Anulare act administrativ. Decizia nr. 3289/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3289/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-04-2014 în dosarul nr. 1306/116/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 3289
Ședința publică de la 25.04.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE P. S.
JUDECĂTOR V. R. M.
JUDECĂTOR F. I.
GREFIER M. LUCREȚIA
Pe rol soluționarea recursurilor declarate de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI și de recurenta – reclamantă . SRL, împotriva sentinței civile nr.1451/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ /2012 în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta – reclamantă – prin avocat Stanculescu S., cu delegație de substituire din partea avocatului titular S. C. I., cu împuternicire avocațială la fila 18 dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura legal îndeplinită.
S-a expus referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care
nemaifiind alte cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra recursurilor.
Apărătorul recurentei – reclamante solicită pe fondul recursului declarat de partea pe care o reprezintă, admiterea acestuia, modificarea hotărârii instanței de fond în ceea ce privește obligarea pârâtei și la plata cheltuielilor de judecată ocazionate de proces precum și obligarea la plata sumei de 4293 lei actualizată cu indicele de inflație de la data plății acesteia până la data restituirii efective, pentru considerentele expuse pe larg în cuprinsul motivelor de recurs. Consideră că instanța de fond a apreciat greșit prevederile art. 453 din Noul Cod de procedură civilă; urmând a constata că intimata a fost în culpă, motiv pentru care trebuie obligată la plata cheltuielilor de judecată. Solicită a constata că această culpa procesuală trebuie analizată în funcție de situația concretă, iar cheltuielile de judecată pretinse sunt temeinic justificate iar intimata trebuie obligată la plata acestora.
Formulează aceleași concluzii și cu privire la capătul de cerere privind actualizarea sumei cu indicele de inflație.
În ceea ce privește recursul promovat de autoritatea publică pârâtă, formulează concluzii de respingere a acestuia, apreciind că, în mod corect instanța de fond a respins excepția inadmisibilității acțiunii, apreciind că prevederile art. 205 nu sunt aplicabile în cauză și a admis cererea părții pe care o reprezintă. Solicită și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată.
Curtea, în conformitate cu dispozițiile art. 494 cu ref. la art 394 C.pr.civ., declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare pe fondul celor două recursuri ce fac obiectul pricinii dedusă judecății.
CURTEA,
Deliberând asupra recursurilor de față, constată următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1451/16.10.2013 Tribunalul Călărași a respins ca neîntemeiată excepția inadmisibilității acțiunii, a anulat decizia de calcul a taxei de poluare nr._/09.05.2013 emisă de AFP Călărași, a admis cererea reclamantei . SRL și a obligat pârâții Direcția Generală R. a Finanțelor Publice Ploiești și Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași să restituie reclamantei suma de 4293 lei – contravaloare taxă de poluare la care se va calcula dobânda legală de la data achitării și până la data restituirii efective. Totodată a respins ca neîntemeiat capătul de cerere referitor la obligarea pârâților la plata cheltuielilor de judecată.
Împotriva acestei sentințe au declarat recurs, în termen legal, reclamanta . SRL și pârâta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași.
Recurenta-reclamanta . SRL a solicitat modificarea hotaririi instanței de fond in ceea ce privește obligarea piritei si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu acest proces, precum si obligarea la plata sumei de 4293 lei actualizata cu indicele de inflație de la data plații acesteia la data restituirii efective.
Capătul de cerere referitor la obligarea piritei la plata cheltuileilor de judecata ocazionate cu acest proces a fost respins cu motivarea ca nu se poate retine o culpa in sarcina piritei de a nu aplica dreptul comunitar, culpa fiind un element al răspunderii civile delictuale.
Apreciază ca instanța de fond a procedat in mod greșit atunci cind a respins capătul de cerere referitor la acordarea cheltuielilor de judecata si a motivat ca pirita nu se afla in culpa procesuala, intrucit, a interpretat in mod greșit dispozițiile art. 453 (fost 274) si urm c.p.c, precum si situația dedusa judecații.
Astfel, potrivit dispozițiilor art. 453, alin. 1 c.p.c, "Partea care pierde procesul va fi obligata, la cererea pârtii care a cistigat, sa iî plătească acesteia cheltuielile de judecata."
Așadar, atit timp cit pirita a căzut in pretenții, in mod firesc trebuia ca instanța sa oblige pirita si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu aceasta cauza si dovedite cu chitanțele aflate la dosarul cauzei.
Culpa procesuala se apreciază in funcție de soluția pronunțata in cauza, ori, atit timp cit litigiul a fost tranșat in favoarea reclamantei, in mod cert pirita a pierdut litigiul si trebuie sa suporte si aceasta consecința.
Reaua-credința se apreciază fata de pirita, atit la perceperea taxei de poluare, prelevată in mod nelegal, cit si cu privire la cererea de restituire, in sensul ca, desi a formulat cerere de restituire, pe calea procedurii necontencioase, in cadrul procedurii prealabile, aceasta, de rea-credinta si cunoscind soluțiile constante din practica, a refuzat si de aceasta data sa dispună restituirea sumei, exercitind, in continuare, si calea de atac a recursului, desi rezultatul este previzibil, intirziind foarte mult restituirea sumei de bani, sens in care, in mod evident, aceasta se afla in culpa si trebuie sa acopere si cheltuielile de judecata.
Nu in ultimul rind, practica judecătoreasca este in sensul obligării piritei si la plata cheltuielilor de judecata ocazionate cu procesul, astfel incit o astfel de soluție apare ca si complet nelegala si urmează sa fie reformata potrivit celor solicitate mai sus.
Al doilea motiv privește faptul ca instanțe de fond trebuia sa admită si cererea de actualizare a sumei de la data platii la data restituirii efective a acesteia, atit timp cit a avut cistig de cauza si s-a constatat ca reținerea sumei a fost nelegala.
In drept, a invocat art. 299-316 c.p.c, art. 483-502 n.cp.c.
Recurenta Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași a solicitat în cadrul recursului său, modificarea in tot a sentinței recurate si, pe cale de consecința, respingerea cererii de chemare in judecata formulata de . SRL.
În motivare a arătat că in mod nelegal s-a dispus respingerea excepției inadmisibilitatii invocate de ea si admiterea acțiunii asa cum a fost formulata.
Astfel, cu ocazia soluționării in fond a cauzei, a arătat ca in data de 31.01.2013, contestatoarea a formulat cerere de calcul a taxei pe poluare pentru inmatricularea autoturismului marca VOLKSWAGEN, fabricat in anul 2005,norma de poluare EURO 4, inmatriculat pentru prima data in 30.11.2004.
Urmare depunerii acestei cereri pârâta a procedat la emiterea Deciziei de calcul a taxei pe poluare pentru autovehicule nr.3990/ 31.01.2013, însoțita de referatul de calcul al taxei pe poluare pentru autovehicule, comunicate contestatorului in aceeași zi.
Prin cererea formulată . SRL nu a contestat modul de calcul al taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, ci faptul că, aceasta este ilegală și discriminatorie.
Potrivit Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (Monitorul Oficial nr.17 din 10 ianuarie 2012), în vigoare de la data de 13 ianuarie 2012, se stabilește cadrul legal pentru instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, taxă cu destinația de venit la bugetul Fondului pentru mediu, gestionată de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului.
Prin urmare, câtă vreme legiuitorul prevede în mod expres obligația de plată a taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare", această taxă este legal datorată, contestatorul neinvocând prin contestație faptul că organul fiscal nu ar fi aplicat corect elementele de calcul al taxei corespunzătoare vehiculului în cauză, prevăzute de legislația în vigoare. In ceea ce privește prevederile comunitare invocate în susținerea contestației, se reține că art.148 din Constituția României instituie supremația tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, față de dispozițiile contrare din legile interne „ cu respectarea prevederilor actului de aderare", iar în conformitate art.I-33 alin.l din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr.157/2005: „Legea cadru europeană este un act legislativ care obligă orice stat membru destinatar în ceea ce privește rezultatul care trebuie obținut, lăsând în același timp autorităților naționale competența în ceea ce privește alegerea formei și a mijloacelor."
Rezultă că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre numai in privința rezultatului, autoritățile naționale având competența de a alege forma și mijloacele prin care se asigură obținerea rezultatului. Astfel, potrivit art.110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene și conform art.III-170 -Secțiunea 6 „Dispoziții fiscale" din Tratatul privind aderarea Republicii Bulgaria si a României la Uniunea Europeană, ratificat prin Legea nr.157/2005, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare."
Potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 90 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este încălcat atunci când taxa aplicată produselor importate și taxa aplicată produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite, astfel acest tratat nu interzice perceperea unei taxe, precum taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Incidența dispozițiilor art. 110 (ex-articolul 90 TCE) primul paragraf din Tratatul privind funcționarea Uniunii Europene, în această cauză este inexistentă. Astfel, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule instituită de Legea nr.9/2012, aplicată produsului provenind din alte țări membre și cea aplicată produsului național similar este calculată după aceeași formulă de calcul, având în vedere criterii obiective precum emisiile de C02, capacitatea cilindrică, vechimea sau rulajul autovehiculului, tară a conduce la o impozitare superioară a produsului importat față de produsele naționale si fără a avea efect discriminatoriu.
De asemenea, din cuprinsul art.3 alin.(l) din Legea nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, rezultă că taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule se aplică tuturor autoturismelor, indiferent dacă ele provin dintr-un stat membru al Uniunii sau de pe piața internă, fiind excluse din sfera de aplicare a taxei - excepțiile prevăzute de același articol, însă pe baza unor criterii ce privesc destinația lor si nu proveniența.
Mai mult, în speță, taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule în sumă de 4293 lei a fost stabilită ca urmare a cererii contestatarei depusă la organul fiscal, înregistrată sub nr.3990/ 31.01.2013 prin care a solicitat calculul acesteia, pentru autovehiculul marca Volkswagen, an fabricație 2005, data primei înmatriculări 30.11.2004, în conformitate cu prevederile Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, respectiv „cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare ".
Față de cele expuse mai sus, se reține că instituirea taxei pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule reprezintă opțiunea legiuitorului român, iar organele fiscale sunt obligate să respecte prevederile art.13 din O.G. nr.92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, conform cărora: "Interpretarea reglementărilor fiscale trebuie să respecte voința legiuitorului așa cum este exprimată în lege".
Referitor la solicitarea petentei de plata a dobânzii legale in materie fiscala, în speță sunt aplicabile dispozițiile art. 124 din O.G. nr. 92/2003, republicată, privind Codul de procedură fiscală, care dispune: "ART. 124 Dobânzi în cazul sumelor de restituit sau de rambursat de la buget
(1)Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) sau la art. 70, după caz. Acordarea dobânzilor se face la cererea contribuabililor.
(2)Dobânda datorată este la nivelul majorării de întârziere prevăzute de prezentul cod și se suportă din același buget din care se restituie ori se rambursează, după caz, sumele solicitate de plătitori."
Față de cele menționate anterior, solicită admiterea recursului si, pe cale de consecinta modificarea in tot a sentinței prountata de instanța de fond si respingerea cererii de chemare in judecata formulata de . SRL.
In drept, a invocat art. 483 si 488 pct.8 din Codul de procedura civila.
Recurenta-intimată S.C. V. S. Auto S.R.L., a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului formulat de către AJFP Călărași, cu cheltuieli de judecată.
1 .In ceea ce privește excepția inadmisibilității, arată ca aceasta a fost respinsa in mod corect de către instanța de judecata atunci cind aceasta a apreciat ca este nefondata, intrucit dispozițiile art 205 si urm c.p.f, coroborate cu cele ale art. 7 din O.U.G. 50/2008 nu sunt aplicabile spetei deduse judecații.
De altfel, exista o vasta jurisprudența in acest sens si chiar si Instanța Suprema s-a pronunțat in sensul ca neatacarea deciziei prin care s-a procedat la stabilirea cuantumului acestei taxe nu poate impedica, sub forma admiterii excepției inadmisibilității, promovarea unei astfel de acțiuni. In acest sens, urmează sa se aiba in vedere Decizia 24/14.11.2011 pronunțata de către înalta Curte de Casație si Justiție in recurs in interesul legii care este obligatorie pentru toate instanțele judecătorești.
2.In privința soluționării pe fond a cauzei, apreciază ca instanța de fond a soluționat din nou corect cauza, întrucât in cauza sunt aplicabile dispozițiile art. 90, par. 1 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene, sens in care sunt si mențiunile hotaririi CJE in cauza Weigl (2004), sensul acestei reglementari fiind acela de a interzice discriminarea fiscala intre produsele importate si cele similare autohtone.
Consideră că legislația interna, respectiv Legea 9/2012, incalca dispozițiile art. 34 si pe cele ale art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene, in sensul ca un stat membru nu trebuie sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări, daca acea taxa descurajează punerea in circulație in statul membru, respectiv a unor autovehicule de ocazie cumpărate in alte state membre.
In drept, a invocat art. 205 si urm .cp.c.
Recurenta-intimată Administrația Județeană a Finanțelor Publice Călărași, a depus răspuns la întâmpinare, reiterând argumentele invocate în susținerea recursului.
F. de solicitarea contestatoarei privind obligarea instituției pârâte la plata cheltuielilor de judecata menționează ca se impune cenzurarea acestora deoarece in sarcina sa nu se poate retine o culpa de a nu aplica cu prioritate dreptul comunitar contrar dreptului național, organul fiscal neavand atribuții jurisdicționale, iar culpa este un element al răspunderii civile delictuale potrivit dispozițiilor art. 1357 Cod civil.
Asupra recursului formulat, constatând că este competentă să procedeze la soluționare în condițiile art. 96 pct. 3 și art. 483 C.pr.civ. rap. la art. 10 alin. 2 din Legea nr. 554/2004, Curtea analizând sentința civilă recurată, prin prisma criticilor formulate, reține următoarele:
În ceea ce privește primul motiv de recurs, privind soluția dată asupra inadmisibilității, Curtea reține că sunt îndeplinite condițiile de admisibilitate, întrucât potrivit art. 2 alin. 1 lit. i coroborat cu art. 8 alin. 1 și art. 19 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, rezultă că acțiunea în pretenții este admisibilă și atunci când se contestă un act administrativ asimilat.
În măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pentru emisii poluante, astfel cum este prevăzută de Legea nr. 9/2012 și de Codul de procedură fiscală nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de poluare.
Potrivit art. 117 din O.G. nr. 92/2003, se restituie, la cerere, debitorului următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2003, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nicio acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de poluare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Din analiza hotărârii pronunțate de Curtea de Justiție în cauzele reunite C-410/98 și C-397/98 Metallgesellschaft și Hoechst rezultă faptul că restituirea taxelor prelevate cu încălcarea dreptului european nu poate fi condiționată de contestarea reglementării la momentul efectuării plății, mai ales atunci când practica administrativă era în sensul respingerii contestațiilor contribuabililor. Cu alte cuvinte, Curtea menționează faptul că autoritățile fiscale naționale nu pot invoca culpa contribuabililor, care nu au apelat la un remediu național ineficient, în condițiile în care ele însele sunt culpabile pentru aplicarea unor reguli naționale incompatibile cu dreptul european.
Prin urmare, singura cale efectivă în dreptul intern accesibilă tuturor persoanelor, în limitele prescripției dreptului la acțiune, este cererea de restituire, adresată în temeiul art. 117 din O.G. nr. 92/2003 organului fiscal, iar în caz de refuz nejustificat acțiunea în contencios administrativ, fără obligativitatea anulării formale a actului administrativ și a formulării unei plângeri prealabile. Potrivit art. 8 alin. 1 teza a II-a din Legea nr. 554/2004, se poate adresa instanței de contencios administrativ cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri. Într-o asemenea situație, procedura prealabilă nu este obligatorie, conform art. 7 alin. 5 din raportat la art. 2 alin. 2 din Legea nr. 554/2004. Sub acest aspect Curtea constată, contrar că reclamanta a formulat cerere de restituire pe cale administrativă la data de 23.04.2013, răspunzându-i-se cu adresa nr._/09.05.2013 în sensul că restituirea integrală a taxei pe poluare nu poate fi efectuată, fiind deci în prezența refuzului apreciat nejustificat.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art. 7 din O.U.G. nr. 50/2008 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin. 1 lit. d din același cod.
Pe fond, Curtea reține că reclamanta a achiziționat un autoturism marca Volkswagen număr șasiu WVWZZZ1KZ5W139186, înmatriculat anterior in Germania (f.9), pentru care i-a fost calculata o taxa pentru emisiile poluante de 4293 lei la data de 31.01.2013. Conform acestei decizii la stabilirea taxei s-au avut în vedere elementele de calcul prevăzute de Legea nr. 9/2012.
Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule (act normativ aplicabil în speța de față), prin dispozițiile art. 4, înlătură practic discriminarea constatată de CJUE în legislația anterioară – OUG nr. 50/2008. Astfel, potrivit acestui articol, obligația de plată a taxei intervine: a) cu ocazia înscrierii în evidențele autorității competente, potrivit legii, a dobândirii dreptului de proprietate asupra unui autovehicul de către primul proprietar din România și atribuirea unui certificat de înmatriculare și a numărului de înmatriculare; b) la repunerea în circulație a unui autovehicul, după încetarea unei exceptări sau scutiri prevăzute la art. 3 și 8; c) la reintroducerea în parcul auto național a unui autovehicul, în cazul în care, la momentul scoaterii sale din parcul auto național, i s-a restituit proprietarului plătitor valoarea reziduală a taxei, în conformitate cu prevederile art. 7. De asemenea, potrivit art. 4 alin. 2, obligația de plată a taxei intervine și cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate în România asupra unui autovehicul rulat și pentru care nu a fost achitată taxa specială pentru autoturisme și autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările și completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule și care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementărilor legale în vigoare la momentul înmatriculării.
Însă, prin OUG nr. 1/2012 s-a dispus suspendarea, până la data de 01.01.2013, a aplicării dispozițiilor art. 2 lit. i), ale art. 4 alin. 2 și a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. 1 din Legea nr. 9/2012, astfel încât, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene prezentate în cauzele T. și N., ca și în cele ulterioare, soluționate de Curte prin ordonanțe (D., I., I., V., M., O., ., Ș.), sunt în continuare actuale, fiind menținută discriminarea indirectă între autovehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre ale Uniunii Europene și cele de ocazie, având aceeași vechime și aceeași uzură, de pe piața națională, ceea ce conduce la încălcarea principiului liberei circulații a mărfurilor (una dintre cele patru libertăți fundamentale pe baza cărora s-a construit Comunitatea Europeană, în prezent Uniunea Europeană).
Astfel, analizând dispozițiile Legii nr. 9/2012, astfel cum unele dintre ele au fost suspendate de la aplicare prin OUG nr. 1/2012, Curtea constată că pentru un autoturism produs în România sau în alte state membre UE nu se percepe, la o nouă înmatriculare, taxa pentru emisii poluante, dacă a fost anterior înmatriculat tot în România, însă această taxă se percepe dacă autoturismul este înmatriculat pentru prima dată în România. Având acest efect specific, taxa respectivă diminuează sau este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru, cum este cazul în speță, iar cumpărătorii sunt orientați, din considerente de ordin fiscal, să achiziționeze autovehicule second-hand deja înmatriculate în România. Or, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil, atâta timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor.
De asemenea, Curtea observă, contrar susținerilor recurentei-reclamante, că la data de 31.01.2013 era încetată perioada de suspendare a aplicabilității alin. 2 al art. 4 din lege, astfel că între data de 01.01.2013 și 15.03.2013, perioadă în care Legea nr. 9/2012 a mai fost în vigoare, nu există discriminare. Aceasta întrucât taxa pentru emisiile poluante se datorează nu numai de cumpărătorii autoturismelor care au fost înmatriculate anterior într-un stat membru UE, altul decât România, dar și de către persoanele cumpărătoare ale unui autovehicul rulat pe teritoriul României și care a fost înmatriculat anterior aici, fără a fi achitată anterior taxa pe poluare ori taxa specială.
Curtea reține că regimul de impozitare instituit de Legea nr. 9/2012 coroborat cu OUG nr. 1/2012, a fost considerat ca discriminatoriu prin prisma art. 110 TFUE de către Curtea de Justiție Europeană în Cauzele reunite C. și C. C-97/13 și C-214/13, conform Ordonanței pronunțate la data de 03.02.2014: ”articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune unui regim de impozitare precum cel instituit, apoi circumscris de reglementarea națională în discuție în litigiile principale, prin care un stat membru aplică autovehiculelor o taxă de poluare care este astfel stabilită încât descurajează punerea în circulație, în acest stat membru, a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională”. Practic Legea nr. 9/2012, în forma în vigoare după adoptarea OUG nr. 1/2012, a menținut regimul discriminatoriu instituit prin OUG nr. 50/2008, cu privire la care CJUE se pronunțase în cauzele T. și N..
Însă, ulterior datei de 01.01.2013, când art. 4 alin. 2 din Lege a redevenit aplicabil, nu se mai poate vorbi de discriminare, derivată din taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate.
Taxa pentru emisii poluante reglementată ar fi contrară reglementărilor comunitare doar în măsura în care ar fi destinată să facă mai puțin atractivă opțiunea de a introduce în România autovehicule second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru UE - favorizând astfel vânzarea autovehiculelor second-hand deja înmatriculate în România - influențând astfel alegerea cumpărătorilor însă, după data reintrării în vigoare a art. 4 alin. 2 din Legea 9/2012 – 01.01.2013 - nu mai suntem într-o astfel de ipoteză.
Ca atare, fiind vorba de o taxă stabilită în limitele suveranității fiscale a României, ce se percepe fără discriminare tuturor autoturismelor second-hand înmatriculate în statul român –indiferent dacă anterior, respectivele vehicule fuseseră înmatriculate într-un alt stat membru al Uniunii Europene sau în statul român – instituirea acesteia nu contravine dispozițiilor art. 110 TFUE (ex. art. 90 TCE), nefiind încălcat principiul neutralității impozitării interne, în cazul competiției dintre produsele aflate pe piața internă și produsele importate.
Față de aceste considerente, Curtea în temeiul art. 496 alin. 1 și 2 și art. 498 alin. 1 NCPC, va admite recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, va casa în parte sentința recurată, în sensul că va respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Întrucât cererea reclamantului de actualizare cu indicele de inflație și cererea de acordare a cheltuielilor de judecată sunt accesorii față de cererea privind restituirea taxei pentru emisii poluante, având în vedere caracterul legal și nediscriminatoriu al acesteia, astfel cum s-a argumentat mai sus, Curtea în temeiul art. 496 NCPC va respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă . SRL, ca nefondat.
Totodată, se va menține soluția de respingere a excepției inadmisibilității.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta – reclamantă . SRL, CUI_, cu sediul ales la Cabinet de Avocat S. C. I., în CĂLĂRAȘI, ., ., J. CĂLĂRAȘI, împotriva sentinței civile nr.1451/16.10.2013 pronunțată de Tribunalul Călărași – Secția Civilă în dosarul nr._ /2012 în contradictoriu cu intimata – pârâtă DIRECȚIA R. A FINANȚELOR PUBLICE PLOIEȘTI, cu sediul în Ploiești, .. 22, J. PRAHOVA, și cu recurenta-pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, ca nefondat.
Admite recursul formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE CĂLĂRAȘI, cu sediul în .. 6-8, J. CĂLĂRAȘI împotriva aceleiași sentințe
Casează în parte sentința recurată, în sensul că:
Respinge acțiunea, ca neîntemeiată.
Menține soluția cu privire la excepția inadmisibilității.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.04.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
P. S. V. R. M. F. I.
GREFIER
M. LUCREȚIA
Redactat/tehnoredactat – jud. P.S./5 ex.
JUD. FOND A. P. I. - Tribunalul Călărași – Secția Civilă
| ← Pretentii. Decizia nr. 3475/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI | Pretentii. Decizia nr. 4349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
