Pretentii. Decizia nr. 4349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 4349/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 29-05-2014 în dosarul nr. 2372/87/2013

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI

SECȚIA A VIII A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL

DOSAR NR._

DECIZIA CIVILĂ nr. 4349/2014

Ședința publică din data de 29 mai 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE: E. C. V.

JUDECĂTOR: M. N.

JUDECĂTOR: B. L. PATRAȘ

GREFIER: B. A. I.

Pe rol se află soluționarea recursului declarat de recurentul-pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN împotriva sentinței civile nr. 1243 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. M. ȘI SCHIMBARILOR CLIMATICE PRIN ADMINISTRATIA FONDULUI PT MEDIU și intimatul-reclamant ., având ca obiect anulare act administrativ.

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care arată că procedura de citare este legal îndeplinită, dosarul se află la primul termen de judecată în recurs, părțile au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, intimatu-reclamant prin întâmpinare a invocat excepția tardivității cererii de recurs, după care:

Curtea, constatând că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă de către părți, reține cauza spre deliberare și pronunțare asupra cererii de recurs.

CURTEA

Prin sentința civilă nr. 1243 din data de 19 septembrie 2013 Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal a admis acțiunea formulată de reclamanta ., în contradictoriu cu pârâtele ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI A. și M. M. ȘI SCHIMBĂRILOR CLIMATICE PRIN ADMINISTRAȚIA FONDULUI PENTRU MEDIU, și, în consecință, a obligat pârâtele Administrația Finanțelor Publice a mun. A. și Administrația Fondului pentru Mediu să restituie reclamantului suma de 2003 lei reprezentând contravaloare taxă achitată prin chitanța . nr. 8091829DIN 06.08.2012, actualizată cu indicele de inflație, și să-i plătească suma de 39 lei cheltuieli de judecată.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs pârâtul pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, solicitând casarea sentinței atacate și respingerea cererii de chemare în judecată:

În motivare a arătat că instanta de fond a apreciat ca ilegala decizia de calcul al taxei pe poluare si a largit cadrul procesual peste cererea cu care a fost investita, fiindca intimata a solicitat anularea deciziei prin interpretarea gresita a art.117alin.1 litera d din Codul de procedura fiscala. Instanta a apreciat gresit aspectele deduse judecatii si a ignorat apararile cuprinse de intampinare, actiunea este inadmisibila fiindca nu se poate solicita restituirea in baza" art.117 Cod procedura fiscala dupa ce contribuabilul, fara a invoca vreun viciu de consimtamant sau alta cauza ce atrage nultitatea unui act, depune cerere de calculare a taxei, se prevaleaza de chitanta cu care a achitat taxa la politie pentru a¬si inmatricula masina si, dupa aceste fapte, da in judecata organul flscal ce a calculat si incasat taxa auto. Mai mult, intreaga motivare a instantei se sprijina pe temeiul instoric al incasarii taxei pe poluare(O.U.G. nr. 50/2008) ceea ce nu ofera legitimitate contestarii deciziilor de calcul, acte ce au fost intocmite la cererea contribuabilului, cu respectarea stricta a legislatiei in vigoare, fiind acte tipizate si emise printr-un program informatic cu aplicare unitara la nivel national, elaborat la cererea Ministerului Finantelor Publice.

A considerat că atât actiunea formulata de reclamant, cat si sentinta criticata dezbat in favoarea reclamantului aspecte de drept european, insa instanta ar fi trebuit sa tina cont de urmatoarele aspecte:

a)Curtea de Justitie a Uniunii Europene nu s-a pronuntat decat in cadrul procedurii preliminare in doua cauze cu care a fost sesizata: T. si N., ca atare nu se poate institui cu putere de lege ca taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 50/2008 contravine dreptului comunitar, cu atat mai putin taxa colectata in temeiul O.U.G. nr. 9/2013

b)daca aspectele de drept erau lamurite, Institutul N. al Magistraturii s-ar fi pronuntat ferm in aplicarea corecta a legii, indrumand spre respectarea principiului unitar, insa, cu ocazia dezbaterii pe tema aplicarii hotararii preliminare a C.J.U.E. in cauza C-402/09, T., dezbatere ce a avut loc la Bucuresti, in data de 10 mai 2011, s-a opinat ca pana si CJUE a fost reticenta in ceea ce priveste taxa instituita prin O.U.G. nr.50/2008,solutia pronuntata "contrastand puternic cu alte dispozitive din hotarari preliminare de tipul "art.11 O trebuie interpretat insensul ca se opune ca un stat membru sa ... "(B. Andresan-Dezbatere pe tema aplicarii preliminare a CJUE in cauza C¬402/09,T.) pentru ca in cuprinsul dispozitivului cauzei C-402/09 s-a inserat conjunctia "daca" ,ceea ce conduce la analiza pe caz si nu la admiterea actiunilor in temeiul discriminarii. In aceeasi nuanta a fost pronuntata si hotararea preliminara in Cauza N., conjunctia "daca" facand trimitere din nou la analiza comparativa intre taxarea autovehiculelor de import si cele autohtone. Este in contradicitie cu legislatia nationala sa se acorde restituirea taxei auto/de prima lnmatriculare/tlrnbru.de mediu fara ca platitorul sa se incadreze in vreo categorie exceptata de la plata prin lege, cu atat mai mult cu cat aceasta restituire se intemeiaza pe art. 110 din T.F.U.E. desi niciun stat membru U.E. nu a putut invoca un prejudiciu cauzat de discriminarea aparuta ca urmare a aplicarii O.U.G. nr. 50/2008 sau Legea nr. 9/2012, respectiv O.U.G. nr. 9/2013. In Romania sunt introduse in parcul national autovehicule foarte vechi pentru care nicio societate de asigurari nu poate incheia polite tip CASCO, fara ca acest fapt sa incomodeze, singura nemultumire fiind aceasta taxa ce se face venit la Administratia Fondului pentru Mediu este incasata prin organul fiscal competent teritorial.

3. Potrivit art. 1-33 alin.1 din Tratatul de aderare ratificat prin Legea nr. 157/2005:" Legea cadru europeana este un act legislativ care obliga statul membru destinatar in ceea ce priveste rezultatul care trebuie obtinut lasand in acelasi timp autoritatilor nationale competenta in ceea ce priveste alegerea formei si a mijloacelor." Taxa in cauza a fost instituita in scopul asigurarii protectiei mediului reprezentand optiunea legiuitorului national. Curtea de Justitie Europeana, prin jurisprudenta sa, a statuat in mod constant ca Tratatul nu este incalcat prin instituirea unei astfel de taxe in momentul primei inmatriculari a unui autovehicul pe teritoriul unui stat membru, iar prin caracterul ei fiscal, taxa intra in regimul intern de impozitare, domeniu rezervat exercitarii prerogativelor suverane ale statelor membre.

În drept, sunt invocate prevederile art. 488 alin. 1 pct. 8 Cod de procedură civilă.

Intimata-reclamantă a formulat întâmpinare la cererea de recurs prin care a solicitat respingerea recursului ca tardiv formulat și,in subsidiar, respingerea recursului ca nefondat.

Analizând recursul, Curtea îl constată tardiv formulat, pentru următoarele motive:

În conformitate cu art.301 C.proc.civ.,termenul de recurs este de 15 zile de la comunicarea hotararii.

În cauza ,Curtea constata ca hotărârea recurata a fost comunicata AFP A. la data de 27.09.2014,astfel cum rezulta din dovada depusa la fila 73 din dosarul de fond,iar cererea de recurs a fost formulata la 11.11.2013,cu depășirea termenului de 15 zile prevazut de dispozițiile legale anterior citate .

Pentru considerentele de fapt si de drept expuse ,Curtea va admite excepția tardivitatii recursului si va dispune respingerea acestuia ca tardiv.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Respinge, ca tardiv formulat, recursul declarat de recurentul-pârât ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE TELEORMAN, cu sediul în municipiul A., ., județul Teleorman împotriva sentinței civile nr. 1243 din data de 19 septembrie 2013 pronunțată de Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-pârât M. M. ȘI SCHIMBARILOR CLIMATICE PRIN ADMINISTRATIA FONDULUI PT MEDIU, cu sediul în municipiul București, sectorul 6, Splaiul Independentei Corp A, nr. 294 și intimatul-reclamant ., cu sediul procesual ales la Cabinetul Avocatului M. C. C., cu sediul în municipiul A., ., nr. 57, ., ., județulTeleorman, având ca obiect anulare act administrativ.

Definitivă.

Pronunțată în ședința publică din data de 29 mai 2014.

PREȘEDINTE

JUDECĂTOR

JUDECĂTOR

E. C. V.

M. N.

B. L. PATRAȘ

GREFIER

A. I. B.

Red. BLP/5 x/ .>

Jud. fond R. M. / Tribunalul Teleorman-Secția conflicte de muncă, asigurări sociale și contencios administrativ și fiscal-Completul specializat pentru contencios administrativ și fiscal

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretentii. Decizia nr. 4349/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI