Pretentii. Decizia nr. 6072/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 6072/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-09-2014 în dosarul nr. 3712/87/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR. 6072
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 08.09.2014
CURTEA CONSTITUITĂ DIN:
PREȘEDINTE: I. M. C.
JUDECĂTOR: S. O.
JUDECĂTOR: Ș. A.
GREFIER: D. G.-D.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 70/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU și intimatul-reclamant M. E., având ca obiect „pretenții – restituire taxă poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Curtea, având în vedere solicitarea recurentei-pârâte de judecare a cauzei și în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține în pronunțare asupra fondului recursului.
CURTEA,
Asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 70/04.02.2014, Tribunalul Teleorman - Secția C. a admis acțiunea privind pe reclamantul M. E., în contradictoriu cu pârâții ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI T. M. și M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, a obligat pârâții Administrația Finanțelor Publice a municipiului T. M. și M. M. și Pădurilor – Administrația Fondului pentru Mediu să plătească reclamantului M. E. suma de 2532 lei cu titlul de taxă de poluare, actualizată cu dobânda fiscală la data plății efective, precum și să plătească reclamantului suma de 254 lei cu titlul de cheltuieli de judecată, reprezentând taxă judiciară de timbru.
Împotriva sentinței civile nr. 70/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman - Secția C. a formulat recurs pârâta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, înregistrat pe rolul Curții de Apel București-Secția a VIII-a la data de 19.03.2014, solicitând admiterea recursului și, în consecință, casarea sentinței atacate în sensul respingerii ca neîntemeiate a acțiunii.
Consideră că hotărârea a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșita a normelor de drept material (art. 488, alin. (1) pct. 8 Cod procedura civila).
În mod eronat instanța de fond a admis acțiunea intimatului reclamant, dispunând restituirea taxei de poluare, considerând ca taxa plătită este una interzisa de dispozițiile art. 90 din Tratatul CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene).
Instanța de fond a admis în mod greșit acțiunea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea taxei de poluare, întrucât suma nu a fost plătită ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale, ci in baza unei decizii de calcul a taxei de poluare emisa in baza O.U.G. nr. 50/2008.
În aceasta cauza nu se poate vorbi de încălcarea principiului discriminării produselor importate față de produsele interne atâta timp cât potrivit reglementărilor naționale, taxa pentru autoturismele noi, care se plătește cu ocazia primei înmatriculări în România, este aceeași, indiferent de proveniența lor, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare. Comisia Europeană nu a contestat niciodată instituirea taxei ca atare, ci a solicitat reașezarea modalității de calcul, în sensul armonizării legislației românești cu cea europeană, invocând necesitatea respectării prevederilor art.90 (110) din Tratat, potrivit cărora nici un stat membru nu trebuie să supună în mod direct sau indirect produsele din alte state membre unor impozite interne de orice natură ar fi acestea, superioare celor care se aplică în mod direct sau indirect produselor naționale similare.
Pentru a se conforma acestor cerințe, Guvernul României a adoptat OUG nr. 50/2008 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule intrată în vigoare la data de 1 ianuarie 2008 si Legea nr. 9/2012 intrata in vigoare la 1 ianuarie 2012.
In aceasta cauza, in mod greșit, instanța de fond a admis cererea intimatului reclamant, obligând recurenta parata la restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare, întrucât acesta nu s-a aflat in niciuna dintre situațiile expres si limitativ prevăzute de lege ca fiind cauze de exceptare de la plata taxei.
Prin instituirea taxei de poluare, prevăzuta de OUG nr. 50/2008, iar mai apoi de Legea nr. 9/2012 nu sunt încălcate prevederile art. 90 din Tratatul Comunităților Europene (modificat și renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), aceasta neputând fi asimilata impozitelor interne, deoarece taxa de poluare este perceputa pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme.
De asemenea, instanța a reținut in mod greșit ca aceasta discriminare a fost introdusa de către legiuitor cu intenția de protejare a industriei interne, deoarece taxa de poluare se aplica tuturor autovehiculelor, indiferent de tara de proveniența, respectiv din producția internă, import sau din achiziții intracomunitare.
Instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 90 din Tratatul de instituire a CE (modificat si renumerotat cu art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene), privind compatibilitatea Legii nr. 9/2012, examinata în raport de modificările aduse de OUG nr. 218/2008, întrucât scutirea de la plata taxei de poluare pentru autovehiculele noi, operează pentru perioada 15.12._09. Ori fata de împrejurarea în care taxa a fost stabilita la alta data, aprecierea ca discriminatorie si nelegala a taxei de poluare, este total greșita.
Mai arată că hotărârea atacata este data cu depășirea atribuțiilor puterii judecătorești (art. 488 pct. 4 Cod procedura civila).
Potrivit art. 126, alin. 2 din Constituția României ,,Competenta instanțelor judecătorești si procedura de judecata, sunt prevăzute numai prin lege", astfel, nicio lege în vigoare nu acorda competenta unei instanțe de drept comun de a se pronunța asupra compatibilității unor prevederi legale ale dreptului intern cu tratatele internaționale. Aceasta atribuție revine Curții Constituționale sau Parlamentului României, singurele în măsura sa aprecieze daca legislația referitoare la taxa de poluare, contravine Constituției sau Tratatelor Uniunii Europene si sa adopte hotărâri in consecința.
Astfel, eventuala nelegalitate a dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 a fost revizuita prin Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, nu poate face obiectul controlului exercitat de o instanța judecătoreasca, in cadrul unei acțiuni având ca obiect restituirea taxei de poluare.
Totodată, se reține că instituirea taxei de poluare pentru autovehicule prin Legea nr. 9/2012, reprezintă voința legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să o respecte, în baza art. 13 din OG nr. 92/2003, privind Codul de procedura fiscala, conform cărora „interpretarea reglementarilor fiscale trebuie sa respecte voința legiuitorului, in scopul realizării cerințelor legi?", in condițiile in care, potrivit dispozițiilor constituționale, numai Parlamentul sau Guvernul, pe baza delegării legislative, sunt abilitate sa adopte masuri legislative, pentru modificarea si completarea actelor normative interne, pentru asigurarea compatibilității acestora cu dreptul comunitar.
Prin admiterea cererii intimatului reclamant și exonerarea acestuia de la plata taxei de poluare, instanța de fond s-a substituit autorităților cu atribuții in elaborarea actelor normative, in condițiile in care atributul exclusiv al instanțelor judecătorești este aplicarea legislației specifice actului dedus judecații.
Cu privire la dobânda calculata la suma încasată, pe care reclamantul o solicita, considerând-o folos nerealizat, o consideră nelegala, deoarece aceasta nu poate fi considerata obligație neexecutata a SFM T. M. către reclamant, nefiind aplicabile dispozițiile art. 1082 si art. 1084 Cod Civil.
În ceea ce privește obligarea SFM T. M., la plata cheltuielilor de judecata, învederează următoarele:
In mod greșit instanța a reținut ca fiind dovedita culpa procesuala a recurentei parate, deoarece aceasta nu a făcut decât sa aplice legea in vigoare la acea data, si anume O.U.G. nr. 50/2008, iar materia cheltuielilor de judecata este reglementata de art. 451-455 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala. Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare. Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivității excesive.
In aceasta cauza nefiind nevinovata de declanșarea activității judiciare, SFM T. M. nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
În drept, s-au invocat prevederile art. 483 si următoarele Cod procedură civilă.
Analizând motivele de recurs, Curtea constată că nu sunt fondate.
În mod corect prima instanță a procedat la admiterea acțiunii, reținând încălcarea normelor de drept comunitar în ce privește obligația plății taxei de primă înmatriculare prevăzută de O.U.G. nr. 50/2008.
Această soluție este confirmată de Hotărârea pronunțată de CJUE la data de 07.07.2011 în cauza N. împotriva României în care s-au reținut următoarele:
„Este cert că, din punct de vedere formal, regimul de impozitare în cauză în acțiunea principală nu face deosebire nici între autovehicule, în funcție de proveniența lor, nici între proprietarii acestor vehicule, în funcție de cetățenia sau naționalitatea lor. Cu toate acestea, chiar dacă nu sunt întrunite condițiile unei discriminări directe, un impozit intern poate fi indirect discriminatoriu din cauza efectelor sale”. (Hotărârea din 5 octombrie 2006, Nádasdi și Németh, C 290/05 și C 333/05, R.., p. I_, punctul 47).
În ceea ce privește o taxă precum cea reglementată de OUG nr. 50/2008, este necesar, astfel cum Curtea a arătat deja la punctul 38 din Hotărârea din 7 aprilie 2010, T. (C 402/09, nepublicată încă în Repertoriu), să se examineze neutralitatea taxei în cauză, în special între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a acestei taxe.
Desigur, astfel cum a subliniat guvernul român, articolul 110 TFUE nu urmărește să împiedice un stat membru să introducă impozite noi sau să modifice cota ori baza impozabilă a impozitelor existente (Hotărârile Nádasdi și Németh, punctul 49, și T., punctul 50, citate anterior).
În plus și cu siguranță, atunci când un stat membru introduce o nouă lege fiscală, acesta stabilește aplicarea legii respective începând de la o anumită dată. Prin urmare, taxa aplicată după . acestei legi poate fi diferită de taxa fiscală în vigoare anterior. Această din urmă împrejurare nu poate, prin ea însăși, să fie considerată ca având un efect discriminatoriu între situațiile constituite anterior și cele care sunt posterioare intrării în vigoare a noii norme (Hotărârea T., citată anterior, punctul 51).
Cu toate acestea, competența statelor membre de a stabili noi taxe nu este nelimitată. Astfel, potrivit unei jurisprudențe constante, interdicția prevăzută la articolul 110 TFUE trebuie să se aplice de fiecare dată când un impozit fiscal este de natură să descurajeze importul de bunuri provenind din alte state membre, favorizând produsele naționale (Hotărârea T., citată anterior, punctul 52 și jurisprudența citată).
În ceea ce privește taxele aplicate autovehiculelor, este cert că vehiculele prezente pe piață într un stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și cu aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate de pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, din alte state membre constituie produse concurente (Hotărârea T., citată anterior, punctul 55 și jurisprudența citată).
Rezultă că, în pofida constatărilor efectuate la punctele 21 și 22 din prezenta hotărâre, articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare (Hotărârea T., citată anterior, punctul 56).
Astfel cum a arătat Curtea la punctul 58 din Hotărârea T., citată anterior, o reglementare precum O.U.G. nr. 50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr. 208/2008, O.U.G. nr. 218/2008, O.U.G. nr. 7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr. 117/2009. Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 cu modificările ulterioare menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Obiectivul protecției mediului, care se materializează în faptul, pe de o parte, de a împiedica, prin aplicarea unei taxe disuasive, circulația în România a unor vehicule deosebit de poluante, precum cele care corespund normelor Euro 1 și Euro 2 și care au o capacitate cilindrică mare, și, pe de altă parte, de a folosi veniturile generate de această taxă pentru finanțarea unor proiecte de mediu, ar putea fi realizat mai complet și mai coerent aplicând taxa pe poluare oricărui vehicul de acest tip care a fost pus în circulație în România. O astfel de taxare, a cărei punere în aplicare în cadrul unei taxe anuale rutiere este perfect posibilă, nu ar favoriza piața națională a vehiculelor de ocazie în detrimentul punerii în circulație a vehiculelor de ocazie importate și ar fi, în plus, conformă principiului poluatorul plătește (Hotărârea T., citată anterior, punctul 60).
Având în vedere considerațiile care precedă, se reține că articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Având în vedere aceste considerente și față de caracterul accesoriu al cererii de obligare a pârâtei- recurente la plata cheltuielilor de judecată, față de prevederile art. 453 C.p.civ., Curtea constată că Tribunalul a pronunțat o sentință temeinică și legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în A., ., județ Teleorman, împotriva sentinței civile nr. 70/04.02.2014, pronunțată de Tribunalul Teleorman – Secția Conflicte de Muncă; Asigurări Sociale; C., în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. M. ȘI PĂDURILOR – ADMINISTRAȚIA FONDULUI DE MEDIU, București, sector 6, . A nr. 29, și intimatul-reclamant M. E., CNP_, cu domiciliul în T. M., .. 30, județ Teleorman, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 08.09.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
I. M. C. S. O. Ș. A.
GREFIER
D. G.-D.
Red. A.Ș./A.N.
5 ex./21.11.2014
Jud. fond T.T.: T. I.
| ← Pretentii. Decizia nr. 5433/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 3769/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
