Anulare act administrativ. Sentința nr. 3247/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
Comentarii |
|
Sentința nr. 3247/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-11-2014 în dosarul nr. 83/1/2014
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII –A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DOSAR NR._
SENTINȚA CIVILĂ NR. 3247
Ședința publică din data de 26 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
JUDECĂTOR: M. N.
GREFIER: F. E. B.
Pe rol se află soluționarea acțiunii în contencios administrativ, formulate de reclamantul P. A., în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, prin reprezentant legal președinte H. G., având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică, a răspuns reclamantul P. A., personal, legitimat cu CI valabilă și prin reprezentant convențional avocat F. P., în baza împuterniciri avocațiale . nr._/18.09.2014 (depusă la fila 8 dosar), lipsind pârâta.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează instanței următoarele:
-stadiul procesual: al doilea termen de judecată, în primă instanță, declinat;
-procedura de citare este legal îndeplinită.
Reclamantul prin avocat având cuvântul, solicită încuviințarea probei cu înscrisuri, atât cele depuse deja cât și cele pe care le depune la prezentul termen.
Nemaifiind cereri de formulat, excepții de invocat și probe de administrat, instanța constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul asupra fondului cauzei.
Reclamantul prin avocat având cuvântul pune concluzii de admitere a contestației formulate împotriva Raportului de evaluare întocmit de pârâta ANI și anularea Raportului reținând că în cauză nu există stare de incompatibilitate așa cum în mod greșit a apreciat inspectorul de integritate. Situația de fapt prezentată în raport este cea reală și este de necontestat, în sensul că reclamantul a întrunit la un moment dat calitatea de viceprimar al unei comune cu aceea de administrator într-o societate comercială, ceea ce a determinat pârâta să considere că a intervenit un caz de incompatibilitate așa cum acesta este reglementat de art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003. Apreciază avocatul reclamantului că un astfel de caz de incompatibilitate nu există, dacă se face o interpretare corectă a textului legal, așa cum în mod greșit s-a apreciat. Legea nu stabilește expres că atunci când calitatea de administrator este deținută într-o societate comercială inactivă și care este și suspendată în mod oficial, prin înregistrarea acestei mențiuni la ORC, nu s-ar găsi acest caz de incompatibilitate. Însă, interpretarea care trebuie făcută este aceea că primează în speță o interpretare logico-juridică care să facă apel la scopul legii, la ratio legii și nu o interpretare literală în abstract, fără a ține cont de circumstanțele particulare ale fiecărui caz în parte. Legea nu cuprinde multitudinea de situații ce se pot ivi în practică. Calitatea de administrator nu a fost exercitată în mod efectiv niciodată în perioada în care a dobândit și calitatea de viceprimar al comunei, societatea comercială a fost înființată în anul 2003 dar nu a avut niciodată activitate propriu-zisă, iar în 2009 a fost suspendată până în anul 2013 când a și fost radiată de la Registrul Comerțului. Interpretare ce trebuie acordată acestui text legal nu este una rigidă, ci una literală restrictivă, în sensul că textul se referă la situații juridice mai limitate decât ar lăsa să se înțeleagă din exprimarea literală a termenului. În speță trebuie aplicată o interpretare teleologică, trebuie observat scopul legii, să se observe dacă a existat vreun moment un pericol pentru principiile consacrate de Legea nr. 161/2003 care principii reglementau supremația interesului public. Societatea comercială nu putea intra nici un moment în vreun raport juridic cu instituția publică, cu autoritatea publică care era reprezentată și de administratorul acelei societăți, astfel că principiul supremației interesului public era asigurat. Mai mult, expertul de integritate la momentul la care s-a sesizat cu acest caz, a comunicat într-o primă fază că nu există caz de incompatibilitate, cât timp societatea este suspendată, iar ulterior, la câteva luni s-a răzgândit și a aplicat legea în abstract, în litera ei, arătând că ar exista și acest caz de incompatibilitate. Încă de la apariția legii în anul 2003 și până în anul 2012 nu a mai existat nicio situație de acest gen. În concluzie, apreciază că nu există caz de incompatibilitate între calitatea de administrator al unei societăți comerciale suspendate în mod oficial și care nu a avut activitate, nici efectiv, nici juridic, cu aceea de viceprimar al comunei, nefiind întrunite cerințele prevăzute de art. 87 dacă este interpretat în scopul pe care legiuitorul l-a avut în vedere la reglementarea acestui articol.
Instanța declară închise dezbaterile și reține cauza spre deliberare și pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată la data de 6 ianuarie 2014 pe rolul Înaltei Curți de Casație și Justiție, declinată ulterior în favoarea Curții de Apel București, reclamantul P. A. a solicitat instanței, în contradictoriu cu AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, anularea Raportului de evaluare nr._/G/lin3.12.2013 întocmit de intimată prin care s-a stabilii prin raportare la art. 87 alin 1 lit. d) din Legea nr.161/2003 existența stării de incompatibilitate între funcția reclamantului de viceprimar al comunei Valea Marea P., jud. Argeș și cea de asociat unic și administrator la . SRL .
În motivarea cererii sale, reclamantul a arătat că dispoziția legală la care face referire intimata în raportul său de evaluare, art. 87 alin. 1 lit. d) din Legea 161/2003, dispune într-adevăr că: „funcția de primar și viceprimar... este incompatibilă cu ....funcția de președinte, vicepreședinte ...administrator ...orice funcție de conducere sau execuție la societății reglementate de Legea nr. 31/1990. republicată... "
Deși legea nu reglementează în mod expres situația în care o astfel de calitate este deținută la societăți comerciale inactive și suspendate, apreciază că este în afara oricărui dubiu că legiuitorul a înțeles să stabilească acest caz de incompatibilitate numai cu privire la funcțiile de conducere deținute în societățile comerciale active din punct de vedere juridic și, chiar mai mult decât atât, a celor care și au o activitate efectivă.
Această situație rezultă cu evidență în urma interpretării sistematice și a interpretării teleologice a dispozițiilor legale incidente în cauză.
Scopul legii este reprezentat de asigurarea imparțialității, integrității, a transparenței deciziei și a supremației interesului public, așa cum aceste principii sunt enunțate în art. 71 din lege.
Respectarea acestor principii este pe deplin asigurată atunci când funcția sau situația care ar putea constitui un caz de incompatibilitate nu este exercitată ca urmare a suspendării respectivei activități.
O astfel de situație devine și mai evidentă prin interpretarea logico-juridică a dispoziției legale cu ajutorul argumentului de analogie „apari" .
Astfel, trebuie să fim cu toții de acord că în situația de incompatibilitate reglementată de art. 87 alin. 1 lit.c) din lege, aceea a funcției de primar și viceprimar cu cea de funcționar public sau cu cea de angajat cu contract individual de muncă, această incompatibilitate nu există dacă funcția publică sau contractul individual de muncă este suspendat pe durata exercitării funcției de primar sau de viceprimar.
Este unanim recunoscut în practică că persoanele care au dobândit funcția de primar sau de viceprimar și anterior se aflau în derularea unui contract individual de muncă, acesta se suspendă pe durata exercitării funcției, urmând a fi reluat la momentul încetării funcției respective.
Aceeași trebuie să fie soluția și în cazul în care calitatea de administrator sau alt membru al organelor de conducere in cadrul unei societăți comerciale nu este exercitată efectiv ca urmare a faptului că societatea comercială nu desfășoară activitate, fiind suspendată.
Intimata a făcut o interpretare extrem de rigidă și „in abstracto" a dispoziției legale, fără a ține seamă de particularitățile speciale ale situației de fapt, mulțumindu-se să observe că lege nu reglementează în mod expres o astfel de situație și atunci a dat eficiență juridică normei de drept la fel ca și în cazul în care calitatea de administrator ar fi fost deținută în cadrul unei societăți comerciale active din punct de vedere juridic.
Cum legea era lacunară din această perspectivă, revenea interpretului legii sarcina de a o interpreta în spiritul ei .
Soluția adoptată de intimată este profund nedreaptă și inechitabilă și îl sancționează chiar dacă particularitățile situației de fapt, dovedită cu acte juridice, făceau ca principiile enunțate prin Legea nr. 161/2003 și asigurarea supremației interesului public să fie pe deplin respectate.
Aceste particularități ale situației de fapt sunt:
In anul 2003 a luat ființă societatea comercială AVP Remington 2003 SRL cu unic asociat în persoana domnului P. A..
Societatea comercială nu a desfășurat niciun fel de activitate comercială, iar în anul 2009 s-a dispus în mod oficial suspendarea activității sale, mențiunea fiind înregistrată la ORC de pe lângă Tribunalul Argeș.
Prin rezoluția nr._ din 5.05.2012 a ORC de pe lângă Tribunalul Argeș în dosarul nr._/3.05.2012 s-a dispus continuarea stării de suspendare a activității firmei începând cu dala de 1.05.2012 până la 1.05.2015.
Prin rezoluția nr._ din 5.09.2013 a ORC de pe lângă Tribunalul Argeș societatea comercială a fost radiată, încetând a exista ca persoană juridică.
In urma scrutinului din iunie 2012, domnul P. A. a fost ales consilier local în cadrul Consiliului Local al comunei Valea M. P., jud. Argeș, iar în data de 2.07.2012 acesta a fost ales viceprimar al acestei localități prin votul consilierilor locali.
Prin întâmpinarea înregistrată la data de 7 aprilie 2014, pârâta AGENȚIA NAȚIONALA DE INTEGRITATE a solicitat respingerea contestației formulate de reclamantul P. A., împotriva Raportului de Evaluare nr._/6/11/13.12.2013 întocmit de Inspecția de Integritate din cadrul Agenției Naționale de Integritate.
În susținerea poziției sale procesuale, pârâta a arătat că, în procedura de ver5ificare, după analizarea datelor, informațiilor, înscrisurilor și documentelor solicitate instituțiilor și autorităților publice, altor persoane juridice de drept public sau privat, precum și persoanelor fizice și a reglementărilor legale aplicabile, a rezultat faptul că persoanei evaluate îi sunt aplicabile dispozițiile Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, care prevede la art. 87, alin. (1) lit. d) „Funcția de primar șt viceprimar (...) este incompatibilă cu: (...) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducereori de execuție a societățile comerciale (...);
Astfel, urmare analizării documentelor existente la dosar rezultă că reclamantul P. A. a încălcat regimul juridic al incompatibilităților urmare a nerespectării prevederilor art. 87, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 privind; unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, cu modificările și completările ulterioare, întrucât a deținut concomitent în perioada 21.06._13 (data răspunsului de la ONRC), atât funcția de Viceprimar al comunei Valea M. - P. din județul Argeș cât și funcția de administrator în cadrul S.C. AVP REMINGTON 2003 la ORC - J_ .
Susținerile reclamantului referitoare la inexistența stării de incompatibilitate motivate de faptul că S.C. AVP REMINGTON S.R.L. avea activitatea suspendată în perioada exercitării mandatului de viceprimar sunt neîntemeiate și nu pot constitui un motiv de înlăturare a stării de incompatibilitate.
Reclamantul interpretează în mod eronat .dispozițiile art. 87, alin. {1) lit. d) din Legea nr. 161/2003 adăugând la lege o condiție nouă de existență a stării de incompatibilitate, considerând că nu există stare de incompatibilitate, în sensul art. art. 87, alin. (1) lit. d) din Legea nr. 161/2003, dacă activitatea societății comerciale respective este suspendată.
În mod corect, inspectorul de integritate, a emis un act cu respectarea întocmai a prevederilor legale, cu respectarea principiului de drept „ubi lex non distinguit nec nos distinguere debemus, raportat la dispozițiile art. 87 lit. d) din Legea nr. 161/2003 în conformitate cu care „Funcția de primar și viceprimar (...)
Este incompatibilă cu: (...) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale (...);".
Situația de incompatibilitate există chiar dacă activitatea societății a fost suspendată întrucât legiuitorul face referire la deținerea "funcției" în cadrul unei societăți comerciale și nu condiționează explicit sau implicit existența stării de incompatibilitate de situația în care respectiva societate are activitatea suspendată, fiind suficientă deținerea calității de administrator într-o societate înregistrată la Oficiul Național al Registrului Comerțului pentru a fi implicită existenta unei incompatibilități.
Reclamantul ignoră prevederile legale, art. 91 din Legea nr. 161/2003, care îl obligau să renunțe expres la una dintre cele două funcții incompatibile.
În conformitate cu dispozițiile art. 91 alin. (1) teza I „Starea de incompatibilitate intervine numai după validarea mandatului", iar potrivit art. 91 alin. (3) teza I „Alesul local poate renunța la funcția deținută înainte de a fi numit sau ales în funcție care atrage starea de incompatibilitate, în cel mult 15 zile de la numirea sau alegerea în această funcție"".
Prin urmare, reclamantul avea și timpul și posibilitatea legală de a ieși din starea de incompatibilitate după validarea mandatului de consilier local și alegerea sa ca viceprimar al comunei Valea M. P., județul Argeș, însă ignorând prevederile legale anterior menționate nu a efectuat niciun demers în acest sens.
Față de cele ce preced, susține că raportul de evaluare nr._/G/II/13.12.2013 întocmit de Agenția Națională de Integritate, prin care s-a reținut incompatibilitatea în care s-a aflat reclamantul, a fost emis cu respectarea prevederilor legale.
Din actele și lucrările dosarului, curtea reține următoarele:
1. Prin Raportul de evaluare nr._/G/II/13.12.2013 (f. 7), pârâta a constatat că reclamantul se află în starea de incompatibilitate reglementată de disp. art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003, întrucât ”a deținut concomitent în perioada 21.06.2012 – 16.01.2013 (data răspunsului de la ONRC) atât funcția de viceprimar al comunei Valea M.-P. din județul Argeș cât și funcția de administrator în cadrul . SRL, având nr. de ordine la ORC J_ ”, astfel:
a.) funcția de viceprimar al comunei Valea M.-P. din județul Argeș, începând cu data de 21.06.2012 (data validării în funcție)
b.) calitatea de administrator în cadrul . SRL, având nr. de ordine la ORC J_ ”, în perioada 25.07.2003 -05.09._ (rezoluția ONRC nr._/05.09.2013).
2. Potrivit dispozițiilor art. 87 alin. 1 lit. d din Legea nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției
”(1) Funcția de primar și viceprimar, primar general și viceprimar al municipiului București, președinte și vicepreședinte al consiliului județean este incompatibilă cu:
…………………………..
d) funcția de președinte, vicepreședinte, director general, director, manager, administrator, membru al consiliului de administrație ori cenzor sau orice funcție de conducere ori de execuție la societățile comerciale, inclusiv băncile sau alte instituții de credit, societățile de asigurare și cele financiare, la regiile autonome de interes național sau local, la companiile și societățile naționale, precum și la instituțiile publice”;
3. Curtea subliniază că aspectul nesocotit de pârâta ANI în raționamentul juridic al cauzei, anume suspendarea activității societății în cauză anterior începerii mandatului reclamantului, recte la data de 01.05.2012, este extrem de relevant în cauză.
Este real că legea nu distinge expressis verbis între societăți suspendate, inactive sau active, însă o interpretare rigidă și extrem de formalistă precum cea a pârâtei ne îndepărtează nepermis de mult de spiritul și rațiunea legii, până la a fi total străină de acestea.
Astfel, incompatibilitățile sunt instituite de legiuitor pentru situații în care acesta prezumă absolut că exercitarea celor două funcții deodată reprezintă un pericol pentru interesul public, tocmai pentru a preveni folosirea abuzivă a funcțiilor publice.
În Expunerea de motive a inițiatorului proiectului Legii nr. 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, se regăsesc următoarele: „Unul dintre cele mai importante mijloace de apărare a intereselor publice, interese care trebuie să stea la baza exercitării oricăror demnități publice și funcții publice, este asigurat prin Titlul IV privind conflictul de interese și regimul incompatibilităților în exercitarea demnităților publice și funcțiilor publice.
Reglementarea cuprinsă în titlul IV urmărește prevenirea producerii unor conflicte de interese în exercitarea demnităților publice și a funcțiilor publice și, în cazul în care astfel de conflicte s-au produs, soluționarea lor. De asemenea, prin dispozițiile Titlului IV este reglementat regimul incompatibilităților privind demnitățile publice și funcțiile publice.
Se completează astfel cadrul legal instituit în țara noastră pentru prevenirea și combaterea folosirii abuzive a funcțiilor publice, a obținerii unor câștiguri necuvenite în exercitarea acestora…”.
Deci, scopul incompatibilității este protejarea interesului public față de un pericol de corupție, exercitare abuzivă a funcției ș.a.m.d., pericolul prezumat absolut de legiuitor la momentul adoptării legii.
Or, o atare stare de pericol nu poate deriva decât din exercitarea nemijlocită concomitentă a funcțiilor, doar într-o atare ipoteză existând premise reale, apte a amenința în mod efectiv valorile sociale apărate, doar o exercitare efective a funcției de administrator într-o societate comercială activă economic, fiscal și juridic, implicată în acte de comerț și alte operațiuni juridice, putând genera un conflict între interesul personal și cel public, pentru a deveni incidentă prezumția legală absolut de pericol social.
Însă o atare ipoteză nu este incidentă în speță, activitatea . SRL fiind legal suspendată anterior începerii mandatului reclamantului, astfel că rațiunea instituirii acestui caz de incompatibilitate nu se verifică în cazul de față,.
Reținând considerentele de fapt și de drept expuse mai sus, curtea apreciază prezenta acțiune ca întemeiată, astfel că – în temeiul art. 18 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 – va anula Raportul de evaluare nr._/G/II/13.12.2013 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
HOTĂRĂȘTE
Admite acțiunea formulată de reclamantul P. A., cu domiciliul în . nr. 435, jud. Argeș, CNP_, în contradictoriu cu pârâta AGENȚIA NAȚIONALĂ DE INTEGRITATE, cu sediul în București, .. 15, sector 1, având ca obiect „anulare act administrativ”.
Anulează Raportul de evaluare nr._/G/II/13.12.2013 întocmit de pârâta Agenția Națională de Integritate.
Cu drept de recurs în termen de 15 zile de la comunicare.
Pronunțată în ședința publică din data de 26 noiembrie 2014.
JUDECĂTOR | GREFIER |
N. M. | B. F. E. |
Red./Dact./ M.N./4 ex.
← Anulare act administrativ. Decizia nr. 8232/2014. Curtea de Apel... | Obligaţia de a face. Decizia nr. 6140/2014. Curtea de Apel... → |
---|