Pretentii. Decizia nr. 5066/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 5066/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 16-06-2014 în dosarul nr. 40123/3/2012
ROMÂNIA
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA a VIII-a C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
Decizia civilă nr.5066
Ședința publică de la 16 iunie 2014
Curtea compusă din:
PREȘEDINTE – I. C. G.
JUDECĂTOR – C. M. F.
JUDECĂTOR – C. P.
GREFIER - I. P.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.6214 din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. L.-M. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei în lipsă.
Având în vedere solicitarea de judecare a cauzei în lipsă, Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în vederea soluționării recursului.
CURTEA,
Deliberând, constata:
Prin sentinta civila nr. 6214 din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX-a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, instanța a dispus și a reținut:
Prin cererea de chemare în judecată introdusă la data de 17.10.2012 la Tribunalul București – Secția a IX-a, sub nr._, reclamantul H. L. M. a solicitat, în contradictoriu cu pârâții Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și Administrația F. pentru Mediu, pronunțarea unei hotărâri judecătorești prin care să se dispună, obligarea pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 la restituirea sumei de 4674 lei, achitată la data de 01.08.2012, cu aplicarea dobânzii legale la suma plătită de la momentul perceperii taxei până la momentul restituirii ei.
Reclamantul a arătat că a achitat, conform OUG nr.50/2008, în data de 01.08.2012, taxa de poluare percepută de către Administrația Finanțelor Publice a S. 1, în valoare de 4674 lei, pentru un autovehicul folosit, marca Lexus, tipul IS200 având nr. de sașiu JTDBS_ an fabricație 1999, achiziționat din Germania, țară a Uniunii Europene.
Reclamantul a fost obligat la plata taxei de poluare, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/26.07.2012 a Administrației Finanțelor Publice a S. 1 București, fiind achitată suma de 4674 lei.
Reclamantul arată că pârâta a refuzat să dispună restituirea sumei achitată cu titlu de taxă de poluare pentru autoturisme și autovehicule, însă, în opinia sa, această taxă trebuie restituită deoarece dispozițiile OUG nr.50/2008 contravin legislației comunitare.
Atâta timp cat în România nu se percepea la data respectivă nici o taxă de poluare pentru autoturismele deja înmatriculate în tara, ci doar pentru cele înmatriculate în alte state și reînmatriculate in România, după aducerea lor în țară, reclamantul apreciază că s-a creat astfel un regim fiscal discriminatoriu pentru autoturismele aduse din Comunitatea Europeană și care au fost deja înmatriculate în țara de proveniență, iar pentru România legislația comunitară este obligatorie, se aplică in mod direct și are prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, potrivit art. 148 din Constituția Românei, având in vedere că de la data de 1.01.2007 este membru al Uniunii Europene.
Reclamantul și-a întemeiat în drept acțiunea pe dispozițiile art. 90 alin. 1 din Tratatul de instituire a Comunității Europene, art. 148 din Constituția României, art. 8 din legea nr. 554/2004, O.G. 9/2000, OUG nr.50/2008 și a depus la dosar înscrisuri în legătură cu aspectele menționate în cererea de chemare în judecată.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București, prin Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, a formulat întâmpinare împotriva acțiunii reclamantului, formulând excepția lipsei calității procesuale pasive a Administrației Finanțelor Publice Sector 1.
De asemenea, s-a formulat și cerere de chemare în garanție, arătând că, în situația în care se va respinge această excepție, solicită obligarea chematei în garanție Administrația F. pentru Mediu la plata sumei pretinsă de către reclamant pentru că, în conformitate cu prevederile art.1 și 5 alin.4 din OUG nr. 50/2008, privind taxa de poluare și ale HG nr.686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a OUG nr.50/2008, taxa se plătește de către contribuabil într-un cont deschis la unitățile Trezorerie Statului pe numele Administrației F. pentru Mediu, această taxă fiind transferată în contul intitulat „Disponibil al fondului pentru mediu”, gestionat de Administrația F. pentru Mediu.
Pe fondul cauzei s-a solicitat respingerea acțiunii reclamantului, ca neîntemeiată, în condițiile în care nu este vorba de un exces de putere, refuzul fiind motivat prin aplicarea actelor normative interne în vigoare, în speță OUG nr.50/2008 privind taxa pe poluare, modificată, iar în ceea ce privește concordanța dreptului intern cu cel comunitar, nu autoritatea publică are competența constatării acestei stări de fapt.
Chemata în garanție Administrația F. pentru Mediu nu a formulat întâmpinare.
Instanța a respins, ca neîntemeiată, excepția lipsei calității procesuale pasive invocată de către pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 12.
S-a încuviințat părților administrarea probei cu înscrisuri, cele deja depuse la dosarul cauzei.
Analizând actele și lucrările dosarului, instanța va admite acțiunea reclamantului în ceea ce privește restituirea taxei de poluare necesar a fi achitată în vederea înmatriculării autovehiculului.
Pentru a dispune astfel, instanța ia act că reclamantul a achiziționat în anul 2012, prin contractul de vânzare-cumpărare din 12.07.2012 un autoturism second-hand, marca Lexus, tipul IS200 având nr. de sașiu JTDBS_, an fabricație 1999 și data primei înmatriculări în Germania la 11.11.1999.
În vederea înmatriculării acestui automobil, reclamantul H. L.-M. a fost obligat să achite, cu titlu de taxă de poluare, suma de 4674 lei.
Această taxă de poluare a fost stabilită în temeiul art.1 din OUG nr.50/2008, prin Decizia de calcul al taxei de poluare pentru autovehicule nr._/26.07.2012 a Administrației Finanțelor Publice a S. 1 București.
Instanța reține că, în măsura în care se urmărește repararea prejudiciului cauzat de acțiuni contrare dreptului Uniunii Europene, condițiile impuse de dreptul comunitar în astfel de situații sunt, conform jurisprudenței Curții Europene de Justiție, respectarea principiului echivalenței (care impune ca aceste modalități de restituire a taxelor să nu fie mai puțin favorabile decât cele care privesc acțiunile similare la nivel intern) și a principiului eficienței, care impune ca aceste reglementări să nu facă imposibilă sau excesiv de dificilă exercitarea drepturilor conferite prin ordinea juridică comunitară (cauza C-228/96 Aprile SRL v. Amministrazione delle Finanze dello Stato).
Or, reglementarea procedurii de contestare a taxei pe primă înmatriculare, astfel cum este prevăzută de OUG nr.50/2008, privind taxa de poluare, nu asigură repararea prejudiciului produs prin încălcarea normelor europene pentru persoanele care cu bună-credință au achitat taxa de primă înmatriculare.
Potrivit art.117 din O.G. nr.92/2008, se restituie, la cerere, debitorului, următoarele sume: a) cele plătite fără existența unui titlu de creanță; b) cele plătite în plus față de obligația fiscală; c) cele plătite ca urmare a unei erori de calcul; d) cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale; e) cele de rambursat de la bugetul de stat; f) cele stabilite prin hotărâri ale organelor judiciare sau ale altor organe competente potrivit legii; g) cele rămase după efectuarea distribuirii prevăzute la art. 170; h) cele rezultate din valorificarea bunurilor sechestrate sau din reținerile prin poprire, după caz, în temeiul hotărârii judecătorești prin care se dispune desființarea executării silite.
Deși pot fi avute în vedere cerințele principiului certitudinii juridice, în dreptul intern singura cale procesuală prin care se poate realiza repararea prejudiciului produs prin încălcarea dreptului comunitar este cea a cererii de restituire întemeiată pe art. 117 lit. d din O.G. nr. 92/2008, în condițiile în care, așa cum s-a arătat anterior, ea trebuie să fie accesibilă și persoanelor prejudiciate care nu au introdus în prealabil nici o acțiune în justiție si nici nu au formulat vreo altă reclamație echivalentă.
Or, a considera că acțiunea disponibilă în dreptul intern ar fi fost cea de a contesta decizia de stabilire a taxei de primă înmatriculare și de a cere restituirea numai în situația în care actul este anulat ar însemna a face practic imposibilă sau extrem de dificilă obținerea reparației de către persoanele care cu bună-credință au respectat dispozițiile legale interne.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr. 24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a statuat în același sens, reținându-se că procedura de contestare prevăzută de art.7 din Legea nr.554/2004 raportat la art. 205-218 din Codul de procedură fiscală nu se aplică în cazul cererilor de restituire a taxei de poluare întemeiate pe dispozițiile art. 117 alin.1 lit. d din același cod.
Pe fondul cererii, instanța apreciază că stabilirea taxei de poluare s-a făcut prin încălcarea prevederilor legale comunitare cu incidență în cauză, iar în condițiile în care acestea sunt prioritare, ca forță juridică celor naționale, rezultă că decizia de stabilire a taxei de poluare este nelegală și urmează a fi anulată, urmând să se dispună și restituirea acestei taxe reclamantului, pentru motivele ce vor fi menționate în continuare.
Potrivit art.148 alin.2 din Constituția României, revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne. Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că, din chiar cuprinsul reglementării interne fundamentale, rezultă nu numai competența, dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Instanța reține că dispozițiile art.110 din Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene (anterior art.90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană) interzic statelor membre să aplice, direct sau indirect, produselor altor state membre, impozite interne, de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Conform acestui articol din Tratatul de instituire a Comunității Europene „nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură, mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare", scopul acestei prevederi fiind acela de a interzice discriminarea fiscală intre produsele naționale și produsele importate, având natura similară.
Se observă că prevederile art.1 din O.U.G. nr. 50/2008 impun taxa de poluare autovehiculelor aflate la prima înmatriculare în România, o astfel de taxă nefiind percepută pentru autovehiculele înmatriculate sau care au fost anterior înmatriculate în România și apoi reintroduse în țară.
Ca atare, stabilind taxa de poluare pentru autoturismele importate din spațiul Uniunii Europene, este evident că prevederile art.1 din O.U.G. nr.50/2008 încalcă art. 110 (fost 90) din Tratatul C.E., instanța fiind obligată să dea întâietate prevederilor comunitare, lăsând inaplicabil dreptul intern incompatibil legislației comunitare, principiu statuat de Curtea de Justiție a Comunităților Europene cu prilejul soluționării cauzei Administrazione delle Finanze dello Stato/Simmenthal, nr. C106/77.
Comparația se face în cazul de față între autoturisme second-hand din străinătate și cele deja înmatriculate în România, pentru cele din cea de-a doua categorie nu se achită această taxă de poluare. Ori, după aderarea României la UE, acest lucru nu este admisibil când produsele importate sunt din alte țări membre ale UE, atât timp cât norma fiscală națională diminuează sau este susceptibilă să diminueze, chiar și potențial, consumul produselor importate, influențând astfel alegerea consumatorilor, (hotărârea din 7 mai 1987, cauza 193/85, Cooperativa Co-Frutta SRL c. Administrazione delle finanze dello Stato).
Asupra încălcării art.90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferență de tratament s-a pronunțat Curtea de la Luxembourg prin hotărârea din 11 august 1995, cauzele reunite C-367/93 și C-377/93, F.G. Roders BV s.a., Inspector der Invoerrechten en Accijnzen sau prin hotărârea din 7 mai 1987, cauza 184/85, Comisia c. Germania.
În hotărârile T. (nr. C 402/09, 7 aprilie 2010) și N. (C 263/10, 7 iulie 2011), Curtea de Justiție a Uniunii Europene a statuat că O.U.G. nr.50/2008 are ca efect faptul că autovehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri mari a cuantumului taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, reglementarea națională menționată are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre.
Aceleași considerații se impun în ceea ce privește regimul de impozitare prevăzut de O.U.G. nr. 50/2008, astfel cum a fost modificată prin O.U.G. nr.208/2008, O.U.G. nr.218/2008, O.U.G. nr.7/2009 și, respectiv, O.U.G. nr.117/2009. Astfel, toate versiunile de modificare a O.U.G. nr.50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr-o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în nici un fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație în statul membru menționat a unor vehicule de ocazie cumpărate din alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
În dreptul intern, discriminarea este realizată de legiuitor, care a legat plata taxei de poluare de faptul înmatriculării, deși în preambulul O.U.G. nr.50/2008 rezultă că s-a urmărit realizarea protecției mediului prin realizarea unor programe și proiecte pentru îmbunătățirea calității aerului, ceea ce implică instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate în trafic, potrivit principiului „poluatorul plătește”.
Conferind o forță juridică superioară dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, modificată, prin obligarea reclamantei la plata taxei de poluare, în vederea înmatriculării autoturismului menționat, s-au încălcat prevederile art.110 TFUE, astfel că instanța, în virtutea obligației stabilite prin art.148 alin.4 din Constituția României, de a asigura aducerea la îndeplinire a principiului preeminenței prevederilor tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, principiu enunțat de alineatul 2 al aceluiași articol din Constituția României, va admite acțiunea reclamantului, cu consecința obligării pârâtei Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București la restituirea sumei de 4674 lei.
În ceea ce privește dobânda legală, instanța constată că potrivit art. 994 C.civ., când cel ce a primit plata a fost de rea-credință, este dator a restitui atât capitalul, cât și interesele sau fructele din ziua plății.
Or, precum în speța de față, s-a reținut de către Curtea de Justiție a Uniunii Europene în cauzele conexate Brasserie du pêcheur și The Queen că instanța națională nu poate, în cadrul legislației naționale pe care o aplică, să condiționeze repararea prejudiciului de existența unei culpe cu prevedere sau neglijență în cazul organismului de stat căruia îi este imputabilă încălcarea, fără a lua în considerare dacă aceasta este suficient de gravă.
Prevederile art.124 alin.1 din O.G. nr.92/2008 privind Codul de procedură fiscală reprezintă o excepție de la regula instituită de dispozițiile art.1088 C.civ., potrivit cărora: „la obligațiile care au de obiect o sumă oarecare, daunele-interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, afară de regulile speciale în materie de comerț, de fidejusiune și societate. Aceste daune-interese se cuvin fără ca creditorul să fie ținut a justifica despre vreo pagubă; nu sunt debite decât din ziua cererii în judecată, afară de cazurile în care, după lege, dobânda curge de drept”.
Textul nu poate fi interpretat în defavoarea persoanei îndreptățite la dobânda legală ce curge de la o dată anterioară, cum este cazul plății nedatorate, atunci când accipiens-ul este de rea-credință (art. 994 C.civ. din 1864), cum este cazul statului român, care prin autoritățile sale – legislativ și executiv – a instituit o taxă neconformă cu Tratatul pentru Funcționarea Uniunii Europene și a perceput ilegal sumele pe care este obligat să le restituie.
Prin Decizia de recurs în interesul legii nr.24/14.11.2011 pronunțată în dosarul nr. 9/2011 de Înalta Curte de Casație și Justiție s-a reținut, cu referire la hotărârile pronunțate în cauzele C-68/1979 - Hans J. I c. Ministerului danez al impozitelor și accizelor și C-229/1996 Aprile - S.R.L., că posibilitatea reglementării de către statele membre ale Uniunii Europene a unor proceduri de restituire a taxelor percepute cu încălcarea dreptului comunitar trebuie să respecte principiul echivalenței și principiul efectivității. Or, aceasta presupune aplicarea dispozițiilor de drept comun favorabile persoanei îndreptățite (art. 994 C.civ. 1864), iar nu înlăturarea acestora pe baza unui text de lege instituit pentru cazul în care persoana îndreptățită nu ar fi beneficiat de vreo dispoziție care să prevadă punerea de drept în întârziere a autorităților.
Prin urmare, instanța reține că a existat rea-credință în sensul art. 994 C.civ., motiv pentru care suma ce va fi restituită va fi indexată cu dobânda legală prevăzută de art.124 Cod alin.1 din Codul de Procedură Fiscală, corespunzătoare sumei de 4674 lei de la data încasării – 01.08.2012 - până la plata efectivă, urmând a fi calculată potrivit art. 3712 alin. 2 C.pr.civ.
În ceea ce privește cererea de chemare în garanție, instanța reține că, potrivit art. 1 din O.U.G. nr.50/2008 și H.G. nr.686/2008, taxa de poluare încasată se constituie venit la bugetul F. pentru Mediu și se gestionează de Administrația F. pentru Mediu, iar potrivit art. 60 alin.1 C.pr.civ., partea poate să cheme în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte, în cazul când ar cădea în pretențiuni, cu o cerere în garanție sau în despăgubire.
H.G. nr. 686/2008 privind normele de aplicare a O.U.G nr.50/2008 reglementează, în cadrul art.3 alin.5-8, modalitatea în care se transferă suma încasată cu titlu de taxa de poluare de către Trezoreria Statului către destinatarul acestei taxe de poluare - Administrația F. Pentru Mediu, respectiv: Taxa se achită în lei de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, în contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule",codificat cu codul de identificare fiscală a contribuabililor persoane fizice sau juridice. În ultima zi lucrătoare a lunii, unitățile Trezoreriei Statului transferă în contul 50.17 "Disponibil al fondului pentru mediu", deschis pe numele Administrației F. pentru Mediu la Trezoreria S. 1. sumele colectate în contul prevăzut la alin. 4. Transferul sumelor se efectuează din contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule", codificat cu codul de identificare fiscală atribuit Trezoreriei Statului (_), la nivelul soldului creditor al contului. Concomitent cu efectuarea operațiunilor de transfer prevăzute la alin. 6, unitățile Trezoreriei Statului transmit în sistem electronic Administrației F. pentru Mediu un fișier conținând toate operațiunile efectuate prin contul 51.16.10.09 "Disponibil din taxe pe poluare pentru autovehicule.
Prin urmare, în condițiile în care textele de lege prevăd că taxa de poluare se achită de contribuabili, prin virament sau în numerar, la unitățile Trezoreriei Statului din cadrul organului fiscal la care aceștia sunt înregistrați ca plătitori de impozite și taxe sau își au domiciliul fiscal, organ fiscal care și stabilește taxa prin act administrativ fiscal, iar ulterior sumele sunt transferate în contul Administrației F. pentru Mediu, rezultă, fără echivoc, atât raporturile fiscale dintre contribuabili și administrațiile finanțelor publice, cât și raporturile juridice dintre acestea din urmă și Administrația F. pentru Mediu.
Pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 este îndreptățită a se regresa împotriva Administrației F. pentru Mediu în situația în care este obligată la restituirea taxei de poluare încasate, întrucât potrivit dispozițiilor legale amintite a virat suma respectivă la bugetul F. pentru Mediu, gestionat de Administrația F. pentru Mediu. Bugetele administrațiilor finanțelor publice fiind distincte, din punct de vedere legal de bugetul F. pentru mediu, este evident că administrațiilor finanțelor publice, în situația în care sunt obligate la restituirea taxei de poluare încasate, se pot îndrepta împotriva Administrației F. pentru Mediu cel puțin pe temeiul îmbogățirii fără justă cauză.
Cum în cauză a fost admisă cererea de chemare în judecată, urmează a fi admisă și cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu și va dispune obligarea acesteia la plata (virarea) către Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București a sumelor ce fac obiectul cererii principale.
Instanța va face și aplicarea art.274 Cod Proc. Civ și va obliga pârâta Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București la plata cheltuielilor de judecată efectuate de către reclamant și probate, în forma onorariului de avocat –300 lei, factura și chitanța . nr.247/16.08.2012 – filele 10, 11 dosar, taxei de timbru și a timbrului judiciar în cuantum de 39,3 lei.
Așa fiind, instanța de fond a admis acțiunea formulată de reclamantul H. L.-M., în contradictoriu cu pârâta ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 1 BUCUREȘTI prin DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI și pârâta-chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU.
A admis cererea de chemare în garanție.
A obligat pârâta APF SECTOR 1 și pârâta-chemată în garanție AFM la restituirea taxei de poluare în cuantum de 4674 lei, indexată cu dobânda fiscală de la 01.08.2012 până la data restituirii efective.
A obligat pârâtele la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 339,3 lei.
Impotriva sentinței mai sus indicate a formulat recurs AFP Sector 1 București, cu motivarea în esență, că hotărârea pronunțată de instanța de fond este lipsită de temei legal sau a fost data cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurenta critică eronata respingerea exceptiei lipsei calitatii sale procesuale pasive, invocata la instanta de fond.
Pe fondul cauzei, arata ca in mod gresit prima instanta a dispus restituirea taxei pe poluare, întrucât taxa în cauză nu intra in categoria taxelor vamale la import si la export sau altor taxe cu efect echivalent, taxa aplicandu-se tuturor autoturismelor înmatriculate in România indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar. Prin urmare, existenta unei taxe pe poluare nu este contrară dispozițiilor comunitare, neexistand motive temeinice pentru a se dispune restituirea taxei.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, arată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru acordarea acestora, intrucat procesul nu a fost in mod irevocabil castigat. De asemenea, arata ca s-ar fi impus reducerea onorariului avocatial de 300 lei. In ceea ce priveste taxele de timbru se arata ca nu sunt indeplinite conditiile restituirii acestora prevazute de art. 45 din OUG nr. 80/2013.
Analizând recursul formulat, Curtea reține:
Recursul formulat nu este întemeiat.
In ceea ce priveste exceptia lipsei calitatii procesuale a recurentei, în mod corect tribunalul a respins aceasta exceptie, dat fiind faptul ca raportul juridic ca urmare a achitarii taxei de poluare s-a nascut intre debitorul taxei si creditorul care a incasat-o, acesta din urma fiind obligat la restituire, imprejurarea ca taxa incasata s-a facut venit la bugetul Administratiei F. pentru Mediu tine de un raport juridic ulterior intre Administratia Finanțelor Publice si Administrația F. pentru Mediu, dupa cum in mod corect a retinut tribunalul.
Curtea reține că, pe fond, în mod corect prima instanta a admis actiunea reclamantului, aplicand cu prioritate dispozitiile dreptului comunitar incidente in spetă (art. 90 din Tratat, actualmente art. 110 din TFUE) cu referire la art. 148 din Constitutia Romaniei. Chiar dacă statul român a adoptat, prin OUG nr. 50/2008 modif., norme de discriminare fiscală între produsele importate și cele similare autohtone, se constată că dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, regula aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar, are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat si că asupra incalcarii art. 90 din Tratat prin crearea unui tip similar de diferenta de tratament intre produsele interne si cele importate din alte state ale UE, s-a pronuntat Curtea de la Luxembourg prin hotararea din 11 august 1995 cauzele reunite C-367/93 la C-377/93, F.G. Roders BV s.a, c. Inspecteur der Invoerrechten en Accijnzen( discriminarea intre vinurile din Luxemburg si vinurile din fructe provenite din alte state membre) sau prin hotararea din 7 mai 1987 cauza 184/85 Comisia c.Italia.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare în România contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Acest raționament rezultă din însuși cuprinsul cauzei T. c. României (Cauza C‑402/09).
Astfel, Curtea Europeana de Justiție a reținut, în mod expres faptul că articolul 110 TFUE interzice fiecărui stat membru să aplice produselor celorlalte state membre impozite interne mai mari decât cele care se aplică produselor naționale similare. Aceste dispoziții ale tratatului vizează garantarea neutralității depline a impozitelor interne față de concurența dintre produsele care se află deja pe piața internă și produsele din import. În ceea ce privește, mai precis, impozitarea autovehiculelor de ocazie, există o încălcare a articolului 110 TFUE atunci când valoarea taxei aplicate unui vehicul de ocazie importat depășește valoarea reziduală a taxei încorporate în valoarea vehiculelor de ocazie similare deja înmatriculate pe teritoriul național.
Autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente. Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională.
Articolul 110 TFUE ar fi golit de sensul și de obiectivul său dacă statelor membre le‑ar fi permis să instituie noi taxe care au ca obiect sau ca efect descurajarea vânzării de produse importate în favoarea vânzării de produse similare disponibile pe piața națională și introduse pe această piață înainte de . taxelor menționate. O astfel de situație ar permite statelor membre să eludeze, prin instituirea unor impozite interne al căror regim este stabilit astfel încât să aibă efectul descris mai sus, interdicțiile prevăzute la articolele 28 TFUE, 30 TFUE și 34 TFUE.
În această privință, o reglementare națională care are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr‑o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală, are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație pe teritoriul național a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.
În plus, în cauza C‑263/10 N. c. României, Curtea Europeană de Justiție a reținut, între altele că (...) toate versiunile de modificare a OUG nr. 50/2008 mențin un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală.
Altfel spus, considerentele Curții Europene de Justiție consacra ideea ca taxa pe poluare reglementată de OUG nr. 50/2008 menține un regim de impozitare care descurajează înmatricularea în România a unor autovehicule de ocazie cumpărate din alte state membre și care se caracterizează printr‑o uzură și o vechime importante, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o asemenea sarcină fiscală. Aceasta situație de discriminare a existat încă de la data achitarii taxei pe poluare de catre reclamant iar efectele sale nu pot fi anihilate decât prin restituirea taxei, astfel dupa cum a dispus prima instanta.
In ceea ce priveste cheltuielile de judecata acordate la fond, criticile recurentei nu sunt intemeiate, intrucat acordarea acestora depinde de culpa procesuala care, la randul sau, deriva din imprejurarea ca partea a cazut in pretentii, condiție indeplinită în speță.
In ceea ce priveste onorariul avocaial, Curtea constata ca acesta este in suma de 300 lei, cuantum rezonabil in raport cu obiectul litigului si probele administrate la fond, astfel ca nu se impune reducerea acestuia. In ceea ce priveste taxa de timbru, apararile recurentei grefate pe dispozitiile art. 45 din OUG nr. 50/2008 sunt straine pricinii, intrucat in speta nu se pune problema restituirii unei taxe de timbru (masura procesuala care vizeaza eliberarea de la buget a sumei deja achitate, catre reclamant), ci este vorba despre includerea acestei taxe in cuantumul cheltuielilor de judecata (in temeiul culpei procesuale a partii parate), taxa fiind in mod corect inclusa in cuantumul cheltuielilor de judecata la care a fost obligata partea parata la fond, in temeiul culpei sale procesuale, dupa cum s-a aratat deja anterior.
Pentru aceste considerente, în temeiul art. 312 C.pr.civ. Curtea urmeaza sa respinga recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGI
DECIDE:
Respinge recursul formulat de de recurenta – pârâtă ADMINISTRAȚIA S. 1 A FINANȚELOR PUBLICE REPREZENTATĂ DE DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI împotriva sentinței civile nr.6214 din data de 11.12.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a IX a C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant H. L.-M. și intimata chemată în garanție ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca neîntemeiat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 16.06.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. C. G. C. M. F. C. P.
GREFIER
I. P.
Red. C.M.F
2ex/……
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 7777/2014. Curtea de Apel... | Anulare act administrativ. Sentința nr. 3038/2014. Curtea de... → |
|---|
