Litigiu privind achiziţiile publice. Decizia nr. 1854/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Decizia nr. 1854/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 10-03-2014 în dosarul nr. 8168/2/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 1854
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 10 martie 2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: A. V.
JUDECĂTOR: M. M. P.
JUDECĂTOR: M. D.
GREFIER: R. B.
Pe rol se află soluționarea plângerilor conexe formulate de petentele C. R. S.A., S.C. V. T. S.R.L. și S.C. D. C. S.R.L. împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 din data de 03.12.2013 în contradictoriu cu intimata E. S.A., având ca obiect „litigiu achiziții publice”.
Dezbaterile în fond și susținerile orale ale părților au avut loc în ședința publică din data de 03.03.2014, fiind consemnate în încheierea de ședință de la acea dată, ce face parte integrantă din prezenta, când Curtea, având nevoie de timp pentru a delibera, a amânat pronunțarea la data de 10.03.2014, când a decis următoarele:
CURTEA,
Deliberând asupra cauzei de față, constată următoarele:
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2013 sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata . deciziei nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 pronunțata de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor la data de 03.12.2013, anularea deciziei autoritarii contractante prin care s-a dispus anularea procedurii de atribuire, reluarea procedurii de atribuire, precum și obligarea autorității contractante la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, petenta a arătat că, prin adresa nr. 3200/12.09.2013, autoritatea contractanta i-a solicitat justificări de preț, la care a răspuns prin adresa nr. 498/13.09.2013. La data de 20.09.2013 autoritatea contractanta i-a transmis comunicarea rezultatului procedurii cu nr. de înregistrare 3297, prin care i s-a adus la cunoștința faptul ca oferta sa a fost respinsa ca neconforma în baza art. 79 alin. 1 din HG nr. 925/2006.
Petenta a menționat că decizia CNSC contestată este netemeinica și nelegala, fiind data cu interpretarea greșita a legii, precizând că din răspunsul la solicitarea de clarificări reiese faptul ca prețul de la furnizorii săi este inferior celui ofertat autorității contractate, fiind înlăturat dubiul a cărui înlăturare a impus-a CNSC prin decizia 3151/C1/3294, 3301, 3325 din 03.09.2013.
S-a arătat că prețul propus de petentă este real, serios și nu încălca principiile concurentei, prețul de vânzare fiind superior celui achiziție, putând fi susținut economic întrucât va obține profit, nu pierdere.
Petenta a apreciat ca autoritatea contractanta a încheiat actele din dosarul achiziției publice care o privesc cu încălcarea normelor de drept din materia achizițiilor publice întrucât, în momentul în care a observat că prețul ofertat de către societate este superior celui pe care i l-a oferit furnizorul său, avea 2 opțiuni legale: fie să constate ca prețul său este justificat în sensul în care este format ca urmare a unor politici de preț transparente, reale și fără încălcarea concurentei, astfel încât lucrarea poate fi executata corespunzător, și sa declare oferta sa conforma, fie sa constate ca exista o diferența în plus în prețul său și sa revină cu o noua solicitare de clarificări pentru a aplica rezultatul în cunoștința de cauza, după cum se retine și în Hotărârea CJUE în cauza C-599/10 la alin. 44.
Cu toate acestea, autoritatea contractanta a ales o a treia cale, soluționarea procedurii cu încălcarea art. 78 alin. 2 din HG nr. 925/2006.
Petenta a apreciat că, înainte de a-i respinge oferta, comisia de evaluare avea obligația să îi solicite clarificări cu privire la diferența dintre prețul ofertat de furnizorul său și prețul ofertat. Mai mult, în condițiile în care ar fi constatat unele erori materiale evidente, autoritatea contractanta trebuia sa îi solicite clarificări și sa îi permită sa le înlăture, după cum retine CJUE.
S-a mai menționat că CNSC nu a avut în vedere scopul clarificărilor, respectiv promovarea concurenței intre operatorii economic prin concurenta loiala și asigurarea autoritarii contractanta asupra faptului ca ofertantul poate sa execute lucrarea, prețul de la furnizori fiind inferior prețului de vânzare către autoritatea contractanta.
Or, daca autoritatea contractanta s-a asigurat ca prețul său este real și justificat și a descoperit o alta neconcordanta, avea obligația de a-i solicita alte clarificări cu privire la acest nou aspect: diferența dintre prețul la furnizor și prețul ofertat de petentă.
Petenta a susținut că a formulat o argumentație cu privire la acest aspect în cuprinsul contestației, însă CNSC nu a analizat-o, în privința acestui aspect Consiliul pronunțându-se printr-o decizie dată cu greșita aplicare a legii.
Pe de alta parte, petenta a susținut că nu i se putea solicita o justificare de preț în sensul art. 202 din OUG 34/2006, ci trebuia doar sa se asigure ca prețul are o formare economica serioasa, prețul ofertat fiind superior celui obținut de la furnizor, situație ce reiese din faptul ca prețul ofertei sale reprezintă 87,01% din valoarea estimata a contractului, nefiind aplicabile dispozițiile art. 202 din OUG nr. 34/2006.
De asemenea, s-a arătat că, în conformitate cu dispozițiile art. 72 alin. 2 lit. g din HG nr. 925/2006, atribuțiile comisiei de evaluare cu privire la propunerile financiare sunt limitate la încadrarea în fondurile disponibilizate și justificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut în condițiile în care prețul este mai mic de 85%, consecința încheierii unor acte cu depășirea atribuțiilor persoanei care le încheie fiind nulitatea absoluta.
Pentru toate motivele arătate, petenta a apreciat că oferta sa este conforma și acceptabila, prin urmare anularea procedurii de achiziție publica de către autoritatea contractanta în temeiul art. 209 alin. 1 lit. a din OUG nr. 34/2006 este greșita.
În drept, au fost invocate dispozițiile OUG nr. 34/2006, HG nr. 925/2006, Directivei 2004/18/CE a Parlamentului European și a Consiliului, Codului de procedura civila.
În dovedire, petenta a solicitat încuviințarea probei cu înscrisuri.
Intimata . depus întâmpinare prin care a invocat excepția netimbrării corespunzătoare a plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, intimata a arătat, cu privire la excepția netimbrării, că actele a căror anulare este solicitată reprezintă acte juridice cu caracter patrimonial, evaluabile în bani, astfel încât acțiunea trebuie timbrată la valoare, potrivit prevederilor art. 285 ind. 1 rap. la art. 287 alin. 1 lit. d) din OUG nr. 34/2006.
Cu privire la fondul cauzei, intimata a menționat că răspunsul petentei la cererea de clarificări nu a fost însoțit de documente doveditoare de la furnizori pentru toate materialele prezentate ca și componente ale căminului de racord și ale capacului (și pe care le-a indicat în listele consumurilor de resurse materiale), respectiv pentru balast, nisip și beton. De asemenea, nu a înaintat nicio justificare cu privire la prețurile acestora ori cu privire la neprezentarea de oferte ale furnizorilor. Totodată, prețurile furnizorilor sunt mai mici decât cele indicate de ofertant în listele consumurilor de resurse materiale, diferența nefiind însă justificată de ofertant (spre exemplu, prin includerea în profit ori în altă manieră), așa cum ar fi trebuit să facă dacă ar fi dat curs cerințelor cererii de clarificări de a înainta o analiză de preț însoțită de documente justificative. În aceste condiții, se constată că analiza de preț nu este susținută și însoțită de justificări pertinente.
