Anulare act administrativ. Decizia nr. 4245/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 4245/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-05-2014 în dosarul nr. 9872/2/2011*
DOSAR NR._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VIII-A C. ADMINISTRATIV ȘI FISCAL
DECIZIA NR.4245
ȘEDINȚA PUBLICĂ DE LA 26.05.2014
CURTEA COMPUSĂ DIN:
PREȘEDINTE: M.-C. I.
JUDECĂTOR: O. S.
JUDECĂTOR: V. N.
GREFIER: D. Ș.
Pe rol se află spre soluționare cererea de recurs formulată de recurenta reclamantă A. L. împotriva sentinței civile nr.1371/28.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR având ca obiect „anulare act administrativ”.
La apelul nominal făcut în ședință publică se prezintă recurenta reclamantă A. L. prin avocat F. J. în baza împuternicirii avocațiale ._/2014 pe care o depune la dosar și intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR prin consilier juridic Ș. A. în baza delegației de reprezentare pe care o depune la dosar.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință care învederează că s-a depus întâmpinare din partea intimatei pârâte.
Interpelate, ambele părți prezente învederează că nu mai sunt alte probe de administrat și nici alte cereri de formulat.
Curtea încuviințează probele administrate în cauză ca fiind utile, pertinente și concludente soluționării cauzei și nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul pe fondul cererii de recurs.
Apărătorul recurentei reclamante solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, iar în temeiul art. 312 alin 3 și 5 Cod procedura civila trimiterea spre judecarea fondului având în vedere că a fost respins pe excepție și nu s-a judecat fondul cauzei. Astfel cum s-a precizat și prin motivele de recurs, recursul se circumscrie dispozițiilor art. 304 alin 1 pct 7,8,9 Cod procedura civila, iar acțiunea a fost întemeiată pe dispozițiile art. 85 alin 2 din Legea 188/1999 fiind o lege specială nu este precizat nicăieri că trebuie parcursă procedura prealabilă. În consecință apreciază că reclamanta în mod corect s-a adresat instanței de contencios administrativ fără a fi parcursă procedura prealabilă, sens în care solicită a fi admis recursul ca fiind întemeiat, cu cheltuieli de judecată pe cale separată.
Reprezentantul intimatei pârâte solicită respingerea recursului ca nefondat și menținerea ca temeinică și legală a sentinței civile recurate. În combaterea recursului solicită a se avea în vedere că față de dispozițiile Legii nr.554/2004 această procedură prealabilă era obligatorie de urmat.
Curtea declară închise dezbaterile și reține cauza în pronunțare.
CURTEA,
Prin cererea înregistrată pe rolul acestei instanțe la data de 18.11.2011, reclamanta A. L. a formulat în contradictoriu cu pârâta A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR contestație prin care a solicitat anularea Ordinului de imputare nr.63/14.10.2011 emis de A. Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor, cu cheltuieli de judecată.
În motivare, reclamanta a arătat că la data de 21.10.2011 i-a fost comunicat prin poștă Ordinul nr.63/14.10.2011 prin care i se aducea la cunoștință că este obligată la plata sumei de 11.321 lei pentru acoperirea unor pagube produse în calitate de funcționar în cadrul instituției.
A precizat reclamanta că a fost angajată în cadrul instituție pârâte pe funcția de Director Direcția Economică în perioada 2.06._10, respectiv 14.07._10; Șef Serviciu Direcția Economică în perioada 01.07._10 respectiv 15.10._10 și Șef Serviciu Direcția Buget, Finanțe, Investiții, Achiziții, Patrimoniu și Administrativ în perioada 01.01._11. Ulterior acestei date, nu a mai îndeplinit nici o funcție în cadrul instituției pârâte.
Reclamanta a arătat că în toată această perioadă și-a îndeplinit atribuțiile de serviciu cu bună credință și cu respectarea legilor în vigoare. Cu toate acestea, prin ordinul contestat, instituția pârâtă apreciază că este vinovată de anumite lipsuri în activitatea sa, însă nu indică în concret care sunt faptele care-i sunt imputabile, gardul de vinovăție.
Potrivit art.84 din legea nr.188/1999, respectiv art.254 al.1 din legea nr.53/2003, răspunderea civilă a angajatului pentru prejudiciile suferite de angajator, are natură contractuală.
Deși pârâta afirmă că a constituit o Comisie de executare a deciziei nr.2/21.01.2011 a Curții de Conturi, nu i-a fost nici un document emis de această comisie. De asemenea, nu i-a fost comunicat nici Procesul-verbal nr.5039/10.12.2010 care ar cuprinde o . constatări.
Având în vedere că pârâta nu i-a comunicat actele la care face referire și nici nu a dezvoltat motivele de fapt și de drept care stau la baza emiterii ordinului, acesta este nelegal, dreptul la apărare al reclamantei fiindu-i încălcat.
Potrivit al.4 din ordinul contestat, pârâta se referă la un prejudiciu total în sumă de 151.539,45 lei din care reclamantei i s-a imputat doar suma de 11.321 lei. Reclamanta a reținut astfel că sunt răspunzătoare și alte persoane însă pârâta nu a arătat care sunt aceste persoane și nici care este gradul de vinovăție al fiecăruia.
A arătat astfel că potrivit art.255 al.1 din legea nr.53/2003, în cazul în care paguba a fost pricinuită de mai mulți angajați, răspunderea fiecăruia se stabilește în funcție de modul în care a contribuit la crearea prejudiciului. Așa fiind, Ordinul a fost emis cu încălcarea prevederilor art.255 din legea nr.53/2003, pârâta stabilind aleatoriu modul de acoperire a prejudiciului produs.
Cu privire la culpă, ca element constitutiv al răspunderii civile contractuale, reclamanta a arătat că aceasta nu poate fi presupusă de angajator. În lipsa vinovăției, nu poate exista răspundere civilă contractuală în condițiile în care aceasta ar apărea din nerespectarea raporturilor de muncă.
S-a arătat că ordinul nu face referire la faptele prin care s-ar fi produs prejudiciul. Ori în lipsa unor fapte ilicite prin care să se fi încălcat anumite obligații de serviciu, nu poate exista răspundere civilă.
Nu s-a făcut vreo referire de către pârâtă nici la relația de cauzalitate, aspect ce dă naștere la un comportament abuziv al acesteia cu privire la stabilirea modului de acoperire a prejudiciului de către persoanele responsabile.
În concluzie, a arătat reclamanta, ordinul de imputare nu cuprinde nici un element cu privire la atragerea răspunderii civile a funcționarului.
A mai menționat reclamantă că deși i-au fost solicitate de către Curtea de Conturi nenumărate răspunsuri cu privire la anumite situații constatate, dat fiind faptul că nu mai era angajata instituției pârâte la acel moment și nemaiavând acces la nici un document, nu a mai fost în măsură să mai ofere vreun răspuns în apărarea sa. Această situație a comunicat-o pârâtei însă nu a fost luată în considerare.
Așadar, ordinul de imputare este nelegal și pentru faptul că nu conține motivele pentru care apărările formulate i-au fost respinse.
În drept, reclamanta a invocat prevederile legii nr.188/1999, legea nr.53/2003.
În susținere, reclamanta a depus ordinul contestat, alte înscrisuri.
Pârâta a depus în ședința publică de la 31.01.2012 întâmpinare prin care a invocat excepția inadmisibilității acțiunii și respingerea acțiunii pentru neîndeplinirea procedurii prealabile, iar pe fond, respingerea acțiunii ca neîntemeiată.
În ședința publică de la data de 28.02.2012, Curtea a rămas în pronunțare pe excepția inadmisibilității pe care urmează să o admită și să respingă acțiunea ca inadmisibilă.
Cu privire la excepția inadmisibilității curtea a constatat următoarele:
Potrivit art. 85 alin. 2 din legea 188/1999 „Împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.”
Așadar legea specială nu stabilește nici termenele nici condițiile în care partea se poate adresa instanței de contencios administrativ, devenind aplicabile dispozițiile legii generale, respectiv ale legii 554/2004.
Or, Legea nr 554/2004 impune, prin art. 7 alin. 1, parcurgerea unei proceduri prealabile. Termenele de formulare a unei acțiuni în contencios administrativ sunt stabilite, prin art. 11 din legea 554/2004, în raport de data la care se soluționează sau ar trebui să se soluționeze plângerea prealabilă, excepție făcând doar acțiunile îndreptate împotriva refuzului nejustificat de soluționare a unei cereri, nefiind cazul în speță.
În aceste condiții Curtea a constatat că reclamanta nu a urmat procedura prealabilă impusă de legea 554/2004, motiv pentru care a respins acțiunea ca inadmisibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs recurenta reclamantă A. L. prin care a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat, casarea sentinței civile nr.1371/28.02.2012 și trimiterea cauzei pentru judecarea în fond.
În motivarea cererii de recurs a arătat că hotărârea atacată se include în sfera de aplicare a prev. art. 304 pct. 7, pct. 8 și pct. 9 c.proc.civ, hotărârea atacată necuprinzând motivele pe care se sprijină, instanța aplicând o sancțiune procedurală, dar fără a face referire nici la temeiul legal, și nici la motivele de aplicare ale acestui temei.
A arătat că reclamanta a formulat o contestație împotriva unui ordin de imputare emis de către pârâta-intimată. Contestația a fost formulată conform prev. art. 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 a funcționarilor publici.
Pârâta a invocat prin întâmpinare excepția inadmisibilității acțiunii pentru nerespectarea procedurii prealabile prevăzute de art. 7 din Legea nr. 554/2004.
A depus la dosarul cauzei un Răspuns la întâmpinare prin care a arătat motivele pentru care nu am parcurs procedura prealabilă, principalul motiv fiind acela că art: 85 alin. 2 din Legea nr. 188/1999 nu prevede expres obligativitatea procedurii prealabile. JuciccaUl-
A arătat în primul rând că nici Legea: nr. 188/1999 și nici Legea nr.554/2004 nu conțin sancțiunea pentru neparcurgerea procedurii prealabile. A precizat la momentul respectiv faptul1 ca"; sancțiunea inadmisibilității acțiunii este prevăzută de prev. art. 109 alin. 2 c.proc.civ., text legal pe care nici pârâta și nici instanța nu 1-a invocat în susținerea excepției.
Inadmisibilitatea acțiunii constituie o sancțiune pentru neurmarea unei proceduri prealabile obligatorii, această sancțiune procedurală fiind prevăzută de art. 109 alin. 2 c.proc.civ. Conform prevederii legale „Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă Ieșea prevede în mod expres aceasta. Dovada îndeplinirii procedurii prealabile se va anexa la cererea de chemare în judecată.". Așa fiind, obligativitatea parcurgerii unei proceduri trebuie să fie prevăzută în mod expres în textul de lege care cuprinde posibilitatea recurgerii la instanța de judecată.
A mai precizat că instanța de fond nici măcar nu face referire la acest temei legal al sancțiunii procedurale aplicate, și nici la motivele pentru care a înlăturat necesitatea prevederii exprese în textul legal a obligativității parcurgerii procedurii prealabile. În concluzie, instanța a admis excepția inadmisibilității fără a arăta motivele pentru care a ales să aplice această sancțiune. De fapt, hotărârea instanței nici nu putea conține motivele pe care se sprijină atâta timp cât nu face nici măcar o referire la temeiul juridic al inadmisibilității, respectiv prev. art. 109 alin. 2 c.proc.civ.
Față de cele arătate mai sus consideră că hotărârea a fost pronunțată fără arătarea motivelor care atrag inadmisibilitatea acțiunii. Dacă aceste motive ar fi existat apreciază că ele trebuiau să conțină o referire la prevederea expresă a art. 85 din Legea nr. 188/1999 de a urma procedura prealabilă.
O altă critică a sentinței pronunțate de instanța de fond este aceea că Hotărârea atacată se include în sfera de aplicare a prev. art. 304 pct. 8 c.proc.civ. prin aceea că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății, întrucât din motivarea hotărârii înțelegem că ar fi vorba despre un act administrativ unilateral atacat în conformitate cu prev. Legii nr. 554/2004.
A precizat că actul atacat este un ordin de imputare, regimul acestuia, și inclusiv modul de atacare, fiind prevăzute de o lege specială, și anume Legea nr. 188/1999.
Mai mult decât atât, greșeala instanței de fond este cu atât mai gravă cu cât nu putea ajunge la prevederile Legii nr. 554/2004 atâta timp cât ar fi invocat prevederile art. 109 alin 2 din C..
Față de acest aspect arătă că în practica înaltei Curți de Casație și Justiție s-a reținut că prev. art. 109 alin. 2 nu pot fi aplicabile atâta timp cât textul Legii nr. 188/1999 nu au prevăzut în mod expres parcurgerea procedurii prealabile (raportat la art. 73 alin. 2 din Legea nr 188/1999 în forma republicată în M.O. nr. 251/22.03.2004).
Astfel, prin Decizia nr. 1658/20.03.2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție se statuează în mod fără echivoc faptul că „Excepția inadmisibilității cererii reclamantului invocată de intimata-pârâtă pentru că nu ar fi fost efectuată procedura prealabilă, va fi respinsă pentru că Legea nr. 188/1999 în forma aplicabilă în cauză nu prevedea parcurgerea procedurii prealabile, chiar dacă litigiile erau soluționate de instanțele de contencios-administrativ.".
Prin această Decizie înalta Curte de Casație și Justiție s-a pronunțat tocmai în sensul celor susținute de către noi, și anume faptul că textul de lege, raportat la prev. art. 109 alin. 2 c.proc.civ, arată doar competența de soluționare a litigiului și nu prevede expres parcurgerea unei proceduri prealabile.
Așa fiind, apreciază că instanța de fond a interpretat greșit actul dedus judecății prin aceea că a considerat că este vorba de un act administrativ unilateral care cade în sfera Legii nr. 554/2004. Este însă evident că în speța de față este vorba despre un ordin de imputare căruia îi sunt aplicabile prevederile legii speciale, Legea nr. 188/1999.
Un al treilea motiv de recurs este acela că Hotărârea atacată este lipsită de temei legal și a fost dată cu aplicarea greșită a legii.
A solicitat instanței de recurs să observe că în cuprinsul hotărârii atacate nu se face nicio referință la prevederi legale care dispun aplicarea sancțiunii inadmisibilității. Instanța de fond face referire la două norme legale, și anume art. 85 din Legea nr. 188/1999 și respectiv art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004, ori niciunul din aceste texte legale nu face vorbire despre inadmisibilitate.
Norma legală care face referire la acest aspect este art. 109 alin. 2 c.proc.civ., dar instanța s-a ferit în a preciza acest temei de drept. Consideră că instanța de fond a omis deliberat acest text legal deoarece acesta prevede ca o condiție de atragere a inadmisibilității normarea expresă a procedurii prealabile: „Sesizarea instanței se poate face numai după îndeplinirea unei proceduri prealabile, dacă Ieșea prevede în mod expres aceasta". A mai precizat că prev. art. 85 din Legea nr. 188/1999 nu prevăd expres obligativitatea parcurgerii procedurii prealabile, rămânând a fi interpretat doar ca arătând competența de soluționare a contestației.
Prin omiterea acestei prevederi instanța de fond a considerat textul art. 85 din Legea nr 188/1999 ca fiind o prevedere specială, după care ar fi aplicabilă prevederea generală. Este însă evident că textele legale care conțin sancțiuni sunt imperative și deci de strictă interpretare, deci fără a avea posibilitatea de a extinde sau de a restrânge aplicabilitatea lor. Mai mult, prin faptul că instanța de fond recunoaște rangul de prevedere specială a art 85 din Legea nr. 188/1999, se exclude trimiterea la prevederea generală, întrucât „generalia specialibus non derogant”.
Față de aplicabilitatea de strictă interpretare a prev. art. 109 alin. 2 c.proc.civ., apreciază că este evident că nu se poate ajunge nici măcar la punerea în discuție a prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004.
A readus în discuție concluziile Deciziei nr: 1658/20.03.2007 a înaltei Curți de Casație și Justiție, pentru că instanța supremă a apreciat în mod corect că prevederile art. 85 din Legea nr. 188/1999 (art. 73 în forma în vigoare la acea dată) nu pot duce la aplicarea Legii nr. 554/2004. Precizăm că art. 7 alin. 1 din Legea nr.""554/206"4stbIiMea,abeleași"obligații1 și la acel moment ca și acum pentru speța în cauză, deci nu poate fi relevantă modificarea acestuia prin includerea posibilității recursului grațios.
Consideră just modul de soluționare cuprins în Decizia amintită, pentru că acesta dă logică juridică interpretării diferite a prev. art. 85 din Legea nr. 188/1999 și respectiv a prev. art. 106 alin. 1 din Legea nr. 188/1999.
Așa fiind, pe de-o parte hotărârea este pronunțată fără arătarea temeiului legal; atâta timp cât nici prevederile Legii nr. 188/1999 și nici prev. art. 7 alin. 1 din Legea nr. 554/2004 nu conțin sancțiunea inadmisibilității reținută de instanța de fond. Pe de altă parte, chiar dacă ar accepta o subînțelegere a acestor prevederi, instanța de fond a aplicat în mod greșit prevederile art. 109 alin. 2 potrivit cărora parcurgerea procedurii trebuie prevăzută expres în textul de lege.
In concluzie, consideră că instanța de fond a pronunțat o hotărâre care nu cuprinde temeiul legal pe care se sprijină, fără a arăta motivele pentru care a admis excepția iar pe de altă parte a interpretat în mod greșit actul dedus judecății prin aplicarea cu precădere a normelor cu caracter general în detrimentul celor cu caracter special.
Față de cele arătate mai sus solicită admiterea recursului, și pe cale de consecință trimiterea cauzei pentru judecare în fond la Curtea de Apel București.
În drept, și-a întemeiat recursul pe prev. art. 304 pct. (7), pct. (8), pct. (9),art. 312 alin. 3) și 5), art. 109 alin. 2) c.proc.civ., art. 85 alin. 2) din Legea nr. 188/1999.
Intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR a formulat întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat și menținerea sentinței pronunțate de instanța de fond.
Analizând recursul declarat în cauză prin prisma motivelor de recurs invocate și ținând cont de incidența în cauză a prevederilor art 304 1 din C. curtea reține că recursul este nefondat, urmând a fi respins ca atare.
În mod legal și temeinic instanța de fond a admis excepția inadmisibilității cererii de chemare în judecată și a respins ca inadmisibilă cererea de chemare în judecată formulată de către reclamantă pentru neîndeplinirea procedurii prealabile prevăzută de art 7 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.
Potrivit art 109 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici ,în forma în vigoare la data introducerii cererii de chemare în judecată, cauzele care au ca obiect raportul de serviciu al funcționarului public sunt de competența instanțelor de contencios administrativ, cu excepția situațiilor pentru care este stabilită expres prin lege competența altor instanțe.
Potrivit art 85 alin 2 din Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Așadar, dispozițiile cuprinse în Legea 188/1999 privind statutul funcționarilor publici prevăd faptul că acțiunea în justiție având ca obiect anularea ordinului sau dispoziției de imputare a funcționarul public se soluționează de către instanța de contencios administrativ potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea contenciosului administrativ nr 554/2004.
Or, potrivit art 7 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Din analiza înscrisurilor existente la dosarul cauzei curtea reține că recurenta –reclamantă ,anterior sesizării instanței de judecată ,nu a efectuat procedura prealabilă împotriva ordinului de imputare, motiv pentru care curtea reține că în mod legal și temeinic instanța de fond a respins cererea reclamantei ca fiind inadmisibilă.
Susținerea recurentei-reclamante potrivit căreia nu era necesară efectuarea plângerii prealabile prevăzută de art 7 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 este nefondată, urmând a fi respinsă ca atare .
Potrivit art. 85 alin. 2 din Legea 188/1999 împotriva ordinului sau dispoziției de imputare funcționarul public în cauză se poate adresa instanței de contencios administrativ.
Așadar, legea specială nu stabilește nici termenele nici condițiile în care partea se poate adresa instanței de contencios administrativ, devenind aplicabile dispozițiile legii generale, respectiv ale legii 554/2004.
Or, potrivit art 7 alin 1 din Legea contenciosului administrativ nr 554/2004 înainte de a se adresa instanței de contencios administrativ competente, persoana care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim printr-un act administrativ individual trebuie să solicite autorității publice emitente sau autorității ierarhic superioare, dacă aceasta există, în termen de 30 de zile de la data comunicării actului, revocarea, în tot sau în parte, a acestuia.
Pentru considerentele expuse anterior curtea reține că toate motivele de recurs invocate de către recurenta-reclamantă sunt nefondate, urmând a fi respinse ca atare.
Pentru aceste motive curtea va respinge recursul ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul recurenta reclamantă A. L. împotriva sentinței civile nr.1371/28.02.2012 pronunțată de Curtea de Apel București-Secția a VIII a C. Administrativ Și Fiscal în contradictoriu cu intimata pârâtă A. NAȚIONALĂ SANITARĂ VETERINARĂ ȘI PENTRU SIGURANȚA ALIMENTELOR, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică, azi, 26.05.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
M.-C. I. O. S. V. N.
GREFIER
D. Ș.
Tehred.O.S/2 ex
| ← Despăgubire. Hotărâre din 06-02-2014, Curtea de Apel BUCUREŞTI | Obligaţia de a face. Decizia nr. 4762/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
