Anulare act administrativ. Decizia nr. 5353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 5353/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-06-2014 în dosarul nr. 970/122/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

Dosar nr._

Decizia civilă nr. 5353

Ședința publică din 23.06.2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE: S. O.

JUDECĂTOR: I. M. C.

JUDECĂTOR: F. I.

GREFIER: T. M.

Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – SERVICIUL arme împotriva sentinței civile nr.693/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. S. având ca obiect „anulare act administrativ”.

La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns intimatul-reclamant, personal și asistat de avocat R. I. în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosar, lipsind recurentul-pârât.

Procedura legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurentul-pârât nu a timbrat astfel cum i s-a pus în vedere prin citația emisă pentru acest termen de judecată dar a transmis la dosar, la 18.06.2014, adresă (f.23 dosar) prin care arată că potrivit art.30 din OUG 80/2013, fiind instituție publică, este scutit de la plata taxei judiciare de timbru, după care:

Curtea acordă cuvântul pe probe.

Intimatul N. S., prin avocat, arată că nu are alte probe de administrat, în afara înscrisurilor aflate deja la dosarul cauzei.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.

Intimatul N. S., prin avocat, solicită respingerea recursului formulat de IPJ G., soluția instanței de fond este legală și temeinică. Au fost respectate în totalitate disp. art.28 al.1 lit. a și art.45 al.1 lit. b din Legea nr.295/2004. Arată că partea are vârsta de 67 ani, nu a fost niciodată condamnată, nu are cazier, nu este învinuită în vreo cauză penală, este apt din punct de vedere psihologic și medical, nu s-a efectuat nici un control de către organele de poliție pentru a se stabili o altă situație de fapt, iar în cursul judecății de fond, martorul P. G., audiat în cauză, a arătat comportarea deosebită a reclamantului, fapt susținut și de adresa Primăriei . se arată comportarea deosebită în familie și societate a acestuia. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA,

Deliberând, reține următoarele:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului G. la data de 29.04.2013 sub nr._ reclamantul N. S. a chemat în judecată I. de Politie al Județului G. - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase pentru ca prin hotărâre judecătorească să se dispună anularea în întregime a Dispoziției de anulare a autorizării și retragerii permisului de armă, nr._/2013 emisă de IPJ G. - Serviciul Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase.

În motivarea cererii, reclamantul arată că a fost posesorul permisului de armă . nr._, eliberat la data de 06.08.2007 de I.P.J. G. și a îndeplinit și îndeplinește toate condițiile privind autorizarea permisului de armă prevăzute de Legea nr.295/2004, că i-a fost comunicată dispoziția nr._/2013 de anulare a autorizării și retragerii permisului de armă, dispoziție emisa de IPJ G. Serviciul Arme, Exploziv și Substanțe Periculoase sub motivația că în urma controlului efectuat de organele de poliție s-a constatat că prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporala a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente și nu îndeplinește prevederile art.28 alin.1 litera a) și art.45 alin.1 litera b) din Legea nr.295/2004.

Precizează că măsura anularii autorizării și retragerii permisului de armă este nelegală și nejustificată.

Astfel, conform art. 28 aliniatul 1 litera a) si art. 45 aliniatul 1 litera b) din Legea 295/2004 privind regimul armelor si munițiilor, anularea autorizării și retragerii permisului de armă se face numai în condițiile în care nu mai sunt îndeplinite prevederile art.14 din legea 295/2004.

În realitate nu s-au schimbat temeiurile care au dus la acordarea autorizației de deținere port și folosire a armei pe care o posedă. Astfel, arată că are vârsta de 67 de ani, nu a fost niciodată condamnat, nefiind înscris în fișa de cazier, nu este învinuit sau inculpat în vreo cauză penală, este apt din punct de vedere psihologic și medical, nu i s-a efectuat nici un control de către organele de poliție în ultimii 2 ani și pe cale de consecință nu se poate susține că prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranță națională, viața și integritatea corporală a persoanelor și, deci, organele de poliție nu au cum să dețină date sau informații, așa cum se pretinde în dispoziții.

În drept au fost invocate dispozițiile Legii nr.554/2004.

Analizând ansamblul probatoriu administrat în cauză, tribunalul a apreciat ca fiind întemeiată acțiunea, motiv pentru care a admis-o, pentru considerentele ce vor fi expuse mai jos.

A reținut tribunalul că reclamantul N. S. este deținătorul unui permis de armă . nr._ eliberat la data de 02.11.2000 de IPJ G., iar la data de 04.04.2013 IPJ G. - Serviciul Arme Exploziv și Substanțe Periculoase a emis dispoziția nr._ prin care s-a dispus anularea autorizării și retragerea permisului de armă, măsura luată fiind justificată pe neîndeplinirea de către reclamant a dispozițiilor art.28 alin.1 lit. a și art.45 alin.1 lit. b din Legea nr.295/2004 denumită în continuare „lege”, reținându-se că în urma controlului efectuat de organele de poliție s-a constat că reclamantul prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente.

S-a constatat că actul atacat are caracterul unui act administrativ cu caracter individual, conform art.2 alin.1 lit. c din Legea nr.554/2004 ce poate fi supus controlului pe calea contenciosului administrativ conform art.46 alin.3 din lege iar reclamantul a îndeplinit procedura administrativ prealabilă prev. de art.7 alin.1 din Legea nr.554/2004 – fila 20 din dosar.

Conform art.28 alin.1 lit. a din lege „Dreptul de deținere a armelor se anulează dacă titularul se află în una dintre următoarele situații: a) nu mai îndeplinește condițiile prevăzute la art. 14 alin. (1) lit. c), e) și f); iar potrivit art.45 alin.1 lit. b din lege „Anularea dreptului de port și folosire a armelor letale se dispune de către organele competente dacă titularul dreptului se află în una dintre următoarele situații: b) nu mai îndeplinește vreuna dintre condițiile prevăzute la art.14 alin. (1) lit. b), c), e) și f).

Din înscrisul anexat dispoziției – fila 6 din dosar rezultă că măsura de anulare a dreptului de deținere, port și folosire a armelor letale, a fost dispusă întrucât în urma verificărilor efectuate de către organele de poliție, s-a constatat că reclamantul nu mai îndeplinește prevederile art.14 alin.1 lit. f din lege, în concret faptul că acesta ar prezenta pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor.

Urmare a demersurilor instanței, pârâtul a depus la dosar actele ce au stat la baza emiterii dispoziției contestate, respectiv Raportul de investigații privind pe numitul N. S. nr.474.020/25.10.2012 în care se arată că reclamantul ar fi într-o stare conflictuală cu fiul său și că ar fi într-un anturaj cu numitul Coscai I., liberat din penitenciar.

În fața instanței, la cererea reclamantului, a fost audiat martorul P. G. care a declarat că reclamantul este cunoscut în comunitate ca o persoană liniștită, este respectat, nu a creat probleme, nu s-a certat cu nimeni în . l-a văzut să se certe cu alte persoane.

Aspectele declarate de martor confirmă susținerile reclamantului și sunt în deplină concordanță și cu relațiile comunicate de Primăria . nr.4138/26.11.2010 și, parțial sunt susținute chiar prin raportul ce a stat la baza emiterii dispoziției de anulare a dreptului de deținere, port și folosire arme letale, din moment ce se menționează în cuprinsul său că reclamantul nu a fost sancționat contravențional pentru fapte cu violență nu face parte din secte interzise de lege.

Prin urmare, din ansamblul probatoriu administrat nu se confirmă cele reținute de agentul constatator în raportul ce a stat la baza emiterii dispoziției, datele cuprinse în acestea nefiind susținute de niciun element probator, în sensul de declarații ale unor persoane, vecini sau consăteni cu reclamantul care să susțină un anumit comportament antisocial, periculos al reclamantului și nici nu s-a făcut vorbire de anumite fapte care să fi fost constatate personal de către agentul constatator.

Pentru toate considerentele expuse, tribunalul a admis acțiunea și a anulat dispoziția de anulare a autorizării și retragerii permisului de armă nr._/04.04.2013 emisă de I.P.J. G. - Serviciul Arme Exploziv și Substanțe Periculoase, și a luat act că nu s-au cerut cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – SERVICIUL ARME, criticând sentința recurată pentru netemeinicie și nelegalitate.

În motivarea cererii de recurs a învederat că în urma controlului efectuat de organele de poliție s-a constata că intimatul reclamant prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente.

A învederat că la dosarul cauzei a fost depus dosarul de investigație nr._/25.10.2012 din care reiese motivul pentru care a fost dispusă dispoziția de anulare a autorizării și retragere a permisului de armă.

A solicitat instanței analizarea cauzei sub toate aspectele și modificarea în tot a sentinței pronunțate de instanța de fond, în sensul menținerii ca temeinică și legală a dispoziției de retragere a permisului de armă încheiată de IPJ G..

În drept și-a întemeiat cererea pe disp. Legii nr. 554/2004 și Codul de procedură civilă.

Intimatul reclamant, a formulat întâmpinare prin care a solicitata respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond ca temeinică și legală.

Analizând recursul declarat în cauză curtea reține că acesta este nefondat,urmând a fi respins ca atare.

Potrivit art. 486 alin 1 litera d din C. cererea de recurs va cuprinde motivele de nelegalitate pe care se întemeiază recursul și dezvoltarea lor sau, după caz, mențiunea că motivele vor fi depuse printr-un memoriu separat.

Din conținutul cererii de recurs formulată în cauză curtea reține că nu se poate reține o critică efectivă de nelegalitate pe care recurenta-pârâtă o aduce sentinței civile recurate, în acord cu prevederile art. 486 alin 1 litera d din C..

În cuprinsul cererii de recurs recurenta-pârâtă a reiterat situația de fapt incidență in cauză, respectiv aceasta a învederat că în urma controlului efectuat de organele de poliție s-a constata că intimatul-reclamant prezintă pericol pentru ordinea publică, siguranța națională, viața și integritatea corporală a persoanelor, conform datelor și informațiilor existente la organele competente.

Cu această ocazie a fost depus dosarul de investigație nr._/25.10.2012 din care reiese motivul pentru care a fost dispusă dispoziția de anulare a autorizării și retragere a permisului de armă,respectiv faptul că N. S. se află într-o relație conflictuală cu fiul său și că în anturajul său este și numitul Coscai I. ,liberat din penitenciar.

Așadar, prezentarea situației de fapt care a condus la emiterea dispoziției de anulare a autorizării și retragere a permisului de armă nu echivalează cu o critică de nelegalitate a sentinței civile recurate.

Recurenta-pârâtă nu a arătat în esență care sunt dispozițiile legale încălcate de către instanța de fond prin raportare la situația de fapt incidentă în cauză,motiv pentru care instanța va respinge recursul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursul formulat de recurentul-pârât INSPECTORATUL DE POLIȚIE AL JUDEȚULUI G. – SERVICIUL ARME cu sediul în G., județ G., ., CUI/C._ împotriva sentinței civile nr.693/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul G., Secția civilă în dosar nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant N. S. domiciliat în . și reședința în com. Frătești, ., ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată azi, 23.06.2014, în ședință publică.

Președinte, Judecător, Judecător,

S. O. I. M. C. F. I.

Grefier,

T. M.

Red. Jud. OS/4ex/2014

.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Anulare act administrativ. Decizia nr. 5353/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI