Anulare act administrativ. Decizia nr. 4115/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4115/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 3716/87/2012*
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 4115 R
Ședința publică din data de 23.05.2014
Curtea constituită din:
Președinte - R. M. V.
Judecător - I. F.
Judecător – S. P.
Grefier - C. I. Ș.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN (fostă DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN) prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice Ploiești, împotriva sentinței civile nr. 1118/18.07.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M. S., și cu intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legală îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței faptul că s-a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Curtea repune cauza pe rol, având în vedere că nu mai subzistă temeiul pentru care a fost suspendată judecata, CJUE pronunțându-se în cauza C. 214/2013.
Constatând cauza în stare de judecată, Curtea reține dosarul în pronunțare.
CU R T E A,
Deliberând asupra recursului de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1118/18.07.2013 Tribunalul Teleorman a respins ca nefondată excepția inadmisibilității invocată de pârâta Administrația Finanțelor Publice a Mun. A., a admis acțiunea formulată de reclamanta T. M. S., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A., DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, a anulat decizia nr. 158/12.07.2012 emisă de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman, a obligat pârâta Administrația Finanțelor Publice a municipiului A. să restituie reclamantei suma de 6.311 lei, achitată cu titlu de taxă de poluare cu chitanța . nr._/11.06.2012 și la plata dobânzii calculată potrivit art. 124 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală (r3), cu modificările și completările ulterioare. Totodată a obligat pârâtele la plata către reclamantă a cheltuielilor de judecată în sumă de 546,3 lei, reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar. Tribunalul a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în garanție a ADMINISTRAȚIEI F. PENTRU MEDIU BUCUREȘTI, formulată de pârâta Direcția Generală a Finanțelor Publice Teleorman.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs, în termen legal, Direcția Generală a Finanțelor Publice a Județului Teleorman, solicitând modificarea sentinței, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
Hotărârea pronunțata este lipsita de temei legai si a fost data cu aplicarea greșita a legii ( art. 304 pct. 9 Cod procedura civila).
Instanța de fond a reținut ca, acțiunea este întemeiata, întrucât taxa achitata de intimatul reclamant este o taxa interzisa de dispozițiile art. (90) 110 din Tratatul CE, dar si faptul ca începând cu data de 01.01.2007, data la care România a aderat la UE, reglementările comunitare sunt direct aplicabile in ordinea juridica interna, având prioritate fata de dispozițiile interne, asa cum rezulta din dispozițiile art. 11 alin. (1 si 2), art. 148 alin. (2 si 4) din Constituție si din prevederile Legii nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României si Bulgariei la UE.
Precizează ca DGFP Teleorman, in apărarea de fond, a invocat excepția prescripției extinctive, excepția lipsei calității procesuale pasive a DGFP Teleorman, si excepția inadmisibilității acțiunii, fata de care instanța de fond nu s-a pronunțat.
1. F. de reținerile instanței, pe fond
Instanța in rejudecarea fondului, a anulat Decizia nr. 158/12.07.2012 emisa de DGFP Teleorman.
Potrivit legislației cadru care reglementează instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa specială auto se plătea cu ocazia primei înmatriculări a autovehiculelor pe teritoriul României și a fost considerată o alternativă de tranziție, instituită ca urmare a faptului că după aderarea la Uniunea Europeană, în conformitate cu principiul liberei circulații a mărfurilor între statele membre, România a renunțat la actele normative care restricționau înmatricularea autovehiculelor cu norma de poluare mare (menționează că de la 1.07.1998 nu era permisă înmatricularea autovehiculelor non-euro și Euro 1, iar de la 1.01.2002 și a celor cu Euro 2).
Conformându-se acestei cerințe, Guvernul României a adoptat O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, publicată în M. Of. nr. 327/25.04.2008, intrată în vigoare la data de 1 iulie 2008.
Potrivit art. 1 din O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule "(1) Prezenta ordonanță de urgență stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, denumită în continuare taxă, care constituie venit la bugetul F. pentru mediu si se gestionează de Administrația F. pentru Mediu.
(2) Din sumele colectate potrivit prezentei ordonanțe de urgență se finanțează programe și proiecte pentru protecția mediului."
în condițiile în care, legislația fiscală prevede în mod expres plata taxei de poluare cu ocazia primei înmatriculări în România, rezultă că această taxă este în mod legal datorată.
In conformitate cu art. I- 33 alin. 1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005 „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținui lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea unei forme și a mijloacelor".
Jurisprudența Curții a stabilit că art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene este încălcat numai atunci când cuantumul taxei de poluare, calculat fără luarea în calcul a deprecierii reale a vehiculului, exced cuantumul taxei reziduale încorporat în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Față de aceste aspecte, rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai în privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului.
Arătă ca, potrivit art. 110 primul paragraf din Tratatul de Instituire a Comunității Europene „Nici un stat membru, nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne de orice natură, mai mari decât cele ce se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare".
Din jurisprudența constantă a Curții de Justiție a Comunității Europene a rezultat că tratatul nu este încălcat prin instituirea unei taxe de poluare în momentul primei înmatriculări a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intră în regimul intern de impozitare, domeniu rezervat prerogativelor suverane ale statelor membre.
De asemenea, conform H.G. nr. 686/2008, nivelul taxei este determinat de norma de poluare corelat cu vechimea, rulajul mediu anual și starea generală standard și reprezintă reflecția în plan fiscal a principiului „poluatorul plătește", principiu unanim acceptat la nivelul Uniunii Europene.
Legea - cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp, autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor.
Având în vedere cele arătate, taxa de poluare pentru autovehicule a fost instituită în scopul asigurării protecției mediului, cu luarea în considerare a legislației comunitare și a jurisprudenței Curții de Justiție a Comunității Europene, taxa reprezentând opțiunea legiuitorului național, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art. 13 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, potrivit căruia: „Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Apreciază că nu sunt încălcate prevederile art. 110 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, întrucât taxa de poluare instituită prin O.U.G. nr. 50/2008 nu poate fi asimilată impozitelor interne, deoarece această taxă este percepută pentru asigurarea protecției mediului tuturor proprietarilor de autoturisme care, prin înmatricularea acestora în România, doresc să le utilizeze pe teritoriul României și, în consecință, contribuie la poluarea mediului.
O.U.G. 50/2008 stabilește că taxa de poluare se face venit la Fondul pentru mediu. Acest Fond este gestionat de Administrația F. pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru mediu; Taxa este condiție obligatorie pentru înmatricularea autovehiculelor în România.
Mai mult, art. 8 din O.U.G. nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, prevede în mod clar situația în care se restituie taxa de poluare, și anume: „Atunci cand un autovehicul pentru care s-a plătit taxa in România este ulterior scos din parcul auto național se restituie valoarea reziduala a taxei, calculata in raport cu prevederile legale in vigoare la momentul înmatriculării autovehiculului in România, potrivit prevederilor alin. (2)".
Restituirea taxei de poluare se poate solicita doar ca diferențe de taxe plătite, in anumite cazuri expres si limitativ prevăzute de lege, conform cap. VI din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008.
Astfel art. 8 din Normele Metodologice de aplicare a OUG nr. 50/2008, prevede situația in care se restituie sumele reprezentând diferentele de taxa de poluare rezultate in urma contestării taxei cand aceasta a fost plătită.
Întrucât, acțiunea formulata de către reclamanta nu se poate încadra in niciuna dintre cele 2 situații legale in care se poate solicita restituirea taxei de poluare, cererea acesteia este neîntemeiata in drept.
F. de prevederile OUG nr. 50/2008, privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, taxa de poluare, nu reprezintă un impozit suplimentar, perceput de Statul R., ca urmare a primei înmatriculări a unui autoturism sau autovehicul pe teritoriul României, ci a fost instituita in vederea constituirii si colectării de fonduri pentru protejarea mediului si a aerului, împotriva poluării acestuia.
2. In ce privește cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu
Instanța in rejudecarea fondului, a respins cererea de chemare in garanție a Administrației F. pentru Mediu, întrucât DGFP Teleorman a fost chemata in judecata numai pentru capătul de cerere privind anularea Deciziei nr. 158/12.07.2012 emisa de DGFP Teleorman.
Contrar reținerilor instanței de rejudecare, consideră ca DGFP Teleorman avea calitate in a formula o asemenea cerere, întrucât in decizia atacata este soluționat si capătul de cerere privind plata taxei de poluare. AFP A. nu face decât oficiul de încasare a sumelor, deoarece Administrația F. de Mediu nu are o structura in acest sens.
Sumele urmează a se restitui din contul Administrației F. de Mediu ce este deschis la unitățile de Trezorerie din cadrul DGFP Teleorman.
Acest aspect este intarit de dispozițiile art. 5 alin. (3) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, care stipulează: (3) Taxa se plătește de către contribuabil într-un cont distinct deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu, iar dovada plății acesteia va fi prezentată cu ocazia înmatriculării sau transcrierii dreptului de proprietate asupra autovehiculului aflat în una dintre situațiile prevăzute la art. 4".
Este adevărat că această taxă se calculează de autoritatea fiscala competenta, dar potrivit art. 5, alin. 3 din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „Taxa se plătește de către contribuabil . deschis la unitățile Trezoreriei Statului, pe numele Administrației F. pentru Mediu
Întrucât taxa este în context cu principiul comunitar „poluatorul plătește" si dispozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, veniturile realizate din taxare reprezintă sursă bugetară pentru fondul de mediu gestionat de Administrația F. de Mediu.
Prin urmare, Administrația F. de Mediu trebuie, conform legii, sa stea in instanța in calitate de chemat in garanție.
3. Cu privire la cheltuielile de judecata in suma de 346,3 lei instanța de rejudecare, a obligat „paratele", la plata sumei de 346,3 lei, reprezentând cheltuieli de judecata.
In mod eronat instanța a obligat, la plata sumei de 346,3 lei, având in vedere materia cheltuielilor de judecata reglementata de art.274-277 din Codul de procedura civila si reprezintă ansamblul sumelor de bani pe care trebuie sa le suporte părțile in legătura cu activitatea procesuala.
Fundamentul juridic al acordării cheltuielilor de judecată este reprezentat de culpa procesuală a părții care cade în pretenții.
Rolul cheltuielilor de judecata este si acela de a acționa ca veritabile sancțiuni procedurale, fiind suportate in final de partea din vina căreia s-a promovat acțiunea. Cheltuielile de judecata nu pot fi limitate numai la finalitatea de a constitui o sancțiune procedurala. Ele au rolul de a despăgubi partea care a câștigat procesul si care nu este vinovata de declanșarea activității judiciare.
Prin aceasta, cheltuielile de judecata constituie si o frâna in calea, adeseori uzitata, a procesivitatii excesive.
In aceasta cauza nefiind vinovata de declanșarea activității judiciare, DGFP Teleorman, nu poate fi obligata la plata cheltuielilor de judecata.
Apreciază ca Administrației F. de Mediu ii revine obligația plații cheltuielilor de judecata, DGFP Teleorman, nu face decât oficiul incasarii acestor sume, ele fiind folosite in exclusivitate de către Administrația F. de Mediu, si nu se fac venit la Bugetul General Consolidat al Statului.
În drept, a invocat prevederile art. 299 - 316 Cod procedura civila.
Intimata-reclamantă și intimata-chemată în garanție nu au depus întâmpinări.
Curtea, examinând sentința recurată, în raport de criticile formulate, precum și din oficiu sub toate aspectele de fapt și de drept, conform art. 304 și art. 304 indice 1 C.proc.civ., constată următoarele:
Asupra admisibilității acțiunii împotriva refuzului nejustificat de restituire a taxei de poluare, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe poluare, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 9/2012 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
În dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect Curtea constată, contrar susținerilor recurentei că reclamanta a formulat cerere de restituire pe cale administrativă la data de 20.06.2012, răspunzându-i prin decizia nr. 158/12.07.2012, cererea sa fiind respinsă, fiind deci în prezența „refuzului nejustificat”.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Față de aceste considerente, Curtea constată că excepția inadmisibilității invocată de către pârâtă a fost în mod corect respinsă de prima instanță.
În ceea ce privește excepția prescripției, invocată pentru prima oară în recurs, Curtea reține că și aceasta este neîntemeiată, întrucât taxa pentru emisii poluante a fost achitată la data de 11.06.2012, iar termenul de a cere restituirea se împlinește, conform art.135 din Codul de procedură fiscală, la data de 1.01.2018.
Totodată, în ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive, în mod greșit susține recurenta că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra acesteia, de vreme ce nici nu a fost invocată.
Fiind vorba de o excepție procesuală absolută, Curtea o va analiza în cele ce urmează:
In general, calitatea procesuala presupune existenta unei identitati intre persoana reclamantului si persoana care este titular al dreptului incalcat (calitatea procesuala activa) sau intre persoana paratului si cel obligat să respecte dreptul (calitatea procesuală pasivă).
In cadrul acțiunii in contencios administrativ, calitatea procesuală pasivă aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autoritatii publice care a emis (adoptat) actul atacat (organ de stat sau al unităților administrativ-teritoriale), indiferent de faptul ca aceasta are sau nu personalitate juridica civila, fiind suficienta capacitatea juridica administrativa.
Capacitatea juridica administrativa a autoritatii publice desemneaza aptitudinea acesteia, prevazuta de lege, de a realiza prerogative de putere publica, asigurand organizarea executarii si executarea in concret a legii, altfel spus, aptitudinea de a participa ca subiect independent in raporturi de drept administrativ, inclusiv in litigiile generate de aceste raporturi juridice.
Desi aceasta notiune nu trebuie confundata cu cea de competenta, este evident ca orice autoritate publica este parte in raporturile de drept administrativ nascute din propriile acte de autoritate emise (adoptate) ca urmare a exercitarii atributiilor sale.
Apoi, in raporturile procedural-fiscale, calitatea de subiect activ revine statului si unitatilor administrativ-teritoriale (art. 17 alin. 1 C.proc.fisc.).
In concret, insa, in raporturile juridice de drept procedural fiscal stau “organele fiscale” determinate potrivit prevederilor art. 17 alin. 3-5 C.proc.fisc., statul fiind reprezentat de Ministerul Finantelor Publice, prin Agentia N. de Administrare Fiscala si unitatile sale subordonate cu personalitate juridica.
Aceste organe au competenta generala privind administrarea creanțelor fiscale, astfel ca, ori de cate ori competenta administrării unor anumite categorii de creanțe fiscale nu este atribuita printr-un act normativ cu putere de lege altor organe, aceasta competenta aparține organelor fiscale menționate.
Conform prevederilor art. 5 alin. 1 și art. 10 din Legea nr. 9/2012, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 9/2012, activitatile privind stabilirea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
In cauza, Curtea constată că potrivit prevederilor art. 2 din OMFP nr. 1899/2004, restituirea sumelor plătite ca și obligații fiscale se efectuează la cererea contribuabilului, în termen de 45 de zile de la data depunerii si înregistrării cererii acestuia la organul fiscal căruia îi revine competenta de administrare a creanțelor bugetare, potrivit art. 33 din O.G. nr. 92/2003, în speță acesta fiind Administrația Județeană a Finanțelor Publice Teleorman (fostă AFP A.). Mai remarcă Curtea că în cauză s-a solicitat și anularea deciziei de soluționare a contestației formulată pe cale administrativă, decizie emisă de DGFP Teleorman, fiind pe deplin justificată și calitatea procesuală pasivă a acesteia.
Pe fond, Curtea constată că taxa a fost plătită de către intimata-reclamantă în baza dispozițiilor Legii nr. 9/2012 pentru înmatricularea în România a autovehiculului marca Skoda O., . tmbbs61z_, înmatriculat anterior într-un stat membru al Uniunii Europene - Germania.
Deși a avut în vedere alt act normativ decât cel incident în cauză (OUG nr. 50/2008, în loc de Legea nr. 9/2012), Curtea constată totuși că instanța de fond a dezlegat în mod corect problema supusă judecății, respectiv împrejurarea dacă taxa auto respectivă contravine art. 90 paragraful 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene (în prezent art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene).
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Abia ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
În ceea ce privește obligarea pârâtelor la plata cheltuielilor de judecată, Curtea observă că observațiile recurentei sunt eronate, acțiunea reclamantei a fost admisă în totalitate în raport cu pârâta, astfel că în mod corect tribunalul a obligat-o la suportarea acestor cheltuieli, întrucât a căzut în pretenții. Totodată, exercițiul acțiunii în justiție pentru recuperarea taxei pentru emisii poluante încasate nelegal nu poate fi asimilat procesivității excesive.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, aceasta a fost respinsă în mod corect de către prima instanță, întrucât nu sunt îndeplinite condițiile art. 60-63 C.. Pârâta Direcția Generală a Finanțelor publice Teleorman a fost chemată în judecată numai pentru capătul de cerere privind anularea deciziei emise în soluționarea contestației formulate împotriva deciziei de calcul a taxei de poluare. Ori, în această situație Administrația F. pentru Mediu nu are obligația de garanție a DGFP Teleorman.
Având în vedere aceste considerente, Curtea, în baza art. 312 alin. (1) teza a II-a C.proc.civ., va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursul formulat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, împotriva sentinței civile nr. 1118/18.07.2013, pronunțată de Tribunalul Teleorman, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimata-reclamantă T. M. S. și cu intimatul-chemat în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „taxă de poluare”.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 23.05.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
M. R. V. I. F. S. P.
GREFIER,
C. I. Ș.
Red./tehnored./ 2 ex./jud. S.P./23.06.2014
Tehnored. C.I.Ș
Judecător de fond: R. M. - Tribunalul Teleorman - SCMASCAF
| ← Suspendare executare act administrativ. Decizia nr. 19/2014.... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 2675/2014. Curtea de... → |
|---|
