Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Curtea de Apel BUCUREŞTI - Sentințe și decizii de contencios administrativ și fiscal / 2014

Decizia nr. 4150/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 23-05-2014 în dosarul nr. 323/116/2010*

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ NR.4150

ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN DATA DE 23.05.2014

CURTEA CONSTITUITĂ DIN:

PREȘEDINTE: B. V.

JUDECĂTOR: V. D.

JUDECĂTOR: U. D.

GREFIER: B. C.

Pe rol se află spre soluționare recursurile formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1519/24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . ȘI intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L. GARĂ ȘI DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI.

La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei, a răspuns intimata reclamantă ., reprezentantă de avocat C. B., care depune împuternicire avocațială de reprezentare la dosar, lipsind celelalte părți.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează instanței faptul că procedura de citare este legal îndeplinită, după care:

La interpelarea instanței, reprezentantul intimatei reclamante învederează faptul că nu mai are alte cereri prealabile de formulat.

Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat, sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.

Având cuvântul, reprezentantul intimatei reclamante, cu privire la recursul formulat de către recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, solicită instanței respingerea recursului ca nefondat motivat de faptul că hotărârea emisă de către Tribunalul Călărași are la bază un raport de inspecție fiscală, analizarea pe o durată de peste doi ani de zile a tuturor documentelor societății, are în spate un set întreg de documente care au probat caracterul deductibil al sumei recunoscute prin hotărârea judecătorească recurată.

Mai mult, recurenta de astăzi nu a făcut obiecțiuni la raportul de expertiză, nici în motivele de recurs nu menționează în ce ar consta sau care anume ar fi sumele cu privire la care aceasta apreciază că nu ar fi deductibile și, pe cale de consecință, apreciază recursul acesteia ca nefondat.

Cu privire la recursul formulat de către recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București, se solicită de către reprezentanta intimatei reclamante, respingerea acestuia, precizând că, chiar această recurentă, în pagina trei a motivelor de recurs recunoaște că nu are nici un interes în promovarea acestui recurs câtă vreme hotărârea s-a pronunțat în mod legal în contradictoriu cu autoritățile emitente ale actelor administrative emis. Fără cheltuieli de judecată.

Curtea, în temeiul art. 150 Cod de procedură civilă, constată dezbaterile închise și reține cauza în pronunțare.

CURTEA

Prin cererea introdusă la Tribunalul Calarasi la data de 29.01.2010 și înregistrată sub nr._, reclamanta ., cu sediul în oraș L. Gară, ., . și cu sediul ales la CA R. C., cu sediul în București, Calea Victoriei, nr. 21, etaj 5, birou 50, sector 3 în contradictoriu cu pârâta Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară, cu sediul în L. Gară, ., jud. Călărași a solicitat anularea Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 04.05.2009 de Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași – Serviciul Inspecție Fiscală, nr. 1, anularea deciziei nr. 5703/29.05.2009 privind TVA respinsă la rambursare, anularea deciziei nr. 94/04.05.2009 și obligarea pârâtei la recunoașterea caracterului deductibil al sumei de 338.476 lei și la restituirea acestei sume, reprezentând TVA, fără cheltuieli de judecată.

În motivarea în fapt a cererii, se arată de reclamantă că la data de 25.03.2009 reclamanta a solicitat pârâtei rambursarea sumei de 338.476 lei cu titlu de TVA.

În cauză pârâta a efectuat inspecție fiscală în urma căreia s-a încheiat RIF atacat, prin care s-a constatat că a fost dedusă eronat TVA în sumă totală de 449.783 lei. Ulterior, s-a emis decizia contestată prin care s-a respins TVA la rambursare.

La data de 02.07.2009 reclamanta a formulat contestație administrativă, care nefiind soluționată în termenul legal de 45 de zile prevăzut de art. 70 din OUG nr. 92/2003 de organul fiscal, a sesizat instanța de contencios administrativ.

Se arată de reclamantă că deciziile atacate sunt nelegale, deoarece a făcut dovada prestării serviciilor cu documentele justificative depuse la dosar, a situațiilor de lucrări și a devizelor de lucrări în condițiile art. 145 Cod fiscal, iar facturile fiscale cuprind mențiunile prevăzute de art. 155 alin. 5 din Legea nr. 571/2003.

Astfel, facturile fiscale care au făcut obiectul controlului fiscal, poartă mențiunile obligatorii prevăzute la art. 155 din Legea nr. 571/2003, existând în fapt absolut toate datele de identificare ale contribuabilului, neexistând riscul creării unei confuzii sau neidentificării contribuabilului, în accepțiunea legii. Reclamanta își are sediul în orașul L. Gară, pe o stradă construită de reclamantă, iar la numărul 1 exista un singur imobil care aparține grupului Martifer din care face parte și reclamanta.

Absolut pentru toate serviciile prestate există contracte încheiate în acest sens, exista devize de lucrări, situații de lucrări, rapoarte, procese-verbale, prin urmare absolut toate documentațiile prevăzute de legislația în vigoare, toate documentele justificative, în sensul dispozițiilor art. 145 din Legea nr. 571/2003.

Reclamanta mai arată că pârâta procedează discreționar, excluzând de la deducere o . facturi, în condițiile în care acceptă ca fiind valabile și întrunind toate condițiile impuse de lege un alt set de facturi similare (doar sumele înscrise fac diferența).

Menționează ca exemplu Factura nr._ . din data de 20.12.2006 emisă de Societatea Comercială de Producere a Energiei Electrice „Hidroelectrica” SA în cuantum de 487.495,27 lei (valoare TVA 77.835,38 lei).

În considerarea celor expuse, reclamanta a solicitat admiterea acțiunii așa cum a fost formulată.

În drept a invocat dispozițiile art. 70, art. 205-209 din OG nr. 92/2003 așa cum a fost completată și modificată, coroborată cu dispozițiile art. 11 lit. c din Legea nr. 554/2004.

În dovedirea acțiunii, reclamanta a depus înscrisuri în copie.

Pârâta a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei, în principal, pe cale de excepție.

S-a invocat de pârâtă excepția autorității de lucru judecat în raport de dispozițiile sentinței civile nr. 1976/15.12.2009 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul nr._ .

A mai invocat pârâta și excepția neîndeplinirii procedurii prealabile, având în vedere că pârâta nu a urmat procedura obligatorie prevăzută de art. 209 cod procedură fiscală.

Pe fondul cauzei, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că motivele invocate de reclamantă sunt generale și nu demonstrează că sumele stabilite de inspecția fiscală sunt greșite.

În drept a invocat dispozițiile art. 115 Cod procedură civilă și următoarele.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.

Tribunalul, în raport de obiectul acțiunii a solicitat reclamantei să precizeze cadrul procesual sub aspectul părții chemate în judecată.

Referitor la solicitarea instanței, reclamanta a precizat că părțile chemate în proces sunt AFPO L. Gară, organul fiscal care a emis decizia nr. 5703/29.05.2009 și DGFP Călărași, organul fiscal care a emis decizia de impunere și a întocmit RIF, solicitând în acest sens introducerea în cauză în calitate de pârâtă a DGFP Călărași.

Tribunalul a analizat cu prioritate, conform art. 137 Cod procedură civilă excepțiile invocate de pârâtă prin întâmpinare, soluționarea acestora fiind prioritară analizării fondului cauzei.

Excepția autorității de lucru judecat a fost soluționată de instanță în ședința publică de la 30.03.2010 în sensul respingerii excepției, pentru argumentele expuse în încheierea de ședință de la acea dată.

În vederea soluționării excepției lipsei plângerii prealabile, tribunalul a dispus, din oficiu, atașarea dosarului nr._ al Tribunalului Călărași.

Excepția inadmisibilității acțiunii reclamantei a fost soluționată de instanță prin sentința civilă nr. 964/20.04.2010 a Tribunalului Călărași în sensul admiterii excepției inadmisibilității acțiunii reclamantei invocată de pârâtă și al respingerii ca inadmisibilă a contestației formulată de contestatoarea . în contradictoriu cu pârâtele Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară și Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.

Pentru a se pronunța astfel, tribunalul a reținut că nu pot forma obiectul acțiunii în contencios administrativ în mod direct actele administrativ-fiscale emise de organul fiscal, având în vedere că există prevăzută o procedură specială de contestare a deciziei emise de pârâtă, pe cale administrativă, în baza art. 205 cod procedură fiscală, neparcursă de reclamantă.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs în termen legal recurenta reclamantă ., criticând sentința atacată cu calea de atac a recursului, arătând că în mod greșit a interpretat actele dosarului judecătorul fondului.

Arată recurenta că tribunalul trebuia să rețină culpa intimatelor, care nu au soluționat contestația depusă de recurentă, fapt dovedit prin adresele depuse la dosar prin care a cerut urgentarea analizării și soluționării contestației.

În drept au fost invocate dispozițiile art.304 pct.8 și 9 Cod procedură civilă.

Prin întâmpinare intimata DGFP Călărași a cerut respingerea recursului ca nefondat.

A fost admisă și administrată proba cu înscrisuri.

Prin decizia civilă nr. 9/10.01.2011 Curtea de Apel București – Secția C. administrativ și fiscal a admis recursul formulat de recurenta-reclamantă ., împotriva Sentinței civile nr. 964/20.04.2010, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._ (446/C/29.01.2010), în contradictoriu cu intimatele-pârâte Administrația Finanțelor Publice L. Gară și Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași.

A casat sentința recurată și a trimis cauza spre judecare pe fond aceleiași instanțe.

Pentru a se pronunța astfel, Curtea a reținut legalitatea și temeinicia sentinței civile recurate.

Față de contradicția dintre considerentele și dispozitivul deciziei civile recurate, pârâta DGFP Călărași a solicitat Curții de Apel București să lămurească dispozitivul deciziei civile.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 9 ianuarie 2012, Curtea a respins cererea de lămurire a dispozitivului deciziei civile atacate, arătând că este clar dispozitivul deciziei nr. 9/10.01.2011, astfel că nu sunt incidente dispozițiile art. 281 ind. 1 Cod procedură civilă.

Cauza a fost înregistrată pe rolul Tribunalului Călărași sub nr._ .

Pârâta DGFP Călărași a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată, având în vedere că reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 449.783 lei. Astfel:

1)reclamanta a dedus eronat TVA în valoare de 222.010 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 A a RIF în condițiile în care facturile fiscale aferente acestei sume deduse nu conțin toate informațiile, respectiv: lipsă cod fiscal, lipsă adresă sau conțin informații incorecte: Cod fiscal eronat, adresă eronată sau incompletă, potrivit prevederilor art. 146 alin. 1 lit. a Cod fiscal și art. 155 alin. 5 Cod fiscal.

