întocmirii actului.

În ceea ce privește respectarea garanțiilor prevăzute de art. 6 din C.E.D.O., inclusiv a prezumției de nevinovăție, se observă că, astfel cum s-a arătat anterior, prin rezoluția procurorului nr. 1552/P/2011, s-a reținut că, în timp ce conducea autovehiculul, conducătorul auto E. C. a accidentat ușor o persoană care se angajase în traversarea străzii, victima fiind diagnosticată cu „traumatism cranio-cerebral minor, nivel 0, contuzie gambă dreaptă, contuzie toracică în partea dreaptă.”

Aceeași situație de fapt este prezentată chiar de către reclamant prin cererea de chemare în judecată.

Prin urmare, susținerea sa în sensul că intimata ar trebui să facă dovada vătămării corporale a victimei, deci să producă dovezi suplimentare pentru a proba o situație de fapt deja constatată prin rezoluția procurorului și necontestată de către reclamant, este neîntemeiată.

Art. 135 lit. h) din R.A.O.U.G. nr. 195/2002 prevede obligația conducătorului de vehicul „de a acorda prioritate de trecere (…) pietonului care traversează drumul public, prin loc special amenajat, marcat și semnalizat corespunzător ori la culoarea verde a semaforului destinat lui, atunci când acesta se află pe sensul de mers al vehiculului.”

Conform art. 103 alin. (1) lit. c) din O.U.G. nr. 195/2002, în forma aplicabilă în cauză, suspendarea exercitării dreptului de a conduce autovehicule „se dispune pentru o perioadă de 90 de zile (…) în cazul accidentului de circulație din care a rezultat decesul sau vătămarea corporală a unei persoane și instanța de judecată sau procurorul a dispus neînceperea urmăririi penale, scoaterea de sub urmărire penală sau încetarea urmăririi penale, dacă pentru regula de circulație încălcată prezenta ordonanță de urgență prevede suspendarea exercitării dreptului de a conduce.”

În baza acestor prevederi, sancțiunea suspendării exercitării dreptului de a conduce se poate dispune independent aplicarea unei sancțiuni contravenționale principale, în situațiile speciale prevăzute de text.

În cauză, pentru regula de circulație încălcată, ordonanța prevede sancțiunea suspendării.

Prin urmare, în mod temeinic instanța de fond a reținut că este îndeplinită condiția premisă prevăzută de textul legal, în urma accidentului de circulație rezultând vătămarea corporală a unei persoane și procurorul dispunând neînceperea urmăririi penale.

Având în vedere aceste considerente, în baza art. 312 alin. (1) C.proc.civ., Curtea va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII,

DECIDE:

Respinge recursul formulat de recurentul-reclamant C. E., împotriva sentinței civile nr. 1442/19.03.2013, pronunțată de Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-pârâtă M. ADMINISTRAȚIEI ȘI INTERNELOR – DIRECȚIA GENERALĂ DE POLIȚIEI A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI – BRIGADA DE POLIȚIE RUTIERĂ, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi, 15.05.2014.

PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,

R. I. C. A. J. A. P.

GREFIER,

P. B. B.

Red: CRI/2 ex.

Tehnored: CRI/BPB

Tribunalul București Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal

Judecător: B. R.

← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6816/2014....		Pretentii. Decizia nr. 5433/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI →

Anulare act administrativ. Decizia nr. 3770/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 3770/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI