Obligaţia de a face. Decizia nr. 9174/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 9174/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 08-12-2014 în dosarul nr. 2763/116/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCURESTI
SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
DECIZIA CIVILĂ NR.9174
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 08 decembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - H. V.
JUDECĂTOR - O. D. P.
JUDECĂTOR - B. C.
GREFIER - G. P.
Pe rol judecarea cauzei de contencios administrativ și fiscal privind recursul declarat de recurentul-pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost MECTS), împotriva sentinței civile nr.216 din 26.02.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. (N.) D. și intimata-pârâtă U. „S. HARET”, având ca obiect „obligare emitere act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, în ordinea listei de ședință, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții, faptul că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă.
Dată fiind lipsa părților la apelul nominal, față de dispozițiile art. 104 din Regulamentul de ordine interioară al instanțelor judecătorești, adoptat prin Hotărârea CSM nr. 387/2005, Curtea dispune reluarea dosarului la a doua strigare, în eventualitatea prezentării acestora.
La a doua strigare a cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:
Curtea, având în vedere că părțile au solicitat judecarea în lipsă potrivit dispozițiilor art. 411 alin.2 Noul Cod procedură civilă, în conformitate cu prevederile art.494 Noul Cod procedură civilă, declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Asupra recursului în contencios administrativ de față:
Prin sentința civilă nr.216 din 26.02.2014, pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă, în dosarul nr._, s-a dispus admiterea ca fondată, a acțiunii formulate de reclamanta C. (N.) D., împotriva pârâților U. „S. Haret” București și M. Educației Naționale.
A fost obligată pârâta să elibereze diploma de licență și suplimentul de diplomă pentru studiile urmate de reclamantă.
A fost admisă cererea de chemare în garanție formulată de pârâta U. „S. Haret” București împotriva chematei în garanție M. Educației Naționale.
A fost obligat M. Educației Naționale să aprobe tipărirea formularelor tipizate de diplomă de licență și a suplimentului de diplomă pentru reclamantă.
Împotriva acestei sentințe judecătorești, pârâtul M. Educației Naționale a formulat recurs pentru următoarele motive:
I. O prima critică adusă sentinței instanței de fond este că aceasta a admis în mod greșit cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale, hotărârea pronunțată de aceasta fiind lipsită de temei legal prin raportare la prevederile art. 488 pct. 8 din Codul de procedură civilă.
Astfel, conform prevederilor art. 72 Cod procedură civilă, "partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire".
În genere, partea care ar cădea în pretenții s-ar putea întoarce împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubiri, dacă există un raport juridic. De asemenea, în doctrina de specialitate se arată faptul că instituția chemării în garanție se întemeiază pe existența unei obligații de garanție sau despăgubire și revine în principiu, tuturor acelor care transmit altora un drept subiectiv, dacă o atare transmisiune s-a făcut cu titlu oneros.
Totodată, cererea de chemare în garanție nu poate fi primită deoarece, în astfel de situații, chematul în garanție ar trebui să se subroge în obligațiile celui ce 1-a chemat în garanție, în acest caz de a completa și elibera diploma reclamantului. Or, M. Educației nu are și nu poate avea atribuții privind completarea și eliberarea diplomelor care să ateste parcurgerea unor cursuri care, nu numai că nu au fost organizate de recurent, ci mai mult, au fost organizate în ignorarea legislației.
Conform art. 138 din Legea nr. 1/2011 a educației naționale, „un program de studii universitare funcționează legal dacă este autorizat provizoriu sau acreditat și funcționează în condițiile stabilite prin actul de autorizare, respectiv acreditare. Autorizarea provizorie și acreditarea programelor de studii universitare se realizează distinct pentru fiecare formă de învățământ, fiecare limbă de predare și pentru fiecare locație geografică în care se desfășoară. Organizarea și desfășurarea de programe de studii universitare care nu funcționează legal se sancționează cu nerecunoașterea studiilor pentru beneficiari...". Legea nu lasă loc de interpretări, este foarte clară. Autorizarea / acreditarea vizează inclusiv formele de învățământ, nu doar domeniul, facultatea și specializarea, acest fapt rezultă și din prevederile OUG nr. 75/2005.
Potrivit art. 29 alin. 3 din OUG nr. 75/2005, „în învățământul superior acreditarea se face 1a nivelul structurilor instituționale pentru fiecare program din ciclul de licență, care duce la o calificare universitară distinctă". Potrivit art. 13 din OUG nr. 75/2005, evaluarea externă a calității educației cuprinde, printre altele, evaluarea capacității instituționale, a eficacității educaționale, a organizației furnizoare de educație și evaluarea calității programelor de studiu oferite. Or, o astfel de evaluare complexă presupune inclusiv analiza formei de învățământ care se dorește a fi organizată.
Potrivit art. 2 lit. c din OUG nr. 75/2005, programele de studii concretizează oferta educațională a unei organizații furnizoare de educație. Forma de învățământ propusă de universitate face parte din oferta educațională, deoarece formele distincte de învățământ atrag oferte educaționale diferite. Făcând parte din oferta educațională, forma concretă de învățământ propusă de universitate se concretizează în programele de studiu, potrivit art. 2 lit. c) din OUG nr. 75/2005. În vederea aplicării OUG nr. 75/2005 a fost adoptat H.G. nr. 1418/2006 care reglementează procedura de acreditare / autorizare în art. 1.6, paragraful 3, teza a doua a H.G. nr. 1418/2006 menționându-se că programele de studii (programe care sunt supuse acreditării / autorizării potrivit art. 29 alin. 3 din OUG nr. 75/2005) se diferențiază, printre altele, și prin forma de învățământ: la zi, seral, cu frecvență redusă, învățământ la distanță, etc. Fiind un element de diferențiere, rezultă că un program de studii la forma ZI va fi diferit de un program de studii la forma ID fiind în realitate două programe de studii diferite, supuse separat procedurilor de autorizare/acreditare.
În acest sens se pronunță și Curtea de Apel București în Decizia civilă irevocabilă nr. 2395/30.05.2013 pronunțată în dosarul nr._/3/2012 prin care este respinsă acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale.
În concluzie, solicită să se constate faptul că universitatea nu avea dreptul de a organiza cursuri la forma de învățământ urmată de reclamantă. Nu se poate imputa Ministerului Educației Naționale că au fost urmate cursuri fără să existe autorizare de funcționare provizorie pentru specializarea și forma de învățământ urmată din anul înscrierii reclamantei la acestea, până în anul finalizării, iar instanța nu se poate pronunța în afara cadrului legal. Nu se poate vorbi de o culpă a M.E.N. în organizarea de către U.S.H. a unor specializări și forme de învățământ în afara cadrului legal. Faptul că primirea studenților la forma de învățământ ID nu a fost depistată de M.E.N., nu poate acoperi activitatea desfășurată nelegal, conferindu-i caracterul de autenticitate.
M. Educației Naționale nu poate fi redus la un simplu organism de executare a comenzilor înaintate de universități, în sensul de a aproba orice număr de diplome și a accepta ca legală o formă de învățământ care nu a parcurs procedura de acreditare/autorizare. Conform art. 2 alin. (1) din H.G. nr. 185/2013 privind organizarea și funcționarea Ministerului Educației Naționale, „M. Educației Naționale conduce sistemul național de învățământ, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, exercitându-și atribuțiile stabilite prin legi și prin alte acte normative din sfera sa de activitate și realizează, după caz, împreună cu ministerele de resort, politica guvernamentală în domeniile sale de activitate".
Instanța de fond trebuia să analizeze care este procedura de acordare a avizului pentru ridicarea formularelor tipizate de la unitatea producătoare și să constate că fiecare din părțile implicate are obligația de a respecta cadrul normativ în care această procedură se înscrie.
În conformitate cu prevederile art. 5 din Ordinul nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, instituțiile de învățământ superior; de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii.
În acest sens instituțiile de învățământ superior particular acreditate solicită eliberarea avizului pentru un număr de tipizate, iar MEN verifică existența concordanței între numărul de tipizate solicitate cu datele raportate de A.R.A.C.I.S. și datele existente în cadrul Direcției Generale Învățământ Superior, după care eliberează avizele respective.
După eliberarea acestor avize, în conformitate cu prevederile Ordinului ministrului educației nr. 2284/2007, formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor de învățământ superior acreditate. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele.
Rectorul instituției de învățământ superior este responsabil pentru organizarea și desfășurarea activității de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii de către instituție.
Desemnarea compartimentelor și a personalului la nivel de instituție și de facultate/departament pentru a desfășura activități de gestionare, completare și eliberare a actelor de studii se aprobă de senatul universitar și se numesc prin decizie a rectorului. Persoanele numite sunt răspunzătoare, potrivit legii, pentru gestionarea, completarea și eliberarea actelor de studii.
Din prevederile legale prezentate rezultă fără echivoc că responsabilitatea gestionării, completării și eliberării actelor de studii revine în exclusivitate instituției de învățământ superior.
