Obligaţia de a face. Decizia nr. 7539/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 7539/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-10-2014 în dosarul nr. 7029/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.7539
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 16 OCTOMBRIE 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. J.
JUDECĂTOR – A. P.
JUDECĂTOR – R. I. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3131 din 25.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M., având ca obiect „contestație act administrativ fiscal - taxă de poluare”.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că, părțile au solicitat judecarea în lipsă conform art.242 alin.2 Cod procedură civilă.
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 242 alin.2. Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.150 Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 3131/25.04.2014 a Tribunalului București a fost admisă în parte acțiunea formulată de reclamantul L. M. în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A SECTORULUI 1 BUCUREȘTI, fiind anulată decizia de calcul al taxei pe poluare nr._/19.09.2012 și obligată intimata să restituie contestatarei suma de 5.407 lei reprezentând taxă pe poluare.
A fost respinsă cererea privind obligarea intimatei la plata dobânzii legale, ca neîntemeiată și a fost obligată intimata la plata către contestatoare a cheltuielilor de judecată în cuantum de 43,3 lei.
În pronunțarea acestei soluții instanța de fond a avut în vedere, în esență, faptul că reclamanta a achiziționat dintr-un stat membru UE un autoturism marca Skoda, înmatriculat pentru prima dată în Germania în anul 2009, pentru înmatricularea căruia în România a fost obligată la plata taxei speciale pe poluare în cuantum de 5.407 lei, în baza Legii nr. 9/2012.
Reține instanța de fond că prin introducerea art. 4 alin. 2 conform căruia obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, în România, asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, taxa pe poluare fiind astfel datorată și pentru autoturismele achiziționate din România, s-a urmărit înlăturarea tratamentului discriminatoriu instituit de OUG nr. 50/2008 între autoturismele second-hand achiziționate din țară și cele achiziționate din Uniunea Europeană. Cu toate acestea, acest efect nu s-a produs întrucât prin art. 1 al OUG nr. 1/2012, a fost suspendată aplicarea prevederilor art. 4 alin.2 din Legea nr. 9/2012 până la data de 01.01.2013.
Ca efect al acestei suspendări, constată Tribunalul că Legea nr. 9/2012 a dobândit un caracter discriminator cu privire la persoanele care dobândesc autovehicule din spațiul european, în raport de cele care au achiziționat autovehicule de același tip și cu aceeași vechime din România.
Reglementată în acest mod, reține instanța că se încălcă normele de drept comunitar, mai exact dispozițiile art. art. 110 din TFUE, care au prioritate față de dreptul național, atât în baza art. 168 alin. 2 și 6 din Constituție, cât și în temeiul principiului supremației dreptului comunitar, conform căruia orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale.
Pe cale de consecință, Tribunalul a constatat nulitatea actului administrativ prin care a fost stabilită taxa pentru emisii poluante și a dispus restituirea acesteia către reclamant.
Cu privire la cererea având ca obiect plata dobânzii legale, Tribunalul a respins-o întrucât, potrivit OG nr. 13/2011, aceasta se aplică în raporturile civile și comerciale, nu și în materie fiscală, unde, potrivit art. 124 CPF, pentru sumele de restituit de la bugetul se stat se acordă dobânda fiscală, care nu a fost însă solicitată.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs DIRECȚIA GENERALA REGIONALA A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, în temeiul art. 299 din Codul de procedura civila, solicitând modificarea în tot a sentinței și respingerea acțiunii, pentru lipsa calității procesuale pasive a recurentei și, în subsidiar, ca nefondată.
Arată recurenta, în motivarea recursului, că taxa pentru emisii poluante încasată se face venit la Administrația Fondului pentru Mediu. Instanța de fond a interpretat greșit textele normative pe care le-a citat în motivare, schimbând sensul juridic al acestora, în mod incorect respingând excepția lipsei calității procesuale pasive.
Pe fondul acțiunii arată că taxa încasată pe numele reclamantului este conformă cu normele de drept comunitar, neexistând nicio constatare contrară din partea Curții Europene de Justiție.
In ceea ce privește obligarea sa la plata cheltuielilor de judecată în suma de 43,3 lei, arată că în cauză nu s-a făcut dovada relei sale credințe iar hotărârea pronunțată, nefiind irevocabilă, nu putea conține obligația de plată a cheltuielilor.
Analizând cererea de recurs prin prisma motivelor invocate, a dispozițiilor art. 304/1, art. 304 pct. 9 și art. 312 C., Curtea reține următoarele:
1/ În ceea ce privește soluția asupra excepției lipsei calității procesuale pasive a AFP S. 1 (actual Administrația S. 1 a Finanțelor Publice):
Astfel cum în mod corect a reținut și instanța de fond, în contencios calitatea procesuala pasiva aparține, potrivit legii (art. 1 alin. 1 rap. la art. 2 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 554/2004), autorității publice care a emis actul atacat.
Prin raportare la dispozițiile art. 5 alin. 1 si art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008, respectiv art. 3 alin. 1 din H.G. nr. 686/2008, activitățile privind stabilirea si colectarea taxei sunt in competenta organelor fiscale din subordinea Agenției Naționale de Administrare Fiscală.
Pe cale de consecință, raportul juridic fiscal si, implicit obligația de restituire a sumelor nedatorate s-a născut în patrimoniul organului administrativ care a perceput-o nefiind relevant organul administrativ beneficiar final al acestei sume.
In concluzie, în mod corect instanța fondului a decis că are calitate procesuală pasivă în cauza Administrația S. 1 a Finanțelor Publice și nu Administrația Fondului pentru Mediu.
2/ Pe fondul cauzei, Curtea va constata că reclamantul a achiziționat dintr-un stat european un autoturism second-hand, fiind înmatriculat pentru prima dată în acest stat la data de 05.06.2009, iar pentru înmatricularea acestuia în România a achitat la data de 21.09.2012, suma de 5407 lei cu titlu de taxă pe poluare.
Taxa in discuție era reglementată de Legea nr. 9/2012, astfel cum a fost modificată prin OUG nr. 1/2012, în sensul suspendării prevederilor art.4 alin 2 conform cărora plata taxei era datorată inclusiv de cei care la momentul primei înmatriculări în țară nu achitaseră taxa de primă înmatriculare ori taxa pe poluare.
Ca efect al suspendării acestor prevederi legale, principiile avute în vedere de CJUE cu ocazia analizei conformității taxei pe poluare prevăzută de OUG nr. 50/2008 cu normele de drept comunitar au redevenit aplicabile, legiuitorul suspendând singura dispoziție din cuprinsul legii care înlăturarea discriminarea constatată în cauzele I. T. C-402/09 și N. C263/10.
Reține Curtea că în ambele hotărâri mai sus-menționate, pronunțate în procedura hotărârilor preliminare s-a apreciat că art. 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Chiar din dispozitivul acestor două hotărâri, menite să ghideze instanțele naționale în interpretarea lor conformă a normelor interne cu cele comunitare, se subliniază ideea conform căreia OUG 50/2008 nu poate fi considerată de plano contrară normelor comunitare, verificarea caracterului discriminatoriu al aplicării acestei norme urmând a se efectua de la caz la caz.
În cauza T., instanța europeana a facut o clară distinctie intre situatia autovehiculelor rulate inmatriculate pentru prima data in Uniunea Europeana anterior datei de 01.07.2008 (data intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008) si cele inmatriculate în statele membre UE ulterior acestei date (par. 38).
Analizand separat cele doua situatii, CJUE a retinut ca O.U.G. nr. 50/2008 este susceptibila sa incalce art. 110 TFUE numai . doua ipoteze anterior prezentate, respectiv numai in cazul vehiculelor de ocazie importate si vehiculelor de ocazie similare care au fost inmatriculate pe teritoriul national anterior intrarii in vigoare a O.U.G. nr. 50/2008.
In privinta autovehiculelor care au fost înmatriculate pentru prima data in UE ulterior datei de 01.07.2008, CJUE a retinut ca legislatia naționala nu afecteaza libera concurenta a produselor.
Potrivit unei jurisprudențe constante a CJUE, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național (Hotărârea din 9 martie 1995, Nunes Tadeu, C‑345/93, R.., p. I‑479, punctul 20, Hotărârea din 22 februarie 2001, Gomes Valente, C‑393/98, R.., p. I‑1327, punctul 23, precum și Hotărârea din 19 septembrie 2002, Tulliasiamies și Siilin, C‑101/00, R.., p. I‑7487, punctul 55).
Reține Curtea că raționamentul avut în vedere de CJUE, aplicabil și în situația taxei pentru emisii poluante percepută în temeiul Legii nr. 9/2012 după suspendarea art. 4 alin 2 din lege, este următorul: din momentul achitării unei taxe de înmatriculare într‑un stat membru, valoarea acestei taxe se încorporează în valoarea vehiculului, așa încât, atunci când un vehicul înmatriculat în statul membru în cauză este, ulterior, vândut ca vehicul de ocazie în același stat membru, valoarea sa de piață, care include valoarea reziduală a taxei de înmatriculare, va fi egală cu un procentaj, determinat de deprecierea acestui vehicul, din valoarea sa inițială.
Prin urmare, pentru a garanta neutralitatea taxei percepută reclamantului, valoarea vehiculului de ocazie importat reținută ca bază de impozitare trebuie să reflecte valoarea unui vehicul similar deja înmatriculat pe teritoriul național (Hotărârea Weigel, punctul 71, și Hotărârea din 20 septembrie 2007, Comisia/G., C‑74/06, Rep., p. I‑7585, punctul 28).
Asa fiind, in principiu, nu se poate retine existenta vreunei distorsionări a concurentei in privința, pe de o parte a autovehiculelor înmatriculate pentru prima data in UE in perioada ulterioară 01.07.2008 (categorie din care face parte si autovehiculul reclamantului) si reînmatriculate in Romania si, pe de altă parte a autovehiculelor similare înmatriculate pentru prima data in Romania in aceeasi perioada.
In concret, reclamantul din prezenta cauza era pus in fata următoarei opțiuni: fie sa cumpere autovehiculul înmatriculat pentru prima data in UE in data de 05.06.2009, fie sa cumpere un autovehicul similar, înmatriculat deja, pentru prima data pe teritoriul României in data de 05.06.2010.
In primul caz, reclamantul a suportat valoarea de circulație a autovehiculului, la care s-a adăugat valoarea taxei pentru emisii poluante impusă de autorități în baza deciziei de calcul. In al doilea caz, care reprezintă ipoteticul termen al comparației conform hotărârii T., reclamantul ar fi suportat valoarea de circulație a autovehiculului similar, valoare in care, însa, era incorporata deja si valoarea reziduala a taxei pe poluare plătita de vânzător la prima înmatriculare in România.
Conform acestui raționament se poate concluziona faptul că în ambele cazuri, pretul final al autovehiculului include o taxă pe poluare/ emisii poluante, in ambele situatii reclamantul având de suportat sarcina fiscala in discutie.
Cu privire la situația concreta, Curtea reține ca autovehiculul importat de reclamant a fost înmatriculat pentru prima data in UE în 05.06._ si ca la aceeași data in Romania era deja instituita taxa pe poluare, astfel incat autoturismele second-hand de același tip si aceeași vechime cu cel al reclamantului, aflate deja in Romania la data emiterii deciziei contestate, în septembrie 2012, au fost supuse si ele taxei. Prin urmare, ceea ce trebuie analizat este daca taxa plătita efectiv de reclamant este mai mare decât valoarea reziduala a taxei încorporată într-un autoturism similar cu cel al reclamantei, care ar fi fost înmatriculat în România la data de 05.06.2009.
În ceea ce privește cuantumul valorii reziduale a taxei incluse în valoarea unui autoturism similar disponibil pe piața internă, conform calculului efectuat de instanță prin aplicarea prevederilor art. 8 din OUG nr. 50/2008 și a anexelor la acest act în forma în vigoare la 05.06.2009 (data primei înmatriculări), a reieșit faptul că valoarea reziduală a taxei pe poluare care ar fi fost percepută în România la prima înmatriculare, pentru un autovehicul similar, ar fi fost la data de 19.09.2012 în cuantum de 2069 lei, fiind mai mică cu 3338 lei decât taxa pentru emisii poluante achitată de intimatul - reclamant.
Față de cele arătate în precedent, Curtea constată că taxa pentru emisii poluante achitată de intimatul- reclamant are caracter neutru și nu este contrara prevederilor art. 110 par. 1 din T.F.U.E. (ex-art. 90 TCE) doar în limita sumei de 2069 lei.
În ceea ce privește diferența de 3338 lei, acesta reprezintă taxă pentru emisii poluante încasată fără temei legal, fiind contrară normelor de drept al Uniunii Europene, astfel încât organul fiscal are obligația restituirii.
3/ Referitor la criticile privind obligarea recurentei-pârâte la plata cheltuielilor de judecată, Curtea urmează a le înlătura, Tribunalul făcând în mod corect aplicarea dispozițiilor art. 274 C., câtă vreme partea care a căzut în pretenții este recurenta – pârâtă.
Recurenta nu poate susține că nu se află în culpă procesuală, cât timp instanța de fond și, ulterior, instanța de recurs au reținut existența unui refuz nejustificat din partea acesteia privind restituirea sumei achitată cu titlu de taxă pe poluare.
De asemenea, în privința obligației de a interpreta și aplica în mod corespunzător normele de drept comunitar, Curtea va reține că această obligație revine în primul rând Statului, prin organele sale administrative și, abia apoi instanței judecătorești sesizată cu cererea de chemare în judecată.
Nu se poate reține așadar că recurenta, în calitate de reprezenta al statului, nu avea o astfel de obligație și activitatea sa constă exclusiv în aplicarea legii.
Pentru considerentele expuse, Curtea, în temeiul art.312 Cod proc.civilă, va admite recursul și va modifica în parte sentința civilă recurată în sensul că va admite în parte acțiunea și va obliga pârâta Administrația Sectorului 1 a Finanțelor Publice să restituie reclamantului suma de 3338 lei reprezentând taxă pentru emisii poluante achitată și nedatorată
Va menține soluția de respingere a cererii de actualizare cu dobânda legală, care nu a fost atacată de reclamant cu recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3131 din 25.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M..
Modifica in parte sentința atacata, in sensul ca:
Admite in parte acțiunea fata de parata ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE.
Obliga parata ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE la plata către reclamant a sumei de 3.338 lei.
Menține in rest sentința atacata.
Irevocabila.
Pronunțata in ședința publica, azi, 16.10.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. J. A. P.
GREFIER
G. P.
Red A.P – 2 ex./21.11.2014
Tribunalul București - Secția a-II-a – jud. M. I. C.
Opinie separată:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE PRIN DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr.3131 din 25.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant L. M.., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 16.10.2014.
JUDECĂTOR,
R. I. C.
| ← Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1854/2014.... | Pretentii. Decizia nr. 21/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
