Pretentii. Decizia nr. 2103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 2103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-03-2014 în dosarul nr. 9715/3/2012
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI-SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA CIVILĂ NR. 2103
ȘEDINȚA PUBLICĂ DIN 17.03.2014
COMPLETUL CONSTITUIT DIN:
PREȘEDINTE: H. P.
JUDECĂTOR: A. G. F.
JUDECĂTOR: L. E. F.
GREFIER: E. S. M.
Pe rol se află soluționarea cererii de recurs formulate de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2372/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a XI-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, având ca obiect „pretenții-taxă de poluare.”
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul-reclamant, prin avocat D. M., care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsind celelalte părți.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează Curții faptul că recurenta-pârâtă a solicitat judecarea cauzei și în lipsă, conform art. 242 alin. 2 C.p.c., iar la datele de 12.03.2014 și 17.03.2014, intimatul-reclamant a depus întâmpinare, note scrise și practică judiciară, după care:
La interpelarea Curții, avocatul intimatului-reclamant arată că nu mai are cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat.
Nemaifiind cereri prealabile de formulat, excepții de invocat sau probe de administrat, Curtea apreciază cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe recurs.
Avocatul intimatului-reclamant solicită respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Referitor la primul motiv de recurs care vizează nelegalitatea hotărârii sub aspectul respingerii excepției lipsei calității procesuale pasive a Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice, solicită să se aibă în vedere faptul că instanța de fond a apreciat că această instituție este cea care a emis actul administrativ prin care s-a calculat taxa de poluare și este cea care a încasat suma de bani corespunzător dispozițiilor legale în vigoare, iar orice alte raporturi vizând transmiterea ulterioară sau virarea ulterioară a acestor sume către o altă instituție nu avea implicație în ceea ce privește calitatea procesuală a Administrației Financiare a Sectorului 3.
În ceea ce privește fondul cauzei, susține că instanța de fond a apreciat în mod corect că în speță sunt incidente dispozițiile art. 90 partea I din Tratatul de Instituire al Comunității Europene. Motivarea instanței de fond, în sensul că O.U.G. nr. 50/2008 încalcă acest tratat, este corectă. Instanța de fond și-a motivat hotărârea pe faptul că o aplicare a acestei ordonanțe în spiritul dat de Administrația Finanțelor Publice a Sectorului 3 ar crea o situație inechitabilă între categoria de persoane care nu au plătit această taxă anterior intrării în vigoare a acestei ordonanțe și persoanele care au achitat sau care sunt obligate să achite această taxă după . acestui act normativ.
Al doilea motiv de recurs vizează greșita obligare de către instanța de fond a plății dobânzii, invocându-se texte din Codul de procedură fiscală, ceea ce ar face ca această dobândă să fie plătită numai de la data rămânerii definitive a hotărârii privind legalitatea sau nelegalitatea acestei taxe, însă instanța de fond în mod corect a analizat faptul că această plată nu era datorată și, în consecință, achitarea acestei sume atrage plata dobânzii încă de la momentul la care această sumă a fost achitată.
Ultimul motiv de recurs vizează faptul că nu s-ar fi atacat actul administrativ și, în consecință, neuzându-se de procedura instituită de Legea contenciosului administrativ, o cerere de restituire a sumei nu ar fi admisibilă deoarece actul a rămas în vigoare. Avocatul intimatului-reclamant mai arată că în notele scrise face vorbire de Decizia nr. 24/2011 a Înaltei Curți de Casație și Justiție, în care se menționează că acțiunile privind obligarea de restituire a sumei nu trebuie să urmeze procedura instituită de dispozițiile legale menționate în cuprinsul recursului.
În concluzie, solicită menținerea hotărârii instanței de fond și obligarea recurentei la plata cheltuielilor de judecată, a căror dovadă o depune la dosar.
Curtea declară dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA,
Deliberând asupra recursului de față, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 2372/30.04.2013, Tribunalul București – Secția a IX-a de C. Administrativ și Fiscal a respins ca neîntemeiată excepția lipsei calității procesuale pasive a pârâtei AFPS3, a admis în parte acțiunea formulată de reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DGFPMB și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU și a obligat pârâta AFPS3 să restituie reclamantului suma de 2365 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei la data restituirii efective, precum și la plata sumei de 539,3 lei, către reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată.
Pentru a se pronunța astfel, prima instanță, analizând actele și lucrările dosarului, a reținut următoarele:
„Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe sub nr._, reclamantul G. M. în contradictoriu cu pârâții DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI, ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 PRIN DGFPMB și ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, a solicitat ca, prin sentința ce se va pronunța, să se dispună obligarea pârâților să restituie reclamantului suma de 2365 lei, reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda legală aferentă.
În fapt, reclamantul a arătat că a achiziționat un autoturism pentru înmatricularea căruia a fost obligat la plata taxei speciale pe poluare, în cuantum de 2365 lei. Reclamantul a considerat că taxa prevăzută de OUG nr.50/2008 contravine art. 90 din Tratatul Comunității Europene, fiind încălcat principiul nediscriminării produselor importate față de produsele interne. Reclamantul a mai susținut că, față de disp. art. 148 din Constituție, prevederile tratatelor constitutive ale UE au prioritate față de legislația internă, iar instanțele au obligația de a ține seama de acestea și a le aplica prioritar față de normele interne contrare.
În drept, reclamantul a invocat Tratatul CE, OUG nr.50/2008.
La dosarul cauzei, au fost depuse înscrisuri privind autoturismul și taxa plătită pentru înmatricularea acestuia, dovada îndeplinirii procedurii prealabile.
Pârâta DGFPMB, în reprezentarea AFPS3, a invocat prin întâmpinare excepția lipsei calității procesuale pasive a AFPS3, care doar a încasat taxa, iar pe fond a solicitat respingerea ca neîntemeiată a acțiunii, taxa stabilită de OUG nr.50/2008 fiind legal percepută.
Analizând actele și lucrările dosarului, tribunalul reține următoarele:
Tribunalul va respinge excepția lipsei calității procesuale pasive ca neîntemeiată, având în vedere că AFPS3 este emitentul deciziei de calcul în baza căreia s-a pretins și încasat suma de la reclamant, deci nu este doar un simplu încasator pentru AFM. Reclamantul este nemulțumit de suma pretinsă de AFPS3 cu titlu de taxă de poluare, a contestat această sumă, iar ca efect al nesoluționării favorabile a cererii sale de restituire a sumei a introdus acțiunea de față.
Pe fondul cauzei, tribunalul reține că reclamantul a achiziționat un autoturism înmatriculat anterior într-un stat membru UE, potrivit înscrisurilor de la filele 32-34. Pentru înmatricularea aceluiași vehicul în România a plătit taxă specială în cuantum de 2365 lei, potrivit chitanței de la fila 27, calculată prin decizia nr._/3.03.2010 a AFPS3 – fila 26.
Tribunalul consideră că sunt nelegale pretinderea și refuzul de restituire a taxei de către pârâta AFPS3, cea care a calculat și a încasat suma de la reclamant, nefiind deci un simplu încasator care să se conformeze dispozițiilor AFM.
Astfel, potrivit art.3 din OUG nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule, se datorează aceasta taxa pentru autovehiculele din categoriile M(1)-M(3) si N(1)-N(3), astfel cum sunt acestea definite in Reglementările privind omologarea de tip si eliberarea cărții de identitate a vehiculelor rutiere, precum si omologarea de tip a produselor utilizate la acestea, aprobate prin Ordinul ministrului lucrărilor publice, transporturilor si locuinței nr. 211/2003. Autoturismul reclamantului nu intra in categoriile exceptate de la plata taxei pe poluare prev. de art.3 alin.2 si art.9 alin.1.
Obligatia de plata a taxei intervine cu ocazia primei inmatriculari a unui autovehicul in Romania conform art.4 lit.a, fara ca textul sa faca distinctia nici intre autoturismele produse in Romania si cele in afara acesteia, nici intre autoturismele noi si cele second-hand. Deoarece actul normativ menționat a intrat in vigoare la data de 1 iulie 2008, așa cum se prevede la art.14 alin.1, rezulta ca taxa pe poluare este datorata numai pentru autoturismele pentru care se face prima inmatriculare in Romania, nu si pentru cele aflate deja in circulatie inmatriculate in tara. Asadar, se creeaza o diferenta de tratament fiscal intre autovehiculele inmatriculate in Romania înainte și după . OUG nr.50/2008.
In expunerea de motive care insoteste proiectul de lege privind aprobarea OUG nr.50/2008 depus la Parlament sub nr PL-x 536/10.09.2008 si disponibil pe site-ul Camerei Deputatilor, este mentionat in mod expres ca daca nu s-ar fi promovat acest act normativ, o consecinta ar fi fost facilitarea intrarii in Romania a unui numar foarte mare de autovehicule second hand cu vechime peste 10 ani, care ar fi fost achizitionate datorita pretului foarte mic. Asadar, se vrea ca taxa pe poluare, al carui scop este, in principiu, corect - poluatorul plateste -, sa aiba ca efect imediat diminuarea introducerii in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru.
Însă, în conformitate cu art. 90 par. 1 din Tratatul de Instituire a Comunității europene, „Nici un stat membru nu aplică, direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare”.
Normele comunitare au caracter prioritar în raport cu cele naționale, ceea ce rezultă din Constituția României, din jurisprudența Curții de Justiție Europene, precum și din prevederile Legii nr. 157/2005.
Astfel, potrivit art. 11 al. 1 și 2 din Constituție, „ Statul român se obligă să îndeplinească întocmai și cu bună-credință obligațiile ce-i revin din tratatele la care este parte. Tratatele ratificate de Parlament, potrivit legii, fac parte din dreptul intern”.
Art. 148 al. 2 și 4 din Constituție statuează: „Ca urmare a aderării, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene, precum și celelalte reglementări comunitare cu caracter obligatoriu, au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne, cu respectarea prevederilor actului de aderare…Parlamentul, președintele României, Guvernul și autoritatea judecătorească garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din actul aderării și din prevederile alineatului 2”.
Din prevederile constituționale citate și față de Legea nr. 157/2005 de ratificare a Tratatului de aderare a României și Bulgariei la Uniunea Europeană, rezultă că, urmare a aderării României la Uniune, Tratatul de Constituire a Uniunii Europene are caracter obligatoriu pentru statul român.
Dispozițiile dreptului comunitar au prioritate față de dreptul național, în temeiul principiului supremației dreptului comunitar. Conform acestui principiu, orice normă comunitară are forță juridică superioară normelor naționale, chiar și atunci când acestea din urmă sunt adoptate ulterior normei comunitare, relua aplicându-se indiferent de rangul normei în ierarhia sistemului juridic național și de acela al normei comunitare.
Obligativitatea instanțelor din statele membre de a aplica prioritar Tratatul Uniunii a fost statuată și prin Hotărârile pronunțate de CEJ în cauzele Flaminio C. v. Enel (15 iulie 1964), precum și Amministratione delle Finanze dello Stato v. Simmenthal S.p.a ( 9 martie 1978).
Potrivit considerentelor CEJ, redate în aceste hotărâri, la . Tratatului, acesta a devenit parte integrantă a ordinii juridice a Statelor Membre, instanțele din aceste state fiind obligate să îl aplice. Curtea a reținut că „o instanță națională ce este chemată, în limitele competenței sale, să aplice prevederi ale dreptului comunitar are obligația de a aplica aceste prevederi, dacă este necesar chiar refuzând să aplice legislația națională, inclusiv cea adoptată ulterior, nefiind necesar ca instanța să ceară sau să aștepte abrogarea prevederilor contrare de către puterea legislativă sau Curtea Constituțională”. Aceeași obligație a judecătorilor naționali rezultă și din prev. art. 10 din Tratat.
Este de menționat că, pe rolul Curții Europene de Justiție, s-au aflat cauzele reunite Akos Nadasdi și I. N. contra autorităților ungare, soluționate prin Hotărârea din 5 decembrie 2006, Curtea stabilind că art. 90 par. 1 din Tratat trebuie interpretat ca interzicând o taxă de tipul celei prevăzute de legea maghiară privind taxele de înmatriculare, asemănătoare celei introduse de autoritățile române.
În aceste condiții, este evident că normele interne ce reglementează obligația de plată a taxei de poluare contravin dispozițiilor Tratatului de Instituire a Uniunii Europene, normele interne dispunând cu privire la o taxă discriminatorie și care încalcă principiul liberei circulații a mărfurilor.
Analizand dispozitiile OUG nr.50/2008 cu modificarile ulterioare, rezulta ca pentru un autoturism produs in Romania sau in alte state membre UE nu se percepe taxa la o noua inmatriculare taxa de poluare, daca a fost anterior inmatriculat tot in Romania. Dar se percepe aceasta taxa de poluare la autoturismul produs in tara sau in alt stat membru UE, daca este inmatriculat pentru prima data in Romania. Reglementata in acest mod, taxa pe poluare diminueaza sau este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru: cumparatorii sunt orientati din punct de vedere fiscal sa achizitioneze autovehicule second-hand deja inmatriculate in Romania.
OUG nr.50/2008 este deci contrara art. 90 din Tratatul de Instituire a Comunitatii Europene, intrucat este destinata sa diminueze introducerea in Romania a unor autoturisme second-hand deja inmatriculate . membru UE, precum cel pentru care s-a achitat taxa de poluare in acest litigiu, favorizand astfel vanzarea autoturismelor second-hand deja inmatriculate in Romania si, mai recent, vanzarea autoturismelor noi produse in Romania. Or dupa aderarea Romaniei la UE, acest lucru nu este admisibil cand produsele importate sunt din alte tari membre ale UE, atat timp cat norma fiscala nationala diminueaza sau este susceptibila sa diminueze, chiar si potential, consumul produselor importate, influentand astfel alegerea.
Tribunalul mai remarca un alt tip de discriminare - intre persoanele care au solicitat inmatricularea autoturismelor anterior datei de 1 iulie 2008 si cele care inmatriculeaza autoturisme ulterior, doar aceste din urma persoane platesc taxa de poluare, desi este evident ca polueaza si autoturismele primei categorii de persoane. Discriminarea este realizata de legiuitor care a legat plata taxei pe poluare de faptul inmatricularii, deși din preambulul OUG nr.50/2008 rezulta ca s-a urmarit asigurarea protectiei mediului prin realizarea unor programe si proiecte pentru imbunatatirea calitatii aerului, ceea ce implica instituirea unei taxe de poluare pentru toate autoturismele aflate in trafic, potrivit principiului poluatorul plăteste.
Pe cale de consecință, tribunalul constată că taxa a fost în mod nelegal pretinsă de organele fiscale reclamantului, astfel că sunt îndeplinite cerințele art.1 al.1, 2 al.2 și 8 al.1 din legea nr.554/2004, republicată, pentru ca reclamantul să se adreseze instanței de contencios administrativ, în vederea recunoașterii dreptului pretins și reparării pagubei.
Pentru considerentele de fapt și de drept mai sus expuse, văzând și prev. art.18 al.1 din legea nr.554/2004 republicată, tribunalul va admite acțiunea în parte și va obliga pârâta AFPS3 să restituie reclamantului suma de 2365 lei reprezentând taxă pe poluare, cu dobânda aferentă de la data plății taxei și până la data restituirii efective, impunându-se repararea integrală a prejudiciului produs reclamantei prin pretinderea taxei, după cum a statuat și CJUE prin hotărârea pronunțată în cauza I..
În baza art.274 C.pr.civ., tribunalul va obliga pârâta AFPS3 la plata sumei de 539,3 lei către reclamant reprezentând cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu de avocat, taxă de timbru și timbru judiciar, conform chitanțelor depuse la dosar.”
Împotriva acestei sentințe, pârâta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sector 3 a Finanțelor Publice a formulat recurs, înregistrat pe rolul Curții de Apel București, Secția a VIII-a C. Administrativ și Fiscal la data de 28.05.2013, sub nr. _ , prin care a solicitat, în temeiul art. 3041 și art. 304 pct. 9 C.p.c., admiterea recursului astfel cum a fost formulat și modificarea sentinței recurate, în sensul respingerii acțiunii ca neîntemeiată.
În dezvoltarea motivelor de recurs, recurenta-pârâtă a arătat că hotărârea recurată este netemeinică și nelegală, pentru următoarele considerente:
În ceea ce privește excepția lipsei calității procesuale pasive a A.F.P. Sector 3, recurenta-pârâtă a considerat că, în mod nelegal, instanța de fond a respins excepția, întrucât din cuprinsul dispozițiilor O.U.G. nr. 50/2008 și H.G. nr. 686/2008, privind aprobarea normelor metodologice de aplicare a O.U.G. nr. 50/2008, rezultă că taxa de poluare se face venit la Administrația F. pentru Mediu, iar nu la bugetul de stat aflat în administrarea organului fiscal Administrația Finanțelor Publice Sector 3, conform dispozițiilor art. 16 din O.G. nr. 92/2003, privind achitarea taxei de poluare de către aceasta, neexistând nici un raport juridic fiscal între această instituție și reclamant, privind încasarea acestei taxe de poluare, așa cum greșit a reținut instanța de fond.
În concluzie, a solicitat admiterea acestei excepții, cu consecința respingerii acțiunii ca fiind formulată împotriva unei persoane fără calitate procesuală pasivă.
Cu privire la cererea de chemare în garanție a Administrației F. pentru Mediu, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond în mod nelegal a respins cererea de chemare în garanție formulă, constatând că nu sunt întrunite condițiile art.60 Cod Procedură civilă, deoarece Fondul pentru Mediu, administrat de Administrația F. pentru Mediu, este beneficiarul real al taxei pe poluare achitată de intimatul-reclamant, Administrația Finanțelor Publice Sector 3 având numai atribuția legală de stabilire a cuantumului taxei de poluare.
Prin urmare, în temeiul dispozițiilor O.U.G. nr.50/2008, reclamantul, în eventualitatea în care s-ar constata de către instanță nelegalitatea plății acestei taxe de poluare poate solicita restituirea acestei taxe numai de la destinatarul dreptului legal de încasare a acestei sume - Administrația F. Pentru Mediu.
În ceea ce privește admiterea cererii de chemare în judecată, în sensul restituirii sumei de 2.365 lei, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond și-a format o convingere greșită, ținându-se cont că dispozițiile O.U.G. nr.50/2008 pentru instituirea taxei pe poluare pentru autovehicule sunt în vigoare, iar reclamantul nu le-a contestat, considerând că această taxă este datorată la bugetul de stat.
Regimul taxei de poluare pentru autovehicule, care a intrat în vigoare începând cu data de 1 iulie 2008, a înlocuit în fapt regimul accizelor prevăzut în Codul Fiscal pentru autoturismele și automobilele de teren, inclusiv cele rulate din import, regim care s-a aplicat până la data de 31 decembrie 2006.
În condițiile desființării frontierelor vamale cu statele membre ale Uniunii Europene, metodologia de calcul a accizelor devenea inaplicabilă, fapt ce a condus la reașezarea acestei metodologii.
Odată cu reașezarea metodologiei de calcul s-a avut în vedere și eliminarea reglementarilor privind înmatricularea autoturismelor potrivit cărora până la 31 decembrie 2006 nu se înmatriculau în România autoturismele a căror vechime depășea 8 ani și care aveau o norma de poluare inferioara normei EURO 3. În aceasta situație a fost necesar a se întreprinde unele măsuri pentru evitarea introducerii în România a unui număr exagerat de mare de autoturisme vechi cu grad ridicat de poluare. Neluarea unor masuri corespunzătoare în acest sens ar fi avut drept consecința transformarea în deșeuri a autovehiculelor second-hand la scurt timp de la introducerea acestora în România, țara noastră urmând să suporte costurile aferente reciclărilor, în locul tarilor de unde au fost achiziționate autovehiculele respective.
Referitor la aplicabilitatea prevederilor constituționale ale art. 148, invocate de instanța de fond, recurenta-pârâtă a precizat că legile cadru sunt obligatorii pentru statele membre în privința rezultatului, însă autoritățile naționale au competența de a alege forma și mijloacele prin care dispozițiile legilor cadru devin obligatorii pentru fiecare stat membru în parte.
Cu privire la prevederile art.9 alin.1 din Tratatul Comunității Europene, recurenta-pârâtă a susținut că acestea se referă la" interzicerea taxelor vamale la import și la export și la alte taxe cu efect echivalent”, or, taxa de prima înmatriculare nu intră în aceasta categorie, nefiind o taxă vamală care se percepe numai în cadrul relațiilor comerciale dintre țările membre ale Uniunii Europene, ci se aplică tuturor autoturismelor/ autovehiculelor înmatriculate în România, indiferent dacă provin din producția internă sau din spațiul comunitar.
Totodată, față de susținerea reclamantului că taxa de primă înmatriculare auto din România este discriminatorie, recurenta-pârâtă a arătat că regimul fiscal este același pentru toate persoanele care înmatriculează autoturisme/autovehicule în România, iar legislația europeană nu interzice instituirea taxei, ci doar prevede ca nivelul acesteia să nu fie mai mare decât al taxelor care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Instanța ar trebui să stabilească prin mijloace procedurale specifice dacă taxa achitată în concret de reclamant este sau nu mai mare decât nivelul taxelor achitate direct sau indirect pentru produsele interne similare. Nici Comisia Europeană nu este împotriva perceperii unei taxe cu ocazia primei înmatriculări a autoturismelor, ci doar a modului de determinare a taxei.
De asemenea, a precizat că principiul " poluatorul plătește ", pe care se bazează și instituirea taxei speciale pentru autovehicule, este un principiu acceptat la nivelul Uniunii Europene, iar 16 state membre ale Uniunii Europene practică o taxă care se percepe cu ocazia înmatriculării autovehiculelor (între care Ungaria, G., Danemarca, Spania, Belgia, Olanda, Cipru ).
Prin urmare, existența unei taxe de primă înmatriculare nu este contrară dispozițiilor comunitare, nefiind deci motive temeinice pentru a dispune restituirea sumei reprezentând taxa de înmatriculare.
A mai arătat recurenta-pârâtă că reclamantul a solicitat doar restituirea taxei de poluare, fără a ataca însă actul administrativ - fiscal prin care a fost stabilită această taxă, respectiv Decizia de calcul a taxei de poluare, potrivit art. 205-209 Cod procedură fiscală.
În ceea ce privește capătul de cerere prin care se solicita restituirea sumei reprezentând taxa de poluare, recurenta-pârâtă a menționat că reclamantul nu se regăsește în niciuna dintre prevederile art. 117 din O.G. nr. 92/2003 și ale art. 8 raportat la art. 9 din O.U.G. nr. 50/2008, motiv pentru care a solicitat să se constate taxa de poluare achitată de reclamant, ca legal datorată, cu consecința respingerii acțiunii, ca neîntemeiată.
Referitor la obligarea A.F.P. Sector 3 la plata dobânzii fiscale, recurenta-pârâtă a arătat că, potrivit art. 124 alin. 1 din O.G. nr. 92/2003, în cauză nu este îndeplinită condiția prevăzută pentru acordarea acestora.
Referitor la obligarea la plata cheltuielilor de judecată, recurenta-pârâtă a arătat că instanța de fond nu a reținut îndeplinirea niciuneia dintre condițiile prevăzute de art. 274 C.p.c., taxa pe poluare fiind datorată în temeiul legii, motiv pentru care solicită respingerea cererii de acordare a cheltuielilor de judecată solicitate de reclamant.
În drept, cererea de recurs a fost întemeiată pe art. 304 pct. 9 și 3041din Codul de procedură civilă, O.G. nr. 92/2003 privind Codul de procedură fiscală, republicată, cu modificările și completările ulterioare, Legea nr. 571/2003 privind Codul fiscal, cu modificările și completările ulterioare, Legea contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările și completările ulterioare, O.M.F.P. nr. 1899/2004 pentru aprobarea Procedurii de restituire și de rambursare a sumelor de la buget, precum și de acordare a dobânzilor cuvenite contribuabililor pentru sumele restituite sau rambursate cu depășirea termenului legal, O.M.E.F. nr. 418/2007 pentru aprobarea Procedurii privind calculul taxei speciale pentru autoturisme și autovehicule, Legea nr. 157/2005 și Constituția României.
La data de 12.03.2014, intimatul-reclamant a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, ca nefondat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii instanței de fond.
Analizând actele și lucrările dosarului, sentința recurată, atât prin prisma motivelor de recurs invocate cât și în limitele prevăzute de art. 304 indice 1 C.pr.civ., Curtea apreciază recursul ca fiind nefondat pentru următoarele considerente:
Reclamantul a achitat taxa de poluare prin chitanța . nr._/03.03.2010 în baza Deciziei de calcul nr._/03.03.2010 emisă de pârâta A.F.P. Sector 3 București. Reclamantul nu a contestat această taxă și, prin urmare, nu se impunea parcurgerea procedurii de contestare prevăzută de art.205 respectiv 209 alin. 2 din Codul de procedură fiscală, ci a solicitat restituirea taxei la data de 28.03.2012.
În ceea ce privește fondul pretențiilor deduse prin cererea de chemare în judecată, Curtea constată că în mod întemeiat a apreciat instanța de fond că dispozițiile art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 sunt contrare prevederilor art. 117 din T.F.U.E., astfel că se impune restituirea taxei de poluare achitate de intimatul reclamant în baza acestor dispoziții.
Sub acest aspect, este de subliniat că în temeiul art. 148 alin. 2 din Constituția României revizuită, prevederile tratatelor constitutive ale Uniunii Europene au prioritate față de dispozițiile contrare din legile interne.
Aliniatul 4 din același articol prevede că autoritatea judecătorească, între alte instituții, garantează aducerea la îndeplinire a obligațiilor rezultate din alin. 2, astfel că din chiar cuprinsul legii fundamentale rezultă nu numai competența dar și obligația instanțelor judecătorești de a asigura prioritatea dreptului comunitar în cazul incompatibilității normei interne cu reglementarea comunitară.
Curtea reține că dispozițiile art. 90 din Tratatul instituind Comunitatea Europeană, reluate în cuprinsul dispozițiilor art. 110 TFUE, interzic statelor membre să aplice direct sau indirect, produselor altor state membre impozite interne de orice natură mai mari decât cele care se aplică, direct sau indirect, produselor naționale similare.
Se observă că obligația de plată a taxei de poluare este datorată, astfel cum prevede art. 4 din O.U.G. nr.50/2008, cu ocazia primei înmatriculări a unui autovehicul în România sau la repunerea în circulație a unui autovehicul după încetarea unei exceptări sau scutiri dintre cele la care se face referire în art. 3 și 9.
Dacă în privința autoturismelor noi O.U.G. nr.50/2008 nu instituie un tratament juridic diferențiat, se observă că în privința autoturismelor vechi, care au fost înmatriculate anterior într-unul din statele membre U.E., cu excepția României, legiuitorul a înțeles să condiționeze circulația autoturismului de plata unei contribuții pecuniare substanțiale, intitulată taxă de poluare. Este evident în atare context că măsura impusă descurajează libera circulație a acestor bunuri în spațiul comunitar.
Sub acest aspect, Curtea ia act că prin hotărârea pronunțată la 29.03.2012, în cauza C-402/09, CJUE a reținut că “pentru a verifica dacă o taxă precum cea în cauză în acțiunea principală creează o discriminare indirectă între autovehiculele de ocazie importate și autovehiculele de ocazie similare prezente deja pe teritoriul național, este necesar, având în vedere întrebările instanței naționale și observațiile prezentate în fața Curții, să se examineze mai întâi dacă această taxă este neutră față de concurența dintre vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate anterior pe teritoriul național și au fost supuse, cu ocazia acelei înmatriculări, taxei prevăzute de OUG nr. 50/2008. În continuare, va fi necesar să se examineze neutralitatea aceleiași taxe între vehiculele de ocazie importate și vehiculele de ocazie similare care au fost înmatriculate pe teritoriul național anterior intrării în vigoare a OUG nr. 50/2008”.
Curtea menționează că autovehiculele prezente pe piața unui stat membru sunt „produse naționale” ale acestuia în sensul articolului 110 TFUE. Atunci când aceste produse sunt puse în vânzare pe piața vehiculelor de ocazie a acestui stat membru, ele trebuie considerate „produse similare” vehiculelor de ocazie importate de același tip, cu aceleași caracteristici și aceeași uzură. Astfel, vehiculele de ocazie cumpărate pe piața statului membru menționat și cele cumpărate, în scopul importării și punerii în circulație în acest stat, în alte state membre constituie produse concurente.
Din principiile amintite mai sus rezultă că articolul 110 TFUE obligă fiecare stat membru să aleagă taxele aplicate autovehiculelor și să le stabilească regimul astfel încât acestea să nu aibă ca efect favorizarea vânzării vehiculelor de ocazie naționale și descurajarea, în acest mod, a importului de vehicule de ocazie similare.
În continuare, Curtea reține la par. 58 din hotărâre că rezultă “fără echivoc că reglementarea menționată are ca efect faptul că vehiculele de ocazie importate și caracterizate printr-o vechime și o uzură importante sunt supuse, în pofida aplicării unei reduceri ridicate a valorii taxei pentru a ține seama de deprecierea lor, unei taxe care se poate apropia de 30 % din valoarea lor de piață, în timp ce vehiculele similare puse în vânzare pe piața națională a vehiculelor de ocazie nu sunt în niciun fel grevate de o astfel de sarcină fiscală. Nu se poate contesta că, în aceste condiții, OUG nr. 50/2008 are ca efect descurajarea importării și punerii în circulație în România a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre.”
Având în vedere interpretarea dată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene ca răspuns la întrebarea preliminară, în sensul că “Articolul 110 TFUE trebuie interpretat în sensul că se opune ca un stat membru să instituie o taxă pe poluare aplicată autovehiculelor cu ocazia primei lor înmatriculări în acest stat membru, dacă regimul acestei măsuri fiscale este astfel stabilit încât descurajează punerea în circulație, în statul membru menționat, a unor vehicule de ocazie cumpărate în alte state membre, fără însă a descuraja cumpărarea unor vehicule de ocazie având aceeași vechime și aceeași uzură de pe piața națională “, în mod întemeiat a reținut instanța fondului incompatibilitatea prevederilor art. 4 din O.U.G. nr.50/2008 cu prevederile Tratatului, sub aspectul taxării discriminatorii a autovehiculelor rulate.
Împrejurarea că reclamantul s-a prezentat de bună voie și a achitat taxa nu conduce la inaplicarea dispozițiilor art.124 din OG nr.92/2003, potrivit cărora:“1) Pentru sumele de restituit sau de rambursat de la buget contribuabilii au dreptul la dobândă din ziua următoare expirării termenului prevăzut la art. 117 alin. (2) și (2^1) sau la art. 70, după caz, până la data stingerii prin oricare dintre modalitățile prevăzute de lege.
Pe de altă parte, având în vedere principiul reparării integrale a prejudiciului, dobânda legală curge de drept, întrucât, având în vedere obiectul cauzei, refuzul nejustificat de soluționare a cererii de restituire, nu este necesară emiterea unei decizii privind stabilirea accesoriilor.
În ultimul rând, Curtea constată nefondată și critica recurentei cu privire la greșita acordare a cheltuielilor de judecată de către instanța de fond, întrucât instanța de fond a făcut aplicarea dispozițiilor art. 274 C.proc.civ., în accepțiunea cărora, partea căzută în pretenții poate fi obligată la plata cheltuielilor de judecată, astfel că temeiul angajării obligației de plată a cheltuielilor de judecată subzistă atâta timp cât partea pierde procesul, iar partea adversă probează avansarea acestor cheltuieli și nu se află în situația prevăzută de art.275 C.proc.civ.
Pentru aceste considerente, având în vedere și prevederile art. 312 alin. 1 C.pr.civ., Curtea, va respinge recursul ca nefondat.
Totodată, în temeiul art. 274 C.proc.civ., va obliga recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta-pârâtă DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI – ADMINISTRAȚIA SECTOR 3 A FINANȚELOR PUBLICE, împotriva sentinței civile nr. 2372/30.04.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a XI-a de C. Administrativ și Fiscal, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-reclamant G. M. și intimata-pârâtă ADMINISTRAȚIA F. PENTRU MEDIU, ca nefondat.
Obligă recurenta-pârâtă la plata sumei de 500 lei către intimatul-reclamant, reprezentând cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi, 17.03.2014.
Președinte, Judecător, Judecător, Grefier,
H. P. G.A. F. L.E.F. E. S. M.
Red. și dact. jud. H.P./gref. E.S.M./2 ex.
| ← Refuz soluţionare cerere. Decizia nr. 284/2014. Curtea de Apel... | Suspendare executare act administrativ. Sentința nr. 1161/2014.... → |
|---|