M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului a emis în anul 2010 - în lunile iunie, octombrie și noiembrie, avize în vederea ridicării de către U. ,,S. Haret", a tipizatelor de la ROMDIDAC S.A. pentru actele de studii, numai pentru specializările care au funcționat legal, aprobate prin hotărâri de guvern.
Actele de studii pot fi eliberate doar pentru acei absolvenți care au promovat examenele de licență și care au urmat o specializare la o formă de învățământ acreditată sau autorizată să funcționeze provizoriu conform legislației în vigoare la momentul înscrierii în anul I de facultate. Prin urmare, universitatea nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate.
M. Educației Naționale și-a îndeplinit obligațiile ce-i reveneau în ceea ce privește emiterea avizului în vederea achiziționării tipizatelor de către U. S. Haret. Dacă aceste tipizate nu au fost gestionate corespunzător, în conformitate cu prevederile legale, nu este culpa ministerului.
U. S. Haret invocă, în cererea de chemare în garanție, drepturile conferite prin Legea nr.443/2002, fără să recunoască, însă, faptul că din aceeași lege izvorăsc și o . obligații pe care ar fi trebuit să le respecte.
La art.3 din Legea nr. 443/2002 privind înființarea Universității „S. Haret" din București, se statuează:
„După . prezentei legi în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, altele decât cele menționate la art. 2, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii."
Deci, chiar în legea de înființare a acestei instituții de învățământ superior, se menționează faptul că în structura Universității „S. Haret" din București vor intra și facultățile, colegiile și specializările, acreditate sau autorizate provizoriu prin hotărâre a Guvernului, conform legii.
În consecință, admiterea cererii de chemare în garanție și obligarea Ministerului Educației Naționale de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diplomă de licență și supliment la diplomă pentru reclamantă, care nu a urmat o formă de învățământ acreditată/autorizată să funcționeze provizoriu excede cadrului legal. Pentru a fi vătămat vreun drept trebuie ca acel drept să existe mai întâi. Cu toate acestea, în lipsa unui drept, M. Educației Naționale este obligat prin sentința pe care o critică să aprobe tipărirea de formulare tipizate.
Se poate vorbi de un drept doar dacă o persoană a urmat cursurile organizate conform prevederii legale ale unei instituții de învățământ superior și ulterior finalizării i s-a refuzat eliberarea diplomei de licență.
Nu ne aflăm în această situație. Legea este foarte clară. OUG nr.75/2005 privind asigurarea calității educației, statuează la art. 29 alin (4): „Acreditarea presupune parcurgerea a două etape succesive:
a)autorizarea de funcționare provizorie, care acordă dreptul de a desfășura procesul de învățământ și de a organiza, după caz, admiterea la studii;
b)acreditarea, care acordă, alături de drepturile prevăzute la lit. a), și dreptul de a emite diplome, certificate și alte acte de studii recunoscute de M. Educației și Cercetării și de a organiza, după caz, examen de absolvire, licență, masterat, doctorat".
Astfel, instituția de învățământ superior are dreptul de a organiza admiterea la studii dacă este autorizat să funcționeze provizoriu.
Or, la momentul înscrierii la studii a reclamantei, U. S. Haret nu era autorizată să funcționeze provizoriu pentru forma de învățământ urmată de reclamantă, aspect ignorat de altfel de către instanța de fond.
În mod eronat și cu rea-voință, U. „S. Haref" interpretează conceptul de autonomie universitară excedând limitele prevederilor legale. Autonomia universitară nu poate fi aplicată cu ignorarea hotărârilor de guvern care arată în mod expres, pentru fiecare universitate, facultățile și specializările, cu specificarea formelor de învățământ acreditate și autorizate provizoriu.
Potrivit art. 60 alin. l din Legea învățământului nr. 84/1995 „ activitatea didactică se poate organiza în următoarele forme: de zi, seral, cu frecvență redusă și la distanță. Formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță pot fi organizate de instituțiile de învățământ superior care au cursuri de zi". Norma citată nu duce însă la concluzia potrivit căreia o instituție de învățământ superior este acreditată sau autorizată provizoriu pentru formele de învățământ seral, cu frecvență redusă și la distanță ope legis, fiind astfel îndreptățită să înmatriculeze studenți și să elibereze diplome în aceste forme de învățământ dacă este acreditată/autorizată pentru forma de învățământ la zi. Această normă reglementează numai vocația pe care o au universitățile de a organiza în cadrul facultăților aceste forme de învățământ numai dacă organizează cursuri la zi pentru specializarea respectivă. Calea de la vocație la drept este condiționată de parcurgerea procedurii de acreditare conform prevederilor legale în vigoare.
Prin H.G. nr. 1011/2001 s-a reglementat organizarea și funcționarea învățământului la distanță și a învățământului cu frecvență redusă în instituțiile de învățământ superior. Conform art. 3 din acest act normativ „simt abilitate să organizeze învățământ la distanță și învățământ cu frecvență redusă instituțiile de învățământ superior acreditate, în specializările universitare autorizate provizoriu sau acreditate conform Legii nr. 88/1993 privind acreditarea instituțiilor de învățământ superior și recunoașterea diplomelor, republicată". Din cuprinsul capitolului IV al acestei hotărâri de Guvern reiese cu claritate faptul că programele de învățământ la distanță sunt supuse ele însele procedurii de evaluare academică, conform Legii nr. 88/1993 republicată.
II. O a doua critică adusă soluției instanței de fond se referă la depășirea atribuțiilor sale, deoarece a conferit legitimitate unui proces de învățământ organizat în afara cadrului legal și mai ales pentru că a dat o hotărâre cu încălcarea atribuțiilor judecătorești fiind astfel incidente prevederile art. 488 pct.(4) Cod procedură Civilă.
Reclamanta a absolvit Facultatea de Psihologie din București, specializarea Psihologie, forma de învățământ la distanță, promoția 2009.
Facultatea și specializarea alese de reclamantă sunt acreditate doar la forma de învățământ ZI, deci cu frecvență. Astfel, reclamanta avea obligația de a se prezenta zilnic la cursuri, în nici un caz să le urmeze prin internet sau prin intermediul televizorului. Facultatea și specializarea în speță, în cadrul Universității „S. Haret", la forma de învățământ la distanță, sunt neacreditate la nivelul perioadei în discuție, respectiv 2006 - 2009, conform hotărârilor de guvern care reglementează în fiecare an acreditarea/autorizarea parțială care face posibilă eliberarea actelor de studii unui absolvent.
În redactarea motivării sentinței, instanța de fond comite o gravă eroare, afirmând faptul că există interdependență între obligația pârâtului USH de a emite diploma și obligația Ministerului Educației Naționale de a aviza tipărirea formularelor tipizate.
M. Educației Naționale nu este obligat să dea aviz pentru orice număr de diplome solicitat. Obligația ministerului, ca și conducător al sistemului național de învățământ, cercetare științifică, dezvoltare tehnologică și inovare, este de a verifica dacă solicitarea este făcută în limitele și cu respectarea legislației în domeniu. Dacă este solicitat un număr mai mare de diplome decât numărul de absolvenți care au dreptul la acestea, ministerul are obligația, respectând legea, să nu dea curs solicitării primite.
Exact aceasta a fost situația pe care doar U. „S. Haret" a creat-o, școlarizând haotic, ignorând reglementările stricte și clare.
O diplomă este avizată de MEN dacă specializarea, forma de învățământ din cadrul instituției de învățământ superior urmate, era în momentul înscrierii în anul I sau al finalizării, în hotărârea de guvern din anul respectiv sau aplicabilă pentru anul respectiv. În aceste hotărâri de guvern se află sub formă de tabel fiecare facultate, specializare și formă de învățământ acreditată/autorizată parțial să funcționeze, școlarizând studenți care au dreptul la diplomă de licență.
Nu există nici un act normativ care să oblige M. Educației Naționale la aprobarea emiterii tipizatelor diplomelor de licență și a suplimentelor la acestea decât în condițiile în care activitatea de învățământ s-a organizat și desfășurat în condițiile legii. Astfel, a fost obligat la aprobarea eliberării tipizatelor, fără să se fi analizat dacă refuzul său este sau nu justificat.
În concluzie, obligația Universității „S. Haret" de a elibera diploma de licență nu este corelativă obligației M.E.N. de a aviza tipărirea ei, pentru simplul fapt că ministerul nu este obligat să avizeze un număr de diplome peste cel prevăzut în cifra de școlarizare.
U. "S. Haret" avea obligația ca pentru organizarea formei de învățământ la distanță să demareze procedura de evaluare în vedere acreditării, fapt care nu s-a întâmplat.
Deci, pentru studenții care au urmat cursurile la specializări ale căror forme de învățământ nu erau acreditate, U. „S. Haret" nu avea dreptul de a organiza examen de licență și cu atât mai puțin de a emite diplome care să ateste promovarea acestora.
A fi obligați la aprobarea eliberării tipizatelor, în condițiile în care legea nu recunoaște dreptul instituțiilor de învățământ superior neautorizate și neacreditate de a organiza examen de licență, ar înfrânge principiului securității raporturilor juridice consacrat de art. 1 alin. (5) din Legea fundamentală, potrivit căruia „în România, respectarea Constituției, a supremației sale și a legilor este obligatorie".
Nu mai puțin de atât, o astfel de soluție conduce la crearea unui precedent foarte grav și anume acela ca orice universitate să organizeze, când vrea, cum vrea și unde vrea, fără să respecte legislația specifică în materie, orice fel de studii, la orice fel de forme de învățământ, iar M. Educației Naționale să fie obligat să aprobe emiterea tipizatelor pentru eliberarea diplomelor de studii.
Pârâta U. „S. Haret" a solicitat instanței de judecată de fapt să oblige MECTS la emiterea suplimentară a unor formulare tipizate, constând în diplome de licență cu suplimentele aferente pentru reclamanți, ignorând astfel în mod vădit cadrul legislativ în vigoare din Legea nr. 288/2004 privind organizarea studiilor universitare și Legea învățământului nr. 84/1995, cu modificările și completările ulterioare.
Instanța de fond a depășit atribuțiile puterii judecătorești și a obligat MEN să aprobe furnizarea de formulare tipizate pentru diplomă spre a fi eliberate unor persoane care au urmat studii urmate cu încălcarea prevederilor legale. Practic, instanța s-a substituit organismelor de certificare a calității studiilor universitare, s-a substituit MEN și a decis să acorde diplome, fără ca aceste diplome să aibă la bază studii universitare cu un parcurs firesc, la specializări autorizate provizoriu sau acreditate conform legii.
Practic, în opinia instanței de fond, orice persoană care, în baza unui contract, urmează
„studii" organizate nelegal, se poate adresa instanței în vederea obținerii diplomei.
Practic, instanța de fond se substituie MEN și ARACIS și evaluează calitatea unor programe de studii, acordând și diplome, deși instanțele nu au competența de a se pronunța cu privire la conținutul, calitatea sau îndeplinirea criteriilor și standardelor de autorizare provizorie sau acreditare.
Instanțele nu au competența și experiența științifică și educațională de a aprecia dacă un anumit program de studii trebuie sau nu să parcurgă procedura de autorizare provizorie sau acreditare.
În condițiile în care, în România, învățământul este prioritate națională (atât conform Legii nr.84/1995, cât și conform Legii nr. 1/2011), coordonarea (inclusiv evaluarea și supravegherea) sistemului național de învățământ superior și asigurarea implementării și respectării calității programelor de studii este de competența MECTS și ARACIS și nu a instanțelor de judecată.
În cazul Universității „S. Haret" din București, specializările/programele de studii de la forma de învățământ la distanță au fost organizate și desfășurate fără respectarea prevederilor legale, respectiv cu încălcarea dispozițiilor Legii nr.88/1993, a OUG. nr.75/2005 și ale H.G. nr.1011/2001. Nu s-a parcurs procedura prevăzută de către legiuitor în vederea desfășurării procesului de învățământ.
Pentru a exista studii universitare trebuie ca acestea să fie reglementate, să existe atât în fapt cât și în drept. Nu e suficient ca o persoană să afirme că a urmat niște studii pentru a primi o diplomă. Pentru a fi numit absolvent trebuie să fi înscris la o facultate din cadrul unei instituții de învățământ superior care a fost acreditată/autorizată să funcționeze la forma de învățământ/specializarea ce urmează a fi trecută pe diplomă.
Așa cum a menționat, conform prevederilor legale, formele de învățământ la distanță și fără frecvență trebuie să parcurgă procedura de evaluare academică.
Conform prevederilor Ordinului nr. 2284/28 septembrie 2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, U. nu avea si nu are dreptul să elibereze acte de studii pentru absolvenții unor programe de studii și forme de învățământ neautorizate/neacreditate. Același Ordin 2284/2007 statuează că răspunderea pentru modul cum s-au gestionat, completat și eliberat actele de studii revine exclusiv Universității S. Haret. Astfel, art.5 alin. l din Ordinul nr. 2284/2007 prevede că: "instituțiile de învățământ superior, de stat ori particular, acreditate sau autorizate să funcționeze provizoriu potrivit legii, denumite în continuare instituții, pot gestiona, completa și elibera numai acele acte de studii la care au dreptul în condițiile legii". Conform art. 5 alin. 4 din Ordinul nr. 2284/2007, ""răspunderea pentru exactitatea datelor înscrise în actele de studii eliberate o poartă persoanele care le-au completat și persoanele care le-au semnat". Față de menționatele prevederi legale, putem concluziona că reclamanta a urmat studiile unei forme de învățământ ai cărei studenți nu au fost avuți în vedere în cuprinsul cifrei de școlarizare pentru care s-au eliberat amintitele tipizate.
În concluzie, instanța de fond încălcând principiul separației puterilor în stat, dispune peste atribuțiile trasate acesteia de către legiuitor și admite în mod netemeinic și nelegal acțiunea reclamantei care nu a urmat o formă de învățământ reglementată conform dispozițiilor legale.
Ca să te prevalezi de un drept trebuie ca acesta să existe. MEN nu i se poate opune un proces de învățământ care nu a fost desfășurat în condițiile legii și nici nu poate aproba eliberarea de tipizate peste numărul de studenți care au fost admiși la forme de învățământ cu nerespectarea prevederilor legale.
III. În legătură cu argumentul privind forța și legalitatea adeverințelor emise, învederează instanței, următoarele:
Faptul că pârâta USH a primit cursanți la forma de învățământ la distanță, deși nu avea dreptul și faptul că aceasta a organizat examen de licență pentru ei și le-a eliberat și adeverințe constituie fapte ilicite. Instanța de judecată nu poate acoperi aceste fapte ilicite dându-le caracterul de autenticitate prin hotărârea sa ținând cont de „voința părților" exprimată prin contractul de studii ce prevedea obligativitatea unei părți din contract să elibereze diplomă de licență altei părți din contract.
Prezumția de autenticitate și veridicitate a adeverinței nu poate fi analizată fără a ține cont de legalitatea organizării învățământului la distanță, a primirii studenților la această formă de învățământ și la examenul de licență pentru care nu aveau vocație. U. „S. Haret" nu putea organiza învățământ la distanță pentru specializarea urmată de reclamantă și pe cale de consecință nu putea primi studenți la această formă de învățământ și nici să îi primească ulterior la examenul de licență, prin aceasta prezumția de autenticitate și veridicitate a actului administrativ - adeverința doveditoare a promovării examenului de licență - fiind răsturnată.
De altfel, această adeverință nu are nici o valoare în momentul de față întrucât potrivit dispozițiilor art. 38 din Ordinul ministrului educației nr. 2284/2007 pentru aprobarea Regulamentului privind regimul actelor de studii în sistemul de învățământ superior, termenul de valabilitate al adeverinței de absolvire a studiilor este de maximum 12 luni din momentul eliberării.
Simplul fapt că U. S. Haret a emis reclamantei, adeverință provizorie care atestă parcurgerea de către aceasta a unei forme de învățământ, nu naște pentru beneficiara adeverinței, automat, un drept la emiterea diplomei de studii. Conform art. 2 din Ordinul nr. 2284/2007, actele de studii sunt de tip diplomă, certificat, atestat. D. acestea sunt documente oficiale de stat, cu regim special, care confirmă studii de învățământ superior efectuate și titluri și calități dobândite. Conform art. 2 alin. (2) din actul normativ de mai sus, doar actele de studii conferă titularilor acestora drepturile și obligațiile care decurg din Legea învățământului. Nu ne putem raporta la adeverințele emise, acestea sunt înscrisuri cu valabilitate redusă eliberate prin voința unilaterală a universității, care nu au fost recunoscute de MEN și care nu pot înlocui legea. Adeverințele au fost eliberate pe baza raporturilor contractuale între studenți și universitatea pârâtă, în sensul executării obligațiilor contractuale din partea instituției. M. Educației Naționale este obligat să respecte și să aplice legea și nu înscrisurile emise de terți.
M. are dreptul și obligația de a analiza dacă instituția de învățământ superior a organizat în mod temeinic și legal procesul de învățământ, în caz contrar, oricine poate organiza fără drept proces de învățământ și primi diplomă doar pentru că absolventul are o adeverință emisă chiar de către instituția care a organizat procesul de învățământ fără să respecte legea.
Critică astfel soluția dată întrucât, pentru o hotărâre temeinică și legală, era suficient a se analiza cuprinsul hotărârilor de guvern care reglementau în privința structurii fiecărei instituții de învățământ superior, inclusiv a Universității S. Haret, a specializărilor autorizate/acreditate să funcționeze provizoriu. O lecturare a H.G. nr.410/2002, H.G. nr.940/2004, H.G. nr.1609/2004, H.G. 676/2007, H.G. 635/2008 în paralel cu lecturarea adeverinței de studii a reclamanților din care să reiasă și forma de învățământ erau suficiente pentru corecta dezlegare a pricinii.
În concluzie, raportat la prevederile legale invocate, solicită admiterea prezentului recurs astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței atacate în sensul respingerii acțiunii față de M.E.N., ca neîntemeiată.
Anexează prezentei sentința civilă nr. 1713/27.11.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași în dosarul_, sentința civilă nr. 1712/27.11.2013 pronunțată în dosarul nr._ de Tribunalul Călărași și Decizia civilă nr. 2395/30.05.2013 pronunțată de Curtea de Apel București în dosarul nr._/3/2012 prin care este respinsă acțiunea și cererea de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale formulată de U. „S. Haret".
Intimata pârâtă U. "S. HARET" a formulat întâmpinare, potrivit
art. 471 Cod Procedură Civilă, solicitând respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței instanței de fond.
În recurs, s-a administrat proba cu înscrisuri, potrivit art. 492 noul Cod Procedură Civilă.
Curtea de Apel București s-a constatat legal sesizată și competentă material să soluționeze prezentul recurs, date fiind prevederile art. 96 noul Cod de procedură civilă, precum și ale art.20 din Legea nr.554/2004.
Examinând în continuare, sentința recurată, prin prisma motivelor de recurs invocate, în limitele cererii de recurs, potrivit art. 496 din noul Cod procedură civilă, Curtea apreciază recursul promovat, ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Astfel, în ceea ce privește primul motiv de recurs, referitor la admiterea cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației Naționale (fostul MECTS), Curtea constată că acesta este neîntemeiat, întrucât, contrar celor susținute de recurent, trebuie avut în vedere că este admisibilă cererea de chemare în garanție atât în cazul drepturilor garantate legal sau convențional, cât și ori de câte ori partea care ar cădea în pretenții ar putea să se îndrepte împotriva altei persoane cu o cerere în despăgubire.
Or, raporturile juridice dintre M. Educației Naționale (fostul Minister al Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului) si U. " S. Haret " Bucuresti, institutie de învatamânt superior cu personalitate juridica, derivă din prevederile art.7 și art.8 alin.1 din "Regulamentul privind regimul actelor de studii in sistemul de invatamant", aprobat prin Ordinul MECTS nr.2284/2007, potrivit cărora " Formularele actelor de studii sunt tipărite si difuzate, in condițiile legii, de către unitatea de specialitate desemnata de MECT, unitate care poarta intreaga răspundere pentru aprobarea comenzilor de la instituții si pentru asigurarea securității tipăririi si păstrării formularelor pana la ridicarea acestora de către instituțiile beneficiare", respectiv „Formularele actelor de studii se achiziționează de la unitatea de specialitate producătoare, pe baza comenzilor transmise anterior acesteia, de către delegați ai instituțiilor. Predarea-preluarea formularelor se efectuează în baza unui proces-verbal încheiat între delegatul instituției și reprezentantul unității de specialitate producătoare, în care sunt trecute toate datele de identificare a formularelor, inclusiv seriile și numerele”, precum și din normele Legii contenciosului administrativ privind pretinsul refuz nejustificat de soluționare a unor cereri sau nesoluționarea lor în termen legal (art.1 alin.1, art.2 alin.1 lit.h și i și alin.2 din Legea nr.554/2004, modif. și compl. ) .
Referitor la cel de-al doilea motiv de recurs, privind pretinsa încălcare a atribuțiilor puterii judecătorești de către prima instanță, Curtea constată că instanța de fond a verificat doar legalitatea refuzului autorității recurente de a aviza sau aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă în privința intimatelor reclamante, activitate care se circumscrie atribuțiilor specifice ale instanței de contencios administrativ, conform art.1 alin.1, art.2 alin.1 lit.f, h și i și alin.2, art.8 alin.1 din Legea nr.554/2004, modif. și compl., precum și dacă prin acest refuz au fost încălcate drepturile sau interesele legitime ale intimatelor reclamante.
Astfel, intimata reclamantă a urmat cursurile Universității S. Haret din București – Facultatea de Psihologie, specializarea Psihologie, forma de învățământ la distanță, promoția 2009, promovând examenul de licență – sesiunea iulie 2009, fiindu-i eliberată adeverința nr. 3391/23.07.2009.
Potrivit Ordinului MECT nr. 2284/2007, adeverința de absolvire a studiilor are un termen de valabilitate de 12 luni, termen în care universitatea are obligația de a completa diploma de licență și suplimentul la diplomă, care se eliberează absolventului, la cererea acestuia.
Diplomele de licență se completează pe formulare tipizate care sunt realizate de o unitate specializată desemnată de MECTS, în fapt . necesar ca solicitarea universității de eliberare a formularelor tipizate ale diplomelor de licență să fie aprobată de MECTS.
În cazul de față, intimata-pârâtă U. S. Haret a solicitat intimatului-pârât M. Educației Cercetării Tineretului și Sportului, printr-o . adrese, să aprobe tipărirea formularelor de diplome de licență necesare promoției din anul 2009. Intimatul-pârât MECTS a încuviințat aceste cereri doar în parte și a refuzat să aprobe tipărirea formularelor pentru forma de învățământ la distanță și frecvență redusă, invocând faptul că U. S. Haret a organizat nelegal aceste forme de învățământ, fără a parcurge procedura de evaluare academică la care face referire art. 17 din HG nr. 1011/2001.
În aceste condiții, intimata-pârâtă U. S. Haret nu a putut da curs cererilor intimatelor-reclamante de eliberare a diplomei de licență și a suplimentului acestuia, lipsindu-i formularele tipizate necesare.
Curtea constată, totodată, că sunt neîntemeiate și criticile formulate de către recurent în cadrul celui de-al treilea motiv de recurs, în acest sens urmând a avea în vedere soluția de principiu adoptată de Înalta Curte de Casație de Justiție –Secția de C. Administrativ și Fiscal în ședința de la 7 noiembrie 2013, prin care instanța supremă a statuat că soluția adoptată este în sensul jurisprudenței de obligare a pârâtei U. S. Haret să elibereze diploma de licența și/ sau suplimentul de diplomă, de admitere a cererii de chemare în garanție a Ministerului Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului și de obligare a ministerului, în calitate de chemat în garanție, să aprobe tipărirea formularelor tipizate constând în diplomele de licență și suplimentele de diplomă.
Curtea are în vedere importanța unei astfel de soluții de principiu dată de secția de contencios administrativ și fiscal a instanței supreme, soluție, care chiar dacă nu are forța obligatorie a unei decizii date într-un recurs în interesul legii, se impune a fi respectată față de rol conferit Înaltei Curți de Casație și Justiție de unificarea a practicii judiciare.
Astfel, în motivarea soluției de principiu de mai sus, instanța supremă a făcut trimitere la jurisprudența reprezentată de deciziile de speță nr. 690/ 2012, nr. 953/ 2012, nr. 1638/ 2012 și nr. 3302/ 2012 ale ICCCJ-SCAF.
Prin aceste decizii de speță s-a statuat, în mod constant, că M.E.C.T.S. are obligația legală de a aproba tipărirea formularelor tipizate constând în diploma de licență și suplimentele la diplomă, întrucât adeverința de licențiat se bucură de prezumția de legalitate și veridicitate specifică actelor administrative și nu a fost atacată de M. Educației, Cercetării, Tineretului și Sportului sau de o altă autoritate publică, în condițiile art. 1 din Legea nr. 54/2004. În ceea ce privește legalitatea acreditării formelor de învățământ la distanță și fără frecvență, s-a arătat că instanța de fond nu a fost învestită cu o astfel de cerere.
În consecință, ținând cont de necesitatea urmării soluțiilor de principiu pronunțate de instanța supremă, în scopul asigurării unei practici unitare, Curtea constată că legalitatea acreditării formei de învățământ nu face obiect al prezentei cauze, iar cum intimatei reclamante i-a fost eliberată o adeverință de licențiat, necontestată pe calea vreunei forme de manifestare a acțiunii în contencios administrativ (nefiind administrate probe în sens contrar), aceasta are dreptul la a-i fi eliberate diploma de licențiat și suplimentul de diplomă, cererea de chemare în judecată formulată de aceasta fiind întemeiată, cum corect a reținut și instanța de fond, astfel că se înlătură în totalitate criticile formulate de recurent.
Pentru ansamblul acestor considerente, în temeiul art.496 noul Cod de procedură civilă, Curtea va respinge ca nefondat, recursul promovat, reținând că instanța de fond a pronunțat o hotărâre judecătorească legală, motivele de recurs invocate nefiind fondate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurentul-pârât chemat în garanție M. EDUCAȚIEI NAȚIONALE (fost MECTS), cu sediul în București, . nr. 28-30, sector 1, împotriva sentinței civile nr.216 din 26.02.2014, pronunțate de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimata reclamantă C. (N.) D., cu domiciliul în Călărași, ..3, ., . și intimata-pârâtă U. „S. HARET”, cu sediul în București, .. 13 sector 3, cu sediul în București, .. 13 sector 3, ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi, 08.12.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
H. V. O. D. P. B. C.
GREFIER
G. P.
Red./Tehnored. V.H.. - 5 ex.
Tribunalul Călărași – Secția Civilă – jud. V. V.
| ← Pretentii. Decizia nr. 4636/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 244/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