Facturile de achiziții din care s-a dedus suma de 222.010 lei nu conțin informații referitoare la adresa cumpărătorului și cod de înregistrare sau conțin informații eronate privind adresa: ca de exemplu „factura fiscală emisă de DHL Internațional România SRL, din data de 01.08.2007 având lipsa adresa și cod fiscal; factura fiscală emisă de . data de 21.04.2008 având adresa incompletă; factura fiscală emisă de Unicredit, din data de 15.05.2008 având adresa eronată și exemplele pot continua”, având în vedere faptul că societatea reclamantă, din data de 23.11.2006, data înființării și până la data de 06.04.2008 având domiciliul fiscal în București, .. 1, etaj 1, sector 5, înregistrată la Registrul Comerțului București sub nr. J40/_/2006, iar începând cu data de 07.04.2008 a fost înregistrată la Registrul Comerțului Călărași sub nr. J_, având domiciliul fiscal în Localitatea L. Gară, ., etaj 1, jud. Călărași.

Mai mult, informațiile înscrise eronat în facturi pot fi corectate în perioada desfășurării controlului, așa cum precizează prevederile art. 159 pct. 81^1 alin. 1 și 2 din HG nr. 44/2004 pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, privind corectarea documentelor și modul de înregistrare a acestora, fapt ce nu s-a întâmplat nici în timpul controlului efectuat de organele de inspecție fiscală.

Menționează pârâta că ÎCCJ– Secțiile Unite a admis recursul în interesul legii, prin Decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă ÎCCJ, referitor la posibilitatea deducerii taxei pe valoare adăugată și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind mențiuni incomplete, inexacte sau care nu corespund realității.

2) reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 141.761 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa 1 B a RIF în situația în care facturile fiscale aferente acestei sume aveau înscrise la denumirea serviciilor sau produselor numai contravaloare comision, contravaloare prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, fără a justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile.

Reclamanta nu a prezentat organelor de inspecție fiscală pentru facturile fiscale detaliate în Anexa nr. 1 B, anexată Raportului de Inspecție Fiscală, devize de lucrări, situații de lucrări, conform prevederilor art. 145, alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal, precum și prevederilor art. 146 alin. 1 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal referitor la condițiile de exercitare a dreptului de deducere.

3)reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 976 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 C a RIF, atât timp cât reclamanta a dedus TVA de pe bonuri fiscale de achiziție motorină care nu aparțin societății, întrucât mijlocul de transport al societății funcționează cu benzină precum și documente lipsă din dosar, fără a putea justifica destinarea acestora în folosul operațiunilor sale taxabile, fiind încălcate prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal cu modificările și completările ulterioare.

4)Reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 78.252 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 D a RIF. Astfel, reclamanta a dedus suma de 77.835 lei de pe o factură care are înscris la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” numai contravaloarea pachet active” încălcând prevederile art. 146 alin. 1 din Codul Fiscal privind condițiile de exercitare a dreptului de deducere și art. 155 alin. 5 din Codul Fiscal.

De asemenea, a dedus suma de 417 lei din facturile fiscale ce reprezintă contravaloare chirie teren, fiind încălcate art. 141 alin. 2 lit.e Cod fiscal.

5)reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 974 lei, aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 AB a RIF, având în vedere că facturile fiscale pe baza cărora s-a dedus TVA în sumă de 974 lei, au adresa incompletă, eronată, bonurile fiscale de combustibil și facturile de la CN Poșta Română lipsa din dosar fiind încălcate prevederile art. 146, alin. 1 din Codul Fiscal privind condițiile de exercitare a dreptului de deducere.

6)Reclamanta a dedus eronat TVA în sumă de 5810 lei aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 BA a RIF, întrucât facturile fiscale aveau înscrise la rubrica „denumirea produselor sau a serviciilor” numai contravaloare comision, contravaloare prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, etc, fără a putea justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile.

Societatea reclamantă nu prezentat pentru aceste facturi devize de lucrări, situații de lucrări fiind încălcate prevederile art. 145 alin. 2 din Legea nr. 571/2003 privind Codul Fiscal cu modificările și completările ulterioare.

Față de cele expuse, pârâta DGFP Călărași a solicitat respingerea acțiunii reclamantei și menținerea actelor administrativ fiscale atacate.

În drept a invocat dispozițiile art. 115 și urm. Cod procedură civilă.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea întâmpinării a depus înscrisuri în copie.

La data de 20.10.2011, pârâta DGFP Călărași a formulat cerere de suspendare a judecării cauzei, în temeiul dispozițiilor art. 244 alin. 1 pct. 1 Cod procedură civilă, având în vedere că a formulat contestație în anulare împotriva deciziei nr. 9/10.01.2011 a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.

În drept a invocat dispozițiile art. 82 și 244 Cod procedură civilă.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă.

În susținerea cererii a depus înscrisuri în copie.

Prin încheierea pronunțată în ședința publică de la 25.10.2011, Tribunalul Călărași a dispus în baza art. 244 alin. 1 pct.1 Cod procedură civilă, suspendarea judecării cauzei până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr._ a Curții de Apel București – Secția a VIII-a C. administrativ și fiscal.

După soluționarea irevocabilă a dosarului sus-menționat, tribunalul Călărași a dispus repunerea pe rol a cauzei, având în vedere că a încetat motivul pentru care s-a dispus suspendarea.

După repunerea pe rol a cauzei, tribunalul a solicitat reclamantei să precizeze cadrul procesual sub aspectul obiectului cererii de chemare în judecată, având în vedere că prin petitul acțiunii a solicitat anularea în totalitate a actelor de control întocmite de organele de inspecție fiscală care au avut ca obiect verificarea mai multor categorii de taxe și impozite, iar motivele de nelegalitate ale deciziei atacate se referă numai la nelegalitatea TVA.

Reclamanta a răspuns solicitării instanței depunând la dosar la data de 11.10.2012 cerere precizatoare a acțiunii inițiale prin care a arătat, în ce privește impozitul pe profit că înțelege să conteste aceste diminuări.

Astfel:

În ce privește refacturarea cheltuielilor, reclamanta a arătat că acestea sunt cheltuieli de back-office, respectiv: introducere date, mentenanța sistem IT, operarea licențe IT, întreținere și curățenie prestate de alte societăți care fac parte din același consorțiu ca și reclamanta, respectiv grupul Martifer, existând R. de activitate și Decizii interne cu privire la aceste servicii.

În ceea ce privește diferențele de facturare reclamanta a arătat că acestea apar doar din diferențele de facturare ale terților (respectiv pentru servicii IT – trafic internet, telefonie mobilă/fixă etc.), restul cheltuielilor fiind în cuantum fix. În ceea ce privește aceste diferențe, cuantificarea volumului de lucru lunar se face prin standarde general acceptate fără a fi nevoie de evidențierea lor deoarece sunt stabilite în cadru legal.

Referitor la combustibil, se arată de reclamantă că acesta a fost în principal folosit la utilaje solicitate pentru lucrări de deszăpezire, nivelare căi acces, societatea desfășurându-și activitatea și în zone cu teren accidentat, respectiv fiind vorba de microcentrale.

În ce privește biletele de avion și cazare, reclamanta arată că acestea sunt cheltuieli aferente deplasării personalului societății în interes de serviciu și pentru perfecționarea acestora prin strategii de pregătire la societățile corespondente din consorțiu, dar care au sediul în străinătate.

În ceea ce privește cheltuielile de sponsorizare, se arată de reclamantă că acestea sunt sume lunare, în cuantum fix, donate fondului UNICEF pentru ajutorarea copiilor fără posibilități.

În ce privește cheltuielile de asistență juridică, reclamanta arată că acestea au constat în consultanță juridică pe probleme legale privind activitatea firmei, contractele încheiate cu terții, modificări legislative, consecințe legale ale modificărilor legislative.

La cererea precizatoare, pârâta DGFP Călărași a formulat întâmpinare, prin care a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeiată arătând că în perioada 23.11.2006 – 31.12.2006 reclamanta a declarat o pierdere fiscală în suma de 64.829 lei, sumă care a fost diminuată de organul de control cu suma de 63.657 lei, având în vedere că reclamanta a înregistrat cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanță și refacturare cheltuieli, fără a avea situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare, conform prevederilor art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003.

În perioada 01.01._07, reclamanta a declarat o pierdere fiscală în sumă de 715.464 lei, suma care, de asemenea, a fost diminuată de organele de inspecție fiscală cu suma de 125.549 lei, întrucât 433 lei reprezintă cheltuieli contravaloare motorină, deși reclamantul are înregistrată pe societate o singură mașină care funcționează cu benzină, 3589 lei reprezintă cheltuieli cu serviciile executate de terți constând în contravaloare bilet de avion și cazare fără a se justifica efectuarea acestor cheltuieli în scopul realizării de venituri și 121.527 lei reprezintă cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanță și refacturare cheltuieli, fără a avea situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru, conform dispozițiilor art. 21 alin. 4 lit. m din Codul fiscal.

În perioada 01.01.2008 – 31.12.2008 reclamanta a înregistrat cheltuieli privind combustibilul în sumă de 4699 lei, reprezentând contravaloare motorină, deși societatea reclamantă nu are înregistrată pe societate mașină care să funcționeze cu motorină.

Tot în aceeași perioadă au fost înregistrate cheltuieli în sume de 164.091 lei, cheltuieli provenite din facturi care au ca obiect comision, consultanță și refacturare cheltuieli, fără a avea situații de lucrări, procese-verbale de recepție, rapoarte de lucru sau orice alte materiale corespunzătoare, conform prevederilor art. 21 alin. 4 lit. m din Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal coroborat cu punctul 48 din HG nr. 44/2004 privind Normele Metodologice de aplicare a Codului fiscal.

Față de cele expuse, pârâta a solicitat respingerea acțiunii reclamantei ca neîntemeită.

În drept a invocat dispozițiile art. 115 Cod de procedură civilă.

A solicitat și judecarea cauzei în lipsă, conform dispozițiilor art. 242 alin. 2 Cod de procedură civilă.

La solicitarea reclamantei, instanța a dispus efectuarea unei expertize tehnice contabile, având ca obiectiv să stabilească dacă reclamanta are drept de deducere a TVA în sumă de 338.476 lei și cuantumul TVA de rambursat.

Raportul de expertiză contabilă depus în cauză a concluzionat că societatea are drept de deducere a TVA în suma de 147.571 și că cuantumul TVA de rambursat este de 36.264 lei, fără a se pronunța asupra sumei de 222.010 lei care a făcut obiectul expertizei.

Având în vedere că expertul nu a răspuns la toate obiectivele stabilite de instanță, reclamanta a solicitat ca expertul să comunice ce sume sunt de rambursat și ce sume sunt de dedus, urmând să lămurească raportul de expertiză.

Suplimentul la raportul de expertiză contabilă a concluzionat că dreptul de deducerea a societății reclamante este de 1.061.569 lei pentru perioada supusă inspecției fiscale și că cuantumul TVA de rambursat este de 145.164 lei.

Pârâta DGFP Călărași a solicitat, prin cererea depusă la dosar la data de 15.05.2013, scoaterea sa din cauză și introducerea în cauză a AFP Sector 3 București, având în vedere că reclamanta și-a schimbat sediul social și domiciliul fiscal în București, sector 3.

Tribunalul a respins cererea de scoatere din cauză a pârâtei DGFP Călărași, având în vedere că această pârâtă a emis actele administrativ-fiscale contestate și a dispus introducerea în cauză a AFP Sector 3 București pentru opozabilitatea hotărârii.

În ședința publică de la 12 septembrie 2013, tribunalul, la solicitarea reclamatei a dispus introducerea în cauză a DGRFP Ploiești și DGRFP București, în raport de dispozițiile HG nr. 520/2013 de organizare și funcționare ANAF prin care atribuțiile celor 3 pârâte au fost preluate de aceste pârâte.

Reclamanta a depus la dosar și note scrise.

Prin sentinta civila nr. 1519/24.10.2013, Tribunalul Calarasi a admis în parte acțiunea, a dispus anularea parțială a Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași - Serviciul de Inspecție fiscală 1, a dispus anularea parțială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară, a dispus anularea parțială a deciziei nr. 94/4.05.2009 emisă de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași si a obligat pârâta să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei și să ramburseze reclamantei această sumă cu titlu de TVA.

In motivare, prima instanta a aratat ca prin decizia nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta AFPO L. Gară s-a respins TVA solicitat la rambursare de reclamantă, în sumă de 338.476 lei.

Prin decizia de impunere nr. 94/04.05.2009 emisă de fosta DGFP Călărași s-au stabilit în sarcina reclamantei . obligații fiscale suplimentare la plată: 449.783 reprezentând TVA și impozit pe profit în sumă de 58.347 lei din care au rămas de plată următoarele sume: impozit pe profit în sumă de 58.347 lei și majorări de întârziere aferente în sumă de 759 lei și TVA în sumă de 11.307 lei și majorări de întârziere în sumă de 3456 lei.

În fapt, s-a reținut că societatea reclamantă . a dedus eronat TVA în sumă totală de 442.999 lei, astfel:

- suma de 222.010 lei reprezentând TVA ce provine din facturi ce au adrese incomplete, cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată;

- suma de 141.761 lei reprezentând TVA ce provine din facturi pe care era înscrisă la denumirea produselor sau serviciilor numai contravaloare comision, contravaloarea prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, fără a se justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile;

- suma de 976 lei, reprezentând TVA dedus de pe bonuri fiscale de achiziție motorină, care nu aparțineau societății, precum și documente lipsă din dosar, fără a se justifica utilizarea acestora în folosul operațiunilor sale taxabile;

- suma de 78.252 lei reprezentând TVA care provine de pe o factură care are înscris pe ea contravaloare pachet active conform anexei, fiind încălcate prevederile art. 146 alin. 1 Cod fiscal.

Sub acest aspect, deciziile emise de organul fiscal sunt parțial nelegale, în ce privește suma de 141.761 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 B a RIF.

Având în vedere că facturile fiscale aferente acestei sume aveau înscrise la denumirea produselor sau serviciilor numai contravaloare comision, contravaloarea prestări servicii, contravaloare servicii de consultanță și management, fără a se justifica destinația acestora în folosul operațiunilor sale taxabile, organul fiscal a reținut că societatea comercială nu avea dreptul să deducă această taxă.

Mergând pe această linie de idei organul fiscal a exclus de la deducere TVA în sumă de 141.761 lei.

Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispozițiile prevăzute de art. 145 alin. 2 din Codul fiscal.

Prevederile legale enunțate au în vedere dreptul de deducere al taxei dacă bunurile și serviciile achiziționate sunt destinate în folosul operațiunilor sale taxabile.

Pe cale de consecință, organul de control trebuia să acorde drept de deducere TVA aferentă acestor facturi fiscale, în condițiile în care există înscrise în facturi la denumirea produse sau servicii și contractele economice în baza cărora au avut loc fenomenele economice, precum și alte documente justificative, iar acest documente contabile justifică destinația în folosul operațiunilor taxabile (a se vedea și CD – suport magnetic).

Prin urmare, este evident că organul de inspecție fiscală în mod nelegal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 141.761 lei.

Cu privire la TVA în sumă de 5810 lei, în mod nelegal pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1BA a RIF reprezentând prestări servicii, contravaloare comision, contravaloare servicii de consultanță și management.

Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de organul fiscal de faptul că societatea nu deține documente care să dovedească prestarea efectivă în beneficiul său a acestor servicii și că aceste servicii ar fi fost achiziționate în folosul operațiunilor sale taxabile.

Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin. 2 Cod fiscal.

Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în baza contractelor încheiate de societate, numărul și data încheierii acestora fiind înscrise în facturi, iar în unele facturi au fost descrise și contractele.

Ca atare, critica formulată de reclamantă prin acțiune este întemeiată, deoarece reclamanta dovedește că achiziția în cauză a fost efectuată în folosul operațiunilor sale taxabile.

Referitor la suma de 22.010 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1A a RIF, tribunalul a reținut că organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă a dedus TVA ce provine din facturi fiscale care au adrese incomplete, cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată.

Având în vedere că facturile fiscale aferente acestei sume nu conțin toate informațiile prevăzute de lege, organul fiscal a reținut că . nu avea dreptul să deducă această taxă și, în consecință a exclus de la deducere TVA în sumă de 222.010 lei.

Analiza efectuată de organul de control a pornit de la dispozițiile prevăzute de art. 146 și art. 155 Cod fiscal.

Dispozițiile legale enunțate au în vedere condițiile de exercitare a dreptului de deducere și stipulează că pentru exercitarea dreptului de deducere a taxei persoana impozabilă trebuie să dețină o factură care să cuprindă informațiile prevăzute la art. 155 alin. 5 Cod Fiscal.

La litera e a art. 155 alin. 5 Cod fiscal se prevede că facturile trebuiau să cuprindă informații privind denumirea, adresa cumpărătorului, precum și codul de înregistrare al acestuia.

Or, facturile de achiziții din care s-a dedus suma de 222.010 lei nu conțin informații referitoare la adresa cumpărătorului și codul de înregistrare sau conțin informații eronate, având în vedere că societatea reclamantă pe parcursul anilor și-a schimbat sediul social și domiciliul fiscal.

În altă ordine de idei, informațiile înscrise eronat în facturi fiscale puteau fi corectate în perioada desfășurării controlului, așa cum precizează prevederile art.159 pct. 18¹ alin. 1 și 2 din HG nr. 44/2004, fapt ce nu s-a întâmplat în speță.

Aceste aspecte au fost clarificate de ÎCCJ în RIL prin decizia nr. V din 15 ianuarie 2007, unde s-a statuat posibilitatea deducerii, TVA și a diminuării bazei impozabile la stabilirea impozitului pe profit în cazul în care documentele justificative cuprind informații incomplete, inexacte sau care nu corespund realității.

Prin urmare, este evident că organul fiscal, în mod legal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 222.010 lei.

Cu privire la TVA în sumă de 976 lei, în mod corect pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 C a RIF.

Măsura excluderii de la deducere a fost motivată de organul de inspecție fiscală de faptul că societatea a dedus TVA de pe bonuri fiscale de achiziție motorină care nu aparțin societății, deoarece mijlocul de transport al societății funcționează cu benzină, precum și de faptul că societatea nu deține documente care să justifice destinarea acestora în folosul operațiunilor sale taxabile.

Analizarea dreptului de deducere a fost făcută în temeiul prevederilor art. 145 alin. 2 și art. 146 alin. 1 Cod fiscal.

În speță, analiza documentelor existente la dosarul cauzei conferă consistență soluției adoptate de autoritatea fiscală, întrucât societatea reclamantă nu a putut face dovada că bonurile fiscale achiziționate au fost folosite în folosul operațiunilor sale taxabile.

Referitor la suma de 974 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 AB a RIF, tribunalul a reținut că organul de inspecție fiscală a constatat că societatea reclamantă a dedus TVA ce provine din facturi fiscale care au adresa incompletă, adresă eronată, bonuri fiscale de combustibil și facturi de la CN Poșta Română lipsă din dosar, fiind încălcate dispozițiile art. 146 alin. 1 și art. 155 alin. 5 Cod fiscal.

Având în vedere că reclamanta nu a putut face dovada cu documente depuse la dosar că facturile fiscale de achiziție din care s-a dedus suma de 974 lei, conțin toate informațiile prevăzute de art. 155 alin. 5 Cod fiscal, în mod legal, organul de inspecție fiscală nu a acordat drept de deducere pentru TVA, în sumă de 974 lei.

Cu privire la TVA în sumă de 78.252 lei, în mod legal pârâta a exclus de la deducere TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în Anexa nr. 1 D a RIF.

Având în vedere că factura fiscală are înscris la rubrica denumirea produsului sau serviciului numai contravaloare pachet active, organul fiscal a reținut că . nu are dreptul să deducă această taxă.

Mergând pe această linie de idei, organul de inspecție fiscală a exclus de la deducere TVA în sumă de 77.825 lei.

Totodată, a exclus de la deducere și suma 417 lei reprezentând TVA aferentă facturii fiscale ce provine din contravaloare chirie teren, apreciind ca fiind încălcate dispozițiile art. 141 alin. 2 lit. e din Codul fiscal.

Cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în baza unor contracte încheiate de societatea reclamantă.

În factura fiscală se înscrie detaliat la denumirea produselor și serviciilor, dar societatea reclamantă a realizat investiții în valoare de 173.291,34 euro față de 1.200.000 euro, cum prevede contractul.

Prin urmare, organul de inspecție fiscală în mod legal nu a acordat drept de deducere pentru TVA în sumă de 77.835 lei.

Se reține de tribunal că este neîntemeiată și critica formulată de reclamantă privind excluderea de la deducere a sumei de 417 lei din factura ce reprezintă contravaloare chirie.

Potrivit art. 141 Cod fiscal sunt scutite de TVA arendarea, concesionarea, închirierea și leasingul de bunuri imobile.

Așadar, în mod legal, organul de inspecție fiscală a exclus de la deducere suma de 417 lei din factura ce reprezintă contravaloare chirie teren.

Față de cele ce preced, se privește ca neîntemeiată acțiunea reclamantei formulată pentru TVA în sumă de 302.212 lei exclusă de la deducere.

Cu privire la majorările de întârziere, aferente TVA stabilit suplimentar de plată, acestea reprezintă o măsură accesorie în raport de debitul principal.

Având în vedere că în ceea ce privește debitul de natură TVA, acțiunea reclamantei a fost admisă în parte, capătul de cerere privind accesoriile s-a admis în parte, numai pentru accesoriile aferente sumei deduse, conform principiului de drept „accesorium sequitur principale”.

Referitor la capătul de cerere al acțiunii reclamantei privind anularea deciziei nr. 94/04.05.2009, tribunalul constată întemeiată în parte acest petit al acțiunii reclamantei, având în vedere că instanța a recunoscut caracterul deductibil doar al sumei de 36.264 lei cu titlu de TVA, provenit din 141.761 lei TVA de dedus plus 5810 lei TVA de dedus, conform celor arătate mai sus, minus 111.307 TVA de plată la sfârșitul perioadei stabilite în RIF.

Stabilirea caracterului deductibil al sumei de 36.264 lei are drept consecință scoaterea din evidențele fiscale a sumei de 36.264 lei – stabilită ca bază suplimentară de impozitare și în consecință a impozitului aferent acestei sume, precum și a majorărilor de întârziere calculate.

Pentru considerentele prezentate și dispozițiile legale mai sus analizate, tribunalul, în baza art. 218 alin. 2 Cod procedură fiscală a admis în parte acțiunea formulată de reclamanta . în contradictoriu cu pârâtele Direcția G. Regională a Finanțelor Publice Ploiești și Direcția G. Regională a Finanțelor Publice București.

Impotriva acestei sentinte a declarat recurs parata AJFP Calarasi, solicitand modificarea acesteia in sensul respingerii actiunii.

In motivare, recurenta parata a aratat ca reclamanta a dedus eronat suma de 141 761 lei aferenta facturilor fiscale din anexa 1 B a Raportului de inspectie fiscala deoarece in aceste facturi sunt inscrise la rubrica denumirea produselor sau a serviciilor doar contravaloare comision, contravaloare prestari servicii, contravaloare servicii de consultanta si management, fara a justifica destinatia acestora in folosul operatiunilor taxabile.

Examinand recursul declarat de parata, Curtea retine ca prin decizia nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta AFPO L. Gară s-a respins TVA solicitat la rambursare de reclamantă, în sumă de 338.476 lei.

În fapt, s-a reținut că societatea reclamantă . a dedus eronat TVA în sumă totală de 442.999 lei, astfel:

- suma de 222.010 lei reprezentând TVA ce provine din facturi ce au adrese incomplete, cod fiscal eronat, cod fiscal lipsă, adresă lipsă, adresă eronată;

- suma de 78.252 lei reprezentând TVA care provine de pe o factură care are înscris pe ea contravaloare pachet active conform anexei, fiind încălcate prevederile art. 146 alin. 1 Cod fiscal.

Curtea considera ca deciziile emise de organul fiscal sunt nelegale, în ce privește suma de 141.761 lei reprezentând TVA aferentă facturilor fiscale cuprinse în anexa nr. 1 B a RIF.

Reclamanta avea drept de deducere TVA aferentă acestor facturi fiscale, în condițiile în care există înscrise în facturi la denumirea produse sau servicii și contractele economice în baza cărora au avut loc fenomenele economice, precum și alte documente justificative, iar aceste documente contabile justifică destinația în folosul operațiunilor taxabile (a se vedea și CD – suport magnetic), potrivit art. 145 alin. 2 din Codul fiscal.

Deoarece cheltuielile a căror deductibilitate este supusă analizei au fost efectuate în baza contractelor încheiate de societate, numărul și data încheierii acestora fiind înscrise în facturi, iar în unele facturi au fost descrise și contractele, reclamanta avea drept de deducere.

Din aceste motive, in baza textelor de lege mentionate, a art. 304¹ si 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul formulat de parata AJFP Calarasi ca nefondat.

Impotriva acestei sentinte a mai declarat recurs parata Administratia Sector 3 a Finantelor Publice, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti, solicitand modificarea sentintei recurate in sensul respingerii cererii.

In motivare, recurenta parata a aratat ca pe de-o parte, prima instanta “a respins cererea de scoatere din cauza a paratei D.G.F.P. Calarasi, avand in vedere ca aceasta parata a emis actele administrativ- fiscal contestate si a dispus introducerea in cauza a A.F.P. Sector 3, Bucuresti, PENTRU OPOZABILITATE”, iar pe de alta parte, a dispus in contradictoriu cu recurenta si respectiv D.G.R.F.P. Ploiesti, fara a delimita clar, in sarcina cui se retine obligatia de anulare a Deciziei nr. 5703/29.05.2009, anularea Raportului de Inspectie Fiscala incheiat la data de 04.05.2009 si recunoasterea caracterului deductibil al sumei de 36.264 de lei, precum si rambursarea acestei sume cu titlu de T.V.A.

Referitor la nulitatea raportului de inspectie fiscala emis la data de 04.05.2009 va solicitam sa observati ca o astfel de solicitare este inadmisibila avand in vedere faptul ca acest act nu reprezinta un act administrativ fiscal in sensul art.43 din Codul de procedura fiscala, sumele inscrise in raport reprezinta doar constatari ale organului de inspectie, pe baza carora este emis titlu de creanta, respectiv decizia de impunere.

“ARTICOLUL 109 face vorbire despre Raportul privind rezultatul inspecției fiscale

(1) Rezultatul inspecției fiscale va fi consemnat într-un raport scris, în care se vor prezenta constatările inspecției din punct de vedere faptic și legal.

(2) La finalizarea inspecției fiscale, raportul întocmit va sta la baza emiterii deciziei de impunere care va cuprinde și diferențe în plus sau în minus, după caz, față de creanța fiscală existentă la momentul începerii inspecției fiscale. În cazul în care baza de impunere nu se modifică, acest fapt va fi stabilit printr-o decizie privind nemodificarea bazei de impunere.

(3) Deciziile prevăzute la alin. (2) se comunică în termen de 7 zile de la data finalizării raportului de inspecție fiscală.”

Din analiza dispozitiilor legale citate rezulta ca raportul de inspectie fiscala nu creeaza prin el insusi o situatie juridica noua, el fiind supus unei proceduri interne de avizare, respectiv verificare, efectuata de catre seful de serviciu si aprobare de catre conducatorul organului de inspectie fiscala .

Impozitele, taxele si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc in urma inspectiei fiscale numai prin decizie de impunere, care constituie titlu de creanta si este susceptibila de a fi contestata, la baza acesteia stand constatarile din raportul de inspectie fiscala.

In ceea ce priveste decizia de impunere privind obligatiile fiscale suplimentare de plata stabilite de inspectia fiscala, solicitam sa observati ca aceasta reprezinta titlu de creanta, este act administrativ fiscal in sensul prin incheierea acestui act iau nastere raporturi juridice de drept fiscal intre parti.

F. de neachitarea la termenul scadent a sumelor mentionate in cuprinsul deciziei de impunere arata ca punerea in executare s-a realizat in conditiile Codului de procedura fiscala.

Potrivit art. 85, impozitele, taxele, contributiile si alte sume datorate bugetului general consolidat se stabilesc astfel:

a) prin declaratie fiscala, in conditiile art. 82 alin. (2) si art. 86 alin. (4);

b) prin decizie emisa de organul fiscal, in celelalte cazuri".

In aceeasi masura, art. 86 arata ca “Decizia de impunere se emite de organul fiscal competent. Organul fiscal emite decizie de impunere ori de câte ori acesta modifică baza de impunere, ca urmare a unor constatări prealabile ale organului fiscal sau în baza unei inspecții fiscale.

De asemenea, disp. art. 110, alin. (3) din actul normative sus mentionat statueaza ca: “Titlul de creanță este actul prin care se stabilește și se individualizează creanța fiscală, întocmit de organele competente sau de persoanele îndreptățite, potrivit legii. Asemenea titluri pot fi: a) decizia de impunere…

Astfel, titlu de creanta fiscala si actul administrativ fiscal susceptibil a fi contestat este numai decizia de impunere deoarece numai aceasta creaza o situatie juridica noua prin stabilirea obligatiilor fiscale in sarcina contribuabilei. De altfel, in art. 206 alin. (2) din O.G. nr. 92/2003, republicata se prevede cu claritate faptul ca obiectul contestatiei il poate constitui numai sumele si masurile stabilite . creanta sau . fiscal.

De asemenea, conform pct. 106.1-106.3 din Normele metodologice de aplicare, aprobate prin H.G. nr. 1.050/2004:

"106.1. Rezultatul inspectiei fiscale generale sau partiale va fi consemnat . inspectie fiscala.

106.2. La raportul privind rezultatele inspectiei fiscale se vor anexa, ori de cate ori este cazul, actele privind constatarile preliminare, cum sunt procesele-verbale incheiate inclusiv cu ocazia controalelor inopinate si/sau incrucisate si orice alte acte.

106.3. Raportul de inspectie fiscala se semneaza de catre organele de inspectie fiscala, se verifica si se avizeaza de seful de serviciu. Dupa aprobarea raportului de catre conducatorul organului de inspectie fiscala, se va emite decizia de impunere de catre organul fiscal competent teritorial".

F. de cele mai sus mentionate, solicita sa se observe imprejurarea ca obligatiile retinute prin dispozitivul hotararii recurate trebuie sa cada, strict, in sarcina Directiei Generala Regionale a Finantelor Publice Ploiesti, institutie care, potrivit H.G.520/2013, a preluat fosta Directie Generala a Finantelor Publice Calarasi si, respectiv, fosta Administratie a Finantelor Publice a Orasului L. Gara – emitenti ai actelor administrativ-fiscale contestate.

In ceea ce priveste Directia Generala Regionala de Finante Publice Bucuresti, in reprezentarea Administratiei Sector 3 a Finantelor Publice, solicitam sa se constate, asa cum insasi instanta de fond a reiterat in cuprinsul hotararii recurate (fila 8), procedura de opozabilitate, dat fiind ca S.C. E. H. S.R.L. este, la data prezentei, contribuabil inregistrat in raza administrativ-fiscala a recurentei.

In drept, art. 304 pct. 9.

Examinand recursul declarat de aceasta parata, Curtea considera ca dispozitiile primei instante de anulare parțială a Raportului de Inspecție Fiscală încheiat la data de 4.05.2009 de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași - Serviciul de Inspecție fiscală 1, anulare parțială a deciziei nr. 5703/29.05.2009 emisă de fosta Administrația Finanțelor Publice a Orașului L. Gară, anulare parțială a deciziei nr. 94/4.05.2009 emisă de fosta Direcția G. a Finanțelor Publice Călărași sunt opozabile doar fata de paratele care au emis actele administrative anulate.

In ce priveste dispozitia referitoare la obligarea pârâtei să recunoască caracterul deductibil al sumei de 36.264 lei și să ramburseze reclamantei această sumă cu titlu de TVA, aceasta incumba recurentei parate AFP Sector 3, reprezentata de DGRFP Bucuresti deoarece reclamanta si-a schimbat sediul social si fiscal in Sectorul 3.

Din aceste motive, in baza art. 312 C. proc. civ., Curtea va respinge recursul declarat de Directia Generala Regionala de Finante Publice Bucuresti, in reprezentarea Administratiei Sector 3 a Finantelor Publice, ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge recursurile formulate de recurentele pârâte ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI PRIN DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI și DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI, împotriva sentinței civile nr. 1519/24.10.2013, pronunțată de Tribunalul Călărași, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă . și intimatele pârâte ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE L. GARĂ ȘI DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, ca nefondate.

Irevocabilă.

Pronunțată în ședință publică, azi 23.05.2014.

PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR

B. V. V. D. U. D.

GREFIER

B. C.

Tribunalul Calarasi

Secția Civila

Jud. fond C. I.

Red. jud. V.B./2 ex./23.06.2014

← Obligaţia de a face. Decizia nr. 3529/2014. Curtea de Apel...		Obligaţia de a face. Decizia nr. 1471/2014. Curtea de Apel... →

Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Contestaţie act administrativ fiscal. Decizia nr. 4150/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI