Despăgubire. Decizia nr. 9474/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 9474/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 18-12-2014 în dosarul nr. 2677/122/2012*
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9474
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 18 DECEMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentele – pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr.98 din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. și intimatul-pârât C. L. al Comunei Ghimpați, având ca obiect "despăgubiri".
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, a răspuns intimatul-pârât C. L. al Comunei Ghimpați prin avocat E. D. cu împuternicire avocațială la dosar, intimatul-reclamant D. G. prin mandatar G. Ș., lipsind recurentele-pârâte.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, la data de 16.12.2014, prin serviciul registratură, recurentele-pârâte a depus note de ședință 1 exemplare.
Curtea arată faptul că, împuternicirea dată la fond are caracter general motiv pentru care nu poate depune concluzii.
La interpelarea Curții, intimatul-pârât C. L. al Comunei Ghimpați prin avocat, arată că nu mai are cereri, excepții sau probe noi, doar probele existente în dosarul de fond.
Nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recursul formulat.
Intimatul-pârât C. L. al Comunei Ghimpați prin avocat, solicită respingerea recursului pentru considerentele expuse pe larg prin întâmpinare.
Curtea, în conformitate cu prevederile cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CERERILE
La data de 18.10.2012, pe rolul Tribunalului G., sub nr._ a fost înregistrată cererea de chemare în judecată formulată de reclamantul D. G. împotriva Consiliului L. al Comunei Ghimpați reprezentat de primar pentru nereturnarea către A. Națională pentru Restituirea Proprietăților București a dosarului nr._/C.C întocmit în baza legii 10/2001, pentru despăgubiri pentru imobilul teren și construcție, preluat abuziv în 1956 pentru neplata unor impozite.
În fapt, A. Națională pentru Restituirea Proprietății București, a retransmis dosarul pentru completarea cu documente din care să reiasă că neplata impozitelor și preluarea s-a făcut fără voința proprietarului, la Primăria Ghimpați.
C. L. al Primăriei Ghimpați a refuzat fără motiv transmiterea dosarului, iar reclamantul a formulat plângere penală la DNA, împotriva primarului Carapceanu C. și secretarul P. M., pentru fals la legea 18/1991 abuz în serviciu, amenințare, intimidare și șantaj.
La dosar au fost anexate, în copie următoarele acte: adresa nr. 5348/28.09.2012 a Primăriei Comunei Ghimpați, procură, plângere, adresa nr. 188/1992 a Primăriei Ghimpați, schiță teren 1800 mp, certificat, adresă nr. 3327/01.09.1958 a Sfatului Popular al regiunii București, carnet de membru al Asociației Foștilor Deținuți Politici din România, legitimație, contract de închiriere, sentința civilă nr 331/21.06.1956 a Tribunalului Popular al Raionului Drăgănești-V., adresa nr._/18.11.1967, adeverința, notificare, adresa nr. 2916/20.08.2002 a Primăriei Comunei Ghimpați, adresa nr. 3784/24.11.2003 a Consiliului L. Ghimpați, sentința civilă nr. 145/09.10.2008 a Tribunalului G., referat, dispoziția nr. 6/21.01.2009 a Primarului Comunei Ghimpați, referat, proces verbal din 10.05.2011 al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților –Direcția de C. și pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor, adresa nr. 3849/08.08. 2011 a Primăriei Ghimpați, memoriu, adresa nr. 4170/31.08.2012 a Primăriei Comunei Ghimpați, extras.
C. L. al Comunei Ghimpați a formulat întâmpinare prin care s-a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale a Consiliului L. al Comunei Ghimpați, introducerea în cauză a Primăriei, iar pe fond respingerea acțiunii deoarece reprezintă un abuz din partea reclamantului.
S- a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art. 242 alin 2 Cod procedură civilă.
Prin Încheierea din data de 06.12.2012 instanța a calificat cererea ca fiind contestație împotriva refuzului nejustificat de soluționare a dreptului reclamantului de către Agenția Națională de Restituire a Proprietăților și a dispus introducerea în cauză a acesteia, în calitate de pârâtă.
Reclamantul a depus la dosar cerere precizatoare prin care a arătat că înțelege să se judece cu A. Națională de Restituire a Proprietăților București, entitatea ce refuză să îi recunoască dreptul asupra căruia s-a hotărât irevocabil prin sentința civilă 145/09.10.2008 de Tribunalul G..
În întâmpinarea formulată C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor, a invocat:
- excepția necompetenței completului de cauze civile.
- nulitatea dispoziției nr 463/2009 emisă de Primăria Ghimpați.
- excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
În privința necompetenței s-a arătat că aceasta aparține conform art. 20TitlulVII din legea 247/2005 instanței de contencios administrativ.
Referitor la nulitatea hotărârii 463/2009 se susține că a fost dată cu încălcarea dispozițiilor legale ( legea 10/2001 art. 2 alin 1) astfel că aceasta este afectată de o cauză de ineficiență.
În ce privește prematuritatea se arată că OUG 4/2012, a suspendat procedurile de acordare a despăgubirilor până la adoptarea unei noi reglementări, această perioadă a fost prelungită prin legea 117/2012 până la 15.05.2013 astfel că legea oprește orice procedură în legătură cu cererea reclamantului.
În drept, se invocă legea 10/2001, HG 1095/2005, OUG 81/2007, OUG 4/2012, legea 554/2004, art. 115-119 Cod procedură civilă.
Prin încheierea din 11.04.2013 instanța civilă a admis excepția necompetenței completului de cauze civile generale și a declinat competența aceluiași judecător pentru completul de contencios administrativ și fiscal CFA 5.
TRIBUNALUL
Prin sentinta civila nr.58/23.05.2013, tribunalul a admis cererea, a constatat refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. C. pentru Stabilirea despăgubirilor de soluționare a dreptului reclamantului, a obligat C. la stabilirea întinderii drepturilor de despăgubire a reclamantului în condițiile dispoziției primarului Comunei Ghimpați nr. 463/01.07.2009 și a sentinței civile 145/09.10.2008 a Tribunalului G., irevocabilă, act pe care dispoziția se fundamentează, a respins excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de C. L. Ghimpați.
Pentru a pronunta aceasta solutie, tribunalul a retinut urmatoarele:
Conform art. 2 alin 1 lit. i din legea 554/2004 refuz nejustificat de a soluționa o cerere reprezintă exprimarea explicită cu exces de putere a voinței de a nu rezolva cererea unei persoane; este asimilată refuzului nejustificat și nepunerea în executare a actului administrativ emis ca urmare a soluționării favorabile a cererii sau, după caz, a plângerii prealabile.
Prin sentința civilă nr. 145/09.10.2008 Tribunalul G. a hotărât irevocabil ca reclamantul D. G. este îndreptățit la restituirea imobilului din . compus din construcții și teren așa cum sunt ele descrise în hotărârea de vânzare silită sentința civilă 331/21.06.1956 a Tribunalului Popular al Raionului Drăgănești V., prin echivalent, în condițiie legii speciale.
Ori dacă îndreptățirea la restituirea imobilului prin echivalent-despăgubiri este intrată sub puterea lucrului judecat, verificările autorității sau comisiei și restituirea întregii documentații către C. L. Ghimpați reprezintă un simplu abuz generat de cercetarea superficială a actelor cel privesc pe reclamant, un refuz nejustificat de punere în aplicare a dreptului recunoscut pe cale judecătorească.
Dacă, și din perspectiva instituțiilor cu atribuții administrative, cuvântul justiției mai reprezintă ceva, nu ne explicăm lejeritatea cu care s-au putut formula obiecții asupra dreptului reclamantului și insistența, cu care acesta a continuat să fie deranjat, deși era evident că, i se datorau numai scuze.
Se va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive a Consiliului L. Ghimpați pentru că reprezintă una din instituțiile implicate și mare parte din întârziere i se datorează.
Pentru aceste considerente, tribunalul urmează să admită cererea formulată de D. G., reprezentat prin mandatar G. Ș., în contradictoriu cu pârâții A. Națională de Restituire a Proprietății - C. C., și C. L. al Comunei Ghimpați.
Va constata refuzul nejustificat al Autorității Naționale pentru Restituirea Proprietăților - C. C. pentru Stabilirea despăgubirilor de soluționare a dreptului reclamantului și va obliga C. la stabilirea întinderii drepturilor de despăgubire a reclamantului în condițiile dispoziției primarului Comunei Ghimpați nr. 463/01.07.2009 și a sentinței civile 145/09.10.2008 a Tribunalului G., irevocabilă, act pe care dispoziția se fundamentează.
RECURSUL
Parata C. C. pentru Stabilirea Despăgubirilor (actualmente C. N. pentru Compensarea Imobilelor) a introdus recurs impotriva sentintei de mai sus, invocand excepția de nulitate a Dispoziției nr. 463/2009 emisă de Primăria Municipiului G. si excepția prematurității cererii de chemare în judecată.
I. Referitor la excepția de nelegalitate a dispoziției nr.463/2009, arata următoarele:
Potrivit art. 4 alin.1 din Legea nr.554/2004, legalitatea unui act administrativ unilateral poate fi cercetată în cadrul unui proces, pe cale de excepție, din oficiu sau la cererea părții interesate. în acest caz, instanța, constatând că de actul administrativ depinde soluționarea litigiului pe fond, va sesiza prin încheiere motivată instanța de contencios adminsitrativ competentă, suspendând cauza.
Astfel, în urma analizării dosarului de despăgubire nr. 45237ICC al reclamantului s-au constatat următoarele:
Domnul D. G. a solicitat acordarea despăgubirilor pentru imobilele situate în centrul Comunei Ghimpați, pe o suprafață de 1800 mp, 2500 mp vie, 1000 mp lac-baltă și 8,05 Ha teren arabil extravilan din care 3800 mp teren situate la intersecția drumurilor București-A. cu G.-Gaești.
Potrivit actelor atașate la dosar, imobilul notificat a fost preluat pentru neplata impozitelor în temeiul Decretului nr. 224/1951 privitor la urmărirea imobiliară pentru realizarea creanțelor Statului, în baza sentinței civile nr. 331/1956.
Potrivit art. 2, alin.1, lit. d) din Legea nr. 10/2001, republicată, prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege: (...) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate.
D. urmare, raportat la dispozițiile art.2 alin.1 din Legea nr.10/2001, republicată, conform cărora prin imobile preluate în mod abuziv se înțelege:
a) imobilele naționalizate prin Decretul nr.92/1950 pentru naționalizarea unor imobile, cu modificările și-completările ulterioare, prin Legea nr.119/1948 pentru naționalizarea întreprinderilor industriale, bancare, de asigurări, miniere și de transporturi, precum și prin alte acte normative de naționalizare;
b) imobilele preluate prin confiscarea averii, ca urmare a unei hotărâri judecătorești de condamnare pentru infracțiuni de natură politică, prevăzute de legislația penală, săvârșite ca manifestare a opoziției față de sistemul totalitar comunist;
c) imobilele donate statului sau altor persoane juridice în baza Decretului nr. 410/1948 privind donațiunea unor întreprinderi de arte grafice, a Decretului nr.478/1954 privind donațiile făcute statului și altele asemenea, neîncheiate în formă autentică, precum și imobilele donate statului sau altor persoane juridice, încheiate în forma autentică prevăzută de art.813 din Codul civil, în acest din urmă caz dacă s-a admis acțiunea în anulare sau în constatarea nulității donației printr-o hotărâre judecătorească definitivă și irevocabilă;
d) imobilele preluate de stat pentru neplata impozitelor ca urmare a unor măsuri abuzive impuse de stat, prin care drepturile proprietarului nu puteau fi exercitate;
e) imobilele considerate a fi fost abandonate, în baza unei dispoziții administrative sau a unei hotărâri judecătorești pronunțate în temeiul Decretului nr.111/1951 privind reglementarea situației bunurilor de orice fel supuse confiscării, confiscate, fără moștenitori sau fără stăpân, precum și a unor bunuri care nu mai folosesc instituțiilor bugetare, în perioada 6 martie 1945 - 22 decembrie 1989;
f) imobilele preluate de stat în baza unor legi sau a altor acte normative nepublicate, la data preluării, în Monitorul Oficial al României, Partea I, sau în Buletinul Oficial;
g) imobilele preluate de stat în baza Legii nr. 139/1940 asupra rechizițiilor și care nu au fost restituite ori pentru care proprietarii nu au primit compensații echitabile;
r
h) orice alte imobile preluate de stat cu titlu valabil, astfel cum este definit la art. 6 alin. (1) din Legea nr.213/1998 privind proprietatea publică și regimul juridic al acesteia; cu modificările și completările ulterioare;
i)orice alte imobile preluate fără titlu valabil sau fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare la data preluării, precum și cele preluate fără temei legal prin acte de dispoziție ale organelor locale ale puterii sau ale administrației de stat.
In această situație prin procesul-verbal nr.2138/10.05.2011, dosarul_/CC a fost returnat Prefecturii G., în vederea exercitării controlului de legalitate asupra actului administrativ emis, precum și asupra documentelor ce au stat la baza emiterii acestuia și cu rugamintea de a se comunica punctul de vedere motivat, cu privire la soluția administrativă propusă prin dispoziția primăriei, având în vedere că din cuprinsul Sentinței civile 331/1956 reiese faptul că imobilul notificat a trecut în proprietatea Statului Român în baza decretului-nr.224/1951, cât și din Legea 10/2001. S-a solicitat a se atașa acte din care să reiasă faptul că neplata impozitelor s-a datorat unor cauze independente de voința proprietarului.
Pentru fundamentarea soluției, sunt relevante si prevederile Normelor metodologice de aplicare unitară a Legii nr. 10/2001, republicată, aprobate prin Hotărârea nr. 498/2003, în vigoare la data emiterii dispoziției nr 1428/2006, potrivit cu care în cadrul procedurii administrative de rezolvare a notificărilor, entitatea implicată în aplicarea legii are libertatea de a aprecia, în funcție de circumstanțele fiecărui caz, dacă actul normativ invocat constituie titlu valabil sau titlu nevalabil pentru preluarea imobilului respectiv ( pct. 2.6 paragraful 2). De asemenea, în ceea ce privește art. 2 lit. h din lege, se statuează competența entității învestite cu soluționarea notificării de a califica, în cadrul procedurii administrative, împrejurarea că preluarea s-a făcut fără titlu valabil, fără a mai fi necesară parcurgerea unei alte proceduri care ar implica preexistenta unei hotărâri judecătorești definitive și irevocabile pronunțate în temeiul art. 6 -alin 3 din Legea nr. 213/1998, cu completările ulterioare.
II. Referitor la prematuritatea actiunii si la fondul acesteia, recurenta arata:
1. La data la care reclamantul a depus cererea de chemare în judecată, procedura de evaluare și emitere a deciziilor reprezentând titlul de despăgubire, a fost suspendată în temeiul O.U.G. nr. 4/2012, aprobată cu modificări prin Legea nr. 117/2012. Așadar, această perioadă de suspendare a fost cuprinsă între 15.03._13.
Acest interval de timp a fost necesar pentru a da posibilitatea statului român să realizeze o reformare a legislației în domeniu, atât în privința despăgubirii propriu-zise, cât și a mecanismului de acordare a acestora pentru a ajunge la situația în care legislația internă prevede o despăgubire certă, sigură și posibil a fi plătită.
Prin această suspendare s-a urmărit implementarea Hotărârii CE.DO. din cauza - pilot M. A. și alții împotriva României, dar și blocarea operațiunilor mai sus amintite, pentru intervalul de timp necesar atât pentru reformarea legislației în acest domeniu, cât și pentru găsirea resurselor financiare necesare plății despăgubirilor
In aceste condiții, practica judiciară a statuat cu caracter de principiu că solicitările având ca obiect obligarea la emiterea titlurilor de despăgubire de CCSD sunt premature, dreptul la soluționarea dosarului de despăgubiri fiind afectat de un termen suspensiv, până la împlinirea căruia obligația corelativă acestui drept neputându-se executa.
2. Ca urmare a publicării Legii nr. 165/2013 în Monitorul Oficial nr. 278/17.05.2013, procedura de soluționare a dosarelor de despăgubire constituite în temeiul Legii nr. 10/2001 se desfășoară în conformitate cu dispozițiile acesteia, astfel cum este prevăzut în mod expres la art. 4 din noua lege, conform căruia: „dispozițiile prezentei legi se aplică (...) cauzelor în materia restituirii imobilelor preluate abuziv aflate pe rolul instanțelor la data intrării în vigoare a prezentei legi".
Totodată, a fost înființată C. Națională pentru Compensarea Imobilelor, care a preluat atribuțiile Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Conform art. 17 alin.1 lit. a - b din lege, noua comisie validează/invalidează, în tot sau în parte, deciziile emise de entitățile învestite de lege, care conțin propunerea de acordare de măsuri reparatorii.
In privința termenului în care C. Națională are obligația de a soluționa dosarele de despăgubire înregistrate la Secretariatul Comisiei Centrale, facem precizarea că art. 34 alin. (1) stabilește un termen de 60 de luni de la data intrării în vigoare a noii legi
Mai mult decât atât, potrivit dispozițiilor art. 35 alin. (2), persoana care se consideră îndreptățită se poate adresa instanței de judecată în termen de 6 luni de la expirarea termenului prevăzut de lege pentru soluționarea cererii sale.
Din analiza coroborată a celor două texte de lege ante-menționate, rezulta că legiuitorul a stabilit, pe de o parte, un termen prohibitiv și absolut de 60 de luni, care împiedică formularea cererii înainte de împlinirea lui, iar, pe de altă parte, un termen imperativ (peremptoriu) și absolut de 6 luni a cărui nerespectare atrage sancțiunea decăderii din dreptul de a mai formula cererea de chemare în judecată.
Prin urmare, orice cerere de chemare în judecată formulată anterior împlinirii termenului prohibitiv de 60 de luni trebuie respinsă ca fiind prematur formulată.
3. Referitor la situația dosarului de despăgubire aferent Dispoziției nr. 463/2009 și înregistrat sub nr._/CC, recurenta arata că până la data redactării prezentului recurs, dosarul nu a fost retransmis Comisiei Naționale pentru Compensarea Imobilelor.
Ulterior retransmiterii dosarului acesta va fi supus analizei din punctul de vedere al existenței dreptului persoanei care se consideră îndreptățită la măsuri reparatorii, potrivit prevederilor art. 21 alin. 5 din Legea nr. 165/2013.
In speță, soluționarea dosarului aferent Dispoziției nr. 463/2009 se va face în concordanță cu dispozițiile noului act normativ, la care am făcut referire mai sus.
In aceste condiții, pretențiile reclamantului, astfel cum au fost formulate, nu își mai găsesc justificare legală în condițiile noului cadrul legislativ instituit prin Legea nr.165/2013, dosarul aferent Dispoziției nr. 463/2009 urmând a se soluționa cu respectarea procedurilor din noua lege.
In continuare, recurenta a descris procedura de solutionare a cererior in baza Legii nr.165/2013.
In drept, recurenta a invocat Legea nr. 10/2001, republicată, Legea nr.247/2005, OUG nr. 4/2012, Legea nr. 117/2012, Legea nr. 165/2013.
Intimatul C. L. al Comunei Ghimpați, județul G. a depus intampinare prin care a solicitat respingerea recursului ca neintemeiat, afirmand, in esenta, ca autorii reclamantului au deținut in . de locuit respectiv, una construita in anul 1925 cu o suprafața de 300 m.p. si cea de-a doua construita in anul 1943 cu o suprafața de 150 m.p., ambele construcții fiind amplasate pe un teren intravilan in suprafața totala de 1800 m.p.
In anul 1972 a fost instrainata construcția in suprafața de 300 m.p si terenul in suprafața de 800 m.p., prin contractul de vânzare- cumpărare nr. 604/30.03.1972.
In baza Legii nr. 18/1991, reclamantului i-a fost reconstituit dreptul de proprietate pentru suprafața de teren de 505 m.p. pe care, in anul 2000 a instrainat-o printr-un contract de vânzare- cumpărare.
Imobilul pentru care se solicita despăgubiri a fost preluat de stat pentru neplata impozitelor astfel cum rezulta din conținutul sentinței civile nr. 331/21 iunie 1956 pronunțata de Tribunalul Popular al Raionului Draganesti Vlasca - regiunea București, in dosarul nr. 1041/1956 având ca obiect urmărirea autoarei reclamantului D. I., pentru neplata taxelor si impozitelor datorate statului, in suma totala de 6.200 lei.
In prezent, acest imobil in suprafața totala de 495 m.p. ( construcție si teren) nu mai poate fi restituit in natura intrucat, o parte este ocupata de Agenția CEC Ghimpați iar cealaltă parte reprezintă zona de protecție a drumului național DN 6.
Prin Dispoziția nr. 463/01.07.2009 privind modificarea si completarea Dispoziției nr.6/21.01.2009 pentru soluționarea notificării nr.747/2001 depusa de către D. G. pentru imobilul situat in ., s-a dispus acordarea despăgubirilor in condițiile legii speciale privind regimul de stabilire si plata a despăgubirilor pentru imobilul in suprafața de 495 m.p. situat in ., imposibil de restituit in natura.
Dispoziția primarului comunei Ghimpați mai sus enunțata a fost fundamentata pe SENTINȚA irevocabila, nr. 145/09.10.2008, pronunțata de Tribunalul G..
Referatul conținând avizul de legalitate al prefectului județului G. asupra dispoziției nr. 6/21.01.2009 modificata prin dispoziția nr. 463/ 01.07.2009 emise de primarul comunei Ghimpați, județul G., insotit de dosarul aferent a fost trimis Secretariatului Comisiei Centrale pentru Stabilirea Despăgubirilor.
Urmare a verificării dosarului de către Direcția de C. si Pentru Coordonarea Secretariatului Comisiei Centrale Pentru Stabilirea Despăgubirilor, a fost comunicat Instituției Prefectului județului G., procesul verbal inregistrat de către aceasta din urma, sub nr. 5469/12.05.2011 prin care se solicita "completarea dosarului cu acte"din care sa rezulte ca, neplata impozitelor către stat s-a datorat unor cauze independente de voința proprietarului"
La data de 27.05. 2011, alăturat adresei nr. 5469, Instituția Prefectului județului G. a trimis intimatului dosarul intocmit in temeiul Legii nr. 10/2001 impreuna cu procesul verbal nr. 2138/10.05.2011 intocmit de către A. Naționala Pentru Restituirea Proprietăților, in sensul completării acestuia cu actele de care se face vorbire in procesul verbal respectiv, "cu acte din care sa rezulte ca neplata impozitelor s-a datorat unor cauze independente de voința proprietarului. "
Aceasta situație, a fost adusa la cunoștința reclamantului, atat prin adresa nr. 3020/27.06.2011 cat si prin adresa nr. 3849/08.08.2011. reclamantul intelegand sa faca dovada neplății impozitelor printr-o ""scrisoare" ( anexa 25- dosar fond) primita la data de 17.08.2011 si prin care, se reiterează de fapt,aspecte despre". bolșevica"si"
nelegalitatea pronunțării sentinței nr. 331/1956 in lipsa mamei".
Nefiind depuse din partea reclamantului actele necesare care sa faca dovada neplății impozitelor către stat prin adresa nr.4170/31.08.2012, inntimatul a adus la cunoștința reclamantului imposibilitatea noastră de a inainta dosarul completat Instituției Prefectului, județului G..
2. Prin sentința civila nr. 58/23.05.2013 pronunțata de Tribunalul G., a fost admisa cererea reclamantului si s-a constatat refuzul nejustificat al Autorității Naționale Pentru Restituirea Proprietăților - C. Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor de soluționare a dreptului reclamantului. A fost obligata C. Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor la despăgubirea reclamantului in condițiile Dispoziției nr.463/01.07.2009 a primarului comunei Ghimpați, dispoziție care s-a fundamentat pe sentința civila irevocabila nr. 145/09.10.2008 pronunțata de Tribunalul G..
3. Sentința civila nr. 58/23.05.2013 pronunțata de Tribunalul G. este legala si temeinica.
In mod corect, prima instanța Tribunalul G. a reținut ca prin sentința civila nr. 145/09.10.2008 a fost obligat primarul comunei Ghimpați sa emită dispoziție in favoarea reclamantului, privind masurile reparatorii prin echivalent pentru imobilul fosta proprietate situat in raza localității Ghimpați, județul G. compus din construcții actualmente demolate si teren afferent in suprafața de 1800 m.p.
Având in vedere declarația autentificata sub nr. 843/28.05.2009 depusa la Instituția Prefectului G. s-a dispus ca reclamantului sa-i fie acordate despăgubiri in condițiile legii speciale, pentru teren intravilan in suprafața de 495 m.p.
In acest sens, a fost încheiat si referatul nr.7684/17.07.2009 ( anexa 20- dosar fond) aprobat de Instituția Prefectului județului G..
Sunt nelegale susținerile recurentei C. Centrala Pentru Stabilirea Despăgubirilor acelea ca pana la data redactării prezentului recurs, dosarul nu a fost retansmis Comisiei Naționale Pentru Compensarea Imobilelor cata vreme, dosarul ne-a fost retrimis ,astfel cum rezulta din adresa nr.5469/27.05.2011 ( anexa 22 - dosar fond) si toate acestea, au fost aduse la cunoștința reclamantului D. G..
O soluție de reluare a procedurilor cu caracter administrativ, contravine principiului soluționării cauzei ., consacrat prin art.6 paragraful 1 din Convenția pentru Apărarea Drepturilor Omului si a Libertăților Fundamentale.
In același timp, in cazul in care unitatea deținătoare sau unitatea investita cu soluționarea notificării nu ar fi respectat obligația instituita prin art.25 si 26 din Legea nr. 10/2001, de a acorda persoanei îndreptățite despăgubiri, in termen de 60 de zile de la inregistarea notificării sau, dupa caz de la data depunerii actelor doveditoare, se impune ca instanța investita sa evoce fondul in condițiile art.297 alin.l C.proc.civ., si sa constate pe baza materialului probator administrat daca este sau nu, întemeiata cererea de restituire prin echivalent.
Așadar, instanța de fond a soluționat in mod corect acțiunea reclamantului- persoana îndreptățită la acordarea despăgubirilor ootrivit legii speciale, ca urmare a refuzului de a primi si soluționa dosarul de către C. Centrala.
Nu pot fi reținute cele susținute de recurenta, aceasta dand o interpretare greșita si prezentând trunchiat chiar si dispozițiile legii speciale iar o astfel de interpretare duce la incalcarea art.l din Primul Protocol Adițional la Convenție privind dreptul fundamental la proprietate si a dispozițiilor art.20 din Constituția României, conform cărora in materia drepturilor fundamentale ale omului, nu numai textelor legilor interne, inclusiv, ale Constituției României trebuie sa respecte convențiile internaționale la care România este parte, dar si interpretarea si aplicarea acestora trebuie sa fie conforma acestor norme internaționale, in caz de conflict, având prioritate norma internaționala.
In ceea ce privește critica referitoare la asa zisa obligativitate a producerii de dovezi din partea reclamantului pentru neplata taxelor si impozitelor la momentul preluării imobilului de către stat, acest aspect a fost stabilit cu autoritate de lucru judecat, prin sentința civila nr. 145/09.10.2008.
Pe de alta parte, Dispoziția primarului Comunei Ghimpați nu este una nelegala cata vreme este fundamentata pe o sentința civila irevocabila si cata vreme, imobilul nu poate fi restituit in natura, masurile reparatorii urmând a fi acordate in condițiile prevăzute de Titlul VII din Legea nr.247/2005.
IN D.: art.l 15 C.proc.civ.,precum si toate celelalte dispoziții legale invocate in cuprinsul prezentei întâmpinări.
CURTEA
A. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile OUG nr.4/2012.
Prematuritatea se analizeaza la momentul introducerii actiunii, nefiind posibil ca o actiune introdusa in termen sa devina prematura pe parcursul judecati, cu atat mai mult cu cat cauza prematuritatii este provocata de faptul unilateral al paratului-debitor.
In plus, potrivit art.110, alin.3 C.pr.civila, se pot formula înainte de împlinirea termenului, cereri pentru executarea la termen a unor obligațiuni, ori de câte ori va socoti că cererile sunt îndreptățite pentru a preîntâmpina reclamantului o pagubă însemnată pe care acesta ar încerca-o dacă ar aștepta împlinirea termenului.
Or, paguba incercata de reclamant prin asteptarea expirarii termenului de suspendare prevazut de OUG nr.4/2012 ar consta in prelungirea perioadei de timp pana la emiterea titlului de despagubire cu perioada de timp necesara introducerii si solutionarii unei noi actiuni in justitie, in conditiile in care déjà dosarul sau administrativ sta in nelucrare de mai multi ani, ceea ce ar duce in mod evident la incalcarea termenului rezonabil de solutionare a litigiului.
B. In ceea ce priveste exceptia prematuritatii actiunii, prin raportare la prevederile Legii nr.165/2013.
Dupa cum s-a aratat mai sus, acest act normativ a aparut pe parcursul procesului, astfel incat el nu poate influenta „ de plano” analiza prematuritatii prin raportare la data introducerii actiunii.
C.In ceea ce priveste exceptia nulitatii dispozitiei nr.463/2009
Recurenta si-a intemeiat exceptia pe dispozitiile art.4 din Legea nr.554/2004, privitoare la exceptia de nelegalitate a unui act administrativ.
Trebuie precizat insa ca nelegalitatea unui act administrativ cu caracter individual poate fi cercetata pe cale de exceptie numai cu conditia ca respecticul act sa fie susceptibil de contestare in fata instantei de contencios administrativ si pe cale principala.
Or, dispozitia nr.463/2009 a fost emisa in baza Legii nr.10/2001, ea neputand fi contestata pe calea contenciosului adminisrativ, ci numai in fata instantei civile. Ca atare, nelegalitatea unei astfel de dispozitii nu ar putea fi cercetata pe cale de exceptie in fata instantei de contencios administrativ.
D.In ceea ce priveste fondul cauzei
Ca urmare a aparitiei si intrarii in vigoare a Legii nr.165/2013, procedura acordarii de despagubiri prevazuta de Legea nr.247/2005, titlul VII, a fost modificata in ceea ce priveste institutiile implicate, etapele de parcurs, solutiile ce pot fi pronuntate si actele administrative ce pot fi adoptate.
Ca atare, finalizarea procedurii in conditiile solicitate de recurent, respectiv prin trimiterea dosarului la un evaluator (etapa pastrata si sub imperiul noii legi, dar conditionata de constatarea prealabila a legalitatii dispozitiei primarului sub toate aspectele) si emiterea titlului de despagubire, nu mai este posibila.
Cum potrivit art.4 din lege, aceasta se aplica si litigiilor aflate pe rolul instantelor, rezulta ca procedura urmeaza a fi parcursa potrivit Legii nr.165/2013.
In ceea ce priveste termenul in care urmeaza a fi parcursa si finalizata aceasta procedura, curtea constata ca termenul de 60 de luni prevazut de art.34 din Legea nr.165/2013 a fost declarat neconstitutional prin decizia nr.269/2014 a Curtii Constitutionale, in masura in care se aplica si litigiilor aflate pe rolul instantelor.
Ca atare, in lipsa unui temen, obligatia de finalizare a procedurii este deja scadenta, astfel incat curtea retine ca recursul este fondat, motiv pentru care va fi admis, cu consecinta modificarii in parte a sentintei atacate, in sensul obligarii paratei C. Națională pentru Compensarea Imobilelor sa soluționeze cererea de despăgubiri ce formează obiectul dosarului nr._/CC, in condițiile Legii nr. 165/2013, urmand a menține in rest sentința atacata.
In ceea ce priveste termenul de executare a prezentei hotarari judecatoresti, curtea constata ca in lipsa unui termen special, devine aplicabil termenul general in materia contenciosului administrativ prevăzut de art. 24 alin. (1) din Legea nr. 554/2004.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentele – pârâte C. Națională pentru Compensarea Imobilelor și A. Națională pentru Restituirea Proprietăților, împotriva sentinței civile nr.98 din 23.05.2013, pronunțată de Tribunalul G. - Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant D. G. și intimatul-pârât C. L. al Comunei Ghimpați.
Modifica in parte sentința atacata, in sensul ca:
Obligă C. Națională pentru Compensarea Imobilelor la soluționarea dosarului de despăgubiri nr._/CC, in condițiile Legii nr.165/2013, in termenul prevăzut de art.24, alin.1 din Legea nr.554/2004.
Menține in rest sentința atacata.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica, azi,18.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
A. J. A. P. R. I. C.
GREFIER
G. P.
Red A.J. –2 ex./2015
Tribunalul G. – Secția Civilă – jud. F. R.
← Obligaţia de a face. Sentința nr. 1821/2014. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 2203/2014.... → |
---|