Pretentii. Decizia nr. 5429/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5429/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 360/122/2013
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 5429
Ședința publică de la 26.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE: B. L. PATRAȘ
JUDECĂTOR: E. C. V.
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: I. C. B.
Pe rol se află spre soluționare recursul formulat de recurenta-pârâtă INSTITUȚIA P. G. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR împotriva sentinței civile nr. 502/11.07.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A. D., având ca obiect pretenții.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței de judecată că procedura de citare este legal îndeplinită, cauza se află la primul termen de judecată, la data de 10.10.2013, prin compartimentul Registratură, recurenta-pârâtă a depus răspuns la întâmpinare, s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă, după care,
Curtea reține recursul spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 502/11.07.2013, Tribunalul G. – Secția Civilă a respins excepția lipsei parcurgerii procedurii prealabile invocată de pârâta Instituția P. – Serviciul Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor. A admis acțiunea formulată de reclamanta P. A. D., în contradictoriu cu pârât INSTITUȚIA P. G.-SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM DE CONDUCERE ȘI INMATRICULARE A VEHICULELOR, și ,în consecință, a obligat pârâtul să înmatriculeze autoturismul marca Audi A6, număr identificare (.) WAUZZZ4F65N053583, an fabricație 2004, culoare albastru, fără plata taxei de poluare.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâta INSTITUȚIA P. G. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR, solicitând admiterea recursului, casarea sentinței recurate și, procedând la rejudecarea cauzei, respingerea acțiunii formulate de reclamantă ca neîntemeiată.
În motivare arată că instanța de fond a pronunțat sentința anterior menționată cu aplicarea greșită a legii.
Astfel, refuzul Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și înmatriculări Vehicule a fost pe deplin justificat atâta vreme cât reclamantul nu a făcut dovada achitării taxei speciale de primă înmatriculare, iar art. 7, al. 1, Iit. i din Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat, prevede faptul că înmatricularea permanentă sau înmatricularea temporară se efectuează pe baza următoarelor documente: cererea solicitantului, fișa de înmatriculare a vehiculului,cartea de identitate a vehiculului, dovada dreptului de proprietate, actul de identitate al solicitantului, dovada efectuării inspecției tehnice periodice, copia documentului de asigurare obligatorie de răspundere civilă, dovada efectuării formalităților vamale de import definitiv sau temporar, dovada plății taxei de înmatriculare, stabilită potrivit legii, dovada plății taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, dovada plății contravalorii certificatului de înmatriculare, dovada plății contravalorii plăcuțelor cu umărul de înmatriculare, certificatul de autenticitate al vehiculului și procura specială, dacă este cazul.
Taxa de înmatriculare este stabilită de către Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Conform art. 4, al. 2 din Legea nr. 9/2012, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Având în vedere faptul că actul normativ aplicabil în speța de față este Legea nr. 9/2012, instanța a procedat la analiza compatibilității dispozițiilor acestui act normativ cu prevederile art. 90 din Tratatul Comunității Europene, situație în care instanța ar fi ajuns la concluzia că prin textul de lege invocat anterior nu se încalcă dreptul comunitar.
În opinia literaturii de specialitate, scopul dispozițiilor art. 90 din Tratat este acela de a împiedica periclitarea obiectivelor art. 23/25 din TCA, respectiv realizarea unei uniuni vamale și a unei piețe unice. Astfel, dacă art. 23 interzice în relațiile dintre statele membre taxele vamale de import și de export și orice alte taxe cu efect echivalent, art. 90 interzice taxarea internă discriminatorie.
Procedând la adoptarea Legii nr. 9/2012, statul român, în calitatea sa de stat membru al Comunității Europene, nu mai supune direct sau indirect autovehicule produse în alte țări europene membre ale comunității unor impozite interne superioare celor care se aplică direct sau indirect produselor interne similare, de vreme ce taxa pentru emisii poluante este datorată și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România, asupra unui autovehicul rulat, și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme sau autovehicule sau taxa de poluare pentru autovehicule, iar nu numai pentru înmatricularea unor autovehicule rulate importate.
Totodată, taxa pentru emisii poluante prevăzută de Legea nr. 9/2012 este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autovehicule care, prin înmatricularea acestora în România, înțeleg să utilizeze teritoriul statului român și astfel contribuie la poluarea mediului. Taxa nu este percepută doar persoanelor care doresc să înmatriculeze și să utilizeze în România autoturisme second hand importate din Uniunea Europeană, ci tuturor persoanelor care doresc să înmatriculeze și, implicit să utilizeze un autoturism, indiferent de proveniența sau de uzura acestuia, pe principiul .poluatorul plătește", astfel că nu se susține caracterul discriminatoriul al taxei.
Faptul că legiuitorul a găsit formula de încasare a taxei de poluare odată cu înmatricularea vehiculului nu este de natură a o transforma în taxă de primă înmatriculare, apreciată ca nelegală de anumite instanțe. Așa cum rezultă din dispozițiile art. 3 și 4 din Legea nr. 9/2012, taxa se aplică în mod nediscriminatoriu tuturor autovehiculelor, noi sau second hand, la prima înmatriculare ori transcriere a dreptului de proprietate în România, indiferent de proveniență, deci inclusiv celor deja înmatriculate în România și înstrăinate ulterior.
Având în vedere aspectele învederate anterior, nu se mai poate susține un efect discriminatoriu indirect al taxei stabilite prin legea nr. 9/2012, ca în cazul celei prevăzute de O.U.G. nr. 50/2008, care de fapt a și fost declarată necomunitară de Curtea de la Luxemburg.
În drept a invocat art. 483-502 Noul Cod pr. Civ, Legea nr. 554/2004 privind contenciosul administrativ, modificată și completată, Ordinul M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura înmatriculării, înregistrării, radierii și eliberarea autorizației de circulație provizorie sau pentru probe a vehiculelor, modificat, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței de fond ca fiind temeinică și legală.
Analizand recursul prin prisma motivelor formulate ,Curtea il apreciaza ca nefondat ,solutia tribunalului de admitere a actiunii reclamantei fiind corecta ,cu rezervele care se desprind în ceea ce privește argumentarea soluției tribunalului:
1. Un prim aspect care se impune a fi lamurit este acela ca reclamanta a formulat cererea sub imperiul Legii nr. 9/2012, refuzul pârâtei de înmatriculare fără taxă fiind argumentat prin raportare la această lege.
Asa fiind, analiza caracterului justificat sau nejustificat al refuzului pârâtei recurente se impune a fi facuta în raport de motivele efective ale refuzului, intemeiate pe Legea nr. 9/2012, trimiterile instantei de fond la dispozitiile OUG 50/2008 privind taxa de poluare fiind straine cauzei deduse judecatii.
2. Prin Decizia nr. 24 din 14 noiembrie 2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, pronunțată în interesul legii, s-a statuat, la punctul 1, cu referire la taxa pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, că:
”1. Acțiunea având ca obiect obligarea instituției prefectului, prin serviciul de specialitate, la înmatricularea autovehiculelor second-hand achiziționate dintr-un alt stat membru al Uniunii Europene, fără plata taxei de poluare prevăzută de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, și fără parcurgerea procedurii de contestare a obligației fiscale prevăzută de art. 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, este admisibilă”.
Pentru a determina aplicabilitatea în speță a acestei decizii, fie și mutatis mutandis, întrucât este vorba despre o altă reglementare, cea din Legea nr. 9/2012, se impune redarea câtorva dintre considerentele care au conturat această decizie a ÎCCJ.
Astfel, după ce face referire la pronunțarea CJUE cu privire la compatibilitatea cu dreptul european a taxei pe poluare instituită de OUG nr. 50/2008, în Cauzele T. și respectiv N., ÎCCJ a statuat:
”Hotărârile pronunțate de Curtea de Justiție a Uniunii Europene în procedura reglementată de art. 267 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene consacră, între altele, interpretări ale normelor de drept european, lămurind înțelesul și întinderea acestora.
Deși în Tratatul de la R. nu se găsesc dispoziții referitoare la autoritatea și efectul interpretărilor dreptului european asupra resortisanților unui stat, a instituțiilor publice și mai ales a instanțelor naționale, aceste aspecte au fost clarificate și dezvoltate gradual prin jurisprudența Curții, reflectată, de asemenea, în hotărâri pronunțate în procedura reglementată de art. 267 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene.
Prin aceste hotărâri s-au stabilit trăsăturile definitorii ale dreptului european, și anume:
- prioritatea normelor europene față de cele interne contrare;
- efectul direct al normelor europene în fața instanțelor naționale;
- obligația de interpretare a dreptului intern conform dreptului comunitar;
- autonomia procedurală națională în aplicarea dreptului european;
- repararea prejudiciilor cauzate persoanelor prin încălcarea normelor comunitare de către stat.
În esență, după aderarea României la Uniunea Europeană, orice prevedere din dreptul național (inclusiv cele prevăzute în Constituție) trebuie să dea prioritate regulilor de drept european.
Mai ales după pronunțarea hotărârilor preliminare prezentate anterior, trebuie să se recunoască prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene efect direct imediat în dreptul intern, cu toate consecințele care decurg din perspectiva particularilor, a autorităților publice implicate și a instanțelor naționale.
În această chestiune sunt relevante argumentele Curții din Cauza 6/62, cunoscută sub numele V. Gend en Loos.
"În plus, rolul Curții de Justiție, în temeiul art. 177, al cărui scop este de a asigura uniformitatea de interpretare a Tratatului de către instanțele naționale, confirmă faptul că statele au recunoscut dreptului comunitar o autoritate susceptibilă de a fi invocată de către resortisanții lor în fața acestor instanțe.
De aici se poate trage concluzia că Comunitatea constituie o nouă ordine juridică de drept internațional, în beneficiul căreia statele și-au limitat drepturile suverane, chiar dacă într-un număr limitat de domenii, și ale cărei subiecte sunt nu numai statele membre, ci și resortisanții acestora.
Prin urmare, independent de legislația statelor membre, dreptul comunitar nu numai că dă naștere la obligații în sarcina particularilor, ci intenționează și să le confere drepturi care intră în patrimoniul lor juridic.
Aceste drepturi iau naștere nu numai atunci când sunt conferite în mod expres prin Tratat, ci și în virtutea obligațiilor pe care Tratatul le impune într-un mod bine definit atât particularilor, cât și statelor membre și instituțiilor comunitare."
(…)
În contextul creat prin pronunțarea hotărârilor Curții de Justiție a Uniunii Europene, care au stabilit că taxa de poluare reglementată de Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011, contravine prevederilor art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, principiul supremației dreptului european determină concluzia că aceste din urmă dispoziții legale prevalează.
Cât privește sfera subiecților care sunt ținuți la a respecta dreptul european, potrivit considerentelor citate din Hotărârea V. Gend en Loos, aceștia nu pot fi decât toți resortisanții statului național și, evident, autoritățile statale, inclusiv instituția prefectului.
La aceeași concluzie se ajunge și indirect, din coroborarea art. 1 alin. (5) din Constituție (respectarea Legii fundamentale este obligatorie) cu art. 148 alin. (2) din Constituție (care consacră, la rândul său, principiul aplicării prioritare a dreptului european față de dispozițiile contrare din legile interne), ceea ce înseamnă că însăși Constituția României obligă la respectarea dreptului european și la recunoașterea priorității acestuia.
În fine, în privința prefectului, reprezentantul Guvernului pe plan local, potrivit art. 123 alin. (2) din Constituție, și coordonator al activităților din teritoriu ale Ministerului Administrației și Internelor, conform art. 11 alin. (2) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 30/2007 privind organizarea și funcționarea Ministerului Administrației și Internelor, aprobată cu modificări prin Legea nr. 15/2008, cu modificările și completările ulterioare, sunt incidente și dispozițiile art. 148 alin. (4) din Constituție, el fiind chiar garant al ducerii la îndeplinire a prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene și a celorlalte reglementări europene cu caracter obligatoriu.
D. urmare, art. 110 din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene se impune obligatoriu și instituției responsabile cu înmatricularea autovehiculelor, Serviciul public comunitar regim permise de conducere și înmatricularea autovehiculelor, care funcționează sub coordonarea instituției prefectului, care nu poate invoca art. 4 și 7 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 și, cu atât mai puțin, art. 7 alin. (1) lit. j) din Ordinul ministrului administrației și internelor nr. 1.501/2006, cu completările ulterioare, pentru a refuza înmatricularea, dacă restul condițiilor prevăzute de lege sunt îndeplinite.
În privința prerogativelor instanțelor de judecată învestite cu astfel de cereri, de a aplica cu prioritate dreptul european și de a nu recunoaște efectele Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008, aprobată prin Legea nr. 140/2011 din perspectiva obligativității plății taxei de poluare în vederea primei înmatriculări a autovehiculelor provenite din alte state membre ale Uniunii Europene, această chestiune nu a fost pusă la îndoială de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.
În contextul expus, Înalta Curte consideră relevante concluziile la care a ajuns instanța de la Luxembourg în Cauza 106/77, Simmenthal II:
"Instanța națională care a fost invitată să aplice dreptul comunitar are obligația de a aplica aceste dispoziții în plenitudinea lor și să refuze din oficiu aplicarea oricărei norme juridice naționale contrare, chiar dacă este ulterioară și nu are nevoie ca într-un astfel de caz să aștepte intervenția prealabilă a unor instrumente legislative, constituționale sau procedurale."
În atare situație, soluția propusă de procurorul general, care face abstracție de hotărârea din Cauza T., deja pronunțată la data promovării recursului în interesul legii (16 mai 2011), nu poate fi primită.
A pretinde unei persoane care solicită înmatricularea unui autovehicul achiziționat dintr-un stat membru al Uniunii Europene ca, între alte documente, să prezinte și dovada achitării taxei de poluare, în condițiile în care Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat deja de mai multe ori că această taxă este contrară art. 110 al Tratatului privind funcționarea Uniunii Europene, înseamnă a nu ține seama de principiul priorității dreptului european”.
3.Se observă astfel că însăși instanța supremă leagă admisibilitatea unei cereri de înmatriculare fără plata unei atare taxe de existența unei situații premisă, anume pronunțarea CJUE asupra conformității taxei respective cu dreptul european.
Or, în jurisprudența neunitară analizată de curte în soluționarea recursului în interesul legii, ne aflăm în prezența cererilor de înmatriculare fără taxa pe poluare astfel cum a fost reglementată de OUG nr. 50/2008, cu privire la neconformitatea căreia CJUE se pronunțase în Cauza T., respectiv Cauza N..
În aceste condiții, s-a apreciat că nu mai este necesar a se aștepta intervenția statului, pentru a pune în acord legislația națională cu hotărârile CJUE, toți resortisanții statului membru, inclusiv instituții și autorități publice, fiind obligația a respecta aceste hotărâri.
4. În prezenta cauză, cu privire la taxa pentru emisii poluante reglementată de Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, CJUE s-a pronunțat, de asemenea, în sensul neconformității ei cu reglementările europene, prin Ordonanța C. și C., din 3 februarie 2014, în cauzele conexate C‑97/13 și C‑214/13.
CJUE a stabilit și cu privire la această taxă pentru emisiile poluante, că ”Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă pe poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”.
Prin urmare, raționamentul ÎCCJ poate fi aplicat în prezenta cauză, mutatis mutandis.
5. Este real că, nici la momentul pronunțării sentinței tribunalului, cu atât mai puțin la momentul exprimării refuzului de către pârâtul recurent, CJUE încă nu se pronunțase.
Or, până când CJUE nu se pronunțase în acest sens, a pretinde nici măcar autorității fiscale, ci Serviciului Public Comunitar Regim Permise de Conducere și Înmatriculare a Vehiculelor să aprecieze asupra conformității unor taxe cu prevederile europene, este total lipsit de temei legal.
Cât timp nelegalitatea taxei pentru emisii poluante nu fusese statuată cu putere general obligatorie, refuzul pârâtului intimat de a proceda la înmatriculare fără plata taxei pentru emisii poluante, deci cu nesocotirea unei prevederi legale în vigoare, asupra nelegalității căreia nu s-a pronunțat CJUE, a fost unul justificat, iar sentința tribunalului – la momentul pronunțării acestea – lipsită de temei legal.
6. Pentru a da însă deplină eficiență Ordonanței CJUE, pronunțată pe parcursul soluționării prezentului recurs, instanța va menține sentința tribunalului, însă pentru considerentele arătate mai sus.
O atare soluție și parcursul prezentului diferend exclud orice culpă a instituției recurente, al cărei refuz, la momentul exprimării lui, era justificat.
Văzând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază sentința tribunalului ca fiind justă, însă cu rezervele de argumentare ce se desprind din cele ce preced, astfel că – în temeiul art. 496 NCPC – va respinge ca neîntemeiat prezentul recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă INSTITUȚIA P. G. – SERVICIUL PUBLIC COMUNITAR REGIM PERMISE DE CONDUCERE ȘI ÎNMATRICULARE A VEHICULELOR împotriva sentinței civile nr. 502/11.07.2013, pronunțată de Tribunalul G. – Secția Civilă, în dosarul nr. _ , în contradictoriu cu intimata-reclamantă P. A. D. ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 iunie 2014.
PREȘEDINTE | JUDECĂTOR | JUDECĂTOR |
B. L. PATRAȘ | E. C. V. | M. N. |
GREFIER |
I. C. B. |
Red. B.L.P. / 2 ex.
Jud. fond M. C.
| ← Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 5031/2014.... | Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 6816/2014.... → |
|---|