Astfel, în ceea ce privește reperul D5-CR-01, la justificarea preturilor pentru materiale, ofertantul a atașat oferta de la furnizorul FGH Fluid Group Hagen a căror valori ale componentelor sunt pentru căminul de racord de canalizare în cuantum de 75 euro, adică 329,03 lei calculați la un curs de 4,387 lei/euro (cursul de referință al BNR din data de 13.02.2013, data emiterii ofertei furnizorului). Ofertantul a menționat însă în lista consumurilor de resurse materiale suma de 340 lei aferentă căminului complet echipat, fără a justifica în niciun fel diferența. În același timp, în lista consumurilor de resurse materiale ofertantul prezintă alte preturi unitare față de preturile unitare atașate de la furnizori (ciment 0,5 lei /kg fata de 0,382 lei/kg preț furnizor).
De asemenea, în ceea ce privește reperul D5-CR-02, la justificarea preturilor pentru materiale, ofertantul a atașat oferta de la furnizorul FGH Fluid Group Hagen pentru capacul de racord în cuantum de 41 de euro, adică 179,87 lei calculați la un curs de 4,387 lei/euro (curs euro din data de 13.02.2013, data emiterii ofertei furnizorului). Ofertantul a menționat însă în lista consumurilor de resurse materiale (pag. 10 din răspunsul la clarificări) suma de 190 lei aferentă capacului de racord, fără a justifica în niciun fel diferența.
Intimata a mai precizat și faptul că, în centralizatoarele de prețuri atașate răspunsului la cererea de clarificări, profitul ofertantului este evidențiat distinct de componentele de cost, astfel că toate aceste diferențe de prețuri sunt nejustificate, iar răspunsul ofertantului la cererea de clarificări este astfel, și pentru acest motiv, neconcludent, fiind imprecis și nereflectând o analiză de preț corespunzătoare documentelor pe baza cărora ar fi trebuit să fie realizată.
Pe de altă parte, intimata a menționat că, nici prin contestație și nici prin plângerea înaintată instanței, petenta nu contestă niciuna dintre constatările comisiei de evaluare care au stat la baza concluziei că răspunsul ofertantului la cererea de clarificări nu este concludent, întemeindu-și plângerea (și contestația) pe considerente cu totul diferite decât motivele de neconformitate ale ofertei, așa cum au fost reținute de către comisia de evaluare.
Astfel, petenta nu invocă faptul că ar fi atașat documente doveditoare de la furnizori pentru toate materialele prezentate, nu contestă că prețurile furnizorilor sunt mai mici decât cele indicate în listele consumurilor de resurse materiale, nu contestă valorile reținute de comisia de evaluare și nici nu invocă sau demonstrează faptul că diferențele de prețuri sesizate de comisia de evaluare nu ar fi justificate.
Nu în ultimul rând, intimata a precizat că, prin decizia nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325/03.09.2013, Consiliul nu a stabilit în sarcina sa verificarea prețului aparent neobișnuit de scăzut, ci justificarea prețurilor aferente căminelor de canalizare. Așa cum reiese din cuprinsul deciziei CNSC aferentă primei evaluări, Consiliul nu a sesizat posibile prețuri aparent neobișnuit de scăzute și nici nu a impus o verificare a unor astfel de prețuri, ci a impus obligația de verificare a justificării exacte a prețului unor repere specifice, identificate, respectiv a căminelor de canalizare.
Mai mult, s-a apreciat că susținerile petentei conform cărora prețul este real, serios, nu încalcă principiile concurenței și poate fi susținut economic, pe de o parte nu pot fi verificate, deoarece prețurilor reperelor supuse analizei nu sunt justificate corect în raport de actele și explicațiile prezentate, iar pe de altă parte sunt irelevante în raport de motivul de neconformitate al ofertei reținut de comisia de evaluare, subsecvent și pe baza deciziei Consiliului și hotărârii de menținere a acesteia, pronunțată de Curtea de Apel.
Intimata a mai menționat și împrejurarea că petenta însăși a omis să-și execute obligația de a înainta un răspuns concludent și precis față de cererea de clarificări care i-a fost adresată iar decizia de respingere a ofertei s-a realizat numai subsecvent răspunsului primit la aceasta. Orice altă revenire cu o nouă cerere spre clarificarea neclarităților răspunsului primit la prima cerere nu ar fi făcut decât să conducă, indubitabil, la favorizarea acestui ofertant.
Pe de altă parte, Hotărârea CJUE pronunțată la 29.03.2012 în cauza C-599/10 nu numai că nu interpretează Directiva 2004/18/CE în sensul în care susține petenta, ci dimpotrivă, argumentează în sensul că adresarea cererilor de clarificări poate fi realizată numai în cazuri excepționale și în niciun caz pentru acoperirea lipsei de diligentă și claritate de care dă dovadă ofertantul.
A.. 40 și 44 ale Hotărârii CJUE nu vin în sprijinul susținerilor petentei și nu acreditează ideea că subsecvent unei cereri de clarificări față de care s-a primit un răspuns imprecis ar putea să se revină cu o nouă cerere de clarificări, ci dimpotrivă, se referă la o unică cerere de clarificări care va respecta principiul egalității de tratament.
În plus, s-a arătat că în fața CNSC nu au fost invocate astfel de argumente sau motive.
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 16.12.2013 sub nr._ , petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata . deciziei nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 din 03.12.2013 emisa de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor prin care a fost respinsa ca nefondata contestația formulata împotriva deciziei autorității contractante de respingere ca neconforma a ofertei sale și de anulare a procedurii de achiziție publica "licitație deschisa" pentru atribuirea contractului de lucrări "Extinderea și reabilitarea rețelelor de distribuție și a sistemului de canalizare inclusiv stații de pompare apa uzata din aglomerarea Călărași", anularea actului nr. 3303/20.09.2013 reprezentând comunicarea privind oferta sa și anularea procedurii de achiziție publica; anularea tuturor actelor subsecvente; obligarea Comisiei de evaluare de a reevalua ofertele cu luarea în considerare a ofertei . în conformitate cu cerințele formulate prin și în cadrul documentației de atribuire, cu respectarea principiilor prevăzute la art. 2 din OUG 34/2006 și a celorlalte prevederi legale în vigoare.
În motivare, petenta a arătat că în mod greșit CNSC i-a respins contestația, reținându-se că prin răspunsul din adresa nr. 8999/14.09.2013, înregistrat la Autoritatea Contractanta sub nr. 3212/16.09.2013, nu a clarificat cerința privind justificarea prețului pentru căminul de racord și capacul căminului de racord (articolele D5-CR-01 și D5-CR-02) întrucât nu a luat în calcul toate componentele căminului de racord (telescop, inelul sau rama de beton), nu a atașat documente doveditoare de la furnizori pentru toate materialele și nu a justificat manopera, cheltuielile cu transportul și utilajele.
Cu privire la primul motiv de respingere ca neconforma a ofertei, petenta a menționat că a justificat prețul pentru articolul D5-CR-01-C. de racord din PVC D315 mm, transmițând ca răspuns calculul folosit în estimarea prețului cu justificări ale materialelor, manoperei, utilajelor și transportului așa cum i s-a solicitat. De asemenea, a arătat că în oferta depusa în licitație în cadrul pachetului tehnic la pag._-_ se regăsește oferta furnizorului . căminele de racord.
În cadrul acestei oferte apar toate elementele componente ale căminului de racord, elemente ce apar și în calculul prezentat pentru justificarea prețului, mai puțin tubul telescopic pentru aducerea la cota a căminului pe care . îl livrează împreuna doar cu capace din fonta - ca și ansamblu - tuburile telescopice neputând fi montate pe șantier, întrucât sunt necesare niște prelucrări speciale de evazare la capacul căminului pentru montajul lor. . nu livrează capace din material compozit.
F. de împrejurarea ca tubul telescopic nu este livrat separat, nu se plătește separat, ci prețul lui este inclus în cel al capacului de fonta, astfel ca prin oferta depusa de noi este justificat prețul pentru articolul D5-CR-01.
Referitor la justificarea prețului pentru articolul D5-CR-02 pentru capacul căminului de racord, petenta a menționat că a prezentat în pachetul tehnic din licitație oferta furnizorului ., prețul pentru capacul căminului de racord din material compozit cu diametrul util D366 mm cuprinzând întregul ansamblu: capac+tub telescopic, conform discuțiilor telefonice cu furnizorul și conform cererii de oferta.
În ceea ce privește inelul sau rama de beton, întrucât nu s-au obținut oferte de preț din partea furnizorilor din domeniu pentru acest element, a prevăzut în prețul pentru montajul căminului și turnarea monolit în sit a acestuia.
Cu privire la cel de-al doilea motiv de respingere ca neconforma a ofertei, nejustificarea manoperei, cheltuielile cu transportul și utilajele, petenta a arătat că a transmis calculul folosit cu justificări exacte ale materialelor, manoperei, utilajelor și transportului așa cum i s-a solicitat.
În ceea ce privește cheltuielile cu transportul, s-a menționat ca în cadrul ofertelor se specifica faptul ca preturile materialelor sunt loco șantier. De asemenea, în calculul său au fost prezentate cheltuielile pentru transportul excedentului de pământ rezultat în urma săpăturilor pentru montarea căminelor ( a se vedea componenta „pt tr exc" - preț total transport excedent ce rezulta din înmulțirea prețului unitar prevăzut pentru aceasta operațiune „pu tr exc" cu volumul de excedent de pământ rezultat din calcul „v tr exc").
În drept, au fost invocate dispozițiile O.U.G. nr. 34/2006 și ale H.G. nr. 925/2006.
În dovedire, petenta a depus la dosar un set de înscrisuri, în copie.
Intimata E. SA a formulat întâmpinare prin care a invocat excepția conexității cu dosarului nr._, excepția netimbrarea corespunzătoare a plângerii; excepția inadmisibilității plângerii pentru nemotivare, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.
În motivare, s-a arătat cu privire la excepția conexității că și dosarul nr._ are ca obiect plângeri formulate împotriva deciziei Consiliului Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4372/C8/4199/._. 4247. 4256 din 03.12.2013.
Cu privire la excepția netimbrării corespunzătoare a plângerii, intimata a menționat că actele a căror anulare este solicitată reprezintă acte juridice cu caracter patrimonial, evaluabile în bani. Acestea au prin ele însele un conținut vădit economic și sunt producătoare de consecințe patrimoniale, deoarece privesc drepturi patrimoniale. Așadar, plângerea se taxează cu 50% din sumele prevăzute la art. 287 ind. 17 alin. (1) din OUG nr. 34/2006.
Referitor la excepția inadmisibilității, s-a arătat că plângerea petentei nu conține nicio critică adusă deciziei Consiliului și nu invocă niciun motiv de nelegalitate al acesteia, ci reiterează o parte din motivele contestației, evocând doar motive pentru care apreciază că oferta sa este admisibilă. Având în vedere că plângerea supusă judecății reprezintă o cale de atac împotriva unei decizii administrativ-jurisdicționale, intimata a apreciat că aceasta trebuie să cuprindă motivele pentru care petentul consideră că decizia este nelegală, simpla expunere a argumentelor pentru care petentul consideră că oferta sa este admisibilă neputând fi circumscrisă condiției de motivare a plângerii.
Cu privire la fondul cauzei, s-a arătat că răspunsul comunicat de petentă a fost considerat ca fiind neconcludent, comisia de evaluare neputând să ia în considerare, în cadrul justificărilor primite, tubul telescopic atașat capacelor de fontă al furnizorului Teraplast, pe de o parte deoarece aceste capace nu corespund cerințelor tehnice, nefiind din material compozit, iar pe de altă parte deoarece însuși ofertantul în justificarea prețului a indicat „C. material compozit clasa D400 diametru util 336 mm - 124,43 lei”, astfel că tubul telescopic atașat capacelor de fontă a fost exclus de acesta din cadrul justificării de preț.
În plus, în cadrul justificării de preț înaintate, ofertantul nu a făcut nicio referire la o eventuală utilizare a tubului telescopic atașat capacelor de fontă furnizate de Teraplast și nu a înaintat comisiei de evaluare nicio clarificare/explicație cu privire la prețul tubului telescopic sau cu privire la eventuala includere a prețului tubului telescopic în vreuna din componentele cu privire la care a prezentat prețuri.
Ulterior, atașat contestației, V. T. SRL a înaintat către CNSC un document nou, datat 27.09.2013, emis de furnizorul Boccardo Enterprise, prin care acesta precizează că prețul capacului din material compozit pentru căminul de racord cuprinde și elementul tub telescopic. Ofertantul nu a făcut însă nicio astfel de mențiune în cuprinsul răspunsului la cererea de clarificări ori al altor documente ale ofertei și în plus, acest document nefiind înaintat nici în cuprinsul ofertei și nici aferent răspunsului la clarificări, nu poate produce niciun fel de efecte în cadrul evaluării.
Mai mult, ofertantul dovedește inconsecvență în propriile explicații și probează caracterul neconcludent al justificărilor înaintate în cadrul evaluării. Astfel, contrar susținerilor din cadrul plângerii, conform cărora prețul tubului telescopic fiind inclus în cel al capacului de fontă, prin oferta depusă ar fi justificat prețul pentru articolul D5-CR-01, V. T. SRL sublinia în precizările la contestația înregistrata la CNSC sub nr._/10.10.2013 că „în oferta depusă în licitație nu s-au luat în calcul capacele din fontă din oferta Teraplast și că „pentru obținerea prețului unitar la cele două articole D5-CR-01 și D5-CR-02 s-a folosit oferta furnizorului . pentru capace din material compozit, capace care se livrează împreună cu tuburile telescopice necesare"
Pe de altă parte, dacă într-adevăr ofertantul ar fi luat în calculul aferent articolului D5-CR-01, tubul telescopic aferent capacelor din material compozit ale furnizorului Boccardo Entreprise SRL, atunci acest furnizor ar fi trebuit, și pentru acest motiv, să se regăsească în Fișa tehnică nr. 17 (proveniența materialelor) în dreptul poziției nr. 12 (cămine racorduri canalizare). Or, acest furnizor nu se regăsește în dreptul poziției 12 (cămine racorduri canalizare) aferentă articolului D5-CR-01, din fișa tehnică 17 (proveniența materialelor), ci numai furnizorul Teraplast.
În ceea ce privește „inelul sau rama din beton", deși justificarea de preț ar fi trebuit să includă și această componentă obligatorie, ea nu se regăsește printre componentele ale căror prețuri au fost expuse în analiza de preț.
Referitor la justificarea prețului capacului de racord (D5-CR-02), în valoare de 149,32 lei, V. T. SRL a luat în calcul oferta furnizorului Boccardo Enterprise, pentru capac compozit D400, diametrul util 336 mm, în valoare de 28,28 euro (prețul în lei indicat de ofertant fiind 124,43, fără a preciza cursul de schimb), însă și în acest caz fără a lua în calcul și inelul/rama din beton- componentă a capacului de racord.
Susținerile petentei aferente reperului D5-CR-02 nu sunt întemeiate deoarece nu au fost formulate în răspunsul la cererea de clarificări. Ofertantul ar fi trebuit să dea dovadă de diligentă și să menționeze expres și defalcat includerea în prețuri și a inelului/ramei de beton. Or, abia pe calea contestației și apoi a plângerii, fără a fi formulat în prealabil în cadrul răspunsului la cererea de clarificări nicio mențiune referitoare prețul inelului/ramei de beton ori la includerea acestuia în alte componente de preț, ofertantul enunță o simplă supoziție, făcând o simplă trimitere la montajul căminului. În lipsa unei mențiuni concrete, comisia de evaluare nu era îndreptățită să presupună includerea în prețul pentru montajul căminului a inelului/ramei de beton.
În dovedire, intimata a depus un set de înscrisuri, în copie.
Prin plângerea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 19.12.2013 sub nr._, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata . anularea în parte a deciziei nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 din data de 03.12.2013.
În motivare, s-a arătat că, în cadrul noi reevaluării, deși autoritatea contractantă avea obligația să procedeze ea însăși la reevaluarea ofertelor și să stabilească în ce măsură oferta sa este sau nu conformă, aceasta nu a mai procedat la o reevaluare reală a ofertei societății, ci a invocat caracterul obligatoriu al deciziei Consiliului și a respins oferta ca neconformă.
Petenta a susținut că o astfel de manieră de reevaluare este nelegală din perspectiva dispozițiilor legale în materie, fiind invocate în acest sens decizii de speță pronunțate de curți de apel. S-a arătat că și în decizia nr. 4895/2013 pronunțată de Curtea de Apel în plângerea anterioară, ce a format obiectul dosarului nr._, se arată că reevaluarea urmează a fi realizată de comisia de evaluare.
Din interpretarea considerentelor instanței, nu rezidă că această comisie ar fi obligată să reevalueze oferta petentei cu luarea în considerare, în mod obligatoriu, a considerentelor din motivarea deciziei Consiliului.
D. urmare, prin decizia atacată, Consiliul nu a făcut decât să confirme în mod nelegal posibilitatea sa de a dispune asupra neconformității unei oferte și obligarea autorității de a-i pune în practică măsura dispusă. De altfel, acest lucru s-a și întâmplat odată ce autoritatea invocă drept motiv al respingerii ca neconformă a ofertei . caracterul obligatoriu al Deciziei nr. 315l/C 1/3294, 3301, 3325 din 03.09.2013.
Față de cele arătate, apreciem că soluția dată de Consiliu este total nelegală.
Pe de altă parte, petenta a arătat că oferta sa este conformă. Astfel, s-a arătat că față de conținutul caietului de sarcini, din punct de vedere tehnic, oferta sa respectă în tot cerințele autorității contractante, precizându-se că în caietul de sarcini nu s-a impus cerința prezentării listelor de cantități. O astfel de listă, face parte exclusiv din oferta financiară și a fost solicitată de autoritatea contractantă numai pentru cotarea articolelor din punct de vedere al prețurilor per/cantitate.
În ceea ce privește conținutul ofertei financiare a ., s-a arătat că, la solicitarea autorității, au fost introduse două articole noi la poziția D5- CV2, unde s-au completat două linii: D5-CV2 -01 cămin de vane tip 1 cu adâncimea între 2 și 25 m (din eroare fiind menționată poziția D5-CV2 -04) și D5-CV2-02 tipul 1: conducte interne și fitinguri: cu diametrul conductei între 150 și 250 mm (din eroare fiind menționată poziția D5-CV2 -05).
În ceea ce privește cantitatea pentru cele două articole, aceasta s-a impus a fi menționată în vederea cotării (preț unitar, preț total) și nicidecum pentru a se demonstra că oferta corespunde caietului de sarcini, document ce privește exclusiv oferta tehnică.
Petenta a menționat că referitor la cele două articole s-au strecurat două erori umane: prima a fost aceea a numărului de articol, în sensul că în loc de D5 - CV2 -01 s-a trecut D5 - CV2 - 04 și în loc de D5 - CV2- 02 s-a menționat D5 - CV2 -05, ce este însă lipsită de relevanță întrucât descrierea este cea care s-a indicat că s-a răspuns la cerința autorității; a doua eroare a vizat faptul că, deși s-a menționat articolul cămin de vane tip 1 la poziția D5-CV2 -01 (din eroare menționată D5 - CV2 - 04) s-a cotat doar un singur cămin în loc de două. Lipsa cotării unui cămin vane Tip 1 este urmarea unei erori ce se încadrează în categoria viciilor de formă, conform art. 80 alin. (3) din HG nr. 925/2006.
Pe de altă parte, în preambulul listelor de cantități este specificat "Un articol pe care ofertantul nu l-a completat cu un preț unitar sau total se va consideră că fiind acoperit de alte prețuri unitare sau totale introduse în Lista de Cantități" instrucțiune de care a ținut cont autoritatea contractantă la evaluarea ofertelor, mai ales când . și-a asumat expres obligația de a monta căminul respectiv pe propria sa cheltuială (a se vedea răspunsul 1509/05.06.2013 la adresa de clarificări 1838/31.05.2013), suma aferentă (cca. 3.022 lei) urmând a fi suportată din profitul societății.
De asemenea, prin propunerea tehnică . a demonstrat că respectă întocmai caietul de sarcini asumându-și realizarea integrală a lucrării, deci și montarea căminului necotat din punct de vedere al prețului.
Faptul că unul din cămine nu a fost menționat și cotat în lista de lucrări din oferta financiară nu poate constitui un motiv de respingere a ofertei ca neconforme, fapt confirmat chiar și de autoritatea contractantă în cadrul evaluării inițiale.
Intimata . formulat întâmpinare prin care a invocat excepția conexității prezentei cauze la dosarul nr._, aflat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal; excepția netimbrării corespunzătoare a plângerii, iar pe fond a solicitat respingerea plângerii ca neîntemeiată, cu obligarea petentei la plata cheltuielilor de judecată.
În ceea ce privește excepția timbrării necorespunzătoare a plângerii, intimata a arătat că actele a căror anulare este solicitată reprezintă acte juridice cu caracter patrimonial, evaluabile în bani, motiv pentru care trebuia achitată o taxă judiciară de timbru în cuantum de 50% din sumele prevăzute la art. 287 ind. 17 alin. 1 din OUG nr. 34/2006.
Pe fondul plângerii, s-a arătat că, față de caracterul obligatoriu al deciziei Consiliului nr. 3151/C1/3294,3301,3325/03.09.2013, potrivit art. 280 alin. 1 și 2, respectiv art. 278 alin. 4 ale OUG 34/2006, și dispoziția de reevaluare a ofertelor cu luarea în considerare a celor consemnate în motivare, comisia de evaluare a reevaluat oferta petentei și a decis respingerea ofertei petentei.
S-a mai arătat că, în argumentarea plângerii, petenta invocă motive asupra cărora Curtea de Apel București s-a pronunțat deja definitiv prin decizia nr. 4895/ 11.11.2013 pronunțată în dosarul nr._, motiv pentru care, în temeiul art. 430 alin. 1 și 2 C.pr.civ., a fost invocată excepția autorității de lucru judecat.
De asemenea, Comisia de evaluare a reevaluat oferta petentei, punând în același timp în aplicare considerentele obligatorii ale deciziei CNSC. Oferta nu a fost respinsă pentru motivul că decizia CNSC a argumentat în acest sens ci, așa cum rezultă din comunicarea rezultatului procedurii, deoarece comisia de evaluare a „considerat răspunsul prezentat la clarificarea solicitata ca fiind neconcludent, constatând incidența prevederilor art. 79 alin. (1) al HG nr. 925/2006, cu modificările și completările ulterioare, și pe cale de consecința, constatând neconformitatea ofertei...”.
Prin încheierea de ședință din data de 16.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ , în temeiul art. 139 N.C.pr.civ. a fost admisă excepția de conexitate invocată de intimata E. SA, dispunându-se conexarea acestui dosar la dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
Prin încheierea de ședință din data de 30.01.2014 pronunțată în dosarul nr._ , în temeiul art. 139 N.C.pr.civ. a fost încuviințată excepția de conexitate, dispunându-se conexarea acestui dosar la dosarul nr._ aflat pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.
La dosarul cauzei a fost înaintată documentația aferentă deciziei nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 din data de 03.12.2013 pronunțată de Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor.
Analizând plângerea formulată, Curtea reține următoarele:
Plângerea formulată de petenta Construcciones R. SA
Curtea observă că, în cadrul plângerii formulate, petenta Construcciones R. SA pornește de la o premisă falsă pentru a-și construi argumentația, susținând că autoritatea contractantă a solicitat clarificări pentru a verifica prețul aparent nejustificat de scăzut.
Astfel, Curtea reține că prin decizia nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325/03.09.2013 pronunțată de CNSC anterior în cadrul procedurii s-a dispus ca autoritatea contractantă, pentru a se asigura de sustenabilitatea contractului care urmează a fi atribuit și respectarea principiului tratamentului egal, prevăzut de art. 2 alin. 2 lit. b) din OUG nr. 34/2006, să solicite justificarea prețurilor aferente căminelor de canalizare, prin oferte de la furnizorii proprii, deoarece și în cazul ofertei Construcciones R. SA/Super A Plus K SRL diferența dintre prețurile unitare pentru articolele D5-CR-01 și D5-CR-02 este mai mare decât valoarea prețului unitar pentru articolul de deviz D5-CR-02 în sine, această situație impunându-se a fi clarificată. Soluția pronunțată de CNSC sub acest aspect a fost menținută de Curtea de Apel București prin decizia civilă nr. 4895/11.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ .
Pe cale de consecință, Curtea constată că scopul formulării solicitării de clarificări adresate petentei Construcciones R. SA a fost acela al justificării prețurilor aferente căminelor de canalizare, prin oferte de la furnizorii proprii, întrucât diferența dintre prețurile unitare pentru articolele D5-CR-01 și D5-CR-02 este mai mare decât valoarea prețului unitar pentru articolul de deviz D5-CR-02 în sine, iar nu acela al justificării prețului aparent neobișnuit de scăzut, cum în mod eronat susține petenta, motiv pentru care nu se impune a se analiza dacă art. 202 din OUG nr. 34/2006 este sau nu aplicabil întrucât nu aceasta este temeiul de drept pentru care s-a apreciat de către autoritatea contractantă că oferta petentei este neconformă.
Așadar, împrejurarea că prețurile primite de petentă de la furnizorii săi sunt inferioare celor ofertate autorității contractante nu este relevantă în cauză întrucât nu s-a susținut că această parte ar oferta prețuri sub prețul de achiziție, ci s-au observat necorelări de preț pentru două articole - D5-CR-01 și D5-CR-02, și nu este de natură a demonstra că răspunsul petentei la solicitarea de clarificări adresată de către autoritatea contractantă ar fi fost concludent.
De asemenea, Curtea constată că autoritatea contractantă a formulat o cerere de clarificare adresată petentei Construcciones R. SA ca urmare a deciziilor menționate anterior în care sunt expuse în mod complet și concis elementele cu privire la care trebuie formulate clarificările, astfel încât nu se impunea să revină cu o nouă cerere de clarificare cu privire la același aspect, cu atât mai mult cu cât este ținută să respecte prevederile art. 109 alin. (3) din OUG nr. 34/2006 potrivit cărora „În oricare dintre situațiile prevăzute la alin. (1) sau (2), clarificările, detalierile, nuanțările, informațiile suplimentare sau reconfirmările prezentate nu trebuie să conducă la modificări ale caracteristicilor de bază ale ofertei sau ale soluțiilor care au stat la baza lansării invitației de depunere a ofertelor finale, modificări care ar determina distorsionarea concurenței sau crearea unui avantaj suplimentar în raport cu ceilalți ofertanți.”
Pe de altă parte, Curtea constată că autoritatea contractantă nu a negat dreptul petentei de a oferta un preț superior celui de achiziție a produselor, solicitându-i însă formularea de clarificări cu privire la diferența de preț, în condițiile în care aceasta care nu era inclusă în profitul ofertantului care este evidențiat distinct de componentele de cost.
Totodată, Curtea constată că petenta nu a criticat un alt element cu privire la care nu a dat un răspuns în urma solicitării de clarificări, respectiv nu a atașat dovezi de la furnizori cu privire la balast, nisip și beton, materiale din componența căminului de racord și a capacului, recunoscând implicit această stare de fapt.
În ceea ce privește dreptul comisiei de evaluare de a solicita clarificări cu privire la prețuri, Curtea reține că aceasta decurge chiar din decizia CNSC nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325/03.09.2013, astfel cum a fost modificată prin decizia civilă nr. 4895/11.11.2013 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a, autoritatea contractantă fiind ținută să aducă la îndeplinire măsurile stabilite în sarcina sa, art. 280 alin. 1 din OUG nr. 34/2006 stabilind că „Decizia prin care Consiliul anulează în tot sau în parte actul atacat este obligatorie pentru autoritatea contractantă.”
Pentru aceste considerente, Curtea apreciază că plângerea formulată de petenta Construcciones R. SA este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Plângerea formulată de petenta .
Curtea va analiza cu prioritate, în cadrul acestei plângeri, excepția inadmisibilității invocată de intimata E. SA.
În susținerea acestei excepții, intimata a invocat faptul că plângerea formulată nu este motivată, aspect de natură a atrage inadmisibilitatea căii de atac. Curtea, analizând plângerea formulată de petenta ., constată că aceasta cuprinde motivele pentru care s-a apreciat că decizia CNSC nu este legală. Este adevărat că, în esență, petenta a reluat în cuprinsul plângerii motivele invocate în contestația adresată CNSC, însă acest aspect nu este de natură a atrage inadmisibilitatea plângerii pentru nemotivare.
Pe cale de consecință, Curtea va respinge excepția inadmisibilității ca nefondată.
Pe fondul plângerii ., Curtea reține că, în ceea ce privește justificarea prețului pentru articolul D5-CR-01- camin de racord PVC D315 mm, petenta a menționat că a transmis autorității contractante, în urma solicitării de clarificări, oferta furnizorului Teraplast SA. Curtea constată că în mod legal autoritatea contractantă a considerat ca neconcludent acest răspuns în condițiile în care, așa cum însăși petenta susține, furnizorul Teraplast SA livrează tubul telescopic împreună doar cu capace de fontă, însă prin documentația de atribuire s-au solicitat capace din material compozit. Prin urmare, în condițiile în care prețul tubului telescopic aferent capacului din material compozit nu a fost justificat de petentă, concluziile autorității contractante și ale CNSC în sensul neconformității ofertei petentei . în condițiile art. 79 din HG nr. 925/2006 sunt legale și temeinice.
De asemenea, Curtea constată că adresa nr. 388/22.03.2013 emisă de ., ce s-a aflat la dispoziția autorității contractante, nu cuprinde informații din care să rezulte că tubul telescopic este cuprins în prețul capacului de material compozit, aceste elemente fiind comunicate petentei abia prin adresa nr. 477/27.09.2013, iar aceasta din urmă nu le-a pus la dispoziția autorității contractante în cadrul răspunsului la clarificări solicitat, ci abia ulterior în faza contestației formulate la CNSC. Așadar, informațiile comunicate de . prin adresa nr. 477/27.09.2013 nu mai pot fi invocate de petentă în această fază întrucât concludența răspunsului la solicitarea de clarificări se verifică în raport de informații comunicate la acel moment, iar nu prin raportare la informații aduse la cunoștință ulterior.
În egală măsură, Curtea reține că petenta a depus informații privind justificarea prețului inelului sau ramei de beton tot în faza contestației adresate CNSC, iar pentru argumente similare celor expuse anterior acestea nu pot fi valorificate de petentă în susținerea contestației.
În ceea ce privește justificarea manoperei, cheltuielilor cu transportul și cu utilajele, verificând răspunsul petentei înregistrat la autoritatea contractantă sub nr. 3212/16.09.2013, Curtea constată că susținerile din cadrul plângerii, în sensul că au fost aduse la îndeplinire aceste solicitări, sunt nefondate, răspunsul necuprinzând în mod detaliat și concret toate aceste prețuri.
În consecință, față de aceste considerente, Curtea apreciază că și plângerea formulată de petenta . este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare.
Plângerea formulată de petenta .
În cadrul controlului jurisdicțional privind această plângere, Curtea va analiza cu prioritate excepția autorității de lucru judecat invocată de intimata .>
În acest sens, Curtea reține că potrivit art. 430 C.pr.civ. „Autoritatea de lucru judecat (1) Hotărârea judecătorească ce soluționează, în tot sau în parte, fondul procesului sau statuează asupra unei excepții procesuale ori asupra oricărui alt incident are, de la pronunțare, autoritate de lucru judecat cu privire la chestiunea tranșată. (2) Autoritatea de lucru judecat privește dispozitivul, precum și considerentele pe care acesta se sprijină, inclusiv cele prin care s-a rezolvat o chestiune litigioasă. (3) Hotărârea judecătorească prin care se ia o măsură provizorie nu are autoritate de lucru judecat asupra fondului. (4) Când hotărârea este supusă apelului sau recursului, autoritatea de lucru judecat este provizorie. (5) Hotărârea atacată cu contestația în anulare sau revizuire își păstrează autoritatea de lucru judecat până ce va fi înlocuită cu o altă hotărâre.”
De asemenea, potrivit art. 431 C.pr.civ. „Efectele lucrului judecat (1) Nimeni nu poate fi chemat în judecată de două ori în aceeași calitate, în temeiul aceleiași cauze și pentru același obiect. (2) Oricare dintre părți poate opune lucrul anterior judecat într-un alt litigiu, dacă are legătură cu soluționarea acestuia din urmă.”
Așadar, pentru existența autorității de lucru judecat în materie civilă se cere existența unei triple identități între cauza judecată și cauza ce urmează a fi judecată, și anume identitate de părți, de obiect și de cauză.
Curtea reține că prin plângerea formulată de petenta ., înregistrată pe rolul Curții de Apel București – Secția a VIII-a sub nr._ alături de plângerile conexe formulate de . și . prin pronunțarea deciziei civile nr. 4895/11.11.2013, acesta a solicitat în contradictoriu cu intimații . și ., anularea deciziei nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325 pronunțată de CNSC la data de 03.09.2013.
Pe de altă parte, Curtea reține că prin prezenta plângere, înregistrată pe rolul Curții de Apel București sub nr._ alături de plângerile conexe formulate de petentele . și Construcciones R. SA, petenta . a solicitat în contradictoriu cu intimata . anularea deciziei nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 pronunțată de CNSC la data de 03.12.2013.
În raport de aceste elemente, Curtea observă că nu este îndeplinită tripla identitate anterior expusă întrucât obiectul și cauza litigiului sunt diferite, motiv pentru care va respinge excepția autorității de lucru judecat ca nefondată.
Pe fondul contestației, Curtea reține că prin decizia CNSC nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325 din data de 03.09.2013, a fost respinsă excepția lipsei de interes, invocată de autoritatea contractantă și de intervenient față de contestația formulată de . fost admisă contestația formulată de . în contradictoriu cu autoritatea contractantă ., au fost admise în parte contestațiile formulate împotriva autorității contractante . de către ., în ceea ce privește obligarea autorității contractante la reevaluarea ofertelor; . în ceea ce privește ofertele depuse de ., de Asocierea ./. SRL și de Asocierea CONSTRUCCIONES R. SA/ . K SRL; cererea de intervenție formulată de ., numai în ceea ce privește criticile acestuia referitoare la valabilitatea ofertei depusă de asocierea condusă de . pe cale de consecință a fost obligată autoritatea contractantă la reevaluarea ofertelor cu luarea în considerare a celor consemnate în motivarea aferentă; a fost respinsă solicitarea . de „remediere a actului administrativ proces verbal al ședinței de deschidere a ofertelor nr. 119/25.03.2013”; a fost respinsă solicitarea . declarare „a ofertelor contestate ca fiind inacceptabile”, în conformitate cu prevederile art. 36 alin.(1) lit. f) din HG nr. 925/2006 și art. 202 din OUG nr. 34/2006, deoarece acesta este atributul exclusiv al autorității contractante, potrivit prevederilor art. 72 alin. (2) din HG nr. 925/2006; au fost respinse, ca nefondate, solicitările intervenientului de respingere a contestațiilor formulate de ., . și .-se continuarea procedurii de atribuire în cauză, precum și necesitatea aducerii la îndeplinire a măsurilor dispuse anterior în termen de 10 zile de la comunicarea deciziei.
Analizând contestația formualtă de ., Consiliul a reținut că, potrivit criticilor formulate: la punctul 2.2 „cu privire la cămine racord” din concluziile scrise din data de 20.08.2013, înregistrate la CNSC sub nr._/21.08.2013, contestatorul susține că prețurile luate în calcul de ., asocierea ./. SRL și asocierea CONSTRUCCIONES R. SA/SUPER A PLUS K SRL nu asigură „nici măcar valoarea materialelor pe care, conform documentației de atribuire ar fi trebuit să le considere în momentul întocmirii ofertelor”.
Corelativ, Consiliul a luat în considerare că . un calcul comparativ al prețurilor propuse de către cei trei ofertanți pentru articolele „D5-CR- 01 Cămin de racord pe canalizare din PVC cu diametrul DN 315 mm, cu adâncimea mai mare de 1,5m” și „D5-CR- 02 C. și rama din material compozit pentru cămine de racord existente” din care rezultă că, de exemplu, prețul capacului pentru căminul de racord, propus de asocierea ./. SRL (672,18 lei) este mai mare decât prețul căminului în cauză, complet echipat, adică inclusiv cu capac și ramă (636 lei).
Totodată, Consiliul a luat în considerare că, potrivit calculelor contestatorului, prețul propus de . pentru căminul de racord pe canalizare, din PVC cu diametrul DN 315 mm, cu adâncimea mai mare de 1.5 m este de 825,63 lei, în vreme ce prețul propus de același ofertant pentru capacul și rama din material compozit pentru cămine de racord existente este de 547,88 iei; în opinia contestatorului, diferența de 277,75 lei fiind insuficientă pentru elementele componente ale căminului de racord, în afara de capac și ramă, adică pentru „telescop care asigură legătură dintre capac și coloana căminului, inelul sau rama din beton, garnitura care asigură etanșarea între telescop și coloana căminului, coloana căminului, garnitura care asigură etanșarea între coloana căminului și baza căminului, baza căminului”.
Verificând, la rândul său, susținerile contestatorului, Consiliul a reținut că, prin adresa nr. 1509/05.06.2013, transmisă autorității contractante în anexa scrisorii de înaintare nr. 1528/06.06.2013, înregistrată la sediul autorității contractante sub nr. 1936/06.06.2013 (paginile 2604-2778), . a transmis, la solicitarea autorității contractante, o . clarificări și oferte de la furnizorii săi de materiale.
Corelativ, Consiliul a reținut că, la paginile 22-27 din clarificarea de mai sus (paginile 2629-2634 din dosarul achiziției, parte a dosarului), . a transmis oferta 1024-OPR_MUR-D. din data 19.02.2013, emisă de ., în cuprinsul căreia, la pagina 25 (secțiunea III.4.A Cămine de inspecție pentru canalizare WAVIN D 315, H=l,5-2.0m) se află o componentele aferente căminelor de canalizare.
Însumând prețurile unitare pentru componentele respective, mai puțin capacul, Consiliul a constatat că valoarea finală este de cea 150 Euro, sumă evident superioară celei de 277,75 lei rezultată din diferența prețurilor unitare pentru articolele D5-CR- 01 și D5-CR-02.
În acest context, Consiliul nu a luat în considerare alegațiile autorității contractante care, în punctul de vedere nr. 3027/28.08.2013 susține că prețurile unitare în cauză „acoperă valoarea componentelor (825,63 lei preț unitar ofertat de către ofertantul câștigător, față de 781,73 lei, preț unitar ofertat de către . comparația dintre prețurile propuse de cei doi ofertanți nu are absolut nicio relevanță în ceea ce privește sustenabilitatea ofertelor în cauză, aceasta depinzând exclusiv de soluțiile tehnice adoptate și de relațiile comerciale existente între ofertanții în cauză și furnizorii săi.
Față de cele de mai sus, Consiliul a apreciat că se impune reevaluarea ofertelor depuse de ., de asocierea . SRL/. SRL și de asocierea CONSTRUCCIONES R. SA/SUPER A PLUS K SRL, în cazul celei în urmă apreciind, pe baza unui raționament similar celui din motivarea anterioară, că, pentru a se asigura de sustenabilitatea contractului care urmează a fi atribuit și respectarea principiului tratamentului egal, statuat la art. 2 alin. (2) lit. b) din OUG nr. 34/2006, se impune justificarea prețurilor aferente căminelor de canalizare, prin oferte de la furnizorii proprii, deoarece și în cazul acestei din urmă oferte diferența dintre prețurile unitare pentru articolele D5-CR-01 și D5-CR-02 este mai mare decât valoarea prețului unitar pentru articolul de deviz D5-CR-02 în sine; în opinia Consiliului, aceasta fiind, în mod evident, o situație se impune a fi clarificată.
Prin decizia civilă nr. 4895/11.11.2013 pronunțată de Cureta de Apel București – Secția a VIII-a C. adminsiatrativ și fiscal în dosarul nr._ au fost admise în parte plângerile formulate de petentele . și E. SA, a fost modificată în parte Decizia nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325/03.09.2013 emisă de CNSC în sensul că a fost respinsă contestația formulată de ., ca nefondată, au fost respinse în rest plângerile formulate de petentele ., E. SA și petenta .> ca nefondate, fiind menținută în rest Decizia CNSC, inclusiv în ceea ce privește reevalurea ofertei . referitor la justificarea prețurilor aferente căminelor de canalizare, prin oferte de la furnizorii proprii pentru articolele D5-CR-01 și D5-CR-02.
În acest sens, Curtea reamintește că efectul pozitiv al puterii lucrului judecat se manifestă ca prezumție, mijloc de probă de natură să demonstreze ceva în legătură cu raporturile juridice dintre părți, venind să demonstreze modalitatea în care au fost dezlegate anterior anumite aspecte litigioase în raporturile dintre părți, fără posibilitatea de a se statua diferit. Așadar, efectul pozitiv al lucrului judecat se impune într-un al doilea proces care nu prezintă tripla identitate cu primul, dar care are legătură cu aspectul litigios dezlegat anterior, fără posibilitatea de a mai fi contrazis.
Această reglementare a puterii de lucru judecat, sub forma prezumției, vine să asigure, din nevoia de ordine și stabilitate juridică, evitarea contrazicerilor între considerentele hotărârilor judecătorești. Prezumția nu oprește judecata celui de-al doilea proces, ci doar ușurează sarcina probațiunii, aducând în fața instanței constatări ale unor raporturi juridice făcute cu ocazia judecății anterioare și care nu pot fi ignorate.
Cum potrivit art. 430 C.pr.civ., în relația dintre părți prezumția lucrului judecat are caracter absolut, înseamnă că ceea ce s-a dezlegat jurisdicțional într-un prim litigiu va fi opus părților din acel litigiu și succesorilor lor în drepturi, fără posibilitatea dovezii contrarii din partea acestora într-un proces ulterior, care are legătură cu chestiunea de drept sau cu raportul juridic deja soluționat.
Raportat la cauza de față, Curtea reține că părțile din prezentul litigiu au participat și la procedura jurisdicțională anterioară, finalizate prin decizia CNSC nr. 3151/C1/3294, 3301, 3325/03.09.2013, rămasă definitivă prin decizia nr. 4895/11.11.2013 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal, astfel încât dezlegarea dată acestei probleme de drept prin decizia pronunțată de Curtea de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal se impune în prezenta cauză, fără a mai exista posibilitatea de a fi contrazisă.
În ceea ce privește apărările formulate de petenta . cu privire la atributul suveran și exclusiv al autorității contractante de a evalua ofertele și a desemna oferta câștigătoare, Curtea observă că acestea sunt parțial neîntemeiate.
Astfel, fără a nega dreptul exclusiv al autorității contractante de a evalua ofertele și a desemna oferta câștigătoare, Curtea reține că, în egală măsură, aceasta are obligația de a respecta dezlegările de fapt și de drept pe care CNSC și instanțele de judecată le-au dat problemelor supuse controlului în cadrul contestațiilor formulate împotriva rapoartelor anterioare ale procedurii și de a pune în aplicare dispozițiile deciziilor acestora, ce se bucură de putere de lucru judecat. În acest context, Curtea arată că în cadrul contestațiilor și, ulterior, al plângerilor, CNSC și instanțele de judecată au atribuții de verificare a modalității în care autoritatea contractantă a realizat evaluarea ofertelor și a desemnat oferta câștigătoare, având competențe legale de a stabili dacă aceste etape s-au realizat cu respectarea strictă a dispozițiilor legale, în procesul de reevaluare autoritatea contractantă având obligația de a da deplină eficiență aspectelor dezlegate deja în procedurile judiciare.
Cu alte cuvinte, deși autoritatea contractantă are atribuții exclusive în procedura de evaluare/reevaluare a ofertelor și desemnare a ofertei câștigătoare, atribuțiile acesteia nu sunt absolute întrucât, ca orice alt subiect de drept, este supusă respectării dispozițiilor hotărârilor judecătorești irevocabile.
A accepta interpretarea avansată de petentă, în sensul că autoritatea contractantă are o abilitare absolută de evaluare a ofertelor și desemnare a ofertei câștigătoare, indiferent de aspectele relevante stabilite de organele de control judiciar, ar determina golirea de conținut și de eficacitate juridică a procedurilor judiciare urmate anterior, așadar inutilitatea efectuării controlului jurisdicțional în condițiile în care autoritatea contractantă ar deține puteri absolute de decizie, în virtutea cărora ar putea ignora toate constatările autorităților de control.
Prin urmare, autoritatea contractantă ., în procedura de reevaluare a ofertelor, avea obligația de a respecta întocmai dezlegările date anterior de CNSC și instanța de judecată problemelor de drept supuse controlului, iar pe cale de consecință să dea relevanță dispozițiilor legale aplicabile, respectiv art. 79 alin. 1 și 2 din HG nr. 925/2006.
Nici instanța de judecată nu s-a substituit comisiei de evaluare în evaluarea ofertelor și desemnarea ofertei câștigătoare și nu a atribuit contractul de achiziție publică, ci și-a îndeplinit propriile competențe de verificare și control a legalității și a temeiniciei actele întocmite de autoritatea contractantă.
De asemenea, deși în cadrul procedurii de reevaluare autoritatea contractantă are posibilitatea de a efectua verificări ample ale ofertelor, inclusiv să solicite ofertanților clarificări, Curtea reține că această operațiune nu poate fi derulată cu încălcarea prevederilor art. 201 din OUG nr. 34/2006 potrivit cărora „(1) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări și, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanți/candidați pentru demonstrarea îndeplinirii cerințelor stabilite prin criteriile de calificare și selecție sau pentru demonstrarea conformității ofertei cu cerințele solicitate. (2) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca prin clarificările/completările solicitate să determine apariția unui avantaj evident în favoarea unui ofertant/candidat.”, precum ale art. 171 din același act normativ conform cărora „Oferta are caracter obligatoriu, din punctul de vedere al conținutului, pe toată perioada de valabilitate stabilită de către autoritatea contractantă.”
Pe cale de consecință, Curtea apreciază că și plângerea formulată de petenta . este nefondată, urmând a fi respinsă.
Având în vedere aceste considerente, în temeiul art. 285 din OUG nr. 34/2006, Curtea urmează a respinge excepția inadmisibilității plângerii formulate de petenta . ca nefondată, invocată de intimata . respinge excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește plângerea formulată de petenta ., invocată de intimata . nefondată, și va respinge plângerile conexe ca nefondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge excepția inadmisibilității plângerii formulate de petenta . ca nefondată, invocată de intimata .>
Respinge excepția autorității de lucru judecat în ceea ce privește plângerea formulată de petenta ., invocată de intimata . nefondată.
Respinge plângerile conexe formulate de petentele C. R. S.A., cu sediul procesual ales în București, .. 14, ..17, sector 1, S.C. V. T. S.R.L., cu sediul în sector 4, București, ., și S.C. D. C. S.R.L., cu sediul procesual ales la punctul de lucru din M., . 190 nr. 17, județul Ilfov, împotriva Deciziei Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor nr. 4372/C8/4199, 4205, 4240, 4244, 4247, 4256 din data de 03.12.2013 în contradictoriu cu intimata E. S.A., cu sediul în Călărași, ., ., ca nefondate.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 10 martie 2014.
Președinte Judecător Judecător Grefier
A. V. M. M. P. M. D. R. B.
Red. / Tehnored. MD
5 ex./ 24.07.2014
← Pretentii. Sentința nr. 512/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7539/2014. Curtea de Apel... → |
---|