Pretentii. Decizia nr. 3475/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 3475/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 05-05-2014 în dosarul nr. 1216/93/2013
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI F.
DECIZIA CIVILĂ NR. 3475
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 05.05.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea recursului civil declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și recurentul-pârât S. F. ORĂȘENESC B. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva sentinței civile nr. 1741/19.06.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. P.-I., având ca obiect „pretenții-restituire taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică au lipsit părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenții au solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 411 alin. 1, pct. 2, teza finală, N.C.p.c., după care:
Curtea, având în vedere că s-a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Prin sentința civilă nr. 1741/19.06.2013, Tribunalul Ilfov, Secția Civilă a admis acțiunea formulată de reclamantul M. P.-I. în contradictoriu cu pârâta A.F.P. B., a obligat pârâta A.F.P. B. să restituie reclamantului suma de 2525 lei, reprezentând taxă de poluare, actualizată cu dobânda fiscală aferentă debitului, calculată de la data plății 05.12.2012 până la achitarea acestuia, precum și la plata sumei de 82,3, cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin adresa înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 01.04.2013, reclamantul M. P.-I., în temeiul dispozițiilor art. 1 alin. (1); art. 2 alin. (1) lit. c), i) și n ) și alin. (2); art. 8 alin. (1) și art. 13 alin. (1) din Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004; art. 1 alin. (1) și (2); art. 2 lit. b); f); g); h); k) și 1); art. 3 alin. (1); art. 4 alin. (1) lit. a); art. 5 alin. (1) și (3) și art. 8 alin. (1) lit. a); b);c) și d) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule; art. 1; art. 3 alin. (1) și (2) lit. a), b), c), d), e) și f); art. 4 lit. a) și b); art. 5 alin. (1) și art. 9 alin. (1) lit. a), b), c) și d) din O.u.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; art. II și III din O.U.G. nr. 208/2008 pentru stabilirea unor măsuri privind taxa pe poluare pentru autovehicule, abrogată prin O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea Ordonanței de urgență a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; art. III alin. (1) și (2) din O.U.G. nr. 218/2008 privind modificarea Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule; art. 3 alin. (1) lit. a) și alin. (3) din H.G. nr. 686/2008 privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a Ordonantei de urgentă a Guvernului nr. 50/2008 privind instituirea taxei de poluare pentru autovehicule; lit. A pct. 2.1 din Anexa 1 la Reglementările privind conditiile tehnice pe care trebuie să le indeplinească vehiculele rutiere in vederea admiterii in circulatie pe drumurile publice din România - R.N. T.R. 2 aprobate prin O.M.L.P. T.L. nr. 211/2003; art. 7 alin. (1) lit. i din O.M.A.I. nr. 1501/2006 privind procedura inmatriculării, inregistrării. radierii și eliberarea autorizatiei de circulatie provizorie sau pentru probe a vehiculelor; art. 17 alin. (1), (2), (3) și (5); art. 41; art. 70 alin. (1); art. 117 alin. (1) lit. d); art. 120 alin. (7) și art. 124 alin. (1) și (2) din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală; art. 110 (ex - art. 90 din Tratatul delnstituire a Comunitătii Europene - T.C.E.) din Tratatul Privind Functionarea Uniunii Europene - T.F. U.E.; art. 11 alin. (1) și (2)și art. 148 alin. (2) și (4) din Constitutia României, a chemat în judecată ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE A ORAȘULUI B., din cadrul DIRECȚIEI GENERALE A FINANȚELOR PUBLICE A JUDEȚULUI ILFOV, cu sediul în județul Ilfov, orașul B., ., iar prin hotărârea se va pronunța în cauză, constatând ca fiind un refuz nejustificat lipsa răspunsului pârâtei la adresa nr._/30.01.2013, instanța să dispună anularea deciziei de calcul nr._/05.12.2012 emisă de aceasta și să oblige pârâta să-i restituie suma de 2.525 lei încasată cu titlul de taxă pe poluare, pe care să o actualizeze cu dobânda legală fiscală, calculată de la data plății taxei până la data restituirii efective a acesteia.
În motivare, reclamantul a arătat că, ca efect al contractului de vânzare-cumpărare încheiat cu Seidl S., la data de 09.07.2012, a dobândit dreptul de proprietate asupra autovehiculului marca MERCEDES-BENZ, tipul 203/R044KO/C 200 KOMPRESSOR, având masa totală maximă autorizată de 1.970 Kg. și nr. de identificare WDB2030451A235749.
Autoturismul a fost fabricat în anul 2001, are capacitatea cilindrică 1.998 c.m.c. și norma de poluare Euro 4, fiind înmatriculat pentru prima dată în Germania, la data de 10.09.2001.
La data de 05.12.2012 reclamantul a solicitat organului fiscal competent, printr-o cerere scrisă, să calculeze taxa pe care urma s-o achite cu titlu de taxă pe poluare în vederea înmatriculării autovehiculului arătat la pct. 1.1.
La data de 05.12.2012, în baza prevederilor Legii nr. 9/2012, Administrația
Finanțelor Publice a Orașului B. a emis Decizia de calcul nr._, prin
care a stabilit în sarcina reclamantului obligația de plată a sumei de 2.525 lei, cu titlu de taxă auto pe poluare pentru autovehicululul mai sus descris.
La data de 05.12.2012 reclamantul a achitat, prin Trezoreria Orașului B., cu titlu de taxă pe poluare, suma de 2.525 lei.
La data de 30.01.2013, printr-o cerere scrisă adresată pârâtei, reclamantul a solicitat restituirea sumei mai sus indicată, instituită prin dispozițiile Legii nr. 9/2012.
Până în acest moment, pârâta nu i-a comunicat motivul pentru care nu-i
restituie taxa auto pe poluare.
În drept, reclamantul a invocat Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule
Cu privire la fondul cauzei, reclamantul a arătat că autoturismul pe care l-a achiziționat, aparținând categoriei M1, conform definiției date de R.N.T.R. 2, nu intră în categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare, prevăzute de art. 3 alin. (2) și art. 9 alin. (1) din O.U.G. nr. 50/2008 (pct. 1.1. și pct. 11.3. de mai sus) și de art. 3 alin. (1) și art. 8 din Legea nr. 9/2012.
Înmatricularea autoturismului în România de către autoritatea competentă, pârâta din prezenta cauză, era subordonată îndeplinirii condiției dovedirii achitării acestei taxe (pct. 11.9. de mai sus).
Problema dedusă judecății constă în a lămuri, în raport de datele speței, dacă taxa instituită prin prevederile legale redate la pct. 11.2 de mai sus contravine art. 90 (actual art. 110), paragraful 1 din T.C.E. (actual T.F.U.E.), urmând ca analiza dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008, a Legii nr. 9/2012 și a actelor ulterioare de modificare privitoare la această problemă să aibă în vedere și dispozițiile art. 11 și 148 din Constituția României, precum și jurisprudența Curții Europene de Justiție.
Art. 90 din T.C.E. se referă la impozitele și taxele interne care impun o taxă fiscală mai consistentă produselor provenite din alte state membre, în comparație cu produsele interne. Scopul general al art. 90 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor.
În jurisprudența referitoare la art. 90 din T.C.E., Curtea de Justiție Europeană a explicat care sunt condițiile în care se poate reține aplicarea acestui text: a) trebuie să existe o discriminare între produsele naționale și produsele importate (hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F. C. Roders BV ș.a. c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen); b) trebuie să existe o similitudine sau un "raport de concurență" între produsele importate vizate de taxă și produsele interne favorizate (hotărârea din 07 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Italia); c) prelevarea fiscală națională trebuie să diminueze sau să fie susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor (hotărârea din 07 mai 1987, afacerea 193/85, Cooperativa Co-Frutta Srl c. Amministrazione delle finanze dello Stato).
Pe cale de consecință, atunci când produsele interne și produsele importate se află într-un raport de concurență, iar prin efectul unei norme fiscale naționale se creează o discriminare între acestea, astfel încât consumatorii sunt descurajați să aleagă produsele importate, art. 90 este aplicabil, iar norma fiscală națională contrară art. 90 trebuie înlăturată de la aplicare.
Reglementarea fiscală internă incidentă în cauză îndeplinește toate criteriile menționate pentru a fi declarată incompatibilă cu art. 90 din T.C.E .
Mai întâi, există o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate deja într-un stat membru al Uniunii Europene (în speță, Germania) și care se înmatriculează în România ("produsele importate") și autoturismele second-hand deja înmatriculate în România ("produsele naționale"), numai primele fiind supuse taxei pe poluare cu ocazia înmatriculării în România.
Apoi, există un "raport de concurență" între produsele importate și produsele naționale. Astfel, în principiu, alegerea consumatorului se poate îndrepta fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat într-un alt stat membru (așa cum este cazul în speță), fie spre un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În fine, taxa în discuție este destinată să diminueze introducerea în România a unor autoturisme second-hand deja înmatriculate într-un alt stat membru întrucât, din moment ce este datorată doar pentru "produsele importate", iar nu și pentru "produsele naționale", este evident faptul că obiectivul instituirii taxei este diminuarea consumului "produselor importate". În aceste condiții, alegerea consumatorului este în mod evident influențată din cauza existenței taxei, el fiind înclinat să achiziționeze un autoturism second-hand deja înmatriculat în România.
În concluzie, taxa specială de poluare pentru achizițiile intracomunitare de autoturisme neînmatriculate pe teritoriul național încalcă principiul libertății circulației mărfurilor, dezavantajând, direct sau indirect, produsele provenind din celelalte țări membre U.E. în competiția cu produsele similare autohtone.
Textul art. 4 lit. a) din O.U.G. nr. 50/2008 nu face distincție între autoturismele produse în România și cele produse în afara acesteia, și nici între autoturismele noi și cele second-hand.
Cât privește obligarea pârâtei la plata dobânzii legale, această obligație se circumscrie sferei răspunderii civile delictuale, derivând din încălcarea de către autoritățile fiscale a obligației de a aplica prioritar dreptul comunitar și de a înlătura prevederile legii fiscale interne contrare normelor dreptului comunitar.
Obligația de a aplica prioritar dreptul comunitar nu este opozabilă numai jurisdicțiilor, ci și executivului, organelor componente ale acestuia, cum sunt autoritățile fiscale.
Inclusiv jurisprudența Curții Europene a Drepturilor Omului este în acest sens.
Astfel, prin hotărârea pronunțată la 09 martie 2006 în cauza Eko- Etda Avee c. Greciei, Curtea a decis că refuzul autorităților elene de a plăti societății reclamante dobânda legală cuvenită pentru restituirea cu întârziere a unor impozite plătite în plus, reprezintă o violare a art. 1 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția Europeană a Drepturilor Omului, care garantează dreptul la respectul proprietății.
În mod evident, prin interpretarea art. 6 (fostul art. F) din Tratatul de la Maastricht, drepturile fundamentale ale omului, precum dreptul la respectul proprietății, sunt recunoscute în Uniunea Europeană și fac parte integrantă, cu titlu de principii generale, din dreptul comunitar.
Pentru toate aceste motive, este evident faptul că pârâta trebuie obligată și la plata dobânzii legale aferente taxei prelevate, determinată potrivit art. 124 alin. (2) și art. 120 alin. (7) C. proc. fisc., la nivelul majorării de întârziere, adică 0.1 % (perioada 01.01._10),0.05%(perioada 01.07._10) și 0.04% (începând cu data de 01.10.2010) pentru fiecare zi de întârziere.
În raport de considerentele mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 din Legea nr. 554/2004, reclamantul a solicitat instanței să-i admită cererea, să constatate ca fiind un refuz nejustificat lipsa răspunsului pârâtei la adresa nr._/30.01.2013, și, în consecință, să dispună anularea deciziei de calcul nr._/05.12.2012 emisă de pârâtă și să o oblige pe aceasta (pârâta) să-i restituie suma de 2.525 lei încasată cu titlul de taxă pe poluare, pe care să o actualizeze cu dobânda legală în materie fiscală calculată de la data plății taxei până la data restituirii efective a acesteia.
În ceea ce privește obligarea la plata cheltuielilor de judecată ocazionate cu desfășurarea acestui proces, reclamantul a arătat că le va solicita pe cale separată.
Pârâta nu a formulat întâmpinare.
Sub aspect probatoriu, a fost încuviințată proba cu înscrisuri.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține în fapt și în drept următoarele:
In ceea ce privește legitimarea procesual pasiva a paratei, se retine ca autoritatea fiscală competentă, dat fiind domiciliul reclamantului, este pârâta Administrația Finanțelor Publice, singura care are calitate procesuală pasivă, având calitatea de parte în raportul de drept fiscal născut prin plata taxei de poluare.
Raportul juridic de drept administrativ s-a născut între reclamant și Administrația Finanțelor Publice a localității de domiciliu. Or, potrivit art. 41 alin.2 C. proc. civ., Administrația Finanțelor Publice poate sta în judecată ca pârâtă, având organe proprii de conducere.
. contencios administrativ, pentru a avea calitatea de pârât sau intimat este suficient să se facă dovada că acea autoritate publică este emitenta actului administrativ, astfel cum este definit de art. 2 alin. (1) lit. c) din Legea nr. 554/2004, respectiv actul unilateral cu caracter individual sau normativ, emis de o autoritate publică în vederea executării și a organizării executării legii, dând naștere, modificând sau stingând raporturi juridice”. Potrivit art. 2 alin. (2) din Legea nr. 554/2004 ”se asimilează actelor administrative unilaterale și refuzul nejustificat de a rezolva o cerere referitoare la un drept sau la un interes legitim ori, după caz, faptul de a nu răspunde solicitatului în termenul legal.
Pârâta este insa o autoritatea publică, în sensul art. 2 alin. 1 lit. b) din legea nr. 554/2004, care a perceput taxa și a emis actele administrativ-fiscale pentru perceperea acesteia, neavând relevanță modul de utilizare ulterioară a banilor în stabilirea calității procesuale.
In ceea ce privește fondul cererii deduse judecații, tribunalul reține în fapt că reclamantul a achiziționat în anul 2012 un autoturism marca Mercedez Benz ,înmatriculat anterior in Germania, data primei înmatriculări 10.09.2001 conform inscrisurilor depuse la filele 17-22 dosar, autovehicul pentru înmatricularea căruia a plătit taxă specială în cuantum de 2525 lei, conform chitanței nr._/05.12.2012.
Taxa de poluare a fost stabilita prin decizia nr._/2012 emisa de parata.
Tribunalul consideră că reclamantul este indreptatit la restituirea sumei achitata cu titlu de taxa de poluare pentru autoturism.
Potrivit art. 8 alin.1 din Legea nr. 554/2004 a contenciosului administrativ: Persoana vătămată într-un drept recunoscut de lege sau într-un interes legitim printr-un act administrativ unilateral, nemulțumită de răspunsul primit la plângerea prealabilă sau care nu a primit nici un răspuns în termenul prevăzut la art. 2 alin. (1) lit. h), poate sesiza instanța de contencios administrativ competentă, pentru a solicita anularea în tot sau în parte a actului, repararea pagubei cauzate și, eventual, reparații pentru daune morale. De asemenea, se poate adresa instanței de contencios administrativ și cel care se consideră vătămat într-un drept sau interes legitim al său prin nesoluționarea în termen sau prin refuzul nejustificat de soluționare a unei cereri, precum și prin refuzul de efectuare a unei anumite operațiuni administrative necesare pentru exercitarea sau protejarea dreptului sau interesului legitim.
Potrivit art. 18 alin.1, 2 si 3 din Legea nr. 554/2004 Instanța, soluționând cererea la care se referă art. 8 alin. (1), poate, după caz, să anuleze, în tot sau în parte, actul administrativ, să oblige autoritatea publică să emită un act administrativ, să elibereze un alt înscris sau să efectueze o anumită operațiune administrativă; instanța este competentă să se pronunțe, în afara situațiilor prevăzute la art. 1 alin. (6), și asupra legalității operațiunilor administrative care au stat la baza emiterii actului supus judecății, iar in cazul soluționării cererii instanța va hotărî și asupra despăgubirilor pentru daunele materiale și morale cauzate, dacă reclamantul a solicitat acest lucru.
Taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ ” (1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgenta nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Tribunalul constata că s-a invocat în susținerea acțiunii caracterul discriminatoriu și contrar normelor comunitare al prevederilor Legii nr.9/2012.
In privința reglementarilor comunitare in materie, instanța retine ca, potrivit art. 110 din Tratatul de Funcționare a Uniunii Europene(in continuare TFUE) nici un stat membru nu aplica, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne naționale similare. Scopul general al art. 110 este acela de a asigura libera circulație a mărfurilor, cu referire la impozitele si taxele interne care impun o sarcina fiscala consistenta produselor provenind din alte state membre, prin comparație cu produsele interne.
In conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității Europene, „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
De asemenea, prin Hotărârea pronunțata la 07.04.2011 in cauza T. contra României Curtea Europeana de Justiție a stabilit ca a doua varianta a taxei reglementata de OUG nr. 50/2008 începând cu 01.07.2008 contravine dispozițiilor comunitare, in condițiile in care art. 110 TFUE trebuie interpretat in sensul ca se opune ca un stat membru sa instituie o taxa de poluare aplicata autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări in acest stat membru, daca regimul acestei masuri este astfel stabilit incit descurajează punerea in circulație a unor vehicule de ocazie cumpărate in alte state membre, fara a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Problema care se ridica in cauza este aceea de a stabili daca legea nr. 9/2012 este compatibila cu prevederile legislației comunitare.
Din dispozițiile legii nr. 9/2012 –forma in vigoare- rezulta ca pentru un autoturism produs in România sau alt stat membru al UE nu se percepe taxa pentru emisiile poluante la o noua înmatriculare, daca anterior autoturismul a fost înmatriculat tot in România. Aceeași taxa se percepe insa daca autoturismul produs in tara sau in alt stat membru este înmatriculat prima data in România.
Prin O.U.G. nr. 1/2012 pentru suspendarea aplicării unor dispoziții ale Legii nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, precum si pentru restituirea taxei achitate in conformitate cu prevederile art. 4 alin. (2) din lege, s-a dispus insa suspendarea pana la data de 01.01.2013 aplicarea dispozițiilor art., 2 lit. i), ale art. 4 alin. (2) si a celor privind prima transcriere a dreptului de proprietate, ale art. 5 alin. (1) din Legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule,
Prin urmare, in prezent ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, taxa este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
La acest moment considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N. raman actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre, si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
In consecința, instanța retine ca legea nr. 9/2012 este contrara art. 110 din TFUE, fiind destinata sa diminueze introducerea in tara a unor autoturisme deja înmatriculate . membru, cum este cazul de fata.
Tratatul CE a consacrat principiul liberei circulații a mărfurilor, ceea ce presupune ca mărfurile pot fi transportate fara impedimente in interiorul comunitatii si toate obstacolele ce stau in calea acestui demers trebuie eliminate.
Chiar daca taxa pentru emisiile poluante nu reprezintă o taxa vamala directa, fata de caracterul sau special si aplicabilitatea discriminatorie intre autoturismele second-hand deja înmatriculate in România si cele cu proveniența din alte state, este evident caracterul sau echivalent al unei taxe vamale.
In consecința, instanța apreciază ca taxa pentru emisiile poluante reprezintă un obstacol in calea liberei circulații a mărfurilor in cadrul Comunitatii, iar reglementarea acesteia nu poate fi justificata prin satisfacerea unor cerințe obligatorii ale interesului public.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că solicitarea de a restitui taxa este justificata, astfel că sunt îndeplinite cerințele art. 1 al. 1, 2 al. 2 și 8 al. 1 din Legea nr. 554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prevederile art. 18 al. 1 din Legea nr. 554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea, va obliga pârâta la restituirea către reclamant a sumei de 2525 lei achitată conform chitanței nr._/05.12.2012, cu dobânda legală de la data achitării taxei și până la data restituirii efective, impunându-se repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant de la data achitării taxei și până la restituirea efectivă.
În temeiul art. 453 NCPC va fi admisa cererea de obligare a paratei la plata cheltuielilor de judecata in cuantum de 82,3 lei taxa de timbru,timbru judiciar si contravaloarea cheltuielilor de transport, potrivit chitanțelor depuse la dosarul cauzei.”
Împotriva acestei sentințe, pârâții Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov și S. F. Orășenesc B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice Ilfov au formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și fiscal la data de 21.08.2013, sub nr._ .
Prin recursul declarat, recurenții, în temeiul art. 483 și următoarele și art. 488 din Noul Cod de procedură civilă, a solicitat admiterea recursului așa cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței recurate și, pe cale de consecință, respingerea acțiunii, ca nelegală și neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenții au invocat excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Județene a Finanțelor Publice Ilfov și a Serviciului F. Orășenesc B., solicitând admiterea ei și respingerea acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă, deoarece din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, rezultă că taxa de poluare se face venit la Administrația Fondului pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal, conform art. 16 din O.G. nr. 92/2003, neexistând nici un raport juridic fiscal între recurenți și intimatul-reclamant, privind încasarea acestei taxe de poluare.
Pe fondul cererii, recurenții au arătat că această taxă de poluare se calculează atât pentru autovehiculele noi, cât și pentru cele second hand, în funcție de mai mulți parametri, în această categorie intrând și autovehiculul pentru care a fost promovată prezenta acțiune. Rațiunea introducerii acestei taxe de poluare este pentru a limita gradul de poluare a mediului și a fost stabilită prin OUG nr. 50/2008, act normativ care nu a fost declarat neconstituțional și care nu încalcă prevederile Tratatului Comunității Europene.
De asemenea, susținerile reclamantului că taxa de poluare, așa cum este reglementată în legislația internă a României ar contraveni Tratatului de Instituire a Comunităților Europene, sunt neîntemeiate, întrucât valorile sociale a căror ocrotire a fost avută în vedere de legiuitorul național, atunci când a adoptat norma juridică în temeiul căreia a fost încasată taxa respectivă, sunt diferite față de cele avute în vedere de legiuitorul comunitar când a edictat textul art. 90 paragraful 1 din T.C.E.
Au mai arătat recurenții că instanța trebuie să circumstanțieze corect, din punct de vedere juridic, cadrul legislativ, atunci când analizează dispozițiile legale prevăzute de OG nr. 50/2008 și ale HG nr. 686/2008, care, susține reclamantul, că ar încălca dispozițiile art. 110 paragraful 1 din Tratatul Institutiv al Comunității Europene, adoptând o abordare cu particularizare strictă la speță, prin administrarea probatoriului propus de către părți.
Instituția comunitară Comisia Europeană a recomandat instituirea acestei taxe de poluare având la bază principiul ca nivelul taxei de poluare să se reducă pe măsură ce se diminuează valoarea autovehiculului, respectându-se totuși principiul „poluatorul plătește”. În prezent, există în vigoare un sistem de taxare a autovehiculelor cu ocazia primei înmatriculări în alte 16 state membre din cele 27, sub forma unei taxe de poluare sau sub forma unui impozit anual.
De asemenea, reclamantul nu face dovada că taxa de poluare instituită ar fi nelegală, obligația plății acestei taxe de poluare fiind prevăzută atât pentru autoturismele autohtone noi și second-hand, cât și pentru cele achiziționate din spațiul comunitar (noi și second-hand), astfel că prin achitarea acestei taxe de poluare, reclamantului nu i s-a încălcat nici un drept sau interes legitim și nu i s-a cauzat nici un prejudiciu.
În concluzie, recurenții au arătat că prin Legea nr. 9/2012, în România a fost înlăturată discriminarea cu privire la plata acestei taxe, în sensul că în acest moment, pentru toate autovehiculele care se înmatriculează în România se plătește taxa de poluare, indiferent că sunt autohtone sau din import.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 3041 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța . nr._/05.12.2012, în baza Deciziei de calcul nr._/05.12.2012, emisă de A.F.P. B.. Reclamantul nu a contestat această taxă și prin urmare nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 01.04.2013.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par.58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 496 alin. 1 Noul C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV și recurentul-pârât S. F. ORĂȘENESC B. PRIN ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE ILFOV împotriva sentinței civile nr. 1741/19.06.2013, pronunțată de Tribunalul Ilfov, Secția Civilă, în dosarul nr. _, în contradictoriu cu intimatul-reclamant M. P.-I., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 05.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. Jud. H.P../gref. E.S.M./5 ex.
| ← Conflict de competenţă. Sentința nr. 1043/2014. Curtea de... | Anulare act administrativ. Decizia nr. 3289/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
