Anulare act administrativ. Decizia nr. 8796/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 8796/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 25-11-2014 în dosarul nr. 1587/3/2013
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Dosar nr._
DECIZIA CIVILĂ NR. 8796
Ședința publică de la data de 25.11.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE - A. M. G.
JUDECĂTOR – O. S.
JUDECĂTOR – H. P.
GREFIER - H. M.
Pe rol soluționarea recursului declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4327/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. A. J..
La apelul nominal făcut în ședință publică, pe lista de amânări fără discuții, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat G. C. M., în baza împuternicirii avocațiale pe care o depune la dosarul cauzei, lipsind recurenta-pârâtă.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că a solicitat dosarul pe lista de amânări fără discuții întrucât solicită să se pună în vedere recurentei să depună întregul dosar administrativ la dosarul cauzei.
La interpelarea instanței, arată apărătorul intimatului-reclamant că înscrisurile pe care le solicită nu sunt înscrisuri noi față de cele depuse la fondul cauzei.
Curtea, după deliberare, respinge solicitarea apărătorului intimatului-reclamant și dispune lăsarea cauzei la ordine.
La reluarea cauzei, la apelul nominal făcut în ședință publică, se prezintă intimatul-reclamant prin avocat G. C. M., lipsind recurenta-pârâtă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nefiind cereri prealabile de formulat, Curtea acordă cuvântul pe cererea de recurs.
Apărătorul intimatului-reclamant arată că esența prezentei cauze este aceea că organul fiscal AFP Sector 5 a procedat la emiterea unei înștiințări de stingere a unor creanțe fiscale, cu aplicarea greșită a ordinii de stingere a datoriilor bugetare, astfel cum a reținut și instanța de fond. Practic, la origine, sediul materiei erau art. 114-115 din Codul de procedură fiscală ce prevedeau o anumită ordine de stingere a acestor creanțe, în lipsa opțiunii contribuabilului. Or, de la momentul întrării în vigoare a Noului cod civil care conține prin legea de aplicare o dispoziție care menționează că orice dispoziții contrare Codului civil sunt abrogate implicit de la data intrării în vigoare, consideră că acest articol de aplică și în această materie ca imputație plății, iar la momentul emiterii deciziei aplicabilă era ordinea de imputație din Codul civil, art. 1506-1509 și în lipsa acordului părților privind imputația aceasta se face de către debitor. În cauză, se poate observa că pe fiecare ordin de plată invocat de recurentă în înștiințare se precizează clar ce anume creanțe sunt menite să stingă aceste ordine de plată, la fiecare stingere existând opțiunea contribuabilului. Menționează că recurenta AFP Sector 5 a încălcat art. 115 din Codul de procedură fiscală, articol pe care îl invocă în apărarea sa. Consideră temeinică și legală hotărârea primei instanțe. Solicită cheltuieli de judecată, depunând în acest sens chitanță și factură fiscală. Depune și concluzii scrise.
CURTEA,
Deliberând, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 4327/10.06.2014, Tribunalul București – Secția de C. Administrativ și Fiscal a admite în parte contestația formulată de reclamantul A. A. J., cu domiciliul situat în București, .. 30, ., în contradictoriu cu pârâtul MINISTERUL FINANȚELOR PUBLICE-AGENȚIA NAȚIONALĂ DE ADMINISTRARE FISCALĂ-ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 5, prin Directia Generala Regionala a Finantelor Publice Bucuresti cu sediul în București, .. 13, sectorul 2; a dispus anularea deciziei nr._/28.06.2012 și a înștiințării nr._/05.04.2012 în ceea ce privește stingerea obligațiilor creanțelor fiscale operate asupra veniturilor din imobiliare, contribuțiilor datorate de angajator și TVA aferent lunii martie 2012 și a menținut actele contestate în ceea ce privește TVA datorat și stins pentru luna februarie 2012. În considerentele hotărârii pronunțate, tribunalul a reținut, în esență că taxa achitată în cauză a fost percepută în mod nelegal, fiind interzisă de dispozițiile art.110 din Tratatul Constitutiv al Uniunii Europene întrucât instituie o discriminare între autoturismele second-hand înmatriculate într-un stat membru al Uniunii Europene și care se înmatriculează în România și autotursimele second-hand deja înmatriculate în România, pentru care taxa nu este datorată.
În temeiul art. 124 Cod proc.fiscală, tribunalul a dispus obligarea la plata dobânzii fiscale pentru repararea integrală a prejudiciului suferit de reclamant.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs pârâta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE, prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat si modificarea sentinței recurate, in principal, in sensul respingerii acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fara calitate procesuala pasiva, iar in subsidiar, pe fond, ca neîntemeiata.
În motivarea recursului, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea este in parte netemeinica si nelegala, fiind data cu aplicarea greșita a legii (art.304 pct.9 Cod Procedura Civila).
Astfel, recurenta-pârâtă a arătat că în mod nelegal instanța a respins excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sectorului 5 a Finanțelor Publice, întrucât, conform OUG. nr. 50/2008, privind taxa de poluare și H.G. nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr.50/2008, destinatarul acestei taxe de poluare este Administrația Fondului Pentru Mediu.
Având in vedere faptul ca taxa de poluare achitata de către intimata-reclamantă nu se face venit la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 4, conform dispozițiilor art.16 din O.G. nr.92/2003, iar intre pârâtă si aceasta nu exista nici un raport juridic fiscal, privind încasarea acestei taxe de poluare, recurenta-pârâtă a solicitat admiterea excepției lipsei calității procesuale pasive si respingerea acțiunii ca fiind formulata împotriva unei persoane fără calitate procesuala pasiva.
În ceea ce privește fondul cauzei, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond in mod nelegal a admis acțiunea, având in vedere considerentele următoare:
Astfel, O.U.G. nr. 50/2008 stabilește, potrivit dispozițiilor art. 1, cadrul legal pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, care constituie venit la bugetul Fondului pentru mediu și se gestionează de Administrația Fondului pentru Mediu, în vederea finanțării programelor și proiectelor pentru protecția mediului, iar potrivit dispozițiilor art. 4, obligația de plată a taxei intervine cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România.
Totodată, motivarea instanței in sensul ca prin instituirea acestei taxe de poluare s-a produs o încălcare a Tratatului de aderare a României este nefondata, întrucât analizând compatibilitatea acestei taxe cu dreptul comunitar, în speță nu sunt încălcate dispozițiile art. 110 din Tratatul de instituire a Comunităților Europene.
Astfel, potrivit dispozițiilor enunțate anterior, nici un stat membru nu supune, direct sau indirect, produsele altor țări membre ale Comunității unor impozite interne de orice natură, superioare celor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Taxa de poluare a intrat in vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, prin O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, la data intrării ei in vigoare abrogându-se art. 2141- 2143 din Legea nr.571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabila, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii si introducerea ei in Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările si completările ulterioare, prin art. I pct. 202 din Legea nr. 343/2006 pentru modificarea si completarea Legii nr. 571/2003.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut in vedere si eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora pana la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau in România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani si care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele masuri pentru evitarea introducerii in România a unui număr exagerat de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare in acest sens, ar fi avut drept consecința transformarea in deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora in România, tara noastră urmând sa suporte costurile aferente reciclărilor, in locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, recurenta-reclamantă a arătat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre in privința rezultatului, insa autoritățile naționale au competenta de a alege forma si mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru in parte.
Cu privire la prevederile Tratatului de instituire a Comunității Europene, reținute de instanța de fond, recurenta-pârâtă a precizat că incidența in cauza a prevederilor art. 110 din Tratatul de instituire a Comunității Europene este inexistenta, întrucât taxa de poluare urmează a fi plătită, conform art.4 din OUG nr.50/2008, cu modificările si completările ulterioare, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România si la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art.3 si art.9.
Totodată, în speța de față, intimatul-reclamant nu se încadrează nici in situațiile de excepție prevăzute de art3 alin.2 din OUG nr.50/2008, si, ca atare, obligația de plata a taxei de poluare ii revine ca fiind legal datorata.
Prin urmare, dispozițiile art. 90 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene devenit art.110 după consolidarea tratatului au in vedere reglementarea unor limitări ale drepturilor statelor de a introduce pentru produse comunitare impozite mai mari decât pentru produsele interne.
În același sens, recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit jurisprudenței Comunității Europene, art. 110 din Tratatul privind instituirea Comunității Europene la care se face referire, este încălcat atunci când taxa aplicata produselor importate si taxa aplicata produselor naționale similare sunt calculate pe baza unor criterii diferite.
De asemenea, principiul " poluatorul plătește", pe care se bazează si instituirea taxei de poluare, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practica o taxa care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor ( intre care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru).
În ceea ce privește susținerea instanței de fond, respectiv ca taxa de poluare introduce un regim juridic fiscal discriminatoriu, recurenta-pârâtă a arătat că taxa se aplica tuturor autovehiculelor care nu au mai fost înmatriculate in România, fie romanești, fie străine. Prin modificările aduse Codului fiscal de către Legea nr. 343/2006 s-a respectat principiul neretroactivității legii, intrucat aceste acte normative nu puteau dispune referitor la autovehiculele anterior înmatriculate in România. În acest caz, legislația arătata se aplica, iar taxa este perceputa, pentru o prima înregistrare a autovehiculului in tara si pentru utilizarea pe teritoriul statului si nu pentru ca acesta tranzitează o frontiera.
Prin urmare, existenta unei taxe de poluare nu este contrara dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de poluare.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta-pârâtă a învederat că restituirea de sume de la buget la cerere se realizează in condițiile stabilite de art. 117 din O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu modificările si completările ulterioare. Ori, restituirea solicitata nu poate fi încadrata in niciuna din situațiile stabilite de art. 117 lit. a) - h) din actul normativ menționat, sumele fiind plătite in temeiul unui text prevăzut de lege (similar cu taxele percepute pentru eliberarea documentelor de identificare, respectiv carte de identitate, pașaport etc.).
Totodată, din textul O.U.G. nr. 50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se retine ca este vorba de restituirea taxei de poluare numai in anumite condiții, condiții reglementate in art.8 din OUG nr.50/2008.
Din cele de mai sus expuse, coroborate cu prevederile art.9 din OUG nr.50/2008, pentru instituirea taxei de poluare pentru autovehicule, cu modificările si completările ulterioare, rezultă fără dubii ca intimatul - reclamant nu se regăsește in niciuna din aceste prevederi, motiv pentru care a considerat că taxa de poluare achitata de reclamant ca legal datorata.
În ceea ce privește obligarea la plata dobânzii fiscale reglementata de art.124 alin.(1) din O.G.nr.92/2003 privind Codul de procedura fiscala, republicata, cu completările si modificările ulterioare, recurenta-pârâtă a apreciat că hotărârea este nelegala, întrucât intimatul - reclamant nu se încadrează in dispozițiile art.117 Cod Procedura Fiscala pentru a fi îndreptățită la restituirea taxei pe poluare, ci aceasta a fost stabilita in conformitate cu dispozițiile O.U.G. nr.50/2008.
În drept, art.304. pct.9 Cod Procedura Civila.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, prin raportare la motivele de recurs invocate, Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat, pentru următoarele considerente:
Pe fondul cauzei, Curtea reține că instanța de fond a făcut o corectă aplicare a dispozițiilor legale, reținând că taxa pe poluare a fost introdusa prin OUG nr. 50/2008, care a suferit modificări prin OUG nr. 108/2008, OUG nr. 208/2008, OUG nr. 117/2009, OUG nr. 118/2010.
OUG 50/2008 a fost abrogata prin legea nr. 9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule, act normativ in vigoare la data la care reclamantul s-a adresat paratei cu cererea de restituire a taxei.
Potrivit art. 4 din acest act normativ:
” (1) Obligația de plata a taxei intervine:
a) cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul in România;
b) la repunerea in circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire la art. 3 si 8;
c) la reintroducerea in parcul național a unui autoturism, in cazul in care, la momentul scoaterii sale din parcul național, i s-a restituit ultimului proprietar valoarea reziduala a taxei, in conformitate cu prevederile art. 7;
(2) Obligația de plata a taxei intervine si cu ocazia primei transcrieri a dreptului de proprietate, in România, asupra unui autovehicul rulat si pentru care nu a fost achitata taxa speciala pentru autoturisme si autovehicule, conform Legii nr. 571/2003, cu modificările si completările ulterioare, sau taxa pe poluare pentru autovehicule si care nu face parte din categoria autovehiculelor exceptate sau scutite de la plata acestor taxe, potrivit reglementarilor legale in vigoare la momentul înmatriculării.”
Alineatul (2) a fost suspendat prin alineatul din Ordonanța de urgenta nr. 1/2012, începând cu 31.01.2012 pana la 01.01.2013.
Reclamantul a achitat taxa pentru emisii poluante la o data când erau suspendate dispozițiile art.4 alin.2, prin OUG nr.1/2012, astfel încât, ca urmare a suspendării dispozițiilor alin.2 a art. 4 din lege, se păstrează regimul stabilit prin OUG nr. 50/2008 și implicit caracterul discriminatoriu al acestei reglementări, constatat prin jurisprudența CJUE, taxa fiind datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima înmatriculare in România, nu si pentru cele care au fost deja înmatriculate in România si care sunt deja in circulație.
Prin urmare, în mod corect a reținut prima instanță că, la acest moment, considerentele Curții de Justiție a Uniunii Europene din Cauza C-263/10, cauza N. raman actuale, fiind menținuta discriminarea intre vehiculele de ocazie cumpărate din alte state membre si vehiculele de ocazie având aceeași vechime si aceeași uzura de pe piața naționala.
Față de aceste considerente, Curtea urmează să respingă recursul ca fiind nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 din Codul procedură civilă, va obliga recurenta la 620 lei, cheltuieli de judecată către intimatul reclamant.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTORULUI 5 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr. 4327/10.06.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a II a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatul-reclamant A. A. J., ca nefondat.
Obligă recurenta către intimatul-reclamant la plata sumei de 620 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 25.11.2014.
Președinte Judecător Judecător
A. M. G. O. S. H. P.
Grefier
M. H.
| ← Pretentii. Hotărâre din 06-11-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 7777/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
